O istorie românilor de la Est de Prut, din Caucaz, Crimeea, Țările Baltice, până în Asia, Siberia şi Extremul Orient, ca parte a culturii şi civilizaţiei româneşti, va fi lansată de autorul Octavian Țîcu

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România organizează lansarea volumului „O istorie a românilor de la Est de Prut”, autor Octavian Țîcu, în ziua de 28.01.2021, ora 11.00, la sediu UZPR, bdul. General Gheorghe Magheru nr.28-30, etaj 1, sec. 1, Bucureşti/metroul Piaţa Romană.

Volumul tratează istoria românilor de la Est de Prut ca parte a culturii şi civilizaţiei româneşti, chiar dacă aceştia, după anexarea la Imperiul Rus 1812 cunosc o evoluţie diferenţiată. Cercetarea se referă la diverse ramificări ale prezenţei româneşti în spaţiul euro-asiatic, de la Caucaz, Crimeea şi Ţările Baltice, la Asia Centrală, Siberia şi Extremul Orient.

În acelaşi timp, autorul îşi propune ca prin acest demers să demoleze mitologia sovietică a separării dintre moldoveni şi români, încercând o reconceliere a românilor de la Est de Prut în problema identitară ai o acceptare a faptului că fac şi ei parte din spaţiul românesc.

Vor participa ca invitați speciali, istoricii Bogdan Bucur, Constantin Corneanu, Ion Constantin și diplomații  Neagu Udroiu, Jean Popa.




Cuza și confiscarea proprietăţilor greceşti. Cum ajunseseră atât de multe mănăstiri şi schituri româneşti în stăpânirea străinilor?

Confiscarea doar a proprietăţilor greceşti din ţară ar fi aruncat asupra politicii cuziste o pată greu de şters: xenofobia, ura faţă de poporul grec. Într-o astfel de cheie trebuie să înţelegem decizia grea a domnitorului de a etatiza toate proprietăţile bisericeşti, chiar dacă Biserica a suferit foarte mult din pricina nedreptăţii ce i se făcuse. Cu toate acestea, au existat şi consecinţe pozitive, deoarece din pământurile Bisericii, după un an, Cuza a început să-i împroprietărească pe ţărani, prin promulgarea Legii rurale.

Ziua de 24 ianuarie ne readuce în memorie luptele şi năzuinţele seculare ale înaintaşilor noştri din toate teritoriile românismului pentru înfăptuirea Unirii, precum şi evenimentele cruciale din 1859, căci prin Unirea Principatelor Române s-a pus baza temeluirii României Mari, desăvârşită la 1918.

Actul istoric de acum 160 de ani a avut consecinţe importante asupra societăţii româneşti, deoarece măsurile luate de Principele Alexandru Ioan Cuza au vizat modernizarea principalelor domenii ale vieţii social-economice, politice, ba chiar religioase. De schimbările fundamentale nu a scăpat nici Biserica Ortodoxă, care se lupta din răsputeri ca să-şi dobândească autocefalia faţă de Patriarhia de Constantinopol, aspiraţie imposibil de realizat din pricină că, până la Cuza, dar mai ales în secolul fanariot, elementul grec ajunsese foarte influent în Ţările Române.

Hotărât să readucă acasă pământurile româneşti înstrăinate prin numeroasele danii făcute, cu voie sau de nevoie, de-a lungul timpului, Locurilor Sfinte din Răsărit, precum Sfântul Munte Athos, Mănăstirile de pe Meteore, patriarhiile de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Alexandria (chiar Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai avea proprietăţi româneşti închinate), Cuza a propus, iniţial, răscumpărarea lor, oferindu-se să plătească, în rate, o sumă colosală: aproximativ 30 milioane franci. Era, de fapt, o modalitate de înţelegere amiabilă cu grecii care, deşi tentaţi de suma impresionantă, au refuzat-o. În plus, văzându-şi periclitate atât interesele prezente, cât şi pe cele viitoare, au trecut peste faptul că împărtăşeam aceeaşi credinţă cu ei şi au încercat o „alianţă” neortodoxă cu Înalta Poartă, gândind că poate, poate vor reuşi să-şi păstreze întinsele suprafeţe funciare şi forestiere româneşti. Turcii erau interesaţi ca grecii să nu-şi piardă daniile în Ţările Române, căci aşa aveau şi ei de unde să colecteze sumele imense de bani impuse acestora după cucerirea Constantinopolului şi a celorlalte patriarhii apostolice.

Actul a stârnit numeroase controverse până în zilele noastre

În astfel de condiţii, conducerea ţării s-a văzut nevoită a recurge la o lege prin care toate proprietăţile Bisericii să fie etatizate, trecute în proprietatea statului. Cu toate protestele vehemente ale marilor puteri învecinate şi îndeosebi ale Imperiului Otoman – devenit, tam-nisam, apărător al intereselor greceşti (sic!) -, Legea secularizării averilor mănăstireşti s-a adoptat pe 17/29 decembrie 1863. Mulţi episcopi şi stareţi greci au trimis sultanului o sumedenie de jalbe, cerându-şi „drepturile cuvenite” în pământ românesc, punând, ca şi în trecut, puternice presiuni şi pe reprezentaţii Imperiului ţarist la Constantinopol, solicitându-le cu fermitate anularea legii care-i lăsa fără întinsele suprafeţe agricole şi forestiere din România.

La vremea respectivă, dar şi până astăzi, actul a stârnit numeroase controverse, căci nu toţi au înţeles de ce Cuza a hotărât să deposedeze şi proprietăţile bisericilor ori mănăstirilor neînchinate. O privire generală asupra situaţiei mănăstirilor de dinainte de 1863 ne va lămuri: în Muntenia fiinţau 69 de mănăstiri, 35 dintre ele fiind închinate; în Moldova existau 122 de aşezăminte monahale, dintre care 30 închinate. Procentul averilor funciare bisericeşti raportat la suprafaţa agricolă şi forestieră totală a României, constituită prin Unirea de la 1859 – deci fără Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Dobrogea -, se ridica, în Muntenia, la 16,55% pentru cele neînchinate şi la 11,14% pentru cele închinate, iar în Moldova la 12, 16% pentru cele neînchinate şi la 10,17% pentru cele închinate, însumând puţin peste un sfert din teritoriul de atunci al Principatelor, adică 25,4% din suprafaţa totală a ţării.

„Până când ţăranii nu vor fi cetăţeni, noi nu vom avea o naţiune”

Se pune întrebarea: cum au ajuns atât de multe mănăstiri şi schituri româneşti în stăpânirea străinilor?

Citește integral pe

http://ziarullumina.ro/biserica-domnitorul-alexandru-ioan-cuza-si-satul-romanesc-140921.html




24 ianuarie 1859! Cu toată opoziția Austriei și a Imperiului Otoman, 30.000 de oameni ieșiți pe străzile Bucureștiului reușesc să forțeze votul pentru Cuza! Împărtul Franței Napoleon al III-lea „nașul” Unirii Principatelor Române

În 24 ianuarie 1859, Bucureștiul era în fierbere. Adunarea Electivă a Principatului Valahiei trebuia să aleagă un principe care să conducă țara. După mari frământări, a fost ales un colonel, pe numele său Alexandru Ioan Cuza, care fusese ales cu câteva zile înainte, în 5 ianuarie, domnitor al Moldovei. Astfel, lua naștere un nou stat, Principatele Unite Române, care avea să devină apoi România. Dintre suveranii Europei, unul singur susținea deschis Unirea: împăratul Franței, Napoleon al III-lea se arată într-un material rfi.ro

În 1853, a izbucnit un conflict care a opus Rusiei o coaliție formată din Imperiul Otoman, Franța, Marea Britanie și Sardinia. Conflictul a devenit cunoscut sub numele de Războiul Crimeii, pentru că principalele operațiuni militare au fost purtate în Peninsula Crimeea și în Dobrogea. Rusia a fost înfrântă și a fost nevoită să retrocedeze, în 1856, Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei, ceea ce însemna că rușii pierdeau controlul gurilor Dunării.

Marile puteri europene s-au întrunit în Conferința de Pace de la Paris și au căutat o soluție pentru a preîntâmpina noi conflicte provocate de Rusia. Împăratul Franței, Napoleon al III-lea, a propus crearea unui stat-tampon, format din principatele Moldovei și Valahiei. Otomanii considerau aceste două principate drept provincii privilegiate ale Imperiului, însă, în fapt, ele se bucurau de o mare autonomie.

Soluția propusă de Napoleon al III-lea a stârnit opoziția altor mari puteri, precum Austria sau Imperiul Otoman, de aceea a fost găsită o soluție de compromis: cele două principate urmau să alcătuiască un fel de uniune, cu legi și cu unele instituții comune, dar conduse fiecare de câte un principe și fiecare cu parlamentul ei, intitulat adunare obștească.

În 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost proclamant principe al Moldovei. 19 zile mai târziu, deputații din Principatul Valahiei, întruniți la București, căutau și ei un principe. Deputatul Vasile Boerescu a găsit o soluție ingenioasă: să îl aleagă principe tot pe Alexandru Ioan Cuza.

În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte.

Sub presiunea unei mase de 30.000 de oameni ieșiți pe străzile Bucureștiului, deputații au votat propunerea.

Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.

Astfel, Unirea era înfăptuită peste voința marilor puteri.

Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București

Împăratul Napoleon al III-lea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a susține Unirea, iar, în cele din urmă, Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscut drept principe de marile puteri, care însă au recunoscut Unirea doar pe durata domniei sale.

În anul 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând astfel unirea politică de facto.

În 1866, Alexandru Ioan I Cuza a fost îndepărtat de pe Tron. Unirea risca să fie dizolvată, însă tot Napoleon al III-lea a salvat România. El l-a propus drept principe domnitor pe nepotul său, Carol I, din dinastia germană de Hohenzollern-Sigmaringen. Nepotul lui Napoleon al III-lea a devenit unul dintre cei mai mari conducători din istoria României, iar împăratul francez a rămas în memoria românilor drept un fel de naș al României.

Alexandru Ioan Cuza, artizanul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de origine greco-italiană din Constantinopol.

Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad. A învăţat până în 1831 la Iaşi, la pensionul condus de francezul Victor Cuenin, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri.

În anul 1835 îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de drept şi medicină, pe care nu le finalizează, şi devine membru al Societăţii economiştilor de unde îşi va înainta demisia în 1840.

La 30 aprilie 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti și a soției sale Ecaterina (Catinca) (fata logofătului Dumitrache Sturdza din Miclăușeni și sora boierilor cărturari Constantin Sturdza și Alexandru Sturdza) şi sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti.

În timpul Revoluţiei de la 1848, Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza, însă acesta a reuşit să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania.

A participat, de asemenea, la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.

Ulterior devine preşedinte al judecătoriei Covurlui între 1849 – 1851 şi 1855 – 1856, director al Ministerului de Interne – în 1851, primind în această perioadă şi rangul de vornic.

La 6 iunie 1856 este numit pârcălab de Galaţi, însă imediat după decesul domnului Ghica este destituit de caimacamul Teodor Balş.

Ca formă de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi a primului guvern unitar, prin reformele sale – adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului -, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

1859 (pe actuala Cale a Victoriei) Alexandru Ioan Cuza-a intrat triumfal in Bucuresti ca domn al Principatelor Romane

După domnie a plecat în exil, la Viena, apoi la Paris, unde îşi manifestă interesul de a lucra în continuare în interesul ţării pentru aducerea unui principe străin, aşa cum făgăduise şi să nu se lase dominat de sentimentul de răzbunare pe care i-l provocase actul abdicării forţate de la 11 februarie 1866. Deşi Cuza a dorit întotdeauna să revină în ţară, principele Carol a considerat că nu este oportun din cauza situaţiei politice din cel moment.

Ulterior Cuza este răpus de boală şi se mută la Florenţa, însă moare la Heidelberg unde plecase la tratament, la 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani.

Este înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după Al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.




Video: „Democraţia a învins!” – Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al Statelor Unite

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a depus jurământul miercuri pe o Biblie care aparţine familiei sale din 1893 şi care a fost folosită şi la învestirea sa ca vicepreşedinte în 2009 şi 2013, relatează NBC News.

Această Biblie a fost de asemenea folosită de fiecare dată când a fost învestit senator al SUA. Biblia are o cruce celtică pe copertă.

Beau Biden, regretatul fiu al preşedintelui ales, a folosit aceeaşi Biblie când a fost el însuşi învestit procuror general al Delaware.

Democraţia a învins, a declarat Joe Biden, care a lansat un apel la unitate în discursul său inaugural, rostit imediat după încheierea ceremoniei de învestitură, desfăşurată la Capitoliul din Washington.

″În această clipă, prieteni, democraţia a învins. Astăzi sărbătorim victoria nu a unui om, ci a unei cauze, cauza democraţiei″⁣, a spus Biden.

″Aceasta este ziua Americii. Aceasta este ziua democraţiei. O zi a istoriei şi a speranţei, a reînnoirii şi hotărârii”, a insistat Biden, care a salutat “oamenii buni” din ţară. “Am ajuns până aici. Mai avem mult de mers”, a lansat el. Biden a notat că ţara trece prin vremuri “dificile”, făcând referire la pandemia de coronavirus şi la criza economică.

Biden a promis totodată să înfrângă curentul privind supremaţia albilor şi extremismul intern.

 




Video: „Ne vom întoarce, într-un fel sau altul” – Președintele Donald Trump la terminarea mandatului

Preşedintele american Donald Trump a părăsit miercuri dimineaţă Casa Albă, cu câteva ore înainte de finalul mandatului său, fără să-l fi primit mai întâi pe succesorul său, Joe Biden, care va depune jurământul la prânz, relatează AFP şi DPA.

Trump a susţinut miercuri ultimul său discurs ca preşedinte al SUA, în faţa unui mic grup de simpatizanţi ai săi veniţi la baza aeriană Andrews (Maryland), relatează agenţiile internaţionale de presă.

”Ne vom întoarce, într-un fel sau altul”, le-a promis el în acest discurs foarte scurt, înainte de a se îmbarca pentru ultima dată în Air Force One, către Florida, unde va petrece la resortul său ultimele ore ca preşedinte.

”Este pentru mine cea mai mare onoare şi un privilegiu să fi fost preşedintele vostru”, a mai spus Trump, mulţumind familiei sale şi staff-ului său pentru cei patru ani la Casa Albă. ”Au fost patru ani incredibili”, dar ”nu am fost o administraţie obişnuită”, şi-a descris el dificilul mandat.




În direct: Primarul General, Nicușor Dan, prezintă măsurile concrete luate de actuala administrație pentru deblocarea proiectelor vitale ale Capitale

Conferinta de Presă a Primarului General – sursa: TVR
În direct de la Primăria Capitalei!
Primarul General, Nicușor Dan, prezintă măsurile concrete luate de actuala administrație pentru deblocarea proiectelor vitale ale Capitalei.

https://www.facebook.com/PMBucuresti/videos/1140738986379923




ROMÂNIA a demarat pentru populație (gratuit), programul de prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal

Institutul Clinic Fundeni, a anunțat începerea Proiectului „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II -Sud-Muntenia”, se arătă într-un comunicat trimis redacției România Breaking News.

Potrivit sursei citate, Institutul Clinic Fundeni, în calitate de lider, a început implementarea proiectului „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – Sud-Muntenia” – acronim ROCCAS II, în parteneriat cu Fundația „Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură” și Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, în baza contractului de finanțare nr. POCU/756/4/9/136828 din 05 noiembrie 2020, încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capital Uman.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 de persoane din regiunea Sud-Muntenia, dintre care minim 59% aparțin grupurilor vulnerabile.

Valoarea totală a proiectului este de 23.859.231,79 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE este 20.280.347,04 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 3.249.207,52 lei, iar valoarea cofinanţării eligibile a Beneficiarului, 329.677,23 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 38 de luni.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare.




,,IDEEA EUROPEANĂ” –  O VIZIUNE (GEO)POLITICĂ EMINESCEANĂ? Aspecte geopolitice În publicistica eminesciană ,,INTERZISĂ”

(Extrase din Cap. II, al lucrării: ,,Aspectele geopolitice din publicistica eminesciană ,,interzisă””, în curs de apariţie. Autor: Mihai COPEŢCHI – KOPECKY, 2021)

*Acest articol a fost publicat ca parte de activitate a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, dedicat Zilei Culturii Române și a Zilei de naștere a lui Mihai Eminescu

 

Motto: Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărți şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece… Pe fruntea lui străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase, …”

Mihai Eminescu a fost cel mai vizionar analist al spaţiului identitar naţional aflat într-o continuă ,,migraţie” spre cultura occidentală. Eruditul istoric şi critic literar Perpessicius[1] era convins că românii vor ajunge să gândească european [în timp – n.a.] graţie lui Eminescu, ale cărui convingeri filozofice şi sentimente patriotice erau cunoscute în Austria, Franţa, Germania şi Rusia – principalele ţări care au influenţat economic, cultural şi (geo)politic ţările române. Perpessicius l-a asociat pe Eminescu multor construcţii filozofice, economice şi politice, fapt ce-l poate așeza, fără tăgadă, printre precursorii geopoliticii românești de la sfîrșitul secolului XIX.

Europenitatea lui Eminescu este dată – în concepţia lui T. Vianu -, de o delimitare netă de influenţele din afară, care impun, dincolo de speculaţii, o adevărată renaştere naţională.  Capacitatea lui Mihai Eminescu de a asimila valorile culturale europene şi cele universale este învederată atât în poezie, cât şi în publicistică. Obiectivul principal al textului de presă eminescian este acela de a ,,spaţializa enciclopedic adevărul despre mituri, simboluri, cotidian” şi alte „evenimente paradigmatice”.

Gazetarul Mihai Eminescu a exprimat în premieră ,,ideea europeană ca idee românească”, deducând-o din însăşi viziunea românească asupra lumii şi din consideraţiuni de încadrare în Europa ca într-un organism unic. Eminescu este, în fond, printre primii intelectuali români care conturează clar necesitatea unei Ligi Spirituale care să armonizeze interesele naţionale cu cele general-europene.

Acest proiect al lui Eminescu, parcă, a anticipat actuala Uniune Europeană!

S-a demonstrat, în câteva lucrări care s-au publicat, de-a lungul timpului, că în publicistica sa a abordat și a identificat multe soluții pentru rezolvarea problemelor care au frământat atât poporul român, cât și alte popoare, angajate în concertul popoarelor europene, Eminescu a vorbit despre Europa ca despre „un mit polifonic care nu se poate defini și nici consolida fără idealul românilor din toate părțile Daciei lui Traian”.

Eminescu a pledat pentru o Europă în care lumea să învețe să respecte toate limbile și toate naționalitățile, întrucât bazele ei sunt naționale. ,,Principatele nu trebuie să devină o colonie a marilor puteri și nici nu trebuie să cadă în capcana americanizării. O națiune ca a noastră trebuie să stea cu toată Europa în raporturile de liber schimb și de liberă așezare reciprocă”. Acesta este laitmotivul multor articole publicate în gazeta Timpul.

………………………………………………………………………………………………….

Conştiinţa europenităţii românești este un alt aspect exprimat în lirica eminesciană.

De exemplu, în Memento mori, vastă panoramă a civilizaţiilor, a unei lumi ce fierbea din adâncuri, ce se pregătea să intre ,,într-o nouă eră”, apare proiecţia imaginară a unei Europe ce este pătrunsă de „un luminos şi mândru țel”, denumit cu formula kantiană a ,,eternei păci”:

  • Cine moare – moare-n cuget c-a rămas trăind în el

Tot ce-i nobil şi puternic în ăst secol de mândrie

Îl urmează… Căci prin noaptea unei lumi, în bătălie

Lin luceşte – eterna pace, luminos şi mândru ţel. ”

 

Eminescu a vibrat la proiectul kantian de ,,eternă pace”, la care filosoful credea că vor ajunge popoarele, mereu antrenate într-o luptă a forţelor antagoniste. ,,Eterna pace” kantiană, așadar, va fi asociată ideii europene, de către Eminescu, care credea în ,,modelarea bătrânului continent cu populii ei într-un singur organism”.

Eminescu remarcă în Memento moridupă ce oştirile napoleoniene au fost distruse de ruși -, cum ,,Ideea” îl părăsește pe împăratul Napoleon, cartea lumii se închide, după cum reiese din versurile eminesciene, exact cum postulează și Kant, ,,omul moare dar ideea rămâne”, iar lumea trebuie să înceapă o eră nouă care să continue visele înalte ale eternei păci:

 

Şi-atunci Nordul[2] se stârneşte din ruinele-i de gheaţă,

Munţii plutitori şi-i sfarmă şi pe-a câmpurilor faţă

El ridică visuri nalte… volburi mari de frig se văd

Şi trecând peste oştire o îngroapă … şi cu fală

El ridică drept făclie aurora-i boreală

Peste-oştirea-ntroienită în pustiul de… omăt.

Nordul m-a învins – ideea m-a lăsat.

 

Pe acest fond, într-un mod cu totul accidental, dacă am lua în calcul contextul prezentat mai sus, Napoleon a relansat ,,ideea Imperiului Universal”, inspirat fiind de trecutul glorios al Imperiului Roman sau a celui Carolingian.  În viziunea lui Napoleon exista ,,o Europă ideală” pe care dorea să o creeze, o Europă în care să unească toate popoarele într-un singur corp şi să impună instituţii şi coduri unice de legi, principii, interese. Această variantă de ,,confederaţie” o vedea, evident, … sub ,,domnia” sa!

…………………………………………………………………………………………………

Nu contestăm faptul că între Eminescu şi ceilalţi poeţi romantici ai Europei a existat, atât la nivel conceptual, cât şi stilistic, numeroase asemănări, dar, trebuie remarcat, că doar el a dat o dimensiune unică actului de creaţie. În epocă, romantismul a fost curentul cel mai important pentru identitatea Europei. Acceptând ideea că noţiunea de Europautilizată pentru motivarea fenomenelor de atenuare şi anihilare a deosebirilor culturale -, a dezlănţuit naţionalismul şi,  deopotrivă, capitalismul multinaţional, astfel că putem credita interpretarea academicianului Mihai Cimpoi, când explica: … ,,Eminescu vorbeşte la un moment – în Timpu,l din 11 aprilie 1880 -, chiar despre o patrie comună, europeană, care nu poate să se impună, însă, prin dominaţie, prin limbi străine, prin deznaţionalizare, [căci] va duce la cretinizarea spiritului.”[…]  ,,O deznaţionalizare poate fi acceptată doar în cazul în care este organică, este fericită: Nu creşte o plantă bine şi normal decât din rădăcinile proprii. Există într-adevăr deznaţionalizări fericite, dar ele sunt organice, nu impuse cu de-a silă. Contactul des cu o altă naţionalitate, înrudirea de rasă, interese zilnice, încrucişarea şi amestecul sângelui, mii de împrejurări fac cu putinţă odeznaţionalizare organică. Dar cu sila, cu zorul, cu impunerea nicicând; cel puţin noi nu ştim nici un caz de istorie. Organismul eminescian respinge însă formele fără fond, legile străine, americanizarea, lupta Apusului cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene, punerea forţată în linie cu apusul şi în concurenţă, ,,egal cu egal”, cu toate naţiile şi civilizaţiile…”

O constatare, care dovedeşte existenţa proeuropenismului românesc, este susţinută și de academicianul Mihai Cimpoi: ,,Armonizarea devine o măsură sociologică, pe care Eminescu o aplică obsesiv, întrebându-se dacă anumite interese (ale monarhiei austro-ungare sau ale ţărilor europene) sunt identice celor româneşti. Numai în cazul când românul ar fi fost pus pe picior de egalitate nu ar fi nevoie de ,,cumpăna lui Shylok”[3]. Or, ora identităţii intereselor n-a venit încă în Europa. (…) Spre deosebire de modelele imitate orbeşte, această comunitate de cultură cu Europa civilizată este pentru români de o necesitate … absolută”.

Asrfel, articolele lui Eminescu, se constituie într-un ,,monitoring suigeneris” al întregului spectru de evenimente ce s-au succedat în istoria contemporană lui, și a Europei, căreia i-a fost un martor fin, profund. În accepţiunea reputatului eminescolog Mihai Cimpoi, proeuropenismul românesc s-a manifestat, la început, sub forma atitudinilor sentimental-admirative, exprimate retoric şi liric, pentru ca să continue prin formarea unei conştiinţe după modelul european. Românii au fost mereu atraşi, pe parcursul unui secol şi jumătate, de mitul unei ,,idei comune”, capabilă să le deschidă calea spre civilizaţie şi, astfel, spre universalitate.

În articolul ,,Neutralitatea teritoriului român”, apărut în Timpul, din 13 aprilie 1877, Eminescu pretinde că orice demers de integrare a naţionalismului în universal trebuie făcut asigurând neutralitatea României ,,sub garanţia colectivă a Europei”, condiţie fără de care nu s-ar putea asigura ,,cumpăna pe malurile Dunării”. Referitor la problema re-anexării Basarabiei de către Rusia, în 1878, în pofida semnării convenţiei prin care se garanta integritatea teritorială a României, Eminescu notează: „Cât despre Rusia, o spun verde, nu avem încredere într-un guvern autocratic, nu ne prezintă nici o garanţie în sfinţenia cuvântului iscălit”. El găseşte oportun că trebuie să intrăm în Europa menţinându-ne echilibrul, ,,ca două greutăţi egale în cumpăna europeană”, păstrând ,,înţelepciunea faptelor”. În viziunea lui Eminescu o Europă unită nu este un exerciţiu teoretic, pus în pericol de naţionalismul etno-marxist. Să nu pierdem din vedere faptul că în prima jumătate a secolului al XIX-lea[4] îşi făcea loc în istorie şi curentul federalizării Europei.

La noi, Nicolae Bălcescu, Simion Bărnuţiu şi Dimitrie Brătianu împărtăşeau ideile lui Mazzini[5] care susţineau realizarea, pe baza statelor naţionale, a unei Europe federale democrate şi republicane. Mazzini nu a fost o voce izolată în epocă, ci reprezenta un mare curent european care încearca să salveze atât drepturile fiecărei naţiuni, cât şi pe cele ale unei comunităţi mai ample numită ,,Europa”, iar discursul său a reluat motive similare din cultura europeană, exprimate public de Schiller, Novalis[6], Heine sau Jules Michelet.

În contrast cu principiul federalismului – enunţat în special de aristocraţi -, optimismul lui Eminescu a devenit şansa României, spre sfârșitul secolului XIX, de a aspira la ,,ideile de progres” pentru a se „întări înăuntru şi a inspira încredere în afară”. Acesta era subiectul fundamental pus în discuţie de Eminescu (și) în articolul ,,În unire e tăria”, publicat în Federaţiunea (III, nr. 34, 10/22 aprilie 1870), în care comenta un editorial apărut într-un ziar ceh de limbă germană – Politik (,,Einheit macht stark” – Unitatea te face puternic)). Sesizând efectul ce l-ar putea avea asupra românilor constituirea unei ,,Ligi spirituale europene” Eminescu redă articolul aproape în întregime. Evident, Eminescu a fost atras de orientarea popoarelor, într-un ,,timp de tranziţiune”, către interesele lor comune care pot fi realizate numai dacă vor fi unite într-o ,,strânsă ligă spirituală întreolaltă”.

Elocvent este acest pasaj:

  • ,,Trebuie să ne simţim şi înţelegem cu acurateţă unul pre altul, pentru ca să facem de ruşine viclenia inamicilor noştri comuni, a căror ţintă rămâne totdeauna aceeaşi şi care nu vor nimica mai puţin decât de a ne dezbina întotdeauna. Nici un popor să nu se mai lase sedus de la flamura comună prin promisiuni cari se inspiră doar conducătorilor săi. Să ne aducem aminte de trecut, care ne-a învăţat cu mii de fapte atât de amare cum că numai o solidaritate tare poate să ne îndestuleze şi să îndeplinească toate la care suntem îndreptăţiţi. Să ne ferim din calea ademenirilor contrarilor, fie ele cât de strălucite”.

 

Articolul-program din ziarul ceh, reflecta o poziţie a unui cerc pro-europenist deschis ,,noii alianţe a popoarelor”. Eminescu a înţeles necesitatea că românii nu trebuie să piardă şansa istorică de a face parte din federaţiunea în care – după cum se preciza în editorialul din Politik –, ,,unul să stea pentru toţi şi toţi pentru unul”.

Eminescu chiar se întreabă retoric: ,,Ce fac românii pentru a se alia acestei idei?”.

Era ferm convins că românii nu pot rămâne în afara acestei mişcări europene, întrucât ,,azi avem atâtea naţiuni care au interese comune nouă şi se luptă alături de noi”, iar românii nu au dreptul să rămână ,,singuri pre câmpul de luptă” şi ,,să dea cu piciorul stării de faţă a lucrurilor”. Era, totodată, contrariat de lipsa de reacţie a ,,presei boeme”, dar şi a ,,conducătorilor noştri” care manifestau o nepăsare fatalistă în ceea ce priveşte modelul său utopic de Europă, ca organism ideal armonizat.

Eminescu era european prin spiritul său deschis, ideea europeană fiind pentru el, mai întâi, o idee românească. Unirea naţională (a românilor) şi unirea naţiunilor europene sub semnul comunităţii intereselor, al „constituţiunii neamurilor”, deci al unui spectru de particularităţi afine, al valorilor şi al unei poziţii geografice de răscruce care determină funcţia de liant spiritual intercontinental, aceasta era axa publicisticii eminesciene. Atât textul editorialului din Politik, cât şi ,,adaosul” eminescian din articolul ,,În unire e tăria”, gravita în jurul ,,naţiunilor nemulţumite ale Austriei”, chemate să reformeze Constituţia, românii având datoria providenţială de a se solidariza şi a păşi ,,la o activitate comună în opoziţie cu inamiciţia ungurilor”.

Demersul lui Eminescu din Federaţiunea nu este izolat şi nici singular. În perioada 1876-1883, la Timpul, el a pledat pentru europenism, aceasta făcând parte intrinsecă din propria existenţă a românului şi din „substanţa medulară” – conform expresiei lui G. Călinescu -, a românismului în general. Eminescu ajunge la concluzia că între Rusia şi Europa, în contextul dualismului germano-maghiar, suntem cu totul scufundaţi în ideile Occidentului şi „suntem o muchie de despărţire între două lumi cu totul deosebite”, motiv pentru care prioritatea noastră exclusivă ar trebui să fie „să cunoaştem amândouă lumile acestea”. Intervenţia sa din 26 noiembrie 1876, din Timpul – prin articolul ,,Idealul unităţii politice a românilor–, ne dă o imagine clară a atitudinii lui Eminescu vis-a-vis de „curentul de nord-est”[7] menit „a schimba faţa Europei şi ,,curentul de vest” ce tinde a menţine status-quo-ul””. Iată câteva precizări:

 

  • Hotărârea noastră pentru Răsărit sau Apus va atârna desigur de viitorul ce ni-l vor asigura; şi aceasta nu ca stat numai, căci statul român prin teritoriul său şes şi deschis din toate părţile nu pare menit de providenţă de a fi militar şi cuceritor, ci ca naţie. Ni se pare evident că viitorul Orientului este o confederaţie de popoare în care egalitatea naţionalităţilor şi limbelor, pe orice teritoriu se vor afla ele, va fi lucru principal, iar formaţiunile de state lucru secundar”.

 

Într-o astfel de conjunctură (geo)politică idealul românilor „din toate părţile Daciei lui Traian, este menţinerea unităţii reale a limbei strămoşeşti şi a bisericii naţionale”. Eminescu nu poate accepta ,,starea de asediu” la care era supusă Transilvania – din partea Ungariei -, situaţie care îl determină să pună la îndoială generozitatea Austriei:

 

  • ,,Prin urmare, întorcându-ne de unde am plecat şi considerând asiduitatea cu care presa austriacă cere de la români ca în caz dat să se sacrifice pentru «civilizaţie», ni se va da voie să întrebăm dacă civilizaţia austro-maghiară, în forma în care ni se arată, merită să ni ridicăm braţul pentru ea, dacă se poate cere de la români ca ei să meargă alături ca o putere care, stăpânind ea însăşi peste trei milioane de români, îi tratează într-adins şi într-una cu dispreţul celui mai elementar simţ de justiţie; căci românii – să fie bine stabilit – nu cer privilegii, prerogative, ei cer în Ungaria cel puţin aplicarea conştiinţioasă a legii pozitive a naţionalităţilor, în Bucovina nu cer decât exerciţiul liber al confesiei lor, autonomia bisericilor; o autonomie pe care-o au evreii, lipovenii, calvinii, nemaivorbind deloc de puternica poziţie a bisericii catolice; dacă, c-un cuvânt, se poate cere să ne vărsăm sângele pentru a asigura contra mişcării slave supremaţia simulacrului de civilizaţie evreiască din Austro-Ungaria”.

 

Sesizând dilema din ziarul german Bukarester Torblatt – care evita în a da, sau nu, un răspuns la întrebarea care dintre cele două puteri (Austria şi Rusia – n.n.) ar fi favorabilă României, şi dacă acesta ar putea rămâne în afara influenţelor -, Eminescu pledează pentru echilibru:

 

  • ,,Nici una, răspundem. Avem într-adevăr trebuinţa de păstra bunăvoinţa Austriei; dar trebuinţa aceasta este egală către toate puterile mari. Avem nevoie şi de Italia, şi de Rusia, şi de Germania, şi de Anglitera, şi de Franţa, în mod cu totul egal. Acesta este întreg înţelesul poziţiei noastre dificile în Orient. Popor latin, înconjurat de slavi, de maghiari, de germani, noi nu putem răzima pe nici o simpatie de rasă, care e cea mai puternică dintre toate (…) Înclinând spre una sau spre alta e evident că punem în cestiune interesele sau ale unuia sau ale altuia. Dovedind însă, prin toată atitudinea noastră, că, în mijlocul acestei lupte ascunse, noi nu urmărim decât pur şi simplu interesul nostru naţional, nici una dintre ele nu neo poate lua în nume de rău”.

 

În Timpul din 1 martie 1880, în articolul ,,În privința politicii externe”, Eminescu, în acelaşi context, este categoric:

  • ,,Numai că de la pericolul imediat şi vădit până la planuri de politică europeană, până la voinţa de-a fi un factor hotărâtor în echilibrul european, e o deosebire cât cerul de pământ. Prin urmare conştiinţa rolului modest pe care-l are ţara noastră, fie în Europa, fie chiar în politica specială pe care o putere sau alta ar inaugura-o cu oarecare precumpănire în Orient, sentimentul apoi că suntem atât de străini, deci o individualitate cu totul aparte în mijlocul popoarelor şi mari şi puternice care ne înconjură, toate acestea ar trebui să se imprime şi-n politica noastră exterioară, pe care am trebui s-o urmăm ca şi strămoşii noştri, cari stăteau bine cu toţi şi nu se apărau decât de agresiune directă”.

 

În acelaşi articol, reproducând din text, Eminescu face cunoscute „aspiraţiunile noastre” de a ne apropia de „civilizaţiunea europeană”, ideile de progres românesc trebuind „să fie pururea ţinta noastră pentru a ne întări înlăuntru şi a inspira încredere înafară”. El recomandă românilor să nu se îndepărteze de interesele naţionale, o asemenea politică fiind „singura bună pentru România (…) fiindcă am regretat şi regretăm şi astăzi că înaltul areopag european nu ne-a asigurat el însuşi condiţiile de existenţă ce le doream cu toţii pentru statul nostru”. Europa este concepută de poet ca un model unic, diferit de celelalte părţi ale lumii, capabil să copieze organizarea albinelor şi furnicilor care reprezintă „prototipul în mic al statului omenesc”:

 

  • Europa pare a fi capabilă de-a trăi continuu: cauza este că ea e tocmai partea aceea a Pământului, care în proporţiune cu întinderea ei teritorială are litoralele (ţărmuri) cele mai multe. Şi marea nu este numai un element, ci o mare faptă economică, căci este un puternic mijloc de comunicaţiune, drumul popoarelor. Asta însemnează atâta, că Europa are facultatea, natura de-a întreprinde şi întreţine comunicaţiunea cu toată lumea şi din punctul acesta de vedere ea e situată în mijlocul lumei întregi”.

 

Pe acest temei Eminescu şi-a bazat şi acest raţionament, ce îşi are originea în revolta sa faţă de nerecunoştinţa marilor puteri, care, deşi au promis, nu au asigurat „protecţie României contra războiului şi întreaga Europă, deşi i-a ţinut cumpănă pe malurile Dunării, ne-a lăsat în voia propriei noastre sorţi”, cu alte cuvinte „ne-au ruinat economiceşte”.

O contribuţie substanţială în direcţia dezvoltării ideii de ,,Ligă spirituală europeană”, care să presupună o nouă alianţă a popoarelor sub formă unei ,,Federaţiuni Europene”, o regăsim şi în articolul ,,Economia naţională” (din 7 iulie 1876), de fapt, o transcriere a unor prelegeri de economie politică.

În opinia lui Eminescu, România are dreptul să-şi asigure propria libertate de acţiune, ,,libertatea de a se hotărî pentru unul din cele două mari curente istorice, curentul de nord-est, tinzând a schimba faţa Europei, şi curentul de vest, ce tinde a menţine statu quo. (…) Aşadar idealul românilor din toate părţile Daciei lui Traian este menţinerea unităţii reale a limbei strămoşeşti şi a bisercii naţionale. (…) Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului”.

Titu Maiorescu a recunoscut (în articolul ,,Eminescu şi poeziile lui”, din  Convorbiri literare, nr. 8 din 1889), dimensiunile europenităţii şi universalităţii omului timpului modern care era Mihai Eminescu. În articolul ,,Acum două săptămâni”, poetul este de părere că: „Trebuie să ne punem toate silinţele noastre ca să inspirăm tuturor marilor puteri din Europa încrederea că putem deveni –  în ceea ce priveşte atitudinea şi poziţia internaţională -, o Belgie la gurile Dunării”.

Eminescu mai vorbea şi despre solidaritatea naţională, dar printr-o prismă istoricistă. Coeziunea naţională slăbită a dus la răpirea Bucovinei, învrăjbirea neputând asigura trăinicia statului. Ideea unui stat a cărui misiune să fie definită în funcţie de un unic criteriu – interesul românesc –, fusese avansată de Eminescu care preciza, fără a lăsa spaţiu pentru nuanţare:

 

  • Statul nostru nu are altă raţiune de a fi decât aceea că e stat românesc; deci dezvoltarea elementului românesc este şi caută să fie ţinta noastră de căpetenie. Oricât ar fi măsurile – fie cât de frumoase şi mari – cari ar împiedica dezvoltarea acestui element, […] ele pot fi privite ca dăunătoare şi contrarii ideii statului nostru”.

 

Așadar, ,,ideea europeană” a fost abordată (și) în publicistica eminesciană într-un timp când în Europa s-a conturat o nouă viziune istorică: cea premergătoare formării statelor naţionale.               S-a înregistrat şi un proces aferent de consolidare politică, economică şi spirituală a unor atari state, început în secolul al XIX-lea, – considerat, de către unii ,,secolul lui Eminescu” -, a continuat după primul Război Mondial prin dispariţia statelor multinaţionale (Rusia ţaristă, Austro-Ungaria, imperiul otoman) şi formarea statelor naţionale. S-a impus, în acest proces, un alt mod de înţelegere a ,,persoanei umane”, despre valoarea căreia vorbea mereu Eminescu, şi, bineînţeles, s-a constituit „spiritul european, care a condiţionat mereu istoria europeană”. Eminescu a considerat istoria ca o ştiinţă pură (teoretică), dar, şi ca o ştiinţă practică ce presupune experienţă de viaţă, trăire, captare în „cugetări sintetice” a întâmplărilor ce au avut loc în diferite epoci.

Ideea europeană eminesciană are un impact deosebit și astăzi, de când s-au declanşat cunoscutele procese integraţioniste, sub semnul europenizării şi globalizării.

Privind Europa exact aşa cum o concepea jurnalistul Mihai Eminescu, de la Timpul: ca un organism, ca un mare cerc[8], constituit din cercuri concentrice, configurând un ,,tot unitar”. Uniunea Europeană e o formaţiune de state, instituţionalizată, având un aquis comunitar, axat pe corpusuri de reguli, legi, norme pe care trebuie să le respecte toate statele şi toţi cetăţenii. De aceea în mod obişnuit se spune: … ,,corespunde sau nu corespunde standardelor europene”.   Un atare criteriu se aplică – sau, ar trebui (n.a.) -, în special, în economie, în viaţa politică, în legislaţie, în învăţământ, în deontologia jurnalistică, în relaţiile dintre ţări etc.

Europenizarea presupunea şi riscul unei ,,uniformizări”, a ştergerii particularităţilor identitare, ca de exemplu, și a conformării standardelor obligatorii. De aceea e foarte actuală formularea principiului fundamental al ,,unităţii europene [prin diversitaten.a.]” pe care o propunea Eminescu în articolul prin care a reacţionat prompt la articolul din ziarul ceh Politik: … ,,avem nevoie de o Ligă Spirituală europeană care să armonizeze interesele speciale adică naţionale, şi cele general-continentale”.

Astfel, publicistica lui Eminescu, dacă o vom citi în această ,,cheie”, ne va ajuta să înţelegem mai bine ,,rolul Europei” în timpurile noastre, dominate de un înalt imperativ al comunicării şi de necesitatea funcţionării interrelaţiilor la toate nivelurile (continent, state, instituţii, asociaţii, firme, indivizi etc.).

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

  • Buzatu, Gh., Lemny, Ş., Saizu, I., Eminescu: sens, timp şi devenire istorică, Editat de Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iași, 1988.
  • Bucătaru, I. (coord.), Mihai Eminescu. Publicistică. Repere istorice şi istoriografice, Editura ,,Cartea moldovenească”, Chişinău, 1990.
  • Crăciun, V., Eminescu regăsit, Editura SEMNE, București, 1998.
  • Crişan, R., M., Istoria interzisă, Editura TIBO, Bucureşti, 2008.
  • Eminescu, M., Răpirea Bucovinei, Editura VESTALA, București, 2016.
  • Eminescu, M., ,,Ne e silă …” (Scrieri politice – antologie alcătuită de Cornel Brahaș), Editura Soroc, București, 1991.
  • Munteanu, C., Eminescu – Polimorfismul operei, Wydawnictwo Uniwersytetu Jagiellońskiego, Wydanie I, Kraków 2012.
  • Şandru, I., Românismul – destin şi moştenire la Eminescu, Editura Geea, Botoşani, 2015.
  • Ungureanu, C., Istoria secretă a literaturii române, Editura AULA, Braşov, 2007.
  • Vatamaniuc, D., Publicistica lui Eminescu, Editura Junimea, Iași, 1985.

*  *  *

  • Studii Eminescologice, publicaţie anuală a Bibliotecii Judeţene ,,Mihai Eminescu”, Botoşani, în colaborare cu Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi şi Clusium, 2012.

[1] Perpessicius – Dumitru S. Panaitescu (18911971), istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

[2] Exprimare alegorică la adresa Imperiului Rus Țarist, care se întindea pe o suprafață de 22400000 km², de la Oceanul Arctic (în nord), până la Marea Neagră (în sud), de la Marea Baltică (în vest) pănă la Oceanul Pacific (în est), inclusiv Alaska, teritoriu din America de Nord, așezat, cu predilecție, în emisfera nordică.

[3],,Procesul lui Shylock” (Momente în evoluţia gândirii juridice) – O lucrare atractivă atât pentru specialişti, cât şi pentru public, despre o situaţie juridică complexă şi încărcată de subiectivism, emoţii, etc, imaginată de Shakespeare în Neguţătorul din Veneţia (o naraţiune ce aduce în discuţie principii morale şi de drept).

[4] Statele Unite ale Europei (SUE), este numele unor scenarii ipotetice de unificare a Europei, ca o singură națiune europeană – o federație de state -, similară Statelor Unite ale Americii. Proiecte de formare a SUE aparțin unor scriitori de ficțiune speculativă, dar și oamenilor de știință politică, politicieni, geografiistorici, și futurologi. ,,Statele Unite ale Europei” a fost un termen folosit de către Victor Hugo în 1849, la Congresul Internațional al Păcii de la Paris. De asemenea, era titlul unei reviste dedicate păcii care a apărut în anul 1867.

[5] Giuseppe Mazini (1805-1872), jurist, luptător democrat în ,,Risorgimento”-ul italian.

[6] Pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg (1772-1801), poet și prozator german.

[7] Aluzie la influențele Rusiei țariste.

[8] Eminescu, probabil, s-a inspirat din modelul austriac de administrare a teritoriului, la acea vreme, în cercuri – Kreis -, cum era și Bucovina după anexare, în 1774 (mai întâi Kreis Chernowitz, apoi  Kreis Bukowina), devenită, apoi, al 19-lea cerc civil (Kreisamt), prin alipirea la Regatul Galiției și Lodomeriei, între 1786-1850.

Eminescu, probabil, s-a inspirat din modelul austriac de administrare a teritoriului, la acea vreme, în cercuri – Kreis -, cum era și Bucovina după anexare, în 1774 (mai întâi Kreis Chernowitz, apoi  Kreis Bukowina), devenită, apoi, al 19-lea cerc civil (Kreisamt), prin alipirea la Regatul Galiției și Lodomeriei, între 1786-1850.




Camera Reprezentanților a SUA a încercat a doua oară să il pună sub acuzare pe Donald Trump. Majoritatea Republicană, „zid” în jurul lui Trump

Miercuri 13 ianuarie a.c. Camera Reprezentanților din SUA a supus a doua oară la vot, punerea sub acuzare a lui Donald Trump, însă fără succes. Majoritatea Republicanilor au făcut „zid” în jurul lui Trump.

Există cel puțin două moduri de a privi votul de miercuri al Camerei Reprezentanților pentru acuzarea lui Donald Trump, cu două sute treizeci și două de voturi împotriva acuzării VS o sută nouăzeci și șapte pentru punerea sub acuzare. Fără îndoială, a fost un vot istoric. Pe fondul unui atac fără precedent asupra Capitolului, săptămâna trecută, care a culminat cu un efort hotărât de două luni al lui Trump pentru a răsturna alegerile din 2020, Camera Reprezentanților și-a asumat responsabilitatea de a reacționa. În urma votului de miercuri, președintele în exercițiu,  Donald Trump, a devenit primul președinte din istoria de două sute treizeci și doi de ani a SUA, care a fost suspus procesului de punere sub acuzare de două ori. Orice s-ar întâmpla de aici, înainte, această situație va fi consemnată cu siguranță pe primul loc la menționările istorice referitoare la Administrația Trump scrie The New Yorker citat de romaniabreakingnews.ro

Potrivit sursei citate, faptul că doar zece republicani au votat pentru acuzarea lui Donald Trump, demonstrează susținerea de care se bucuă în continuare președintele în exercițiu în sânul Partidului Republican. Marți, după ce reprezentantul Liz Cheney, al treilea republican din Cameră, și-a anunțat susținerea pentru destituire, iar Times a raportat că liderul majorității din Senat, Mitch McConnell, a favorizat o destituire rapidă, s-a speculat că republicanii aleși ar putea începe să renunțe la Trump în număr mare. Aceasta a fost o gândire de dorință.

Chiar dacă Camera Reprezentanților a dezbătut acuzarea miercuri, biroul lui McConnell a anunțat că nu va permite un proces în Senat decât după Inaugurarea lui Joe Biden, ridicând întrebarea dacă liderul republican se rupe pe deplin Trump. Dezbaterea Camerei în sine a fost o altă demonstrație conform căreia, cu acele zece excepții onorabile, cgrupul republican al Camerei este compus cu dintro majoritate pro Trump. Potrivit The New Yorker„ aceștia au susținut cu nerăbdare cruciada antidemocratică ca niște (…)  jalnici care, în ciuda recunoașterii pericolului pe care Trump îl reprezintă, sunt încă prea speriati să meargă împotriva lui.”

„Știm că președintele Statelor Unite a provocat această insurecție – această rebeliune armată împotriva țării noastre comune”, a subliniat președintele Camerei, Nancy Pelosi, într-un discurs bine adaptat care a durat aproximativ șapte minute. Ea șa reamintit audienței că revoltații care au vandalizat Capitolul au fost „trimiși aici de președinte”, ca un mijloc pentru „teribilul său scop” de a se agăța de putere. „Nu avem datoria față de jurământul nostru de a face tot ce putem constituțional pentru a ne proteja națiunea și democrația de apetitele și ambițiile unui om care a demonstrat în mod evident că este o amenințare vitală pentru libertate, pentru autoguvernare , și la statul de drept? ”

Unii dintre colegii democrați ai lui Pelosi, Haley Stevens, din Michigan, și-a amintit că prins fiind în camerele Capitoliului, pe măsură ce revoltații intrau și jefuiau în incintele oficiale. „Președintele a fost chemat în ajutor, dar nu a răspuns la apel”, a spus ea. Reprezentantul Ilhan Omar, mândru membru al echipei progresiste, a declarat că Congresul nu mai poate ignora „criminalitatea, corupția și nerespectarea flagrantă a statului de drept de către tiranul președinte pe care îl avem în Casa Albă”. Hakeem Jeffries, președintele Caucusului Democrat al Camerei, a spus, pur și simplu: „Donald Trump este o infracțiune vie, care respiră. Este ceea ce este.”




ACTUALIZARE! TVR Moldova nu se va mai recepționa peste Prut! Cineva face jocurile Moscovei la București sau …?

ACTUALIZARE ȘI PRECIZĂRI / 14.01.2021 /

În momentul de față semnalul încă este recepțioat peste Prut în sistem analog. Semnalul nu a fost oprit, deși sistarea transmisiei este o certitudine, datorată ignorării obligațiilor contractuale de către Societatea Română de Televiziune (SRTv). 

Potrivit președintelui Asociatiei Tighina, a cărui poziție a fost publicată pe infoprut.ro , „România este scoasă în afara jocului într-o perioadă politică în care toate eforturile şi resursele financiare trebuie mărite pentru a susţine parcursul european al Republicii Moldova”

Redăm mai jos Comunicatul ASOCIAȚIEI TIGHINA, în întregime:

Societatea civila din Republica Moldova atesta cu regret că după ce România, prin vocea şi eforturile Ministrului Bogdan Aurescu, în prezent Ministrul Afacerilor Externe al României, a câştigat la CEDO dreptul ca TVR să emită din nou în Republica Moldova, în așa mod luând naştere postul TVR MOLDOVA, după ce în 2019 acest post şi-a recâştigat şi frecvenţa naţională statală numărul II de televiziune analogică, ceea ce înseamnă accesul pentru întreaga populaţie, indiferent cât sunt de moderne şi perfomante televizoarele pe care le deţin, la programe de calitate în limba română, dar mai ales echilibrate şi echidistante, la emisiuni din România, Radiocom a suspendat emisia tv analog a postului TVR MOLDOVA, și Televiziunea Română, România riscă să piardă din nou licența de emisie.
Aceasta în timp ce Moldova 1, postul pubic şi Primul în Republica Moldova, care retransmite emisiuni de la Pervîi Kanal din Rusia rămân cu emisie pe frecvenţe naţionale.
Astfel, din cei trei jucători pe piaţa mass-media, care reprezintă Republica Moldova, România şi Rusia, doar România este scoasă în afara jocului şi asta într-o perioadă politică în care toate eforturile şi resursele financiare trebuie mărite pentru a susţine parcursul european al Republicii Moldova.
Prin suspendarea emisiei TVR MOLDOVA, adică eliminarea din clubul celor trei mari jucători şi scoaterea la concurs a frecvenţei de către Consiliul Audiovizualului, pierde România, pierde Republica Moldova, pierd oamenii.
Din câte cunoaștem, suma de 50.000 de euro pe lună nu înseamnă nimic pentru orice proprietar de post tv din Federaţia Rusă, care abia aşteaptă să revendice această frecvență.AsociaíaAsociaúia
Suntem convinși că înţelegem, cu siguranță, cât este de importantă şi urgentă soluţionarea problemei care a dus la acumularea de datorii din partea TVR şi la suspendarea emisiei TVR MOLDOVA.
TVR MOLDOVA este pilonul de bază al spaţiului informaţional comun şi nu trebuie să piardă nimic din tot ceea ce a câştigat în cei 7 ani de activitate.
Suntem martori cu toţii cât de profesionist s-a dezvoltat acest post de televiziune, ce programe de calitate şi echidistante realizează şi știm că este singurul post tv care aduce România în Republica Moldova şi pe noi, acasă, în Ţara mamă.
Considerăm că emisia TVR MOLDOVA pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova nu trebuie să fie decisă de o conducere sau alta a Televiziunii Române, ci de forurile decizionale ale statului român, Preşedinţia României, Parlamentul României, Guvernul României, care înţeleg cel mai bine noţiunea de post strategic al statului, aşa cum este TVR MOLDOVA.

Alexei Paluta
Președintele Asociatiei Tighina

Referitor la situația TVR Moldova, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind  – Filiala MediaSind TVR, a luat poziție în mai multe rânduri față de sistarea recepţiei în semnal analog al postului TVR Moldova.

În data de 5 ianuarie 2021, Media Sind TVR a solicitat Direcției Naționale Anticorupție (DNA), anchetarea șefei TVR depentru sabotarea funcționării TVR Moldova. Potrivit Comunicatului MediaSind TVR:  transmiterea programelor, în format analog, ale filialei SRTV din Republica Moldova, TVR Moldova, pe teritoriul țării, a fost suspendată pentru că președintele Societății Române de Televiziune, Doina Gradea, a refuzat, din martie 2020 și până în prezent, să achite obligațiile financiare pentru aceste servicii. Deși la toate somațiile primite din partea Întreprinderii de Stat Radiocomunicații din Republica Moldova, șefa TVR a promis că SRTV își va onora toate obligațiile contractuale, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult,  aceasta nici nu a bugetat suma respectivă, motiv pentru care, în prezent, datoria SRTV, cu tot cu penalități, se ridică la suma de aproximativ 500 000 de euro.

Potrivit Comunicatului menționat mai sus, MediaSind TVR a precizat că potrivit informațiilor primite de  de la colegii din TVR Moldova, în prezent, licența digitală obținută în martie 2020, acoperă aproximativ 65% din teritoriu și doar în zonele urbane. Pentru recepționarea programelor în format digital, fiecare gospodărie ar trebui să aibă un receptor digital și un televizor de generație modernă. Licența analog însă, acoperea 92-95% din teritoriu, făcând posibilă recepționarea TVR Moldova și în mediul rural.

Mai multe controale ale Curții de Conturi au dezvăluit faptele de corupție din SRTV. Mai mult, ultimul raport al inspectorilor Ministerului de Finanțe constată prejudicii imense în sarcina șefei TVR, în derularea unui contract în valoare de  18.849.600 euro privind transmiterea prin satelit a programelor TVR., dar și infracțiuni cum ar fi: fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual,  uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată. (amănunte aici: Ministerul Finanțelor descoperă fapte de corupție în derularea unui contract în valoare de 18 849 600 euro, pentru transmiterea prin satelit a programelor Televiziunii Române! )

06 ianuarie 2021: Dezinformările șefei Televiziunii Române privind motivele sistării recepției în semnal analogic a postului TVR Moldova, sunt demontate de conducerea Radiocom din Chișinău! MediaSind solicită Parlamentului organizarea unei sesiuni extraordinare pentru demiterea Doinei Gradea din funcția de președinte-director general al TVR! 

12 ianuarie 2021: MediaSind solicită intervenția Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a stopa sabotarea constantă a TVR Moldova! Deși au trecut aproape două săptămâni de la sistarea recepției în semnal analog al postului TVR Moldova, conducerea Televiziunii Române refuză să achite datoriile instituției către RADIOCOM

 

Știrea inițială: 5 IAN. 2021 / TVR Moldova nu se mai recepționează peste Prut! Cine face jocurile Moscovei la București?

Președintele Comisiei pentru Cultură și Media din Senatul României, senatorul Viorel Badea, trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că TVR Moldova nu mai poate fi recepționat de către cetățenii de peste Prut întrucât Societatea Română de Televiziune (SRTv) nu și-a achitat obligațiile contractuale față de „Întreprinderea de Stat Radiocomunicații” din Republica Moldova scrie deschide.md, citat de romaniabreakingnews.ro

„Începând de astăzi, 4 ianuarie 2021, semnalul analog al TVR Moldova a fost suspendat pentru că actuala conducere a SRTv a omis să-și plătească obligațiile contractuale. Pe bună dreptate, opinia publică din România este preocupată în aceste zile de programul de Revelion al TVR-ului, care a fost o bătaie de joc la adresa eforturilor Guvernului României de a informa corect populația asupra pandemiei și a vaccinării. Însă, atrag atenția asupra faptului că pe teritoriul Republicii Moldova, postul TVR Moldova, finanțat de la bugetul de Stat, nu mai poate fi recepționat pentru că nu s-au achitat obligațiile către Î.S. Radiocomunicații. Este o situație extrem de gravă, care nu face altceva decât să încurajeze jocurile Moscovei de limitare a prezenței mediatice a României în Republica Moldova. Dacă tot vorbim de sumele de bani cheltuite cu programul de Revelion, poate actuala conducere a SRTv se gândea să nu-i lase pe frații noștri de peste Prut fără programele informative, sociale și culturale ale TVR Moldova, repet –  post TV finanțat de la Bugetul de Stat”, a declarat senatorul Viorel Badea.

Președintele Comisiei pentru Cultură și Media cere public conducerii SRTv să depună toate eforturile pentru ca această situația ingrată să fie remediată.

„Cu siguranță trebuie ca actuala conducere a SRTv să ofere în comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru acestă situație. TVR Moldova nu este doar un simplu post de televiziune ci reprezintă până la urmă mijlocul prin care Statul Român înțelege să-i informeze și să-i țină aproape pe cetățenii din Republica Moldova, mulți dintre ei deținând și cetățenie română”, a mai adăugat senatorul Viorel Badea.

Pentru mai multe detalii privind subiectul dat, Deschide.MD a solicitat informații de la directorul general al „Întreprinderea de Stat Radiocomunicații” din Republica Moldova, Mihail Iacob.

Acesta ne-a confirmat că Societatea Română de Televiziune are datorii față de „Radiocom” și că nu a solicitat prelungirea contractului de emisie în semnal analogic a TVR Moldova.

„Ei nu aveau licență acuma. Noi semnăm contractul pe un an de zile. Ei nu au solicitat încheierea unui nou contract. Așteptăm de la ei solicitarea. Noi am deconectat semnalul astăzi. Vedem dacă ei s-au bugetat, fiindcă era problema cu aprobarea bugetului la dânșii, ca la orișicare companie de stat, ei trec prin Consiliul de Administrare. Nu au solicitat nicio prelungire de contract. (…) Da, mai au și niște datorii, asta noi confirmăm. Dar e foarte greu când închei contracte între state. Era mai simplu pentru noi să încheiem contract cu TVR-ul de aici, dar ei nu au acceptat”, a explicat Mihail Iacob pentru Deschide.MD.

Directorul „Radiocom” ne-a mai spus că SRTv a fost informată printr-o scrisoare despre restanțele la achitarea datoriilor și a fost întrebată despre prelungirea contractului, însă nu a fost trimis niciun răspuns.

„Rețeaua nu putem să o punem la dispoziție altui post de televiziune, deoarece rețeaua o pune la dispoziție doar Consiliul Audiovizualului. Noi deținem doar licență tehnică de operare a rețelelor. Ei au prioritate în principiu, pentru că este un acord internațional”, ne-a mai spus Iacob.

Potrivit directorului „Radiocom”, dacă SRTv nu va solicita prelungirea contractului de difuzare a TVR Moldova în semnal analogic, rețeaua ar putea fi scoasă la concurs.

Posturile Primul în Moldova și Moldova 1, care la fel emit în semnal analogic, au solicitat prelungirea contractului înainte de venirea noului an.

Redacția ROMANIA BREAKING NEWS amintește că Igor Dodon a promulgat înainte de terminarea mandatului prezideníal, mai multe legi, votate de deputații PSRM-Șor prin care se conferă un suport masiv re-rusificarii R.Moldova prin oferirea unui statut special limbii ruse și anularii Legii „anti-propagandă. Mai multe cititți în articolul de mai jos:

Un nou „suflu” pentru re-rusificarea spațiului informațional românesc din Republica Moldova. Președintele Dodon conferă prin lege statut special limbii ruse. Ce s-a întâmplat cu legea „anti-propagandă”?