ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2016 octombrie

octombrie, 2016

,

Astăzi este ziua armatei române, o zi care ar trebui să însemne pentru noi mult mai mult decât înseamnă cu adevărat. Motivul este simplu și evident, și așa ar trebui să fie, dacă am privi doar puțin în istoria noastră, ca să vedem ce a reprezentat armata română în prezervarea și existența noastră ca și stat.

Înconjurați doar de dușmani, cărora le-am stat permanent ca sarea în ochi, insulă latină înconjurată de slavi și fino-ugrici, de popoare venite din pustiurile Asiei pentru a se stabili aici, am fost permanent pentru ei o piedică în calea expansiunii lor.

Toată istoria noastră a fost o luptă permanentă pentru existență și păstrarea neamului, după atâtea lovituri, „este un miracol că mai avem un steag căruia să ne închinăm” spunea marele Nicolae Iorga. Prinși între năvălitori, cuceritori și imperii, călcați din toate părțile, am supraviețuit ca neam și popor acolo unde alții au dispărut.

Doi piloni de granit au fost cei care ne-au menținut peste veacuri, credința și sabia.

Credința în Dumnezeu, biserica, credința în neam, în limbă și tradiții, credința în dreptatea lui Dumnezeu care nu se putea până la urmă să nu-și întoarcă fața către români.

Și sabia, puterea armată, forța brută cu care stăteam în fața forței, tăria cu care ne ridicam de fiecare dată pentru a lovi din nou în dușman, făcându-l să muște țărâna sfântă a patriei, și să ne respecte. Iar când venea din nou, să-l lovim din nou. Două milenii de existență, câte popoare se pot lăuda cu asta? Nu prea multe. O enigmă și un miracol, poporul român, spunea istoricul Gheorghe Brătianu, și asta am și fost.

„Chiar și în secolul XIX, mulți doreau ca românii să dispară. Numai că românii au refuzat să dispară” spunea istoricul american Larry Watts.

Aș adăuga, nu numai în secolul XIX, ci și în secolele precedente, de la primele năvăliri barbare, s-a dorit dispariția românilor. În alte părți, în Peninsula Balcanică, în Câmpia Panonică, la est de Nistru, românii au cam dispărut sau sunt în număr extrem de redus. Aceeași soartă ne era destinată și în arealul cuprins între Tisa, Dunăre și Nistru, dar aici, în centrul românismului, ne-am încăpățânat să supraviețuim. Bazându-ne pe cei doi piloni de care vorbeam, credința în Dumnezeu și puterea armelor.

Nu este întâmplător că noi, românii, nu avem o dată oficială a creștinării noastre, cum au alte popoare, ca și rușii sau ungurii, data la care un anumit conducător al lor trece la creștinism. Explicația este simplă, poporul român s-a născut direct creștin, această religie pătrunzând în Dacia Romană adusă de soldați și coloniști, astfel că la retragerea aureliană era deja un miez creștin care a crescut și s-a dezvoltat făcând poporul român în devenire creștin încă din zorii existenței sale. Nu este de mirare că biserica și credința în Dumnezeu ne-a însoțit în fiecare etapă a istoriei noastre. Românul leagă fiecare etapă a vieții și activității sale de religie și credință, ridică biserici, locașuri de închinăciune și troițe la răspântii. Folclorul este plin de personaje creștine ca și Sfânta Vineri sau Sfânta Duminică, chiar și simbolurile cioplite în porțile de lemn cuprind simboluri creștine timpurii, vechi de sute de ani. Pietrele de mormânt din primele secole au simboluri creștine, mai este și „Ego Zenovie votum posvi”, una din primele danii creștine.

Dar spiritualitatea și credința nu înseamnă nimic în materie de continuitate, în sensul că nu ar fi avut cum să supraviețuiască în lipsa unui braț înarmat care să le apere în acele vremuri tulburi.

Românii nu ar fi supraviețuit numai cu credința, la fel, brațul înarmat nu ar fi fost motivat dacă nu ar fi avut ce să apere, respectiv credința și neamul. Una fără alta nu ar fi avut cum să existe. Chiar și astăzi, după douăzeci de secole, vedem că aceleași simboluri sunt în topul încrederii la români: biserica și armata. Să se mai îndoiască cineva de înțelepciunea poporului.

Avem o istorie militară atât de bogată încât multe alte popoare ne-ar invidia dacă ar cunoaște-o.

Dar cum să o cunoască alții, dacă nici noi nu o cunoaștem, și chiar dintre noi, românii, sunt  destui care o denigrează, o blamează și o aruncă în desuetitudine afirmând fel de fel de inepții, doar pentru a fi la modă sau pentru a se potrivi unui trend? Câți uită, dacă nu toți, că românii de cele mai multe ori s-a măsurat de la egal la egal cu cele mai mari puteri militare ale timpului, și nu de puține ori au ieșit victorioși?

Pentru asta, cred că sunt necesare câteva cuvinte despre brațul înarmat al țării, armata, începând de pe vremea când aceasta se numea simplu oaste.

Oastea română

Primele confruntări militare înregistrate de istorici pe teritoriul nostru ne duc departe în timp, în secolul V î. Cr., în timpul lui Darius, atunci când regiunea era populată de strămoșii noștri daci. În toate înscrisurile istorice, chiar și la istoricii contemporani, dacii sau geții erau văzuți ca și un popor războinic care lupta cu dispreț față de moarte.

Au luptat și împotriva lui Alexandru Macedon, cel mai mare cuceritor al antichității. În timpul lui Burebista, au creat prin forța armelor un imperiu imens ce se întindea din Balcani în Carpații Păduroși și de la Bug în Germania de astăzi. Mai târziu, dacii vor duce războaie cumplite împotriva celei mai mari puteri militare a lumii antice, Imperiul Roman. Douăzeci de ani i-au trebuit celei mai mari puteri militare a lumii pentru a-i învinge, dar nu definitiv. Decebal se sinucide în 106, Dacia devine în parte provincie romană, dar romanii nu au avut liniște. Prima răscoală a avut loc în 117, la moartea lui Traian. Au mai urmat și altele, cea mai mare fiind cea din anii 166-168, ajutată și de năvălirile dacilor liberi. Până la urmă, romanii se retrag lăsând germenii creării poporului român.

Izvoarele vremurilor următoare sunt sărace, dar putem trage unele concluzii, românii au existat și contat și în acele vremuri ca și forță militară. În Cântecul Nibelungilor, printre invitații la nunta lui Attila, regele hunilor (mijlocul secolului V), cu Krimhilda, s-a aflat și Ramunk (Radu sau Roman) de Valahia, care nu putea fi menționat dacă nu ar fi fost un lider militar important. La fel sunt alte documente bizantine, ca și ambasadele lui Priscus, care atestă existența românilor în acele zone. Invazia maghiarilor spre vest este oprită cu greu, după ce aceștia pustiiseră deja mare parte din Europa, la Lechfeld în anul 955. Dar în calea lor spre est a stat Gelu și mulți alții, ungurii impunându-și dominația asupra Transilvaniei abia după câteva sute de ani, dar și atunci având de luptat contra voievozilor români cum a fost cazul lui Litovoi. Între timp, Asăneștii constituiau un imperiu vlaho-bulgar care învingea Bizanțul și zdrobea la 1205 prin Ioniță Asan armatele cruciaților care ocupaseră Constantinopolele, inclusiv primul împărat cruciat al Constantinopolelui, Balduin de Flandra, găsindu-și sfârșitul în închisoarea de la Târnovo. Alte fapte de arme, atacurile maghiare asupra Munteniei și Moldovei, zdrobite la Posada sau Ghindăoani, luptele cu tătarii, cu turcii, cu polonezii.

Nu vreau să fac neapărat o retrospectivă istorică, spațiul nu-mi permite, dar vreau să aduc în atenție rolul preponderent care l-a avut oastea românească în tot ceea ce a însemnat istoria noastră. Bătăliile câștigate sub Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu și sub alți domnitori mai puțin mediatizați, din păcate, nu ar fi fost posibile fără existența unei armate puternice în stare să se opună cu succes oricărei armate de top în acea vreme. Iar când avea și conducători pricepuți, buni tacticieni, capabili să se folosească de avantajele terenului, cum au fost cei menționați și alții uitați, românii au fost imbatabili.

Încă din secolul XV, perioada cruciadelor târzii, puterile occidentale căzuseră de acord că nu era posibilă organizarea unei cruciade antiotomane fără participarea măcar a uneia dintre cele trei țări române.

Dar care era secretul unei astfel de eficiențe recunoscute? Nu era prea greu. Armatele occidentale erau formate din nobilii cavaleri, îmbrăcați în armuri, ce călăreau cai grei, și aceștia protejați cu zale de metal. Fiecare nobil întreținea o mică armată de soldați și slujitori, aceștia trebuind să se preocupe de armura și armamentul lor. La chemarea regelui, acești nobili își strângeau vasalii și plecau la război. Dar întreținerea lor costa mult, astfel încât numărul combatanților pe care îi putea aduce fiecare vasal sau nobil era limitat. Este adevărat, aceștia se ocupau în primul rând cu lupta, se antrenau permanent, erau buni luptători, dar numai individual, unul contra unul. Și mai erau îngreunați de zeci de kilograme de armură. Deci, regii occidentali puteau strânge un număr limitat de luptători, dar profesioniști în arta duelului. Dacă poate exista vreo îndoială asupra acestui aspect, vă spun că istoricii au căzut de acord că la marea bătălie de la Azincourt din 1415 din timpul războiului de o sută de ani între Anglia și Franța nu au participat mai mult de 12000 (douăsprezece mii) de combatanți. Comparați cu invazia otomană de 120 000 (o sută douăzeci de mii) împotriva uneia din țările române. Domnitorii români aveau o oaste permanentă, curtenii, în schimb, ridicau la nevoie ce se numea oastea cea mare, care era formată din țăranii agricultori, marea majoritate a populației, dar care primeau periodic o pregătire militară. Erau echipați ușor, dar aveau deprinderi militare de luptă, și erau arcași pricepuți. La Crecy, în 1346, tot în același război de o sută de ani între Anglia și Franța, s-a văzut ce dezastru puteau face arcașii cavalerilor înzăuați.

Fiecare din țările române ridica la nevoie 30000 de luptători, mai mult decât toate landurile germane luate la un loc.

Și acești luptători erau deosebit de eficienți, cunoscători ai modului de luptă al otomanilor, mod de luptă pe care occidentalii nu l-au învățat în tot decursul evului mediu, după cum s-a văzut la Nicopole (1396). Numărul maxim de luptători pe care l-a ridicat vreo țară românească a fost Muntenia lui Mihai Viteazu, care avea o oaste de 50000 de luptători, dar din care 10000 erau mercenari (lefegii) inclusiv străini.

Dar apariția armelor de foc, în speță a archebuzelor, a făcut ca eficiența oastei celei mari să decadă cu timpul. Nu mai era suficient să iei omul de la câmp, să-l instruiești o lună și să obții un luptător eficient, îți trebuia un antrenament permanent, soldați profesioniști și archebuzele erau și deosebit de scumpe. La fel s-a întâmplat și cu următoarea generație de arme, și de aici a decăzut statutul țărilor române ca și puteri ale timpului. Imperiile vecine și-au impus suzeranitatea în secolul XVIII, oastea română nu mai putea fi întreținută și oastea cea mare nu avea cum să fie eficientă în fața noilor arme de foc.

Dar progresul tehnologic a făcut ca aceste arme de foc să devină tot mai ieftine și mai accesibile, dar și mai ușor de manevrat, odată cu progresul științei în prelucrarea metalelor, inclusiv în producerea în serie a puștilor și pistoalelor. Astfel s-a ajuns la vremurile moderne, în secolul XIX.

Armata română modernă

Revoluția lui Tudor Vladimirescu și cele de la 1848 au însemnat pietre de hotar în renașterea capacităților combative ale armatei române. Și până atunci românii au continuat să fie buni luptători, dar în cadrul altor armate, așa cum au fost grănicerii români în armata austriacă, cei de la Năsăud reușind să-l oprească pe marele Napoleoan Bonaparte. (vezi: Românii care l-au oprit pe Napoleon. O teribilă bătălie în care un batalion de grăniceri români-ardeleni din armata Austriacă au reușit să împiedice o strălucită victorie napoleniană) sau pandurii în războaiele ruso-turce.

Alexandru_Ioan_Cuza_picturaAlexandru Ioan Cuza, după unirea principatelor (1859), poate fi considerat ca și artizanul creării armatei române moderne.

El a creat instituțiile de bază și a implementat reformele necesare formării unei armate care a avut ocazia să-și afirme puterea și combativitatea în războiul de independență din anii 1877-1878.

În iulie 1877 rușii pierd două bătălii la Plevna, situația lor pe frontul de la sud de Dunăre devenind precară. Este momentul în care marele duce Nicolae cere ajutor domnitorului Carol I. Românii trec Dunărea și asediază Plevna alături de ruși, ocupând sectorul de nord și nord-est.

Carol este numit comandantul trupelor româno-ruse de la Plevna, pentru a nu-l pune pe domnitorul român în situația de a primi ordine de la vreun general rus. Sub aceste auspicii începe a treia bătălie a Plevnei. În ziua de 30 august 1877, după trei asalturi, românii reușesc să cucerească reduta Grivița 1, primul mare succes din asediul Plevnei. În sectorul sudic, rușii lui Skobelev (unul dintre cei mai destoinici generali ruși) reușesc să cucerească două redute, dar le pierd a doua zi, pe când românii își mențin pozițiile în ciuda contraatacurilor repetate ale otomanilor. Războiul continuă cu alte fapte de arme admirabile românești la Vidin, Rahova, Smârdan impunând armata română ca un factor de putere de care va trebui să se țină seama în viitor.

Simptomatic mi se pare recunoașterea bravurii românești chiar de către adversari, generalul turc Osman Pașa întinzându-i sabia generalului român Mihai Cristodulo Cerchez în semn de capitulare:

„Capitulez cu armata mea, predându-mă în mâinile junei și bravei armate române”.

– Dar Cerchez nu îi ia sabia, spunând că numai domnitorul României și marele duce Nicolae pot decide în privința soartei armatei otomane prizoniere. A sosit și generalul rus Ganețki care i-a luat sabia lui Osman Pașa.

Voi menționa doar câteva dintre numeroasele aprecieri din presa străină și din partea analiștilor militari străini la adresa trupelor române:

„Românii au contribuit foarte mult la strălucita luptă care a dus la căderea Plevnei. S-ar putea zice că, la un moment critic, ei au scăpat situația celei zile” (Memorial Diplomatique).

„Românii s-au purtat cu vitejie, ei au luat parte la împresurarea Plevnei și la înfrângerea definitivă a lui Osman Pașa, care a hotărât rezultatul campaniei, ei și-au dovedit în rezbel, ca și în pace, dreptul de a exista ca o națiune independentă” (Le Bien Public – Belgia).”

„Nu se poate tăgădui de nici un istoric militar imparțial că, fără ajutorul forțelor românești, întreaga armată rusă care lupta la nordul Balcanilor ar fi fost inevitabil bătută la Dunăre” (generalul turc Valentine Baker Pașa, participant la războiul din 1877-1878).

„Armata română s-a achitat pe deplin de misiunea ei, făcând față într-un chip strălucit competiției dificile cu puternica armată rusă” (Preusische Jahrbucher).

Într-un studiu consacrat principalelor bătălii dintre creștini și musulmani, referitor la bătălia de la Plevna, scriitorul și analistul militar Ralph Peters spunea că ocuparea Griviței a impus România ca putere militară, dar conducerea ineptă a rușilor și lipsa de coordonare a acestora a anulat multe din câștigurile românilor. Iar drept mulțumire, rușii le-au luat Basarabia. (Sudul Basarabei de azi – Bugeacul)

Dar acesta este un alt subiect. Totuși, România începe să conteze pe plan internațional în timpurile moderne în primul rând datorită capacității militare dovedite din plin pe câmpurile de luptă din Bulgaria.

„O armată care s-a acoperit de glorie la Plevna poate fi zdrobită în luptă, dar niciodată dezarmată” răspundea Carol amenințării rușilor cu dezarmarea armatei dacă nu acceptă pacea de la Berlin prin care rușii ne luau cele două județe din sudul Basarabiei, spunându-ne că trebuie să ne mulțumim cu recuperarea Dobrogei (dar nu de la ei, rușii nefiind stăpâni pe Dobrogea niciodată, deși ar fi dorit-o).

Noul rol important conferit României în regiune, în primul rând datorită performațelor militare dovedite, s-a demonstrat în campania din 1913 contra Bulgariei în cel de-al doilea război balcanic, când România a pacificat regiunea, nu prin diplomație, ci prin forța militară pe care a fost suficient să o afișeze trecând din nou Dunărea (vezi Noi și bulgarii).

Primul război mondial a însemnat cel mai crunt examen de sânge și foc pentru armata română, suprema încercare pentru orice forță militară.

România avea de ales spre ce parte să se îndrepte, în condițiile războiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele părți, dar până la urmă, regele Ferdinand își calcă peste legăturile sale de neam și de familie și decide să fie credincios cerințelor poporului său, care vedea dintotdeauna participarea la război alături de Franța, sora sa latină de care o lega atâtea aspirații. Pentru această decizie, Ferdinand este supranumit și Ferdinand cel Loial, deoarece a decis să meargă alături de poporul său pe o cale presărată cu spini, chiar împotriva țării care i-a dat naștere, împotriva familiei sale și a neamului care l-a crescut și format. Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul său pe care era chemat să-l conducă.

România intră în război pe frontul oriental alături de ruși, dar fără să știe că aceștia îi pregăteau de la început pierzarea. S-a spus că momentul nu a fost bine ales, dar tocmai rușii ne presau mai mult ca oricând. „Acum ori niciodată” ni s-a spus de nenumărate ori, iar România a crezut în promisiunile aliaților, mai cu seamă în cele ale rușilor, care trebuiau să se coordoneze cu noi în efortul militar comun. Tratatul încheiat de România cu puterile aliate prevedeau și noile granițe de după victorie, dar nici acestea nu au fost respectate, mai cu seamă în problema Banatului, din care o treime îi va reveni Serbiei la Conferința de Pace de la Paris, deși aceasta nu a stăpânit niciodată acest teritoriu populat majoritar de către români.

României i s-a promis că la începerea operațiunilor sale militare în Transilvania, va beneficia de întreg sprijinul aliaților, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est la nord, în Galiția, ofensiva lui Brusilov va reîncepe mult mai energic, iar la sud, generalul Sarrail va începe propria ofensivă, pentru a facilita astfel avansul românilor de pe crestele Carpaților pe o linie mai scurtă, în centrul Transilvaniei, undeva pe valea Mureșului, astfel ca linia frontului să devină mai dreaptă și mai ușor de controlat. Până la urmă s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov stagnând din lipsă de forțe (mai mult, amenințând prin oprirea ofensivei dreapta avansată a armatei române de nord ce pătrunsese în Transilvania), iar generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menționa că nu are resurse nici măcar pentru defensivă, cu atât mai puțin pentru a lua ofensiva. Am fost mințiți și păcăliți pentru a servi ca și trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, am intrat în război și am înaintat în Transilvania. Cu această mișcare am salvat nu numai armata generalului Sarrail și a lui Brusilov, dar inclusiv frontul de la Verdun. Marea victorie franceză de la Verdun i se datorează indirect armatei române, lucru uitat cu desăvârșire astăzi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate în Transilvania, împotriva românilor, prin aceasta comandamentul german renunțând definitiv la cucerirea Verdunului. Mai mult, trupele bulgare întărite cu cele germane renunță la atacul împotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate împotriva românilor în Cadrilater și în Dobrogea. O sută de mii de oameni contra a treizeci de mii de apărători, a urmat apoi dezastrul de la Turtucaia și pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvată. Promisiunile rușilor conform cărora bulgarii nu vor intra în luptă împotriva noastră, la fel ca și promisiunile de ajutor ale trupelor ruse în Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de micinoase. Tunurile și armamentul comandat și plătit cu ani în urmă către Franța, Statele Unite și Japonia stătea încă în decembrie 1916 prin gările rusești, la Chișinău, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocrației, ci și din cauza unei rele voințe a Rusiei față de România la cele mai înalte nivele, ulterior dovedindu-se că însuși ministrul de război rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei.

În majoritatea bătăliilor, inclusiv în Dobrogea sau, mai ales, în bătălia de pe Argeș-Neajlov pentru București, rușii au refuzat să ne acorde cel mai mic sprijin, o întreagă armată stând în așteptare, cu arma la picior, când noi i-am cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la câțiva kilometri de tabăra rusească. La sfârșitul anului, când ne-am retras în Moldova, rușii spuneau statului major român că aici doreau să ne aducă, ei propunând de la începutul campaniei noastre retragerea în Moldova și abandonarea întregii Muntenii și a capitalei, Bucureștiul. Ce fel de aliat era acesta care propunea de la începutul campaniei abandonarea capitalei și a două treimi din teritoriul național? Privind logica imperială rusească, era normal, pentru ei nu era de dorit o armată română victorioasă, care mai târziu ar fi putut ridica pretenții asupra Basarabiei românești, era de preferat o Românie învinsă, scăpată mai apoi de către ruși, care ar fi putut anexa la încheierea păcii fără probleme încă o bucată zdravănă din teritoriul românesc. Doar la fel procedaseră rușii și în 1878, când au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care îl salvase în timpul campaniei împotriva Turciei în 1877-1878.

Cu toate lipsurile materiale, mai ales în artilerie, cu toată perfidia și trădarea rusească recunoscută și de aliații occidentali, românii s-au bătut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1300 km (identică cu întreaga lungime a frontului rusesc, iar spre comparație, întreg frontul de vest avea doar 800 km), luptând unul contra cinci contra celor mai bune trupe germane și austro-ungare, la care se adăugau cele bulgare și turcești, au produs pierderi mari atacatorilor. De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a căzut la datorie generalul Dragalina, o singură divizie românească a rezistat fără să fie schimbată timp de 80 de zile la trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareză) a fost complet nimicită.

Iar exemplele pot continua și vor continua în anul următor, al marilor victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar și al marilor trădări din partea aliaților noștri ruși, care se vor transforma în cei mai mari dușmani ai noștri. (citat din Primele lupte cu bolșevicii)

Au urmat luptele din 1917:

La începutul verii generalul Alexandru Averescu declanșează ofensiva la Mărăști, la 11 iulie, obținând un succes major. Sunt cucerite prin lupte grele dealurile Mărăștilor, Momâia și alte poziții și ofensiva progresează în fiecare zi. Dar ce folos, chiar dacă inamicul se retrage în debandadă, Armata a 2-a română nu pateu avansa prea mult deoarece rușii nu mai vor să înainteze ca să ne protejeze flancurile. Este vorba de Armata a 4-a rusă (stânga) și Armata a 9-a (dreapta), care spun că au ordin de la revoluție să nu meargă mai departe. Mai mult, corpul 8 rus și-a părăsit poziția ce o ocupa pe Măgura Cașinului fără luptă și fără să fie atacați de inamic. A fost nevoie ca armata română să-și extindă flancul pentru a reocupa poziția. Era primul gest de acest fel din multele care vor urma, mai ales în timpul bătăliilor cumplite de apărare de la Mărășești. Totuși, ofensiva a dezvoltat o adâncime de 20 km pe un front de 40 km, au fost luați peste 4000 de prizonieri și capturate numeroase tunuri, arme, muniții și materiale. Succesul ar fi putut fi mai mare dacă rușii ne-ar fi sprijinit flancurile în înaintarea noastră, am fi putut ajunge mult mai departe, deoarece inamicul fugea în debandadă.

Generalul Mackensen, renumitul spărgător de fronturi, nu s-a pierdut cu firea. Concentrase o forță redutabilă pentru a o arunca împotriva românilor în sudul Moldovei, pentru ca în scurtă vreme să rupă frontul și să ocupe ce a mai rămas din țară. Peste două săptămâni la Iași, le-a spus colaboratorilor săi înainte de a pleca pe front, de unde urma să conducă operațiunile militare chiar în prezența kaiserului venit special pentru a asista la îngenuncherea definitivă a României. Iar sorții chiar le erau favorabili. Ofensiva lui Kornilov în sudul Galiției își dăduse obștescul sfârșit, iar contraatacul inamic a făcut armata rusă în descompunere să dea bir cu fugiții. Germanii și austro-ungarii aproape intraseră prin Bucovina și pe teritoriul rămas în stăpânirea noastră în Moldova, apropiindu-se de Fălticeni. Ce folos mai aveau pozițiile noastre din sud, dacă rușii cedau pe frontul lor din nord și lăsau descoperită pe aici calea spre Iași?

S-a hotărât ca trupele ruse ce mai păstrau disciplina să fie retrase de pe frontul Mărășeștilor pentru a putea constitui o forță care ar putea redresa consecințele rușinoasei retrageri de la Tarnopol și din Bucovina, menținând frontul în nord-vestul nostru. Astfel, sudul Moldovei rămânea doar în grija armatelor române. În aceste condiții s-au dat cumplitele lupte de la Mărășești și Oituz, chiar în timpul retragerii rusești, iar trupele ruse rămase au fugit de la primele focuri de pe frontul de luptă, lăsând goluri imense în liniile noastre, goluri umplute de unități române deplasate în grabă, care după marșuri epuizante ajungeau direct în luptă, pentru a-i scoate pe germani din tranșeele părăsite de ruși fără nicio rezistență. Pe frontul Mărășeștilor, patru divizii române epuizate au ținut piept timp de săptămâni atacurilor a mai bine de zece divizii inamice, dintre care opt germane. La Oituz la fel, aceeași situație. Ruși părăsindu-și pozițiile, înlocuiți în ultima clipă de români, ținând piept cu un eroism care a uimit întreaga lume atacurilor trupelor inamice mult superioare. Dar la Oituz s-a petrecut și un fapt mișcător, care prefigura de fapt evenimentele ulterioare. Mici unități rusești, formate din basarabeni, au rămas pe loc și au luptat până la ultima suflare alături de frații lor români. La fel au făcut-o și unitățile formate din voluntarii ardeleni și bucovineni foști prizonieri luați de ruși din armata austro-ungară în primele faze ale războiului. O înfrățire prin sânge, jertfă și luptă, care va netezi calea spre marea unire ce va să vină, peste un an și câteva luni. Dar până atunci nori negri stăteau în fața României, și următoarele lovituri vor veni nu de la dușmani, ci de la cei pe care încă îi consideram aliați.

Mackensen a fost înfrânt, diviziile sale mândre și puternice s-au topit în fața baionetei soldatului țăran român. Circula o vorbă pe atunci, cum că soldații români preferă lupta cu regimentele bavareze, fiindcă „au ambiț la baionetă”. Valoarea soldatului român s-a dovedit atunci, când armamentul și dotările erau apropiate, s-a dovedit că putea sta în fața celor mai buni soldați din lume, iar dacă este condus de ofițeri și generali capabili, nu este cu nimic mai prejos decât aceștia. Atacat de forțe net superioare, în proporție de cinci la unu în unele cazuri, trădat ca și până atunci de aliatul său, românul a învins. Și a obținut întreaga recunoaștere a aliaților și admirația întregii lumi. Chiar și astăzi, majoritatea istoricilor militari ai primului război mondial consideră Mărășeștii ca una din cele mai sângeroase bătălii de pe frontul oriental, iar victoria românească, alături de ofensiva lui Brusilov din 1916, ca cele mai importante victorii aliate de pe acest front. (tot din Primele lupte cu bolșevicii)

Nu a fost îndeajuns, am avut de luptat și în anul 1919, contra bolșevicilor în Moldova (Primele lupte cu bolșevicii), apoi în Basarabia (Curățirea Basarabiei (I) Renașterea și Curățirea Basarabiei (II) Bătălia) și mai târziu pe linia Nistrului și dincolo de el, tot în 1919, când am ocupat Tiraspolul și alte zone din Transnistria pentru a asigura stânga francezilor ce se retrăgeau de la Odessa, am intrat în nord în Pocuția și Ucraina, pentru a continua frontul polonez, (vezi Războiul româno-ungar de la 1919 (II) Expectativa pe Tisa) și ne-am bătut în Transilvania contra bolșevicilor unguri (Războiul româno-ungar de la 1919 (I) Din Apuseni pe Tisa), pe Tisa și dincolo de ea (Războiul româno-ungar de la 1919 (III) De la Tisa la Budapesta), până la Budapesta (Ocuparea Budapestei (I)). Ne-am bătut și mai târziu, pe linia Nistrului (Lupte antibolșevice după Unire).

Nu cred că este cineva care ar putea contesta rolul armatei române în realizarea României Mari, rolul soldatului român în impunerea realității României Mari. Una este ce spun cancelariile occidentale, alta este situația din teren.

Degeaba Conferința de Pace de la Paris ar fi zis că Transilvania aparține României, dacă România nu-și putea impune prin forță, la nevoie, stăpânirea asupra acestei provincii. Crede cineva că Franța sau Marea Britanie ar risca viața unui singur soldat ca să facă dreptate României, dacă aceasta nu era capabilă să o facă singură? O rezoluție a Parisului i-ar fi speriat pe unguri sau pe ruși în așa grad încât aceștia să evacueze în goană Transilvania sau Basarabia? Să nu ne facem iluzii, România Mare a fost impusă prin forța armelor, prin baioneta soldatului român și prin dârzenia acestuia, prin jertfa și sângele său, nu prin rezoluții de la Paris. Am putea echivala astăzi rezoluțiile de la Paris cu rezoluțiile ONU din prezent. Câte state împotriva cărora au fost date rezoluții ONU s-au grăbit să le accepte și să le pună în practică? A fugit Saddam Hussein din Kuweit în 1991 de spaima rezoluțiilor ONU? Sau a făcut-o sub presiunea armată a coaliției? Și exemplele pot continua cu sutele. În concluzie, nu politicienii, nu diplomații, au fost aceia care au realizat România Mare, ci meritul realizării ei stă în puterea celor care au impus-o: soldații armatei române! Și au impus-o cu arma, nu cu vorba!

O altă probă de foc a fost al doilea război mondial, când din nou a trebuit să ne bazăm pe forța armatei pentru a ne păstra existența amenințată. Anul 1940 a fost momentul în care toată lumea a înțeles că diplomații și politicienii au eșuat. România Mare, clădită pe sângele și jertfa înaintașilor, încetase să mai existe. Armele vor vorbi, din nou.

Am pornit la război nu pentru spațiu vital, nu pentru cuceriri, ci pentru a ne recupera teritoriile pierdute prin ultimatumuri și dictate. Armata s-a bătut cu mult curaj, în Basarabia, Bucovina, Transnistria, Odessa, Crimeea, Caucaz, Cotul Donului, Stepa Kalmukă, Stalingrad, în multe bătălii împotriva unor forțe superioare și sorți potrivnici. Am fost principala forță militară a Axei pe frontul de est după germani. Pe frontul de vest, de asemenea, ne-am bătut pentru Transilvania, în Ungaria și Cehoslovacia, a patra forță militară a aliaților, după URSS, SUA, Marea Britanie și înaintea Franței. Ceea ce am obținut și ceea ce nu am obținut nu i se poate imputa sub nicio formă armatei, ea și-a făcut datoria, a urmat ordinele, cu ce dotări a avut. Nu ne puteam opri pe Nistru în 1941 (Ne puteam opri pe Nistru?) cum nu ne-am putut opri la granița maghiară în 1944. Armata a plătit cu mult sânge, pierderile românești fiind mari, dar armata s-a bătut cu curaj, dovadă fiind numeroasele aprecieri ale aliaților și chiar ale adversarilor.

Armata astăzi

Armata continuă să constituie un pilon de bază al țării, prin faptul că până și astăzi se află în topul încrederii populației. Nu se poate contesta rolul acesteia în revoluția din decembrie 1989, fără fraternizarea armatei cu populația lucrurile ar fi stat mai rău, totuși au existat incidente.

Modul de a duce războiul s-a schimbat, acum am trecut la armata profesionistă, s-a schimbat și genul conflictelor în care armata României s-a implicat. Misiunile de menținere a păcii și intervențiile internaționale au devenit preponderente, dar nu trebuie să uităm de rolul primordial al armatei, cel de apărare a țării. Sunt multe recunoașteri internaționale ale profesionalismului armatei române, chiar dacă am lua ultimele declarații ale ambasadorului celei mai mari puteri militare a lumii, SUA, care spunea că „piloții români sunt printre cei mai buni din regiune” și „trupele terestre române sunt printre cele mai bune din lume”, ar fi suficient. Dar pentru a preîntâmpina valul denigratorilor despre care vorbeam la începutul articolului, voi mai menționa câteva, foarte puține față de numărul lor. Washington Post, înainte de intrarea noastră în NATO, spunea într-un articol că România are lungi tradiții militare, iar corespondentul său militar, după o demonstrație a vânătorilor de munte în Munții Brașovului, exclama: „nu știu dacă România va fi invitată să adere la NATO la Summitul de la Praga, dar știu un singur lucru: în următorul conflict, aș prefera ca băieții ăștia să fie de partea mea, nu împotriva mea!”. Comandantul britanic al SFOR, în anii 90, spunea că este impresionat de profesionalismul românilor și că ar fi onorat dacă aceștia ar servi în Bosnia sub comanda britanică. Mai multe despre aceste aspecte și despre românii în Afganistan, în articolul Ce căutăm în Afghanistan?

Dar băieții noștri nu-și pot face datoria pe deplin decât dacă au armament adecvat, modern și corespunzător. Nu le putem cere performanță maximă fără să le oferim ce este mai bun în materie de tehnică și pregătire, dați-le uneltele cu care să-și facă treaba, deoarece pentru noi o fac! O cheltuială în apărare nu este o cheltuială, este o asigurare, asta nu învățăm în generații, deși istoria ne-a plesnit de atâtea ori, atrăgându-ne atenția. Dați-le băieților avioanele de care au nevoie, armele de care au nevoie, ultimul loc de unde trebuiesc tăiate cheltuielile este din apărare. Dacă nu dotăm armata cu ce trebuie, ne vom trezi la fel ca și în 1916 sau 1940, cu regrete că nu am făcut-o și cu mult, mult sânge românesc pe mâini. Politicieni, treziți-vă, până nu e prea târziu!

Azi e ziua armatei, a bărbaților și femeilor ce poartă uniforma românească, a celor care își fac datoria cu ce au, cu ce țara le-a dat, și nu se plâng niciodată. Ei nu se plâng, nu protestează, nu fac greve, din când în când cad la datorie, prilej numai bun pentru politicieni de a-și mai căra câteva înjurături unii altora.

Și nimic nu se schimbă, bani tot nu se găsesc, dar în schimb se găsesc suficienți pentru pomeni electorale o dată la patru ani. Doar zece procente din totalul pomenilor electorale cred că ar fi fost suficiente pentru dotarea aviației române nu cu patruzeci și opt, ci cu o sută douăzeci de aparate de luptă, maximum cât ne permite Convenția de la Viena. E nevoie doar de o mică voință politică.

Revenind la ceea ce ne-a ținut pe noi aici două milenii, spun din nou că nu partidele, nu președinții, nu primăriile au făcut-o. Ci doar credința în Dumnezeu și brațul armat al țării. Așa că, de fiecare dată când treceți pe lângă o biserică, închinați-vă; dar descoperiți-vă și închinați-vă și de fiecare dată când treceți în grabă și pe lângă un cimitir al eroilor. Ei merită asta din partea noastră, măcar atât mai putem face pentru ei!

Dumnezeu să ocrotească România și armata ei!

Autor: Cristian Negrea
Redactor RBN Press
romaniabreakingnews.ro
cristiannegrea.ro

,

PUNCT DE VEDERE asupra RÎNTREGIRII NAȚIONALE și a MARȘULUI UNIONIST de la BUCUREȘTI din data de 22 octombrie 2016.

Flag hoisted on the Triumphal Arch, Bucharest

Comunicat de presă al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina ține să-și facă cunoscut poziția și să atragă atenția opiniei publice, partidelor politice, guvernului, organelor de forță, președenției precum și activiștilor ONG-urilor pro unioniste.

Marșul Unirii inițiat de Acțiunea 2012 în ziua de 22 octombrie 2016 precum și urmările acestuia în afara ploii de comentarii, acuze și poziții trebuie să fie un semnal clar, pentru oricine că în societatea românească problema unității naționale nu poate fi trecută cu vederea.

Există o speranță care nu va muri niciodată. Partidele politice trebuie să țină cont de aceasta în consens și în totalitate lor. O problemă cu o astfel de încărcătură și dimensiune trebuie să se regăsească pe agenda tuturor partidelor și a factorilor politici decidenți la o masă comună cu societatea civilă cu o poziție și strategie de viitor comună care să fie reflectată în proiectul de țară.

Din păcate suntem în mare întârziere, din păcate lideri și partide folosesc momentul pentru a mai arunca ceva săgeți critice către opozanți că doar ce este mai ușor decât să critici. Din păcate alții se cred profeți și mânați de intenții frumoase aduc deservicii ideii pentru care se zbat. Din păcate trebuie să fim conștienți că un proiect de țară de maximă importanță națională nu se poate decide în stradă.

Am să aduc în discuție câteva aspecte…

În discuția cu unul din reprezentanții din cadrul Acțiunea 2012 și președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, am stabilit în sediul ACPBB în ziua de 20 octombrie că vom participa la marș și că vom fi alături pentru demersurile ulterioare către diferite foruri și partide. Nu s-a întâmplat așa. De ce trebuia forțat cordonul Jandarmilor? De ce trebuiau incidente?

Referendumul propus este un joc cu care nu putem fi de acord. Cine și cum își poate permite cineva să minimalizeze sau anuleze ce un Sfat al Țării hotărâse pentru totdeauna.  Sfatul țării 2 e o dulce și asemănătoare aberație. Ne distanțăm și ne pronunțăm răspicat împotrivă.

România fără să-și fi pregătit terenul unei politici și acțiuni în interesul național cu perspectivă mai lungă se vede astăzi cum declară dl. președinte Băsescu, îngrădită de niște tratate (Tratatul de la Helsinki și cel cu R.Moldova)

Marian Clenciu – Președintele Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Frați români, reunirea o putem face numai în consens, pregătiți și conștienți de un drept istoric pe care nu-l poate schimba sau interpreta nimeni. Românii și-au plătit acest drept incontestabil cu sute de mii de morți, prizonieri, deportați, retrași, repatriați, refugiați. Reîntregirea este un deziderat național al tuturor românilor nu al unui grup, al unui partid, sau al unei persoane.

Spunem toate acestea în numele a ceeace suntem, călăuziți de experiența (26 de ani de activitate) și de dorința întemeietorilor ACPBB refugiați din `40, `44, chiar și după`90 și mai departe…  să se întoarcă acasă măcar în Moldova membră a UE, drum pe care provocatori sau rău intenționați (și sunt reali și activi) îl pot periclita și da Basarabiei o cu totul altă direcție.

Îndemnăm pe toți activiștii unioniști, ONG-uri, partide politice, structuri și guvernanți să dea dovadă de maturitate politică și responsabilitate în gestionarea dezideratului național.

Președinte ACPBB
Marian CLENCIU

www.probasarabiasibucovina.ro
office@probasarabiasibucovina.ro

Sursa: ACPBB_Facebook.com

romaniabreakingnews.ro

,

Grigore Cartianu: Ce cred eu despre mitingul unionist de sâmbătă, de la București.

grigore_cartianu1. Jandarmeria a arătat, ca de obicei, că nu dispune de prea multă inteligență.

2. Printre manifestanții unioniști, ba chiar și printre conducătorii lor, s-au aflat și diversioniști care au instigat la violență și la nerespectarea legii.

3. Instigatorii au făcut jocul Rusiei în Republica Moldova, unde în curând vor avea loc alegeri prezidențiale. Probabil, nu toți sunt idioți utili. Mai degrabă s-au aflat în misiune, ordonată de la Moscova.

4. Imaginile de la București vor fi folosite intens de propaganda candidatului rusofil Igor Dodon, care va reactiva lozinca bolșevică: „Jandarmul român nu va fi la noi stăpân!”

5. Un alt obiectiv al diversioniștilor pro-ruși (ale căror metode nu diferă mult de cele din decembrie 1989) a fost „frăgezirea”, compromiterea și, eventual, răsturnarea Guvernului Cioloș. Moscova ar jubila dacă alegerile ar fi organizate de o marionetă a sa, precum cele din 1946, 1990 sau 1992.

6. Oficina de propagandă a rusofilului Sebastian Ghiță, România TV, a dezinformat crunt, transformând incidentele cu jandarmii într-o revoltă împotriva Guvernului Cioloș. Cei cinci manifestanți reținuți, amendați și eliberați au fost prezentați drept „arestați”.

7. Ghiță însuși s-a dus la secția de poliție „să-i salveze”, comic-eroic, pe cei reținuți. Îl știți pe Ghiță: cel de la PRU (Partidul România/Rusia Unită).

8. Scenă suprarealistă în Piața Victoriei: un grup de cetățeni ai Republicii Moldova, vorbind mai bine rusește decât românește, strigă „Jos Cioloș!”. Iar Cioloș nu e premierul Republicii Moldova…

9. Supărați pe reacția prostească a jandarmilor, liderii mișcării unioniste au anunțat că vreo 200 de protestatari se instalează în Piața Universității. Brusc, au apărut și vreo 50 de corturi identice. Cică le-au adus din Suedia. Deci, n-a fost prea spontană supărarea asta.

10. Simt că rușilor le e dor de un „Maidan” ca în Ucraina, dar pe invers. Sau de un nou episod cu „tiranul cel cumplit și sângeroșii săi teroriști”, după 27 de ani de la precedentul. N-o să le meargă. Nu doar că americanii au pus piciorul aici, dar nici emisia TV nu mai e 100% în mâinile lor. În plus, a mai apărut și internetul…

romaniabreakingnews.ro

,

Liderul administrației separatiste de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, susține că pensiile locuitorilor din Transnistria au fost reduse de la începutul acestui an cu 30% pentru că Uniunea Europeană ar fi intenționat să aplice un embargo importurilor de mărfuri din regiune, dar și din cauza riscului unei „agresiuni militare” din partea Ucrainei transmite deschide.md citat de romaniabreakingnews.ro

Șevciuk, liderul de stat din Tiraspol a adresat transnistrienilor un mesaj prin care sugerează că există două cauze care au determinat autoritățile separatiste să decidă reducerea substanțială a veniturilor bugetarilor din stânga Nistrului.

„Prima era că, pe 1 ianuarie 2016, Uniunea Europeană intenționa să ne lipsească de posibilitatea de a vinde mărfurile noastre pe piața sa. Dacă asta s-ar fi întâmplat, atunci aproape 20 de mii de transnistreni ar fi putut pierde locurile de muncă. Iar a doua cauză importantă: în 2015, Transnistria a trebuit să facă față riscului unei agresiuni militare din partea Ucrainei. Au avut recomandări ale experților militari de a crea un fond de rezervă pentru a înarma forțele militare. Sursele pe care le-am acumulat au fost direcționate pentru asigurarea capacităților noastre militare, afirmă liderul transnistrean.

Acesta a precizat că această informație a fot clasificată drept „secretă”, pentru a asigura „securitatea națională” și pentru „a evita panica în rândul populației”.

Evgheni Șevciuk a învinuit majoritatea din legislativul regional de la Tiraspol, care îi face opoziție, că ar fi folosit această informație în ineterese electorale la alegerile din Sovietul Suprem din 2015 și la alegerile pentru funcția de președinte, programate în luna decembrie a acestui an, precizează radiochisinau.ro.

Liderul administrației de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk și președintele legislativului regional sunt considerați a fi principalii favoriți ai cursei electorale, în plină desfășurare în Transnistria. Adversarii nu își ascund aversiunea reciprocă și, potrivit mass-media de la Moscova, a fost necesară intervenția vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, care s-a aflat pe 11 octombrie în Tiraspol pentru a calma spiritele din Transnistria.

,

În prima jumătate a zilei de 22 octombrie 2016 în sala „București” a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a avut loc un colocviu științific internațional desfășurat sub genericul „Bucovina. Identitate, tradiții, valori”, dedicat aniversării a 150 de ani de la înființarea Academiei Române și a 100 de ani de la nașterea academicianului Vladimir Trebici.

Foto: Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuți al Academiei Române împreună cu profesori de limba și literatura română, ziariști, oameni pasionați de istorie,Vasile I. Schipor, Rodica Iațencu, Mihaela-Ștefănița Ungureanu, Elena Pascaniuc și Ovidiu Bâtă. Foto: Nicolae Hauca Mykola Havka

Foto: Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuți al Academiei Române împreună cu profesori de limba și literatura română, ziariști, oameni pasionați de istorie,Vasile I. Schipor, Rodica Iațencu, Mihaela-Ștefănița Ungureanu, Elena Pascaniuc și Ovidiu Bâtă. Foto: Nicolae Hauca Mykola Havka

În plan mai larg, în cadrul lui s-a vorbit despre perspectivele istoriografice românești, despre contribuția Institutului ,,Bucovina” al Academiei Române la studierea istoriei Bucovinei, despre cele mai importane evenimente din toamna anului 1918 din orașul Cernăuți, care au influiențat asupra soartei bucovinenilor.

Colocviul a fost deschis și moderat de domnii Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și de Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuți al Academiei Române.
În continuare în fața celor prezenți, profesori de limba și literatura română, ziariști, oameni pasionați de istorie, literați, au susținut comunicări interesante cercetătorii științifici de la Rădăuți, și anume Vasile I. Schipor, Rodica Iațencu, Mihaela-Ștefănița Ungureanu, Elena Pascaniuc și Ovidiu Bâtă.

Video:

Din nordul Bucovinei au prezentat comunicări interesante doamna academician Alexandrina Cernov, care a dat cetire și comunicării istoricului Ilie Luceac privind aportul lui Eudoxiu (Doxuță) Hurmuzaki la studierea istoriei românilor, precum și domnii Dragoș Olaru (Isidor Bodea și Sextil Pușcariu – promotorii Unirii Bucovinei cu Patria Mamă), Arcadie Moisei (Sfatul Țării și soarta județului Hotin), Dumitru Covalciuc (Constituanta și rolul Consiliului Național).

La sfârșitul comunicărilor s-a înfiripat un dialog viu între conferențiari și participanții la colocviu, în final oaspeții rădăuțeni prezentând mai multe cărți apărute sub egida Institutului Bucovina.

Pe marginea comunicărilor au luat cuvântul domnii Vasile Bâcu, președintele Societății „Mihai Eminecu”, consilierul Vladimir Foloșnea, politologul Serghei Hacman, ziaristul Nicolae Toma, redactor șef al ziarului regional „Zorile Bucovinei”.

La lucrările colocviului a participat și excelența Sa, doamna Eleonora Moldovan, consul General al României la Cernăuți. Domnia sa a subliniat importanța unor asemenea întruniri științifice la care ar fi bine să fie invitați și istoricii ucraineni de la Universitatea Națională „Iurii Fedkovyci” din Cernăuți, ce se ocupă de problemele istoriei Bucovinei.

Credit Text, Video&Foto – N. HAUCA / Euromedia Ucraina

romaniabreakingnews.ro

,

Imaginea Zilei: George Simion re'inut de Jandarmi Credit foto: Diana Marinescu

Imaginea Zilei: George Simion reținut de Jandarmi
Credit foto: Diana Marinescu

A fost Live! Emoție și Furie la Marșul UNIRII „LUPTĂ pentru Basarabia”. Altercații cu forțele de ordine și rețineri! București 22 octombrie 2016

„Nu știu care a fost interesul lor, am fost mulți, prea mulți. A fost o joacă din partea lor, dacă își închipuie că vom renunța din cauza la o amendă se înșeală grav, noi mergem până la capăt pentru Unire! (…) O să rămânem la Universitate și solicităm domnului Cioloș și liderilor partidelor politice din România să ne primească pentru dialog și să-și asume proiectul ReUnirii ca proiect de țară! E inadmisibil că au trimis câinii lor de pază, jandarmii!”, este mesajul liderului platformei unioniste Acțiunea 2012, George Simion.

 

Reacția liderilor politici la cele întâmplate la marșul unionist

ALINA GORGHIU, PREȘEDINTE PNL: „Lansez un apel către actuala administrație a Bucureștiului/Jandarmerie să permită manifestarea pașnică a oamenilor. Să blocheze elementele care vor să degenereze marșul dar respectănd mesajul militanților corecți. Cred că apropierea alegerilor din Moldova naște tensiuni pe ambele maluri ale Prutului dar nu dăm un exemplu de democrație blocându-le accesul la protest. Indiferent de rezultatul alegerilor de la Chișinău nu poate fi modificat parcursul european al acestei țări și acesta este cel mai clar mesaj pe care trebuie să il dăm”, a spus Alina Gorghiu.

TRAIAN BĂSESCU, PREȘEDINTE PMP: „Ticăloșilor sau Julien tu cu ce te ocupi ? În România, liderii celor care au manifestat azi la București pentru Unirea României cu Republica Moldova au fost reținuți și băgați în dube de jandarmi. Vai de capul vostru, adunătură de ticăloși trădători de țară.  Cioloș, cât de slugi puteți fi voi, Guvernul României? Pentru violența jandarmilor împotriva unioniștilor din Republica Moldova și România, Ministrul Afacerilor Interne și Dacian Julien Cioloș trebuie să dispară din viața publică.  Slugoilor, ce tare vă doare unionismul. L-ați ridicat pe George Simion, unul din liderii unioniștilor, ca să faceți frumos în fața Germaniei și a Federației Ruse

BOGDAN DIACONU, PREȘEDINTE PRU: „Partidul România Unită condamnă agresarea cetățenilor români care manifestă pașnic pentru UNIRE și solicită demisia imediată a ministrului de interne, Dragos Tudoreche!
Am văzut zilele trecute cum manifestațiile violente ale ONG-urilor lui Soros au fost protejate de jandarmi.
Astăzi vedem stupefiați cum românii sunt agresați in țara lor atunci când cer unirea cu Basarabia”

romaniabreakingnews.ro

,

,

Ca o reflexie asupra celor desfășurate la mitingul unionist din București (22 oct. 2016), pe blogul Adevarul, analistul militar Col.(r.) Ion Petrescu realizează o analiză punctuală a celor întâmplate pe parcursul marșului, care au culminat cu incidente regretabile între manifestanții unioniști și forțele de ordine. Colonelul ion Petrescu trage un semnal de alarmă față de pericolul transformării unor astfel de manifestări legitime în prilej de manevră a unor interese străine de însăși scopul nobil ce animă acest curent unionist. Vezi mai mult despre desfășurarea pas cu pas a marșului pe romaniabreakingnews.ro: A fost Live! Emoție și Furie la Marșul UNIRII „LUPTĂ pentru Basarabia”. Altercații cu forțele de ordine și rețineri! București 22 octombrie 2016

Col.(r) Ion Petrescu

Colonelul Ion Petrescu: Mare diferență între cele trăite, de mine, la manifestația unioniștilor, și cele povestite de alții, la televiziuni cunoscute. Cum a fost la marșul pentru reîntregirea națională? Până la Piața Victoriei frumos, emoționant, un miting pașnic. În fața palatului premierului a început diversiunea, care a reușit macularea unui ideal frumos.

1.La locul adunării inițiale, la Hanul lui Manuc, unde erau circa o mie de persoane, dominanți erau tinerii, cei mai mulți studenți din Republica Moldova, unii dintre ei fiind invitați, de George Simion la microfon. Vestea bună, dată în acest context, era că junii basarabeni vor iniția un referendum pentru unire, în 2018.

2.La microfon a fost și prima slăbiciune a organizatorilor, pentru că primul vorbitor pare a fi fost din partea unui partid, de care s-a delimitat imediat George Simion, liderul Acțiunii 2012.

3.S-a plecat frumos de la Hanul lui Manuc, s-a trecut cu steaguri fluturate și scandări unioniste prin Piața universității.

4.De aici apare și prima întrebare. De ce mai trebuiau întorși manifestanții în Piața Universității?

5.A urmat o deplasare plăcută, din Piața Universității la Piața Victoriei, cu steaguri fluturate, scandări unioniste, mulți juni bucuroși de evenimentul în sine.

6. La Piața Victoriei a început…diversiunea.

7. Brusc, fără nicio explicație, prin megafon, cel ce conducea manifestația a decis ca mulțimea, care se mărise de la Hanul lui Manuc, la Piața Victoriei, să revină, pe Calea Victoriei, în Piața Universității. O decizie lipsită de sens, din moment ce anunțase inițial că manifestanții vor rămâne în Piața Victoriei până va veni acolo Dacian Cioloș.

8. Jandarmii au fost prinși pe picior greșit și au alergat, cu sufletele la gură, pentru a bloca Calea Victoriei.

9. Ca din senin a apărut ceea ce părea a fi o femeie în vârstă, roșie în obraji, strigând contra basarabenilor și afirmând că Basarabia trebuie să rămână la…ruși.

10. Apoi un june cu un mare Tricolor încerca să scape de el, pentru ca să îl dea altcuiva, gest destul de semnificativ pentru deruta ce se dorea a fi instalată.

11. M-am apropiat de zidul format de jandarmi, pentru a vorbi cu George Simion, care nu răspundea la telefonul mobil, deja închis.

12.Acolo era un grup de robuști, unul dintre ei spunându-i celuilalt:“Hai să intrăm în ei!” Adică în jandarmi.

13. În SUA, unde am fost, pentru nerespectarea traseului aprobat, toți manifestanții care s-au abătut de la traseu ar fi fost săltați pe sus de poliția americană, fără nicio negociere la fața locului.

14. În mod ciudat, o voce afirma că ar fi bine să iasă o încăierare, să vină salvarea…

15. Am revenit în Piața Victoriei, acolo unde era locul aprobat pentru miting.

16. Cine a gândit diversiunea obținuse deja victoria. În “țarcul” metalic erau deja unioniști dispersați pe grupuri.

17. Au apărut doi tineri, cu drapele pe ei, care scandau aiurea, în timp ce românii prezenți se întrebau ce urmează.

18. Un imberb a anunțat că George Simion a fost arestat. Era clar, nu exista un lider secund și fără el, restul mulțimii părea ca o turmă de oi, fără cioban. Un lucru inadmisibil.

19. A apărut o Cosânzeană, cu păr de amazoană, picioare lungi și o portavoce îndemnând lumea să se ducă pe Calea Victoriei, traseu neaprobat, pentru negocieri cu jandarmii! Nebunie totală…

20. A fost momentul când am decis să plec, pentru că manifestația unioniștilor se transformase în altceva.

21. Ajuns acasă am urmărit scârbit comentariul lui Robert Turcescu de la B1TV, util poate campaniei unui partid, de a da jos guvernul actual.

22. Acum am înțeles cât de repede au acționat unii, cu alte manifestații, pentru a fi dat jos premierul Victor Ponta.

23. Dacă intenția serioasă a organizatorilor manifestației era să stea în Piața Victoriei până vine Dacian Cioloș, atunci este pur și simplu inexplicabilă, asta ca să fiu elegant, de ce brusc a fost manipulată mulțimea spre Calea Victoriei, spre uluirea jandarmilor și a multor demonstranți.

24. Că sunt alte scopuri o demonstrează și chemarea manifestanților la Piața Universității! Ce să facă acolo? Să planteze flori, ca minerii lui Iliescu?

25. Dăm vina pe ruși, pe germani, dar războiul româno-român continuă, mai nou și pe stradă. 26. Reîntregirea națională nu este jocul de biliard al unui singur om, nici al unei organizații, ci al unei națiuni inteligente, precum cea română.

27. Ceea ce am văzut astăzi a fost transformarea unei manifestații democratice, frumoase, în isteria unor juni cam de prea multe vreme neduși pe la cosânzene. 28. Nu așa se face Unirea.

29. Cineva îmi semnala prezența unui obișnuit al Pieții Universității, la acest marș. O fi unirea obiectiv de interes național, dar nu are nimic în comun cu batalioanele de asalt și cu cei de profesie manifestanți pe viață.

30. Nu ne iese reîntregirea dorită pentru că unora le place să aplice principiul dominoului. Dar domină, prost și regretabil, mulțimile naive.

Col.(r.) Ion Petrescu

* * *

La ora publicării acestui material preluat de blogul Colonelului Ion Petrescu (Blogul-Adevărul) în Piața Universității la Fântâna Arteziană, manifestanții unioniști își instalaseră deja corturile, iar George Simion a făcut apel pe pagina sa de facebook pentru ajutoare cu pături și ceai… Apelul la ajutor a fost trimis și prin sms către toți susținătorii.

george_simion_baricada_unirii

 

apel_george_simion_prin_sms

 

romaniabreakingnews.ro

,

Înregistrare:Marșul UNIRII „LUPTĂ pentru Basarabia” București 22 octombrie 2016 p.1/5

Înregistrare:Marșul UNIRII „LUPTĂ pentru Basarabia” București 22 octombrie 2016 p.2/5

Înregistrare:Marșul UNIRII „LUPTĂ pentru Basarabia” București 22 octombrie 2016 p.3/5

Înregistrare:Marșul UNIRII „LUPTĂ pentru Basarabia” București 22 octombrie 2016 p.4/5

Înregistrare:Marșul UNIRII „LUPTĂ pentru Basarabia” București 22 octombrie 2016 p.5/5

Actualizare 22.00

Video: Momentul reținerii lui George Simion

Reținerea protestatatrilor 

Începutul altercațiilor

Actualizare 19.25
Actualizare 19.00
Corespondentul România Breaking News,  de la fața locului – Ion Anton, a tranmis că în ansamblu marșul a fost un succes, s-a desfășurat fără incidente până la Piața Victoriei,  cu mii de participanți, din care majoritatea tineri, într-o atmosferă de bucurie și într-o perfectă înțelegere cu forțele de ordine. O dată ajunși la Piața Victoriei această atmosferă pozitivă s-a spulberat datorită neînțelegerilor cu autoritățile în plan administrativ.
Actualizare 17.45
George Simion a fost eliberat de la secția 4 poliție, după aproximativ două ore de audieri. Avocatul acestuia, Adrian Pavelescu, a declarat pentru un post de televiziune ca nu a fost lăsat sa intre să il asiste pe acesta. Cu mare greutate acesta a reușit aibe acces la cel reținut, reclamând faptul că la Ministerul de Interne există două măsuri și că astefel de cazuri sunt trate diferit. Au fost situații cînd mitinguri neautorizate au avut concursul și protecția forțelor de ordine, iar acum oare de ce s-a intervenit în mod brutal (?), s-a întrebat retoric avocatul.
Actualizare 17.25
Unul dintre organizatorii marșului, Alexandru Rotaru a venit cu o portavoce în mijlocul celor din țarcul organizat de jandarmi în Piața Victoriei și le-a comunicat că s-a convenit cu jandarmeria ca manifestanții să se deplaseze în grupuri spre Piața Universității. În acest moment manifestanții se deplasează în grupuri spre Universitate. Într-o postare pe facebok (pagina personala) George Simion anunța: „Ne-au dus la sectia 4. Ne regasim la universitate”

Actualizare 17.20

George Simion și ceilalți colegi participanți la  marșului pentru Unirea Republicii Moldova cu România, care au fost ridicați de jandarmi din Piața Victoriei în urma altercațiilor cu forțele de ordine, se află în continuare reținuți la secția 4 poliție. Între timp participanții la marș au fost direcționați spre centrul Pieții Victoriei într-un perimetru delimitat și încercuit cu garduri de protecție ale jandarmeriei.

Actualizare 16.40

George Simion și mai multi manifestanți veniți din Republica Moldova (cinci la număr), se află reținuți la Secția 4, după ce în prealabil au fost duși la secția 1 Poliție. Problemele au început conform organizatorilor, datorită neînțelegerilor la nivel administrativ cu factorii de decizie din Primărie. Practic cererea pentru autorizația marșului stipula și aprobarea întoarcerii către Piața Universității, dar nu au primit aprobare. Din cele relatate de corespondentul nostru Ion Anton, ar fi existat promisiunea ca se va rezolva acest impediment (autorizarea întoarcerii marșului spre Universitate). Se pare ca autorizarea acesta nu a mai fost dată, motiv pentru care atunci când manifestanții ajunși în Piața Victoriei au încercat să continue marșul spre Universitate au întâmpinat rezistența forțelor de jandarmerie car în forță au barat drumul acestora pe motivul că participanții la marș s-au abătut de la traseul stabilit. În acel moment o parte din manifestanți au încercat să forțeze marșul spre Universitate intrând pe Calea Victoriei. George Simion, conform martorilor oculari ar fi fost în prima linie a celor care au forțat continuarea marșului, motiv pentru care a fost trântit la pământ  împreună cu alți colegi, imobilizat și reținut.

Traian Băsescu pe un post de televiziune reacționează față de cele întâmplate: „Greșeală politică imensă să arestezi niște unioniști din Republica Moldova. Est un semnal care va da apă la moară antiunioniștilor, lui Dodon și prorușilor care vor spune că Bucureștiul nu dorește Unirea.” 

Actualizare 16.20

Se scandează: „fara George nu plecăm”. (N.R. RBN Press, se pare ca liderul Acțiunii 2012, George Simion a fost reținut de forțele de ordine. Nu este clar încă de la ce a pornit altercațiile cu forțele de ordine.

Actualizare 16.05

Actualizare 15.53

15.53 / Acum – Live ! #LuptampentruBasarabia /// Îmbrânceli și busculade cu Jandarmeria Română. Forțele de ordine interzic marșului să intre pe Calea Victoriei.

Actualizare 13.45  Romanian Breaking News – RBN press a adăugat 3 fotografii noi.

Actualizare 15.43 

„Haideți, azi mergem cu toții la Marș! Sâmbătă 22 octombrie Ora 14:00.
ACUM este momentul ca Președinția, Parlamentul și Guvernul României să își asume, prin politici concrete, responsabilitatea față de proiectul ReUnirii; Ne întânlim în București, la Hanul lui Manuc(lângă Piața Unirii) sâmbătă, 22 octombrie ora 14:00 și pornim în marș.

Este al cincilea an când organizăm o astfel de manifestare la București. De la an la an suntem din ce în ce mai mulți. Un marș similar a scos 50 000 de oameni în stradă la Chișinău pe 27 martie anul acesta. Însă anul acesta nu mai plecăm acasă până când politicienii de la București, reprezentanți ai Guvernului și ai partidelor politice care au șansa de a accede în viitorul Parlament recunosc necesitatea Reunirii și își asumă actiunile care vor duce la împlinirea acestui deziderat.

 

Citește și …

Marșul pentru Basarabia! Cutremurătorul mesaj al basarbenilor uitați de clasa politică românească: „dacă noi nu facem ceva în viitorul apropiat, ne vom pierde. Vom fi două națiuni diferite și mai bine murim decât să se întâmple asta!”

„Wind of change” – Bate vântul schimbării! Cât pierd România și Republica Moldova în absența (Re)Unirii ?

 

romaniabreakingnews.ro

,

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

„Am o veste bună. În această dimineață s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de Acordul Comercial cu Canada. Este o înțelegere care este destul de bună”, a spus președintele Klaus Iohannis, la Bruxelles

Președintele Iohannis a precizat că de la 1 mai 2017 se va renunța la vize pentru persoanele care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie anul viitor pentru toți românii, detaliind că se prevede un mecanism de „snap pack, care stipulează că dacă numărul de imigranți ajunge să fie însemnat, partea canadiană își rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize.

„Această clauză de snap pack este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani, după care nu mai poate fi revocată decât în condițiile generale internaționale această înțelegere”, a precizat Președintele Iohannis.

Președintele a precizat că înțelegerea cu partea canadiană devine valabilă în măsura în care se semnează Acordul CETA. „În situația în care se ajunge la parafarea Acordului CETA, acest acord pe care l-am negociat cu partea canadiană referitor la vize devine valabil”, a declarat Iohannis, precizînd că o înțelegere similară cu cea a României s-a făcut și între Bulgaria și Canada, iar rezerve mai sunt exprimate față de Acordul CETA de către Valonia.

„Sper ca celelalte părți care au mai avut rezerve față de acest acord să ajungă la o bună înțelegere cu partea canadiană și să ajungem în situația să avem un acord care, în esență, consider că este foarte bun”, a arătat președintele Iohannis.

Anterior Romania Breaking News a anuțat că România, Bulgaria și Belgia au refuzat marți, la reuniunea miniștrilor comerțului din UE, să își dea acordul pentru tratatul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA). Delegațiile românp și bulgară, carecondiționează acceptarea tratatului de liberalizarea vizelor pentru cetățenii lor în Canada, și-au menținut rezervele, a explicat ministrul slovac al Economiei, Peter Ziga, care deține în prezent președințial Consiliului Comerțului. În schimb Belgia nu a aprobat semnarea tratatul pentru că entitățile federale valone au refuzat să le delege autorităților centrale dreptul de a semna acordul.

romaniabreakingnews.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press