ROMÂNIA BREAKING NEWS

Adio Gazprom! Am scăpat de ruși! Din aprilie, românii vor arde gaz exclusiv din producția internă.

Procentul de import de gaze pe piaţa reglementată pe care ANRE îl va aviza pentru aprilie este de 0%, iar următoarele luni vor fi , de asemenea, fără importuri, precizează, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii. Ar fi pentru prima dată în istoria ultimelor decenii când populaţia României se va alimenta 100% cu gazul produs intern.
Adio Gazprom! Am scăpat de ruși! Din aprilie, românii vor arde gaz exclusiv din producția internă.

Luna aprilie 2015 va fi prima din ultimele decenii în care populația României va consuma gaze doar din producție internă. Și în industrie importurile vor fi extrem de mici, dacă vor fi, pentru că este suficient gaz pe piața locală.

Procentul de import de gaze pe piața reglementată pe care ANRE îl va aviza pentru aprilie este de 0%, iar următoarele luni vor fi , de asemenea, fără importuri, precizează, Niculae Havrileț, președintele Autorității. Ar fi pentru prima dată în istoria ultimelor decenii când populația României se va alimenta 100% cu gazul produs intern.

„Aprilie, mai, apoi toată vara și toamna acestui an, România va funcționa fără gaze de import rusești. La această situație am ajuns în urma scăderii consumurilor specifice pe partea de industrie, dar și a investițiilor în eficiență energetică”, spune Havrileț.

ANRE primește nominalizările de import de la distribuitori și transportatorul Transgaz, apoi avizează procentul oficial de import pentru acea lună. De trei ani, pe piața reglementată a consumatorilor casnici, procentul de import este de 2%, foarte mic, însă până și acest mic import se va sista.

Piața gazelor pentru fabrici este, din 1 ianuarie, liberalizată în întregime. Firmele mari își pot aduce gaze din import la un preț pe care îl negociază direct cu furnizorul, fără a mai fi nevoie de coșul reglementat de către ANRE. Însă, și aceste importuri, dacă vor fi, sunt neînsemnate cantitativ, pentru că este suficient gaz pe piața internă.

Potrivit explicațiilor oferite de Havrileț, în ultimii ani, au scăzut considerabil consumurile marii industrii energofage, cum ar fi cea a îngrășămintelor sau a sticlei, din motive de restrângere a pieței dar și prin investiții în eficientizare energetică. Astfel, gazul produs intern a ajuns să fie suficient pentru acoperirea necesarului de consum, atât al fabricilor cât și al populației. Totuși, până în prezent, importurile au existat, chiar dacă la niveluri mult reduse față de perioada antecriză. Astfel, până la liberalizarea totală din 1 ianuarie 2015, industria primea gaze la un coș ce conținea 5% importuri, 10% în perioada de iarnă. Populația primește, de peste doi ani, gaze la un coș cu 2% importuri.

În prezent, consumul anual de gaze al României este de 10-11 miliarde de metri cubi anual, din care până la 400 de milioane de metri cubi reprezintă importuri. În 2007, consumul a fost de 18 miliarde de metri cubi, din care importuri circa 6 miliarde de metri cubi. Factura României de-atunci era de 4-5 miliarde de dolari anual. Acum, importatorii români plătesc până la 500 de milioane de dolari pe an.

1.000 de metri cubi de gaze rusești costă 380 de dolari.

Gazele românești costă circa 200 de dolari pe mia de metri cubi. Piața consumatorilor casnici din România trebuie liberalizată total, potrivit angajamentelor luate de statul român în fața FMI și UE, până în 2018. La acel moment, prețul gazelor din intern trebuie să atingă convergența cu piața.

Producția locală de gaze este asigurată, în cea mai mare parte, de Romgaz și Petrom.

Sursa: economica.net prin romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: