Actualizare 13 ian.2023 :
„Memoria- act de justiție” -Sub acest generic în seara de 13 Ianuarie, la Muzeul Municipal București s-a desfășurat vernisajul expoziției monumentelor Basarabiei furate, lansarea volumului “ Războiul monumentelor “ de Iulian Rusanovschii, apărut la editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, și, arc peste timp, s-au prezentat reflecții asupra personalității lui Iuliu Maniu, supranumit sfinxul de la Bădăcin, în legătură cu 150 de ani de la naștere, 70 de ani de la trecerea în nemurire și lansarea Apelului făcut în 8 Ianuarie curent de către PNȚ Maniu-Mihalache, către autoritățile statului român, pentru proclamarea Anului 2023 drept Anul Iuliu Maniu.
În cadrul acțiunii, părintele Mircea Bejenari, membru fondator al A.O. Monumentum a vorbit despre efortul enorm depus de Iulian Rusanovschii pentru restabilirea monumentelor românești în Basarabia și perpetuarea valurilor culturii române.
Doamna ambasador Iuliana Gorea Costin, inițiatoarea evenimentului, a subliniat, că a decis organizarea acestei acțiuni în ajunul zilei culturii, ce se sărbătorește de o parte și alta a Prutului de ziua de naștere a poetului național și universal Mihai Eminescu, cultura fiind liantul care ne unește iar atitudinea față de înaintași caracterizând atât gradul nostru de cultură cât și starea noastră spirituală.
“Avem nevoie să cunoaștem trecutul pentru a ne vindeca rănile și depășind starea de victimă, să efectuăm trecerea de la reacție la acțiuni constructive și edificative.
În aceste procese lecțiile de viață, modelul de gândire, cinste, curaj, onestitate, lăsate de înaintașii noștri, modelul de dăruire a unui adevărat Om de Stat- Iuliu Maniu este unul foarte important, “- a subliniat dumneaei.
Constantin Geangu, inginer, fost deținut politic, Augustin Răducanu, avocat, Liviu Petrina, veteran național țărănist au evocat la rândul lor, aducând exemple din biografie, personalitatea eminentă a lui Iuliu Maniu, subliniind importanța proclamării anului 2023 – Anul Iuliu Maniu.
La finalul serii, Iana Novac, vocea anului 2022 a susținut a Capela un recital artistic consacrat poetului Mihai Eminescu.
Partenerii evenimentului: Asociația de dezvoltare pentru România, Fundația Iuliu Maniu-Ion Mihalache, Acțiunea Civică, A.O. Monumentum, Asociația Tighina, Editura UZPR
Știrea inițială 11 ian. 2023 :
Asociaţia de dezvoltare pentru România, A.O. Monumentum, Fundația Iuliu Maniu și Ion Mihalache, Asociaţia Tighina, Alianță civică, Editura UZPR, Muzeul Municipiului București – „Șuțu Palace” organizează sub egida Acțiunea Memoria-act de justiție, Expoziția monumentelor Basarabiei furate și lansarea volumului „Războiul monumentelor”, autor Iulian Rusanovschi.
Expoziția monumentelor Basarabiei furate se va desfășura în perioada 13-19 Ianuarie 2023 la Palatul Șuțu – Muzeul Municipiului București. Vernisajul și lansarea cărți vor avea loc în data de 13 Ianuarie, între orele 17.00-18.30
Moderator al evenimentului va fi doamna Ambasador Iuliana Gorea Costin, vorbitori: Iulian Rusanovschi, avocat, Preot profesor Mircea Bejenar, membru fondator al Asociației Monumentum. Tot în cadrul evenimentului vor fi dedicate și câteva reflecții asupra “Anul Iuliu Maniu”, vorbitori: Augustin Răducan – avocat, Constantin Geangu – inginer, fost deținut politic.