Rheinmetall aşteaptă ca până la finalul anului să semneze cu Ministerul Economiei acordul de finanţare a etapei de dezvoltare pentru transportorul blindat 8X8 AGILIS ce va fi produs la uzină din Moreni, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanţii companiei germane. Proiectul AGILIS va presupune circa 400 de transportoare blindate amfibii pentru MApN, primul urmând a ieşi pe poarta uzinei în 2020. Proiectul ar urma să meargă în paralel cu contractul pe care MApN îl va semna cu General Dynamics pentru alte 227 de transportoare Piranha V asamblate la uzina mecanică Bucureşti. La Moreni, dincolo de transportorul AGILIS, Rheinmetall vrea să localizeze producţia de camioane militare şi a altor elemente pentru clienţi internaţionali şi să mai producă şi un tun de 30 mm care să fie montat pe viitorul transportor 8X8.
Reprezentanţii companiei germane Rheinmetall, care deţine 50% din acţiunile companiei nou înfiinţate Romanian Military Vehicle Systems S.A. (50% aparţine Ministerului Economiei), au declarat pentru HotNews.ro ca proiectul dezvoltării şi producerii în România a unui nou transportor blindat amfibiu 8X8 denumit AGILIS este în grafic. Astfel, înfiinţarea companiei de tip joint-venture romano-germana a fost finalizată, iar structura de conducere este formată dintr-un board administrativ şi un manager general, o structură care se va schimba la fiecare doi ani, managementul fiind astfel asigurat pe rând ba de partea germană, ba de partea romana.
„Proiectul merge mai departe. Până la final de an sperăm să semnăm cu Ministerul Economiei acordul de finanţare pentru faza de dezvoltare. Este vorba de 234 de milioane de euro pentru o perioadă de trei ani. Semnarea acestui acord cu Ministerul Economiei va fi momentul T0 pentru noi”, a precizat Thorsten Kutz, membru în boardul noii companii Romanian Military Vehicle Systems (RMVS).
„Dezvoltarea unui nou produs militar implica mult timp şi multe resurse. Nu e ca şi cum ai cumpăra un produs ‘off the shelf’ [n.r. la cheie] „, a mai spus Kutz.
„Ulterior, după demararea dezvoltării, va trebui ca Ministerul Apărării să pornească o procedură de achiziţie publică şi să semnăm un contract. Primul transportor AGILIS va fi livrat până la final de 2020”, a explicat Karl Ulrich Zulauf, General Manager al RMVS.
În afară de realizarea în ţară a tunului, Rheinmetall ar mai vrea să producă, împreună cu Uzina Automecanica Moreni, diferite componente din contracte semnate deja în alte ţări în condiţiile în care firma germană să pregăteşte să încheie cel mai bun an al său, iar comenzile actuale depăşesc capacităţile de producţie din diferitele sale unităţi.
Înfiinţarea Romanian Military Vehicle Systems la Moreni, demararea dezvoltării şi a producţiei transportoarelor Agilis pentru Armata României va presupune crearea a cel puţin 120 de locuri de muncă în compania joint-venture, dar şi a peste 300 de locuri de muncă în actuala Uzina Automecanica Moreni, susţin reprezentanţii Rheinmetall.
Pentru AGILIS circa 87% din componente vor fi produse şi furnizate din România, doar motorul şi driveline-ul venind de afară. Carcasa vehicului, pentru toată seria de variante, va fi confecţionată de Uzină din Moreni, potrivit Rheinmetall. …Integral pe hotnews.ro