Un Studiu Științific avertiza încă din 2007: China o bombă cu ceas! Consumul liliecilor potcoavă purtători ai virusurilor asemănători cu SARS-CoV

Cu 12 ani înainte de începerea pandemiei COVID-19, oamenii de știință au avertizat, într-un studiu publicat de Clinical Microbiology Review în 2007, că situația din China este o „bombă cu ceas” – un focar de viruși periculoși.

Cauza lor de îngrijorare s-a bazat pe precedentul deja existent, datorat culturii consumului de animale exotice din sudul Chinei, (foto: watch.maritime-network.com)  cu piețele umede aglomerate, pline de vânat sălbatic și lipsite de igienă și orice norme de biosecuritate, precum și prezența comună a virusurilor asemănătoare cu SARS-CoV în liliecii potcoavă, în combinație cu binecunoscuta abilitatea  a coronavirusurilor de a suferi recombinari genetice.

Potrivit studiului, rezultatele cercetătrilor avertizau că coronavirusurile sunt bine cunoscute pentru capacitatea de recombinare genetică, ceea ce poate duce la noi genotipuri și focare. Prezența unui mare rezervor de virusuri asemănătoare cu SARS-CoV în liliecii potcoavă, împreună cu cultura chinezilor de a mânca aceste animale exotice (în sudul Chinei), reprezintă o veritabila bombă care poate exploda oricând în timp. Nu trebuie ignorată posibilitatea reemergenței SARS și a altor viruși noi de la animale sau laboratoare și prin urmare, necesitatea pregătirii în fața unei asemena situații este vitală.

foto: consum de supă cu lilieci potcoavă – watch.maritime-network.com

Un alt citat cheie vine din introducere: Mică reemergență a virusului SARS la sfârșitul anului 2003, după redeschiderea pieței de animale sălbatice din sudul Chinei și descoperirea recentă a unui virus foarte similar în liliecii potcoavă, (bat SARS-CoV), a sugerat că SARS poate reveni dacă condițiile sunt potrivite pentru introducere, mutație , amplificarea și transmiterea acestui virus periculos.

Studiul a fost numit Severa Acute Respiratory Syndrome Coronavirus ca agent al infecțiilor emergente și reemergente și a fost publicat în octombrie 2007 de Clinical Microbiology Review, o revistă a Societății Americane pentru Microbiologie. Puteți accesa studiul complet aici https://cmr.asm.org/content/20/4/660

  • Referință: „Sindromul respirator sever acut Coronavirus ca agent al infecției emergente și reemergente” de Vincent C. C. Cheng, Susanna K. P. Lau, Patrick C. Y. Woo și Kwok Yung Yuen, 12 octombrie 2007, Clinic Microbiology Review.



SURPRINZĂTOR: România printre cele mai dotate țări privind paturile din secțiile de Terapie Intensivă alături de Germania și Austria

Pandemia a scos la lumină realitatea dură din spitalele europene, luate pe nepregătite de valul de îmbolnăviri. La nivelul UE, România se află printre cele mai dotate țări privind paturile din secțiile de Terapie Intensivă, scrie Politico.eu, care citează date Eurostat din 2017. potrivit digi24

They reveal massive differences between countries. Germany is by far the best equipped, with 29.2 beds per 100,000 people. Luxembourg, Austria and Romania are in similarly strong positions, with over 20 beds per 100,000 people. On the other end of the spectrum is Portugal with a meager 4.2 beds per 100,000 people. The Netherlands, Slovenia, Finland, Greece and Sweden follow closely behind, all with fewer than 6.5 critical care beds per 100,000 people. The U.K. is only slightly better on 6.6.

România, în topul țărilor, la numărul de paturi de terapie intensivă

Spania, Italia și Germania sunt printre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus. În doar 30 de zile de la izbucnirea epidemiei în Italia s-au înregitrat peste 80.000 de cazuri de infectare, dintre care 8.000 au fost fatale.

În Spania, în mai puțin de o lună, cazurile de infectare cu coronavirus au ajuns la 64.000, cu peste 4.800 de decese înregistrate. Potrivit sursei citate, cifrele dezastrului sunt mult mai mari decât raportările oficiale, având în vedere că mai multe state au schimbat algoritmul de testare sau au decis să nu mai testeze persoanele cu simptome ușoare.

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj). Primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost înregistrat pe 26 februarie.

În timp ce datele din China arată că doar o mică parte dintre cei infectați au fost cazuri critice, aproximativ 14% dintre ele sunt clasificate ca fiind severe. Spitalele din cele mai afectate țări europene au început să cedeze sub presiunea cazurilor de COVID-19.

Spitalele din Germania sunt, de departe, cele mai pregătite pentru a face față valului de pacienți, cu 29,2 paturi la Terapie Intensivă, raportat la 100.000 de persoane. Luxemburg, Austria și România se află în top, cu peste 20 de paturi la 100.000 de persoane. La celălalt pol se află Portugalia, cu 4,2 paturi, la 100.000 de persoane. Olanda, Slovenia, Finlanda, Grecia și Suedia au mai puțin de 6,5 paturi în secțiile ATI, în timp ce în Marea Britanie, situația este critică.

 




Îndemn la nădejne: „Trebuie să fim uniți, să fim puternici și să ne ancorăm cu credință în purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos…”

„Trebuie să fim uniți, să fim puternici și să ne ancorăm cu credință în purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos și a Preasfintei Sale Maici”, a spus Arhiepiscopul Ciprian în predica de Buna Vestire rostită la Catedrala Voievodală din Buzău, tranmsite agenția de presă basilica.ro citată de romaniabreakingnews.ro

Potrivit sursei citate, Ierarhul a făcut referire la pandemia care a lovit întreaga umanitate și a îndemnat la nădejde.

„Ne confruntăm cu o nenorocire, pe care generațiile de astăzi nu au cunoscut-o până astăzi, însă nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Nu va îngădui Dumnezeu să piară zidirea mâinilor Sale”, a spus Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Înaltpreasfinţia Sa a remarcat că „nu cunoaștem rațiunile pentru care Dumnezeu a îngăduit să trecem printr-o astfel de încercare” şi a subliniat că o putem depăşi numai printr-o disciplină strictă, în ascultare şi rugăciune.

„Să nu ne pierdem speranța, dragii mei. Întru ascultare și smerenie, să respectăm cu strictețe regulile ce ni s-au impus, chiar dacă ni se par severe, și să înțelegem că altă soluție pentru a depăși această criză sanitară nu există decât aceea de a rămâne izolați în casele noastre, dar uniți prin aceeași credință și prin aceleași gânduri de speranță în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”.

„Ne rugăm Părintelui ceresc și Sfintei Fecioare Maria să ne dăruiască înțelepciunea de a face ceea ce este bine și folositor pentru noi și pentru cei din jurul nostru, să ne întărească în credință și în lupta concretă cu acest inamic invizibil, numit «coronavirus», pentru ca, la final, să ieșim biruitori și să-I putem mulțumi din toată inima lui Dumnezeu Cel bun, milostiv și iubitor de oameni”.

„Să continuăm cu mult curaj această luptă nevăzută”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.




CORONAVIRUS COVID-19 / STATISTICI ANIMATE ȘI INTERACTIVE

Sursa: Center for Systems Science and Engineering (CSSE) at Johns Hopkins University (JHU) – Vedere pe tot ecranul la sursa.

[LIVE](Video grafie animată) Coronavirus Pandemic: Real Time Counter, World Map, News

Sursa: Roylab Stats




102 ani de la Unirea Basarabiei cu România! La mulți ani dragi români de pe ambele maluri ale Prutului!

La 27 martie 2017 se împlinesc 99 de ani de când Sfatul Țării a votat la Chișinău, Unirea Basarabiei cu România. Unirea s-a făcut în condiţii deosebit de grele. Aprilie 1917 a fost în Rusia, luna conflictelor armate și a mișcărilor de masă revendicative.

În acest timp, Basarabia a organizat pe 6 şi 7 aprilie 1917, un congres general al cooperativelor săteşti care au cerut printr-o moţiune autonomia administrativă. În data de 18 aprilie pe (stil vechi) la Odessa, aproximativ 10.000 de soldaţi moldoveni au cerut autonomia politică pentru Basarabia şi dreptul de a se organiza în cohorte. Apoi congresul preoţimii basarabene va cere pe 19 şi 20 aprilie la Chişinău alegerea unui mitropolit român, convocarea unei adunări naţionale şi constituirea unui „Înalt Sfat”, cu atribuţii legislative şi executive.

Basarabia a decis să se unească cu România într-o zi astrală de marţi, 27 martie. Atunci, nimeni n-a crezut că timpul va aduce mai multe ceasuri rele pentru această provincie istorică românească. Miercuri, 28 martie 1918, ziarul „România Nouă”, apărut la Chişinău, cu un titlul entuziast: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă” conţinutul paginilor sale era epocal… se scriau pagini de istorie:

„Ziua de 27 martie 1918 este pentru Basarabia ziua Dreptăţii celei mari. În această zi, Istoria a reparat marea nelegiuire săvârşită la 12 maiu 1812, când trupul Moldovei a fost frânt în două şi partea ei dintre Prut şi Nistru a fost dată pe mâini stră- ine cari au vrut să o sugrume. Dumnezeul neamurilor ne-a supus timp de sute de ani la încercări grele, astăzi El îşi întoarce mila sa spre noi” scriau ziariștii români/moldoveni sub conducerea lui Onisifor Ghibu

Recomandare de lectura:

102 de ani de la RENAȘTEREA BASARABIEI! UNIREA CU PATRIA MAMĂ, ROMÂNIA! File de Isorie, Curățirea Basarabiei (I) Renașterea. de Cristian Negrea

***

2 martie 1917, într-un tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor semneaza actul de abdicare. Un an mai târziu, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România pentru TOTDEAUNA!

***

Cumunicat de Presă: Se contramandează evenimentul dedicat celor „102 Ani de la Unirea Basarabiei cu România” la Parlamentul României

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2020




102 de ani de la RENAȘTEREA BASARABIEI! UNIREA CU PATRIA MAMĂ, ROMÂNIA! File de Isorie, Curățirea Basarabiei (I) Renașterea. de Cristian Negrea

Curățirea Basarabiei (I) Renașterea

Statuia Regelui Ferdinand la Chișinău (Romania interbelică)

Motto:

„Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.”

Limba noastră, de Alecu Matevici, preot și poet basarabean mort de tifos pe frontul Moldovei în august 1917

Trupele române, strânse în bucata ce mai rămăsese din România la sfârșitul lui 1917, respectiv nordul Moldovei, făceau față cu succes trupelor rusești bolșevizate puse pe jaf și anarhie, ba chiar pe instaurarea comunismului în România prin arestarea regelui și executarea guvernului. Prin luptele grele de la Galați, Fălticeni, Mihăileni, Pașcani și alte părți au reușit dezarmarea și evacuarea celor peste un milion de ruși din țară (vezi Primele lupte cu bolșevicii) în doar o lună și jumătate. În timp ce la vest de Prut se dădeau lupte și se petreceau aceste lucruri, Basarabia era la marginea prăpastiei.

images

Revoluția rusească

Se împlinise mai bine de un secol de stăpânire rusească în Basarabia, ocupată de la 1812. Cum le era obiceiul, autoritățile ruse la început au lăsat organele locale de conducere, sub forma unei autonomii locale conduse de boierii moldoveni, pentru ca în câțiva ani să desființeze autoguvernarea transformând Basarabia într-o gubernie rusească, în care începuse să se manifeste cea mai dură formă de împilare și rusificare cu putință. Deznaționalizarea era mult mai dură ca și cea a românilor din Ardeal, astfel se poate explica cum de au reușit în o sută de ani mai mult decât ungurii în nouă sute. Învățământul, biserica, administrația, totul era în limba rusă, vorbită doar de slujbașii și coloniștii aduși aici cu zecile de mii, pentru a face să dispară cu desăvârșire orice element românesc, la fel cum rușii și apoi sovieticii au făcut să dispară zeci de popoare despre care a rămas doar amintirea. Boierii care nu se rusificau erau trimiși în Siberia sau nevoiți să se refugieze dincoace de Prut. Tatălui marelui cărturar Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Hașdeu, nu i s-a permis să vină în România pentru a-și ridica titlul de membru al Academiei Române, în timp ce fratele mai mare și-a sfârșit zilele în Siberia pentru vina de a fi român. Bogdan Petriceicu Hașdeu a reușit să vină în România unde a devenit cea mai importantă personalitate culturală românească a secolului XIX.

În timpul revoluției eșuate de la 1905-1906 au avut moldovenii de la est de Prut prima zvârcolire naționalistă mai serioasă, atunci apărând primele ziare în limba română după aproape o sută de ani (cu caractere chirilice), atunci afirmându-se în arena luptei pentru renașterea națională mai mulți patrioți basarabeni care vor deveni baza Partidului Național Moldovenesc zece ani mai târziu, deoarece revoluția a fost înăbușită (Pantelimon Halipa, Ion Pelivan, E. Catelli, Ștefan Ciobanu, Anatolie Moraru, Simion Murafa, episcopul Gurie Grosu și mulți alții).

După trei ani de război mondial, în martie 1917 izbucnește revoluția care l-a detronat pe țarul Nicolae al II-lea. Guvernul Kerenski decide continuarea războiului, dar este prea slab pentru a stăpâni anarhia care se extinde inclusiv în cadrul forțelor armate. Acestea erau condițiile în care românii au fost nevoiți să ducă bătăliile decisive din vara lui 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, alături de aliații ruși care părăseau pozițiile de la primele focuri. Totuși, au fost ruși care au luptat eroic, mai ales unitățile încadrate cu soldați basarabeni, trimise pe frontul românesc pe motiv că în apropierea căminelor lor de peste Prut vor lupta cu mai mare bravură, fapt care s-a dovedit în practică. Așa a fost cazul diviziei a XIV-a ruse, formată din basarabeni, precum și a artileriei ruse la Mărășești, încadrată în mare parte cu basarabeni. Chiar comandantul artileriei ruse, generalul Grigoriev, a fost ucis în luptă și conform dorinței sale a fost înmormântat alături de cei cu care a luptat. Astăzi își doarme somnul de veci în Mausoleul de la Mărășești, alături de generalul Eremia Grigorescu, alt erou de la Mărășești, mort de gripă spaniolă în 1919.

Dar participarea basarabenilor la luptă alături de trupele române, pe teritoriul românesc, a avut efecte pe care conducerea rusă nu le-a anticipat. Trăind alături de soldații români, de civilii români, basarabenii s-au convins că erau același popor, cu nimic diferiți unii de alții. Redeșteptarea conștiinței naționale se petrecea și pe teritoriul Basarabiei, pe unde se scurgeau refugiații români sau veneau voluntarii ardeleni și bucovineni în detașamente de luptă constituite din foștii prizonieri luați de ruși de la armata austro-ungară. În timpul foametei și epidemiei de tifos din nordul Moldovei rămas liber în iarna 1916-1917, grânele de pe teritoriul basarabean au salvat România, tot acolo au fost duse imense cirezi de vite și oi evacuate din teritoriul ocupat. Medici și civili basarabeni au plecat la Iași și în alte puncte pentru a lupta împotriva tifosului și mulți au căzut victimă epidemiei, chiar și marele poet basarabean Alexei sau Alecu Mateevici, autorul poeziei „Limba noastră”.
Pentru a scoate Rusia din război, germanii organizează deplasarea lui Lenin în Rusia într-un vagon sigilat. Ajuns la Sankt Petersburg, acesta își organizează adepții și reușește lovitura de stat bolșevică din noiembrie 1917, numită apoi în istoriografia sovietică Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (după calendarul vechi). Apoi decide încheierea războiului, pentru a se concentra asupra cuceririi puterii în Rusia și instaurării regimului bolșevic. Lenin s-a aliat cu oricine și apoi i-a anihilat la momentul potrivit, așa a făcut cu menșevicii, cu marinarii răsculați din Kronstadt sau cu Ucraina. La fel, a îndemnat republicile foste ruse să-și manifeste autonomia, pentru a le strivi tot la momentul oportun, cum a fost cazul în Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și cum va încerca în Basarabia. Fiindcă Lenin și Trotsky aveau planuri mari, gândeau revoluția permanentă care trebuia realizată inclusiv cu forța armelor Armatei Roșii până ce întreg globul va deveni sovietic. Dar după eșecurile din Polonia în 1920 și în Ungaria, România și Basarabia mai devreme, teoria lui Stalin a devenit preponderentă, cea a consolidării revoluției proletare într-un stat până ce restul vor deveni pregătite. De fapt, până ce URSS va deveni pregătită să le înghită, ceea ce s-a petrecut începând cu deceniul patru al secolului XX, până atunci URSS asigurându-și stăpânirea în Siberia, strivirea contrarevoluționarilor albi Denikin și Kolceak, și o înarmare corespunzătoare. Două țări au anulat planul lui Lenin și Trotsky. Acestea au fost România și Polonia.

România a făcut-o prin curățarea propriei țări de bolșevici, apoi în 1919, de stârpirea bolșevismului unguresc al lui Bela Kuhn (vezi Războiul româno-ungar de la 1919 (III) De la Tisa la Budapesta și cele două precedente) Mai mult, românii au anulat tentativele de bolșevizare apărute în 1918 în Viena și Praga (vezi capitolul „Viena și Praga sub stăpânire românească” din articolul Revoluția din Ardeal și gărzile naționale române (I)). Polonia, prin lupta de pe Vistula, numită și miracolul de pe Vistula, a oprit ofensiva sovietică asupra Varșoviei în 1920. Dar până atunci, România va elibera Basarabia, și nu oricum, ci prin baioneta soldatului țăran care l-a oprit pe Mackensen, i-a îngenuncheat pe cei mai buni soldați din lume, a câștigat respectul lumii întregi, și care mai apoi va face strajă la Nistru și va intra în singura capitală inamică ocupată de Antanta, Budapesta, atârnând în vârful Palatului Parlamentului ungar opinca care l-a adus pe acest soldat țăran până aici, din negura istoriei, de la Sarmisegetusa până la Budapesta (vezi Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta ).

 

Dificultățile recuperării istoriei deturnate

 

Istoria noastră a fost furată, ciuntită, deturnată de zeci de ani de minciuni sau atitudini care subestimează rolul românilor în evenimentele istorice, punând sub semnul întrebării inclusiv ideea continuității pentru a induce în subliminalul colectiv psihologia unor tolerați, a unui popor de sclavi, cu atât mai ușor de condus și de manipulat. Cei care au încercat și în mare parte, în unele părți au și reușit aceasta, nu au făcut-o singuri. Nu au fost doar străini, n-ar fi reușit singuri, cozile lor de topor au fost români, care s-au pus în slujba dușmanului nu din precepte filozofice sau după vorba „capul plecat sabia nu-l taie”, ci pentru mărunte și iluzorii, de cele mai multe ori, beneficii personale, fie că vorbim de cele materiale sau de satisfacerea orgoliului sau poftei de putere. Spuneam că au fost iluzorii de cele mai multe ori, fiindcă multe din aceste cozi de topor au fost eliminate tocmai de tovarășii de drum care s-au scuturat de ele ca de niște unelte devenite nefolositoare, cazul lui Lucrețiu Pătrășcanu nefiind singular. Cozile de topor apar și se manifestă chiar și în ziua de astăzi, cele mai vizibile fiind cele sub forma unui Voronin sau Vasile Stati și mulți alții.

Basarabia a avut soarta cea mai crudă și din acest punct de vedere, al spălării identității. Propaganda antiromânească, prin care se încearcă inventarea unui alt popor, cel moldovenesc diferit de cel român, se continuă deșănțată, vizibilă, la ordinea zilei. Și basarabenii nu au mijloace să se apere, istoria lor și a românilor este pervertită aici de generații, și mare parte din documentele pe care s-ar baza o cercetare istorică la Chișinău au fost distruse sau furate de ocupațiile rusești din 1940 sau după 1944. Chiar și în România au dispărut o mulțime dintre acestea, iar actualii istorici, majoritatea, nu au interes să desfășoare o activitate reală de scoatere la lumină a celor rămase, și sunt multe. Întrebați de ce acest dezinteres, ți se răspunde invariabil, lipsa de fonduri. De parcă Eminescu, Coșbuc, Negruzzi sau Hașdeu s-au uitat la fonduri când au cercetat prin arhive prăfuite sau biblioteci insalubre.

Spuneam că mare parte din documentele de arhivă s-au pierdut sau au fost distruse de comuniști sau de alți inconștienți. Cu atât mai mare mi se pare meritul unor mari români, de la simpli martori până la participanții de marcă la unele evenimente, care, atâția câți au scăpat din închisorile comuniste, revenind acasă, bătrâni și bolnavi, cu sănătatea zdruncinată iremediabil, s-au apucat să-și scrie mărturiile cum s-au priceput mai bine, știind că nu vor putea fi publicate niciodată în timpul vieții lor scurte care le-a mai rămas, dar cu încredere în viitorul românilor, pentru a lăsa mărturie și a combate minciunile propagate pe toate canalele disponibile. Hăituiți de securiști, care le confiscau când reușeau toate documentele, acești martiri ai neamului s-au martirizat încă o dată pentru a lăsa mărturii cu atât mai valoroase cu cât au fost scrise cu limbă de moarte.

Așa a apărut la noi, după 1990, ca parte a literaturii de sertar, memorialistica de sertar, multe din ele salvate ca prin minune, dar câte altele nu s-au pierdut? „România în al doilea război mondial”, operă a lui Constantin Kirițescu, cunoscut mai ales pentru cartea sa „România în războiul mondial”, scrisă în anii dictaturii staliniste pe baza discuțiilor cu foști diplomați și ofițeri, a fost considerată pierdută, autorul arestat și anchetat tocmai pentru aceste întâlniri, dar după ce a fost eliberat a continuat să scrie până la moartea sa în 1965. Fiul său a crezut manuscrisul pierdut definitiv, mai ales că locuința tatălui său a fost repartizată unor fel de fel de indivizi care mai mult au distrus-o. Dar manuscrisul a fost găsit după aproape treizeci de ani de la moartea autorului. La fel, cartea lui Vasile Harea, participant la fenomenele revoluționare din Basarabia ca și redactor la Cuvântul Moldovenesc, precum și la unirea Basarabiei cu România, manuscrisul „Basarabia pe drumul unirii” a fost salvat de un securist care în timpul percheziției și a confiscării documentelor s-a făcut că nu vede unul dintre exemplare, lăsând autorul să-și continue munca. Dar asemenea exemple au fost rare, majoritatea manuscriselor salvate s-au datorat autorilor și familiilor acestora, mai cu seamă urmașilor prin grija cărora au fost publicate după 1990. Din această categorie voi cita pe cele folosite în redactarea acestui articol, pe lângă ultimul menționat, al lui Vasile Harea, respectiv Testament pentru urmași, autori Pantelimon Halipa și Anatolie Moraru, ambii membri în Sfatul Țării la 1918, precum și istoricul Alexandru V. Boldur, „Imperialismul sovietic și România”, autorul fiind martor la revoluția rusă de la Petrograd.

 

Renașterea Basarabiei

 

Declanșarea revoluției rusești și prin aceasta scăderea autorității centrale asupra popoarelor ce compuneau imperiul țarilor a avut un rol preponderent în renașterea mișcărilor naționale ale polonezilor, balticilor, ucrainenilor, georgienilor și nu în ultimul rând a moldovenilor. O descriere amănunțită a acestei perioade, a luptei basarabenilor pentru libertate, ar fi necesară, dar depășește cu mult limitele unui articol. De aceea mă voi mulțumi să enumăr principalele evenimente, invitându-i pe cei interesați să studieze cărțile apărute pe această temă, mult prea puține față de câte ar fi necesare.

În aprilie 1917, o serie de congrese moldovenești ale țăranilor, preoților, militarilor, cer două lucruri: autonomia politică a Basarabiei și înființarea unui organ legislativ, Sfatul Țării, precum și a unui guvern basarabean. Atmosfera era entuziastă, tricolorul românesc flutura peste tot, se țineau discursuri impresionante, soldații moldoveni defilau pe străzi cu tricolorul în mână. Dar erau prea puțini și dezertorii ruși bolșevizați prea mulți.

Din luna mai 1917, se înmulțesc numărul de bande de dezertori ruși de pe front care cutreieră Basarabia, jefuiesc, ucid, violează, bande scăpate total de sub orice control. Numărul lor va crește continuu, mare parte dintre ele bolșevizându-se, ajungând la un maxim după începerea expulzării dezertorilor de pe teritoriul de la vest de Prut, decembrie 1917 – ianuarie 1918. Pentru a încerca să controleze acest fenomen, generalul rus Scerbaceev, comandantul frontului, aprobă înființarea a 16 cohorte a câte o sută de soldați moldoveni, conduse de ofițeri moldoveni pentru păstrarea ordinii. Din păcate, acest număr se dovedește insuficient față de mulțimea bandelor înarmate inclusiv cu mitraliere.

La 22 iunie 1917 delegații ostașilor moldoveni de pe toate fronturile și unitățile de rezervă pun bazele unui comitet central cu sediul la Chișinău, iar la 16 iulie reprezentanții soldaților moldoveni de pe frontul rusesc se adună la Iași și cer convocarea la Chișinău o comisie de juriști care să elaboreze un proiect de declarație a autonomiei naționale și teritoriale a Basarabiei.

La 20 iulie 1917, toate organizațiile politice naționale, precum și comitetele soldaților moldoveni de la Chișinău și Odessa resping cu indignare pretențiile Ucrainei de a îngloba Basarabia între granițele sale, trimițând protestele atât la Kiev cât și la Petrograd, cerând acestuia din urmă ca populația românească din Basarabia să fie separată de Rusia, să i se aprobe autonomia în hotarele ei istorice și etnografice.

La 28 august 1917 i se cere generalului Scerbaceev de către comitetul Central Ostășesc Moldovenesc să retragă din Basarabia unitățile de rezervă rusești și să aprobe mărirea numărului cohortelor moldovene de la 16 la 50, plus 20 de cavalerie pentru că jafurile și violențele bandelor de dezertori ruși s-au înmulțit.

Aceste evenimente se petrec chiar în timpul bătăliilor cumplite din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, când soldații români au făcut minuni de vitejie, pe frontul de la Mărășești, patru divizii rezistând cu succes contra zece divizii dușmane, făcându-i pe inamici să muște țărâna scumpă a României.

Congresele și solicitările diferitelor pături sociale din Basarabia au continuat, toate având aceleași concluzii și rezoluții referitoare la situația imposibilă creată de bandele de dezertori, majoritatea bolșevizați. la 21 octombrie este proclamată de către primul Congres ostășesc Basarabia Republică autonomă și proclamă înființarea parlamentului, Sfatul Țării, la 23 octombrie 1917, sub președinția lui I. Inculeț, vicepreședinte Pan Halipa. Acesta se întrunește la 21 noiembrie 1917, cu reprezentanți ai tuturor organizațiilor naționale, sociale și politice, economice și profesionale. Sfatul Țării avea 120 de deputați, 86 moldoveni și 36 din minoritățile naționale, în total 120 de deputați. La 2 decembrie Sfatul țării a proclamat Basarabia Republică Democratică Federativă, iar la 8 decembrie 1917 este trimisă o delegație la Iași la reprezentanții Antantei ca să acorde ajutor militar contra barbariei din Basarabia. Dar de către cine? Armatele rusești erau în descompunere, iar după evenimentele ulterioare de la Socola (vezi articolul mai sus menționat) până și cartierul general al lui Scerbaceev era păzit de soldații români, care țineau și frontul, iar mai apoi vor scoate cu forța armelor trupele rusești din țară. Antanta promite o divizie sârbească de la Odessa și una cehoslovacă din Kiev, dar acest lucru nu se va materializa niciodată. Rămânea o singură soluție, la fel cum s-a întâmplat și în 1919 contra bolșevicilor unguri, baioneta necruțătoare a soldatului român.

Fiindcă situația în Basarabia era tragică. Vasile Harea, martor ocular: „Armate întregi, conduse deseori de soldați aleși de masa soldățească, la sosirea într-o localitate și dând peste depozite de vin și spirtoase, le spărgeau, se îmbătau într-un asemenea hal încât pierdeau tot ce era omenesc în ei și apoi pornea dezmățul care se solda cu pogromuri implicând distrugerea în averea obștească, atacarea caselor sătești și orășenești. La împotriviri răspundeau cu omoruri de oameni, cu terorizarea întregii populații localnice. Asemenea binefaceri rusești le-au cunoscut majoritatea orașelor basarabene, ca Bălți, Soroca, Orhei, Tighina, Cahul, Bolgrad, Cetatea Albă și Ismail, precum și târgușoarele Fălești, Florești, Leova, Șoldănești, Hâncești și altele, precum și foarte multe sate precum Olănești, Tuzla, Isacova, Hârbovăți etc.” „ …uneori un grup de soldați înarmați oprea camionul în stradă, ei coborau, sunau la intrare și când cineva din casă întredeschidea ușa ca să vadă cine este, era împușcat cu un foc de armă sau tras afară și acolo omorât. Odată intrați în casă imobilizau sub amenințarea armelor pe toți ai casei care asistau în tăcere la deposedarea de întregul avut aruncat în camion, căci dacă cineva se văieta era de îndată lichidat. Alteori intrau în curte aruncând câinilor alimente otrăvite și de acolo în casă…” (Vasile Harea, op. cit.).

În acest timp, existau o mulțime de organizații revoluționare care vor deveni bolșevice sau velicoruse pe teritoriul basarabean. Sovietul soldaților și muncitorilor din Chișinău, Sovietul gubernial al soldaților și muncitorilor, Comitetul executiv pentru apărarea revoluției, Comitetul pentru salvarea revoluției, Comitetul militar al revoluției din regiunea de sud, Comitetul pentru reunirea comitetelor sovietice din Basarabia, doar o parte dintre ele. Toate nu făceau nimic pentru potolirea anarhiei, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori se raliau acestor bande scăpate de sub control. Dar cel mai important, la 28 decembrie 1917 s-a constituit la Chișinău Secția Frontului Românesc al Rumcerodului, distrusă la Iași de când cu tentativa lui Rochal de a cuceri puterea. Nu trebuie uitat că acest Rochal a stat două zile la Chișinău înainte de a-și găsi sfârșitul la Socola, timp în care a îndemnat organizațiile bolșevice să cucerească imediat puterea în Basarabia (vezi articolul sus menționat). Deci aceasta reprezenta Rumcerodul, abrevierea de la Rum (Rumânski front) cer (Cernoe More, Marea Neagră) od (Odessa), deci cele trei realități militare, frontul românesc, flota Mării Negre și teritoriul militar al Odessei.

Mai existau pe teritoriul basarabean unități mici românești, compuse de grupe de 10-20 de soldați români însărcinați cu paza unor depozite și obiective, dar ce au putut face aceștia în fața bandelor de sute de bolșevici puși pe jaf și pradă. Majoritatea au fost luați prizonieri și trimiși la Odessa, unde Cristian Rakovski a organizat detașamente de revoluționari în care i-a înglobat cu forța și pe prizonierii români, trimiși să lupte în stepele Rusiei pentru biruința revoluției bolșevice. Câți români au pierit în aceste lupte nu se va ști niciodată. Depozitele și trenurile capturate, bolșevicii le jefuiau și ce rămânea le trimiteau spre Rusia, în ideea că sunt avere rusească, chiar dacă erau cumpărate pe bani grei de către reprezentanții Antantei pentru necesitățile frontului.

Și jafurile și prădăciunile continuau, bolșevicii făcându-și mendrele nederanjați de nimeni. De ce ar fi plecat, atâta timp cât mai era de prădat, de jefuit, de violat, iar traiul și vinul erau bune? Victimele acestor barbari s-au numărat cu sutele, nimeni nu a putut ține vreo evidență. Lor le-au căzut pradă nu numai cetățenii pașnici, ci chiar fruntași ai renașterii basarabene, ca și Simion Murafa și Andrei Hodorogea, uciși de bandele bolșevice la 20 august 1917, la fel cum au fost asasinați mai târziu avocații Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș de către bandele ungurești bolșevizate un an și jumătate mai târziu în Transilvania. Bolșevicii au apărut la via lui Hodorogea, acolo unde el se afla alături de câțiva invitați. Ștefan Ciobanu și Vasile Harea, deși invitați, au zăbovit mai mult la mănăstirea Suruceni, altfel, în mod sigur, nu am mai fi putut vorbi despre academicianul Ștefan Ciobanu și memoriile lui Vasile Harea nu ne-ar fi parvenit niciodată. Bolșevicilor le-a ieșit în față Simion Murafa, încercând să-i potolească și să le distragă atenția de la restul invitaților care au încercat să se ascundă. A parlamentat cu ei, dar beția și setea de sânge a acestor sălbatici era prea mare. Văzându-l în uniformă militară, au tras împușcându-l în abdomen. Domnișoara Gavriliță și Andrei Hodorogea au sărit să-l panseze pentru a opri hemoragia. Bolșevicii l-au recunoscut imediat pe Hodorogea, pe cel ce umbla prin sate în costum național și cu tricolorul în mână, îndemnând românii la renașterea națională. Cu o ură atroce s-au năpustit asupra lui, potopindu-l cu lovituri cu paturi de armă și baionete. Invitații au fugit, unii au ajuns la Chișinău chemând ajutoare. Camionul cu soldați moldoveni sosiți la fața locului nu i-au mai găsit, cadavrele lor fiind aflate abia la morga spitalului. Acesta a fost sfârșitul celor doi mari patrioți moldoveni.

Chiar nepotul lui Ion Pelivan, elev în clasa a șaptea de liceu, va fi ucis de o bandă de bolșevici în primăvara lui 1918, pe motiv că purta tricolorul la reverul hainei. Acești bolșevici vor fi capturați ulterior și vor fi tratați de către trupele române conform legilor războiului. Pe scurt, au fost executați.

La sfârșitul anului 1917, după anihilarea cuibului bolșevic de la Socola, de lângă Iași, de către armata română, Rumcerodul de la Odessa ia decizia să cucerească puterea în Basarabia cu orice preț. În acest sens, trimite cu un tren spre Chișinău 50 de revoluționari pentru a organiza trupele rusești bolșevizate în debandadă de acolo și pentru a le dirija spre scopul suprem, arestarea Sfatului Țării și instaurarea puterii bolșevice în Basarabia, lucru nu prea dificil la prima vedere, din moment ce sute de mii de soldați ruși bolșevizați bântuiau țara. Dar din acești 50 de revoluționari plecați de la Odessa, doar 17 ajung la Chișinău, restul dezertând pe drum, fapt care spune multe despre disciplina acestora. De aici se deschide calea confruntărilor deschise între bolșevici și românii basarabeni, în ajutorul cărora vor sosi și trupele române care din nou vor decide soarta bătăliei cu tăișul și vârful baionetelor.

Limba noastră
de Alecu Mateevici

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au tara.
Limba noastră-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc si tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limba sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng si care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ti avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revărsată.

Bibliografie:
Ștefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iași, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmași, Editura Hyperion, Chișinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic și România, Editura Militară, București, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediția a doua, Editura Victor Frunză, București, 1992

Autor: Cristian NEGREA

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2020




2 martie 1917, într-un tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor semneaza actul de abdicare. Un an mai târziu, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România pentru TOTDEAUNA!

…2 martie 1917, într-un compartiment de tren militar din gara Pskov, țarul tuturor rușilor, Nicolae al II-lea, semneaza actul de abdicare care pune capat tricentenarei dinastii a Romanovilor. Rusia tarista devine Rusia democrată.

Revolutia si razboiul fisureaza edificiul tot mai subred al vastului imperiu. Moldovenii din Basarabia, supuși, de la anexarea din 1812, unui samavolnic proces de rusificare, se agită, se adună, se organizează. Pentru ei nu exista decat un singur vis si o singură soluție.

La 28 mai 1917, Alexei Mateevici, autorul mișcătorului poem Limba noastră, afirma răspicat:

Alexei Mateevici„Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, asezat în România, Transilvania, Bucovina. Frații noștri își zic români. Așa să ne zicem și noi.“

Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Unirea Basarabiei cu România a căpătat un cadru legal, când în ședința Sfatului Țării de la Chișinău se proclama unirea Republicii Democratice Moldovenești (fosta Basarabie țaristă) cu România, unirea fiind posibilă inclusiv în urma susținerii Armatei Române care pus capăt atacurilor banditești ale bandelor bolșevice din Basarabia în cadrul Revoluției din 1917. Din cei 135 de deputați prezenți ai Sfatului Țării, 86 au votat în favoarea unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Evenimentele premergătoare unirii

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai «Țarului tuturor Rusiilor», de ceilalți. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării « româniste » din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;

5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
12. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Sursa foto Daniel Siegfriedsohn ARHIVE

 

HARTA ROMÂNIEI ÎN MARTIE 1918

Urmări

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Aceasta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

actul-unirii-basarabiei

O minoritate dintre locuitorii Basarabiei, mai ales cei mai săraci și  de tendință radicală, era favorabilă regimului bolșevic și ostilă Unirii, căreia i s-a opus și pe care Uniunea Sovietică s-a bazat pentru a lupta politic împotriva României. Dintre toate teritoriile pierdute de Imperiul Rus, Basarabia a fost singurul a cărui cedare nu a fost recunoscută de URSS, nefiind confirmată de niciun tratat semnat de guvernul bolșevic. Ca urmare, acesta a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în care a dezvoltat «Moldovenismul».

La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, la popularizarea în străinătate a imaginii unei Românii represive care ar fi « ocupat în mod nedrept un teritoriu profund doritor de a fi sovietic ».

romaniabreakingnews.ro

Acest articol este publicat ca parte din activitatea de promovare a istoriei și valorilor identitare, desfășurată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina / Filiala București / 27 martie 2020




Dodon si Greceanii ( foto:moldova24.info)

Regimul pro-rus de la Chișinău profită de pandemia COVID-19 pentru a institui cenzura în presă

Guvernarea lui Igor Dodon instituie cenzura în presă sub paravanul stării de urgență, decretată din cauza pandemiei de COVID-19, se arată într-un material publicat pe portalul deschide.md și citat de romanibreakingnews.ro

Consiliul Audiovizualului (CA) din Republica Moldova a emis astăzi o dispoziție pentru furnizorii de servicii media audiovizuale prin care interzice jurnaliștilor să-și exprime la tv și radio opinia lor privind pandemia de COVID-19. Totodată, în cadrul emisiunilor, jurnaliștii trebuie să le interzică invitaților formarea liberă a opiniilor în privința evoluției situației provocate de noul coronavirus. Mai mult decât atât, directorul CA, Dragoș Vicol, a declarat pentru DESCHIDE.MD că aceste măsuri nu se referă doar la subiectele privind coronavirusul, dar și la cele conexe.

CA obligă posturile de tv și radio să nu furnizeze publicului alte date decât cele prezentate de către Comisia pentru Situații Excepționale, Guvernul, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății, care în opinia CA sunt „unicele surse sigure, veridice, imparţiale și  echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare.

Prevederile 4 și 5 ale dispoziției sunt cele care fac ingerință directă în politica editorială a instituțiilor mass-media.

4. În condițiile stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, se va prezenta obligatoriu poziția oficială a autorităţilor publice competente (Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale), acestea fiind cele mai avizate și mai competente în materia respectivă.

5. Pe durata perioadei stării de urgență prezentatorii/moderatorii/redactorii vor renunța unilateral la enunțarea și favorizarea neavizată atât a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19, atât în context național, cât și extern,  unicele surse sigure, veridice, imparţiale și  echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății).  Această obligativitate rezidă imperios din necesitatea asigurării exactității maxime şi corectitudinii depline a informației, din caracterul esenţial al faptului că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor.

Celelalte măsuri, la fel obligă posturile tv și radio să se transforme în cutia de rezonanță a autorităților.

Contactat de DESCHIDE.MD, directorul CA, care a propus acest pachet de măsuri, a declarat că nu exclude că în cazul nerespectării prevederilor, CA ar putea aplica „acțiuni dure”. Acesta a mai specificat că măsurile au fost votate „de toți membrii CA”.

„Sunt niște prevederi obligatorii pentru posturile de radio și tv din R. Moldova. Având în vedere starea de urgență nici nu vreau să mă gândesc că se va ajunge la amenzi și sancțiuni. Eu cred că ele trebuie să fie executate obligatoriu în conformitate cu spiritul civic și angajamentul fiecărui reprezentant media. Putem să avem opinii diferite numai nu acum. (…) Dacă o să fie anumite abateri atunci CA va veni cu un comunicat în care vor vorbi poate și de sancțiuni dure, dar e în funcție de gravitate. Este prematur să enumăr anumite sancțiuni”, a declarat Dragoș Vicol.

Șeful CA a mai spus că aceste măsuri nu se referă exclusiv la subiectele despre COVID-19 în R. Moldova, ci și la alte elemente colaterale.

„Aceste măsuri se referă la subiectele direct sau indirect la pandemie, pentru că pot fi unele conexe cum ar fi prejudicierea situației economice, impunerea unor restricții de circulație. Deci nu doar la componenta medicală a acestei pandemii, ci la toate elementele care sunt conexe la această pandemie de COVID-19. Este vorba de toate elementele conexe, colaterale, care se referă direct sau indirect”, a mai spus Vicol.

Acesta a mai spus că „unii jurnaliști se revoltă pentru că nu conștientizează starea de urgență în care ne aflăm”.




Prof. dr. Virgil Păunescu: România are VACCINUL anti-COVID-19. Cum au ajuns chinezii să se laude cu munca românilor?

Virgil Păunescu, directorul Centrului OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara a prezentat  câteva detalii suplimentare despre vaccinul contra COVID-19 (foto:FB Centrul pentru Inovație în Medicină)

”O zi importantă pentru OncoGen: avem Vaccinul (echivalentul a 1000 de doze). Astăzi începem testele. #Vaccine #Romania #VaccineRomania #Covid19Vaccine #VaccineOncoGen

Important: Acest vaccin este doar pentru testarea în laborator”, a scris prof. dr. Virgil Păunescu, care este și șeful catedrei de Imunologie în cadrul Universității de Medicina și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, pe pagina sa de Facebook.

Anterior, specialiștii timișoreni conduși de profesorul Virgil Păunescu au publicat studiul final pe 4 februarie, iar datele au fost rapid copiate de chinezi:

Multe detalii acesta a oferit într-o intervenție la postul român de televiziune Antena3.

„Vaccinul îl caută foarte multă lume, în state dezvoltate există foarte multe variante ale unui vaccin. Noi am vrut să conteze cercetarea românească. 

Noi am extrapolat o cercetare din cancer la vaccinarea împotriva virusulu COVID și am dezvoltat un concept cu consecințe mai largi. E un vaccin flexibil care se poate adapta în cazul în care vaccinul se modifică genetic

Vaccinul nostru are o caracteristică, spre deosebire de alte vaccinuri. Vaccinul nostru nu se pretează la testarea pe animale, care nici nu este foarte utilă întotdeauna. Apreciem că vom cerceta în laborator cam o lună, o lună şi jumătate cum reacţionează celulele sistemului imun şi care este doza cea mai bună. În funcţie de ce negociem cu Agenţia Medicamentului, am putea trece la vaccinarea primilor 10 voluntari. S-ar putea ca până în toamnă să îl avem gata.

Ar putea să fie în toamnă, îm funcţie de cum ne ajută autorităţile din România. Avem nevoie de finanţare. Ne lipsesc câteva aparate. Nu vă spun ce greu a fost să primim peptidele din Germania. Le-am primit azi dimineaţă.

Astăzi ne-au contactat funcţionari ai Ambasadei Chineze şi undeva la ora 18 am terminat o discuţie cu trei fonduri de investiţii din SUA cu care am convenit să ne găsească un colectiv de cercetători din SUA cu care să colaborăm. Ei să fie liniştiţi că nu vorbim prostii, noi să fim liniştiţi că vaccinul va putea fi comercializat în toate pieţele lumii.

Într-o lună de zile, dacă avem rezultatele pozitive pe care le scontăm, fie statul român ne ajută, fie apelăm la statul chinez sau la statul american, să-l producă ei”, a declarat Păunescu la Antena3.

Cum au ajuns chinezii să se laude cu munca românilor

Practic, Ambasada Chinei a abandonat discuțiile cu colectivul de specialiști de la Timișoara pentru că, între timp, au reușit să dezvolte o tehnologie proprie pentru un vaccin anti coronavirus, însă pe baza informațiilor din România:

”Noi nu am protejat informațiile, pentru ca ei să le poată folosi în orice moment în care consideră că le sunt utile. Surpriza a fost că noi am descoperit acum, de curând, în data de 3 martie, la o lună după ce noi am publicat aceste rezultate și după ce am avut discuțiile cu reprezentanții Ambasadei, un articol aproape identic publicat de un grup de cercetători chinezi. Ceea ce ne-a deranjat este că toată tehnologia înșirată acolo este identică cu ceea ce publicasem noi. Noi nu am avut pretenții privind dreptul de proprietate intelectuală, dar colectivul din China și-a rezervat dreptul de proprietate asupra întregii cercetări. Adică, practic, și-au pus și restricții de proprietate pe ceea ce fusese deja publicat de noi înainte”, a încheiat șeful catedrei de Imunologie în cadrul Universității de Medicina și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, prof. Dr. Virgil Păunescu, care este și directorul Institutului de cercetări medicale OncoGen.

***

Virgil Păunescu, director of the OncoGen Center at the Emergency County Clinical Hospital in Timisoara presented some additional details about the vaccine against COVID-19 (photo: FB Center for Innovation in Medicine)

„An important day for OncoGen: we have the Vaccine (the equivalent of 1000 doses). Today we start testing. #Vaccines #Romania #VaccinesRomania # Covid19Vaccines #VaccinesOncoGen

Important: This vaccine is only for laboratory testing, „wrote Prof. Dr. Virgil Păunescu, who is also the head of the Department of Immunology at the University of Medicine and Pharmacy” Victor Babeș „Timișoara, on his Facebook page.

Previously, specialists from Timisoara led by Professor Virgil Păunescu published the final study on February 4, and the data were quickly copied by the Chinese:

Basically, the Chinese Embassy abandoned the discussions with the team of specialists from Timisoara because, meanwhile, they managed to develop their own technology for an anti-coronavirus vaccine, but based on information from Romania:

„We have not protected the information, so they can use it at any time when they find it useful. The surprise was that we recently discovered, on March 3, one month after we published these results and after we had discussions with representatives of the Embassy, ​​an almost identical article published by a group of Chinese researchers. What bothered us is that all the technology in there is identical to what we had published. We did not have any claims regarding the intellectual property right, but the Chinese collective reserved its ownership over the entire research. That is, practically, they have also placed property restrictions on what had already been published by us ”, concluded the head of the Department of Immunology at the” Victor Babeș „University of Medicine and Pharmacy of Timisoara, Prof. Dr. Virgil Păunescu, who he is also the director of the OncoGen Medical Research Institute.

***




Marele scriitor român și disident Paul Goma, a murit răpus de coronavirus

Marele scriitor român și disident Paul Goma, a murit în noaptea din 24 spre 25 martie 2020, fiind răpus de coronavirus. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière din Paris.

”În urma unui mesaj primit din Franţa, cu regret si mare durere anunţ plecarea dintre noi a marelui scriitor şi disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din
18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaş. Conform informaţiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără
durere şi cu sufletul împăcat”, arată Mariana Sipoş

Fiul scriitorului, Filip Goma, care îşi pierde şi tatăl, la doi ani după moartea mamei, a rugat presa şi publicul să nu fie contactat.

”Conform indicaţiilor lui Filip Goma, respectând dorinţa tatălui său şi ţinând cont de restricţiile actuale în vigoare în Franţa, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi
depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris”, arată Mariana Sipoş

”Am fost prietenă cu Paul Goma, sunt singura care l-a vizitat în ultimii ani. Am făcut emisiuni TV şi un film documentar despre el («Strict secret: Paul Goma»), am scris prima carte dedicată lui
(«Destinul unui disident: Paul Goma»), am îngrijit publicarea ultimei sale cărţi în România la sfârşitul anului trecut («Paul Goma: Unde am greşit?»), a explicat Mariana Sipoş pentru MEDIAFAX.

Paul Goma s-a născut în la Mana, Orhei, în 1935. După cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., familia sa s-a refugiat în România. În 1977 a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 din
Cehoslovacia şi o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu. A fost anchetat de Securitate şi arestat dar a fost eliberat la insistenţele Amnesty International. În noiembrie 1977, Paul Goma, soţia
şi fiul său se trezeau că li s-a retras cetăţenia română. Au cerut azil politic la Paris. A debutat ca scriitor cu volumul ”Camera de alături”, în 1968. Romanul ”Ostinato”, din 1971, a fost
cenzurat de autorităţile comuniste şi din acel moment, Goma s-a confruntat cu interdicţii de semnătură, anchete şi arest la domiciliu. Romanele sale rămân inconfundabile în literatura română, Goma
continuând să scrie în română şi după ce s-a stabilit la Paris. România nu a reuşit să rezolve situaţia lui Paul Goma nici după trei decenii de la căderea comunismului

În 1996, Paul Goma a fost decorat de Ungaria, prin ambasadorul de la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluţia Maghiară cu care Paul Goma s-a solidarizat. În România el nu a primit nicio decoraţie.