În exclusivitate pentru România Breaking News – RBN Press, Acad. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Știinte a Moldovei, a transmis un mesaj către toți românii, de Ziua Unirii Principatelor.
„…sunt foarte bucuros că sunt azi aici și mulțumesc domnului Eugen Tomac că m-a invitat la Conferința Românilor de Pretutindeni. Consider că noi care suntem din mai multe țări, regiuni și care suntem români, trebuie să ne întâlnim și pentru a ne plânge dar și pentru a ne bucura, să ne întâlnim și pentru a căuta modalități pentru a fi uniți, de a căuta să ne sprijinim unul pe altul (…)
…să facem tot ce este posibil ca să ne mândrim că suntem români, de a căuta să ne sprijinim unul pe altul, România trebuie să sprijine R. Moldova, Republica Moldova trebuie să fie alături de România (…) noi ar trebui să fim alături de cei din diasporă pentru a utiliza prezența lor în mai multe țări pentru a dezvolta cultura românească (…) pentru a face tot ce este posibil ca țările noastre să aibe o bună stare, să facem tot ce este posibil ca noi să putem să ne mândrim că suntem români și să o spunem tare, tuturor, că NOI SUNTEM ROMÂNI și suntem împreună.” – Acad. Gheorghe Duca
Momentul a avut loc în cadrul Conferinței românilor de pretutindeni din data de 24 ian. 2016, la Palatul Parlamentului – Sala Nicolae Iorga. Conferința a fost organizată de deputatul Eugen Tomac, în parteneriat cu Fundația Românilor de Pretutindeni, reprezentată de domnul Eugen Popescu și cu sprijinul Consiliului Româno-American, reprezentată de domnul Nicolae Popa.
Interviul este realizat cu concursul domnului Nicolae Petrescu Redi, redactor RBN Press și președinte al Filialei Ploiești a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina
Publicat de romaniabreakingnews.ro