ANALIZĂ: Bucureștiul nu mai are reacții. Nici iluzii… / Un imperativ pentru Ministerul Afacerilor Externe al României!

I. Un imperativ pentru MAE român

Evoluțiile în cascadă privind controversata Lege a educației, adoptată și promulgată recent de oficialii de la Kiev, fac obligatorie revenirea analitică la această temă, care are o semnificație crucială pentru aproape jumătate de milion de etnici români din această țară.

Ultimele zile au adus, după cum anticipam, presiuni și șantaje enorme asupra comunității românești din Ucraina pentru a accepta resemnată starea de fapt. 40-50 de membri ai unor formațiuni paramilitare de extremă dreapta au defilat pe străzile Cernăuțiului pentru a demotiva/destrăma reacțiile românilor din Cernăuți. S-a scandat, printre altele, afară cu străinii din Ucraina! A fost evidentă buna pregătire specifică a actorilor stradali, de la recuzita inspirat aleasă pentru a speria (negrul omniprezent) până la marșul milităresc pe străzi.

Publicațiile naționaliste ucrainene din nordul Bucovinei cer la unison pedepsirea fasciștilor români, din regiune și din România, pentru dreptul de a-și exprima opinia. O publicație aservită instituțiilor oculte din țara vecină (aș omagia-o dacă i-aș menționa numele) cere chiar pedepsirea funcționarilor de stat din nordul Bucovinei (deputați regionali, deputați raionali, primari etc.) care au îndrăznit să tulbure unanimitatea cuminte a Ucrainei asupra acestei Legi. Presa aservită din regiune avertizează ritos că România și Ungaria se folosesc de problemele interne pe care le are Ucraina, în al patrulea an de război cu Rusia, pentru a-și atinge interesele proprii.

Vedeți și 

Protestul naționaliștilor ucraineni la Consulatul României din Cernăuți, ce se dorea o acțiune de intimidare a minorității românești, a eșuat lamentabil

Sunt folosite toate recuzitele de manual pentru a demotiva și slăbi reacțiile civice, de la proteste stradale și campanii media vituperante până la șantaje directe. Un instrument inedit în acest kitch monstruos, demn de un veritabil scenariu de film, este folosirea comunității moldovenești din Ucraina împotriva celei românești. Nu veți crede! Comunitatea moldovenească din regiunea Cernăuți, a cărei voce este exprimată de un tovarăș în căutare veșnică de sine, este foarte mulțumită de deciziile de partid și de stat din țara vecină și acuză România că, prin reacțiile sale, aduce atingere intereselor de stat ale Ucrainei și se amestecă în treburile ei interne (și ale comunității moldovenești). Într-o scrisoare deschisă adresată înalților oficiali ai Ucrainei (președinte, președintele Radei Supreme, premierul etc.), dar și Consulatului General românesc din Cernăuți, auto-intitulatul președinte al comunității moldovenești din regiunea Cernăuți cere României să nu mai intervină în treburile interne ale Ucrainei! Ca întotdeauna în ultimii ani, Kievul ne arată cartonul de avertisment folosind cântăreții de operă ai acestei comunități inventate.

Lipsește factorul coagulant al reacțiilor comunității românești din Ucraina, în timp ce la București autoritățile sunt derutate și confuze, au acțiuni politice fără expresie, fără efect.

După ce liderii asociațiilor românești din nordul Bucovinei au boicotat invitația la masa rotundă propusă de Departamentul Învăţământ şi Ştiinţă al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, o soluție care se discută din ce în ce mai intens în mediile românești din Ucraina este eventualitatea unui protest stradal extins (potrivit unei scrisori deschise a asociațiilor național-culturale românești din Ucraina, cine încalcă drepturile minorităților naționale trebuie să se oprească singur sau să fie oprit de toți cei care le respectă…).

Ceea ce ar trebui să fie convingător (și îngrijorător totodată) pentru autoritățile ucrainene este că, dincolo de formele diferite de reacție, întreaga comunitate românească din Ucraina se simte lezată, afectată, disprețuită prin adoptarea Legii educației. Într-o adresare comună a asociațiilor românești din nordul Bucovinei către grupurile parlamentare din Rada Supremă pentru a se contesta la Curtea Constituțională a Ucrainei Legea educației (solicitare utopică, dar corectă pe fond), comunitatea românească vorbește fără echivoc despre o asimilare lingvistică a acesteia prin intermediul legii menționate. Vocile sunt clare și la unison, de la reacțiile presei de limbă română, dascălilor, directorilor de școli, deputaților români raionali, oamenilor simpli etc. Spre exemplu, deputații din raioanele Herța, Hliboca, Noua Suliță s-au adresat președintelui Ucrainei spre a nu promulga legea cu pricina – în consiliile raionale Herţa şi Noua Suliţă deputaţii au votat în unanimitate, iar din Consiliul Raional Hliboca au votat deputații din comunele Ciudei, Iordăneşti, Mahala, Pătrăuţii de Jos, Voloca etc.

O temă fundamentală, care n-a existat până acum pe lista de preocupări a Bucureștiului și nici pe agenda sa de dialog bilateral cu Kievul, este recunoașterea statutului de popor băștinaș / autohton în Ucraina pentru comunitatea românească din țara vecină. Dacă s-ar fi obținut acest statut, noua lege ar fi putut prevedea facilități pentru minoritatea românească (facilități similare celor pe care le au, în noua lege, spre exemplu, tătarii, care sunt recunoscuți drept popor băștinaș).

Aș întreba direct autoritățile ucrainene: comunitatea etnică românească din nordul Bucovinei nu este băștinașă în regiunea Cernăuțiului? A venit din stepe aici, în nordul Bucovinei? Nu s-au născut bunicii și străbunicii noștri aici, în Cernăuți, în Chișinău, în Cluj sau Bugeac? Învață legiuitorii de la Kiev altă istorie decât cea care consemnează prezența istorică permanentă a românilor în spațiul lor de etnogeneză, care include Cernăuțiul, Hotinul, Cetatea Albă? Sunt tătarii crimeeni mai băștinași în Cernăuți, Transcarpatia, sudul Basarabiei decât sunt românii? Sunt ucrainenii mai băștinași în Cernăuți, Transcarpatia, sudul Basarabiei decât sunt românii?

Este timpul ca, în sfârșit, comunitatea românească din Ucraina să fie recunoscută ca populație băştinașă, precum ucrainenii din restul Ucrainei. Dobândind acest statut, etnicii români din regiunile Cernăuți Odessa şi Transcarpatia vor avea aceleași drepturi și libertăți ca şi ucrainenii din restul Ucrainei, inclusiv în domeniul educației. Dacă cineva se opune acestor demersuri legitime, avem dreptul de a cunoaște motivele!

Obținerea statutului de popor autohton pentru comunitatea etnică românească din Ucraina trebuie să devină un imperativ indirect pentru MAE român și  unul direct pentru comunitatea în sine. Nu (neapărat) pentru a se obține privilegii privind noua Lege a educației. Ci pentru liniștea și adevărul istoric. Pentru părinții și bunicii noștri. Și, mai ales, pentru copiii noștri, pe care îi privim zilnic în ochi.

Oficialii români insistă pe reacții palide, cu notabila excepție a amânării vizitei la vârf în Ucraina, despre care avem acum mai multe motive să credem că a fost o reacție la decizia omologului de la Kiev de a promulga Legea educației cu orice preț. În timp ce președintele nostru nu se mai duce în Ucraina, se duce în schimb domnul ministru Pop, care, dintr-o dată, găsește Kievul pe harta manualelor de sport.

Spre comparație, deși ministrul ucrainean de Externe i-a propus oficial omologului său de la Budapesta să efectueze împreună vizite la Universitatea din Debrețin și în Transcarpatia, ungurii încă nu cad în capcana dialogului cu mortul.

O probă diplomatică directă a lipsei de semnificații pe care o au, deja, pentru Kiev, reacțiile slabe ale diplomației noastre: după adoptarea legii cu pricina în Rada Supremă și primele reacții la Budapesta și București, ministrul ucrainean de externe a chemat la Kiev, pentru consultări, ambasadorii Ucrainei din Ungaria și România; după promulgarea legii, domnul ministru Klimkin l-a chemat la consultări numai pe reprezentantul diplomatic al Ucrainei la Budapesta. Semn că Bucureștiul nu mai are reacții care să îngrijoreze Ucraina, în cel mai tragic moment pentru românii din Ucraina din ultimul sfert de veac!

În fine, pentru cei care își fac iluzii din speranța deșartă că oficialii de la Kiev ar avea măcar vreo secundă ezitări sau remușcări cu privire la eventuala modificare a legii, amintesc următoarele evoluții: autoritățile ucrainene glorifică, în continuare, efectele legii; acestea continuă politica de consolidare a limbii de stat în detrimentul limbilor naționale; președintele Poroșenko a solicitat Radei Supreme să adopte o lege privind consolidarea utilizării limbii ucrainene în sfera serviciilor (publice); este pe agendă înăsprirea legislației privind utilizarea limbii de stat în telecomunicații, în audiovizual etc.

Sunt naivi cei care își imaginează că forurile europene vor reuși să convingă autoritățile ucrainene să revină asupra textului legii. Poziția oficială viitoare a Kievului a exprimat-o ieri președintele Petro Poroșenko, precizând că evaluările Consiliului Europei și rezultatele negocierilor cu țările vecine pot fi introduse în noua lege privind învățământul pre-universitar – respectiv nu în legea-cadru care a fost adoptată și promulgată și care va rămâne neschimbată, ci într-o nouă lege care, desigur, nu poate ieși din cadrul legislativ stabilit prin Legea educației! Potrivit acestuia, ministrul Învățământului s-a adresat deja Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția, însă nu pentru a opera corecții asupra legii-cadru ci, cel mult, pentru a se ține cont de recomandări la adoptarea viitoarei legi sectoriale, cea a învățământului pre-universitar (citește aici:http://www.president.gov.ua/news/zakon-pro-osvitu-vidkrivaye-shlyah-do-dovgoochikuvanoyi-sist-43634, http://www.president.gov.ua/news/stavlennya-ukrayini-do-dotrimannya-prav-nacionalnih-menshin-43630, http://www.president.gov.ua/news/vpevneno-napovnyuyemo-realnim-zmistom-derzhavnij-status-ukra-43622).

Românii din Ucraina s-au înșelat construind încredere în ultimii președinți ai Ucrainei(Victor Iușcenko, Victor Ianukovici, Petro Poroșenko), de la care au așteptat cu speranță și nerealism îmbunătățirea situației comunității lor.

Sper să nu mi se ofere motive pentru a ajunge la concluzia tristă, de care sunt din ce în ce mai aproape, că și Românii din România s-au înșelat construind încredere în toți președinții lor, în ultima jumătate de veac!

În fine, samavolnica Lege a educației a intrat, ieri, 28 septembrie, în vigoare. Nimic nu va putea opri tancul lingvistic al Kievului să îi ucidă spiritual pe etnicii români din Ucraina: nici lacrimile de crocodil ale ministrului Pop, nici agramatismele sale, nici retorica ipocrită a unor parlamentari români, nici tăcerea vinovată a bătrânilor înțelepți din ministere, nici marile gesturi eroice de mucava ale oamenilor noștri politici, nici săbiile de carton pe care le agită în budoare, mimând curajul, unii.

Aveam nevoie să știm cum suntem, în preambulul Centenarului. Acum știm: lași.

II. Mici teze poroșiste

Cu generozitate și fără să răspundă cu adevărat preocupărilor societății românești (mai puțin exprimate de liderii țării, preocupați de gâlceve dâmbovițene) privind efectele nocive ale recentei Legi a educației asupra comunității românești din Ucraina, părăsită și trădată deopotrivă de liderii celor două state, Ambasada Ucrainei la București a postat pe pagina sa web, cu hărnicie, câteva teze poroșiste menite a ne convinge cât de binefăcătoare este legea cu pricina pentru comunitatea pe care tocmai a asasinat-o spiritual.

Aflăm astfel (citește aici: http://romania.mfa.gov.ua/ro/press-center/comments/7931-detalyni-rozjasnennya-stosovno-st-7-zakonu-ukrajini-pro-osvitu) următoarele (rezum succint câteva din teze, fără a plictisi cu expuneri evidente):

– Că statul ucrainean este pe deplin interesat și va depune toate eforturile pentru a asigura dezvoltarea sistemului de instituții de învățământ în limbile minorităților naționale în Ucraina. Un argument pe care îl invocăm și noi spre a susține această teză: din cele peste 100 de școli cu predare exclusivă în limba română de care beneficiau etnicii români din nordul Bucovinei în anii marilor iluzii de după declararea independenței statului vecin, prin grija eforturilor Kievului de a dezvolta sistemul de instituții de învățământ în limbile minorităților naționale au rămas astăzi doar 63, iar prin noua lege vor rămâne în câțiva ani ZERO. Paradoxală grijă, curioase metodele de exprimare a ei.

– Că  extinderea de predare în limba de stat în nici un fel nu va reduce nivelul de cunoaștere și folosire a limbilor minorităților naționale (citez exact traducerea de pe portalul Misiunii diplomatice ucrainene și recomand Ambasadei cursuri de limbă română intensivă pentru traducătorul Misiunii). Potrivit acestei teze, nivelul de cunoaștere și folosire a limbii române de către copiii noștri  (etnici români) din școlile cu predare în limba română din Ucraina nu se va diminua dacă procesul de învățământ se va derula exclusiv în limba ucraineană, dacă limba română va deveni simplu obiect de studiu pentru aceștia, dacă se va reduce cu cca 90% utilizarea limbii materne în școli etc. Mulțumesc autorităților ucrainene pentru încrederea manifestată în capacitățile cognitive ale copiilor noștri din aceste școli. Urmând aceeași logică, aș putea conchide că, astfel, copiii noștri vor putea vorbi și limba de stat a țării vecine la fel de bine dacă aceasta va lipsi cu desăvârșire din școlile respective…

– Că noua Lege nu restrânge drepturile minorităților naționale… Unul din drepturile fundamentale, sacrosant în Europa la care visau vecinii, este dreptul la utilizarea limbii materne în învățământ… În acest sens, noua lege nu ar fi restrâns drepturile comunității românești din Ucraina decât dacă nu ar fi limitat defel dreptul la educație în limba maternă al acestei comunități. Pentru cine este curios să se convingă că noua lege nu ar restrânge acest drept, Ambasada Ucrainei, în loc să promoveze teze caraghioase, ar fi trebuit să posteze o traducere, fie și neoficială la acest moment, pe site-ul său, a Legii cu pricina. Pot pune pariu că nu se va întâmpla asta curând… Până atunci, curioșii au acces doar la varianta oficială a legii – desigur, exclusiv în limba de stat; ucraineana (citește aici: http://osvita.ua/legislation/law/2231/).

– Adoptarea Legii nu va duce la închiderea instituțiilor de învățământ (grădinițe, școli, universități, facultăți) ale minorităților naționale. Nu, firește; ele vor deveni școli cu predare în limba de stat, limba ucraineană (eventual, cu menținerea unor clase cu predare în limba română). Se vor adăuga celor câtorva mii de școli cu predare în limba ucraineană destinate cetățenilor ucraineni de etnie ucraineană, care redevin astfel cetățeni superiori celorlalți, cetățeni de rang prim.

– Că Legea în nici un caz nu prevede închiderea Catedrei de limbă română în Universitatea națională din Cernăuți… Nici nu mai era nevoie de desființarea de jure a Catedrei; aceasta a fost desființată de facto când, în urmă cu mai mulți ani, s-a decis ca admiterea la Catedra de limbă română să se realizeze prin examen(e) în limba de stat / ucraineană!

– Că dezvoltarea rețelei instituțiilor de învățământ particulare în orice limbă de predare se salută și se sprijină. Poate până la deschiderea efectivă a acestora, după care se va adopta (cunoaștem tactica) Legea cu privire la învățământul particular, care le va interzice (Legea nu reglementează activitatea instituțiilor de învățământ private din Ucraina).

– Că în acest moment să poate spune deja că implementarea Legii educației prevede stabilirea de către Ministerul Educației și șțiinței al Ucrainei unui “plafon minim și maxim” privind numărul de discipline, care vor fi predate în limba de stat, respectiv în limbile minorităților naționale. Lista de discipline va fi determinată de un standard, aprobat de Ministerul Educației și șțiinței, care se va forma ținând cont de rezultatele consultărilor cu țările – partenere interesate. În această capcană a căzut, nefiind familiarizat cu spațiul ucrainean (și nici cu cel românesc) viteazul nostru ministru al Educației, care ne vorbește acum glorios de procentele pe care le-ar fi obținut de la omologul său ucrainean în rușinoasa sa deplasare la Kiev… În fond, discuția despre procente ridică serioase semne de întrebare cu privire la capacitatea liderilor politici români de a înțelege cu adevărat semnificația tristei autoizolări a Ucrainei la autohtonism pe termen lung.

– Că, potrivit tezelor din septembrie ale Misiunii, Articolul 7 din Legea educației din Ucraina corespunde Constituției Ucrainei, tuturor angajamentelor internaționale, ține cont de recomandările de la Haga privind drepturile minorităților naționale la educație, precum și prevederile bilaterale ale documentelor internaționale privind asigurarea învățământului în limba maternă. Vă citez, fără a comenta, esența articolului 7 (paragraful I, după care urmează paragrafe cu semnificație modestă): 1. Мовою освітнього процесу в закладах освіти є державна мова / Limba procesului educațional în instituțiile de învățământ este limba de stat. Art.7 al Legii Educației, cel mai controversat al noii legi, reduce procesul de învăţământ în limbile minorităţilor naţionale, încălcând art. 22 al Constituției Ucrainei (Art. 7 garantează învăţământul în limba maternă doar la nivel preşcolar şi primar şi doar în clase/grupe, nu în unități școlare propriu-zise).

– Că Ucraina consideră că minoritățile naționale sunt un podeț de prietenie și cooperare strânsă cu țările pe care aceste minorități le reprezintă. Aici am foarte multe de spus (ca fost diplomat român în Ucraina) și nădăjduiesc că totul va fi bine rânduit în memorii. Deocamdată mă rezum la atât: dacă vorbim de poduri ale prieteniei, care mai sunt motivele părții ucrainene spre a interzice deschiderea filialei Cernăuți a Institutului Cultural Român de la Kiev? Care mai sunt motivele părții ucrainene de a ține sub cheie, în saci, zecile de mii de cărți în limba română donate de cetățenii români și instituțiile Statului Român în raioanele cu majoritate românească din regiunea Cernăuți? Care mai sunt motivele părții ucrainene de a ascunde, ferindu-le de ochii inocenți ai copiilor, portretele cu scriitorii români, în timp ce portretele scriitorilor ucraineni se lăfăie în largi spații didactice? Care mai sunt motivele părții ucrainene de a ține prohibitiv cartea de limbă română departe de vama Siret?  Care mai sunt motivele părții ucrainene de a aprecia că limba română este vinovată pentru tancurile rusești din Donbass? Ce garanții ale prieteniei avem, când limba română este arsă pe rug în patria sa, când limba lui Eminescu și a lui Creangă este primită cu patul puștii în piept când vrea să sosească tot acasă la ea când trece vama Siretului? Limba română este acasă la ea în nordul Bucovinei, după cum tot acasă la ei, băștinași, sunt românii de acolo (rog, pentru cine este interesat, să traducă exact această frază, spre a nu se improviza cine știe ce, născocite, aluzii/pretenții teritoriale).

Mai cred în minuni, pentru care mi-aș arde în rug, bucuros, memoriile ticăloase. Tare aș vrea să cred cu adevărat că pe podul prieteniei (invocat ipocrit, mai sus, de vecini pentru a trece furia clipei) vor trece mâine, liber, oameni și cărți – nu săbii și tancuri…

Autor Dorin POPESCU

Dorin POPESCU este Președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica. Este autorul volumelor Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), Figuri ale textului anteic (Editura Ideea Europeană, București, 2016), Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis (Editura Ideea Europeană, București, 2017). A publicat peste 130 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

• Articol publicat și pe Contributors.ro

Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția România Breaking News – RBN Press. 
Responsabilitatea conținutului articolului revine, în întregime, autorului.