ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2017 februarie

februarie, 2017

,

În perioada 21 – 24 februarie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, a avut loc reuniunea arhelogilor din România. Mai presus de întâlnirea de breaslă s-a pus accent pe ceea ce reprezintă graniţa în istorie, cu accent pe definirea limesului roman al vechii Dacii, acesta fiind un subiect de maximă importanţă pentru România întrucât acesta urmează să fie integrat Patrimoniului UNESCO, cel mai târziu până în 2020 informează romaniabreakingnews.ro citând comunicatul de presă remis presei de MUZEUL JUDEŢEAN DE ETNOGRAFIE ŞI AL REGIMENTULUI DE GRANIŢĂ CARANSEBEŞ. 

SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL DE ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE IN MEMORIAM CONSTANTINI DAICOVICIU

Ediţia a XLIII – a

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Ministerului Culturii și Identității Naționale organizează în perioada 21 – 24 februarie 2017, în incinta Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cea de-a XLIII – a ediţie a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie In Memoriam Constantini Daicoviciu. Tema din acest an a acestei manifestări este:

Granița în istorie din cele mai vechi timpuri până în perioada contemporană

Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, începând cu ora 10.00, printr-un Cuvânt de Salut din partea oficialităților.

Noutatea din acest an este conferită de prezența Comisie Naționale de Arheologie care, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, va organiza miercuri, 22 februarie 2017, între orele 11.00 – 13.00 dezbatarea Câți Suntem?, un demers al Comisiei Naționale de Arheologie pentru arheologie publică, moderată de președintele CNA dr. Ovidiu Țentea.

În programul acestei acțiuni culturale de amploare este prevăzut ca în zilele de miercuri, 22 februarie  și joi, 23 februarie să fie alocat susținerii de conferințe și comunicări legate de tema mai sus menționată. Manifestarea se va încheia vineri, 24 februarie, printr-o excursie tematică pe traseul: Caransebeș – Zăvoi – Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Orlea Sântămăria – Costești – Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte).

În cadrul evenimentului ştiinţific vor fi prezenți un număr record de participanţi, istorici şi cercetători de la centre universitare din ţară şi din străinătate: Serbia, Franţa, Polonia, Bulgaria, Croaţia și Italia, alături de specialişti din muzee şi centre de cercetare din țară.

Prin numărul de participanţi şi prin valoarea comunicărilor, această manifestare este cea mai importantă reuniune ştiinţifică din partea de vest a ţării.

În contextul geopolitic actual, tema simpozionului de la Caranbsebeş este cu atât mai sensibilă cu cât, aşa cum a demonstrat-o istoria, toate privirile sunt aţintite spre frontierele noastre, iar românii au temeri.

Într-un interviu acordat pentru Cotidianul, dr. Ovidiu Ţentea, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, a precizat: „Când ai o asemenea temă, respectiv «Graniţa în istorie din cele mai vechi timpuri până în perioada contemporană», propusă anul acesta la cea de-a 43-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Istorie şi Arheologie In Memoriam Constantin Daicoviciu, ca istoric o dezbaţi, te gândeşti cu puterea minţii de astăzi să înţelegi ce a proiectat antichitatea, respectiv o frontieră romană. Această frontieră este un numitor comun la care Imperiul Roman a adus un spaţiu extrem de vast şi pe care, ulterior, după cel de-al II-lea Război Mondial, s-a construit ideea de Uniune Europeană.

În România este cel mai mare sector de frontieră romană, peste 1000 de km, care nu sunt documentaţi la nivelul integrării în proiectul UNESCO, de aceea Comisia Naţională Limes încearcă să prindă ultimul tren pentru a închide acest proiect. Este o temă de actualitate atât din acest punct de vedere, pentru că vedem şi ce-au făcut romanii, precursorii Europei moderne, ne vedem şi pe noi, românii, cum putem să administrăm aceste monumente şi ne gândim, în actualitate, la această permisivitate, între a fi sau a nu fi în Schengen, ce mai reprezintă astăzi o frontieră. Dacă discutam anul trecut, probabil că părea ceva destul de banal, suntem în Uniunea Europeană, lucrurile s-au diluat, frontierele nu mai există, mai are rost să discutăm despre identitate naţională sau suntem cu toţii europeni?”.

Temerile propriei securităţi naţionale

În actualitate, graniţele revin în discuţie odată cu migraţia care, cum ştim, e destul de consistentă în Centrul Europei iar pentru noi, în Răsăritul Europei, pe fondul ucrainean rus, apar din nou nişte temeri de acum vreo 30 de ani. Societatea românească de astăzi nu foloseşte acelaşi limbaj, e-adevărat, dar fiecare îşi doreşte să clarifice nişte lucruri, să-şi îndepărteze aceste temeri legate de propria securitate. Practic, frontiera cu Ungaria este cea mai apărată fiindcă suntem parteneri în Uniunea Europeană. Problema noastră vine întotdeauna dinspre Est. Este, desigur, o chestiune de opţiune dar vedem bine că acolo lucrurile sunt neclare, deşi acest Est îl ducem de la Nordul Mării Negre până undeva, în Estul Mediteranei. Întotdeauna acest nucleu, acest creuzet de populaţie care migrează dinspre Est spre Vest, ideile şi religiile care vin pe acest traseu, pe de o parte au potenţat civilizaţia europeană dându-i şi argumente şi idei noi, pe de altă parte au creat în anumite grupuri mari temeri, cum a fost anul trecut, adică ce facem, blocăm frontierele, punem sârmă ghimpată pe ele, cum ne protejăm sau mai ales ne întrebăm de ce să ne protejăm, pentru că de zece ani suntem, iată, am ajuns la o structură pe care ne-am dorit-o, mă refer la Uniunea Europeană. În prezent, o parte dintre români care se uită la anumite posturi de televiziune reproduce nişte temeri pe care le consideram demult apuse, creează emoţii vizavi de aceste temeri şi ne aduce aminte de o vreme în care toţi ne temeam. Eu sper, totuşi, să ne revină zâmbetul pe buze, să ne uităm în urmă pentru a vedea cât de mult am progresat şi să nu mai avem temeri”, a adăugat Ţentea, arheolog în cadrul Muzeului Naţional de Istorie al României din Bucureşti, cel care a condus şedinţa Comisiei Naţionale de Arheologie, aflată sub patronajul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, formată din 21 de personalităţi în domeniu. În cadrul şedinţei, la care au participat reprezentanţi ai tuturor muzeelor din judeţele limitrofe Caraş-Severinului a avut loc dezbaterea „Câţi suntem?” menită să pună la punct câteva strategii referitoare la proiecte, practic o şedinţă în interiorul breslei.

Limesul roman al Daciei

La reuniunea arheologilor de la Caransebeş, proiectul de integrare a limesului roman de pe teritoriul ţării noastre în patrimoniul valorilor universale a fost prezentat de către şeful Comisiei Naţionale Limes (comisie creată în 2014 pentru supervizarea şi gestionarea acestui program finanţat de Ministerul Culturii) dr.Felix Marcu, directorul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei Cluj, care a făcut câteva precizări: „Important este că a început acest proiect în 2014 şi alături de colegii din Europa am decis ca până, cel târziu, în 2020 întreaga graniţă romană din Europa, cel puţin, pentru că în Orient şi în Africa sunt probleme politice, deci nu putem să ne asociem şi cu ei, să înaintăm către UNESCO întreaga documentaţie pentru înscrierea limesului pe lista universală a valorilor.

Primul pas este studiul tematic general la nivelul Europei, care a fost dealtfel realizat şi finalizat în luna ianuarie. Documentaţia va fi înaintată către Institutul Naţional al Patrimoniului, reprezentanţii lor urmând să finalizeze dosarul legat de frontierele din România. Pentru o înţelegere clară a termenului, «limes» înseamnă «drum» cum era folosit în principiu de romani sau o limită între două teritorii, nu neapărat între două provincii sau două ţări. Termenul a fost adaptat, mai ales într-o epocă modernă, ca însemnând o frontieră fortificată.

Este unul dintre cele mai mari monumente din Europa care delimitează practic cel mai important imperiu care a existat vreodată.

Frontierele Imperiului Roman din România sunt extrem de importante pentru că este cel mai lung sector de graniţă din Europa iar ţara noastră a rămas în urmă, în sensul că frontierele Imperiului Roman nu se află încă pe lista indicativă naţională. Documentaţia se află la minister, deci sper că vom fi şi noi pe lista indicativă, aceasta fiind o condiţie esenţială ca să ajungem după aceea şi pe listele UNESCO. Aşadar este un prim pas.

Celelalte sectoare de graniţă sunt deja integrate în lista valorilor universale. În 1987 a fost pentru prima dată înscris în UNESCO un sector de graniţă care este unul dintre cele mai spectaculoase, aşa-numitul «Zid al lui Hadrian» din Marea Britanie. În 2005 porţiunea artificială de graniţă din Germania, sau din provinciile germane au fost incluse de asemenea în liste, un sector de 550 km, deci, foarte mare.

În 2008 a fost înscris «Valul lui Antoninus Pius», care este o graniţă paralelă cu «Zidul lui Hadrian», tot în Anglia. Limesul în Europa e delimitat de-a lungul Rinului, începând din Olanda şi continuând pe Dunăre. Deci, practic, sectorul acesta al Dunării este întrerupt pentru 150 de ani aproximativ, după anul 106, după ce este cucerită Dacia, din mai multe motive. În primul rând pentru că aici exista o ameninţare politică, în al doilea rând pentru că existau resurse naturale extrem de importante. Sperăm ca până în 2020 şi limesul roman al Daciei să se afle pe lista UNESCO”, a mai spus Ovidiu Marcu. integral materialul pe Cotidianul.

romaniabreakingnews.ro

,

Psihologul Andra Tănăsescu: “Am uitat să-i ascultăm pe cei din jur”

De ce riscăm să ne pierdem prietenii?

            Trăind într-o lume care se derulează rapid prin faţa ochilor noştri, ne este din ce în ce mai greu să îi ascultăm pe cei din jur, ci ne interesează mai mult să ne facem cunoscut punctul de vedere.

            În cadrul unui experiment simplu, psihologul şi trainerul NLP Andra Tănăsescu a verificat dacă într-adevăr suntem mai mult activi sau pasivi când comunicăm şi a ajuns la concluzia că majoritatea persoanelor reţin foarte uşor ce tocmai au comunicat, dar le este foarte greu să mai reproducă şi ce a spus persoana din faţa lor. “Ascultarea cu adevărat a persoanelor din faţa noastră a devenit un lucru complicat, deoarece noi considerăm că acea comunicare unilaterală este suficientă ca să ne atingem obiectivele. Nici pe departe! Aşa cum noi nu ne complicăm să ne concetrăm pe ce spune cel din jur, aşa se întâmplă şi cu cealaltă persoană, dezvoltându-se un cerc vicios. Într-un final, niciunul dintre cei doi interlocutori nu s-au făcut înţeleşi, iar în timp se vor instala stări de frustrare, nervozitate, care vor escalada în certuri”, afirmă psihologul.

Ce înseamnă ASCULTAREA PASIVĂ?

Acest tip de ascultare este unul dintre cele mai întâlnite la ora actuală. Din cauză că suntem bombardaţi zilnic de o multitudine de mijloace de informare în masa – TV, radio, site-uri de ştiri, Facebook etc. – ne-am dezvoltat, fără să ne dăm seama, mecanisme de apărare, care filtrează informaţia. “Nu toate informaţiile primite sunt de interes pentru noi şi am învăţat să fim mai selectivi, iar în timp am devenit comozi; iar prin acest lucru mă refer inclusiv la faptul că nu mai scriem cuvintele întregi şi comunicăm prin tot felul de abrevieri. În mediul online, aceste abrevieri sau alte mecanisme de filtrare sunt foarte utile şi benefice, deoarece pot transmite mai multe lucruri într-un timp mai scurt, însă în mediul real, datele problemei se schimbă radical. Este o dovadă de lipsă de respect să îi răspundem scurt unui prieten, prin “aha”, “îhî”, „mdea” sau să dăm din cap aprobator, dar mintea noastră să fie în altă parte. Interlocutorul va sesiza imediat lipsa de interes şi se va crea o prăpastie între cele două persoane, care va duce până la neînţelegeri sau certuri. De multe ori nici nu ne dăm seama că nu îi ascultăm cu adevărat pe cei din jur, a devenit pur şi simplu un reflex. Ca să testăm rapid dacă suntem ascultaţi, îi putem ruga pe interlocutori să reproducă tot ce au înţeles din comunicarea noastră, aşa cum îşi testează uneori profesorii pe elevii neatenţi din ultima bancă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

            În opinia specialistului, acest tip de comunicare pasivă apare din trei motive:

  1. Mecanismele de apărare pe care ni le formăm de-a lungul vieții, fiind ”forțați” să alegem din informațiile pe care le primim zi de zi, doar pe cele care ne sunt cu adevărat utile.
  2. Te aud, dar mă gândesc la problemele mele. Există și această situație în care auzim ce spune celălalt, mimăm o atenție activă când de fapt, ne gândim la propriile situații şi probleme, ne facem planuri pentru a doua zi și pierdem din informațiile pe care ni le transmite celălalt.
  3. Te ascult dar caut să îți dau cât mai repede un răspuns. Din grabă, dintr-o limitare de timp, mai mult sau mai puțin impusă, dintr-o ”competiție” mentală pe care ne-o creăm singuri, există aceasta reacție de tip informație-răspuns în care căutăm să oferim cât mai repede un răspuns, fără să așteptăm să primim toate informațiile mai întâi.

 Ce trebuie să facem pentru a începe să-i ascultăm cu adevărat pe cei din jurul nostru?

 

Psihologul Andra Tănăsescu este de părere că, pentru a remedia această problemă de relaţionare, întâi de toate trebuie să conştientizăm că avem una dintre cele trei probleme de mai sus. Nu putem să schimbăm un lucru pe care nu ştim că-l facem. Odată ce am devenit conştienţi de pattern-urile pe care ni le-am format în decursul timpului, putem alege pe care vrem să le schimbăm şi pe care considerăm că ni se potrivesc personalităţii noastre şi dorim să le păstrăm în continuare. Pentru asta, este nevoie să ştim două lucruri esenţiale:

  1. Dacă nu asculţi, îţi vei pierde în timp prietenii! “Alege să fii atent și să asculți, cu scopul de a înțelege ceea ce persoana cealaltă vrea să îți transmită. (în cazul în care îți dorești acest lucru). Gândeşte-te că, în timp, toate persoanele dragi se vor îndepărta de tine deoarece se simt neglijate. Alege în mod conștient să îi oferi atenție celui care ți se adresează și ascultă-l, pune-i întrebări, caută să obții cât mai multe informații și detalii ca să îți poți formula o idee cât mai clară a ceea ce îți comunică”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.
  2. Sesizează reacția de a răspunde și alege să acționezi diferit. “Învaţă să-ţi observi reacțiile și vezi când apare impulsul de a da răspunsuri și soluții. Poţi folosi o oglindă pentru a exersa. Observă dacă se întâmplă atunci când ai suficiente informații sau pur și simplu sari direct la ”concluzie”. Întreabă-te, singur de această dată, dacă ai suficiente informaţii, dacă ştii destule lucruri pentru a da un răspuns am suficiente informații sau dacă este ceva ce ai mai putea întreba pentru a înțelege mai bine. Odată ce ai răspunsurile la aceste întrebări, poți decide mai ușor care este următoarea mutare pe care o poți face pentru a continua acea discuție. Ține minte, o ascultare activă, prezența, atenția la intenția și mesajul complet pe care ni le transmit ceilalți fac diferența între o comunicare nereușită și o comunicare reușită”, conchide psihologul şi trainerul Andra Tănăsescu.

Andra Tănăsescu, vice președinte al Asociației ”Generația Iubire” este Psiholog și Trainer NLP. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapie de cuplu și familie. Având experiență ca instructor de dans și fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După câțiva ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

RBN Press

,

Femeile-Mason, de 95 de ani în România

            Marea Lojă Feminină a României aniversează 95 de ani de la fondare, iar cu acest prilej organizează, în Bucureşti, în zilele de 10 şi 11 martie 2017, o serie de activităţi culturale menite să prezinte adevărata istorie a Masoneriei mondiale şi rolul important pe care l-a jucat  această comunitate în dezvoltarea societăţilor moderne.

            Sub deviza “Marea Lojă Feminină – 95 de ani de independenţă, respect, solidaritate şi muncă pentru România”, la Festivitate vor fi prezenţi reprezentaţi de seamă ai Obedienţelor din întreaga lume. Momentul culminant va fi marcat de lansarea, în avanpremieră, a filmului documentar “TERRA MASONICA – Ocolul Pământului în 80 de loji”, regizat de reputatul cineast belgian Tristan Bourlard.

Marea Loja Feminină din România, fondată în anul 1922, este prima Mare Lojă Feminină independentă dintre Marile Loji Feminine de Rit Scoţian Antic şi Acceptat din întreaga lume, având în plan internaţional peste 100 de Tratate de colaborare şi Amiciţie cu alte Mari Loji.

“Timp de 95 de ani, scopul Francmasoneriei şi al Marii Loji Feminine a României este de a veni în întâmpinarea femeilor, care caută propria perfecţionare, fiecare dintre ele putând declara că masoneria este o filozofie de viaţă, asemenea educaţiei şi experienţelor personale. Masoneria se ocupă de perfecţionarea omului, ajutându-l să se cunoască pe sine, să progreseze în domeniul spiritualităţii şi al cunoaşterii, să-şi lărgească orizontul de înţelegere şi să-şi perfecţioneze propria percepţie asupra rolului său în societate. Cu prilejul  Aniversarii a 95 de ani de la fondarea Marii Loji Feminine a României şi 300 de ani de la fondarea Francmasoneriei Tradiţionale şi Universale, Fundatia Solidaritatea Culturală pentru România vă invită să vizionaţi, în avanpremieră şi exclusivitate, filmul TERRA MASONICA – Ocolul Pământului în 80 de loji, pentru a vedea cu adevărata faţă a Masonieriei şi rolul decisiv pe care l-a avut în progresul societăţii. Vă aşteptăm la CinemaPro din Bucureşti, în data de 10 martie 2017, începând cu ora 19.00, intrarea fiind liberă”, dr. Anca Nicolescu, vicepreşedintele Fundaţiei Solidaritatea Culturală Română Ars XXI, organizatorul evenimentului cultural şi cinematografic.

Vizionarea acestui film de excepţie este deschisă tuturor celor interesaţi, masoni şi reprezentanţi ai societăţii civile, celor care sunt preocupati de istoria şi evoluţia francmasoneriei în lume, un subiect caruia nu i s-a acordat destulă atenţie de către publicul român. Persoanele interesate să participe la rularea filmului “TERRA MASONICA – Ocolul Pământului în 80 de loji” sunt rugate să îşi anunţe prezenţa la adresa de e-mail malofero@aol.com.

Programul evenimentului – 10 martie 2017, CinemaPro din Bucureşti (intrarea gratuită)

Un pahar de bun venit 18.30
Deschiderea sălii 19.00
Cuvântul de bun venit al organizatorilor 19.30
Cuvânt introductiv al filmului de către cineastul Tristan Boulard 19.45
Începutul filmului 20.00
Sfârșitul filmului 21.30
Bufet al prieteniei (participare individuală 30 Euro) 22.00


De-a lungul activității de aproape 20
ani, Fundația Solidaritatea Culturală Română Ars XXI a organizat, printre alte activităţi de interers cultural, social, masonic şi istoric, şi variate conferinţe internaţionale fie sub patronajul Ministerului Culturii fie al Comisiei Europene. Dintre aceste conferințe internaționale, enumerăm “Istoria civilizațiilor și masoneriei”, “Europa de la Est la Vest” și “Societatea – între democrație și fundamentalism” etc. În ultimul deceniu și-a dedicat resursele promovării spiritualității și culturii române, în special în rândul tinerilor supradotați și ajutorării tinerelor talente, prin cursuri, concerte caritabile, expoziții și conferințe internaționale. 

RBN Press / București / 28.02.2017

,

Grup de refugiați din Transnistria, adăpostiți în căminele din Chișinău

MOTTO:
“Cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”
Toma Jalbă,
reprezentant al românilor transnistreni la
Congresul ostaşilor moldoveni
din octombrie 1917

Orfani cu părinţii ucişi la trecerea Nistrului de către-grănicerii sovietici / Sursa: voci.ro

Cred că în această perioadă, în care se pune tot mai mult pe plan diplomatic problema rezolvării situaţiei Transnistriei, respectiv fâşia de teren parte a Republicii Moldova în stânga Nistrului care formează astăzi Republica Nistreană, nerecunoscută de nimeni, scăpată de sub controlul Chişinăului şi întreţinută de Rusia, ar trebui cunoscută la noi şi situaţia românilor transnistreni, reduşi acum cu mult ca şi număr faţă de ceea ce reprezentau odată. Astfel am putea să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra transnistrenilor şi asupra dăinuirii istorice a românilor în zone la est de Nistru mult mai vaste decât teritoriul actual în dispută. Inclusiv faptul că românii (numiţi moldoveni) din actuala regiune nistreană sunt în superioritate relativă (40%) faţă de ruşi şi ucraineni (aproximativ 30% fiecare) spune multe despre caracterul etnic al acestei regiuni, în care cea mai numeroasă populaţie continuă să fie cea românească. Ba mai mult, acest fapt aruncă o lumină şi asupra caracterului etnic de bază, valabil cu câteva decenii în urmă, al regiunii mai extinse de la stânga Nistrului, adevărata Transnistrie, care se întinde între Nistru şi Bug. La aceste consideraţii putem adăuga faptul că din actuala Transnistrie din Republica Moldova, procentul de 30% cât îl ocupă în prezent elementul etnic rus este unul cu totul artificial, format din conducerea politică, Armata a XIV-a rusă cu familiile, pensionarii din armata roşie şi alte elemente căzăceşti stabilite pentru paza şi protecţia regimului comunist ce conduce la Tiraspol.
Nu intenţionez să fac o prea lungă incursiune în istoria regiunii, ci doar să amintesc unele repere importante, care demonstrează clar caracterul etnic românesc iniţial al regiunii.
Regiunea dintre Nistru şi Bug, poate şi unele porţiuni dincolo de Bug, către Nipru, a făcut parte din imperiul dac al lui Burebista, la fel ca şi alte întinse regiuni din Balcani sau Câmpia Panonică, la sud şi la vest, precum şi până în Carpaţii Păduroşi, la nord. După cucerirea şi retragerea romanilor din Dacia, populaţia daco-romană era predominantă în regiunile mai sus menţionate, valurile migratoare venind şi trecând, dar populaţia de bază rămânând pe loc, deplasându-se doar cei cu turmele, prin transhumanţă.
Primii vlahi la est de Carpaţi sunt pomeniţi încă din secolul IX, în tăbliţele runice de pe insula Gotland, şi s-ar putea să fie vorba chiar de români de la est de Nistru, deoarece drumurile vikingilor „de la varegi la greci” treceau de la Marea Baltică la Marea Neagră pe Volga, Nipru, Bug, Nistru şi posibil Prut. Dar pomeniri sigure ale românilor transnistreni apar în jurul anilor 1150 în cronicile slave şi bizantine, care îi menţionează între secolele IX şi XIII. Numiţi bolohoveni, aceştia stăpâneau părţi din provinciile Podolia, Volânia, Kiev şi partea nordică a Basarabiei, pe când partea sudică a Basarabiei şi zona transnistreană limitrofă era sub stăpânirea vlahilor numiţi brodnici. Brodnicii, sub conducerea voievodului Ploscânea, participă la bătălia de la râul Kalka (1223), unde mongolii îi strivesc pe ruşi, brodnicii luptând în aripa stângă alături de mongolii conduşi de Tsukir Han şi Teshi Han. Rezultatul acestei bătălii este intrarea ruşilor sub vasalitatea mongolă pentru mai bine de trei sute de ani. Bolohovenii, pentru a putea rezista presiunii Kievului, se aliază cu Batu Han, hanul tătar din Crimeea. Unul dintre cnezii ruşi învinşi la Kalka, Daniil, cneazul Kievului şi el sub suzeranitatea tătară, profitând de invazia mongolă din 1241 în Ungaria la a lui Batu Han, atacă şi distruge unitatea politică a cnezatului bolohovenilor. Ulterior, cronicile nu-i mai menţionează pe brodnici şi bolohoveni, ci doar pe vlahi sau valahi, care este similar cu românii (vezi Români sau valahi, o dezbatere sterilă). Aceste cronici îi menţionează pe aceştia pe ambele maluri ale Nistrului, apar până la Bug şi chiar dincolo de el, aşa cum ne pot dovedi denumiri geografice şi chiar multe sate rămase ca prin minune româneşti în ciuda eforturilor de deznaţionalizare şi exterminare, aşa cum arată şi Vasile Şoimaru în cartea sa Românii din jurul României.
Acest vajnic căutător face parte din tradiţia altor cercetători ai vieţii româneşti de la est de Nistru, începând cu Teodor Burada, folclorist român ce a călătorit mult în a Transnistria în a doua jumătate a secolului XIX, culegând folclor şi identificând multe sate româneşti inclusiv pe valea Bugului, aşa cum menţionează în cele două lucrări ale sale O călătorie în satele Moldoveneşti din gubernia Cherson (1882) şi O călătorie la Românii din gubernia Kamenitz-Podolsk (1884), lăsând o mulţime de observaţii asupra obiceiurilor, portului, limbii acestora, remarcând unitatea sufletească a acestora cu românii basarabeni, transilvăneni sau din România. În 1942 apare monumentala lucrare a sociologului român Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug, motiv pentru care acesta este ucis în închisoare de comunişti (1951).
Sursele documentare medievale sunt în general sărace despre regiunea transnistreană, totuşi, găsim suficiente documente care să ateste permanenţa românilor transnistreni, dar şi stăpânirea lor peste porţiuni destul de mari la est de Nistru. Ion Vodă cel Cumplit vorbeşte de ţara Moldovei de dincolo de Nistru şi, de exemplu, la 10 mai 1574, dă un hristov prin care îl împroprietărea pe Ion Golia, marele logofăt al Moldovei, cu moşii dincolo de Nistru, la gura Iahurlucului şi mai sus de Orhei, la capul Peşterei, inclusiv loc de patru mori. Ori, acest lucru nu putea fi realizat decât dacă domnul moldovean chiar stăpânea acele locuri. Mai departe, sunt numeroase documente ulterioare care confirmă stăpânirea ţinuturilor de pe peste Nistru. Tot aşa, la 4 august 1588, Petru Voievod confirmă printr-un hristov împărţirea moşiilor între jupâneasa lui Golia şi a lui Eremia pârcălabul pe Răut, jumătate din satul Oxintia, o moară la Mihăilaşa etc. La 11 august 1593, Ieremia Movilă reînnoieşte un hristov de pe vremea lui Ion Vodă referitor la aceleaşi moşii, iar în 1602 boieri moldoveni vorbesc de neamurile de dincolo de Nistru. Mai mult, trebuie amintită stăpânirea cetăţii Lerici a genovezilor, de la limanul Niprului, ocupată de moldovenii lui Petru Aron la 1454 şi deţinută de Ştefan cel Mare până la 1475. Secolul XVIII cuprinde mult mai multe documente şi acte de vânzare, danii ale moşiilor de peste Nistru, care dovedesc o dată în plus stăpânirea acestor pământuri de către domnii moldoveni, chiar dacă aflaţi sub suzeranitate otomană.
Cazacii români
O scurtă paranteză, pentru a arăta importanţa românilor transnistreni în regiune în această perioadă, menţionez existenţa unor conducători importanţi români chiar şi în rândurile cazacilor. Dau aici un scurt fragment din articolul lui Viorel Dolha despre Transnistria:

Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.. Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei. După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori”, fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Dănilă Apostol
Hatman al Ucrainei
1727 – 1734

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în serviciul Rusiei. (întregul articol aici).

Din secolul XVII la revoluţia rusească
La mijlocul secolului XVII, după moartea lui Bohdan Hmelniţki, Ucraina controlată de cazaci se divide în două părţi, mărginite de Nipru. Partea din stânga, sub hatmanul Samuilovici şi partea din dreapta, sub hatmanul Doroşcenko. Cei din stânga intră sub suzeranitatea rusească a ţarului Alexis Mihailovici, iar cei din dreapta, sub cea otomană, Doroşcenko primind un tratament egal cu cel al hanilor din Crimeea sau al principilor români de sub suzeranitatea sultanului.
La 1681, domnul Moldovei Gheorghe Duca devine domn al Moldovei şi Ucrainei, stăpânirea sa fiind recunoscută de sultan până la Nipru, devenind şi administrator al acestei părţi din Ucraina. Acesta colonizează cu români întinsele teritorii devastate de război, adăugând un nou val de viaţă românească celei existente, dar rarefiate, şi introduce o seamă de reforme pentru a ajuta revenirea vieţii economice, prin privilegiile date din capitala Ucrainei româneşti, Nemirova (Nimirov, pe Bug), la 20 noiembrie 1681. Duca numeşte comandanţi români ai regiunii de dincolo de Nistru şi construieşte cetatea Kanev pe Nipru. Pe lângă hotarul etnic, este împins şi hotarul politic mult dincolo de Nistru. După el, au mai deţinut conducerea Ucrainei şi Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici. Viaţa în Ucraina românească ce cuprindea teritoriul dintre Nistru, Nipru, Camenca (la nord) şi marea Neagră (la sud) era identică cu cea a românilor din Moldova, documentele fiind redactate în limba română şi acolo domnind „jus valahicum”, legea română. Teritoriul era împărţit administrativ în două, de la Nistru la Bug şi de la Bug la Nipru.
Speriat de expansiunea românească, hatmanul cazac de la stânga Niprului face paşi şi mai importanţi către Rusia, şi ea îngrijorată. Expediţiile militare ale lui Petru cel Mare îl aduc pe domnul Moldovei Dimitrie Cantemir în tabăra rusească, iar după bătălia de la Stănileşti, pe Prut (1711), acesta este nevoit să fugă în Rusia împreună cu mulţi boieri de-ai săi care vor juca în continuare un rol important în viaţa românească de la est de Nistru şi chiar în viaţa culturală şi militară rusească.
Porţiunea dintre Nipru şi Bug ajunge sub stăpânirea rusească în urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (1774), dar şi până atunci românii, cunoscuţi pentru calităţile lor militare, au fost recrutaţi în armata rusă. De exemplu, în 1740 este format un corp de armată din moldoveni, cu colonelul Horvat, maiorul Filipovici, care avea steagurile decorate cu stema moldavă. Ruşii ating Nistrul în 1792 în urma păcii de la Iaşi, înglobând provincia numită de ei Edisan, între Nistru şi Bug (Transnistria sudică). La 1793 este înglobată în imperiul rus şi Podolia (Transnistria nordică). În Edisan, ruşii găsesc, conform episcopului de la Ecaterinoslav, 67 de localităţi dintre care 49 româneşti (73%), una lipovenească şi 17 armeneşti şi greceşti, niciuna rusească sau ucraineană!
Până atunci ruşii încurajau românii să se stabilească în provinciile ocupate de ei, dar ulterior au trecut la un proces masiv de rusificare, pentru a integra, îngloba şi deznaţionaliza populaţia românească, cea mai veche de pe aceste pământuri, de dinaintea venirii valurilor de migratori dintre care făceau parte şi slavii. Cu toate acestea, populaţia românească a continuat să fie majoritară pe arii extinse şi dincolo de Nistru, mai ales în provinciile mai apropiate de fluviu, unde legăturile cu românii din teritoriul Moldovei erau mai puternice servind ca o piedică serioasă contra rusificării. Ca şi o dovadă elocventă este faptul că la est de Nistru, noua provincie alipită la Rusia în 1792 şi împărţită în patru districte, a fost pusă sub administrarea boierilor români, asta până la consolidarea poziţiei ruseşti, când vor fi anulate toate privilegiile şi se va trece la o rusificare forţată, inclusiv prin colonizarea masivă a elementelor alogene ruse şi ucrainene, dar ţinând cont că aceştia nu erau suficienţi, ruşii vor coloniza cu ce vor găsi, inclusiv cu germani.
În sprijinul existenţei preponderente a elementului românesc la est de Nistru poate fi adus şi argumentul toponimiei şi al etimologiei multor oraşe şi târguri din Transnistria. Movilăul (actual Moghilev) a fost întemeiat de domnitorul Moldovei Ieremia Movilă, Raşcovul (fostă reşedinţă a domniţei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu) de boierul Raşcu, Dubăsari de boierul Jora. Movilăul şi Raşcovul cu regiunile împrejmuitoare au făcut parte din Moldova chiar la 1812, la anexarea rusească a Basarabiei, şi au rămas în componenţa acesteia încă ani buni după 1812. Oceakovul a fost construit cu ajutorul lui Petru Şchiopul, iar Odessa după planurile arhitectului Manole, mâna dreaptă a ducelui Richelieu (de origine franceză), constructorul oraşului. O mare parte din Odessa, cartiere întregi erau româneşti la începuturile acestui oraş, românii primind loc de case în oraş.
De la anexarea Basarabiei, la 1812, şi accentuarea spolierii şi rusificării populaţiei, tendinţa se inversează accelerat, tot mai mulţi români fugind înapoi în Moldova de dincolo de Prut, atât din Bararabia cât şi din Transnistria. Sate întregi se depopulează rapid, autorităţile ruseşti intrând în alertă în faţa unui asemenea exod. Funcţionarul în ministerul de externe rus P. P. Svinin, trimis de ţar la 1815 să verifice informaţiile primite referitoare la abuzurile autorităţilor ruse, raporta ţarului că numai în decurs de un an, din judeţul Tighina au fugit dincolo de Prut 900 de familii, din judeţul Codrilor 290 de familii, iar din judeţul Hotin 3359 de familii. Cu toate acestea, statistica lui Koeppen, profesor de statistică la Universitatea din Petersburg şi membru al academiei ruse, în lucrarea sa Despre harta etnografică a Rusiei europene, apărută sub auspiciile Societăţii imperiale ruse de geografie la Petersburg în 1852, la capitolul Tabelul străinilor, la rubrica românilor găsim 406182 în Basarabia (86% din populaţia Basarabiei), dar şi 75000 în gubernia Kherson, 9858 în gubernia Ecaterinoslav şi 7429 în Podolia. Asta după un adevărat exod care va continua până la revoluţia din 1917.
Unirea Basarabiei şi românii transnistreni
Despre cum s-a realizat şi pregătit unirea Basarabiei cu România, despre acele clipe de frământare, speranţă şi eroism am scris în articolele Curăţirea Basarabiei (I) Renaşterea şi Curăţirea Basarabiei (II) Bătălia, de aceea mă voi referi la partea ce priveşte românii transnistreni în vâltoarea acestor zile de zbucium şi foc.
În condiţiile create de revoluţia rusă, românii moldoveni şi transnistreni încep să se organizeze în urmărirea idealurilor lor naţionale. Zorii libertăţii deschişi de revoluţia din martie vor fi striviţi de cizma bolşevică pentru cea mai mare a fostului imperiu al ţarilor, devenit imperiu comunist cu o apetenţă expansionistă mult mai mare.
Dar până atunci românii mai aveau de luptat pentru idealul naţional, pe ambele maluri ale Nistrului. Românii din stânga Nistrului se organizează pe mai multe planuri, în mai multe grupări, toate urmărind realizarea câtor mai multe deziderate pentru români. Fruntaşii românilor transnistreni se organizează alături de românii ardeleni aflaţi la Kiev dintre foştii prizonieri din Rusia, alături de români din regatul român, soldaţi basarabeni din armata rusă, studenţi români şi alţii. Astfel, în cadrul Radei Ucrainene, în urma demersurilor făcute de societatea românească „Deşteptarea”, i se recunoaşte minorităţii române din Ucraina dreptul de a fi reprezentată în Rada Centrală de 8 deputaţi. Legea cerea ca acest drept să se acorde în urma unui sufragiu făcut în sânul minorităţii, în urmă căruia cel puţin o sută de mii de persoane declarate de o anumită etnie să declare în scris acest lucru şi să declare că vor drepturi naţionale politice şi culturale, iar minorităţile mai mari puteau avea şi un reprezentant în guvern. Strângerea de semnături a început printre românii transnistreni de pe teritoriul ucrainean, iar în acest timp au activat în Rada de la Kiev doi reprezentanţi români, Ion Precul, preşedintele societăţii „Deşteptarea” şi I. Dumitraşcu. În lunile în care a funcţionat Rada ucraineană, până în 1918 când războiul se extinde în această ţară, aceştia şi-au făcut datoria de români. Astfel, la 9 ianuarie 1918, Ion Precul de la tribună cere drepturi pentru cei 800000 de români ce vieţuiesc la stânga Nistrului, iar Dumitraşcu protestează la 20 aprilie 1918 contra pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei şi ia apărarea României contra căreia Rada a luat decizia de a trimite o moţiune de protest contra unirii Basarabiei cu România. La apariţia bolşevicilor în Ucraina, fruntaşii românilor au fost nevoiţi să se refugieze dincoace de Nistru.
Trebuie menţionat că încă din aprilie 1917, în programul Partidului Naţional Moldovenesc, la punctul 10 se stipula: „Moldovenilor de dincolo de Nistru să li se chezăşuiască aceleaşi drepturi pe tărâm cultural, bisericesc, politic şi economic, pe care le vor avea în Basarabia locuitorii de alt neam.”
În continuare, pe de altă parte, la Congresul ostaşilor moldoveni din Chişinău deschis la 19 octombrie 1917 au luat parte şi delegaţi de dincolo de Nistru. Aici, Pantelimon Halippa cere unirea cu România, iar unul dintre cei care a luat cuvântul a fost Toma Jalbă, în numele românilor din Transnistria:
„Şi aşa, fraţilor, din cuvintele ce le-am auzit aici, văd că v-aţi hotărât cu toţii să vă luaţi ce vi se cuvine, drepturile şi autonomia. Dar eu acum vă întreb pe domniile voastre, fraţilor, fraţii mei şi neamurile mele, că noi suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămânem ca şoarecii în gura motanului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”
Adunarea aplaudă în picioare strigând „Nu vă vom lăsa!” Ion Buzdugan îi răspunde lui Toma Jalbă:
„Când am auzit jeluirea fratelui nostru Toma Jalbă, moldovean de dincolo de Nistru, mi s-a părut că aud bocetul mamei care şi-a pierdut copiii. Cuvintele lui Toma Jalbă sunt o doină, de care plâng văile şi munţii pe tot pământul românesc. În glasul lui Jalbă e toată tânguirea şi deznădejdea neamului nostru. Nu ne lăsaţi! Strigă fratele nostru, eu socot că şi pietrele dacă ar auzi s-ar umple de jale. Nu vă lăsăm, fraţilor, veniţi în braţele noastre! Nistrul îl vom săpa împreună şi vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă!
La 17-18 decembrie 1917 s-a ţinut la Tiraspol Congresul Românilor de peste Nistru, la care au participat ca invitaţi cinci delegaţi ai Sfatului Ţării din Basarabia conduşi de Onisifor Ghibu şi din care făcea parte şi vicepreşedintele Sfatului, Pantelimon Halippa. Unul dintre cei cinci iniţiatori ai congresului era chiar soldatul ţăran Toma Jalbă. Înaintea congresului, Onisifor Ghibu a văzut proiectul de discurs al lui Toma Jalbă, şi după cum el însuşi mărturiseşte, l-a rugat să-l schimbe, iar Toma Jalbă a acceptat cedând preşedinţia congresului lui Ştefan Bulat, un tânăr învăţător şi ofiţer, ceva mai temperat. Motivul ni-l dă chiar Ghibu, într-un articol din revista Moldova Nouă din 1941: „Precauţiunea mea era dată de grija de a nu lăsa să se producă la Tiraspol nimic ce ar putea dăuna pe de-o parte Basarabiei, care deşi era îndrumată relativ binişor în cele politice, totuşi era minată la fiecare pas de anarhia nesăbuită ce se întinsese de la un capăt al său la celălalt, ameninţând în fiecare clipă cu răsturnarea situaţiei de drept şi a ordinei sociale, pe de alta României, care trecea, tocmai în acele vremuri, prin cele mai cumplite încercări din cursul războiului. A te lansa, în aceste împrejurări, la votarea pe faţă a unor rezoluţii care depăşesc prea mult ideologia revoluţionară rusească, putând întărâta pe cei ce dispuneau de situaţie, aceasta o socoteam o greşeală ce ar fi putut deveni fatală şi pe care, tocmai pentru aceea voiam s-o evit, pe cât atârna de mine.”
Totuşi, ridicarea chestiunii unirii teritoriilor româneşti de la est de Nistru cu Basarabia nu a putut fi evitată la acest congres. Ţăranii stăruiau înduioşător „să ne soidinim (unim) cu fraţii” şi „oamenii de la ţară sunt trimişi cu aiastă vorbă: să fim toţi împreună, cu aiastă vorbă ne aşteaptă pe noi oamenii la sate”. Ţăranii Sofron Coldâba şi Ştefan Logut din satul Garmaţcaia au cerut ca „acum să se facă măcar o bucăţică de rezoliuţie că ne soidinim cu Moldova”. Totuşi, nici aceasta nu s-a făcut, doar s-a hotărât ca referitor la această chestiune să se mai ţină un congres special la 8 ianuarie, cu delegaţi din toate satele moldoveneşti din Kherson, Podolia şi Cameniţa. Acest congres nu a mai putut fi ţinut din cauza bandelor bolşevice ce au cuprins în anarhia lor întregul ţinut al Basarabiei şi Transnistriei, făcând necesară intervenţia trupelor române în Basarabia.
Basarabia s-a unit cu România, armata română a trecut Nistrul în 1919 ocupând Dubăsariul, Tiraspolul pentru a acoperi flancul armatei franceze de Dunăre care se retrăgea din Odessa refuzând să lupte contra bolşevicilor. Francezii şi câteva divizii greceşti au trecut Nistrul în sudul Basarabiei, românii au trecut şi ei lăsându-i pe transnistreni, peste un milion de suflete, în afara graniţelor.
Au urmat incursiunile bolşevice peste Nistru, (vezi Lupte antibolşevice după unire şi Moartea unui erou, generalul Stan Poetaş) care au făcut din acest hotar o linie fortificată între România şi barbaria comunistă, dar lăsându-i pe bieţii transnistreni victime sigure ale terorii roşii. Chiar întemeierea Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti la 11 octombrie 1924, deşi cu scopul principal de a menţine pretenţiile sovietice asupra întregii Moldove româneşti, demonstrează indirect existenţa şi preponderenţa populaţiei româneşti în stânga Nistrului.

Masacrele de la Nistru

Dar calvarul românilor transnistreni era abia la început. Teroarea comunistă îşi lăsa aripa grea asupra imperiului, strivind popoare şi mutilând destine. Românii, cei mai refractari la noua doctrină, sunt printre primii vizaţi, odată cu încheierea războiului civil prin victoria lui Lenin. Un genocid antiromânesc prea puţin cunoscut a avut loc încă înaintea ocupării Basarabiei în 1940, asupra dimensiunii crimelor avem parte doar de informaţii fragmentare şi incomplete.
Românii transnistreni erau arestaţi, schingiuiţi, executaţi, sau deportaţi în lagărele Siberiei pentru vina de a fi români. La început zeci, apoi sute dintre aceştia îşi lăsau tot ce aveau şi încercau să treacă apa Nistrului în România, înfruntând curenţii şi gloanţele grănicerilor sovietici. Câţi au murit în Nistru sau sub gloanţe nu vom putea ştii niciodată, dar putem veni cu date şi exemple cutremurătoare despre masacrele de la Nistru.

Ziariştii occidentali spuneau în 1932 că ceea ce se petrece la graniţa sovieto-română este cu desăvârşire necunoscut lumii. În fiecare noapte, la această graniţă se aud împuşcături, zilnic se găsesc morţi şi răniţi, dintre cei care nu au reuşit să treacă. La început, refugiaţii erau în mare parte din intelectualii români urmăriţi şi pentru activitatea lor proromânească dar câţiva ani mai târziu, după epurarea intelectualilor, teroarea s-a mutat asupra populaţiei rămasă fără îndrumători şi care se opunea colhozurilor. De atunci, şi mai ales de la declanşarea foametei din Ucraina, exodul a luat amploare. Părintele îşi lăsa familia în voia soartei, ascunzându-se prin păduri până prindea momentul prielnic să treacă Nistrul în România. Autorităţile sovietice, pentru a stăvili această fugă generalizată, detaşează în Republica Moldovenească Sovietică agenţi GPU şi trupe speciale menite să zăvorească frontiera. Detaşamentele de grăniceri sunt întărite în aşa fel încât nimic să nu mai poată trece. Totuşi, românii, dar nu numai ei, ci şi ruşi sau ucraineni, încearcă şi uneori reuşesc imposibilul, mai ales în nopţile geroase de iarnă, când puteau păcăli mai uşor vigilenţa grănicerilor şi traversarea se putea face pe gheaţă. Dar victimele erau nenumărate, grănicerii folosind mitralierele pentru a-i opri.

Român împuşcat de sovietici la trecerea Nistrului.
Santinela română şi soţia încearcă să-l ridice

Astfel, corespondentul ziarului Cuvântul menţiona la 19 ianuarie 1932 faptul că în ultimele zile au trecut Nistrul peste 80 de familii din Moldova Sovietică, bărbaţi, femei, unele însărcinate, bătrâni, copii. Datorită acestor treceri şi faptului că refugiaţii nu aveau nimic şi nici posibilităţi de întreţinere, se organizează „Comitetul pentru ajutorarea refugiaţilor moldoveni de dincolo de Nistru” condus de Pantelimon Halippa, care preia donaţiile pentru refugiaţi şi se ocupă de cazarea, hrana, îmbrăcarea lor, face eforturi pentru găsirea rudelor, caută locuri de muncă pentru adulţi şi se ocupă cu şcolarizarea copiilor refugiaţi. Între timp, rândurile refugiaţilor se îngroaşă din ce în ce mai mult, dar şi ale victimelor, iar poveştile supravieţuitorilor sunt cutremurătoare: foamea, frigul, ameninţările deportărilor şi comportamentul bestial al autorităţilor i-a făcut să rişte ce le-a mai rămas, viaţa, în încercarea de a trece Nistrul în România.

Grup de refugiaţi adăpostiţi în căminele din Chişinău
Doi refugiaţi români transnistreni răniţi grav la spitalul din Tighina
Soţiile şi copiii lor au fost ucişi de bolşevici la trecerea Nistrului
Pavel Criviţchi şi copilul său au reuşit să treacă
Soţia şi celălalt copil nu, au fost ucişi pe gheaţa Nistrului 
De exemplu, doar în 25 februarie 1932, au trecut Nistrul în România următorii: prin punctul Leucani, Jalea Mitică de 15 ani, rănită de grănicerii sovietici, prin punctul Chiţcani, Nichita Talie cu soţia şi trei copii, prin Tighina, 10 refugiaţi, locuitori din Molovata, printre care Arsenie Zaitur cu soţia şi doi copii, Mihail Cebotaru şi Spiridon Oprea, prin Unghia Boului, au trecut Profirie Tudorache, Grigore Tudorache, Dumitru Mihail Luca M. Mihail, de 18 ani, toţi din satul Stroeşti, Ucraina, prin punctul Lipnic, Ion Borjanu, dezertor din Armata Roşie, regimentul 14, prin punctul Poiana, au reuşit să treacă şase familii din satele Ecaterinovska şi Molovata din raionul Dubăsari, restul de cinci familii (22 de suflete) au fost împuşcate de sovietici.
La 4 martie, la ora 3 după amiază, în faţa Tighinei, Teodor Crăjanov din satul Caragaci cu soţia şi două fiice a reuşit să treacă. Peste două ore, Nichita Bucovanu din acelaşi sat a încercat să treacă împreună cu soţia, fiica şi copilul de cinci luni, cu sania. Sania a fost prinsă în focul grănicerilor în mijlocul râului şi calul a fost ucis. Bucovanu a luat copilul mai mare în braţe şi a luat-o la fugă spre malul românesc, dar un glonţ l-a ucis la câţiva metri de ţărm. Soţia şi copilul mai mic au rămas înţepeniţi în sanie. A doua zi sania a fost ridicată de grănicerii sovietici, iar trupurile îngheţate ale celor doi au fost aruncate pe gheaţă. În aceeaşi zi au mai trecut prin punctul Bârda Vasile Nărăcelu, Evdochia Zidar şi Ana Scodalcu, rănită de grăniceri. Prin pădurea Olăneşti, au sosit din Purcari 36 de refugiaţi.
Români transnistreni împuşcaţi de sovietici la trecerea Nistrului
Fotografii publicate de Geo London în presa occidentală, aprilie 1932

La 5 martie 1932, ora 10 dimineaţa, în apropierea punctului Rezina, judeţul Orhei, au încercat să treacă o familie compusă din soţ, soţie, un fiu de 7 ani şi o fiică de 8 luni. Gloanţele sovietice l-au ucis pe soţ şi au rănit-o pe soţie. Copilul o ia la fugă spre malul românesc strigând „Ajutor!”, dar cade ucis nu departe de ţărm. Soţia cu fiica de opt luni în braţe abia au reuşit să se târască până pe malul românesc unde a fost internată în spitalul din satul Gorna. În acelaşi spital a fost adus ofiţerul Laniţchi rănit de grănicerii de pe malul celălalt, unde a şi murit.

La 11 martie au apărut la punctul Clucat, lângă Şerpeni, doi copii din familia Zenhan, care au relatat că mama (Domnica) cu cinci fiice (Maria, 19 ani, Daria, 17 ani, Natalia, 14 ani, Titiana, 12 ani şi Serafima, 10 ani), au încercat să treacă Nistrul, dar pe partea românească s-a rupt gheaţa, Maria fiind trasă la fund. Mama a alergat să o salveze, alături de celelalte două fiice mai mari, dar toate patru s-au înecat, salvându-se doar cele două fiice mai mici.

Români răniţi de grănicerii sovietici în spitalul din Tighina.
Bătrânul va muri după patru zile, 
cei doi vor rămâne cu picioarele amputate
Dezertor din Armata Roşie, regimentul 124,
rănit de sovietici la Nistru

Familia Şagun a încercat să treacă aproape de Talmaz. Aftenie (30 de ani), soţia de 26 de ani şi copilul de doi ani. Nu departe de malul românesc au fost zăriţi de grăniceri şi s-a deschis focul asupra lor. Copilul a fost ucis şi părinţii au fost răniţi la picioare, fiind salvaţi de grănicerii români şi internaţi în spitalul din Talmaz.

Astfel de cazuri au fost zilnice, o graniţă incomparabil mai însângerată decât Zidul Berlinului de mai târziu. O dată la câteva zile sunt pescuite cadavre ciuruite de gloanţe din apele Nistrului.

Orfani cu părinţii ucişi la trecerea Nistrului de către grănicerii sovietici
În a adoua fotografie, surorile orfane Sărăuţa
Dar unul dintre cele mai cumplite masacre de pe Nistru s-a produs la 23 februarie 1932. La ora 12 noaptea, în dreptul comunei Olăneşti, de pe malul sovietic unde era o pădure, se aude o canonadă prelungă de mitraliere şi bubuituri de grenadă. Canonada durează vreo douăzeci de minute, după care încetează cu totul. După un timp pe malul românesc îşi face apariţia un grup de douăzeci de refugiaţi moldoveni îngroziţi, cu privirile rătăcite. Opt dintre ei sunt răniţi de gloanţe. Tremurând de spaimă, povestesc că au fost mai bine de şaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olăneşti, dar au fost surprinşi de grănicerii sovietici şi agenţii GPU care au deschis focul fără somaţie. Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor au plătit cu viaţa încercarea lor de a trăi în libertate alături de fraţii lor din România. Nimeni nu era înarmat, doreau doar să fugă din „paradisul muncitorilor şi ţăranilor”, dar la ieşirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice şi s-a dezlănţuit măcelul. Prinşi în focul mitralierelor care secerau vieţi omeneşti, supravieţuitorii au luat-o la fugă, urmăriţi de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de ţipetele victimelor, printre care erau femei şi copii.
Supravieţuitori ai masacrului de la pădurea Olăneşti
Soţii şi părinţii copiilor au fost ucişi de sovietici 
Acest masacru a ajuns şi în discuţia Parlamentului României în şedinţa de la 26 februarie 1932, dar măsuri concrete nu s-au putut lua, din moment ce sovieticii tratau toate aceste acuze ca şi propagandă capitalistă. Ziaristul Geo London a publicat un amplu reportaj despre acest masacru în ziarul francez „Le Journal”, atrăgându-şi invectivele oficiosului partidului comunist francez „L’Humanite” şi protestele ambasadei sovietice care calificau cele scrise ca şi atacuri incalificabile la realităţile din Uniunea Sovietică. Societatea Naţiunilor, nici ea nu a făcut nimic.
Dar toate acestea vor fi făcute uitate de intensitatea masacrelor şi atrocităţilor comise faţă de români după cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la 26 iunie 1940. Tragedia basarabenilor şi bucovinenilor, mult mai apropiată şi mai mediatizată, a făcut uitată tragedia românilor transnistreni.
Chiar şi în ziua de azi îi uităm cu desăvârşire, deşi astăzi, sub regimul de la Tiraspol, sunt cei mai viteji români ai zilelor noastre. Sub teroare continuă să fie români, să lupte pentru limba lor, nişte copii care s-au baricadat în liceele lor de limbă română ameninţate să fie închise de brutele smirnoviste ne-au oferit o lecţie de patriotism şi românism cum demult nu am mai văzut-o. La fel, românii transnistreni au fost în prima linie în războiul de pe Nistru din 1992, au luptat cu curaj şi eroism cu AK-47 contra tancurilor, tot ei formau majoritatea legendarilor luptători din grupările scorpionilor sau burunducilor. Au căzut la datorie şi nu au dat nici un pas înapoi pe platourile de la Coşniţa şi Cocieri, la Dubăsari şi Tighina. La 20 iunie 1992, 20 de tancuri ale armatei a XIV-a ruse intră în Tighina sprijinite de infanterie şi cazaci, arborând drapelul Rusiei fără nicio jenă. Tinerii luptători din Tighina, mare parte transnistreni, fără artilerie, doar cu câteva RPG-uri, distrug şase din aceste tancuri în lupte de stradă, unele cu sticle de benzină. Întrebaţi-vă de unde sunt cei care au făcut 12 sau 15 de ani de închisoare doar pentru că sunt români şi au refuzat să se numească altfel? Şi culmea, mare parte din românii din dreapta sau stânga Nistrului sunt de părere că republica Moldova ar trebui să renunţe la fâşia numită Transnistria, o mică fâşie din ceea ce a fost înainte cunoscut sub numele de Transnistria, realizând astfel o premieră mondială, prima dată când un stat renunţă de bunăvoie la o porţiune din teritoriul său recunoscut de ONU!
Da, aşa e, ne merităm soarta!
„Cui ne lăsaţi, fraţilor?” o întrebare sfâşietoare pusă de românul Toma Jalbă acum aproape o sută de ani, la care cu greu putem găsi chiar şi astăzi răspuns. Am putea să parafrazăm cuvintele lui Tudor Vladimirescu, ridicat din mijlocul taberei sale de panduri de către grecii eterişti pentru a fi ucis şi aruncat într-o fântână părăsită. Pandurii l-au întrebat „pe noi cui ne laşi?”, iar el le-a răspuns „corbilor şi câinilor!” Aşa i-am lăsat şi noi pe transnistreni, corbilor şi câinilor.

Şi asta o facem din nou, zi de zi, oră de oră, în care ne dezinteresăm total de soarta celor rămaşi la stânga Nistrului, sub cizma comunistoidă sponsorizată de Moscova.

Bibliografie:
N. P. Smochină, Moldova Nouă, Revistă de studii şi cercetări transnistrene, an VI, 1941
Ştefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iaşi, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmaşi, Editura Hyperion, Chişinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992

Articol publicat și pe blogul personal

Negrea Cristian / RBN Press / 27.02.2017

,

Material video filmat de jurnalistul Nicolae Hăucă / EURO MEDIA la Centrul Cultural Român - „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuți /25.02.2017

În incinta Cafenelei literare „Bucureşti” a Centrului Cultural  Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți s-a desfășurat cea de-a V-a ședință a cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți – Suceava) – informează corespondentul BucPress, citat de romaniabreakingnews.ro

Din partea gazdelor invitat de onoare a fost remarcabilul poet şi traducător Mircea Lutic, personalitate proeminentă a vieţii culturale din Bucovina, scriitor binecunoscut în întreg spaţiul românesc. Din partea Sucevei invitat de onoare a fost poetul şi eseistul Alexandru Ovidiu Vintilă, redactor şef al revistei „Bucovina literară”.

Moderatorii ședinței cenaclului literar au fost – în mod tradițional – poetul Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, și Gina Puică,  şefa Lectoratului român al Universităţii sucevene „Ştefan cel Mare” din cadrul Universităţii Naţionale „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi.

Conform organizatorilor, „Mașina cu poeți” reprezintă o suită de evenimente, inițiată și organizată de Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității din Cernăuți, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți şi Clubul de Inițiativă Literară. Întâlnirile Cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” sunt lunare, organizându-se la Cernăuți și la Suceava. Prima întrunire, de lansare, a avut loc la Cernăuți în 26 septembrie 2016 și i-a avut ca invitați speciali pe Constantin Severin (Suceava) și pe Marin Gherman (Cernăuți). Precedentele întruniri i-au mai avut ca invitați speciali pe Florin Haidamac, Doru Mihai Mateiciuc, Cezar Straton (de la Suceava), respectiv pe Vasile Tărâțeanu, Constantin Ungureanu, Vasile Bâcu (de la Cernăuți).

Video: cuvântul de deschidere al Academicianului Vasile Tărâțeanu – președintele  Centrul Cultural Român – „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuți

Video: Invitați și participanți la Cenaclul literar transfrontalier „Maşina cu poeţi” la Cernăuţi

Dorian Theodor CLENCIU / București / RBN press -27.02.2017

 

,

Aproximativ 5.000 de oameni s-au adunat duminică seara în Piata Victoriei, pentru a 27-a zi consecutiv, pentru a protesta față de Guvernul Grindeanu şi politicienii corupţi. Cei care s-au adunat îm Piață spun că nu mai au încredere în actualul Executiv după capitolul numit OUG 13, deși guvernul a revenit asupra deciziei și ordonanţa a fost abrogată.  Aceștia susţin că vor ieşi în stradă până când Guvernul Grindeanu îşi va da demisia.

De aproape o lună de zile românii ies zilnic în stradă pentru a-şi face auzită vocea, iar în această seară manifestanţii au scris din nou istorie, formând un drapel din luminițe al Uniunii Europene.

Amintim că pe 12 februarie, protestatarii din faţa Guvernului au format un tricolor uriaş – moment care a impresionat o lume întreagă – acum manifestanţii au creat, tot din hârtii luminate, drapelul UE.  Și în alte oraşe ale ţării au loc proteste anti-Guvern, la Cluj, Constantă, Braşov, Sibiu şi Timişoara.

Live!

Gabriel Negru / RBN Press

,

Președintele Igor Dodon, un fan înrăit al lui Vladimir Putin, și-a pus drept scop să izoleze R. Moldova pe plan extern. După ce a declarat la Moscova și Bruxelles că va denunța Acordul de Asociere cu UE, acum a lansat o reacție nediplomatică la adresa SUA și României, state care, alături de UE, sunt principalii donatori externi ai R. Moldova.

Totul a pornit de la faptul că președintele Igor Dodon nu a permis militarilor din R. Moldova să participe, alături de contingentele din SUA, Macedonia, Bulgaria, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia și Ucraina, la Exercițiul Platium Eagle 17.1, care se desfășoară în perioada 20 februarie – 1 martie 2017 la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, din județul Galați, România.

Astfel, ambasadorii SUA și României i-au expediat o scrisoare comună președintelui Dodon, în care îi cer explicații vizavi de acest fapt.

„Din respect pentru instituția prezidențială, de data aceasta nu vom face public demersul nostru. Apreciem, însă, domnule președinte, că această atitudine neprietenoasă la adresa țărilor noastre nu reflectă nicidecum substanța, angajamentul și contribuțiile susținute ale SUA și ale României la consolidarea capacităților instituționale ale R. Moldova. Mai mult, prin interzicerea participării la exercițiile militare internaționale, armata R. Moldova va fi pusă în imposibilitatea asigurării unui grad corespunzător de instruire, în condițiile în care, după cum se cunoaște, circa 80% din acest proces sunt asigurate prin participarea la activități externe”, se arată în scrisoarea celor doi ambasadori, potrivit independent.md.

Reacția președintelui nu s-a lăsat prea mult așteptată. Pe lângă faptul că Dodon răspunde pe un ton agresiv, acesta a comis și greșeli, numind SUA și România „sate” în loc de state.

„În legătură cu decizia mea recentă de a nu permite militarilor din R. Moldova să participe, alături de contingentele din SUA, Macedonia, Bulgaria, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Ucraina, care se desfășoară la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, din județul Galați, vă comunic faptul că Președinția R. Moldova nu acceptă comentarii din exterior și orice ingerință în activitatea sa și în decizii care sunt luate.

Deciziile și, respectiv, competențele în acest sens sunt clar stabilite în Constituția R. Moldova, iar R. Moldova este un stat suveran și independent.

De această dată nici eu nu voi face public răspunsul la adresa domniilor voastre și vă solicit ca pe viitor structurile pe care le reprezentați să nu ofere lecții președintelui R. Moldova, în special în ceea ce ține de atribuțiile sale constituționale, dar și în alte domenii. Nu cred că în satele pe care le prezentați, un ambasador sau altul ar putea face comentarii sau sugestii pe seama deciziilor luate de președinții statelor pe care le conduce, mai ales în ceea ce ține de dislocarea trupelor din contingentul militar al țării.

Aș vrea să văd reacția Casei Albe sau a Palatului Cotroceni la un eventual comentariu de acest tip, spre exemplu, al ambasadorului R. Moldova la Washington sau București”, se arată în răspunsul președintelui Igor Dodon.

Vedeți aici documentele de pe independent.md

Un fost ambasador ia atitudine după ce Dodon a oferit un răspuns obraznic SUA și României: „Se simte mai bine într-o ambasada care-i scrie cuvântările. Ce facem cu el”

Fostul ambasador al R. Moldova la Washington, Igor Munteanu, consideră că socialistul Igor Dodon, care a răspuns obraznic SUA și României în legătură cu decizia sa de a nu permite militarilor moldoveni să participe la exerciții militare în România, putea să nu ajungă șef al statului, dar „cineva s-a lăcomit”.

„Dodon dă lecții ambasadorilor SUA și României. Pe motiv ca e. Exercițiile de la Smârdan l-au enervat. Se simte mai bine închinând pahare de șampanie pe 23 februarie cu militarii separatiști într-o ambasada care-i scrie cuvântările. De fapt, acest fenomen Dodon ar fi putut și să nu fie. Dar cineva s-a lăcomit. Acum gogoașa capturată are ambiții de jucător autonom. Într-un stat capturat. Ce facem cu el?”, se întreabă fostul ambasador.

Tatiana Rotari / Chișinău / RBN Press 26.02.2017   Surse: ziarulnational.mdindependent.md

,

Notă: Redacția RBN Press Chișinău, publică acest material cu precizarea rezervelor față de unele aspecte și detalii care fac obiectul acestei analize, prezentate în presa din România și Republica Moldova. Acestea privesc fragmentul „Teritoriile ocupate de sovietici”, care denaturează grav și flagrant situația geografică, istorică și în special prezentă. Țările la care se face referire că ar avea de recuperat teritorii de la Rusia, respectiv – România, Polonia și Ungaria nu se învecinează cu Rusia, ci cu Ucraina!  – Tatiana Rotari /  junior editor.

Analiza Stratfor:

Previziunile agenţiei americane de analiză Stratfor arată că, în perioada 2015-2025, vom asista la o disoluţie a Federaţiei Ruse. În paralel, ţările care au suferit pierderi teritoriale în favoarea Uniunii Sovietice ar urma să şi le recupereze în anii următori se arată într-un material publicat pe surse – adevarul.ro și ziarulindependent.md
Potrivit surselor citate, în previziunile strategice pentru anii 2015-2025, agenţia americană Stratfor lansează ideea că deşi confruntarea din Ucraina va rămâne elementul central al preocupărilor internaţionale, totuşi Federaţia Rusă nu va continua să existe în forma sa actuală întregul deceniu care ne aşteaptă. Dependenţa covârşitoare a economiei ruse faţă de exporturile energetice şi lipsa de predictibilitate a evoluţiei preţurilor va pune Moscova în imposibilitatea de a susţine relaţiile instituţionale în întregimea imensului teritoriu al Federaţiei Ruse de azi.

Analiştii agenţiei Stratfor se aşteaptă ca „autoritatea Moscovei să slăbească substanţial, ceea ce va duce la o fragmentare formală şi informală a Rusiei, Securitatea arsenalului nuclear rus va deveni principala îngrijorare, pe măsură ce acest proces se va accelera la sfârşitul deceniului ce urmează”.

Eşecul economic

Rusia a eşuat în procesul de transformare a veniturilor provenite din vânzarea resurselor energetice într-o economie sustenabilă, rămânând vulnerabilă în faţa fluctuaţiilor de preţuri pe piaţa internaţională. Mai mult, Federaţia Rusă nu are nici un mecanism de protecţie faţă de forţele unei pieţe libere. Conform Stratfor, această situaţie va duce la repetarea fenomenelor din anii 1980 şi 1990, perioade în care a scăzut dramatic capacitatea Moscovei de a susţine infrastructura întregii ţări. ”Aceasta va provoca regiunile să caute metode de a se proteja, formând entităţi autonome formale şi informale. Legăturile economice care leagă periferia rusă de Moscova se vor dizolva”, susţin analiştii Stratfor.

Soluţia forţei

Agenţia americană citată aminteşte că, în mod tradiţional, Rusia a rezolvat prin forţă acest gen de probleme, cu ajutorul serviciilor secrete. Însă la fel ca în anii 80 ai secolului trecut, serviciile secrete nu vor putea să limiteze forţele centrifuge care vor împinge regiunile în afara controlului Moscovei. ”De data aceasta puterea FSB este slăbită prin faptul că membrii conducerii sale sunt implicaţi în economie. Pe măsură ce economia se împiedică, acelaşi lucru se va întâmpla cu forţa FSB. Iar dacă FSB nu va inspira o teamă reală, fragmentarea Rusiei nu va mai putea fi împieicată”, apreciază analiştii Stratfor.

Teritoriile ocupate de sovietici

„În vestul Rusiei, Polonia, Ungaria şi România vor încerca să recupereze regiuni pierdute în favoarea ruşilor în diverse momente. Vor acţiona astfel încât să atragă Belarus şi Ucraina în această direcţie. În sud, capacitatea ruşilor de a controla Caucazul de Nord se va evapora, iar Asia Centrală va intra într-o perioadă de instabilitate. În nord-vest, regiunea Karelia va căuta să se alăture Finlandei, iar în estul îndepărtat, regiunile de coastă mai apropiate de China, Japonia şi Statele Unite decât de Moscova vor începe să se comporte independent. Celelalte regiuni din afara Moscovei nu vor căuta neapărat autonomia, însă vor fi puse în situaţia de a fi autonome. Nu va exista o rebeliune împotriva Moscovei, ci slăbirea capacităţii Moscovei de a sprijini şi controla Federaţia Rusă va creea un adevărat vid. Ce va continua să existe în acest vid vor fi fragmentele Federaţiei Ruse” – aşa arată descrierea viitoarei fragmentări a Rusiei în viziunea analiştilor Stratfor.

Criza nucleară

Disoluţia Federaţiei Ruse va duce la apariţia celei mai mari crize a următorului deceniu: problema numeroaselor capacităţi nucleare ofensive care sunt distribuite în toate regiunile ruse. Dispariţia puterii centrale a Moscovei va ridica problema controlului asupra acestor rachete şi cum va putea fi garantat faptul că ele nu vor fi folosite. Analiştii Stratfor apreciază că Statele Unite vor fi singura putere capabilă să trateze această problemă, însă nu vor putea să garanteze că nu va fi lansată nici o rachetă cu încărcătură nucleară. ”Statele Unite vor fi obligate fie să inventeze o soluţie militară care este greu de imaginat în acest moment, să accepte ameninţarea unor astfel de lansări sau să încerce să creeze guvernări viabile din punct de vedere economic în regiunile în care se găsesc astfel de sisteme de armament”, mai arată analiştii Stratfor.

Tatiana Rotari / Chișinău / RBN Press 25.02.2017

,

Jean Negulesco

Gala Premiilor Oscar 2017 are loc chiar în ziua în care s-a născut un român, de altfel, singurul care a fost nominalizat la premiile Oscar la categoria cel mai bun regizor, conform cotidianuluiRomânia liberăcitat de romaniabreakingnews.ro

Născut în Craiova, la 26 februarie 1900, Jean Negulesco (numele său real este Ioan Negulescu) a cochetat inițial cu pictura, ajungând la Paris și fiind prieten cu Brâncuși, Modigliani și Tzara. În 1927 s-a căsătorit și s-a mutat în SUA, în New York, apoi în Los Angeles. El a devenit asistent de regie, apoi și-a încercat forțele ca regizor principal.

În 1941 a fost desemnat să regizeze pelicula ‘Șoimul maltez’, cu Humphrey Bogart în rolul principal, dar a fost înlocuit, după doar două luni, cu faimosul John Houston. Negulesco a reușit, totuși, ca în 1948 să fie nominalizat la Oscar, la categoria ‘cel mai bun regizor’, cu filmul ‘Johnny Belinda’. Nu a câștigat, dar a avut satisfacția de a o vedea pe interpreta rolului principal din pelicula lui, Jane Wyman, triumfând drept ‘cea mai bună actriță’.

Gabriel Negru / RBN Press

,

Avram Inacu (inotator) Foto ziuanews

Inspirat de Jules Verne, românul Avram Iancu, cel care a traversat Canalul Mânecii înot, vrea să parcurgă înot fluviul Dunărea, fără să poarte costum de neopren, sau alte accesorii folosite de înotători, relatează România liberă citat de romaniabreakingnews.ro Avram Iancu, de profesie bibliotecar, în vârstă de 41 ani, a precizat că vrea să transpună în realitate aventura personajului principal din romanul ‘Pilotul de pe Dunăre’, al lui Jules Verne.

Nu o va face însă la bordul unei bărci, ci înotând 2.860 de kilometri. „Această nouă provocare s-a născut în Biblioteca Municipală Petroșani, unde lucrez ca bibliotecar. Citind romanul celebrului Jules Verne „Pilotul de pe Dunăre”, o călătorie fascinantă, personajul principal al romanului și-a propus să parcurgă cu barca întregul curs al Dunării exact cu o sută de ani înaintea nașterii mele, am zis de ce să nu dau viață acestui roman, în mod mult mai spectaculos și mai greu. Este o premieră mondială acest lucru, voi înota fără costum de neopren.

E o idee născută dintr-un orgoliu patriotic, să spun așa. Îmi doresc să atrag atenția lumii întregi asupra Deltei Dunării, care este unică și de care trebuie să avem cu toții grijă”, a declarat Avram Iancu. El dorește să-și înceapă aventura pe 20 iunie, în Munții Pădurea Neagră, și speră să ajungă în Portul Sulina pe 20 august, în acest an.

Ești primul român care a traversat înot Canalul Mânecii fără costum de neopren și acum te pregătești pentru o nouă provocare. Despre ce este vorba?
Este vorba despre parcurgerea înot a întregului curs al Dunării, de la izvoare la revărsare, 2.860 km, din Pădurea Neagră până la Marea Neagră, de la Donaschinden în Portul Sulina. Mi-am propus să înot acest parcurs în 60 de zile, asta însemnând că va trebui să înot zilnic câte 10 ore, o medie de 50 km. Va fi foarte, foarte greu! Un efort zilnic atât de mare, susținut pe o perioadă de timp atât de îndelungată reprezintă o misiune deosebit de dificilă. Vor fi 60 de zile condimentate cu de toate: temperatura scăzută a apei, schimbările vremii (ploi, soare puternic, viituri), stări fizice și mentale diferite, inerente unei perioade lungi de timp). Voi face acest lucru fără să folosesc costumul de neopren, acest lucru fiind o premieră mondială.

De ce ai ales această provocare și ce anume te-a inspirat să faci asta?
Ideea traversării înot a Canalului Manecii mi-a venit în Biblioteca Municipală Petroșani, în urma citirii unei cărți: Înotul pe înțelesul tuturor. Și ideea aceastei noi provocări mi-a venit tot în bibliotecă. Am recitit romanul “Pilotul de pe Dunăre”, de Jules Verne, unde am redescoperit o poveste fascinantă.

Cu exact 100 de ani înaintea naşterii mele (1876-1976), Jules Verne dădea viaţă unei călătorii celebre: Ilia Brus (bulgarul Sergiu Ladko), câştigătorul concursului de pescuit al Ligii Dunărene, anunţa faptul că va naviga la bordul unei salange (bărci), pe întreg parcursul Dunării, de la izvoare la revărsare, trăind numai din peştele pescuit în timpul călătoriei. Integral interviul cu Avram Iancu pe redbull.com

Gabriel Negru / RBN Press

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press