În a doua zi din Sărbătoarea Sfintelor Paști, un zvon a început să prindă aripi în orașul Tiraspol. Vestea șoc era următoarea: Șeful KGB al autoproclamatei republici moldovenești nistrene (Transnistria),Colonelul Vladislav Finanghin, a fost destituit (a fost pus să-și de demisia) „printr-un înalt ordin venit de la Moscova”. La baza destituirii KGB Transnistria, au stat evenimentele din noaptea de 27 spre 28 aprilie de la Varnița (Ziua Drapelului în Republica Moldova) când militari transnistreni au incercat sa planteze unilateral doua noi posturi de control locale, fapt care a determinat reacția virulentă a moldovenilor băstinași.
Șeful KGB Transnistria a fost pedepsit deoarece nu a stăpânit situația din punct de vedere informativ, nu a fost capabil să anticipeze reacția spontană a populației locale și nici nu a fost în stare să contracareze reacția fermă a locuitorilor din comuna Varnița. Pentru moment Șeful KGB Transnistria a fost pus la dispoziție și înlocuit temporar cu adjunctul său. Acesta este adevarul din spatele unei demisii, care oficial nu există ! De altfel pe pe pagina de web a KGB Transnistria s-a transmis mesajul si felicitările de 9 Mai, chipurile a încă actualului Șef Vladislav Finanghin:
Colonelul Finagin Vladislav
„Stimați colegi! Vă felicit! 9 Mai este o mare sărbătoare, este Ziua Victoriei! În fiecare an, sărbătorim victoria poporului rus asupra cotropitorilor fasciști și cinstim victoria eroilor care și-au au dat viața pentru apărarea țării! Memoria eroismului lor ne unește pe toți și ne călăuzește ca un reper moral de nezdruncinat. În această zi luminoasă, vă doresc sincer să aveți o viață seină, succes în serviciu, bunăstare și sănătate !”
Dar cine este Colonelul Finagin Vladislav și cine urmează cu adevarat să îl înlocuiască în funcție? …și la ce să se aștepte Republica Moldova?
Colonelul Finagin Vladislav, numit Șef KGB Transnistria în 24 ianuarie 2012, ca parte a planului de cosmetizare a puterii de la Tiraspol alături de carismaticul Sevciuc si mereu fermecătoarea Nina Stanski, este unul care nu agreaza viziunea unei politici agresive în relația cu R. Moldova, fiind mai ponderat, deși este unul din veteranii războiului de pe Nistru impotriva R.Moldova, care s-a distins prin fapte de arme în apărarea orașului Dubăsari de forțele R.Moldova. Unele surse spun că au existat chiar tensiuni vis-a-vis de unele cerițe ale conducerii transnistrene de a întreprinde acțiuni speciale în teritorii ce nu țin de administrația puterii de la Tiraspol, cu predilecție în teritoriul R.Moldova , iar ultimile evenimente de la Varnița practic i-ar fi pecetluit înlăturarea sa din funcția de Șef al serviciului secret transnistrean.
Colonelul Alexandru Vasilievici Lubyagin
Trebuie menționat clar că va exista o schimbare de atitudine în acțiunile KGB Transnistria sub noua comandă care se pregătește. Vin din spate ofițeri de carieră, profesioniști mult mai instruiți și mai determinați decât Colonelul Vladislav Finagin, absolvent de Institut Agronomic. Îi putem enumera pe Colonelul Alexandru Vasilievici Lubyagin ofițer de carieră, absolvent al Academiei de Poliție (Miliție-URSS) din Moscova, fost comandat al forțelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne al URSS – Dubăsari, R.S.S.Moldova între anii 1980-1988, actualmente Vicepreședinte al Comitetului pentru Securitate (KGB Transnistria) și Colonelul Petrushin Evgeni, tot de asemeni ofițer de carieră, tot Vicepreședinte al Comitetului pentru Securitate (KGB Transnistria), care din 1983 până în 1996 a servit în trupele ministerului de interne al URSS, Rusia, din 1996 până în 2000 – cadru în Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse și din 2000 până în noiembrie 2011, angajat al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB).
Colonelul Petrushin Evgenii
În lumina ultimilor evenimente de la Tiraspol cât și de la Chișinău se desprinde o singură concluzie – Forță și voință politică in R.Moldova, nu există de facto. Există doar una, cea a Rusiei, care controlează, impune, face și desface după bunul plac atât în dreapta Nistrului cât mai ales la stânga Nistrului și care are ca oponent demn de luat în seamă doar patriotismul si determinarea românilor moldoveni din Basarabia și Transnistria, care cu adevărat mai pot schimba ceva decât prin rezistența lor. acelora care sunt forțați sa trăiască în autoproclamata RSSM Transnistreană și prin reacția și coalizarea cetățenilor din stânga Nistrului ca în cazul de la Varnița !
De 9 Mai la Chișinău Rusia a sfidat atăt Europa și România cât mai ales pe cetățenii R. Moldova in majoritatea lor români moldoveni. Au sfidat suveranitatea și însemnele naționale al R. Moldova – drapelul de stat ! În perimetrul aranjat pentru concertul de ziua victoriei sovietice, s-a interzis accesul cu drapelele UE, României dar și al R.Moldova. Dacă am putea prin absurd înțelege reacția fața de drapelele României și UE, nu mai poți în schimb să treci cu vederea interzicerea drapelului național în propriul stat. Ca să nu mai vorbim de mesajele afișate la adresa românilor -„români canibali” cu bătaie la perioada când Stalin a organizat înfometarea populației basarabiei.
Cu regret, dupa toate cele întâmplate, pot spune ca Statul Republica Moldova, numai există ! Rusia a cucerit un teritoriu fără război și și-a pus simbolul puterii pe proaspatul teritoriu – drapelul Rusiei in centrul Chișinăului, prin tinerii ruși care „s-au distrat” în Piața Marii Adunări Naționale. Iar schimbarea din sânul KGB Transnistria de notă noi urzeli ce se pun la cale în direcția Chișinăului !
Material realizat pe baza unei corespendențe de la Tiraspol pentru Redacțai Romania Breaking News
Tiraspol 10 Mai 2013
Nu ştiu cui folosesc teoriile astea defetiste că Republica Moldova nu mai există şi Rusia a cucerit-o.
Armata altei tari intra pe teritoriul altui stat si planteaza pichete de control ca in propria ograda! . Autoritatile de stat nu au nici o reactie. Nu exista reactie.Steagul altui stat este fluturat in voie in centrul orasului/ capitalei altui stat iar drapelul acelui stat este interzis intr-un anume perimetru din centrul capitalei acelui stat. Iar nu exista reactie ! Intr-un corp uman cand se antampla sa intre un corp strain apar anticorpii, daca anticorpii numai apar acel corp intr-un timp anume va inceta sa ma existe. Cum este corpul asa este si statul. Mai departe niica de comentat. ! si astai foarte putine istorisite din cate se petrec si nu se stiu si nu se spun. Mai tarziu voi istorisii si ce se intampla la politie la justitie cand comanda rusul si in alte parti. Astai numai avem stat caci anticorpii nu functioneaza. Ajutor Romania !, Uniunea Europeana !, NATO, SUA, Ajutor pana nu va fi prea tarziu caci rusul nu sta !