ANALIZĂ: Alegerile prezidențiale din Belarus expun un Chișinău orientat spre Kremlin și Bucureștii absenți

Alegerile prezidențiale din cadrul Republicii Belarus și reacțiile transmise față de realegerea, pentru al 6-lea mandat consecutiv, a deja eternizatului șef de stat de la Minsk, Alexandru Lukașenco (este în funcție din 1994), constituie o hârtie de turnesol pentru cancelariile europene. 

În urma scrutinului de duminică, 9 august 2020, Lukașenco a fost reales cu 80% din voturi. Ca de fiecare dată, a ieșit câștigător din primul tur, având majoritatea absolută. S-a anunțat o prezență la vot de 84% într-un stat cu o populație de 9,5 milioane de oameni. Semnele cele mai simple (cifrele cu totul surprinzătoare față de sondajele anterioare privind prezența la vot și opțiunile electorale) indică o fraudă masivă. Principala contra-candidată, Svetlana Tihanovskaia, care a obținut 10% din voturi, deja a părăsit Belarusul, fiind adăpostită de Republica Lituaniană. Soțul ei, Siarhei Tihanovski, este deja arestat de trei luni – din 29 mai a.c. – pentru implicarea în campania consoartei sale (care își asumase candidatura după ce Comisia Central-Electorală a Republicii Belarus respinsese dosarul soțului ei).

Reacțiile internaționale sunt clare în a condamna felul în care regimul autoritarist de la Minsk înțelege să trateze proprii cetățeni pentru a da președintelui aura unui om de stat incontestabil, un „părinte al națiunii bieloruse”. Ministrul de Externe al S.U.A. (Departamentul de Stat) a emis un comunicat semnat de secretarul de stat Mike Pompeo. Reproducem miezul:

„sprijinim independența și suveranitatea Belarusului, precum și aspirațiile poporului bielorus pentru un viitor democratic și prosper. Pentru a atinge aceste țeluri, guvernul de la Minsk trebuie să dovedească faptic angajamentul său față de normele democratice și față de respectarea drepturilor omului”.

La nivelul Uniunii Europene, prin vocea Înaltului Comisar pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate (Josep Borrell) și a Comisarului European pentru Vecinătate și Extindere (Olivér Várhelyi), s-a exprimat următoarea poziție oficială:

„Numai prin respectarea drepturilor omului, democrației și alegerilor libere și corecte se poate garanta stabilitatea și suveranitatea Belarusului. Vom continua să urmărim cu atenție evoluția situației pentru a evalua modalitatea prin care Uniunea Europeană să ofere un răspuns mai elaborat, precum și felul în care relațiile cu statul belarus vor fi afectate de evenimentele în desfășurare.”

Reacții au venit și de la alte cancelarii. Ministerul de Externe de la Londra (Foreign Office) și Ministrul pentru Afaceri Externe al Regatului Canadian (François-Philippe Champagne) au avut reacții. În cadrul Uniunii Europene, primii care s-au exprimat au fost demnitarii Republicii Poloneze (ministrul de Externe și Prim-ministrul), urmați de ministrul de Externe al Republicii Slovace (Ivan Korčok), ministrul de Externe al Lituaniei (Linas Linkevičius) și ministrul de Externe a Suediei (Ann Linde). Toate comunicatele au fost publicate pe site-urile oficiale ale ministerului și au fost preluate în presa internațională (pe Wikipedia poate fi găsită o listă actualizată permanent). O atenție deosebită ar trebui acordată luărilor de poziție de la Varșovia: în timp ce ministerul de Externe a cerut respectarea drepturilor omului (comunicat oficial pe site-ul Guvernului Polonez), prim-ministrul Republicii Poloneze a adresat o scrisoare Președintelui Consiliului European (Charles Michel) și Președintelui Comisiei Europene (Ursula von der Leyen) cerând convocarea unui summit extraordinar al Consiliului European care să găsească o soluție pentru detensionarea crizei politice din Belarus (scrisoarea a fost publicată pe site-ul Guvernului Polonez). Reproducem originalul publicat pe autoritățile poloneze:

Ce reacție au avut Bucureștii și de ce scrisoarea președintelui Republicii Moldova conține un semnal deosebit de primejdios?

La ora la care publicăm acest articol, prima pagină a site-ului Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României arată astfel:

Abia mai jos, în partea din dreapta a site-ului, găsim o casetă de flux permanent pentru pagina de Twitter a MAE. Acolo găsim o preluare a unui mesaj din 10 august 2020, ora 15:30, de pe contul personal al ministrului de Externe, domnul Bogdan Aurescu, care sună astfel:

„Sunt foarte îngrijorat (…) România cere Belarusului să respecte drepturile omului și crede cu tărie că singura cale înainte este oprirea violenței și deschiderea cât mai grabnică a dialogului politic.”

Mesajul unui ministru de Externe publicat pe o rețea socială puțin populară în rândul publicului românesc și rar consultată chiar de știriștii români (Twitter) ar fi putut fi transmis prin intermediul unui comunicat de presă oficial. De ce nu s-a procedat astfel?

Se pare că, pentru demnitarii de la București, dacă ministrul de externe de la Berlin sau cel de la Paris nu se manifestă în niciun fel, atunci exemplul vecinilor de la Varșovia sau Bratislava ori a partenerilor de la Washington D.C., Londra, Ottawa, Vilnius sau Stockholm nu merită luat ca model. „România nu există în planul diplomatic european și regional. Politica noastră externa e o glumă”, declară domnul Andrei Dincă, cunoscut pentru implicarea sa în rândul Asociației Neamunit.

Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât, la Chișinău, s-a dat un mesaj deosebit de primejdios, printr-o scrisoare semnată de Președintele Republicii Moldova, E.S. Domnul Igor (Nicolaevici) Dodon. Textul Mesajului de felicitare adresat Domnului Aleksandr Lukașenko cu prilejul realegerii sale în funcția de Președinte al Republicii Belarus este publicat în limba română dar tradus după originalul rus. Față de orice alt site al Președenției unui stat CSI, Chișinăul se remarcă prin faptul că mesajul transmis nu a fost publicat pe prima pagină nici în versiunea în limba engleză, nici în cea din limba rusă a site-ului Președinției:

Avem însă la dispoziție atât originalul în limba rusă al mesajului cât și traducerea în limba română (publicată sub un hyperlink cu text în limba rusă: http://www.presedinte.md/rom/discursuri/pozdravitelinoe-poslanie-aleksandru-lukashenko-v-svyazi-s-ego-pereizbraniem-na-post-prezidenta-respubliki-belarusi).

Trecem peste faptul că majoritatea Președințiilor statelor post-sovietice (Armenia, Kazahstan, Kîrgistan și Uzbekistan) au procedat asemenea Kremlinului, publicând un rezumat al scrisorii. Tajikistan a mai publicat mesajul de felicitare, și doar în rusă. Singurii care au publicat în traducere textul întreg al mesajului au fost azerii, dar mesajul Președintelui Republicii Azerbaijan – tradus în engleză, cum este firesc – începe cu o formulă de politețe standard: „Excelenței Sale Domnului  Alexandru Lukașenco”, care dă un aer diplomatic formulei tipice rusești: „Stimate Aleksandr Grigorievici” (acest detaliu a scăpat redactorilor Președinției Republicii Moldova). Mesajul vorbește despre „parteneriatul strategic azer-bielorus”. Dintre toate aceste mesaje, cel care urmează cel mai fidel linia Kremlinului este cel semnat de președintele de la Chișinău.

În scrisoarea transmisă de Vladimir Putin, Președintele Federației Ruse, se vorbește despre colaborarea tot mai strânsă în folosul integrării în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) și Comunității Statelor  Independence (CSI), precum și întărirea unei alianțe politico-militare prin intermediul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). Aceasta din urmă a fost creată în 1992 prin Pactul de la Tashkent. În prezent, reunește șase state, anume Federația Rusă și cinci sateliți? Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgistan, Tajikistan. De aici lipsește, după cum ați sesizat, Uzbekistanul, care, în 1999, se alăturase grupului GUAM, devenit GUUAM: Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaijan și… Moldova. Situația s-a schimbat în 2006, când Uzbekistanul s-a alăturat OTSC, dar a ieșit din nou în 2012.

În acest context trebuie înțeles mesajul Președintelui Republicii Moldova când evocă:

(…) încrederea că dialogul productiv și cooperarea strânsă în diferite domenii dintre Republica Moldova și Republica Belarus vor contribui în mod constructiv la consolidarea în continuare a relațiilor dintre țările și popoarele noastre (=странами и народами).

Care popor? Evident: „Vă adresez, în numele poporului moldovenesc (молдавского народа) și al meu personal (…)”. Dar care țară?

Dacă ne referim la statalitatea medievală, Țara Moldovei este parte a statului unitar român.

Dacă ne referim însă la noțiunea local-administrativă de țări, regimul de la Chișinău are o problemă care reiese dintr-o lege istorică a Regatului României  Mari: Legea pentru fixarea stemei Regatului României, întregit cu țările surori unite (1921).

Printre aceste țări-sore erau Basarabia și Bucovina, reprezentate heraldic laolaltă cu Țara Moldovei prin armele vechiului Principat al Moldovei.

În această cheie trebuie citit un mesaj pe care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, l-a dat cu ocazia sesiunii solemne dedicate aniversării a 100 de ani de la unirea Basarabiei (=țara-soră) cu țara-mamă (România):

„Contribuţia Casei Regale la integrarea europeană a Republicii Moldova a început acum 100 de ani, în Basarabia străbunicilor mei, Ferdinand şi Maria.

În vremea Regelui Întregitor a avut loc o profundă reformă agrară. Au fost organizate modern educaţia şi justiţia. Au fost aduse la standarde europene serviciul poştal, sistemul de măsuri şi greutăţi, sănătatea, comerţul şi organizarea statistică. Au fost, de asemenea, fondate numeroase temple ale culturii.

Unul din simbolurile unităţii de neam a fost tatăl meu. Născut la trei ani după Marea Unire, Regele Mihai a reprezentat, timp de aproape un secol, speranţa, demnitatea şi continuitatea, de ambele părţi ale Prutului.

Astăzi, datoria de a-i sprijini pe fraţii noştri din afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite, nici condiţionări.

La 100 de ani de la Marea Unire, după tragedii greu de descris în cuvinte, Coroana Română continuă să sprijine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.

Ultimii ani au dovedit că familia regală participă profund şi durabil la integrarea ţării în familia europeană a naţiunilor.

Afecţiunea şi respectul de care Casa Regală se bucură în ţara soră este cel mai frumos dar pe care îl putem primi acum, la ceas de sărbătoare, împreună.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Cred că acestor rânduri nu le mai poate fi adăugat decât acest scurt comentariu:

Absența Bucureștilor ca prezență geopolitică în regiune pune în pericol interesele strategice ale statului român „naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (art. 1.1 din Constituție) în această zonă a Europei.