510 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare

Astăzi 2 iulie, se împlinesc 510 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Cu acest prilej, mai mulți oficiali din Republica Moldova, printre care și președintele țării Nicolae Timofti au depus flori la monumentul domnitorului din centrul Capitalei din R.Moldova, Chișinău. La ora 11.00 lângă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt s-a oficiatat o slujbă de pomenire a domnitorului. După-amiază, a avvut loc deschiderea oficială a Festivalului Internațional „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Astfel, începând cu ora 18.00, în Grădina Publică Ștefan cel Mare, din Chișinău, mai multe colective artistice dinR.Moldova și de peste hotare au prezentat un amplu program festiv. Ștefan cel Mare a murit în data de 2 iulie 1.504, după ce s-a aflat în fruntea Moldovei timp de 47 de ani.

În timpul domniei sale, Ștefan cel Mare a purtat 48 de războaie și a obținut 44 de victorii. A ținut piept Imperiului Otoman, protejând astfel Europa de invazia turcilor. Domnitorul a promovat o politică financiară strictă și a emis două monede din argint. Voievodul a construit și ctitorit 44 de biserici și mănăstiri. Ștefan cel Mare a fost canonizat și trecut în rândul Sfinților în 15 iulie 1992.

Calitățile de om politic, strateg și diplomat, acțiunile sale pentru apărarea integrității țării și inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația contemporanilor, acesta devenind un erou popular în tradiție.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.

Grigore Ureche îl descrie astfel în cronica sa: „Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă.”

După uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu oastea sa, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești. După înfrângerea lui Petru Aron în „tina de la Doljești”, la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 – merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Adunarea în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și „toată țara” proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei.

În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea de la Carpații răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la „oaste” în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară”, la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Țara era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret Cetatea Nouă a Romanului.

Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care – după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih – își continua înaintarea spre centrul Europei.

Mahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile domniei Țării Românești. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Pașa (Hadin Süleyman Pașa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neașteptate. Oștirea turcilor se destrămă în învălmășeală. Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toți principii creștini din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri.

Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de granițele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează și că se ivesc boli în rândul oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan.

Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobișnuită pentru acele vremuri – a decedat la 2 iulie 1504.

Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său…(Grigore Ureche)

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Dar odată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de fabricat) Moldova, cu o populație și resurse limitate, nu a mai putut ține pasul cu acești vecinii.

Ștefan cel Mare a fost desemnat la 21 octombrie 2006 ca „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, în cadrul emisiunii „Mari Români” de la TVR 1 (21.30% din vorturi). Rezultatul emisiunii este însă contestat de CNA.