ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2014 octombrie

octombrie, 2014

,

Ultimele cuvinte ale Maestrului:

„Moscova nu este partenerul nostru strategic, ci dușmanul nostru strategic – Îmi amintesc cu câtă mânie proletară s-au izbit asupra mea atunci când am scris că Moscova nu este partenerul nostru strategic, ci dușmanul nostru strategic. Uite că așa și s-a întâmplat.

Azi, Moscova, este pentru RM focarul de unde pornesc toate relele.

Alegerile din 30 noiembrie trebuie câștigate de partidele din fostul arc guvernamental.

Câștigăm alegerile din 30 noiembrie, câștigăm țara!”

                                                                 (Constantin Tănase)

 

Astăzi s-a stins din viață cunoscutul jurnalist român din Basarabia, Constantin Tănase, la vârsta de 65 de ani, la spitalul Arhanghelul Mihail din Chișinău. S-a stins din viață un OM cu suflet mare, OM care a schimbat destine, evoluții, procese. Constantin Tănase a fost jurnalistul cel mai îndrăgit, iubit și respectat. Pentru că a luptat mereu pentru idealul românesc. Pentru ca a spus adevărul. Pentru ca și-a iubit ȚARA, POPORUL ȘI LIMBA ROMÂNĂ. Pentru ca l-a avut pe DUMNEZEU în el! Ne-ai lăsat în „Groapa cu lei”, Maestre… ai plecat în lumea celor sfinți…

(Cristina Morari româncă basarabeancă din Emiratele Arabe Unite)

 

Surse din cadrul redacției „Timpul” au confirmat faptul că, jurnalistul Constantin Tănase de câteva zile se simțea rău și era internat la spital. Deocamdată nu se cunoaște cauza decesului, însă se știe că anterior suferise un infarct.

TANASE-02

Constantin Tănase, și-a consolidat de mulți ani poziția de lider incontestabil al jurnalismului din Republica Moldova, a fost fondatorul, directorul și editorialistul ziarului Timpul. Lingvist, doctor în filologie, Constantin Tănase încă sub puterea sovietică a cultivat curajos dragostea pentru limba română. În anii mișcării de eliberare națională din Basarabia, a publicat o serie de articole de de mare rezonanță patriotică prin care a contribuit la redeșteptarea conștiinței de neam a românilor basarabeni.

TANASE-01

Cariera sa de ziarist profesionist s-a împlinit la mijlocul deceniului trecut. În anul 2001, împreună cu echipa sa de la FLUX, unde ulterior s-au format nume de ziariști care astăzi dau tonul în mass-media din Republica Moldova, a lansat Cotidianul National Independent TIMPUL, ziar care, oferind un model de jurnalism neafiliat politic, a înlesnit lepădarea presei naționale din Basarabia de partizanat și slugărnicie.

img_1448221_thumbs_600x440_1576321 

Biografie:

Constantin Tănase s-a născut la 24 iunie 1949, în comuna Nemțeni, județul Lăpușna, în familia lui Mihail Tănase și a Dariei Ciubotaru. După absolvirea școlii medii din satul natal (1966), urmează Facultatea de Litere a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău

 

A activat în calitate de profesor, director de studii, iar, după ce și-a susținut teza de doctor în filologie, editează monografii, în 1988-1990 fiind secretar știintific al Comisiei de terminologie de pe lângă ASM.

În 1991-1993 este deputat în primul parlament al RM, iar în 1994-1996 – în calitate de director al Centrului național de terminologie – inițiaza și realizează un vast program de editare a dicționarelor de terminologie și punere în circulație în limba româna a documentației oficiale, actelor de identitate etc.

În 1996 este consilier al președintelui Mircea Snegur, iar din 1997-2001 – redactor-șef adjunct, redactor-șef și director al ziarului FLUX.

Constantin Tănase a editat volumele de publicistică „Ochiul lui Esop” (2000), „Patria vuinda” (2001), „Hoții de mituri” (2004) și „Blestemul de a fi” (2009) În 2004, este decorat cu Ordinul Național STEAUA ROMÂNIEI în gradul de comandor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Redacția R.B.N. PRESS exprimă condoleanțe familiei regretatului Maestru!

 

Mozart – Requiem in D minor …

 

                       Autor: DANIEL SIEGFRIEDSOHN

Redactor R.B.N.Press

Surse foto și de documentare: vipmagazin.md

,

Când a isbucnit revolutia rusã în Februarie 1917, nimeni nu putea sã prevadã urmãrile ei: in Rusia, in Europa si cu atât mai putin pe celelalte meridiane. Unii au vãzut in aceastã „schimbare epocalã” o problemã de ordin intern. Era rãsturnat un regim despotic, care dura de secole si, se subîntelegea, cã cel ce-i va urma va fi mai deschis reformelor, mai tolerant, mai in conformitate cu normele civilizaliei europene.

Tarul fusese arestat si la cârma tãrii se instalase social-democratul Kerenski: ceea ce l-a fãcut pe Presedintele american, Willson, sã se bucure si sã felicite poporul rus pentru cã alesese calea cea buna, optând pentru democratie; cã, in sfarsit, se trezise la o nouã viatã, zdrobise tirania si putea decide de aici încolo de propria-i soartã. Evenimentele ce au urmat vor arãta însã cã Willson, grãbindu-se cu felicitãrile, se bucurase degeaba.

Americanul si rusul vorbeau fiecare pe limba lui, si mai ales gândea fiecare dupã cum îl ducea mintea. Noul regim, care trezise atâtea sperante, n-a durat decât din primavara pâna in toamnã, când asediat de bolsevici, in Palatul de Iarnã din Petrograd, Kerenski scapã cu viatã sãrind pe fereastrã: dispãrea din scenã pentru totdeauna, spre a-i face loc lui Lenin.

Ideologia bolsevicã va fi comparatã mai târziu de oamenii lucizi, cu epilepsia, cu cancerul, cu schizofrenia si mai recent cu Sida, boli incurabile, împotriva cãrora nu te poti apãra. Te apucã groaza, într-adevãr, la gândul cã regimul instaurat de Lenin în acea zi nefastã de 25 Octombrie, avea sã transforme umanitatea într-o junglã: in cei care vâneazã si cel vânati; in care numãrul cãlãilor va fi mai mare decât al victimelor. Dar cine putea sã prevadã atunci cumplita tragedie prin care avea sã treacã omenirea? S-a auzit totusi o voce in acele zile in care Rãul triumfase; si aceastã voce profeticã era chiar a unui rus. Este vorba de scriitorul Leonid Andreev care, depe patul sãu de suferintã din Finlanda, unde se refugiase, a mai putut adresa, înainte de a muri, pateticul sãu strigat de alarmã: „SALVATI OMUL!” Nu era vorba doar numai de poporul rus, ci in general de Om, cu majusculã, amenintat in rãdãcinile sale ontologice de fiintã religioasã. Nimeni nu l-a auzit pe Andreev, istoria, cu amestecul ei de sublim si ridicol, cu drame si comedii si-a vãzut de drum. Marx se nãscuse in Germania.

Aici îsi redactase faimosul Manifest, prin care chema la unire si luptã, proletariatul din toate tãrile, spre a zdrobi vechea si nedreapta orânduire socialã. Si tot Germania îl va aduce pe Lenin in Rusia, din exil, într-un vagon plumbuit, pentru a-l debarca de la putere pe Kerenski, in schimbul iesirii tarii sale din rãzboi.

Dar ironia istoriei nu se va opri aici. Wilhelm al II-lea, împãratul Germaniei, va fi dat jos de pe tron si arestat de un Comando de revolutionari socialdemocrati, spre a-l rãzbuna parcã pe tovarãsul lor Kerenski, care dãduse, cu un an in urmã, bir cu fugitii. Intr-un fel, Hrusciov avea dreptate când, in 1956, îi spunea Cancelarului Adenauer, cu umorul mujicului rus: „Marx s-a nãscut la voi, nu la noi. Si tot voi i-ati dat o mânã de ajutor lui Lenin ca sã ia puterea. Asa cã voi, germanii, ati încurcat-o, voi descurcati-o acum.”

La nasterea si consolidarea imperiului bolsevic, contribulia Occidentului a fost decisivã: din calcule politice eronate, din interese materiale meschine, din necunoasterea naturii satanice a bolsevismului si a modului de gândire a slavului care „are alte încheieturi organice decât ale europeanului.”

Monstrul rusesc este odrasla Occidentului crescutã la sânul sãu cald.

Desi între spiritul european si spiritul slav existã o prãpastie de netrecut. Rusul se deosebeste de restul Europei, nu numai prin gândire, ci si prin comportament.

Voltaire povesteste in a sa „Istorie a Rusiei sub Petru cel Mare„, cum tarul in timpul unui ospãt dat de Electorul Prusiei la Königsberg, a tras sabia împotriva favoritului sãu Le Fort si cum tot el a regretat, recunoscând cã desi voia sã-si reformeze natia, nu era încã in stare sã se reformeze pe sine.

Douã sute de ani mai târziu, Nikita Hrusciov îsi va da si el în petec ca orice rus care se respectã. La una din sedintele Adunãrii Natiunilor Unite, si-a scos pantoful si l-a aruncat în capul vorbitorului care critica Uniunea Sovieticã.

Ar fi o nebunie sã încerci sã explici cum si de ce a acceptat diplomatia Occidentalã de-a lungul timpului toate ofensele si obrãsniciile rusilor.

Cum si de ce ingãduie si în zilele noastre unor barbari sã-i terorizeze pe românii din Basarabia si sã-i ucidã pe Ceceni în tara lor si în acelasi timp sã te declari de partea ucigasului Boris Eltîn, sã-i acorzi împrumuturi de miliarde de dolari sub pretext cã el n-ar putea altfel sã instaureze libertatea si democratia în tara lui.

Secolul XVIII poartã denumirea de Secolul Luminilor (Nu-si prea meritã acest titlu dacã se are în vedere cã acum au lor profanãrile si incendierile lãcasurilor sfinte, cortegiul de asasinate in masã pe care le-a târât dupã sine Revolutia Francezã). Secolului al -IX-lea i s-a mai spus si secolul nationalitãților. Lenin numeste secolul XX, secolul declonizãrii, sfârsitul imperiilor coloniale. A fost singura sa profetie care s-a adeverit. Despre imperialismul ideologic bolsevic, despre, Rusia, ultima „temnitã a popoare1or”, nu suflã însã un cuvânt. E sigur de viabilitatea si eternitatea ei. O întrebare mai persistã în acest sfârsit de secol si de mileniu. Va fi numit secolul XXI secolul în care vor dispare ultimele vestigii ale imperialismului? Se vor nãrui de la sine prin propria lor neputintã? Sau popoarele cãrora li se pregãteste o „nouã temnitã” vor avea de plãtit un nou tribut de sânge?

In timpul lungilor anchete de tip bolsevic, Petre Tutea a fost pus pe rangã, si bãtut la tãlpi, pentru cã refuza cu încãpãtânare sã recunoascã cã Basarabia este pãmânt rusesc. Ideea cã Europa va trebui reconstruitã pe baze crestine in granitele Imperiului Roman dintre Atlantic si Nistru, devenise o obsesie pentru filosof: „Si cu rusii ce facem?” l-am întrebat. „Rusii nu sunt europeni. A spus-o Blaga si trebuie: sã-l credem. A spus-o si Eminescu si trebuie sã-i credem pe amdndoi. Rusii n-au decat se incalece pe cai si sa treaca Uralii in Asia. Acolo e locul lor, in Siberia. Intre gheturile polare, unde isi pot potoli nesfarsita lor foame de spatiu.

In timp ce se afla pe rangã, Tutea se gândea cã, odatã ajuns in cer, o sã-l roage pe Dumnezeu sã tragã o retea de sârmã ghimpatã între români si rusi. Ca mãsurã de sigurantã. Ca nu cumva rusii transformati in draci împielitati sã dea nãvalã peste el. Intr-o zi este dat pe mâna altui anchetator care îl ia cu binisorul: „Stiu cã esti legionar. Si ca orice legionar esti fanatic, când îti intrã in cap o idee, ca sã nu-i spun o prostie, te tii de ea pana mori. Dar hai sã discutãm acum ca doi oameni pasnici care fac apel la ratiune. In defnitiv ce vrei tu, sã ne batem cu marea Uniune Sovieticã? Stii bine cã asta-i nebunie curatã. Ia exemplu de la George Cãlinescu care declara in campania electoralã din 1946 cã românii n-aveau ce cãuta in 1941 in Basarabia, fiind pãmânt sovietic…” La care cel anchetat îi luã vorba din gurã: „Existã o deosebire între noi doi. Cãlinescu s-a nãscut la Brãila, oras cosmopolit, plin de toate scursorile levantino-balcanice, pe când eu m-am nãscut in tinutul Câmpulungului, acolo unde s-a nãscut si limba românã.” Anchetatorul dã dovadã de rãbdare de fier, pare decis sã nu-si iese din tâtâni si-i oferã o tigarã Kent. Tutea se tine însã bãtos, nu vrea sã facã nici cea mai micã concesie. Nu fumeazã tigãri americane: americanii ne-au vândut rusilor la Ialta si-i dispretuieste deopotrivã si pe unii si pe altii; si unii si altii sunt la fel de imorali. Apoi îi tine o lectie despre socialism. Romanii nu dau si n-au dat niciodatã doi bani pe socialism, Românii sunt un popor cu capul pe umeri, ei au învãlat din experienta lor istoricã, cã nu tot ce zboara se mãnânca.

…Un exemplu îl constituie Titu Maiorescu. Pe când se afla in Germania la studii îl cunoaste pe Lassalle. Incã de la prima întâlnire seful socialistilor îi pune gând rãu tânãrului roman care strãlucea prin inteligentã si culturã motiv sã-l câstige pentru ideile sale, la modã in Apus, nestiind cã Maiorescu tinuse o conferintã la Iasi in care criticase socialismul in termeni cat se poate de rãspicati: vine in acest scop in tara noastrã dar aîci il paste nenorocul. Cade rãpus in duel cu Racovitã, care se întâmplã sã fie însusi vãrul doamnei Maiorescu. Astfel a esuat prima tentativã de a implanta himera socialismului într-un teren virgin cum erau Tãrile Române la acea vreme când oamenii din partea locului nu fuseserã contaminati încã de aceastã molima egalã cu o rãtãcire a mintii omenesti.

Moartea lui Lassalle a fost de rãu augur pentru soarta socialismului in România.

Spre deosebire de toate celelalte popoare din Europa, lozincile socialiste, pe cât de naive, pe atât de ispititoare n-au stârnit nici un interes si nici un ecou in sufletul românilor. Aflãm de la N. Paulescu, adversar neîmpãcat al acestei ideologii de un materialism respingãtor, si fãrã Dumnezeu, cã partidul socialist a fost importat mai târziu, in 1875, de doi revolutionari rusi: un ortodox Petrof si un evreu, Nahum Katz, care îsi luã numele de Dobrogeanu Gherea... Cu ei s-a asociat mai întâi un tigan, Ion Nãdejde, iar mai târziu câtiva tineri, – si prima asociatie comunistã fu fondatã. Ea n-avu alti membrii decât niste lucrãtori evrei. Socialismul era condamnat in România sã apere interesele streinilor, sau sã disparã. Practic a dispãrut: influenta ideilor socialiste in societatea rornâneascã a fost ca si nulã. A reapãrut, dar in altã ipostazâ, impus dupa cel de-al doilea rãzboi mondial, prin forta armelor si concursul puterilor Occidentale.

Socialismul s-a nãscut in Apus. Dar nouã românilor ne-a venit din Rãsãrit, prin filiera ruseascã.

In privinta ideologiilor din acest secol, românii n-au imitat nici Apusul nici Rãsãritul. Din lupta crâncenã dintre întuneric si luminã, dintre haosul spiritului asiatic si ordinea moralã a Europei Crestine, s-a nãscut Miscarea lui Corneliu Codreanu. Avea dreptate Petre Tutea când îi spunea anchetatorului: „Dacã scap de aici, dacã nu mã omorâti, am sã propun Academiei sã scoatã din Dictionarul Limbii Române cuvântul Socialism. Si la cuvântul rus, generatiile viitoare sã citeascã: asiatic rãtãcitor, care a nimerit din greseala lui Dumnezeu in Europa„.

Nietszche anuntase moartea lui Dumnezeu si nasterea supraomului. Profetia sa care friza dementa si ridicolul se va dovedi mincinoasã. Dumnezeu n-a merit, iar supraomul sãu se nãscu mort, in schimb apãru in secolul urmãtor o noua specie: subomul de stirpe ruseascã care invadã întreaga planetã. Care, acolo unde va pune piciorul, va încerca sã-L ucida pe Dumnezeu, lãsând urme adânci ce nu se vor sterge usor. Vor trece decenii, poate un secol-douã, pânã când umanitatea sã-si vinã in fire.

Omenirea a fost dominatã timp de sapte decenii de strategia tezei marxiste dupã care Rãsãritul ar fi fost in metaistorie paradisiacã, iar Apusul in preistoria infernalã. Din aceastã conceptie se naste si strategia care a dominat peste patru decenii in raporturile dintre URS.S. si satelitii sãi (D. Nacu). In 1970 H. Kissinger, credea cã „sfidarea (comunistã) este fãrã sfârsit, cã nu va dispare, si cã strategia americanã trebuie sã se adapteze.” In 1975, împreunã cu Sonnenfeldt, tot Kissinger crede in necesitatea de a mentine aceleasi raporturi doar câteva… secole. Dupã 1989, prãbusirea monopolului partidelor comuniste, strategia dominantã inspiratã de conspiratia unor forte oculte pare sã-l confirme pe F.Fukuiamma dupã care pozitiile ar fi inversate: Apusul s-ar gãsi in postistoria liberalã, iar Rãsãritul in istoria sclavagistã. In aceastã strategie Neamurile din Rãsãrit riscã sã fie aservite unui alt sistem, mai subtil, dar mai totalitar, pentru veacuri, de nu pentru un anumit mileniu.

Aceastã strategie e prea monstruoasã ca sã aibã sorti de izbândã. Ar însemna sã admitem triumful Rãului absolut in lume, abandonarea Omului pentru totdeauna in bratele Satanei. Totusi, spaima metafizicã de care era stãpânit filozoful român Petre Tutea, cã am putea avea deaface cu rusii chiar si pe lumea cealaltã, ne da fiori nouã celor care i-am supravietuit. El n-a mai apucat sã-l audã pe Jirinovski cum îi incitã pe rusi prin discursunle sale incendiare, sã se pregãteascã pentru cucerirea Continentelor; nici sa-l vadã pe Boris Eltîn cum le râde in nas lui Clinton si lui Khol când acestia vorbesc despre incalcarea Drepturilor omului in Cecenia; nici cum este tinut in cusca grupul Ilascu pentru ca au indraznit sa afirme dreptul Basarabiei de a se reintregi cu Patria Mama.

Surse:  vlad-mihai.blogspot.romiscarea.netziaristionline.ro prin R.B.N. Press

Aranjament editorial Gabriel Negru / R.B.N. Press

,

După 1944, mulți basarabeni au ajuns în gulag pentru că au scris foi volante în limba română sau pentru că au notat în jurnale lor impresii despre „viața fericită” din Uniunea Sovietică.

Regimul comunist, susținut de Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului (NKGB), armată, miliție și numeroșii activiști, a reușit, la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, să înăbușe rezistența armată din Basarabia. Moldovenii de la Est de Prut însă au folosit o perioadă mai îndelungată un alt mijloc de a se împotrivi noii puteri – scrisorile și foile volante în limba română. Epistolele difuzate la o adresă concretă sau notițele găsite la percheziție au constituit capete de acuzare pentru activitate antisovietică.

La 26 martie 1949, în comuna Seliștea Nouă, raionul Călărași, a avut loc ședința de constituire a colhozului, iar a doua zi în sat au fost găsite două foi volante cu caracter anticomunist. Prima a fost depistată în curtea președintelui sovietului sătesc, iar cea de-a doua – la fântâna din apropierea căminului cultural, unde în ajun avusese loc ședința. Un an de zile au avut nevoie securiștii să identifice autorul.

Vasile Gulevatâi s-a născut în anul 1929, în comuna Seliștea Nouă, județul Lăpușna. Până la colectivizare, familia Gulevatâi deținea șase hectare de pământ arabil, doi boi, oi și porci. Vasile mai avea trei frați și o soră. În acea primăvară el învăța în clasa a 7-a la o școală din Călărași.

Raporturile dificile ale familiei Gulevatâi cu administrația comunistă din sat începuse după 1944. Vasile nu era de acord cu impozitele mari la care era supusă familia și nici cu politica agresivă de colectivizare a țăranilor.

În anul 1949, președintele sovietului sătesc, Fiodor Dovgan l-a inclus pe Vasile în lista celor mobilizați la școala profesională tehnică (renumitele FZO). Iar în aceste cazuri eschivarea de la mobilizare sau dezertarea se pedepsea cu închisoare. Vasile nu dorea să plece din sat, părinții lui erau în vârstă, el urma să aibă grijă de ei. Escortat la gara din Chișinău, Vasile reușește să fugă, se întoarce acasă și pentru câteva luni trece în ilegalitate. Dovgan îl tot căuta. Odată chiar l-a prins, dar Vasile a reușit să fugă în pădure, amenințând funcționarul: „Dovgan, dacă nu încetezi să trimiți tinerii la școlile FZO îți vei pierde capul”.

În fine, fratele Alexandru, fiind încorporat în Armata Sovietică, în anul 1948, a fost arestat de organele de securitate sovietice, iar un tribunal militar l-a condamnat la 25 închisoare pentru tentativa de trădare de patrie, deoarece acesta întreținea corespondență cu o nemțoaică.

„Luptați împotriva Partidului Bolșevic”

Cele două scrisori au fost distribuite pe 25 martie 1949, odată cu lăsarea întunericului. Foaia volantă adresată sătenilor avea următorul conținut:

Frați basarabeni! Luptați împotriva partidului bolșevic, împotriva anticriștilor ruși. Fiți gata întotdeauna pentru răzbunare. Zicătoare: Apa trece, pietrele rămân. Luptați împotriva colhozurilor și nu vă înscrieți în colhoz, căci colhozul este sărăcia norodului moldovenesc. Goniți pângăritorii crucii de pe pământul moldovenesc. La luptă pentru cruce, părinți și neamuri. Subjugă-te la luptă. Nr.3000„.

Foaia volantă adresată președintelui sovietului sătesc era mai dură și avea un caracter personal:

Tovarășe Președinte!

Toate câte sunt scrise să le iei în minte și să le înțelegi. Să nu faci râs din oameni și să nu alungi tineretul din sat. Să nu pui naloguri [impozite] mari la oameni și să nu mai faci ce-ai făcut că va fi vai de pielea ta. Vei vorbi cu noi într-o noapte pe neașteptate și unde stau picioarele îți va sta capul. Vei primi după lucru și plata. Feciorul Moldovei Bodiu„.

La acea vreme Filimon Bodiu, conducătorul unui grup militar antisovietic care a activat între anii 1945-1950 pe teritoriul raioanelor Chișcăreni, Telenești, Sângerei și Călărași, era încă în libertate, iar moldovenii cunoșteau faptele lui. Vasile a fost arestat la 17 martie 1950. La anchetă, președintele sovietului sătesc și-a adus aminte că în perioada celui de-al Doilea Război Mondial în casa familiei Gulevatâi s-a instalat comandamentul armatei germane, iar până în anul 1947 părinții lui au folosit munca altor persoane la lucrul pământului.

Acuzat că a cântat românește

Președintele colhozului, Vladimir Slavinschi, a spus că familia lui Vasile a intrat în colhoz abia în vara anului 1949, după deportările din 6 iulie.

Directoarea căminului cultural, Elena Brăducean, și-a adus aminte că Vasile, împreună cu alți câțiva prieteni, a interpretat cântece populare românești, proslăvind viața de odinioară a României. Șefa punctului medical, Elisaveta Landina (venită în sat în anul 1947), a mărturisit că Vasile „a perturbat acțiunile de o mare importanță politică pentru săteni„, organizând un joc de cărți lângă căminul cultural când urma să aibă loc o lecție publică intitulată: „Agronomia și agricultura”, iar altă dată a părăsit lecția în care se vorbea despre lupta cu malaria, fiind urmat de mai mulți tineri.

O altă săteancă, Maria Botnari, neagă că ar cunoaște despre activitățile antisovietice ale lui Vasile.

La 29 aprilie 1950, Vasile Gulevatâi, printr-o sentință a Judecătoriei Supreme a RSS Moldovenești, aplicând art. 54/10 p. 1 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Agitație și propagandă contrarevoluționară” – a fost condamnat la zece ani privațiune de liberate în locurile de detenție îndepărtate. După ce a executat cinci ani de gulag, la 10 martie 1955, i se reduce pedeapsa la cinci ani, iar după ce Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis decretul „Despre amnistiere”, din 27 martie 1953, este eliberat din gulag.

Vasile Gulevatâi a fost reabilitat de Judecătoria Supremă a Republicii Moldova la 29 iulie 1996.

Simplul fapt că ai scris în română, iar răvașul sau notițele conțineau elemente antisovietice era îndeajuns pentru a fi trimis în gulag.Mihai Tașcă, istoric

Jurnalul lui Leonid Cernopolc

Pentru a fi dat pe mâna justiției sovietice nu era neapărat necesar ca cele notate acasă să fie difuzate. Simplul fapt că ai scris în limba română, iar răvașul sau notițele tale conțineau elemente antisovietice era îndeajuns pentru a fi trimis în gulag.

Este și cazul lui Leonid Cernopolc care s-a născut în anul 1907, în comuna Bujerăuca, județul Soroca.

Recidivist și la români, și la sovietici

Leonid a avut necazuri cu justiția și până la 1940. La români el a fost condamnat pentru infracțiuni de drept comun, dar ostașii Armatei Roșii l-au eliberat din închisoare la 28 iunie 1940. Ceea ce a urmat după venirea sovieticilor i-a schimbat viziunea. La revenirea în sat, este amenințat de președintele sovietului sătesc cu deportarea. Pleacă la lucru în Rusia, dar se îmbolnăvește de TBC și se întoarce în Basarabia. În timpul administrației românești (1941-1944) lucrează cele 3,5 hectare ale tatălui său.

După 23 august 1944, activează ceva timp în administrația județeană, dar în anul 1945 a fost condamnat la șase ani închisoare pentru delict de drept comun. În anul 1949, după ce a aflat că va fi obligat să-și dea pământul în proprietatea colectivă, a defrișat propria livadă, fapt pentru care a fost amendat cu 1.000 de ruble. Un an mai târziu a mai fost amendat pentru neîndeplinirea obligației de predare a cerealelor la stat.

„Comunismul este moartea popoarelor”

Își exprimă nemulțumirea față de puterea sovietică în vara anului 1951. Atunci a trimis o scrisoare la ziarul „Pravda„, pentru a susține un jurnalist englez, care publicase anterior un articol în care afirma că în URSS nu există democrație, libertate etc. În răvaș afirma: „Noi suntem de origine latină și nu vom cădea pradă comunismului, întrucât comunismul este moartea popoarelor„. Din acea vreme Ministerul Securității de Stat al RSS Moldovenești a documentat mai multe cazuri de exprimări antisovietice ale lui.

A fost arestat la 12 mai 1952. La percheziție, securiștii au găsit un jurnal, intitulat „Descrierea vieții familiei mele din anul 1940, 28 iunie”. Însemnele zilnice aveau conținut antisovietic, ceea ce i-a agravat situația. La expertiza psihiatrică a fost găsit perfect sănătos. Ancheta preliminară a fost scurtă, iar, la 25 iunie 1952, Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești îl condamnă la zece ani gulag și cinci ani decădere din drepturile politice. La 1955, comisia pentru reexaminarea dosarelor persoanelor condamnate pe motive politice consideră că Leonid Cernopolc a fost condamnat corect și refuză amnistierea lui. Cernopolc a fost reabilitat la 25 aprilie 2005.

Descrierea vieții familiei mele din data de 28 iunie 1940

Jurnalul lui Leonid Cernopolc conține mai multe reflecții ale autorului despre viața trăită până la 1940, îndeosebi după anexarea Basarabiei. Prima însemnare datează din 7 iulie 1950, iar ultima din 21 aprilie 1951. Publicăm mai jos câteva fragmente din acest caiet, care trebuie să intre în catalogul național al rezistenței anticomuniste din Basarabia.

7 iulie 1950

„Până la anul 1940 am fost sub stăpânirea și regimul Român. Am învățat carte românească, 7 clase. Liceul «A.D. Xenopol» din orașul Soroca. Tatăl meu era funcționar la prefectura județeană, din or. Soroca. Mama se îndeletnicea cu gospodăria. Sora -mea a învățat la școala profesională de fete din or. Soroca. Pe urmă a urmat școala de sanitare de la București. Terminând, a rămas la serviciu la Spitalul Colțea din București. Fratele meu Gheorghe a terminat școala de muzică din or. Bălți și în anul 1936 nu se știe cu ce soartă a plecat în Rusia Sovietică și nu s-a mai întors.

Sub regimul Român noi am dus viața în următorul fel. Gospodăria noastră se compunea din următoare avere: 2 ha livadă, 2 ha pământ arabil, una casă de locuit compusă din 4 camere, 2 antreuri, 1 magazie, 1 curte, 1 coger pentru porci, un cos pentru porumb. Am avut 4 porci, 56-60 păsări, gâște, rațe, curci, 4 vaci cu viței, o pereche cai, trăsură și tot inventarul agricol. După ce m-am căsătorit, tată-l meu era deja pensionar, eu mi-am mai căpătat pământ, dat de pe soție. Țineam iepuri angora care mai aducea un venit de 100 de mii lei lunar. Am trăi pe picior larg.

Impozitele erau următoarele: în timp de pace, câte 50-75 de lei de pe hectar, 12 lei pentru hogeacuri, și atâta tot. În timp de război, 150 de lei de pe hectar și mai mult nimic. Așa că am trăit foarte bine. Ne îmbrăcam, ne hrăneam și ne petreceam viața liniștită și îndestulată, până la anul 1940, 28 iunie, când au venit rușii.

Cum au venit rușii, imediat s-a schimbat viața. Văzând viața în pericol, am plecat la 22 septembrie 1940 la Ural, orașul Kisel, punct Solikamsk, satul Kasmeni. Acolo eu m-am întâlnit cu oameni înalți, foști conducători mari în Rusia țaristă. Și tăiau ca robii la păduri seculare de cedri. După 6 luni de muncă supraomenească m-am îmbolnăvit de TBC. Văzând că deja nu mai pot fi bun la muncă fizică, m-au trimis înapoi în Basarabia, [unde] am venit pe ziua de 21 februarie 1941. La 17 aprilie am fost trimis la sanatoriul din Vorniceni, căci situația și starea sănătății era în disperare.

Pe 22 iunie 1941 izbucni războiul mondial, războiul sfânt al eliberării jugului al tuturor popoarelor Europei. Fugeau bolșevicii prăpădind și pustiind totul în calea lor. Tot ce este în calea lor, oamenii, vite, copii, clădiri, păduri. Dar, de la 1942 – 43 s-a schimbat tot mersul războiului și s-a întors pe partea stângă, și o parte a Europei Răsăritene a căzut pradă bolșevicilor. Așa că în anul 1944, luna martie, iarăși am căzut sub dominația bolșevică.

De la 1944 începe o viață neagră, o viață neînțeleasă, tulbure, cu hoții, jafuri și mizerii. S-au deportat cei mai aleși oameni din toată Basarabia, satele și orașele basarabene erau golite și pustiite. Pe urmă, cei ce au mai rămas au început ai lua din scurt. Dacă se predau oamenii în colhoz, atunci trebuia să înscrie toți membrii de familie și toată gospodăria, pământul, trăsura, vitele, păsările, banii, sămânța-n, saci și tot ce este pe lângă casă, trebuie predat fără de vorbă la colhoz. Și pe urmă mâna pe om la lucru cu forța, ca pe vită. […]

Religia era oprită cu desăvârșire. Și bisericile erau batjocorite murdar. Le dădea voie să se săvârșească serviciul divin și oamenii să se roage în voie lui Dumnezeu. Dar pe de altă parte, asupreau pe preoții și închideau bisericile, ori le puneau așa dări că nu era posibil să mai poată funcționa în voie. Atunci se lepădau și preoții și lumea de Sf. biserici. […]

Eu am fost prins în anul 1945, luna mai și aruncat în lagăr pentru 6 ani de muncă cu confiscarea averii. Am stat până în anul 1948, luna iulie. Când s-a început intervenția statelor de asfințit către Asamblea Generală, bolșevicii s-au speriat și au dat un manifest și au eliberat o parte din lagăre. Eu am venit, dar au luat-o pe soția mea, rupând-o de la copii. Căci am avut 2 copii – primul de 19 ani și al doilea de 3,5 ani. Și au aruncat-o pe soție pe 5 ani lagăr de muncă și au dus-o tocmai la Kemerovo. […]

12 octombrie 1950

În ziua de 12.X. 1950 m-am pomenit c-am pe la ora 4-5 d.p., au năvălit în casa mea agenții fiscului din Bujărăuca Mihail Babii, Maria Muherul ș.a. Au început a striga și a mă forța să dau restul de carne. Cu toate că eu nu posed nimic absolut, nici pământ, nici vite, numai casa de locuit și 0,25 ha pământ împrejurul casei, nearabil. Cu toate asta am [fost] impus la bani, la ouă, carne. M-au somat să nu dau carne de vită, da să dau carne de pasăre, și mi-au pus sechestru pe un porc care nu este al meu ci este al unui chiriaș de al meu. […]

24 ianuarie 1951

Luna aceasta e dureroasă pentru tot ce e moldovean, pentru tot ce e român. Nu poate să treacă ziua aceasta în așa chip. Eu personal nu pot să nu-mi amintesc de 24 ianuarie, ziua unirii principatelor române. O, Românie, ce ai ajuns, unde-s fiii tăi, unde-s averile tale, bogățiile fără sfârșit? Au căzut pradă ghearelor comuniste. Dar cu toate acestea România nu a murit, România trăiește, fiindcă românul e tare. Cu toate că anul 1940 a zdrobit grav granițele României, România e întreagă. […]

Februarie 1951

Pe ziua de 2 februarie 1951, am primit peste un timp de 11 ani, o scrisoare neașteptată de la un nepot al soției mele din regiunea Omsk, din fundul Siberiei, răpit cu întreaga familie, adică cu mama și tat-său, Anatolii Zemovschi. Ce ne descrie nepotul nostru de viața lui, că îmblă desculț acum iarna, se poate închipui ce fel de iarnă e în Siberia și ei îmblă desculț și goi și hrana mai rău decât ca la porci. […]. Nepotul meu mă roagă să-l salvez de la chin și groază fiindcă el e în vârstă de 21 de ani și este înmormântat de viu. […]

3 aprilie 1951

În ziua de 1 aprilie se mobilizează toate autobuzele la Bălți. Toată lumea este băgată în groază. Nimeni nu știe ce este. Nimeni nu doarme liniștit, fiecare nu este sigur pe sine, nu știe ce să facă, ce-l așteaptă. Se întrebau unii pe alții de ce s-au mobilizat toate mașinile. Și iată că pe ziua de 2 aprilie s-au aruncat zalele – bolșevicii noaptea au răpit familii întregi de oameni, din Nordul Basarabiei, de la Chișinău, Orhei, Bălți, Ungheni, Cernăuți, au înhățat oamenii pe care i-au prins și i-au aruncat în mașini și sub arme i-au dus pe lumea neagră din fundul Siberiei.

O, Românie, ce ai ajuns, unde-s fiii tăi, unde-s averile tale, bogățiile fără sfârșit? Au căzut pradă ghearelor comuniste. Cu toate că anul 1940 a zdrobit grav granițele României, România e întreagă…

Surse: Historia.ro, Adevarul.ro / Autor Mihai Tașcă

,

Rucsandra Hurezeanu, de profesie medic, a lansat brandul de dermatocosmetice Ivatherm în 2005, pe o piață dominată de companii străine precum Vichy sau Avene. A început prin a studia proprietățile apei termale de la Herculane, cea mai veche stațiune balneară din Europa. A mers apoi în Franța, unde a contractat o echipă de cercetători care să studieze apa de la Herculane și apoi a început producția. Astăzi cosmeticele românești Ivatherm sunt „made in France“ și apoi sunt vândute în România, ajungând pe rafturile a circa 1.000 de farmacii de pe piața locală. Mai mult, recent brandul cu afaceri anuale de 6,6 mil. lei a ieșit la export pe piețele din Egipt, Ucraina si China.

Ivatherm a decis în ultimii ani să se extindă pe piețele externe după nouă ani de prezență în România. Astăzi, brandul de cosmetice reallizate cu apă termană de la Herculane însă “made in France” este în primii cinci jucători din România, cu o cotă de piață de 10% și cu 200.000 de produse vândute anual, potrivit antreprenoarei.

Povestea Ivatherm, singurul jucător român de pe piața dermato-cosmeticelor, începe în 2005, când Ruxandra Hurezeanu, cea care deține și conduce în prezent businessul a simțit nevoia să își construiască propria afacere.

A terminat facultatea de Medicină și imediat după s-a angajat în domeniul farma, unde a rămas timp de zece ani. A crescut treptat până a simțit că nu mai are unde urca și a decis că este momentul să își facă un business propriu. Ea recunoaște că a avut însă un exemplu pe care să îl urmeze, pe cel al mamei sale, care la începutul anilor ’90 și-a deschis prima farmacie privată. Apoi business-ul s-a extins și în distribuție și producție.

Tot mama a fost cea care a sprijinit-o financiar să pornească la drum. Nu oferă cifre privind investițiile necesare pentru pornirea unui astfel de business, limitându-se a spune că este vorba de cifre destul de mari.

Apa termală folosită de Ivatherm provine dintr-un izvor termo-salin cu debit foarte mare. La Herculane majoritatea izvoarelor sunt sulfuroase. Apa vine de la 2.000 de metri adâncime și când ajunge la suprafață are 45 de grade, astfel este aproape sterilă. Mai mult, își păstrează compoziția și nu se alterează prin transport.

Ruxandra Hurezeanu își explica anterior decizia de a merge în Franța atât pentru partea de cercetare-dezvoltare cât și pentru producție prin faptul că hexagonul este o piață de renume pentru cosmetice, cu o valoare de 15 miliarde de euro, față de mai puțin de 1 mld. euro în România. Ea mai spune că acolo sunt mulți producători care nu au branduri proprii ci realizează exclusiv cosmetice pentru jucători din alte piețe.

Un obiect pe care-l port întotdeauna cu mine și mă reprezintă…

Port cu mine un talisman norocos de la Kogayon, cu un simbol magic cu putere de protecție. Am fost atrasă de povestea acestui brand românesc de bijuterii creat în 2013 de două prietene. Colectia lor de bijuterii de argint a fost inspirată de înțelepciunea noastră populară care s-a transmis de milenii prin povești spuse din tată-n fiu. Cred că obiectele au valoarea pe care noi le-o dăm, astfel că dacă mă gândesc că Yanna mă protejează și îmi aduce noroc, chiar o face.

Cartea pe care o citesc acum…

este „Female Brain“ scrisă de un psiholog american, Louann Brin­ze­dine, și apărută pe piață în 2010. Cartea dezvăluie prin studii de psihologie, neurologie și neurobiologie de ce femeile sunt mai verbale, rețin mai multe detalii, creează legături mai adânci cu prietenele lor decât bărbații. Constat, fără să fiu feministă, după citirea acestei cărți, că femeile dețin o adevărată mașină de comunicare, iar bărbații nu au decât să le invidieze.

Hobby-ul meu…

Am două. Cărtile cu care evadez în fiecare zi în altă lume și cu ajutorul cărora mă îmbogățesc în permanență și sportul pe care-l practic în fiecare dimineață, după ce copiii pleacă la școală și înainte de începerea orelor de birou. Fac zilnic jogging dimineața, în jurul Lacului Floreasca.

O destinație de vacanță pe care aș recomanda-o…

este un circuit în Provence. Casele cu obloane albastre și lanuri de lavandă, satele cocoțate pe stânci, străzile pietruite, mici și înguste, podgoriile nesfârșite, toate fac unică această regiune.

Provence nu este o destinație de o zi sau două, ci de minimum o săptămână, timp în care te vei plimba alene, fără un scop anume, te vei duce la bulangerie (brutărie) să cumperi pâine, croissante pentru micul dejun, vei adulmeca toate mirosurile și te vei simți cu adevărat în vacanță. Poți vizita Gordes, Aix en Provence, Fontaine de Vaucluse și alte multe sate mici și pline de povești. Eu sunt foarte norocoasă că ajung des în Provence, în vizită de lucru la producătorii mei.

O descoperire inedită dintr-o călătorie recentă…

sunt pensiunile din jurul cetăților fortificate din Transilvania. Recent am participat la inaugurarea casei parohiale din Criț, un vechi sat săsesc de lângă Sighișoara. Prin Fun­dația lui, prietenul nostru Michael Schmidt are grijă de păstrarea și restaurarea patrimoniului cultural al sașilor. Circuitul turistic din aceste sate vechi săsești îmi amintește de copilăria din casele bunicilor, cu viața simplă și liniștită de la țară.

Cel mai frumos suvenir pe care l-am adus acasă dintr-o călătorie recentă…

Cu prilejul unei vizite în Sibiu, soțul meu a primit crucea Andrei Șaguna de la Mitropolitul Transil­vaniei. În același weekend am găsit într-un anticariat privat chiar biblia lui Andrei Șaguna de la 1856 în prima ei ediție. Între timp, biblia a fost copertată și răsfoită pe rând de toți membrii familiei, în diminețile de duminică, chiar dacă este scrisă cu litere chirilice. Ne place că avem acasă biblia pe care au răsfoit-o pe rând multe generații, printre care bunicii și străbunicii noștri.

Ceasul pe care-l port la mână…

Franck Muller.

Parfumul meu preferat….

este White Pachouli de la Tom Ford. Elegant, puternic și sofisticat, parfumul a fost creat în cooperare cu casa Givaudan. White Pachouli este o combinație de flori albe, patchouli, bergamotă, iasomie, trandafir și coriandru.

Obiectul meu preferat din garderobă…

Am achiziționat recent câteva ii și tricouri românești create de Adrian Oianu. Făcute să fie purtate zi de zi, ele sunt inspirate de costumul tradițional românesc. Albe, confortabile și feminine, ele stabilesc o legătură emoțională cu tradițiile noastre, amintindu-ne că au fost brodate cu grijă și iubire de strămoșii noștri.

Beau cu plăcere…

un pahar de șampanie.

Primul lucru pe care-l fac când ajung într-un oraș nou…

este să beau o cafea și să intru în atmosfera locului. Vizitez de fiecare dată catedrala orașului în care sunt și câteva muzee. Nu ratez nici farmaciile, dornică să aflu ce cosmetice folosesc femeile din acea țară și să cercetez dacă piața oferă oportunități de business pentru marca Ivatherm. Îmi place să vizitez, dacă am timp, și câteva hoteluri. Recepția, restaurantul și oamenii îmi spun imediat unde voi locui data viitoare.

O descoperire inedită din București…

Descopăr foarte des case Art Nouveau perfect conservate și unele chiar restaurate în cartierele vechi ale Bucureștiului pe străzile Lascăr Catargiu, Dionisie Lupu sau Vasile Lascăr.

Cea mai recentă achiziție exclusivistă…

Un colier Lanvin foarte modern, care arată bine atât purtat la birou, cât și duminica în parc.

Bijuteriile mele preferate…

Am câteva bijuterii din aur alb, port cu plăcere și bijuteriile designerilor români precum Laura 8, Sonia, dar și les faux bijoux de la Dior, Chanel, coliere Lanvin.

Un artist pe care l-aș colecționa…

este Sorin Ilfoveanu. Îmi place maniera foarte originală și modernă în care abordează temele din mitologie.

Site-urile pe care le citesc cu plăcere…

sunt Elle, The One, Harvard Business Review, HotNews, Ziarul Financiar.

Un cadou pe care aș vrea să îl primesc tot timpul…

sunt trandafirii roz.

Restaurantul meu preferat…

este L’Avenue situat pe Avenue Montagne la Paris. Aici găsesc o îmbinare fericită între bucătăria franțuzească sofisticată, din cele mai bune ingrediente organice și o atmosferă artistică, mondenă și cosmopolită.

Sursa, autor: da.zf.ro

ECHIPA – Echipa Ivatherm: Iulia Bilea – PR Manager, Diana Grajdan – Director de Vanzari, Rucsandra Hurezeanu – Fondatoare si Director General si Brandusa Popescu – Director Executiv

,

Poroșenko le-a amintit românilor din acea regiune că sunt cetățeni ucraineni, la fel ca toți ceilalți locuitori ai acestei țări și le-a promis că drepturile lor vor fi respectate.

Dragi compatrioți, Bucovina este o regiune unică, care poate servi drept exemplu de înțelegere între naționalități. În această regiune multinațională, din moși-strămoși locuiesc oameni de diferite naționalități, oameni care vorbesc diferite limbi”, a declarat Poroșenko în aplauzele celor prezenți la întâlnire

Discursul în limba română la minutul 1.50

Petro Poroșenko s-a născut la Bolgrad, în Sudul Basarabiei, localitate aflată astăzi la granița cu Republica Moldova. Aici el a și învățat limba română, pe care, potrivit apropiaților săi, o vorbește destul de bine.

Sursa: Independent.md

,

Uniunea cazacilor ruși ortodocși, sub denunmirea de „Irbis”, din Districtul federal nord-vest, din cadrul Federației Ruse, a înaintat guvernului federal de la Moscova cererea de  resurse financiare pentru crearea și sprijinirea de ONG-uri pe teritoriul  Statele Unite ale Americii, care să se implice activ în acțiuni menite a concretiza separarea Alskăi de SUA și ulterior alipirea la Rusia, precum și independența Californiei, relatează publicația ucraineană Obozrevatel.

Cazacii ortodocși ruși vor să se implice în relansarea și promovarea culturii ruse în școlile din SUA, a indicat serviciul de presă al acestei formațiuni. De asemenea, ei intenționează să contribuie la pregătirea și organizarea unor referendumuri privind separarea Alaskăi și a Californiei de Statele Unite, după cum a relatat și agenția rusă de presă Rosbalt citată de Agerpres.

Nu există democrație în Alaska (cel de-al 49-lea stat american). Populația Kamciatkăi (peninsulă în estul extrem al Rusiei) și Alaskăi a fost separată artificial. Regimul colonial american, care s-a impus la nivel mondial, este o realitate din veacul trecut. A venit timpul să terminăm cu aceasta. Alaska va fi parte a Federației Ruse, iar California – republică independentă”, a declarat atamanul cazacilor uniunii amintite, Andrei Poliakov.

În acest context, publicația ucraineană evocă faptul că Ministerul rus de Externe i-a amintit recent președintelui american Barack Obama că Alaska este pământ rusesc.

Diplomația rusă reacționase astfel la o declarație a șefului administrației de la Washington despre „ambițiile imperiale excesive” ale președintelui Vladimir Putin în contextul anexării de către Rusia a Crimeii (peninsulă din sudul Ucrainei) și a sprijinului acordat de Moscova separatiștilor proruși din sud-estul ucrainean.

A da timpul înapoi până la epoca țarilor, a încerca recâștigarea unor teritorii pierdute în secolul XIX, nu este, cred, cel mai bun mod prin care Rusia să-și declare măreția în secolul XXI”, a declarat Obama, în cadrul unei vizite oficiale la Tallinn (Estonia) în data de 3 septembrie.

În replică, diplomația rusă le-a propus abonaților săi de pe Facebook să facă un inventar pentru Obama cu teritoriile pierdute de Rusia în secolul XIX. În comentariile la această postare a fost menționată, în special, Alaska, vândută Statelor Unite de Imperiul Rus în anul 1867 pentru 7,2 milioane de dolari.

În același timp, Mihail Diagteriov, vicepreședintele Comisiei pentru știință și înaltă tehnologie din Duma de Stat (camera inferioară) din partea Partidului Liberal Democrat (LDPR, al ultranaționalistului Vladimir Jirinovski), a făcut o interpelare către MAE rus pentru a clarifica statutul terenurilor unei foste colonii ruse din California și dacă aceasta a fost legal inclusă în statul California, de pe coasta de vest a SUA.

Între timp, petiția de pe site-ul Casei Albe, care cere secesiunea statului Alaska de Statele Unite și realipirea la Federația Rusă, a ajuns la 22.000 de semnături, anunță agenția rusă RiaNovosti.

Disponibilă pe site-ul Casei Albe de pe 21 martie, petiția trebuie să ajungă la 100.000 de semnături în decurs de o lună, pentru ca administrația lui Obama să fie obligată la un răspuns în conformitate cu normele americane. Textul „Alaska Back to Russia“ (Alaska înapoi la Rusia) încurajează organizarea unui referendum pentru desprinderea de SUA și o reîntoarcere la Rusia, prin datele istorice. Petiția informează despre călătoriile exploratorilor ruși în Alaska, care au început încă de acum 10.000 de ani, când băștinașii din Siberia traversau Strâmtoarea Bering.

Documentul disponibil pe site-ul administrației prezidențiale menționează că până în 1867 Alaska era colonie rusească, fiind ulterior vândută Statelor Unite de către țarul Alexandru al II-lea pentru suma de 7,2 milioane de dolari la acea vreme, echivalentul a 120 milioane de dolari în prezent.

Artizanul acestei tranzacții a fost românul Gheorghe Pomuț, ajuns general în armata americană și care datorită meritelor din timpul războiul de secesiune,  în 1866 a fost numit consul  la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus. De aici, Pomuț a negociat trecerea Alaskăi către Statele Unite. Discuțiile s-au încheiat la patru dimineța, în 30 martie 1867. America a preluat Alaska de la ruși pentru 7,2 milioane de dolari. Asta înseamnă 4,74 dolari pe kilometrul pătrat. Alaska are o suprafață totală de 1,7 milioane de kilometri pătrați. Pentru această afacere de succes, Pomuț a fost promovat la funcția de consul-general la Sankt Petersburg, unde a rămas până la moartea sa, în 1882.

Nu este prima petiție care promovează secesiunea unui stat american. În noiembrie 2012, un document asemănător cerea retragerea Texasului din componența SUA, iar motivația era „nemulțumirea texanilor față de politicile economice federale ale Washingtonului“. Semnatarii acelei petiții cereau ca Texasul să își declare independența pentru a-și menține un buget echilibrat și pentru „a proteja standardul de viață al cetățenilor“. Deși au mai fost înaintate astfel de petiții se secesiune din partea altor state americane – Tennessee, Louisiana, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Florida, Alabama și Georgia- documentul texanilor a strâns 125.000 de semnături, obligând administrația Obama să răspundă cererii. Reprezentanții Casei Albe au refuzat cererea, argumentând că „deși țara noastră trebuie să înfrunte multe provocări, americanii trebuie să lucreze împreună pentru a găsi cel mai bun mod de a merge mai departe“.

Surse: Obozrevatel.ua, Indpendent.md , Adevarul.ro

,

Șeful Direcției de combatere a crimei organizate și corupției din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei, Iuri Artiuhov a fost dur criticat de către președintele nou ales al Ucrainei, Petro Poroșenko, la o reuniune la Odessa.

Statul republica moldovenească nistreană nu există. Există doar segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene”.

Aș dori să vă atrag atenția, mai ales că avem aici în sală camere video – un stat ca rmn nu există. Folosirea unei denumiri ca aceasta, în prezența camerelor de luat vederi, este o greșeală politică. Această porțiune a frontierei se numește segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Cred că v-ar fi util să cunoașteți acest lucru”, a declarat Poroșenko.

Sursa:Timpul.md

,

În fiecare an, pe 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române, aniversându-se victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupația horthystă (25 octombrie 1944).

La BUCUREȘTI, ceremoniile de depuneri de coroane și jerbe de flori vor avea loc vineri, 24 octombrie, la Mormântul Ostașului Necunoscut (Parcul Carol), începând cu ora 9.00, la Monumentul Eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul României (Parcul Tineretului), de la ora 10.15, și la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”), începând cu ora 11.30.
Sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 18.00, militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național – B-dul Regina Elisabeta – B-dul Eroilor Sanitari – Str. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu – Șoseaua Cotroceni – B-dul Iuliu Maniu – B-dul Vasile Milea – B-dul Timișoara.

La CAREI, în fața Ansamblului Monumental „Glorie Ostașului Român”, ceremonia militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11.00. În cadrul unei expoziții statice vor fi prezentate elemente de tehnică, echipament și armament din înzestrare, iar o grupă de militari profesioniști va executa un exercițiu de mânuire a armamentului.

La SATU MARE, ceremonia de depuneri de coroane de flori va avea loc tot sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 14.00, la Monumentul Ostașului Român.

Cu aceeași ocazie, joi, 23 octombrie, și vineri, 24 octombrie, peste 1.100 de elevi, studenți și cursanți din unitățile și instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale au depus jurământul militar.

Mesajul ministrului apărării naționale, Mircea Dușa, cu ocazia Zilei Armatei României 

 „Se împlinesc, anul acesta, șapte decenii de când ostașii Armatei României eliberau ultimele mari orașe transilvănene, Carei și Satu Mare, de sub ocupația străină. Faptele de arme ale celor care și-au jertfit viața pentru libertatea noastră și independența patriei sunt un exemplu pentru toți românii, iar eroii acelor vremuri sunt omagiați, de Ziua Armatei, prin ceremonii militare organizate la monumentele ridicate în țară în memoria lor, dar și în locurile unde au avut loc cele mai aprige lupte. Datorăm profund respect soldaților români care au luptat cu toată ființa și puterea lor, propulsați de flacăra lăuntrică a patriotismului și sentimentul datoriei. Oarba de Mureș, Păuliș, Odorhei, Reghin, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Turda, Carei sau Satu Mare sunt doar câteva dintre reperele care au marcat epopeea eliberării Ardealului de Nord Vest, scrise cu sânge și sacrificii. Respect și admirație datorăm și supraviețuitorilor acestei conflagrații, veteranii celui de Al Doilea Război Mondial, depozitarii unor experiențe de luptă și de viață memorabile, adevărate modele pentru mai tinerii lor camarazi. Generațiile prezentului, militarii profesioniști de toate gradele care își slujesc în prezent Țara sub Drapel, au, în esență, aceleași misiuni ca și înaintașii lor: apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale, unității și democrației constituționale ale României. Tocmai de aceea, participarea Armatei României la operațiuni umanitare, de menținere a păcii, precum și la operațiuni de combatere a terorismului, la nivel subregional și regional, a fost, este și va rămâne obiectivul  major al politicii noastre de securitate și apărare. Aceste misiuni internaționale ale militarilor români sunt dovada faptului că țara noastră și-a asumat cu responsabilitate calitatea de furnizor important de securitate în regiunea sa, contribuind din plin la sprijinirea efortului comunității internaționale pentru instaurarea în lume a unui climat de securitate. Profesionalismul și puterea de sacrificiu demonstrate de militarii noștri în teatrele de operații au consolidat statutul României de membru activ și credibil al Alianței Nord-Atlantice. Calitatea de membru al NATO, cea mai puternică alianță politico-militară a lumii, aduce pentru țara noastră cele mai solide garanții de apărare din întreaga noastră istorie. Iar evoluțiile situației de securitate din regiunea noastră demonstrează, o data în plus, importanța opțiunii strategice pe care România a făcut-o după 1989, aceea de a se alătura și integra în spațiul euro-atlantic. De aceea, gândurile mele pleacă în mod special către militarii care și-au servit țara sau care se află acum la datorie în teatrele de operații, în misiuni internaționale angajate de țara noastră. Vocea pe care România o are astăzi în NATO și în UE, în comunitatea internațională, este puternică și datorită prestației impecabile pe care dumneavoastră ați avut-o în aceste misiuni complexe, alături de camarazii dumneavoastră din celelalte armate ale lumii. Acest moment de sărbătoare găsește instituția militară într-un amplu proces de transformare și modernizare, concomitent cu profesionalizarea  forțelor și  instruirea comandamentelor, în consens cu cerințele de interoperabilitate cu armatele țărilor membre ale NATO.Creșterile bugetare pentru apărare din ultimii ani fac posibilă continuarea procesului de înzestrare și modernizare a armatei. Va trebui să investim mai mult în pregătire, echipamente și tehnică militară de vârf, necesare asigurării condițiilor de interoperabilitate cu armatele membre ale NATO. Toate acestea presupun un înalt profesionalism al personalului militar, multă conștiinciozitate și disciplină riguroasă. Avem încredere în profesionalismul și în puterea dumneavoastră de muncă, iar calitățile morale și profesionale pe care le-ați probat cu prilejul numeroaselor activități organizate pe plan intern și internațional ne îndreptățesc să privim viitorul cu optimism. La ceas aniversar, vă adresez dumneavoastră, militarilor și întregului personal civil al Ministerului Apărării Naționale, cele mai sincere felicitări și succese depline în nobila  misiune încredințată de popor. Aceleași felicitări se îndreaptă și către cadrele militare în rezervă și în retragere și un sincer omagiu vă aduc dumneavoastră, distinși veterani de război, pentru sacrificiul făcut în slujba patriei.

Vă doresc multă sănătate și bucurii alături de cei dragi !

            La mulți ani !”

armata-romana

La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înființat Statul Major General. Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.Aviația militară română a luat ființă în anul 1910 datorită colaborării societății civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepție și construcție românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu și realizat la Arsenalul Armatei, a zburat la 17 iunie 1910. După unirea Principatelor Române, în anul 1859, s-a acționat pentru contopirea flotelor din Moldova și Muntenia și organizarea unei structuri navale unitare ce s-a numit Corpul Flotilei. Prima flotilă militară a statului român a avut în compunere 6 salupe-canoniere și era dispusă în 6 baze, în porturile Chilia, Ismail, Galați, Brăila, Giurgiu și Calafat. NMS Delfinul este numele a primului din cele două submersibile cu acest nume ale Marinei Militare Române. Cel actual, numit tot „Delfinul” în memoria primului, a fost construit în URSS. Marina militară Română mai avea înainte de Al Doilea Război Mondial alte două submarine: Rechinul și Marsuinul.

În Armata României, uniformele militare sunt purtate conform unui regulament. Toți militarii, indiferent de grad, inclusiv cei în rezervă și în retragere care au aprobare de a purta ținută militară, sunt obligați să cunoască și să aplice prevederile acestuia privind ținutele.Etapele de evoluție a uniformelor militare românești sunt legate de momente ale organizării armatei și reflectă caracterele epocii. Distincțiile militare onorifice sunt însemne care simbolizează aprecierea faptelor deosebite săvârșite în timpul îndeplinirii misiunilor militare. Ele cuprind embleme, insigne onorifice, plachete, denumiri onorifice și distincții de serviciu.

Clubul sportiv al armatei, Steaua, a fost înființat la 6 iunie 1947, pentru a continua într-un cadru instituționalizat vechea tradiție a practicării sportului în Armata României. În cei 60 de ani de existență, sportivii clubului s-au aflat în permanență printre protagoniștii întrecerilor naționale și internaționale.

În București se află Universitatea Națională de Apărare și Muzeul Militar Național.

În fiecare an, pe 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române, aniversându-se victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupația horthystă (25 octombrie 1944). Sărbătorirea Zilei Armatei române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

La 1 decembrie, de Ziua Națională a României, în București și la Alba-Iulia au loc numeroase parade militare.

Ca urmare a aderării României la NATO în 2004, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru transformarea armatei într-o instituție profesionistă până în anul 2007, urmând a avea 90.000 de angajați, dintre care aproximativ 75.000 de militari și 15.000 civili. Dintre cei 75.000, circa 45.800 vor reprezenta forțele terestre, circa 13.250 forțele aeriene și 6.800 forțele navale, restul de 8.800 având alte sarcini. În prezent Armata Română trece printr-un proces de restructurare în trei stagii. Primul stagiu va fi completat în 2007. Anul 2015 va marca sfârșitul celui de-al doilea stagiu, când forțele armate vor fi reduse la 80.000 de oameni. Întregul proces este estimat să fie completat în 2025. Aceste modificări au ca scop modernizarea structurii forțelor armate, prin reducerea personalului și achiziționarea de tehnologie nouă și îmbunătățită, compatibilă cu standardele NATO.

armata-romana-statul-major-general

,

Atrocitățile antiromânești, punerea greoaie în practică a legii privitoare la desființarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluționar ungar de a acorda libertăți naționale românilor și votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forțelor revoluționare române și ungare și la ridicarea țărănimii la luptă pentru rezolvarea problemei sociale și a celei naționale. Avram Iancu, la numai 25 de ani, a devenit astfel conducătorul oștii țărănești antirevoluționare. În fruntea acestei oști și în colaborare cu autoritățile militare imperiale austriece a organizat apărarea în Munții Apuseni și a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluționare maghiare, superioare ca număr și ca armament, câștigându-și renumele de “Crai al munților”.

Jurnal

…In 5 Iulie 1849 eram in Campeni impreuna cu parintii si cu fratii mei, din cauza ca in Abrud toata averea parintilor mei se rapise cu ocaziunea invaziunei lui Hatvany.

Odata vine Iancu la noi si ne face cunsocut, ca ziua de maine are sa decida asupra sortii muntilor, deoarece ungurii au inaintat din toate partile in numar foarte mare, asa incat numarul ostasilor lor intrece numarul locuitorilor romani. A rugat pe parintii mei, sa se duca din Campeni, pentru ca daca norocul n-ar suride de asta data bratelor romane, furia maghiarilor s-ar revarsa asupra Campenilor.

Parintii mei bolnavi precum au fost, s-au ridicat din pat si Iancu i-a trimis intr-un munte adanc la Bistra, acolo unde a depus el acei 100 funti de aur (centenariu), care ii scapase cu venirea lui Hatvany la Abrud, dela oficiul cameral reg., si pe care dupa revolutiune a predat-o in Alba Iulia.

Nimeni nu stia de acel loc, care era pazit de vreo 20 de vanatori romani. Dupa ce ne-am despartit de parinti cu inima sangerata, vazand ca acei oameni cari in toata viata lor numai bine au facut, acum la batranete lipsiti si de cele mai trebuincioase, au sa rataceasca ca fiarele salbatice prin munti, am iesit cu Iancu in piata unde erau adunati 80 de gardisti ai Iancului, care erau inarmati cu pusti ostasesti cu baionete; afara de acestia numai o parte a taberei romanesti avea arme de vanatoare, toti ceilalti aveau lanci, ba unii nici lanci nu aveau. Aici era si preotul Begnescu, unde Iancu ne-a descoperit ca e foarte critica pozitiunea. “Se poate prea lesne intampla ca maine sa falfaie in Campeni steaguri maghiare, in loc de cele imparatesti.

Daca voi cadea in lupta, a zis el, vor cadea si muntii in mana maghiarilor; daca nu voi cadea si ma vor invinge, eu voi incerca sa strabat prin munti pana in Romania; dar viu nu ma predau. Cel ce va incerca asemenea, scump o s-o plateasca.” Cu aceste cuvinte a incalecat si a pornit cu gardistii lui, cari toti erau cu cetina de bradu la palarie; tobosarul (tamburul) lor era feciorul caltunarului Petru din Campeni, un baiat frumos, istet, numai de 12 ani.

Despre acest baiat care a luat parte in toate bataliile din Muntii Apuseni, se zice ca toate bataliile le-a decis el, pentru ca cu o insufletire extraordinara indemna pe luptatori. Si daca vedea ca lupta tine lung si nu se decide, fara sa fi asteptat comanda mai-marilor, batea toba de asalt (Sturm), care latindu-se peste tot lagarul, prin aceasta s-a decis de comun lupta in favoarea lor. Intre acesti gardisti erau si vreo doi studenti si cantau cu insufletire “ca mie nu-mi pasa nici de turc, nici tatar, nici de ungur, nici de dracu,

Nici de tata lui cel mare,
Dati voinici mai tare.
Toata lumea sa se mire
Si Dumnezeu sfantul.”

Begnescu uitandu-se lung dupa ei a zis: “Saraci feciori voinic, cum va va taia maine pe toti in bucati inamicul.” Si dupa cuvintele acestea s-a departat. Am ramas eu singur in piata; mai toti locuitorii au disparut cu 2 zile mai inainte. Peste vreo cateva minute se reintoarce Iancu in fruntea calului si venind spre mine, mi-a zis:

Frate Sulutiu! N-am odihna pana nu vad pe parintii tai in securitate; eu totdeauna am cinstit familia voastra; dar cu deosebire tatal tau imi zace la inima; caci daca nu era el, eu si multi altii am fi ramas iobagi prosti; el a indemnat si silit pe tatal meu ca sa ma dea la scoala, si ca la student inca multe sfaturi bune mi-a dat. Este aici un oberleutnant ungur dela artilerie, la care i-am scapat eu viata in bataia dela Abrud, si de atunci pe toata ziua i-am dat cinci florini din punga mea; acestuia voi incredinta pe parintii tai, fiindca el mi-a declarat, ca nu as putea pretinde nimic dela el ce nu mi-ar putea indeplini.

L-a chemat inainte, i-a descoperit tot lucrul, si l-a provocat sa se exprime, daca este el in stare sa mantuiasca pe parintii mei de furia maghiarilor in caz cand aceia ar intra in Campeni. La auzul acestor cuvinte, ofiterul ungur, care nici idee n-avea despre apropierea trupelor maghiare, i-a sarit sangele in cap, parca ar fi galvanizat, reculegandu-se insa a raspuns Iancului cu toata seriozitatea: “Domnule, iti jur pe tot ce am eu sfant inaintea mea, jur pe mormantul parintilor mei, ca nu li se va face nimic, pentru ca nici nu e cazul. Daca s-ar intampla sa soseasca ungurii aici, atunci sa ma conduca cineva la locul unde se afla acea familie, si eu garantez cu viata mea, ca nici o insulta nu li se va face.” Iancu uitandu-se zambind, cand la mine, cand la el, paru ca ma intreaba: afli garantia in vorbele lui? Si parca ii zicea ofiterului: oare este acest juramant serios?
Ofiterul observand, i-a rapsuns cu solemnitate rara:
“Domnule! Cugeti d-ta ca eu, caruia ai redat viata si cui am eu a multumi ca mai sunt pe lume, si pe care d-ta l-ai tratat ca pre un prieten, ti-as putea refuza cererea, sa fie cat de grava, iar nu un lucru asa bagatel; dar eu ma tem de alta. Daca vor invinge ungurii, mai inainte vor trece romanii retirand prin Campeni si atuncia e vai de viata mea; atunci mai bine as fi cazut si eu la Abrud impreuna cu ceilalti; acuma nu m-ar astepta D-zeu stie ce torturi; nu am nici macar un pistol cu care sa imi iau viata, sa ma scap de chinuri.” “Fii odihnit din partea romanilor; fratele Sulutiu in interesul parintilor lui ramine aici; de romani te va apara el, apara-i d-ta de unguri.” Atunci dand mana ofiterului, a strans calul in pinteni si s-a dus ca fulgerul. Neavand ofiterul timp sa-si innoiasca juramantul, ne-am uitat ambii dupa Iancu, pana am vazut ca a ajuns pe gardisti. Atunci ne-am intors din piata fara un cuvant.

Ofiterul s-a cufundat in cugetari despre viitor, despre momentul eliberarii, iar eu eram ingrijat peste masura pentru parintii mei; vedeam toate in culori negre. Din melancholia noastra ne-a desteptat o larma ciudata, ne-am uitat intr-acolo, adica peste poduri, o padure romantica de brazi asupra Ariesului, care curge pe langa sat, vedem vreo 100 femei, mare parte calare, tinandu-si in brate copiii mici, cu desagii pe cai; din desagi vedeai capete de copii, de miei, capre si alte animale de casa. Plansete si zbierete cumplite iti strabateau pana al maduva. Ne-am repezit intr-acolo si am intrebat ca ce este? Ce sa fie domnule, au venit ungurii peste noi ca lacustele; barbatii si femeile mai tinere au mers la lupta, iar noi batranele neputincioase fugim cu copilasii cei micuti ca fiarele salbatice prin codri, unde? incotro? nu stim nici noi; suntem rupti de foame, mai ales copii cei mici; mamele lor sunt in bataie, pazesc stramtorile muntilor pe la “Fantanele”; nu avem ce le da de mancare. Vai de noi, de ieri dimineata se aud tunurile ungurilor si puscaturile; acuma se apropie funia de pociumb (un proverb popular, cand lega vitelul de pociumb, pana mulge vaca, vitelul fuge imprejur pana ajunge cu grumazii la pociumb).

Rele zile am ajuns; muntii nostri cei linistiti, unde numai fluierul si tulnicul pastorilor se auzea, acuma parca se apropie sfarsitul lumii, asa lucru grozav e; de strigari, puscaturi si bubuitul tunurilor rasuna vaile si stancile, colcaie si sforaie un muget infricosat; fiarele salbatice speriate din culcus fug prin codri; multime de vulturi in cercuri mari zboara in aer, de buna seama simtesc mortaciune; azi maine se va hotara soarta; va fi multa moarte de om, ca ungurii si-au pus in cap sa cuprinda muntii, iar ai nostri odata cu capul nu vor lasa asta. “Dara ce socotiti d-voastra putea-vor romanii impiedica sa nu razbeasca ungurii?” am intrebat eu. Da ce gandesti domnule, mi-a raspuns o baba batrana, barbatii si feciorii nostri sunt oameni, nu tufe. “Ei, ie,” a reflectat alta, “dar in sfarsit omul e om, si nu zmeu; barbatii nostri n-au arme; au ungurii arme.” Isi vor castiga ai nostri si arme.

Dar n-avem ce manca, a racnit cealalta; de mai multe zile mancam scoarta de lemn; mai bine era daca ramaneam in sat si ne omora ungurii pe toti, am fi scapat de tot necazul, si n-am rataci ca lupii prin munti, si in sfarsit tot se poate sa ne invinga ungurii. “Bate-ti gura femeie slaba,” i-a zis o muiere garbovita de batranete, “nu te teme. N-ai auzit preotul ce a zis catre barbatii nostri ieri cand au pornit la bataie si i-a binecuvantat? “Oameni buni; sa nu va uitati ca ungurii sunt mai multi, mai bine imbracati, armati si hraniti, ca noi ne batem pentru casa si brazda noastra, pentru acele locuri sfinte, unde sunt inmormantati parintii nostri, ca D-zeu e cu noi, si daca n-au putut strabate in acesti munti turcii si tatarii, cum vor putea ungurii?” – Dupa aceste putine cuvinte s-a pus caravana in miscare, iar noi ne-am intors indreptandu-mi ofiterul sute de intrebari, ce au zis femeile pe care el nu le intelegea.

Ajungand in sat, ne-am dus la plebanul r. catolic Capotanu, armean de nastere. Acest suflet de om singur a ramas in sat la romani. Era popular, de unguri ea ipso nu avea sa se teama. Am ramas noaptea la el. In 6 Iulie dimineata dupa ce ne-am sculat, am iesit afara, n-am vazut fel de om, ne-am intors la prot’a indarat, unde am fost toata ziua. In 7 Iulie inainte de amiaza auzim deodata pe dealuri puscaturi si strigari cumplite; racneau incat ti se parea ca infernul au deslegat toti dracii sai din lanturi.

Ce sa fie asta pentru D-zeu, zise prot’a, nu-i lucru bun. Se bat ungurii cu romanii asupra satului. Eu cu ofiterul am pornit sa mergem afara in sat. iesind din casa popii, vad ca stau pe doi fragari mari ascunsi doi slovaci cu drotu ca doi corcodani, cu cartile de rugaciuni deschise. La aspectul acesta pe langa tot nacazul, am inceput a rade. Sarmanii, de frica n-au stiut a raspunde, ca de unde, cand si cum au venit acolo. Iesind in sat am vazut, ca de pe dealuri se scobora o multime de oameni puscand si strigand mereu. Acestia sunt unguri, am zis eu, caci romanii n-au soldati regulati si haine intunecate. Dar ce insemneaza puscaturile, pentru ca eu nu vad romani cu care s-ar bate. “Dara da, mi-a raspuns ofiterul tragandu-ma dupa sine, vino inaintea lor; acestia sunt ungurii; pusca de desfranati, de bucuria triumfului. Sa nu spui ca esti roman, pana nu vom da de comandantele trupei, nu cumva niste rabiati in prima furie sa te strapunga. Fii odihnit si pentru parintii d-tale; imi reiinoiesc juramntul, ca voi plini ceea ce am promis.” Va puteti imagina, ce am simtit pe langa toate promisiunile lui, desi l-am cunoscut de altmintere de om de parola.

Intr-aceste s-au apropiat, incat am vazut bine uniforma maghiara, si un tun unguresc cu 4 cai; ofiterul pe care il gonea simtamintele dinlauntru, a luat-o in pasi de fuga spre trupa lor; eu ca sa nu ramin singur, l-am urmat. Deodata am stat pe loc, si i-am zis ofiterului: “Domnule, mie mi se pare tot lucrul o enigma; ungurii trimfand vin in frunte, dupa ei vad o gramada de romani, in urma vei vedea si o gramada de unguri, imi raspunse ofiterul; acei romani sunt prizonieri; m-as fi mirat foarte mult, zise el, se poata romanii rezista puterei maghiare fara arme, numai cu lancile. “Stai in loc, domnule, vad eu bine ori ba, acela in fruntea ungurilor e Iancu. Te inseli, domnule; pe Iancu nu-l vei mai vedea in fruntea oastei, zise ofiterul. Cu acestea a ridicat ocheanul la ochi, s-a uitat lung, lung, l-a sters si iar s-a uitat. Nu-mi pot explica tot lucrul, zise si el; in adevar, in frunte e Iancu, ungurii dupa el, si intr-o departare de vreo o suta de pasi romanii; se pare insa ca si aceia au arme. Intr-aceea trupa ajunse in ses, si nu i-am mai vazut pana ce au sosit in apropierea satului.

Cand s-au ivit, am cunoscut pe Iancu, dar si el pe noi, si-a strans calul in pinteni si a venit la noi. “Gluckauf!” (cu acest cuvant se saluta Abrudenii unii pe altii), ne-a strigat el. Noi am stat incremeniti; dupa aceea a continuat ungureste: “Fierbinte zi am avut ieri!” Intorcandu-se catre mine a continuat romaneste: frate Sulutiu, romanul e dracu, nu-i om. Ieri am luptat unul contra zece. Si tu deci esti acuma prizonier? l-am intrerupt eu. Ce vorbesti, am invins ca totdeauna, raspunse el; dar trupa aceea ungureasca ce insemneaza? il intrebai eu. Aceia sunt romanii care s-au imbracat in vestmintele ungurilor cazuti. Numai acuma ne inteleseram unii pe altii. Intr-aceea sosira cu totii intre strigate de vivat, sa traiasca Imparatul! Multi romani avea cate 2-3 pusti unguresti pe umar; ne-am intors catre sat, unde mi-a narat Iancu toata decurgerea; mi-a spus ca ungurii au avut un comandant foarte brav; cand au dat lancierii romani navala s-a aparat ca un leu; in urma l-a taiat un lancier peste cap, precum spun lancierii, i-a despicat capul si a cazut mort. Lancierii indata s-au apucat si i-au ingropat pe toti. La comandantele au aflat un inel, pe care e scris gravat: 15 Martie 1848, si l-au dat tribunului Corches. Intalnindu-ma cu Corches, mi-a aratat inelul, care era al lui Vasvary, si asa dupa acel inel s-a descoperit prin mine, ca comandantele a fost acel Vasvary, care vizitase pe Iancu in 1848, caruia i s-a implinit viziunea, caci e ingropat la “Fantanele”.

Pe acest Vasvary Pal il declara principele de Vindischgratz in proclamatiunea sa din 29 Dec. 1848 impreuna cu Kossuth s.a. de “vogelfrei” (proscris). Intelegand Iancu de acesta s-a suparat si a zis: As fi dat 10 ani din viata mea, sa-l fi putut scapa viu; paguba e de el, ce om talentat a fost; apoi mie imi facea o bucurie nespusa sa-l fi vazut si sa-l conving, ca eu am avut drept cand i-am zis, ca romanul nici mort nu primeste uniunea neconditionata, si cum ca acela care va incerca sa ma supuna pe mine, va musca in iarba.
Inainte de lupta dela Fantanele cu 2 zile ma preumblam pe malul stang al Ariesului sub padurea de brazi, unde intalnind pe Iancu am mers catre un izvor renumit, ca sa bem apa. Apropiindu-ne de izvor am observat, ca un om tine una bucata (corhan, codru) de malai uscat sub cireu, desigur sa-l inmoaie, ca sa-l poata manca. Iancu numaidecat s-a reintors zicandu-mi ca are un lucru grabnic, dar eu l-am inteles ca s-a jenat de mine, ca eu sa nu vad mizeria poporului, care se lupta flamand si descult; eu insa nu i-am dat pace pana cand nu a venit la izvor, unde ajungand, s-a rastit catre acel om: “Auzi! n-ai capatat porunca sa-ti iei merinde pe 4 zile? Ba da, insa fiindu-mi muierea bolnava, nu mi-a putut face; un malai ce-l aveam l-am lasat la copii. – D-apoi lance nu ai, cu un par vrei sa mergi in bataie? Sunt om sarac, coasa n-am, bani tocmai nu am. Da ticalosule, nu ti-ai putut castiga pana acuma vreo arma? Am, domnule, acasa doua pusti de honvezi din bataia dela Abrud, dar nu am ce sa bag in ele, na-m fisaguri. Nu te supara domnule, pusca am, voi castiga eu de la dusman, numai daca nu mi-ar muri biata nevasta si copiii de foame!
L-am compatimit pe bietul om, i-am dat 1 fl., care-l aveam la mine.

Iancu era suparat, pentru ca eu il mustram de multe ori, zicandu-i, sa dea pace gloatelor si poporului, ca e lucru pacatos a lua pe om dela plug si a-l duce inaintea tunurilor; prin rascularea gloatelor se vor face multe excese, care nu se vor putea impiedeca, se va primejdui insusi poporul, si se va compromite bravura romanului, zicandu-i-se ca romanul nu sta la lupta cum se cade, ceea ce insa dela un om nearmat nici ca poti pretinde. La aceste Iancu imi raspundea, ca el inca a fost din capul locului in contra purtarii razboiului in modul acesta, a cerut sa i se dea 10.000 pusti si bani, sa-si formeze el 10 batalioane si poporul sa ramina in pace acasa, dar nu s-au invoit. Nu zau, caci neamtul nu vrea ca dupa debelarea maghiarilor, sa se teama ca tu nu vei cersi, ci vei pretinde implinirea promisiunilor date poporului roman, ii raspundeam eu. – La auzul acestor cuvinte a stat pe loc, si uitandu-se ingrijorat la mine, mi-a zis: Mai! Putina incredere ai tu in neamt. “Ba nici un pic,” i-am raspuns eu.

Ce se atinge de bravura militara a romanului, zicea Iancu, numai atit am de a-ti rapsunde, ca istoria nu se poate desminti; incat e pentru arme, te indrumez la ziarele maghiare din Pesta, unde vei putea citi, ca garda nationala din Pesta pornind asupra sirbilor, ajungand in apropierea dusmanului, s-a ivit un sirb cu sapca rosie si a descarcat o puscatura ca semnal; de aceasta gardisti inarmati din crestet pina in calcaie, s-au speriat si s-au intors in fuga mare, aruncand dela sine armele si imbracamintele, ajungand la carele cu bagaje si munitiune, au aruncat toate la pamant, s-au pus pe care si in cariera s-au intors de unde au plecat. Foile maghiare revoltate au zis ca pe viitor, un om ticalos nu va fi insultat de Pecsovits, ci Nemzetor. In urma sa nu iei pe popor dela plug, asta inca nu sta, caci ungurii de unde au luat pe gardistii nationali dela Biharea cari inca sunt romani, daca nu dela plug; si tocmai acestia sunt cei mai buni soldati la unguri. – Tot un asemenea roman a fost cel dintai, care a implantat steagul maghiar pe zidurile cetatei Buda, cand au cuprins-o ungurii cu asalt; acelui soldat i-a daruit Kossuth 1000 fl. Apoi daca imi aduc bine aminte, continua Iancu, tocmai dela tine frate Sulutiu, am auzit, ca in capela ridicata pe campul Racos in memoria luptei dela Mohaci, se afla un tablou reprezentand catastrofa teribila; in acel tablou se vad tarani romani, ca niste semizei impartind in dreapta si in stanga moarte, si inaintand printre turci pana la comandantii lor, pe care apucandu-i de piept, i-au tras jos de pe cai. Cugeti tu ca eu, ori poporul suntem mai putin barbati decat aceia?

Dupa batalia dela Fantanele intorcandu-se romanii cu Iancu la Campeni, am vazut foarte multi romani, carora le scotea gloantele din trup fiscul montanistic din Abrud, Basiliu Boeru de Scorei, care era refugiat la Campeni. – Preumblandu-ma in piata am vazut langa apa care curge prin sat, sezand un legionar vienez cu capul de moarte pe palarie si un tunar unguresc. Neamtul lua mereu apa cu o lingura de lemn si o dadea tunarului; acesta o baga in gura, dar pe grumazi sub flaca curgea jos sangeroasa. M-am apropiat de ei, si am intrebat in limba germana ca ce fac? Bucuria neamtului, ca a dat de un om cu care poate vorbi; mi-a spus ca omul de langa el i-a mantuit viata, desi el n-a cerut pardon, si acuma il lecuieste fiindca e ranit intr-un picior, iar un glont i s-a bagat pe gura si i-a iesit pe grumaz. Eu nu intelegeam, pentru aceea i-am zis: Cum sa ceri pardon dela el, daca el inca este prizonier ca si tu? Ba nu, zise el, acesta e un roman, si tocmai de aceea imi pare rau ca nu pot vorbi cu el. – Tunarul s-a uitat la mine, si intr-o voce pe care abia o am inteles, pentru ca i-a fost gura umflata, mi-a zis: Da nu ma cunosti domnule? Eu sunt omul acela caruia i-ai daruit 1 fl. M-am imbracat in haine unguresti. Acum si mai tare l-am compatimit; l-au dus pe bietul om la chirurgul Kalkher care i-a scos glontul din picior, si i-a cusut pielea la grumaz.
Legionarul vienez, un baiat de 18 ani, plin de foc si curaj, a intrebat de mine: ca oare cand l-or trimite pe el la Campeni? Noi ne aflam in Campeni, ii zisei eu. Ce? Satul acesta mizerabil e Campenii? De aceea am dus noi atata frica si groaza? Si injura cumplit zicand: Eu cugetam ca Campenii e o cetate cel putin ca Debretinul. – Mi-a istorisit batalia, si ca el singur e prizonier; alti ostasi unguri prizonieri nu se afla, zise el, si ca sotii lui s-au luptat ca eroii, si ca atari au cazut, pentru ca navalirii romanilor cari se lupta ca fiarele salbatice (Raubthiere) nu au putut rezista.

Extras din  „O LACRIMA FERBINTE” – Capitolul III /  taramotilor.ro

,

Halep devine verb în limba engleză, după victoria româncei în fața Serenei Williams
Victoria epica in fata Serenei Williams i-a adus Simonei Halep nu doar admiratia fanilor tenisului, ci si un verb derivat din numele sau. Astfel, canalul de televiziune online tennis.tv spune ca Serena a fost „halepata” de sportiva romanca (in original: „Serena Williams getting Haleped yesterday).
Reamintim ca Simona Halep i-a administrat Serenei Williams o infrangere usturatoare, cum putine a suferit in cariera sa, cu scorul de 6-0, 6-2. Jurnalistii sportivi au remarcat nu doar scorul categoric, ci si maniera de joc impresionanta a Simonei Halep.

Ultima oara cand a Williams a pierdut un joc in care a reusit sa-si adjudece doar doua ghemuri a fost tocmai in 1998 pe cand avea doar 16 ani.

Cazul Halep nu e unic in lumea sportului. Un caz similar s-a produs in franta, unde numele fotbalistului suedez de origine bosniaca Zlatan Ibrahimovic, cunoscut pentru executiile sale fabuloase, s-a transformat in verbul „zlataner”.

„Simona nu este o stea in acensiune. Ea este o stea”

Victoria categorica a Simonei in fata Serenei nu doar a adus multa atentie in jurul sportivei romane, ci a si consolidat imaginea sa ca o forta in acest moment pe scena tenisului feminin.

Intr-un editorial postat pe site-ul oficial al turneului sunt enumerate cateva din concluziile ce se pot trage dupa primele meciuri din cele doua grupe. Astfel, se mentioneaza, desi unii analisti previzionau ca grupa Rosie va fi una usoara pentru Serena in mod special, lucrurile nu au stat chiar asa.

„Am invatat doua lucruri dintr-un singur meci: grupa Rosie nu a fost una usoara si Simona Halep nu este o stea in ascensiune. Ea este o stea”, se arata scris in articolul citat.

Surse: Realitatea.net, HotNews.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press