ROMÂNIA BREAKING NEWS

Am sta și noi cuminți acasă, însă morții nu ne lasă…

SHARE
, / 288 0

Municipiul Bălți este capitala nordului Republicii Moldova, orașul în care fiecare al doilea locuitor îți răspunde în limba rusă la orice adresare în limba română, iar la marșurile unioniste aruncă în românii basarabeni  cu pietre strigând către aceștea să plece din țara lor. Adevărul despre acest oraș este mult mai dureros și ascuns, mult mai adânc, și se află undeva pe lângă Combinatul de blănuri unde a început cruda terorizare a românilor.

Oare câți din cei care calcă pe teritoriul acestui combinat de blănuri sau cei care își au acolo grădini cu zarzavaturi, ori cei care fac frigărui pe iarba verde, beau și fumează în preajma locului, cîți dintre ei știu că merg peste oasele, poate chiar a buneilor sau a stăbuneilor lor? Răspunsul la aceste întrebări este foarte greu de găsit.  Cu toate că ziarul ” Curierul de Nord” , care a fost unul din cele mai citite ziare locale a răspîndit informații despre ” Mormintele fără cruce”,  în perioada anului 1992, cu părere de rău acum nu  se găsește practic  vreo urmă a acelor articole nici în marea bibliotecă a Universității de stat ” Alecu Russo” din oraș, nici în bibliotecile municipal sau în muzeul de etnografie, iar la arhiva orașului nu s-a răspuns la întrebarea în cauză.

Voi încerca să aduc la cunoștinta românilor de pretutindeni despre cele petrecute cu 67 de ani în urmă pe acest teritoriu.

După reocuparea Basarabiei în 1944 de către Armata Roșie, soldații ruși au adunat zeci de mii de militari din Armata Română care după armistițiul din 23 august 1944 urmau să se întoarcă la casele lor. Sub pretext că sunt” dușmani ai poporului ”, aceștia au fost aranjați în coloane și duși în Lagărul de concentrare din orașul Bălți. Au fost privați de libertate aproximativ 50.000 de militari, dintre care 80% din prizonieri erau români, iar în procente mai mici și alte naționalități: 5000 germani, 3000 italieni, 2000 unguri, cehi și polonezi. În Lunca râului Răut, NKVD-ul a găsit de cuviință să amplaseze lagărul înconjurat de patru  rânduri înalte de sârmă ghimpată. Acolo prizonierii s-au luptat cu setea, foamea, frigul și bolile, rugându-se lui Dumnezeu pentru a scăpa cu viață. Andron Moscalu care s-a aflat printre prigoniți povestea: ” Scormoneam cu mâinile goale o gropiță și așteptam să se adune în ea apă măcar să ne udăm buzele.”. Iar soția unui ofițer care a trecut și el prin acel iad sovietic, Xenia Ruban, mărturisește: ” Nu li se dădea nimic de mîncare, li se aruncau doar coji de harbuz, de bostan, știuleți de porumb și ei rodeau…”. Prizonierii erau puși să-și sape singuri gropi ca mai târziu să fie în ele îngropați sau mai bine zis aruncați. Deseori se întâmpla șă fie îngropați și cei care se aflau în stare de leșin, iar când își reveneau și reușeau să iasă din groapă îi înfiorau pe toți cei din jur.

Chinurile nu se sfârșeau aici. Mulți dintre ei după o periodă de timp petrecută în lagăr, au fost deportați în Siberia și supuși la muncă silnică. Acolo își găseau moartea.

Din acel lagăr au evadat unii curajoși, care au fost mitraliați. Totuși din întîmplare, au fost și fugari scăpați, pe care nu i-a mai găsit nimeni, decît atunci cînd s-au făcut cunoscuți singuri, după destrămarea Uniunii Sovietice. Din declarațiile și relatările celor cîțiva evadați s-au descoperit faptele KGB-ului, săvârșite la Bălți. Conform spuselor, toți cei 50.000 de prizonieri, au fost împușcați în ceafă de KGB. În urma sondajului făcut între anii 1991-1992, s-au obținut rezultate înfiorătoare!

Imaginați-vă 50 de mii de schelete. Gîndiți-vă că aceste schelete au purtat sânge de-al nostru, că 40 de mii (doar români) din cei care astăzi sunt doar oase, au luptat pentru neam, pentru existența noastră, ne-au apărat de ocupanții sovietici, au încercat să salveze din ghiarele bolșevismului tot ce-i Sfînt și românesc…

Pentru a comemora numele celor decedați în lagărul sovietic din Bălți, în data de 7 mai 1992 s-a sfințit Crucifixul de lemn instalat pe locul unde astăzi  își odihnesc trupurile neînsuflețite martirii neamului nostru. La acest eveniment important au participat Î.P.S. Petru episcopul de Bălți de atunci, preotul Valeriu Cernei, irodiaconul Nicodim Șchiopu, creștini din localitate și împrejurimi, foști prizonieri care au reușit să fugă. Cu ocazia evenimentului s-a lansat chemarea ca pe aceste locuri să se construiască ” Mănăstirea sau biserica oaselor ”, un Mausoleu la nivelul celui de la Mărășești, un cimitir simbol, cuprinzând cruci de marmură și alei cu cele mai alese flori și plantații ornamentale, fiind organizat cu selecțiuni de morminte pe neamuri, iar pe aleea centrală să se ridice o Cruce monumentală (Troiță), cu inscripție la înălțimea jertfei celor sacrificați.

Frumoase vise, dar deja de 20 de ani nu se face nimic. Din contră,  locul ce înconjoară crucea este într-o stare mai mult decât dezastruoasă. Chiar dacă pe distanță de un metru în stînga și unul în dreapta treptelor ce duc pînă la Troiță sunt sădite flori și este o oarecare ordine, după vreo doi metri începe o dezordine totală. În primul rând, ca să ajungi acolo este foarte greu, iar pe timp ploios și iarna chiar imposibil. Sacii cu gunoaie, animalele moarte, pămînt necurățit și neîngrijit, oare astfel și-ar fi dorit acești mucenici să vadă locurile care nu sînt nimic altceva decît morminte, morminte de martiri? Unde este frumoasa mănăstire unde aș putea și eu alături de alți creștini să mă închin la icoane? Unde este Mausoleul și cimitirul cu alee și cruci de marmură care să ne aducă aminte despre eroii nostri români? Unde și cui să depunem flori? Culmea e că în dreapta și stînga Crucii sunt două inscripții, iar una dintre ele sună așa: ” В цій могилі спиті вічним сном Олійник Корниль Михайлович 1918-1944 (Буковина). Сотні молодих людей котрим випала доля вмерти далеко від рідного краю! Вічна їм пам’ять!” care în română va fi ” În acest mormânt își doarme somnul veșnic Oliinic Corneliu Mihai 1918-1944 (Bucovina). Sute de tineri cărora le-a fost sortit să moară departe de patrie! Veșnica  lor pomenire!” Deși numele este român iar Bucovina după cum știe fiecare este și ea ruptă din trupul României la fel ca Basarabia și este populată în mare majoritate de români, pe tăblița albă sunt scrise cuvinte  în limba ucraineană. Ei n-au murit departe de patrie (în afară de cei 10 000 de soldați străini), ei au murit pe pămînt românesc. Iar de cealaltă parte a Crucifixului pe un mic monument este scris în limba rusă ” ЖЕРТВАМ ВТОРОЙ МИРОВОЙ ВОЙНЫ 1941-1945”( jertfelor celui de-al doilea război mondial 1941-1945). De ce s-a scris cu litere străine pe oasele românilor? Cum își vor găsi ei pacea de veci știind că aici nu s-a scris nici măcar în limba lor?

Relatând toate acestea din  Bălți vă chem să le facem împreună dreptate celor prigoniți pentru ea! Cred că ar trebui să luptăm împreună, compatrioții de pe ambele maluri ale Prutului cu urmele comunismului și cu cei care se cred stăpânii lumii, așa cum au făcut-o și eroii pe ale căror oseminte astăzi călcăm. Să dăm frica la o parte și să cerem dreptate pentru cei care o merită. Propun să începem prin schimbarea inscripțiilor din rusă și ucraineană în limba română continuând cu amenajarea unui cimitir căci prea mult chin au îndurat ca să aibă doar o cruce toți cei 50 000 de ostași. Apoi să continuăm cu ridicarea unui lăcaș Sfânt unde aceștia să fie pomeniți.

Să mergem pe calea credinței, a adevărului și a dreptății până la capăt! Avem acest drept și trebuie să-l apărăm. Veșnica lor pomenire!

   Autor: Maria Pruteanu / Bălți, R. Moldova

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press