ACTUALIZARE
R.B.N. Press /// Deputatul Ion Butmălai „a fost sinucis”!///
R.B.N. Press ///S-a (A fost) împușcat „o dată în inimă”. Dar în curtea deputatului au fost găsite două tuburi de cartușe. Deci s-au tras două focuri.
El amenințase cu dezvăluiri politice apoi a spus că renunță la candidatură din motive de sănătate. În final nu a mai fost trecut pe lista de candidați ai PLDM.
*Așteptăm ca organele din R. Moldova, procuratura, poliția să își facă datoria.
//////////////////////
Fiodor Ghelici afirmă că Ion Butmalai a fost omorât
Fiodor Ghelici, diplomat al Organizației Internaționale a Dezvoltării Economice (I.O.E.D), ambasador numit în Republica Moldova, susține că fostul deputat Ion Butmalai a fost omorât. Declarația vine a doua zi după ce Ion Butmalai a fost găsit împușcat în locuința sa din orașul Cahul.
Într-o conferință de presă la IPN, Fiodor Ghelici a declarat că el este convins că Ion Butmalai nu s-a sinucis. Îl cunoaște personal, era un om puternic, care nu ar fi recurs la sinucidere.
Fiodor Ghelici a mai spus că s-a întâlnit cu Ion Butmalai în toamnă, iar acesta i-a spus că s-ar putea să nu o mai ducă mult deoarece a devenit o persoană incomodă și cunoaște prea multe lucruri despre conducerea PLDM, despre situația din interiorul formațiunii. Deputatul spunea și despre niște surprize pe care le are pregătite.
Fiodor Ghelici se întreabă ce îl așteaptă pe fostul deputat liberal-democrat Veaceslav Ioniță, care l-a confruntat public pe liderul PLDM, Vlad Filat, acuzându-l că a furat bani de la Banca de Economii.
Potrivit lui Fiodor Ghelici, în PLDM există un război intern, o parte dintre membri fiind de partea lui Vlad Filat, iar altă parte dorind să-l vadă pe Iurie Leancă în fruntea formațiunii. Ghelici a adăugat că Butmalai împreună cu alți colegi liberali-democrați a solicitat un audit la Ministerul Afacerilor Interne, menționând că și acesta este un argument în favoarea declarației că cineva ar fi avut interes să-l vadă mort.
Fiodor Ghelici a anunțat că se oferă să facă declarații pentru toți cei care doresc să investigheze moartea lui Ion Butmalai. Totodată, acesta a adăugat că, în calitatea sa de ambasador al unei organizații internaționale, va anunța toată comunitatea internațională despre starea de lucruri din Republica Moldova.
Sursa: Totul.md
Video: Moartea lui Butmalai, învăluită de mister. Politicianul ar fi fost OMORÂT
Despre deputatul Ion Butmălai
„Suntem români și vorbim limba română”, a declarat, duminică, deputatul liberal-democrat Ion Butmalai, în cadrul ceremoniei de inaugurare a bustului marelui poet național Grigore Vieru, de la Cahul.
Deputatul a declarat că are un mesaj pentru toți cei care „ne poreclesc moldoveni”, transmițându-le că, de fapt, „suntem români și vorbim limba română”.
„Istoria neamului, istoria românilor de pretutindeni nu o poate șterge nimeni. Aici, la Cahul, regiunea de sud a Basarabiei, vreau să vă spun, se întâmplă lucruri minunate. Vreau să le spun celora care ne poreclesc moldoveni, ca noi nu suntem moldoveni: noi suntem cu toții români și vorbim limba română!” a subliniat Butmalai
Ion Butmalai este deputat din partea Partidului Liberal Democrat începând cu anul 2009. El s-a făcut remarcat în ultimii ani ca unul dintre cei mai activi legislatori PLDM, cel puțin la luările de cuvânt din Parlament. Cunoscute sunt și atitudinile sale negative față de colegul său din coaliția de guvernare, Vladimir Plahotniuc, despre care a spus în nenumărate rânduri că este un „potlogar”, locul căruia „este la pușcărie”. / Surse: independent.md, ziuadeazi.md
Fostul deputat PLDM Ion Butmalai a fost găsit împușcat. Potrivit primelor informații, incidentul s-a petrecut la domiciliul acestuia din orașul Cahul.
Deocamdată nu este clar dacă este vorba despre o sinucidere sau un accident, poliția analizând ambele versiuni.
Potrivit poliției, el a fost găsit mort de către soția sa, după ce s-ar fi împușcat dintr-o armă pe care o deținea legal.
Ion Butmalai, în vârstă de 50 de ani, a fost ales deputat pe listele Partidului Liberal Democrat în cadrul alegerilor din 29 iulie 2009. Ulterior, el a obținut un nou mandat și în alegerile din noiembrie 2010.
În activitatea sa, Butmalai s-a făcut remarcat drept unul dintre cei mai fervenți contestatari ai oligarhului Vladimir Plahotniuc, pe care l-a catalogat drept „criminal” sau „mafiot”.
El nu a fost inclus în lista electorală a PLDM pentru alegerile din 28 noiembrie, presa speculând că acest lucru s-ar fi întâmplat tocmai la presiunile lui Plahotniuc, care a îndepărtat persoanele care-l deranjau din lista liberal-democraților.
Ion Butmalai a încercat să organizeze o conferință de presă la 18 noiembrie curent în care promitea anumite „dezvăluiri”, dar a anulat-o cu câteva ore înainte de desfășurare, invocând „probleme de sănătate”. Conferința de presă nu a mai avut loc. Sursa: independent.md
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “Acesta este garajul in care a fost gasit impuscat Ion Butmalai, usa este incuiata la fel ca si toate celelalte si sunt bine pazite. Agentii nu permit sa intram.”
Vecinii spun ca au aflat despre tragedie din presa. Una dintre vecine, care locuieste vizavi de familia Butmalai sustine ca deputatul a incercat anterior sa se spanzure.
“A vrut sase spanzure”.
Cadavrul a fost scos din garaj de catre fratele lui Ion Butmalai, care l-a pus pe bacheta din spate acoperindu-l cu un cearsaf./protv.md