152 de ani de la naşterea lui Iancu cavaler de FLONDOR, CAVALER AL DREPTĂŢII ŞI MORALITĂŢII, celebrați la Cernăuți

Astăzi se împlinesc 152 de ani de la naşterea lui Iancu cavaler de FLONDOR, decorat cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României, personalitate politică care a jucat rolul hotărâtor în înfăptuirea Unirii Bucovinei cu Regatul Român (15/28 octombrie 1918), animatorul luptei naţionale în Bucovina, „liderul politic cu o mare demnitate umană şi un respect deosebit pentru principiile dreptăţii şi legalităţii” (Ştefan Purice), n-a făcut concesiune în activitatea politică nici compromisul cu minciuna în viaţa publică, rămânând până la urmă un cavaler al dreptăţii şi moralităţii.

Iancu Flondor celebrat la Cernauti

De ce am hotărât să-i sărbătorim ziua de naştere? În primul rând, aceasta e istoria noastră adevărată, pe care chiar dacă am dori, nu poate fi schimbată. Or, trăind într-o ţară democratică ce e pe cale de a face parte din marea familie europeană, respectă şi încurajează drepturile minorităţilor naţionale conlocuitoare, ne putem referi la cunoaşterea adevărului istoric. În al doilea rând, pentru că în nordul Bucovinei „bărbatul providenţial” al acestui ţinut n-are urmaşi direcţi, nepoţii îi sunt în Germania (nepoata Ioana (Mioana) după fratele Neagoe, căsătorită cu Radu Miclescu, descendent al altei familii de boieri români), rudele mai îndepărtate se află la Timişoara şi Bucureşti. În al treilea rând, ziarul „Zorile Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi,  susţinute de alte societăţi naţional-culturale din nordul Bucovinei, o face tradiţional de câţiva ani, fără a face careva proiecte pentru bani din partea Ţării, fără a ne ridica la tribună şi a ne bate cu pumnul în piept că, iată, am făcut ceva extraordinar, ieşit din comun. Pur şi simplu, astfel ne dictează conştiinţa de români şi ştim că altcineva nu o va face. În sfârşit, suntem obligaţi, după 73 de ani să-i dăm dreptate profesorului cernăuţean Constantin Loghin, care scria încă în 1944: ”Cu Iancu Flondor s-a întâmplat un fenomen interesant: a intrat în legendă înainte de a fi intrat în istorie. Numele lui este foarte popular, cunoscut şi peste graniţele provinciei ca mare român ce şi-a câştigat merite deosebite pentru neamul românesc din Bucovina, ca acela care a fost factorul principal la votarea Unirii Bucovinei cu România, dar i se cunosc în amănunt faptele, pentru că până astăzi n-avem o istorie politică a Bucovinei, aşa că faptele lui Iancu Flondor zac uitate în paginile îngălbenite ale ziarelor timpului, sau mucegăiesc în arhivele Bucovinei”. Într-adevăr, numele acestei ilustre personalităţi este în prezent aproape uitat, căci tânăra generaţie nu-l cunoaşte pe acel ce exprima „conştiinţa Bucovinei”, cum scria prin anii ’30 ai secolului trecut Simion Mehedinţi, nici faptele lui, iar vârstnicii mai păstrează doar cu nostalgie numele celui care a fost Iancu Flondor, cavalerul dreptăţii şi moralităţii, care a intrat pentru totdeauna în istoria ţinutului nostru mioritic, ca un mare român, un mare bucovinean, rămânând o prezenţă vie în conştiinţa românilor din Bucovina.

În prezent, la Storojineţ, pe moşia flondorenilor, la fostul conac boieresc,  se află actualul Parc dendrologic raional, unde sunt plantaţi copaci şi arbuşti aduşi din diverse ţări ale lumii. Doar serviciile divine de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” ne mai amintesc de marele bărbat al neamului, Iancu Flondor.

Ce-i drept, câţiva ani la rând, profesorul Mihai Pânzaru, preşedintele Asociaţiei Culturale „Iancu Flondor” din Rădăuţi, a organizat la mormântul din curtea Bisericii din Storojineţ-Maidan câteva manifestări de comemorare a ilustrului nostru înaintaş.

Viitorul luptător pentru victoria cauzei naţionale a românilor bucovineni, s-a născut la Storojineţ la 3 august 1865, fiind al patrulea din cei 7 copii ai boierului Gheorghe Flondor şi soţiei  sale Isabela de Buchemthal. În Storojineţ a absolvit şcoala primară, la Cernăuţi a obţinut studii secundare (Liceul german) şi s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Viena, pe care a absolvit-o în 1884, susţinându-şi acolo (1994) şi doctoratul în drept. Îl aştepta o strălucită carieră juridică, dar, după moartea tatălui său (1882), este nevoit să se întoarcă la conacul din Storojineţ pentru a avea grijă de averea familiei, pe care n-a precupeţit s-o cheltuiască pentru cauza salvării ţăranilor bucovineni (1919) de foamete după ruinele primului război mondial, în timpul căruia, în consecinţa unui incendiu, şi-a pierdut conacul şi întreg utilajul agricol, dar care a ajutat cu pâine din propria avere populaţiei bucovinene să supravieţuiască vicisitudinilor conflagraţiei. Fiind un urmaş al vechilor boieri, un adevărat latifundiar, Iancu Flondor înţelegea rolul ţărănimii, spunând: „Opinca e talpa ţării…Ţăranii noştri au săvârşit şi o altă faptă, şi mai mare, ei ne-au scăpat datinile, legea şi limba strămoşească. Numai ţăranilor, nicidecum boierilor şi domnilor, avem să le mulţumim, dacă ţara aceasta, după o stăpânire străină vitregă de peste 140 de ani se poate întoarce iar la mama ei”. Iancu Flondor s-a căsătorit la 11 februarie 1899 cu Elena de Zotta,  o altă descendentă a familiei boiereşti, fiica lui Ioan cavaler de Zotta şi a soţiei sale Elena Hurmuzachi, avându-i naşi pe renumitul bărbat al neamului Eudoxiu baron de Hurmuzachi, deputat la Camera din Viena şi Elena Mavrocordat, născută de Flondor, fiind cununaţi la Biserica din Gogolina de preotul Constantin Voronca.

A intrat de tânăr în lupta pentru emanciparea naţională şi apărarea drepturilor românilor bucovineni, ca deputat în Dieta Bucovinei, şi n-a acceptat compromisuri nici cu regimul austriac, nici cu conducătorii României după 1918, când era ministru delegat la Cernăuţi al guvernului de la Bucureşti, nici cu fruntaşii politici români din Bucovina (Aurel Onciul, Ion Nistor), retrăgându-se întotdeauna la conacul său de la Storojineţ.

De altfel,  chiar şi adversarii săi politici au fost nevoiţi să-i recunoască meritele de „mare român” şi ori de câte ori aveau nevoie, veneau la Storojineţ, rugându-l să le fie ”căpitan” şi să-i ducă „la izbândă”(Aurel Onciul în 1918), căci ştiau că poporul are un singur conducător – Iancu Flondor, în care aveau încredere şi speranţă că nu le va trăda „nădejdea”. Şi la 27 octombrie 1918, reprezentanţii românilor bucovineni, declarând adunarea Constituantă, au hotărât „unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”, delegându-l pe aristocratul de la Storojineţ să-i ceară contelui Etzdorf, guvernatorul Bucovinei, predarea puterii, însă întâlnirea s-a încheiat fără răspuns, căci la răspunsul lui Etzdorf că va transmite hotărârea poporului românesc din Bucovina „la locul mai înaltu”, după cum scria mai târziu Nicolae Iorga, Flondor i-ar fi replicat cu fermitate: „locul cel mai înalt suntem noi”. Se pare că guvernatorul n-a uitat de această îndrăzneală a boierului şi puţin mai târziu, când a înţeles că trebuie să cedeze, a predat puterea lui Aurel Onciul, cu toate că aceste n-avea nici o împuternicire în această privinţă, şi ucrainenilor, cu care se înţelese A. Onciul. Iancu Flondor îl trimite pe Vasile Bodnărescu să se deplaseze la Iaşi, la regele Ferdinand, să-l roage să intre armata română în Bucovina, ceea ce s-a întâmplat la 8 noiembrie, când generalul Iacob Zadik, în fruntea Diviziei a 8-a, a trecut frontiera, iar la 11 noiembrie a intrat triumfal în Cernăuţi.

La Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 Iancu Flondor, în calitate de preşedinte al lui, citeşte, în Sala Sinodală a reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi, actualmente corpul central al Universităţii Naţionale „Iu. Fedkovyci”, unde s-a desfăşurat, moţiunea Unirii Bucovinei cu Regatul României, fiind felicitat printr-o telegramă de Ferdinand I.  Un scurt timp după această dată istorică Flondor a fost ministru delegat al guvernului cu sediu la Cernăuţi. Însă peste câteva luni (aprilie 1919) a demisionat din guvernul Ion I. C. Brătianu, dezamăgit de moravurile şi luptele politice, abuzurile guvernanţilor, după cum  declara ”atunci când ar trebui să facă jertfe de cinste” în faţa „afacerilor veroase”, făcute de colegul său de guvern, istoricul Ion Nistor, în defavoarea Bucovinei şi bucovinenilor, gruparea căruia l-a învinuit de dispariţia câtorva vagoane de făină de grâu ce au fost, cică, vândute la preţ mare la Câmpulung,  retrăgându-se din nou, de astă dată definitiv, la conacul de la Storojineţ.  Cu toate că n-a purtat nici o vină, Iancu Flondor le-a înlocuit gratuit cu făină de porumb din averea proprie.

Aici, la Storojineţ, a rămas până la ultima-i suflare (19 octombrie 1924) , fiind înmormântat în cripta familiei din curtea bisericuţei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Storojineţ-Maidan, ctitorită de înaintaşii săi, având la căpătâi, după cum i-a fost dorinţa, o cruce de lemn. În timpul dezmăţului bolşevic mormântul i-a fost devastat şi profanat, crucea scoasă pe motiv că ar putea arde biserica de lemn. Abia în iarna anului 1991, din iniţiativa Societăţii „Arboroasa” (preşedinte Dumitru Covalciuc), la căpătâi i s-a pus din nou o cruce de lemn, iar în noiembrie acelaşi an a fost adusă, din judeţul Bihor, de o delegaţie condusă de Ioan Groza, preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, o cruce de marmură albă şi un grilaj de fier forjat ce-i străjuiesc şi astăzi eternitatea.

(Din istoria românilor)  

Pregătit de Felicia NICHITA-TOMA  

preluare din Zorile Bucovinei




Emoție și nostalgie în „OCTAV”, lung-metrajul regizorului Serge Ioan Celebidachi

Filmul „Octav” al regizorului Serge Ioan Celebidachi, ce va rula în cinematografe începând cu 6 octombrie 2017, este inedit în peisajul cinematografic românesc prin îmbinarea dintre emoție și nostalgie.

Dincolo de o distribuție de excepție, cu Marcel Iureș în rol principal, acompaniat de actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar și mulți alții, filmul „Octav” reprezintă o declarație de celebrare a vieții și oferă o serie de imagini calde și poetice despre România.

Nostalgia personajului principal este construită din perspectiva onestei căutari de sine, care oferă cheia deslușirii unor sensuri profunde ale existenței.

„<Octav> ne poate ajuta să ne reamintim cine suntem cu adevărat și să ne facem curaj să ne explorăm trecutul, iar pentru cei mai norocoși dintre noi este o reafirmare a generozității infinite a vieții”, declară regizorul Serge Ioan Celebidachi.

Construcția regizorală a filmului încearcă pe cât posibil să mulțumească un vechi crez al regizorului Celebidachi, și anume acela de a căuta la infinit natura umană cu valențele și nuanțele ei.

Iar acest lucru se vede încă din teaserul filmului, care ne ajută să vizualizăm și ceea ce Blasco Giurato (Director de imagine) a declarat: „Pentru mine, filmul <Octav> reprezintă un miracol”.

Teaserul filmului „Octav” poate fi urmărit aici: https://youtu.be/33ERKW3Ot4Y

Serge Ioan Celebidachi a absolvit cu titlul Bachelor of Arts, specializarea Teatru și Dramă în cadrul Universității din Indiana (Bloomington, IN) și diploma de Masterat, specializarea Film , în cadrul London International Film School (UK).

Lung-metrajul „Octav” este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi.

Mai multe detalii despre filmul OCTAV” se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav

Credit foto: Adi Marineci

Teaserul a fost creat de Good Hands.

romaniabreakingnews.ro




ROMÂNII DE PRETUTINDENI ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ

Cu trei sau patru ani în urmă am participat la programul „Școala altfel”, vizitând o școală din sudul capitalei. Discuția viza românii din stânga Prutului , iar participanți erau elevii reuniți ai claselor a 9-a si a 10-a. Pentru început  i-am întrebat  ce este Basarabia. Nimeni nu știa si chicoteau încurcati. Într-un tîrziu , un băiat, unul singur a îndrăznit să ridice mâna si a spus : Basarabia este România. Luat prin surprindere l-am chestionat de unde știe acest lucru. Răspunsul sau a venit piezis si contondent ca o lama de cuțit : Așa scrie pe un perete lânga școala noastră. Cam la acest nivel se află cunoștințele noastre generale despre românii din lume. ( Realitatea este că informații despre Basarabia/R. Moldova apar mai des decât cele despre alte zone geografice cu minorități românești și ca atare mă asteptam ca elevii să știe mai mult despre spațiul transprutean.  Ce s-ar fi întâmplat dacă întrebarea de început se referea la gorali , la timocenii sud-dunăreni sau la volohii din Poroșcova, Ucraina…)

Românii care ne înconjoară sunt în mare parte autohtoni, rămășițe ale evenimentelor istorice , mai vechi sau mai noi. Aceștia aparțin filonului lingvistic si cultural românesc, purtători firești ai tradițiilor comune. Alte comunități de români, raspândiți practic în toată lumea sunt colectivități de emigrație si migrație economică. Despre ei știm încă și mai puțin.

Articolul 7 din Constitutia României stabilește obligația de sprijin și întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor.  Prevederi similare găsim și în legile fundamentale din Slovacia, Ungaria, Ucraina, Croația sau F.R.J. a Macedoniei, ca să menționez doar câteva țări. De asemenea  le întâlnim și in legislația interna din : Federația Rusă, Austria, Bulgaria, Italia.

Din punctul nostru de vedere , o ameliorare a „stării” noastre de necunoaștere a existenței românilor de pretutindeni – la ruși este folosit termenul de „compatrioți”, iar Germania respectă anual o „Zi a unității germane” –  se poate realiza atât sub aspect legislativ, cât si sub aspect educational-formativ.

1. Prevederile art. 7 din Constituție pot fi aprofundate prin completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.     „Intărirea legăturilor” cu românii de dincolo de granițe , la care face referire legiuitorul român , presupune , desigur, sprijin substanțial si necondiționat pentru colectivitățile din străinatate, dar în același timp implică un efort constant de informare – în esență un demers educațional – a cetătenilor din țara. De aici , necesitatea predării in școli a acestor aspecte. Acest lucru se poate realiza introducând un aliniat nou la art. 13 din Legea nr. 299/2007 , articol care stabilește atribuțiile Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Noul aliniat ar putea impune atribuția institutului de a elabora – in parteneriat cu celelalte organisme ministeriale, cu participarea specialiștilor și a ong-urilor de profil – a unui manual  și o programă școlara dedicate românilor din afara României. O atare prevedere s-ar îmbina , in mod fericit , cu celelate atribuții ale institutului : realizarea de studii, analize, cercetari ( art. 13, alin. 2, lit. d ), conceperea de proiecte si programe educationale ( alin.2, lit. h ),editarea unor lucrări de referință ( alin.2, lit. i ).

Apreciem că aceasta completare legislativă este compatibilă cu principiile dreptului internațional contemporan ( în primul rând cu Declarația Adunării Generale O.N.U din 18 dec. 1992 ) , dar si euroconformă ( Convenția – Cadru pentru protecția minorităților naționale  și/sau Raportul despre tratamentul preferențial al minorităților naționale de către statul înrudit – Comisia de la Veneția 19-20 oct. 2001 ).

2. Manualul ” Români de pretutindeni” ar trebui sa abordeze aspectele istorice ale locuirii acestor categorii de români in spațiile respective, unitatea lingvistică, culturală , dar si spirituală, prezentarea marilor personalități născute în mijlocul lor și contribuția pe care au avut-o la dezvoltarea poporului român ( mentionez , de pildă, bucovineanul Simion Florea Marian , aromânul Apostol Mărgărit sau transnistreanul Nichita Smochină…). Nu mai puțin, trebuie evidentiată continuitatea si rezilienta identitară a comunităților românești din exteriorul țării, adeseori supuse deznaționalizării si politicilor de „metisare” culturală promovate oficial în unele dintre statele gazdă. Din aceasta perspectivă putem privi indeplinirea acestor deziderate ca obligație legitima a României, patria istorică, etnică sau, dacă preferați, in calitatea sa de „kin state” sau „etat parent”.

Autor: Dr. Mihai NICOLAEromaniabreakingnews.ro




România – Tigrul creşterii economice din Europa de Est s-a întors şi se află pe calea convergenţei către Europa Occidentală

România ocupă primul loc în rândul Pieţelor de Frontieră din întreaga lume, cu randamente ce depăşesc 40%, în dolari, de la începutul anului, se arată într-un comunicat de presă al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) transmis, marţi, AGERPRES. 

Locul al doilea este ocupat de Nigeria cu 39%, urmată pe al treilea de Kazahstan cu 35,6%. Locurile 4 şi 5 sunt deţinute de Argentina cu 35,1% şi de Estonia cu 33,4%.

‘Piaţa de capital din România profită de contextul macroeconomic pozitiv. Indicele BET Total Return (BET-TR), care include şi dividendele distribuite de cele mai tranzacţionate companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, a crescut cu peste 40% în USD de la începutul acestui an şi, prin urmare, a înregistrat cea mai rapidă creştere din toate cele 23 de ţări din indicele MSCI Frontier Markets, arată o analiză Berenberg bazată pe datele Bloomberg’, se arată în comunicatul citat.

Potrivit BVB, rezultatul a fost posibil datorită dividendelor de două cifre distribuite de mai multe companii şi creşterii pieţei, indicele principal BET atingând cel mai înalt nivel din ultimii 9 ani.

‘Economia României doboară record după record. Tigrul creşterii economice din Europa de Est s-a întors şi se află pe calea convergenţei către Europa Occidentală în viitorul nu atât de îndepărtat pe fondul implementării unor reforme structurale importante în timpul crizei financiare globale, a intrărilor mari de fonduri europene, a investiţiilor străine directe şi a orientării pro-europene’, a declarat Carsten Hesse, EME Equity Strategist în cadrul Berenberg.

Strategul Berenberg a mai arătat că România are o mare şansă de a fi promovată de la statutul de Piaţă de Prontieră la cel de Piaţă Emergentă.

‘Acestă promovare va schimba complet piaţa de capital din România deoarece mult mai mulţi investitori internaţionali ar începe să investească în România aşa cum s-a întâmplat atunci când Qatar, Emiratele Arabe Unite sau Pakistan au fost promovate la statutul de pieţe emergente. Pentru a ajunge cât mai repede la acest statut şi pentru a creşte şansele de promovare, ar trebui să existe mai multe privatizări semnificative şi IPO-uri la Bursa de Valori Bucureşti, cum ar fi Hidroelectrica şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, precum şi o reducere a deţinerilor statului în companii precum OMV Petrom, Romgaz sau Electrica pentru a majora free-float-ul’, a explicat Hesse.

La rândul său, Ludwik Sobolewski, CEO BVB, susţine că atunci când vine vorba despre cele mai dinamice pieţe de capital, România este locul, nu doar din Europa, ci şi din lume, în care vrei să fii dacă eşti un investitor care urmăreşte creşterea.

‘Piaţa locală de capital poate găzdui în acelaşi timp creşteri şi sume substanţiale de bani, şi nu doar în ceea ce priveşte acţiunile, ci şi în ceea ce priveţte obligaţiunile. În acelaşi timp vrem să atragem atenţia antreprenorilor pentru ca ei să nu rateze această oportunitate unică de finanţare prin piaţa de capital şi să dobândească astfel o nouă dimensiune a business-ului’, a afirmat Sobolewski.




Semnal! Românii din Cernăuți cer ajutor pentru „Palatul Cultural al Românilor din Cernăuți”. Fondul proprietății de stat din Ucraina anunță vinderea acestuia la licitație

Secția regională a Fondului proprietății de stat din Ucraina anunță vinderea la licitație a Palatului Cultural al Românilor din Cernăuți – clădire construită pe banii românilor. Clădire care este visul comunității românești din Cernăuți după ocupația sovietică din 1940 !

„Cerem ajutor ! Sunt mulți oameni bogați în România – sunt mulți oameni cu suflet – poate strigătul nostru de disperare va ajunge la inimile voastre !!! Cu multă speranță și respect din Cernăuți !!!” – își încheie apelul către frații din România Vasile Răut un membru marcant al comunității românești din Regiunea Cernăuți (Ucraina)

Situația a fost semnalată de un român din Cernăuți – Vasile Raut 

Foto: Cladirea „Palatul Cultural al Românilor din Cernăuți” așa cum arăta în vrema interbelică – România Mare.




Vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, a șters toate postările în care amenința România

Vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, a șters toate postările ce țineau de conflictul cu autoritățile române din contul său pe Twitter.

Asta după ce, acum câteva zile i-a fost interzis să survoleze spațiul aerian al României, avionul cu care venea fiind nevoit să facă cale întoarsă, fără să ajungă în Republica Moldova.

Rogozin a șters și postarea de rezonanță adresată românilor în care a scris: „Așteptați răspuns, nemernicilor!”. Ultima postare publicată de acesta pe Twitter datează cu 28 iulie.




Eveniment dedicat românilor de la Sud de Dunăre sub genericul „Adevăruri despre noi / ADN VI – Un român meglenit, Dr. Virgil COMAN”

Actualizare video:

Institutul Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, organizează joi,  3 august 2017, cu începere de la ora 18.00, la Clubul Țăranului Român un nou eveniment dedicat problematicii „românilor de la Sud de Dunăre” sub genericul „Adevăruri despre noi / ADN VI – Un român meglenit, Dr. Virgil COMAN”.

Evenimentul este moderat de Dr. Robert STĂNCIUGEL și se dorește a fi un omagiu adus personalității și omului Virgil COMAN, la un an de zile de la trecerea sa la Dumnezeu.   Virgil COMAN și-a dedicat viața istoriei și arhivelor devenind un fin cunoscător al epocii și fenomenelor pe care le-au trăit aromânii și meglenoromânii, atunci când au ajuns pe meleagurile românești.

Virgil Coman și-a făcut întotdeauna timp să-și hrănească pasiunea pentru istorie. Dovadă stă și ultima sa carte pentru care a muncit până a atins perfecțiunea, „Aromânii și meglenoromânii din Banat”, carte care însă nu a mai apucat să o vadă lansată. Volumul „Aromânii și meglenoromânii din Banat” a fost lansat în prezența profesorilor care i-au insuflat dragostea față de istorie, în aula Bibliotecii Județene Constanța la 40 de zile de la decesul acestuia. Potrivit reporterntv.ro, despre acest ultim volum, profesorii spun că abundă în documente, e plin de detalii și se citește ușor. Cartea creionează perfect epoca și fenomenele pe care le-au trăit aromânii și meglenoromânii atunci când au ajuns pe meleagurile românești.

Și-a dorit foarte mult să își vadă cartea tipărită, însă a plecat dintre noi înainte să participe la lansare. Dacă omul s-a dus, munca lui Virgil Coman va dăinui prin multitudinea de lucrări publicate de-a lungul timpului.

“Gelu era un cercetător veritabil. Un istoric veritabil, în sensul că dădea prioritate sursei istorice. De altminteri, trăia între documente, știa ce valoare are fiecare document, știa ce valoare are documentul”, a precizat Tasin Gemil, profesor universitar.

Virgil COMAN s-a născut în Ajunul Crăciunului, în 1973, la Medgidia. Aici a urmat cursurile Şcolii generale nr. 7 şi ale Grupului Şcolar Materiale de Construcţii. Era licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Administrative, specializarea Istorie, Universitatea Ovidius Constanţa, promoţia 1997 şi absolvent al cursurilor de Studii aprofundate în profilul Istorie, specializarea Istoria şi civilizaţia zonei Mării Negre de la modernitate la contemporaneitate, Universitatea ,,Ovidius” Constanţa, promoţia 1998. A fost doctor în Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie, doctorat obșinut cu teza de cu titlul „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii” (susţinută în şedinţă publică, la data de 5 decembrie 2005).
A devenit directorul Direcţiei Judeţene Constanţa pe 10 aprilie 2003 şi prin reorganizarea Arhivelor Naţionale ale României, din ianuarie 2010 ea fost şef al Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale. Virgil COMAN era căsătorit din octombrie 2002 cu Daniela și avea doi copii: Theodor-Alexandu şi Maria-Cristina. Înainte de a ajunge la conducerea Arhivelor Naţionale, Virgil Coman a fost profesor. Cariera în domeniul pedagogic a început-o în 1997, ca profesor titular la Catedra de Istorie – Geografie – Socio-Umane, din cadrul Grupului Şcolar Ioan N. Roman Constanţa, pe care a condus-o până în 2003.  A fost coordonatorul lucrărilor: „Dobrogea în arhivele românești 1957-1089”,  apărută 2013 și „Dobrogea în izvoare cartografice otomane (sec. XVI – XIX)”, apărută 2015