,
Seară duhovnicească dedicată poetului Daniel Turcea – Văzduhul duhovnicesc al poeziei, 26 noiembrie 2015
Seară duhovnicească dedicată poetului Daniel Turcea – Văzduhul duhovnicesc al poeziei, 26 noiembrie 2015. Invitați: pr. Sever Negrescu (poet); Virgil Borcan (scriitor); Bucur Crăciun (arhitect); Monica Patriche (poet); Au recitat: Lidia Popița Stoicescu (scriitor); Actrițele: Ana Calciu; Brândușa Mircea; Afrodita Andone; Organizator: Pr.Conf.Dr. Gheorghe Holbea, Prodecan;
Înregistrarea video (fragment):
Înregistrarea audio (fragment):
Reportaj Trinitas TV:
Articol Basilica, din care și redăm un fragment:
http://basilica.ro/vazduhul-duhovnicesc-al-poetului-daniel-turcea-110744.html
„Preotul și poetul Sever Negrescu a spus că Daniel Turcea a fost un mărturisitor al credinței ortodoxe, în perioada regimului comunist, prin profunzimea spirituală a poeziei sale: „Poezia sa este o altă treaptă a rugăciunii și cred că nu greșesc dacă spun că volumul de poeme «Epifania», apărut pentru prima dată în 1978, poate să reprezinte o carte de rugăciune în special pentru scriitori și poeți, pentru că ei se apropie de Dumnezeu prin acest gen de poezie”.
Arta lirică pare să fie o cale foarte potrivită de exprimare a vieții omului, a tainelor lui ascunse și a profunzimilor spirituale, care depășesc raționalitatea și materialitatea.
„Poetul Daniel Turcea ne învață să iubim viața, ne vorbește foarte mult despre înviere, despre rugăciune, despre lumină și toate aceste lucruri pe care, dacă nu le găsim în inima noastră și le căutăm departe, dacă suntem abstracți, indiferenți și lipsiți de veghe, nu le vom găsi niciodată. Creștinismul este o transmitere a tainelor de la inimă la inimă și mai puțin o problemă a informației, a culturii, a filosofiei”, a spus poeta Monica Patriche.
În opera lui Daniel Turcea se observă o trecere de la lumea fizică, de la mineralitate și materialitate la văzduhul duhovnicesc, la imagini și idei desprinse de căderile lumii.
„Majoritatea criticilor spun că Daniel Turcea a evoluat dinspre entropie spre epifanie, adică dinspre o poezie a teluricului și a instinctelor spre o poezie a mărturisirii. El este un om care a căutat întotdeauna adevărul pe care l-a mărturisit cu toată puterea ființei lui”, a spus Virgil Borcan, scriitor și critic literar.
Mărturii despre cum era în viața de zi de zi poetul au fost date de arhitectul Bucur Crăciun: „Daniel Turcea nu era un om al căilor bătute. Era un om foarte sensibil, un cuvânt nelalocul lui sau aspru îl mâhnea, dar nu se supăra, nu avea o supărare mecanică. L-a supărat în schimb lumea fără Dumnezeu, care produce niște răsuciri și loviri ale sufletului omului”.
Părintele Gheorghe Holbea a spus că poetul Daniel Turcea s-a apropiat de Biserică la sfaturile și rugăciunile mamei sale, după ce în prealabil a fost interesat de multe învățături care să îi ofere răspunsuri în căutarea absolutului.
„După 1972 începe perioada creștină a poetului, când se apropie de Biserică și de Dumnezeu, mai ales prin rugăciunile mamei sale, care era fiică de preot. Între ascendenții săi, bunici, străbunici, neamuri mai îndepărtate, au fost opt preoți. Deci, consider că, într-un fel, el decantează liric experiența preoților din neamul său”, a spus părintele Gheorghe Holbea.
În cadrul întâlnirii, poezii ale lui Daniel Turcea au fost recitate de scriitoarea Lidia Popița Stoicescu și actorii: Ana Calciu, Brândușa Mircea și Afrodita Androne. Daniel Turcea s-a născut la 22 iulie 1945, la Târgu Jiu, și a murit la 28 martie 1979, la Mănăstirea Cernica. Principalele sale volume de poezii sunt Entropia (1970) și Epifania (1978).”
Despre poet:
http://ziarullumina.ro/daniel-turcea-un-poet-mistic-23705.html
Publicat de Ion Anton – romaniabreakingnews.ro
,
De Ziua Unirii Bucovinei cu România – omagierea lui Vladimir de Repta – „Mitropolitul Unirii”, care, alături de Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Dionisie Bejan, Ion Nistor, Vasile Bodnărescu și ceilalți patrioți bucovineni a făurit Unirea.
Convocat joi 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei, constatând… „că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările Române dintru Nistru și Tisa într-un stat național unitar” hotărăște: „Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremus, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
Dragi români, la 97 de ani de la acest moment istoric, joi 26 noiembrie 2015, ora 18:00, la CLUBUL ȚĂRANULUI, Institutul Frații Golescu pentru românii de pretutindeni și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina în parteneriat cu Clubul Țăranului Român, au omagiat personalitatea Mitropolitului VLADIMIR, CAVALER DE REPTA (1841-1926) care, alături de Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Dionisie Bejan, Ion Nistor, Vasile Bodnărescu și ceilalți patrioți bucovineni a făurit Unirea.
Preot, profesor, teolog, Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei și Dalmației (din 1902), VLADIMIR DE REPTA a apărat interesele românilor în camera imperială de la Viena, devenind, atunci când istoria și-a deschis orizontul, unul din artizanii Unirii Bucovinei cu Țara.
Descendent al unui puternic neam răzeșesc bucovinean, care a dat țării și mari boieri, Vladimir de Repta, personaj și cârmuitor de marcă al Universității din Cernăuți, a scris mult și divers prin gazetele bisericești și laice ale vremii, lucrările lui de referință, publicate, în 1888, și în limba română, și în cea germană, fiind „Psihologia și însemnătatea ei pentru deșteptarea, cultivarea și înaintarea vieții religioase” și „Psihologia și viața religioasă”.
Era originar din Banila de pe Ceremuș, născut în 1841 și botezat Vasile. A urmat Institutul Teologic din Cernăuți, apoi studii de specializare la Viena, Bonn, München și Zürich. Pregătirea teologică l-a recomandat să ocupe din 1873 postul de profesor de Noul Testament la înalta școală teologică din capitala Bucovinei, fiind apoi decan și chiar rector al Universității din Cernăuți (1883/84). Pe lângă activitatea sa de la catedră, Vasile Repta a fost vicepreședinte al „Societății pentru cultură și literatură română din Bucovina”.
În 1885 a intrat în monahism la Mănăstirea Sucevița, cu numele Vladimir, în 1890 a ajuns arhimandrit, în 1896, vicar general al Mitropoliei Bucovinei, apoi, din 1899, episcop de Rădăuți. Calitățile sale de teolog și bun administrator l-au propulsat, începând cu 1902, pentru funcția de mitropolit al Bucovinei. A fost cel care, în noiembrie 1918, a prezidat în Palatul mitropolitan lucrările adunării care a declarat Unirea cu Regatul român. Pentru activitatea sa de cultivare a identității românești din Bucovina a fost ales membru de onoare al Academiei Române și președinte al primului Senat al României Reîntregite (1919). În 1924 s-a retras din scaun, mai ales din cauza unor intrigi politice. Doi ani mai târziu a trecut la cele veșnice.
Omagierea Unirii Bucovinei cu România și a Mitropolitului Unirii – Vladimir de Repta (26.11.2015)
„Bună seara! Vă mulțumesc că sunteți în seara aceasta prezenți pentru a omagia personalitatea Mitropolitului Vladimir de Repta, figură marcantă bucovineană, cel prin a cărui dăruire s-a înfăptuit unirea Bucovinei cu patria-mamă, România. Om de mare cultură, Rector al Universității din Cernăuți, cu rol deosebit în formarea tinerilor în conștientizarea identității naționale, Mitropolit al Bucovinei care a militat pentru cauza unională la Viena, patriot deosebit ce a luptat, alături de alți români pentru ca România să își afirme teritorialitatea și să se întregească în granițele sale firești. Ca și co-organizator al acestui eveniment și păstrător de conștiință națională, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, aduce recunoștința sa acestui simbol al românimii, Vladimir de Repta. Doresc tuturor ca această întâlnire a celor care respectă valorile românești să fie cu folos, spre binele românilor de pretutindeni! – dr.Mădălina Andrei, Președinta filialei București „Pan Halippa” a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina.
Neștiuta și Uitata Istorie româneasca în Bucovina – Evocarea lui Vladimir de Repta p.1/6
Video: dezbaterea și evocarea mitropolitului Vladimir de Repta / dr. Mihai Nicolae
Neștiuta și Uitata Istorie româneasca în Bucovina – Evocarea lui Vladimir de Repta p.2/6
Video – Prof.dr. Marius Vasileanu: (Anul 1918). Despre cum i-a înduplecat Vladimir de Repta pe soldații ruși (credincioși ortodocși) din armata țaristă, să renunțe a mai cere o sumă uriașă de bani de la locuitorii Bucovinei cu aminenințarea unor represalii militare, punând deasupra insuficientei sume de bani strânse, Mitra de Mitropolit (Ortodox) al Bucovinei, Mitră care avea niște pietre prețioase încastrate, dar și așa neîndeplinind suma cerută. Gestul ia impresionat pe ruși care în final au renunțat la cerere și au înapoiat suma de bani împreună cu Mitra mitropolitului Vladimir de Repta. Un alt episod este legat de evrei care au fost protejați de prezența Mitropolitului în fața pericolului reprezentat de agresiunea soldaților ruși față de tot ceea ce era elementul evreiesc, de la jafuri și suprimări fizice până la incendieri și devastări de imobile ale acestora. Un număr de 63 de suluri sacre (Tora) au fost luate din Marea Sinagogă din Cernăuți și adăpostite în Mitropolia Ortodoxă din Cernăuți, luate sub protecția lui Vladimir de Repta. Cu puțin timp înainte de acest episod, Sinagoga din Boian fusese devastată și arsă de către armta rusă.
Neștiuta și Uitata Istorie româneasca în Bucovina – Evocarea lui Vladimir de Repta p.3/6
Video: dr. Daniela Diculescu, născută Repta, despre personalitatea Mitropolitului
Neștiuta și Uitata Istorie româneasca în Bucovina – Evocarea lui Vladimir de Repta p.4/6
Neștiuta și Uitata Istorie româneasca în Bucovina – Evocarea lui Vladimir de Repta p.5 /6
Neștiuta și Uitata Istorie româneasca în Bucovina – Evocarea lui Vladimir de Repta p.6/6
Regizorul Radu Găină, despre un proiect de suflet, un film despre părțile acelea de Românie – Bucovina, Basarabia, care la 1918 s-au unit cu Țara, care era o oportunitate de a lega personalitatea lui Vladimir de Repta de cea a lui Iancu Flondor și a celorlalți făuritori și profeți ai unui vis înplinit – Unirea de la 1918, care ar fi trebuit „să se retragă”, vorba lui Octavian Goga –„să se retragă în discreție după 1918-1920, în larma ciudată a mulțimilor și să lase loc la masa bucatelor , celor mai îndrăzneți”. Așa s-a întâmplat cu Iancu Flondor, pe care îl vom evoca cu TVR într-un documentar pe care îl vom realiza poate prin 2017 sau 2018… urmărește video:
Video proiectat la manifestarea despre Vladimir de Repta -„Orașe din România Interbelică – Cernăuți, capitala Bucovinei” (1939)
Vladimir de Repta – Episcopul Unirii
Alte surse: , monitorulsv.ro, ziarullumina.ro, dragusanul.ro
Sursa faximil carte: protioanlisnic.blogspot.ro,
Publicat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro
,
„1 decembrie 1918 – Ziua Reîntregirii Naționale” – dezbatere sub egida Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică și a Platformei Unioniste Acțiunea 2012
În curs de actualizare…
Sub egida Plarformei Unioniste Acțiunea 2012 și a Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică, a avut loc joi, 26 noiembrie 2015, la Palatul Parlamentului, o importanță dezbatere cu titlul „1 decembrie 1918 – Ziua Reîntregirii Naționale”. Dezbaterea a pus în discuție prin contribuția participanților, experiențe, opinii, probleme dar mai ales oportunități și modele de atitudine demne de urmat pentru realizarea Reunificării celor două state românești despărțite azi, vremelnic, de granița de pe râul Prut.
Urmărește înregistrarea audio completă a dezbaterii (Credit: Ion Anton, redactor – romaniabreakingnews.ro)
Aportul principal adus la realizarea dezbaterii, a aparținut liderilor celor două organizații, George Simion de la Acțiunea 2012 și Col.(r) Ion Petrescu – liderul informal al Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică, care au reușit împreună să coaguleze în jurul Idealului Reunificării pus în discuție la această dezbatere, invitați de marcă, care prin experiența și activitatea lor în domenii ca, istorie, geopolitică, știință militară, intelligence militar, jurnalism, drept și activism civic, au contribuit la conturarea unei diversități a abordării idealului „Reunificării”, și totuși unitare prin însăși natura scopului care i-a reunit pe toți la Parlamentului României – „1 decembrie 1918 – Ziua Reîntregirii Naționale”. Elocvent în acest sens, este îndemnul domnului Col.(r.) Ion Petrescu, care în articolul ce anunța această dezbatere, publicat pe blogul Adevărul, propunea un imperativ:
Dincolo de evocarea momentului de la 1 Decembrie 1918, este timpul ca (…) să fie demarate două inițiative concrete, în cele două state românești.
Prima ar viza contacte inițial informale, pentru stabilirea modalităților concrete, nu teoretice, în care se vor integra cetățenii europeni, dintre Prut și Nistru, în viitoarea Românie reîntregită, atunci când, pe cale democratică, va veni momentul reîntoarcerii înstrăinaților de Țară la Patria Mamă.
Inițiativa secundă ar avea în vedere necesara constituire a unei delegații a românilor din cele două entități statale existente acum, una care să zboare din Europa în Patria Unchiului Sam, pentru a pleda la Congresul Statelor Unite ale Americii, înțelegerea utilității și importanței unei Românii reunificate, puternice, la granița de est a NATO. Ambele acțiuni ar fi oglindirea principiului win–win, în care câștigătorii reunificării ar fi toți cetățenii europeni, din stânga și din dreapta Milcovului de azi. Sigur, și la București și la Chișinău există voci extrem de bine motivate, politic și financiar, pentru a amâna sine die dosarul reîntregirii naționale, etichetând pe unioniștii de acum utopici. Să le reamintim surprinderea și neputința comunității europene la agresiunea comisă de răsăriteni asupra Ucrainei, la invazia sutelor de mii de migranți din Orientul Mijociu și din alte zone marcate de sărăcie, care au luat cu asalt bătrânul nostru continent, la dislocarea unei forțe expediționare ruse în Siria. Dinamismul lumii de azi este aidoma unui tren de mare viteză, care oprește o singură dată în stația în care îndrăznim să mai reflectăm la lumina necesară, posibilă, inevitabilă a zilei de mâine, inclusiv a unei viitoare Zile Naționale sărbătorită așa cum se cuvine, in integrum, de cei care vorbesc limba lui Mihai Eminescu. – Col.(r) Ion Petrescu (pe blogul Adevărul)
Video:Col.(r) Ion Petrescu și G-ral. Degeratu – Dezbatere despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video:Col.(r) Ion Petrescu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
„… intenționam să facem această activitate (dezbatere) într-un edificiu care are conexiuni cu Burxelles. Mi s-a spus de acolo, că fiind vorba de o „„dezirabială”” Unire cu Republica Moldova, nu ar fi prea încântați să ne primească. La Chișinău, când am fost recent, un interlocutor îmi spunea că la o recepție a unei ambasade străine, reprezentantul Uniunii Europene a zis că, „„dacă vă uniți cu România””, atunci România va fi în afara Uniunii Europene…
Aceste precizări ale mele, pornesc de la un adevăr. Dacă așa sunt lucrurile privite la București și dacă așa sunt unele comentarii la Chișinău, este clar că la nivelul Uniunii Europene se discută la nivel neoficial de posibilitatea ca la un anumit moment, pe cale democratică, România Răsăriteană numită azi Republica Moldova, să revină la Patria Mamă.
În calitate de Colonel în rezervă, de om care mă uit la „Basarabia pământ românesc”, pentru că acolo s-a născut mama mea, în Românești, în stânga Prutului, bunicul meu la Lencăuți, pe malul drept al Nistrului, bunica mea, în Cetatea Albă, imi doresc ca această clipă să vină mai repede…” urmărește mai mult în înregistrarea video mai jos
În cadrul dezbateri Col.(r) Ion Petrescu a pus în discuție și ceea ce ar putea fi „Apărarea românilor pe Nistru” propusă pentru prima orară în cadrul emisiunii Valori Euroatlantice de G-ral. Constantin Degeratul, fost Șef al Statului Major General al Armatei Române.
Despre Colonelul (r.) dr. Ion Petrescu
S-a născut la 2 noiembrie 1955, în București. După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu, în 1977, a comandat, între 1977-1984, subunități de grăniceri, succesiv, în garnizoana Timișoara, ulterior la Aeroportul Internațional Otopeni.
În 1986 a absolvit Academia Militară fiind încadrat la săptămânalul pentru ostași „La datorie”. În decembrie 1989 a realizat, cu alți colegi, primul număr necenzurat al acestui periodic, pe care l-a dus personal la TVR, unde a și fost prezentat ca prima publicație militară liberă de orice influență ideologică. După 1989, redacția din care a făcut parte a fost integrată în aceea a săptămânalului „Armata României”, intitulat azi „Observatorul militar”. În 1991 a obținut certificatul de atestare al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
În 1992 a urmat cursul de limbă franceză la Academia de Înalte Studii Militare/A.Î.S.M.
În 1993 a primit premiul ziarului „Vremea” și al revistei „Totuși iubirea”, pentru publicistica promovată cu încurajarea lui Adrian Păunescu. În anul 1997 este numit șeful biroului presă al MApN, ulterior șeful secției mass-media din Direcția Relații Publice, până în 2000. În 2000 a absolvit Colegiul de Studii Internaționale și de Securitate, din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, din Bavaria, în Germania. În noiembrie 2000 este numit directorul Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naționale. A asigurat mediatizarea, pentru presa militară, a summiturilor NATO de la Praga/2002 și Colorado Springs-SUA/2003. În perioada postdecembristă a îndeplinit misiuni peste hotare, ca jurnalist militar și ofițer de relații publice la exerciții multinaționale în Afganistan, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Elveția, Franța, Germania, Irak, Italia, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Ungaria, SUA și Turcia. În 2007 este împuternicit la comanda Direcției Informare și Relații Publice din MApN. Pentru TVR1 a realizat, în studioul TV al NATO, din Bruxelles, interviuri cu personalități politice și militare, de la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice, difuzate de televiziunea publică înainte de începerea Summitului NATO, de la București, din 2008. În 2009 a scris editoriale și analize politico-militare, în ziarele „Jurnalul național” și „Ziua”,în 2010/2011 la ARENA.MD și între 2010-2013 la ZIUAVECHE.RO. Din ianuarie 2013 este blogger la ADEVĂRUL și la VOXPUBLIKA.MD. Colaborează ca analist militar, la posturi de radio și televiziune. A inițiat, în 2014 și realizează și în prezent emisiunea “Valori euroatlantice”, la 6TV. A fondat Clubul Militar Român de Reflecție Euroatlantică.
Video: G-ral. Constantin Degeratu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Despre Rusia, cea care construiește riscuri de securitate în zonă, despre „riscurile identitare” majore pentru tânăra generație din stânga și din drepta Prutului și ceea ce ar fi „apărarea românilor pe Nistru”. (România – R. Moldova)
„…construcția unei singure armate, nu neapărat formam o singură armată pe o singură coloană, ci așa cum am încercat în 1997-1998, când am reconstruit armata, …ea avea partea sa militară de dincolo de Prut, care trebuia organizată în acelaș mod. R Moldova are cel puțin aceleași drepturi ca și Siria lui Bassar al Assad, să ceară și să primească ajutor pentru protejarea intereselor sale sub agresiune teroristă dintr-o fantomatică formă statală sprijinită de Rusia pe Nistru.
Dintr-un anumit punct de vedere într-o astfel de direcție trebuie să acționeze societatea civică în primul rând… …dacă „strada” este diapazonul problemelor noastre, ea trebuie și poate să înțeleagă aceste lucruri. Gestiunea problemelor noastre nu trebuie să fie separată ci una singură.
Altfel, riscurile de securitate construite de Rusia în această zonă, sunt înfiorătoare pentru generația noastră. Sunt „riscuri identitare” majore, pe care acum aproape nimeni nu le înțelege și dacă nu vom ști să volorificăm aceste oportunități sau inoportunități, vom plăti un preț foarte scump mai încolo.
Într-o astfel de situație nu ar fi extrem de greu să facem ceea ce e de făcut, pentru că timp este, pentru că știm sigur că Rusia nu exploatează decât slăbiciuni, pentru că atâta vreme cât am anunțat de trei ani, că nu vom acționa militar în sprijinul Ucrainei, Georgia și R. Moldova, i-am invitat pe ruși să acționeze, …o strategie absolut stupidă” – vezi mai mult în înregistrarea video mai jos.
G-ral. Constantin Degeratu – a îndeplinit funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române în perioada 22 ianuarie 1997 – 15 februarie 2000. De asemenea, din anul 2005, el deține funcția de consilier de stat la Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale.
S-a născut la data de 2 noiembrie 1948, în comuna Ceptura (județul Prahova). După absolvirea Liceului, a urmat cursurile Școlii Superioare de Ofițeri Activi “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, arma infanterie (1966-1969), la absolvirea căreia i-a fost acordat statutul de ofițer activ în cadrul Forțelor Armate, cu gradul de locotenent (26 octombrie 1969).
A studiat la Academia de Înalte Studii Militare din București (1971-1973), la absolvirea căreia a fost avansat la gradul de locotenent-major.
A revenit apoi în structurile operative ale Armatei Române în funcția de șef al Cercetării în statul major al Batalionului 26 Vânători de Munte “Avram Iancu” de la Brad (1973-1975). A activat apoi ca ofițer 3 (1975-1980) și ofițer 2 (1980-1982) la Secția Cercetare din statul major a Armatei a III-a (ulterior Armata a IV-a, prin renumerotare) din Cluj-Napoca, ofițer 2 pentru pregătire operativă la Secția Operații a Armatei a IV-a (1982) și ofițer 1 pentru cercetare științifică la Secția Operații a Armatei a IV-a (1983-1990).
În paralel cu funcțiile operative, Constantin Degeratu a mai urmat un curs postuniversitar de informatică organizat de ITC Cluj-Napoca (noiembrie 1975 – aprilie 1976), precum și Facultatea de Drept a Universității “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca (1978-1983), obținând diploma de licență în Drept, cu o lucrare de licență privitoare la combaterea terorismului internațional prin mijloace juridice. De asemenea, a fost avansat la diferite grade: căpitan (1976), maior (1982), locotenent-colonel (1987) și colonel (1990).
Apoi, în perioada mai 1990 – decembrie 1994, a îndeplinit funcția de Șef al Secției Operații în cadrul Comandamentului Armatei a IV-a “Transilvania” din Cluj-Napoca. În acest timp, el și-a desăvârșit pregătirea militară participând la diferite cursuri de pregătire organizate de NATO (Primul curs comun pentru ofițeri din cadrul NATO și fostele state membre ale Tratatului de la Varșovia – NATO Defence College din Roma (octombrie 1991), Cursul pentru generali și amirali – NATO Defence College din Roma (octombrie 1993)).
Ulterior a mai absolvit Colegiul Național de Apărare din București (ianuarie – iunie 1994), Colegiul Regal de Studii de Apărare (RCDS) din Londra (ianuarie – decembrie 1995). În anul 1996, a obținut titlul științific de Doctor în Știința Militară, la Academia de Înalte Studii Militare din București cu teza „Prevenirea surprinderii strategice”.
La 25 octombrie 1993, Constantin Degeratu a fost avansat la gradul de general maior (general cu o stea) (din octombrie 1995, gradul s-a numit General de brigadă) În decembrie 1995, a fost numit în funcția de locțiitor al Șefului Direcției de Operații din Statul Major General.
La 22 ianuarie 1997, generalul Constantin Degeratu a fost numit ca șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcție pe care a deținut-o până la 15 februarie 2000. În această calitate a fost și membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. De asemenea, în perioada ianuarie 1997 – septembrie 1999 a deținut și demnitatea de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale.
A fost avansat pe rând la gradele de General de divizie (General maior, cu două stele) la 25 februarie 1997, General de corp de armată (General locotenent, cu trei stele) la 26 noiembrie 1998 și General de armată (General, cu patru stele) la 25 octombrie 2000.
Ca șef al Statului Major General, el a continuat restructurarea acestui organism suprem de conducere a Armatei, optând în aprilie 1997 pentru sistemul modular american. El a pregătit și a declanșat programele speciale de cooperare cu Statul Major Întrunit al Apărării al SUA și cu Statul Major al Apărării al Marii Britanii. În același timp, a condus activitățile pentru implementarea unui plan de restructurare și modernizare a Armatei Române în cooperare cu specialiști militari americani și britanici și cu responsabili ai Corpului Rand (SUA). În cadrul exercițiilor Parteneriatului NATO pentru Pace, Statul Major General al Armatei Române a condus nemijlocit activitățile de ordin militar în timpul conflictului din Iugoslavia, al „crizei albaneze” și al instituirii forțelor de menținere a păcii în Kosovo.
Generalul Degeratu este primul șef al Statului Major General, numit după evenimentele din decembrie 1989, care a trăit experiența observării unui conflict militar deschis, de durată, în proximitatea teritoriului național, conflict ce a angajat tehnologie de vârf în domeniul armelor de distrugere la distanță.
Video: G-ral. Eugen Bădălan la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
„…Peste trei ani se împlinesc un secol de la Unire, dată care ne găsește pe noi în situația de a nu avea România Mare… Basarabia, Nordul Bucovinei, lipsesc din teritoriul actual al României. Nu o să fac acum analiza „„de ce lipsesc acele teritorii?””, „„cine este vinovat?””, pentru că mi s-a părut analiza domnului G-ral. Degeratu ultra concludentă. Eu vreu să vă spun altceva, de câte ori vine vorba de poporul român, eu imi pun întrebarea „„cum se definește un popor? care sunt elementele definitorii ale unin popor?”” și de fiecare dată îmi aduc aminte de cele trei criterii pe care nu eu le-am stabilit, ci mulți istorici și sociologi le-au stabilit de-a lungul timpului, aceiași limbă, aceleași tradiții și obiceiuri – aceiași cultură și acelaș teritoriu.
Centenarul Marii Uniri ne va găsi tot fără „Marea Unire”. Nu cred că este tip suficient, ca în trei ani de zile să facem mișcări atât de ample, încât centenarul Marii Uniri să ne prindă într-o singură Țară.
Din perspectiva întrebării „„Când?””, trebuie să ne așteptăm, că sunt proiecte pe termen mediu, în nici un caz pe termen scurt.
Din perspectiva întrebării „„cum?””, văzând ce se întâmplă azi în lume cât și în cele două românii, cred că dacă așeptăm decizia liderilo politici de la București și Chișinău, de la Washington, Berlin, Moscova sau de mai știu eu unde, nu se va întâmpla nicodată. Ca acest lucru să se întâmple, trebuie să fie voința de nestrămutat a acestui popor trăitor în cele două țări. Dar pentru asta cred că avem nevoie de câteva elemente care nu se vor obține de la sine. Avem nevoie să redeșteptăm în noi spiritul de frățietate, de „„nevoie”” de a fi împreună. Avem nevoie să ne întoarcem la valorile noastre tradiționale, care sunt aceleași și pe malul drep și pe malul stâng al Prutului și avem nevoie să promovăm în mediul internațional, existența acestor valori unitare. Deci avem nevoie de ceea ce se cheamă a fi o educație de manifestare civică unitară, pe ambele părți ale Prutului. Dacă așteptăm asta să vină de la conducătorii ministerelor educației de la Chișinău sau București, vom aștepta degeaba. Trebuie deci să găsim acele formule de mobilizare care să înceapă mișcarea unionistă de jos în sus și nu de sus în jos. Platforma dumneavoastră unionistă cred că este una dintre aceste formule, dar cred că trebuie extinsă și multiplicată, căci numai așa putem ajunge la acest deziderat. ”
Studiile sociologice făcute în perioada interbelică, când se încerca delimitarea graniței Europene pe baza analizei psihocomportamentale a grupurilor trăitoare în aceste spații și nu pe baze geografice. Și dacă geografic toată lumea susține că Europa se întinde până la Urali, din punct de vedere psihocomportamental Europa se oprea la Nistru! Atunci, dacă granița psihocomportamentală a Europei este Nistrul, cred eu că, Europenii pot fi și ei interesați să refacă această graniță acolo unde a fost ea dintodeauna.
Dacă suntem obligați să răspundem la întrebarea „„cum putem face Reunificarea?””, atunci suntem obligați să răspundem la întrebarea și „cine ne mai poate ajuta?””, pentru că în actualul context internațional, o asemenea mișcare, fără să atragem sprijinul comunității internaționale. mi se pare imposibil. Sprijinul coomunității internaționale poate fi atras plecând tocmai de la valorile Europene. Aici se naște firesc întrebarea: Oare liderii actuali ai Uniunii Europene, care vor fi aceiași și în viitor, sunt interesați de acest lucru? Răspunsul poate fi – nu sunt interesați, sau au alte interese, care pot merge până acolo încât să sacrifice unele teriotrii și unele popoare de dragul internațional sau de dragul unor beneficii.”
O soluție ar fi indiguirea Rusiei lui Putin, a spus G-ral. Eugen Bădălan, descriind situația Rusiei care va continua să provoace pe toată lumea așa cum o face în acest moement. Tocmai acest proces de îndiguire și o conștientizarea Alianței Nordatlantice și Europene că ar avea de câștigat în urma Reîntregiriri României, ar fi o soluție de răspuns la întrebarea – „cine ne poate ajuta”.
Eugen Bădălan s-a născut la data de 30 decembrie 1951, în satul Traian (județul Brăila) este general de armată și a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (2004-2006).
A absolvit cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Infanterie „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1973) și apoi Academia de Înalte Studii Militare, secția Arme Întrunite (1980).
Ulterior, și-a perfecționat pregătirea militară urmând cursul postacademic de comandanți de regiment (1985); cursul postacademic superior (1993); un curs de perfecționare în cunoașterea limbii engleze (1999); Colegiul Național de Apărare (2000); master în administrația publică (2003). În anul 1998, a obținut titlul științific de doctor în științe militare, cu teza „Armata de arme întrunite în perspectiva mileniului trei. Contribuții la dezvoltarea doctrinei de luptă a trupelor de uscat”.
După absolvirea Școlii de ofițeri, a îndeplinit funcțiile de comandant de pluton și locțiitor de comandant de companie la Regimentul 301 Mecanizat (1973-1977); locțiitor de comandant de batalion, comandant de batalion și ofițer 2 la Regimentul 301 Mecanizat (1977-1983); șef de stat major și comandant la Regimentul 282 Mecanizat (1983-1989); șef de stat major (prim-locțiitor al comandantului) la Divizia 11 Mecanizată din Oradea (1989-1990).
Eugen Bădălan a fost numit în funcțiile de șef de stat major și comandant al Diviziei 67 Mecanizate (1990-1994), apoi comandant al Corpului 8 Armată (1994-1995).
În perioada 18 octombrie 1995 – 12 septembrie 1997, generalul de brigadă Eugen Bădălan a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a, dislocată în garnizoana Buzău. Este apoi prim-locțiitor al șefului Statului Major al Trupelor de Uscat (1997-1998); șef al Direcției Protecție și Siguranță Militară – fosta Direcție a Contrainformațiilor Militare (1998-1999); locțiitor și adjunct al șefului Statului Major General (1999-2000).
A fost avansat la gradul de general de corp de armată (cu 3 stele) la 25 octombrie 2000, fiind numit în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre (noiembrie 2000 – octombrie 2004).
La data de 25 octombrie 2004, Eugen Bădălan a fost înaintat la gradul de general de armată (cu 4 stele) și a fost numit în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române.
Generalul Eugen Bădălan a desfășurat o bogată activitate științifică, fiind autorul a numeroase articole și lucrări publicate în reviste de specialitate. De asemenea, a susținut o serie de comunicări în cadrul unor sesiuni, simpozioane sau conferințe. Este membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Fundației Colegiului Național de Apărare.
Începând din anul 2004 este conferențiar universitar la Colegiul Național de Apărare.
Video: G-ral. Mihaiu Margarit la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: G-ral. Stan Petrescu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Amiral Eugen Laurian la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Col. Anatol Munteanu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: George Simion la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918 (p.1)
Video: George Simion la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918 (p.2)
Video: George Simion la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918 (p.3)
Video: Istoric Constantin Corneanu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Eugen Popescu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Avocat Alexandru Surcel (A2012) Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Gheorghe Nicolaescu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: dr. Marius Vacarelu la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: dr. Petrisor Peiu (FUMN) la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Vlăsceanu Andrei la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Iulian Popescu Acțiunea 2012 – la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
Video: Concluzii Col. Petrescu și G-ral. Degeratu – Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii 1 decembrie 1918
Video: George Simion concluzii la Dezbaterea despre Reunificare de Ziua Unirii – 1 decembrie 1918
În curs de actualizare…
,
ISLAMISMUL! EXTREM DE GRAV ȘI APROAPE DE NECREZUT: TERITORII SCOASE DE SUB AUTORITATEA STATULUI ÎN FRANȚA, ANGLIA ETC.
Ocupație fără tancuri și soldați !
Islamiștii intensifică crearea zonelor interzise ne-musulmanilor în orașele Europei. Cea mai mare parte a acestalor «zone interzise» funcționează ca niște micro-state guvernate de Sharia.
Autoritățile țărilor gazdă au pierdut, se pare, controlul acestor cartiere unde, în majoritatea cazurilor, serviciile publice – adică poliția, pompierii și serviciul de ambulanță – nu mai au acces.
«Zonele interzise» sunt rezultatul deceniilor de politică „multiculturală”, care i-a încurajat pe musulmani să creeze societăti paralele și să trăiască într-o auto-segregare, mai degrabă decât să seintegreze în țările gazdă europene.
În Marea Britanie, de exemplu, gruparea musulmană «Musulmanii contra cruciadelor» a lansat o campanie pentru transformarea a 12 orașe engleze – incluzând și ceea ce ei numesc Londonistan – în state islamice independente. Aceste așa-zise emirate islamice funcționează ca niște enclave autonome, supuse Sharia și în afara legilor britanice.
Acest «Proiect al Emiratelor Islamice» enumeră orașele Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, cât și Waltham Forest în nord-estul Londrei și Tower Hamlets în est, ca teritorii pe cale sa fie supuse în întregime legii islamice Sharia.
În cartierul londonez Tower Hamlets (numit și Republica Islamică Tower Hamlets), predicatorii musulmani, porecliți și Talibanii din Tower Hamlets, amenință regulat cu moartea femeile care nu poartă vălul islamic.
Străzile învecinate sunt împânzite cu afișe care te avertizează:
«Intrați într-o zonă controlată de SHARIA; aici se aplică legea islamică!».
«Intrați într-o zonă controlată de SHARIA; aici se aplică legea islamică!».
Toate reclamele publicitare care sunt considerate ofensatoare pentru musulmani sunt vandalizate sistematic sau acoperite cu spray negru.
În Luton, în cartierul Bury Park, musulmanii sunt acuzați de a pune în practică o adevărată «epurare etnică», hărțuindu-i pe ne-musulmani, până când aceștia cedează și se mută în altă parte.
În West Midlands, doi predicatori creștini au fost acuzați de «incitare la ură» pentru că distribuiau evanghelii într-o zonă predominat musulmană din Birmingham.
În West Midlands, doi predicatori creștini au fost acuzați de «incitare la ură» pentru că distribuiau evanghelii într-o zonă predominat musulmană din Birmingham.
În Leytonstone, la est de Londra, extremistul musulman Abu Izzadin i-a urlat în față fostului ministru M. John Reed: «Cum ai îndrăznit să vii într-o zonă musulmană».În Franța, sectoare mari din cartierele musulmane sunt considerate ca «Zone Interzise» de poliția franceză. Recent au fost delimitate 751 de «Zones urbaines sensibles», sau ZUS, cum mai sunt numite printr-un eufemism.
O listă completă a acestor ZUS se gasește pe un site oficial al guvernului francez, cu hărți din satelit și o demarcare precisă străzilor. Se estimează că cinci milioane de musulmani trăiesc în
aceste „zone urbane sensibile”, zone în care statul francez nu-și mai exercită controlul!
Imigranții musulmani au preluat controlul unor părți din Franța. La Paris și în alte orașe franceze cu o numeroasă populație musulmană, ca Lyon, Marseille și Toulouse, mii și mii de musulmani închid străzile (oprind astfel activitățile comerciale și traficul pietonal și auto) pentru a-și ține rugăciunea de vineri.
Anumite moschei își folosesc stațiile de amplificare pentru a-și difuza predicile și rugăciunile. Acest spectacol săptămânal, numit și «ocupația fără tancuri și soldați», provoacă derută și mânie în rândul populației. În ciuda nenumaratelor plângeri, autoritățile locale refuză să intervină deoarece se tem să nu provoace revolte ale musulmanilor.
aceste „zone urbane sensibile”, zone în care statul francez nu-și mai exercită controlul!
Imigranții musulmani au preluat controlul unor părți din Franța. La Paris și în alte orașe franceze cu o numeroasă populație musulmană, ca Lyon, Marseille și Toulouse, mii și mii de musulmani închid străzile (oprind astfel activitățile comerciale și traficul pietonal și auto) pentru a-și ține rugăciunea de vineri.
Anumite moschei își folosesc stațiile de amplificare pentru a-și difuza predicile și rugăciunile. Acest spectacol săptămânal, numit și «ocupația fără tancuri și soldați», provoacă derută și mânie în rândul populației. În ciuda nenumaratelor plângeri, autoritățile locale refuză să intervină deoarece se tem să nu provoace revolte ale musulmanilor.
Bruxelles, capitala Belgiei, este deja în proporție de 20%, musulmană.
Multe cartiere locuite de musulmani au devenit zone interzise polițiștilor, aceștia fiind frecvent atacați atunci când pătrund în ele. În districtul Kuregem din Bruxelles, care seamănă adesea cu o zonă de război urban, poliția patrulează cartierul în doua tanchete blindate: una pentru transportul echipei de polițiști și cea de-a doua, pentru escorta celei dintâi. În alt cartier bruxellez, Molenbek, polițiștii au primit ordin de a nu bea cafea sau a mânca sandwich-uri în public în timpul Ramadanului.În
Germania, Bernhardt Witthaut, comisar de poliție, a declarat la 1 august ziarului Der Westen că imigranții musulmani sunt în curs să impună zone interzise în numeroase orașe germane, cu o viteză alarmantă. Ziaristul l-a intrebat pe B. Witthaut:
«Există zone urbane, de exemplu în Ruhr, unde cartiere întregi sunt zone interzise, iar poliția nu mai poate asigura securitatea?»
Domnul Witthaut a răspuns:
«Toți comisarii de poliție și ministrul de interne vor nega această realitate, dar este evident că noi știm foarte bine unde ne putem deplasa cu o simplă mașină de poliție și unde este nevoie de un transportor blindat de trupe. Adevărul este că, colegii noștri nu se mai pot deplasa în echipe de doi, fără a deveni, ei înșiși, victimile unei crime. Și ceea ce este mai grav: în aceste zone, autorii crimelor nu sunt nici măcar inculpați! Sînt lăsați „de capul lor”. Ar trebui, cu adevărat un caz foarte grav, pentru ca noi, polițiștii, să fim auziți. Puterea Statului este total absentă de pe această scenă!».
În Italia, musulmanii au preluat controlul Pieței Veneția din Roma pentru rugăciunile de stradă. La Bologna, musulmanii au amenințat în repetate rânduri că aruncă în aer catedrala San Pietronio care conține o frescă veche de șase secole inspirată din Infernul lui Dante, care înfățișează un Mahomed torturat de diavolii Infernului.
În Olanda, un tribunal olandez a cerut guvernului să publice o listă incorectă politic, a celor 40 de zone interzise din țară. Cele mai problematice cinci cartiere musulmane sunt la Amsterdam, Rotterdam și Utrecht. Cartierul Kolenkit din Amsterdam este problema numărul unu al țării. În sfârșit, trei districte periculoase sunt Pendrecht, Het Oude Noorden și Bloemhof în Rotterdam. Cartierul Ondiep din Utrecht ocupă poziția a cincea, urmat de Rivierenwijk (Deventer), Spangen (Rotterdam), Oude Westen (Rotterdam), Heechterp/ Schieringen (Leeuwarden) și Noord-Oost (Maastricht).
În Suedia, care are cea mai generoasă lege a imigrării din Europa, largi teritorii în sudul orașului Malmo, care are mai mult de 25% musulmani, sunt zone interzise ne-musulmanilor. Pompierii și ambulanțele refuză să intre în cartiere musulmane ca Rosengard, fără o escortă puternică a poliției. Șomajul în rândul bărbaților în Rosengard depășește 80%!
Când pompierii au încercat să stingă un incendiu declanșat la moscheea principală din Malmo, au fost atacați cu pietre.
În orașul suedez Goteborg, tinerii musulmani au atacat cu cocktailuri Molotov mașinile poliției. În cartierul Angered, peste 15 mașini ale poliției au fost distruse, tinerii musulmani folosind lasere pentru a-i orbi pe polițiști. În cartierul Backa din Goteborg tinerii au atacat cu pietre mașinile poliției, poliția având dificultăți în a stopa atacurile declanșate contra ambulanțelor și pompierilor în diferite cartiere ale orașului. Potrivit imamului Adly Abu Hajar din Malmo:
«Suedia este cel mai bun stat islamic din lume».”
Comentariile sunt de prisos. Nu și reflecțiile.
Aurel I. Rogojan
Există o vorbă din popor: „Prost să fii dar să-ți revii.”
Publicat de romaniabreakingnews.ro
,
R. Moldova! Voios avânt sovietic… spre CATASTROFA UMANITARĂ! O analiză DW
Republica Moldova, la început de catastrofă umanitară’, scrie Deutsche Welle într-o analiză a situației cu care se confruntă în prezent populația de peste Prut ca urmare a instabilității politice de la Chișinău.
Potrivit sursei citate, multe spitale din Republica Moldova nu mai primesc pacienți întrucât nu mai au bani pentru medicamente, în același timp au apărut restanțe la plata salariilor unor bugetari, iar printr-o rectificare bugetară, operată de parlament, au fost oprite lucrările de construcție la gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, ce avea ca scop reducerea dependenței energetice a Moldovei de Rusia.
Legislativul de la Chișinău a rectificat Legea bugetului de stat pentru anul 2015 (prin reducerea cheltuielilor cu 1,6 miliarde de lei moldovenești) după ce președintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să promulge legea pentru ratificarea acordului privind creditul de 150 milioane de euro pentru Republica Moldova, din cauza crizei politice de la Chișinău. Banii urmau să fie utilizați pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei de stat. Moldovenii au început să simtă criza economică după ce din sistemul bancar al statului a fost furat un miliard de dolari. Întrucât ancheta în acest caz are loc în condiții dubioase, dar și pentru că autoritățile se opun în mod suspect reformării sistemului bancar, principalii creditori externi — FMI, Banca Mondială și UE — au înghețat orice suport bugetar pentru Republica Moldova. Mai mult, s-a redus cu aproape 40% și valoarea remitențelor de la moldovenii care muncesc în străinătate, scrie în continuare Deutsche Welle.
Potrivit ministrului finanțelor în exercițiu, Anatol Arapu, datoria față de spitale se ridică la aproape jumătate de miliard de lei moldovenești, iar bani la buget nu sunt. La rândul său, Ministerul Sănătății a anunțat că, din cele 40 de spitale din Republica Moldova, doar 11 mai au resurse financiare, restul aflându-se în situația de a nu mai avea niciun ban până la sfârșitul anului.
Din cauza scandalurilor de corupție și a tentației partidelor de a se anihila reciproc pentru a controla fluxurile financiare și instituțiile statului, Republica Moldova a rămas fără guvern la sfârșitul lunii octombrie 2015. De atunci, economia țării se degradează în ritm alarmant, iar taberele politice din parlament, care ar fi trebuit să învestească rapid un nou guvern, nu au reușit să se așeze la masa negocierilor, mai scrie Deutsche Welle.
Președintele interimar al liberal-democraților, Valeriu Streleț, a anunțat că Uniunea Europeană urmează să trimită un mediator la negocierile între partidele care vor discuta crearea majorității parlamentare pentru învestirea noului executiv. Deocamdată nu se știe despre cine anume este vorba, dar se știe că acest mediator urmează să ajungă la Chișinău săptămâna aceasta. Liberal-democrații au înaintat trei precondiții pentru demararea discuțiilor cu partidele pretins proeuropene din parlament: viitorul prim-ministru să fie neafiliat politic și să-și aleagă singur miniștrii; actualul șef al legislativului, democratul Andrian Candu, să-și prezinte demisia sau să fie demis; instituțiile de drept și justiția să fie scoase de sub influența partinică și oligarhică. Liderii democrați au calificat aceste precondiții ale PLDM ca fiind ”ridicole”.
Fostul premier Valeriu Streleț a subliniat că PLDM nu va mai accepta ca situația să rămână la fel ca și până acum, accentuând că, dacă sistemul actual va fi menținut, situația în țară se va degrada iremediabil. Potrivit lui Streleț, există câțiva candidați apolitici la funcția de premier și depinde de președinte pe care îl va alege. Valeriu Streleț a reafirmat că PLDM va accepta negocierile doar dacă ”viitorul premier va avea mâinile dezlegate”.
Directorul Teatrului ‘Satiricus’, regizorul Sandu Grecu, unul din liderii de opinie de la Chișinău, consideră că venirea unui mediator european în Republica Moldova este ”o naivitate”. ”Pastilele europene și fardurile cu iz de tizic demagogic prelungesc durerea, dezastrul din Republica Moldova. Efectul final e zero. Doar o intervenție politică chirurgicală, o resetare totală a clasei politice ne poate arăta o lumină la capătul tunelului”, a afirmat Sandu Grecu.
Presa străină scrie că situația din Republica Moldova va fi luată în discuție la următoarea sesiune plenară a Parlamentului European, acest punct fiind introdus pe agenda dezbaterilor la inițiativa președintei grupului Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică (European United Left/Nordic Green Left; GUE/NGL), Gabi Zimmer. ”Am solicitat această dezbatere pentru că suntem profund îngrijorați de evoluțiile recente din Moldova, unde un miliard de euro din sistemul bancar al țării a dispărut prin conturi off-shore și unde protestele au dus la căderea guvernului pe 29 octombrie”, a explicat președinta grupului europarlamentar menționat. ”Partidele din coaliția distrusă au folosit termenul de ‘proeuropean’ ca pe o frunză de smochin pentru dominația oligarhică a țării. Moldova este profund tulburată de această elită coruptă care domină sistemul politic, mass-media și economia țării”, a mai semnalat Gabi Zimmer.
Publicat de romaniabreakingnews.ro / sursa: Agerpres
,
Exclusiv. DIVIZIA TRĂDATĂ …un modest omagiu adus Diviziei 4 Infanterie română, aflată în ziua de 20 octombrie 1944 în capul de pod de la Szolnok, de pe Tisa și tradată de aliatul sovietic
În contextul evoluțiilor politico-militare de după 23 august 1944, Armata Română a fost obligată să participe la războiul împotriva Germaniei naziste cu cel puțin 12 divizii, să înlesnească libera mișcare pe teritoriul ei a armatelor aliate și să le faciliteze prin toate mijloacele posibile și pe cheltuiala ei comunicațiile pe pământ, pe apă și în aer, să pună la dispoziție construcții și instalații de tot felul și să facă plățile cerute de Comandamentul sovietic.
Pe 7 septembrie 1944, generalul Rodion I. Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainean, a ordonat subordonarea marilor unități ale Armatei române celei sovietice, fără să precizeze raporturile de drept dintre cele două armate, modalitățile de cooperare în luptă, de asigurare materială, de conducere etc.
Armatele 1 și 4 române au fost subordonate Frontului 2 Ucrainean, care le-a subordonat Armatelor 53 și 27 sovietice, împreună cu care au constituit grupuri de armate, în care decizia efectivă aparținea comandanților sovietici. Această situație s-a perpetuat până la 9 mai 1945. După semnarea Convenției de armistițiu, procesul de integrare a Armatei române sub comandament sovietic s-a adâncit tot mai mult, privând Marele Stat-Major român de orice atribuții operaționale. Marele Stat-Major a rămas în țară cu atribuții de evidență, completarea pierderilor, instrucția trupelor din interior, ca organ de execuție a dispozițiunilor Comisiei Aliate (sovietice) de Control, ceea ce l-a determinat pe șeful Marelui Stat-Major, generalul de armată Gheorghe Mihail să demisioneze, în semn de protest.
Într-un astfel de context, se va derula tragedia Diviziei 4 Infanterie aflată în ziua de 20 octombrie 1944 în capul de pod de la Szolnok, de pe Tisa.
G-ral. Platon ChirnoagăAceasta a fost capturată aproape în întregime de germani, comandantul unității, generalul Platon Chirnoagă, devenind singurul general român căzut prizonier pe Frontul de Vest.
La acuzele extrem de dure ale mareșalului Rodion I. Malinovski, care a acuzat o trădare și trecerea voluntară în masă la inamic, generalul de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 române, în componența căreia se găsea Divizia 4 infanterie, a întocmit un raport, în care menționa faptul că începând cu ziua de 19 octombrie, germanii au atacat puternic acest cap de pod cu unități blindate de la V, de la NV și de la Szolnok spre S, pe malul de est al Tisei. „În aceste condiții sumar descrise, era fatal ca Divizia 4 infanterie, în acest cap de pod de mică adâncime, fără rezerve la vest de Tisa, fără mijloace anticar, fără poduri peste Tisa, era fatal, zic, să nu poată rezista atacului decât 2 zile. (…) Divizia 4 a fost angajată în punctul cel mai expus al Armatei 27 sovietice, fără să se țină seama de oboseala oamenilor sosiți după foarte îndelungate marșuri, fără niciun repaos și fără putință a fi reorganizați”, menționa generalul de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 române.
Divizia Trădată este un documentar dedicat celor petrecute în capul de pod de la Szolnok, de pe Tisa, în acea fierbinte toamnă a anului 1944, fiind realizat în octombrie 1999 în cadrul redacției TV Pro-Patria a MApN de către jurnalistul Constantin CORNEANU.
Acest film este un modest omagiu adus celor sacrificați deliberat, de către aliatul sovietic, și uitați, mai apoi, de către ISTORIA ROMÂNILOR.
Publicat de autor Constantin Corneanu – romaniabreakingnews.ro
,
Cea mai gravă criză militară de până acum! Turcia a doborât un avion rusesc la granița cu Siria!
Lângă granița turco-siriană o aeronavă rusească SU-24 a fost doborâtă de avioanele militare ale Turciei, după ce a violat spațiul aerian al Turciei, notează CNN Turk. Cei doi piloți s-au catapultat. Oficialii turci au precizat că piloții aeronavei doborâte au fost avertizați de zece ori în decurs de 5 minute înainte să fie atacat, că violează spațiului aerian al Turciei și trebuie să părăsească imediat zona aeriană. Rusia a confirmat incidentul, dar susține că avionul nu a intrat în spațiul aerian al Turciei.
Flight radar track on downed warplane issued by Turkish military #Russia #Syria #Turkey #Su24 pic.twitter.com/FRmFoSirF2
— AircraftTalking (@AircraftTalking) November 24, 2015
Rusia a anunțat că avionul îi aparține și susține că nu a violat spațiul aerian turc. Ministerul turc al Apărării susține însă că avionul rusesc Suhoi-24 a violat spațiul aerian și că a fost avertizat de 10 ori. Vezi în articol imagini VIDEO cu avionul în flăcări.
CNN Turcia susține că avionul de vânătoare a fost doborât de armata turcă, după ce acesta violase spațiul aerian al țării. Autoritățile turce, citate de Reuters, susțin că nu cunosc naționalitatea avionului.
Turcia e și ea angajată în lovituri aeriene pe teritoriul Siriei, la fel ca și SUA, Rusia și Franța. Avioane rusești de vânătoare angajate în atacuri în Siria au violat de mai multe ori spațiul aerian turc, iar autoritățile de la Ankara au reacționat dur față de Rusia. Până la acest moment însă, nu există nici un indiciu legat de naționalitatea avionului doborât.
Turcia este stat membru NATO, iar acest incident ar putea tensiona relația Rusiei atât cu Turcia, cât și cu NATO, dacă incidentul va căpăta dimensiuni internaționale. Or, Turcia și Rusia au dus în ultimii ani o politică de apropiere, marcată de interese economice și chiar geopolitice comune.
La ora 12:39 PM, o grupare rebelă siriană a transmis o înregistrare video agenției Reuters în care ar fi prezentat unul dintre piloții avionului, care ar fi mort.
Alleged video of pilot of downed #Russia-n jet. Seems he's dead. pic.twitter.com/CwgzYf46Cb
— taylieli (@taylieli) November 24, 2015
Elicopterele rusești îi caută pe cei doi piloți în zona prăbușiri avionului, o regiune muntoasă de lângă Latakia. La sol aveau loc confruntări între armata regimului Bashar al-Assad și rebelii turkmeni, iar informații neconfirmate spuneau, mai devreme, că unul dintre piloți a fost capturat de milițiile turkmene.
Turcia a protestat în mai multe rânduri față de raidurile efectuate de avioanele Rusiei împotriva rebelilor turkmeni.
Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse:AircraftTalking, taylieli, Hotnews.ro, Realitatea.net,
,
Un erou român! El este cel care a pus steagul românesc pe primăria din Cernăuți – Ilie Lazăr!
Ilie Lazăr a fost un luptător ardelean pentru unirea provinciilor românești cu țara și un om politic profund devotat ideilor democratice (n. 12 decembrie 1895, Giulești, județul Maramureș – d. 6 noiembrie 1976, Cluj). Provenea dintr-o familie de mici nobili maramureșeni. a fost un jurist și om politic român, fruntaș al Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică și garda de corp a lui Iuliu Maniu.
A luptat la începutul Primului Război Mondial înrolat în armata austro-ungară, apoi în 1918, a dezertat cu întreaga companie pe care o conducea și a trecut în Bucovina și s-a angajat în luptă pentru eliberarea Cernăuțiului, unde alături de cu Iancu Flondor, a pus steagul românesc pe clădirea primăriei din Cernăuți.
„Ne-am dus cu Iancu Flondor să preluăm imperiul!”, îi lui plăcea lui să glumească, după cum ne mărturisea fiica sa, Lia Lazăr Gherasim.
Din Bucovina, a trecut în Maramureș, fiind printre organizatorii Găzii Naționale.Cu ajutorul trupelor de moldoveni a participat și la eliberarea orașului Sighet, unde, ironia sorții, va fi întemnițat 34 de ani mai târziu. A fost un membru marcant al Partidului Național Român iar din 1928 a câștigat fotoliul de deputat pe listele PNȚ.
În 1946, înaintea alegerilor, a fost arestat de către autoritățile comuniste sub acuzația de trădare, fiind închis timp de 7 luni. Soția sa, Maria Lazăr, a câștigat fotoliul de deputat în locul său, dovedind astfel popularitatea de care se bucura Ilie Lazăr.
În 1947 este implicat în înscenarea de la Tămădău, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ. La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la 12 ani de temniță grea, 5 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.
Monumentul Unirii ucovinei cu Romania Cernauti Vedere din România InterbelicăLa 1 decembrie 1918, a făcut parte din delegația Maramureșului la Marea Adunare de la Alba Iulia, „cea mai mare dintre manifestările suveranității naționale – după cum nota istoricul Ioan Lupaș- nu numai prin covârșitoarea mulțime care a luat parte la ea, dar prin însuflețirea și demnitatea cetățenească ”.
În perioada interbelică, Ilie Lazăr s-a implicat în viața politică de la București. A fost unul dintre fruntașii Partidul Național Țărănesc, fiind, „copilul de suflet” al lui Iuliu Maniu, după cum aprecia istoricul Ioan Scurtu. La rândul său, Ilie Lazăr l-a venerat pe șeful P.N.Ț., rămânându-i credincios în toate împrejurările.
De mai multe ori deputat în parlamentul României Mari, Ilie Lazăr i-a apărat pe evreii din Maramureș, atunci când legionarii pregăteau împotriva acestora acțiuni violente.
Harry Maiorovici își amintea un astfel de episod. La Sighetu Marmației, Ilie Lazăr se adresa mulțimii adunate, întrebând cu vocea lui tunătoare:”-Mă fraților, cine sunt jidanii?/ – Frații noștri!”, răspundeau țăranii.„- Îi lăsăm pe mâna proștilor?”, striga Ilie Lazăr, cu vocea sa fantastică de bas. „-Nu-i lăsăm!”vuia, din nou, mulțimea adunată.
Prin astfel de acțiuni s-au pus capăt, pentru un timp, mișcărilor antisemite în Sighet.
Semn al prețuirii efortului lui Ilie Lazăr de apărare a drepturilor evreilor maramureșeni, la Yad Vashem a fost plantat, urmare a strădaniei lui Harry Maiorovici, un copac cu numele lui Ilie Lazăr.
Pentru convingerile sale democratice, pe care le-a manifestat cu curaj în timpul regimurilor dictatoriale care s-au succedat la conducerea României începând cu deceniul al IV-lea al secolului trecut, Ilie Lazăr a fost de mai multe ori închis.
„17 ani am stat în închisoare, Gheorghe, pentru sfânta dreptate…”, îi spunea el cu amărăciune unui țăran din Giulești, venit să-l viziteze la Cluj, după ce fusese eliberat din închisoare în 1964.
Fragmentele din interviurile cu Lia Lazăr Gherasim, Harry Maiorovici, Gheorghe Pop din Giulești, Lucia Mihaly, precum și aprecierile profesorului Ioan Scurtu, documente aflate în Arhiva de Istorie Orală a S.R.R., contribuie la o mai bună conturare a personalității acestui mare patriot român.
Sunetul vocii lui Ilie Lazăr, conservată pe un disc vechi, extrem de rar și parțial deteriorat, și pe care compozitorul Harry Maiorovici ne-a permis cu generozitate să îl copiem, aduce un plus de emoție și de farmec.
Spicuiri din cartea „Ilie Lazăr-consecvența unui ideal politic ” de Andrea Dobes
„….Prabusirea frontului rus, urmata de semnarea acordului dintre Rusia si Puterile Centrale, la Brest-Litovsk, la 3 martie 1918, a insemnat – scrie autoarea – transferul corpului de armata austro-ungara, comandat de generalul Hoffman-in cadrul caruia se gasea si Ilie Lazar – in Ucraina, pentru mentinerea ordinii. Tanarul maramuresean avea sub ordine o companie, a carei misiune era paza unei fabrici din localitatea Troscionetz. Dupa cateva luni petrecute in oraselul ucranian, in septembrie 1918, convins ca Puterile Centrale au pierdut razboiul, Ilie Lazar a dezertat din armata austro-ungara. Dar nu singur, ci impreuna cu intreaga companie aflata in subordinea sa, formata in mare majoritate din soldati de etnie romana. Se incheia astfel activitatea lui ca ofiter in armata austro-ungara, marcata de o serie de conflicte cu ofiterii maghiari, intrucat s-a manifestat ca un adevarat lider de opinie in randurile soldatilor in problema nationala.”
Sau, spunem noi, a procedat ca mentorul sau, Iuliu Maniu la Viena care, se stie, intors de pe frontul italian, cu ostasii romani regrupati in jurul lui, a asigurat paza capitalei austriece impotriva jafului. Deci, si Ilie Lazar, impreuna cu fostii sai subalterni, a asigurat, in toamna anului 1918, ordinea in Cernauti, pana la intrare armatei romane in oras (…) In acele zile si in acel context, Ilie Lazar a infipt, pentru prima oara dupa aproape un secol si jumatate de ocupatie straina, drapelul romanesc pe cladirea primariei din Cernauti.
Un act patriotic care ar trebui retinut de istorie.”
Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse: radioromaniacultural.ro, wikipedia.org, Casa memoriala Dr. Ilie Lazar, Andrea Dobes
,
SEMNAL ! Românii din serbia! „Standardizarea” graiului valah bazat pe induceri în eroare?
Semnalare primită de la Comunitatea Românilor din Serbia:
Cunoscutul etnolog din Maidanpec, domnul Paun Es Durlic, scoate la iveală inducerea în eroare a membrilor Consiliului Național Vlah, privind decizia de standardizare a graiului vlah.
Domnul Durlic, comentează pe site-ul său (http://www.paundurlic.com) că prin contribuția „experților”din Consiliul Național Valah, românii timoceni și-au pierdut limba, și în locul limbii au parte de grai, ceea ce reprezintă cea mai joasă categorie lingvistică.
Pe de altă parte, Consiliul Național Valah face referiri la părerile a doi lingviști, care contactați de domnul Durlic, susțin că nu au nici o legătură cu cele amintite pe de o parte, dar nici nu-și pot da părerea, deoarece nu cunosc și nici nu sunt vorbitori de așa zisul „grai valah”.
Iată textul din decizia de standardizare a graiului „vlah” unde Consiliul Național Valah face referință către cei doi lingviști:
„Consiliul Național Valah ia în considerare privind părerea academicianului rus, Maksim Maksimovic Makarcev, expert pentru balcanistică, prin care limba valahă se consideră o limbă separată, aparținând grupului de limbi romanice, precum și părerile de specialitate a profesorului universitar Sasa Nedeljkovic, profesor al Facultății de Filozofie din Belgrad”
Domnul Durlic a conctactat cei doi profesori, și mai jos vă redăm întrebările și răspunsurile primite prin poșta electronică.
Adresă domnului Durlic către prof.univ. Sasa Nedeljkovic din Belgrad:
„Stimate coleg Sasa,Am făcut rost de copia Deciziei privind standardizarea limbii vlahe, care este pregătită de Consiliului Național Valah, și în care este pomenit numele dvs. fiind unul dintre cercetători pe a cărui părere se bazează în mod deosebit Consiliul Național Valah.
http://www.paundurlic.com/forum.vlasi.srbije/index.php?topic=2080.msg8881%3Btopicseen#msg8881
Puțin este spus că am fost de-a dreptul șocat când am citit asta, deoarece îmi sunt cunoscuți absolut toți lingviștii care înțeleg limba română din Serbia, dar numele dvs nu este pe această listă, sau măcar nu a fost până recent, și am rugămintea de a comenta Decizia mai sus amintită. Vă rog părerea dvs să fie în forma unei declarații oficiale, pentru a putea să o public.
http://www.paundurlic.com/forum.vlasi.srbije/index.php?topic=2080.msg8881%3Btopicseen#msg8881
Puțin este spus că am fost de-a dreptul șocat când am citit asta, deoarece îmi sunt cunoscuți absolut toți lingviștii care înțeleg limba română din Serbia, dar numele dvs nu este pe această listă, sau măcar nu a fost până recent, și am rugămintea de a comenta Decizia mai sus amintită. Vă rog părerea dvs să fie în forma unei declarații oficiale, pentru a putea să o public.
Salutări colegiale,
Paun Es Durlic”
Răspunsul prof. Univ. Sasa Nedeljkovic:
„Stimate coleg Durlic,
Iată declarația mea oficială:
Sunt foarte surprins că Consiliul Național Valah a adus Decizia sa de standardizare a limbii vlahe, pe lângă altele, și pe „părerea mea de expert”. Sunt onorat că Consiliul Național Valah îmi atribuie expertiză și în acest domeniul, dar trebuie neapărat să menționez că este vorba de o neînțelegere. Eu nu sunt ligvist, și prin aceasta nu pot să îmi dau părere în calitate de expert privind standardizarea unei limbi. Pe lângă toate acestea, nici nu sunt vorbitor de valahă. Chiar dacă în decursul anilor am făcut studii privind comunitatea valahă, și am susținut ca membrii acestei comunități să își îmbunătățească situația, nu pot să dau nici o părere privind standardizarea limbii valahe. Îmbunătățirea limbii valahe o pot susține, dar astfel de susținere din punct de vedere de expert ștințific nu ar avea nici o valoare. Sunt pregătit pentru o colaborare cu Consilul Național Valah, dar contribuțiile mele pot fi doar de domeniu etnoantropologic și nicidecum lingvistic. Este posibil ca sprijinul meu prin care am susținut activitățile anumitor membri din comunitatea vlahă de a-și da contribuția pentru rezolvarea problemei privind limba, a fost înțeleasă ca sprijinul meu spre o soluție concretă. Acest fapt, nu ar fi nimic altceva, decât o înțelegere greșită a acțiunilor mele. Există mai multe păreri a ceea ce trebuie făcut cu limba valahă, sau a ceea ce este și ce reprezintă ea, iar în această polemică, eu personal nefiind expert, nu pot suține nici una dintre părți.
Cu aleasă considerație,
Sasa Nedeljkovic”
Pe de altă parte iată și răspunsul lui Maksim Maksimovic Makarcev:
„Stimate domn Durlic,
Chiar dacă nu știu nimic privind documentul pe care dvs mi-l trimiteți în scirsoarea dvs, cred că pe de altă parte s-a ajuns la eroare privind chiar și titlului meu academic. Eu sunt cercetător la Institulul pentru Slavistică a Academiei Rusiei, dar nu și academician. Niciodată nu am dat păreri privind statutul limbii vlahe în sesnul politic, dar nici nu pot comenta nimic privind înrudirea acestei limbi cu altă limbă. Pe lângă aceasta, eu nu pot comenta decizia Consiliului Național Vlah, dar știu că are membri care vorbesc foarte bine limba valahă, scriu cărți și manuale în această limbă, și doresc doar ce este mai bine acestei comunități.
Trebuie să adaug, când este vorba de „limba valahă”, eu folosec autonimul comunității, și utilizarea aceste definiții nu este o declarație privind statutul expresiei idiomatice.
Cu aleasă considerație,
Maksim Markatsev”
Prin cele mai sus amintite, este lesne de înțeles că Consiliul Național Valah, prin apelarea la cei doi „specialiști” care au infirmat vreo contribuție la standardizarea limbii valahe, a indus în eroare opinia publică, precum că ar fi avut părerea unor specialiști privind standardizarea limbii vlahe.
Discuțiile puteți urmări pe Forumul domnului Durlic: http://www.paundurlic.com/forum.vlasi.srbije/index.php?topic=2080.msg8881%3Btopicseen#msg8881
Publicat de romaniabreakingnews.ro / Sursa: Comunitatea Românilor din Serbia
,
MANIFESTARE COMEMORATIVĂ, dedicată „Zilei Bucovinei” – SOCIETATEA PENTRU CULTURA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA, filiala BUCUREȘTI
Dragi români,
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI – CERCUL ȘTIINȚIFIC „HOREA BÂRZĂ” în colaborare cu SOCIETATEA PENTRU CULTURA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA – filiala BUCUREȘTI, vă ivită în ziua de sâmbătă 28 noiembrie 2014, orele 1100 în Aula universitară „Prof.dr.Aurel Popoviciu”, din Splaiul Independenței nr.105, să participăm împreună la ȘEDINȚA COMEMORATIVĂ, dedicată „Zilei Bucovinei”.
În cadrul manifestării vor avea loc :
- Te-Deum. – ce va fi săvârșit de părintele Peiu Tudor
- Revenirea Bucovinei la patria-mamă, ROMÂNIA. – Prezintă univ. dr. în istorie Nichita Adăniloaie
- Cronologia evenimentelor care s-au succedat în istoria Bucovinei până în zilele noastre. – Prezintă Prof. univ. PhD, DVM Curcă Dumitru
- Recital de poezie bucovineană. – Prof. istorie Antoaneta Lucașciuc; Prof. univ. dr. Dumitru Balan
- Moment muzical „Ciprian Porumbescu”, susținut de Asociația culturală–Societatea Muzica, București – președinte Prof. dir. Radu Cozărescu. Soliști: Camelia Pavlenco – pian; Camelia Pavlenco – vioară; Alexandru Semeniuc – violonist.
- Prezentarea revistei „MESAGER BUCOVINEAN 2015”. – de către Editorul șef Ștefan Hostiuc
Vă așteptăm cu deosebit interes
Decan,
Prof.univ.dr. Gabriel Predoi
Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Imperiul Austrio-Ungar în1775. Devine Ducatul Bucovinei în1849.
Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Țara de Sus a Țării Moldovei. Ca realitate istorică si ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 si 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totusi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se si utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Tara de Sus/Tara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun si Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenti români de la Cernăusi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înfiintat societatea cu acelasi nume în 1875.)
În timpul administrării habsburgice, toti birocratii erau obligati să învete limba română; în 1793 s-a introdus învătământul obligatoriu în limbile germană si română, iar în 1875 s-a înfiintat „Universitatea Franz Josef” la Cernăuti.
Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanti români din partea lor , deputati, în parlamentul imperial de la Viena. Aceștia aveau drepturi egale cu ceilalti parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor parlamentari le erau traduse în limba română.
Reiese din asta că Imperiul Habsburgic recunostea caracterul covârsitor român al Bucovinei, respectiv Moldovei de nord-vest.
La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegatie a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei si crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta si titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoastere a românitătii Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obtin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă si acela de Mare Duce al Bucovinei.
Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneste pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei institutii erau reprezentate toate minoritătile, iar românii detineau majoritatea. Presedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel maresal al Bucovinei
Prin rezolutia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeste dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru si rosu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum si toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.
Sursa: http://probasarabiasibucovina.ro/RepereIstorice.html
Reintegrarea Bucovinei în granițele firești ale României
Unirea Bucovinei cu România reprezintă o serie de evenimente politice care au culminat cu votarea în unanimitate de către Congresul General al Bucovinei, pe data de 15 noiembrie 1918, a unirii fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României.
Bucovina aparținea Imperiului Habsburgic (austriecilor) din 1774 („de facto”; iar „de jure” în urma convenției dintre turci și austrieci din 26 aprilie/7 mai 1775), când acesta o obținuse prin intermediul mitelor ambasadorului său la Istanbul, Franz Maria Thugut, de la Imperiul Otoman. La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegație a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei și crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta și titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoaștere a românității Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obțin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă și acela de Mare Duce al Bucovinei. Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituții erau reprezentate toate minoritățile, iar românii dețineau majoritatea. Președintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareșal al Bucovinei.
În ciuda afluxului de migranți încurajat sub stăpânirea austriacă, românii au continuat să rămână cel mai important grup etnic din provincie până în 1880, când ucrainenii i-au depășit în proporție de 5:4. Conform recensământului din 1880, existau 239.690 de ruteni și huțuli, adică circa 41,5% din populația regiunii, urmați de 190.005 de români, adică 33%, un procent care a rămas neschimbat până la Primul Război Mondial.
Sub stăpânirea austriacă, Bucovina era o provincie relativ mixtă etnic: predominant românească în sud, predominant ucraineană (sauruteană, așa cum se menționa în înscrisurile din Imperiu) în nord, cu un mic număr de țărani secui, slovaci și polonezi, precum și un procent de târgoveți germani, polonezi și evrei.
Recensământul din 1910 a evidențiat 800.198 de persoane, din care: 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani (inclusiv 12,86% evrei), 4,55% polonezi, 1,31% maghiari, 0,08% slovaci, 0,02% sloveni, 0,02% italieni și câțiva croați, țigani,sârbi și turci. Românii erau încă prezenți în toate așezările din regiune, dar numărul lor scăzuse în satele din nord. Mulți dintre germanii bucovineni, precum și câțiva români, emigraseră în secolele al XIX-lea și al XX-lea în America de Nord.
În 4/17 august 1916, Ionel Brătianu stabilește cu Franța, Regatul Unit și Rusia un tratat secret în care se promit României Transilvania, Banatul și Bucovina. De partea lor, Puterile Centrale semnaseră la Brest-Litovsk, în 27 ianuarie/9 februarie 1918, un tratat de pace cu Rusia revoluționară, prin care aceasta admitea, până la stabilirea unor frontiere definitive, ocuparea, administrarea și exploatarea de cătreGermano-Austrieci a țărilor baltice, a Poloniei rusești, a Bielorusiei și a Ucrainei, în schimbul unei autonomii parțiale a populațiilor slave din anumite teritorii ale Germaniei și Austriei, anume Poznania, Silezia de sus, Galiția și Bucovina. Acest tratat, ne-recunoscut de Antantă și de România, nu a rămas valid decât timp de câteva luni, deoarece Puterile centrale s-au recunoscut învinse în noiembrie 1918 (Austro-Ungaria pe 3 noiembrie, Germania pe 11).
Derularea evenimentelor
În decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, în timp ce Austro-Ungaria se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, românii și ucrainenii din Ducatul Bucovinei revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul României și, respectiv, cu nou proclamata Republică populară Vest-ucraineană, frontiera fiind în negociere deoarece ambele comunități revendicau orașe importante precum Cernăuți, Rădăuți sau Siret.
Pe 12/25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat Comitetul Regional Ucrainean, avându-l președinte pe Omelian Popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Națională Ucraineană. Pe 19 octombrie/1 noiembrie 1918, la Liov (Galiția), Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret.
În replică, pe 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu, la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan, a ales un Consiliu Național format din 50 de membri din toate județele și păturile sociale, avându-l în frunte pe Iancu Flondor.
Pe 21 octombrie/3 noiembrie, Comitetul Regional Ucrainean a organizat o amplă adunare publică la Cernăuți care a cerut ca Bucovina să fie alipită Ucrainei și, pe 24 octombrie/6 noiembrie, a preluat „de facto” puterea în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în orașul Cernăuți, în timp de „de jure” Bucovina era încă sub autoritatea guvernatorului austriacJoseph Etzdorf.
La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, comisarii naționali ucrainean Omelian Popowicz și român Aurel Onciul, primul ales de Comitetul Regional Ucrainean, al doilea auto-proclamat, au semnat un acord cu privire la împărțirea Bucovinei, deși Onciul nu era împuternicit în acest sens de Consiliul Național Român din Bucovina. Guvernul ucrainean a dispus ocuparea Palatului administrativ din Cernăuți de către milițiile ucrainene, iar reprezentanții Radei Naționale Ucrainene l-au somat pe guvernatorul austriac Joseph Etzdorf să le predea puterea administrativă în teritoriile ucrainene din Bucovina, precum și în orașul Cernăuți. Guvernatorul a cedat în fața forței și a semnat un proces-verbal prin care trecea puterea administrativă în Bucovina către Omelian Popowicz și Aurel Onciul, iar Popowicz a fost ales președinte al părții ucrainene a Bucovinei.
Pe 29 octombrie/11 noiembrie, la solicitarea Consiliului Național Român, Divizia 8 Română condusă de generalul Iacob Zadik a intrat în Bucovina „pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere”, conform proclamației generalului.
La 2/15 noiembrie, Consiliul Național Român convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul majorității reprezentanților germani și polonezi, unirea cu România:
„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”
Majoritatea reprezentanților ucraineni și evrei bucovineni au refuzat să participe la ședința Congresului General al Bucovinei, pe care îl socoteau ne-reprezentativ.
Publicat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro
