În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, în cazul în care acumularea de emoții depășește pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoționale ajung până în planul fizic și încep să se manifeste tot felul de afecțiuni ale corpului, de la cele mai ușoare până la boli foarte grave. Gravitatea bolii este dată de natura emoției, intensitatea ei și perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura și câțiva ani. “Rostul bolilor fizice este acela de a conștientiza asupra suferinței sufletești și necesită vindecarea ei. De multe ori, nu dăm importanță unei suferințe sufletești, o ignorăm și credem că aceasta nu se poate transforma într-o boala fizică. Din contră, cu cât lăsăm mai multe o boala sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boala fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani. Avem două posibilități de a trata suferințele sufletești și a le impedica să escaladeze în boli fizice: 1) prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoțiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos; 2) prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiție”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.
În accepțiunea specialistului, există 5 emoții principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice, astfel:
- Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar
- Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși ”greșelii”
- Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață
- Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile (real sau imaginar) sau când ne pierdem încrederea în capacitățiile noastre
- Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții
“Cei care trăiesc sentimente de rușine simt că ceilalți îi judecă, că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenți, informați, etc. Prin această atitudine ei pun pur si simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalți. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Psihoterapeutul și trainerul NLP crede că, atunci când boala decide să se manifeste în corpul nostru ca un avertisment pentru a schimba modul de gândire, cel mai sigur și util lucru pe termen lung este să mergem pe firul timpului pentru a schimba percepția și emoția din acel moment care a declanșat boala. Una dintre cele mai eficiente metode de a descărca emoțiile este lucrul cu linia timpului propus de neuro-programarea lingvistică (NLP), procedeu denumit Timeline therapy.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire”, este psihoterapeut și trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minții umane urmând 6 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică și terapii florale Bach. De peste 7 ani ghidează oamenii, atât în ședințe individuale, cât și de grup, și organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.