Momârlanii sau Jienii, comunitate de urmași ai dacilor, „refuzați de dicționarele explicative”

Actualizare / 4 noiembrie 2014 /

Maximilian Gânju /mesagerulhunedorean.ro

Demersul unui fost viceprimar din Valea Jiului de a corecta în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) explicația cuvântului momârlan are șanse de izbândă.
O definiție denigratoare
Academia Română are în vedere corectarea erorii, iar în viitorul DEX, cuvântul momârlan nu va mai fi explicat ca „prost, necioplit etc”. Momârlanii, urmași ai dacilor care au stăpânit pământurile din Valea Jiului, au început demersurile pe lângă Academia Română de a îndrepta greșeala prin intervenția lui Mihăiță Nistor, fostul viceprimar al orașului Aninoasa.
Inițiativa acestuia este susținută de comunitățile de momârlani din Valea Jiului, care consideră explicațiile cuvântului „momârlan” din Dicționarul Explicativ al Limbii Române cel puțin denigratoare. „Ați adus un mare prejudiciu de imagine locuitorilor băștinași din Valea Jiului, care sunt în număr de aproximativ 100.000 de persoane”, își explică inițiativa fostul edil al Aninoasei, Mihăiță Nistor. Acesta cere înlocuirea explicației din DEX, dar nu numai atât. „Cei care au provocat această jignire publică la adresa acestei comunități să vină cu scuzele de rigoare. În sprijinul acestei solicitări vin cu următoarele explicații: Cuvintele latine: moror se traduce în rămășiță, lan în băștinaș sau de demult, strașnic (trebuie văzute traducerile și în limba română și maghiară) totodată cuvântul maghiar maradvany sau derivatele sale din limba maghiară se traduc în limba română în rămășițe, de demult, băștinași”, arată Mihăiță Nistor.
Au primit răspuns pozitiv
 Răspunsul reprezentanților Academiei Române nu s-a lăsat așteptat, iar președintele acestei instituții dă asigurări că în noul Dicționar Explicativ al Limbii Române, în dreptul cuvântului „momârlan” se va găsi explicația corectă. „Am trimis mai multe e-mailuri și mesaje instituțiilor, dar important este că au răspuns cei care pot rezolva modificarea DEX-ului cu referire la cuvântul „momârlan“. Domnul Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, ne-a răspuns cu mențiunea că scrisoarea noastră a fost transmisă Secției de limbă-literatură, în vederea corectării ediției viitoare a DEX-ului”, a mai declarat fostul viceprimar al Aninoasei.

…Te privesc aspru în ochi și îți spun clar ! Sunt urmașii dacilor pe care Dumnezeu i-a așezat în cel mai frumos loc din Țară, acolo unde iarba crește mai deasă și mai frumoasă de cât oriunde, numai bună pentru oierit.

Momârlanii sunt o comunitate mică din România, o populație despre care se spune ca ar fi urmașii dacilor așezați în Valea Jiului. Numărul lor este estimat undeva între 10.000 și 20.000. Unii cercetători spun că termenul derivă din limba latină, de la momo (țăran) și lan (băștinaș). Alții susțin că momârlan este un termen relativ nou, apărut după 1870 și împământenit odată cu începerea explorărilor și exploatărilor miniere din Valea Jiului. El derivă din limba maghiară, și se presupune că la originea denumirii stau autoritățile maghiare. Datorită portului popular similar cu cel al dacilor, reprezentat pe columna lui Traian, autoritățile ar fi tras concluzia că „Aceștia sunt rămășițe de daci”, în limba maghiară, limbă în care rămășiță se zice maradwany. Localnicii, care îi auzeau pe domni vorbind, dar nu cunoșteau limba, au transformat cuvântul maradwany în „momârlanii”, adaptând astfel cuvântul unguresc la limba română. Momârlanii își construiesc și acum casele la fel cum o făceau dacii, din bârne necioplite, încheiate la capete cu îmbucături de formă pătrată sau dreptunghiulară. Hainele de sărbători ale momârlanilor constau din pantaloni strâmți și cămașa până la genunchi. Această populație a păstrat o serie de practici precreștine, între care și obiceiul îngropatului morților în curtea de lângă casă. Obiceiul îngropării morților în grădina din apropierea casei își are rădăcinile în urmă cu mai bine de 500 de ani, când exista credința că morții, ca și viii, trebuie să se afle în apropierea familiei, chiar și după ce au trecut la cele sfinte. Astfel, ei puteau să aibă parte de liniște și să nu se transforme în ființe malefice, să nu devină strigoi sau moroi. Locul în care oamenii erau îngropați căpăta denumirea de „morminți de ogradă” sau „morminți de curte”. Printre sărbătorile specifice momârlanilor se numără Colindul pițărăilor și Nedeile

Trecând prin Petroșani, oraș minier cu veleități turistice, nimic nu sugerează că în această zonă incă își duce veacul una dintre cele mai vechi comunități rurale din România. Din cauza exploatărilor miniere începute în 1840 și a dezvoltării urbanistice determinate de acestea, majoritatea momârlanilor au fost nevoiți fie să se adapteze noului stil de viață, fie să își retragă gospodăriile spre dealuri. Dintre cei aproximativ 10.000 de momârlani rămași in Valea Jiului, puțini sunt cei care mai aduc aminte de asemănarea momârlanilor cu dacii amintiți de Columna lui Traian.

Și-au transformat porecla în nume și trăiesc după reguli ancestrale. Își îngroapă încă morții în grădină, ca să fie mai aproape de sufletul și locul de veci al decedatului, iar pentru ei proprietatea este sfântă. Îi definește un singur cuvânt: momârlanii, populația băștinașă din Valea Jiului, pentru care nu e încă loc în dicționare.

Video: Țara momarlanilor, o civilizatie intacta de pe vremea dacilor! 

La început se numeau jieni, dar în timpul ocupației austro-ungare au căpătat porecla de momârlani. Și așa le-a rămas numele. Sunt mândri de el, chiar dacă le-a fost dat de „barabe”, adică venetici pentru cei neobișnuiți cu regionalismele din această zonă a țării.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, momârlan este desemnat încă un „om prost, necioplit, bădăran”.(!!!) Și asta a și însemnat la început, dar chiar și oamenii locului din Valea Jiului au uitat de mult de vechea denumire de jieni, care desemna populația dintre Jii.

Practic, austro-ungarii le-au spus „maratvanyi”, ceea ce înseamnă „rămășiță, resturi”, dar dacă la început se supărau când cineva îi striga după „poreclă”, acum își umflă pieptul cu mândrie când spun că sunt „momârlani”, urmașii direcți ai dacilor liberi.

Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroșani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiționale și obiectele patrimoniale, donate de familii momârlănești, sunt expuse spre interesul turiștilor, dar și al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puțin abordat chiar și în zonă. 

„Cu momârlanii să vă spui cum e. Când a fost cu austro-ungarii și au venit multe barabe, cum le spunem noi celor care sunt veniți din altă parte, ne-au dat o denumire ungurească nouă, băștinașilor, dar, ca să fie așa, mai românește, ne-au zis momârlani. La început ni se spunea jieni, că suntem de pe Jii, și pe urmă momârlani. Când au venit ungurii, bărbații erau tunși așa, cu castronul în cap, și purtau mustețe, și au zis că-s mai urâți… Și probabil din cauza aia ni s-a spus așa. Ne-au zis în batjocură așa, ziceai că ne batjocoresc, dar acum toată lumea știe de momârlani, nimeni nu mai zice jieni. Acum, că am ieșit în lume, ne este mai ușor să trecem peste faptul că eram batjocoriți. Dar la început nu ne cădea bine. Dacă ziceai la unul că e momârlan, venea după tine cu o boată și-ți lungea vreo câteva pe spate de nu știai cum te cheamă. Le era ciudă când le ziceai momârlani. Ei, acuma nu. Le place”, povestește, în dulcele grai momârlănesc, Lucreția Marinesc, pentru care păstrarea tradițiilor este literă de lege.

Cu mortul în grădină

Încet-încet, s-au întrepătruns cu „barabele” și au apărut chiar și căsătorii mixte, chiar dacă timid, dar totul până la obiceiuri. Pentru momârlani, mortul se plânge în continuare acasă și se îngroapă tot în grădină, așa încât în orice moment să poată avea cineva grijă de mormântul celui drag trecut în lumea umbrelor.

„Așa ne place nouă. Să fim aproape de cei dragi. La cimitir nu e timp mereu să te duci, că e departe. Așa, în curte pun flori, îl îngrijești”, explică Lucreția Marinesc. Iar mama ei, Nistora Marinesc, o femeie de 82 de ani cu un spirit extrem de tânăr, adaugă: „La cimitir îți ia bani. Așa, fiecare în grădina lui. Poate unul e mai lipsit, nu are bani pentru locul de veci. Dar așa, fiecare dintre momârlani are grădina lui. Oamenii veniți din alte părți, săracii, se îngroapă la cimitir”.

Legenda movilelor

Și tot legat de momârlani, DEX-ul mai păstrează o denumire: moviliță de pământ făcută de râme, ori mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat.

Iar oamenii locului spun că există un dram de adevăr în această privință. De fapt, cu această zonă sunt  asociate „momâile” care împânzesc dealurile și munții, despre care unii spun că ar exista de pe timpul dacilor. Localnicii spun că, deși nu există o datare strictă a lor, momâile sau gomilele, cum se mai numesc, sunt niște ridicături de pământ sau pietre care stabilesc granițele fie între munți, fie între locurile de pășunat.

Lucru de înțeles, fiindcă, pentru oamenii locului, pământul, sau, mai bine spus, apartenența la un anume loc este sfântă. Bătrânii vorbesc despre încăierări sângeroase și chiar despre omoruri comise cu ani și ani în urmă, când momârlanii erau atât de încrâncenați, încât căsătoriile nu se făceau nici măcar între sate, ci totul rămânea între granițele imaginare ale aceleiași comunități.

Și tot despre momârlani s-a mai spus că, la început,  ar fi locuit în peșteri sau bordeie săpate în pământ, dar resping categoric această legendă și se mândresc cu faptul că sunt oameni gospodari, crescători de animale, în special de oi.

Sunt oameni mândri și hotărâți, iar la ei o vorbă odată spusă nu mai poate fi luată înapoi. Au trecut prin toate, s-au adaptat, dar încă într-o lume a lor, aproape închisă pentru „barabe”.

Portul care-i diferențiază de „barabe”

De fapt, în satul tradițional, momârlanii își produceau cam toate cele necesare traiului în propria gospodărie, dependența de oraș fiind aproape inexistentă. Alimentele și îmbrăcămintea erau făcute chiar în gospodărie, iar în satele vechi era cam tot ceea ce trebuie, inclusiv ateliere de tâmplărie, fierărie și cojocărie. Existau și cazuri în care un om le știa pe toate, de la păstorit la potcovit sau de la construcția de case la medicină empirică, de exemplu.

Chiar și astăzi, momârlanii reușesc să-și păstreze tradițiile, în ciuda faptului că lumea în jurul lor se schimbă. Chiar și acum, femei și bărbați deopotrivă coboară cu laptele agale, printre mașini, călare pe un mândru cal, cu desaga în spate. Iar casele lor sunt construite, în general, pe dealuri cât mai înalte sau cât mai greu accesibile, locuri izolate unde nu trebuie să ajungă oricine.

Și țin cu sfințenie la portul lor tradițional, un amănunt extrem de important care îi diferențiază de cei care au venit pe pământurile lor. Un port transmis din moși-strămoși și pe care fiecare familie îl ține la loc de cinste. Costume vechi poate de 100 de ani, pentru că, din păcate, acum codanele nu mai cos nici ițari și nici cămăși, și pe care tinerii îl îmbracă din ce în ce mai rar.

Bătrânii se tem însă că tradiția nu va fi dusă mai departe de cei tineri, care au dat deja ițarii pe straie tradiționale și calul pe mai mulți cai-putere.

„Noi încă mai păstrăm tradițiile, dar generațiile astea care vin din urmă nu prea. Deci generația care vine după mine… nimic. Nici costume, nici tradiții. Numai dacă reușim să ne implicăm mult să păstrăm tradiția, că de asta am făcut și filmări, pentru că orișiunde în lume ne putem mândri, pentru că sunt rădăcinile noastre, de care nu ne putem lipsi. De acolo ne tragem. Trebuie să le păstrăm cu sfințenie, cum le-au păstrat și bătrânii noștri” – Lucreția Marinesc.

Muzeul din curtea momârlanilor

La păstrarea tradițiilor s-au gândit Petru Gălățan și Lucreția Marinesc când au transformat vechea casă bătrânească într-un muzeu al portului popular și al tradițiilor momârlănești. O promisiune făcută mamei adoptive a bărbatului s-a transformat într-un muzeu unic, ce găzduiește piese de o valoare inestimabilă. O colecție impresionantă, care vorbește despre momârlani și care i-a impresionat pe străinii ce au vizitat-o.

„Bărbatul meu este înfiat aici, la căsuța aceasta, de o mătușă. Când s-a îmbolnăvit, mătușa a zis că, după ce n-o mai fi ea, căsuța ei o să fie stricată și se alege praful din ea. Atunci i-am spus nu numai că nu o să o stric, dar fac și un muzeu. O să adun tot felul de costume, de obiecte, cu ce vă foloseață în timp” – Lucreția Marinesc. Și așa a și fost. Colecția a fost adunată într-o casă bătrânească ce ar putea oricând să fie expusă la un muzeu al satului, pentru că are peste 100 de ani, Muzeul găzduiește vechi costume populare, dar și unelte folosite în gospodărie sau în activitățile agricole și de creștere a animalelor.

„De șase ani, de când am amenajat muzeul, am început să adun obiecte, să cumpăr, că nu mi le dă nimeni degeaba, cum am putut ca să pot să le strâng. Le-am păstrat ca și cum ar fi într-o ladă de zestre. Numai costume populare am 80, dar nu le-am expus pe toate, pentru că nu am avut loc. E, de fapt, mai mult o expoziție decât un muzeu. Dar aș vrea să mă extind”, mai spune gazda noastră, care la început nu a fost înțeleasă nici de vecinii de la care cumpăra obiectele vechi ce urmau să fie expuse.

Abia când proiectul a prins contur, momârlanii și-au dat seama că cineva le va duce tradiția mai departe, măcar și numai expusă într-un muzeu amenajat într-o veche casă bătrânească.

La muzeul   amplasat în curtea bisericii Sf. Varvara, i-am întalnit pe Petru Ititesc și Petru Olaru, doi momârlani get-beget, ajunși la varsta de 85, respectiv 88 de ani. Îmbracați în portul popular, au fost încântați de invitație, fiind bucuroși să evoce identitatea momârlanilor. Hainele păreau a fi luate din muzeu, momârlanii îmbrăcându-se din ce în ce mai rar în straiele specifice lor. Totuși, de câte ori se ivește ocazia, un momârlan conștient și mândru de valoarea identității sale le îmbracă fără să stea pe gânduri, de multe ori fiind mai mult decât fericit să le și descrie: cioareci albi, strâmți, din lână, cămașă albă cu linii subțiri colorate, orizontale, brâu lat din piele, opinci din piele, cu vârf ascuțit, sau cizme, în cazul celor mai tineri.

Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroșani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiționale și obiectele patrimoniale, donate de familii momârlănești, sunt expuse spre interesul turiștilor, dar și al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puțin abordat chiar și în zonă.

La muzeul  deschis anul trecut, amplasat în curtea bisericii Sf. Varvara, i-am întalnit pe Petru Ititesc și Petru Olaru, doi momârlani get-beget, ajunși la varsta de 85, respectiv 88 de ani. Îmbracați în portul popular, au fost încântați de invitație, fiind bucuroși să evoce identitatea momârlanilor. Hainele păreau a fi luate din muzeu, momârlanii îmbrăcându-se din ce în ce mai rar în straiele specifice lor. Totuși, de câte ori se ivește ocazia, un momârlan conștient și mândru de valoarea identității sale le îmbracă fără să stea pe gânduri, de multe ori fiind mai mult decât fericit să le și descrie: cioareci albi, strâmți, din lână, cămașă albă cu linii subțiri colorate, orizontale, brâu lat din piele, opinci din piele, cu vârf ascuțit, sau cizme, în cazul celor mai tineri.

Interiorul bisericii Sf. Varvara, frecventată de comunitatea momârlănească

Spovedania la brad

Aflați în curtea bisericii, cei doi au respectat tradiția și au călcat pragul locașului sfânt. Deși cultura momârlănească păstrează manifestări păgâne precreștine, cum ar fi îngropatul morților în curtea casei, nedeile sau colindul Pițărăilor din Ajunul Crăciunului, o festivitate care pare să își aibă originile în perioada dacică, momârlanii au fost receptivi creștinării, fiind foarte apropiați de biserică. Aici, momârlanii au ocazia să îl întâlnească pe preotul Octavian Pătrașcu, cel care de ani buni susține această comunitate prin aportul adus în cadrul celor trei biserici frecventate de aceștia. În demersul său, preotul nu a reușit să-i dezvețe pe momârlani de obiceiurile păgâne. Unul dintre cele mai impresionante este spovedirea la brad: momârlanul se închină lângă brad, după ce a îngenuncheat, îl îmbrățișează și își spune păcatele. Dacă nu găsesc niciun brad în apropiere, momârlanii se spovedesc la orice alt copac, considerându-i sacri. În plus, de fiecare dată când taie un copac, momârlanii se închină, îl sărută și abia apoi îl taie.

Petru Olaru – 88 de ani de viață strâns legată de tradiția și de crezul momârlănesc

Petru Ititesc îmbrăcat în portul popular momârlănesc, putându-se observa caracteristicile hainelor

Totuși, cei doi Petru erau nerăbdători să viziteze muzeul, casa momârlănească care spune și povestea lor. Casa, cu două încăperi, aduce aminte de arhitectura dacică: fundație din piatră; pereți din bârne din lemn, dispuse orizontal, cu izolație din pământ galben, bălegar de cal și paie, pusă peste nuiele; podea din pământ bătut; acoperiș din șindrilă. Muzeul a fost creat la inițiativa părintelui Octavian Pătrașcu, casa-muzeu fiind adusă de pe dealurile zonei Livezeni direct în curtea bisericii Sf. Varvara. De asemenea, tot aici și-a făcut apariția și familia Gălățăn (nume frecvent printre momârlani),  cea care se ocupă de celălalt muzeu al momârlanilor.

Petru Olaru s-a dovedit a fi de necontenit, cântând pe toată durata vizitei

Petru Ititesc în “casa veche”, după cum numesc momârlanii puținele case autentice rămase

Interiorul îl mișcă pe Petru Olaru, fluieraș recunoscut printre momârlani, iar cântece și strigături vibrează prin fluier și glas. “Nu mai sună bine!”, spune Petru, aflat în prima încăpere a casei, dând vina pe vârstă și pe degetele care nu îl mai ascultă. Celălalt Petru, Ititesc, refuză fluierul. N-a mai cântat de mult timp, renunțând la fluier după moartea fiului său.

Dana reprezintă noua generație a momârlanilor

Doamna Ileana nu a uitat meșteșugul fusului

Dincolo, în cea de-a doua cameră, alți invitați se bucură de vizita la muzeu. Cu origini momârlănești, Dana și doamna Ileana se bucură de obiectele momârlănești expuse în muzeu: război de țesut, fuse, vase din lut, lămpi cu petrol, precum și o ladă pentru zestre. Pe lângă lada cu zestre, obicei cunoscut în mai multe zone ale țării, momârlanii respectă și tradiția transilvăneană legată de invitația la nuntă. Un membru din cele două familii implicate era trimis să străbată satul călare, trebuind să le ofere celor invitați “plosca de nuntă”, plină cu țuică, din care aceștia beau o înghițitură în cazul în care acceptau invitația.

 

Petru Olaru întrerupe cântecele, îndemnându-ne să ieșim din casă. Părăsind-o, preotul Octavian Pătrașcu nu ezită să direcționeze vizita spre o altă parte a muzeului: o stână din lemn de brad nemțesc, din perioada regelui Ferdinand, adusă și ea de pe munte. Stâna se comportă precum un portal spre zeci de ani în urmă, unde cojocul, căldarea și untarul sunt la ele acasă. Provocat din nou de mediul momârlănesc, fluierașul Olaru, fără șovăială, pornește o nouă serie de cântări, dovedind că este încă în formă.

Petru Olaru și Petru Ititesc la masa organizată la biserica Sf. Varvara

Vizita se încheie cu o masă organizată pentru momârlanii prezenți, în subsolul bisericii. “Noi nu aveam furculițe când eram tineri”. Petru Ititesc aprobă spusele prietenului său, amintindu-și cu mândrie că și momârlanii au ajutat la construcția bisericii. Revigorat de vinul produs la biserică, Petru Olaru își reia rolul de muzicant; într-un ton mai trist de această dată, interpretând un cântec pentru înmormântare. Umorul momârlănesc nu întârzie să apară: “Pe ăsta îl știi mai bine!”.

Referitor la moarte, momârlanii au o viziune deosebită asupra acesteia. Având casele situate departe de cimitire, înmormântările aveau loc chiar în curte. Acest obicei îi lega, până nu demult, de casă, refuzând să o vândă din cauza (sau datorită) rudelor îngropate în cimitirul familial, motivând că nu doresc să își vândă strămoșii și părinții. O altă cutumă este legată de moartea flăcăilor, momârlanii obișnuind să fixeze un brad împodobit lângă mormânt.

Petru Olaru își reîntâlnește prietenii în fotografiile de la muzeu

Entuziasmați de reîntâlnirea spiritului momârlănesc, Petru Ititesc și Petru Olaru acceptă deplasarea până la cel de-al doilea muzeu, situat în satul Slătinioara, parte a Petroșaniului. Muzeul păstrează aceleași caracteristici: casă cu două încăperi, plină cu unelte, straie, ornamente și fotografii vechi de zeci de ani. Petru Olaru recunoaște imediat câțiva prieteni și câteva cunoștințe în instantaneele monocrome: “Îi cunosc, cum să nu?”.

Petru Ititesc, Petru Gălățan și Petru Olaru. Se observă alăturarea elementelor creștine, icoana, cu cele păgâne, ciucurii steagului pițărăilor

Relațiile strânse dintre momârlani s-au deteriorat însă în ultimii ani, renunțându-se și la obiceiul căsătoriilor doar între tineri momârlani. Acum, puțini dintre ei îsi mai cunosc originile, istoria și tradiția, puțini le mai respectă, iar comunitatea se macină din interior, dar și din cauza erei în care trăim. În orașele Văii Jiului cu greu poate cineva să observe un momârlan, singurele ocazii fiind diminețile în care momârlancele coboară călare de la munte, mergând să vandă lapte “la blocuri”, unde locuiesc “barabele”, nume atribuit orășenilor încă din perioada austro-ungară, folosit și astăzi.

Rămâne de văzut cat vor mai reuși cei bătrâni să mențină acest stil de trai și cât de mult vor reuși să-și influențeze urmașii. În schimb, muzeele și poveștile rămân, precum și colibele și stânele momârlanilor situate “la pădure”, după cum obișnuiesc să spună, care vor mai aminti pentru câțiva ani de faptul că Valea Jiului este una dintre zonele în care au rămas și și-au avut continuitatea dacii.

Video:  Au pus momârlanii pe harta culturală a româniei

*

Video: Țara Jienilor, Țara Momârlanilor /

Locuitori milenari ai Văii Jiului, jienii au cele mai frumoase oi țurcane numite „oi jienești” și cele mai cunoscute învârtite jienești numite și „jiene” tot de la numele lor. În sec.XIX italieniibelunezi veniți în Vale au fost uimiți de asemănarea jienilor cu ciobanii „marmolani” din jurul  muntelui Marmolada de la ei. De atunci ungurii le-au zis „momorlani”, iar regățenii au reținut denumirea de „momârlani” în dreptul jienilor, până în ziua de azi.Fiecare jian are casă la oraș și 1-2 colibe la munte. Vezi și „Jienii din Depresiunea Petroșani” pe Rețeaua literară de Petru Blaj

*

Video: –  Daia” este străbunica neamului Daionilor. Numele ei este pur dacic și unul din cele mai cunoscute în lumea Jienilor – Momârlani. Oameni destoinici, harnici, talentați și vrednici de a nu li se pierde neamul.

…În încheiere o întrebare la care să medităm și pentru care unii cu siguranță au și răspunsuri diferite în funcție de interesele pe care le slujesc, titlurile universitare, dragoste sau ura fața de trecutul nostru etc.

Cum se face că păstorii care au întemeiat Roma antica (vezi sculptura de mai jos),  seamănă la port cu momârlanii urmașii dacilor? Pălăria fiind aici un element mai mult decât evident, pentru cei care nu sunt orbi la similitudini…

*

Realizat și editat de Dorian Theodor / R.B.N. Press

Colaj de texte, imagini și materiale video din următoarele surse:

Carmen Cosman/anonimus.ro;

Descoperă România / Descopera.ro

Momârlanii / ro.wikipedia.org

Imagini / Fotograf  Alex Beldea (Descoperă.ro)

(KanalD) Momârlanii, O civilizație… /youtube.com

Țara Jienilor-Momârlani / youtube.com

Neamul Daionilor/ youtube.com

Momârlanii pe harta culturală a țării/ youtube.com

strong

strong




Cluj: Copii romani obligati sa invete in maghiara. „Fiica mea plange de cand a inceput scoala”

Într-un sat aflat la doar 5 kilometri de Cluj-Napoca, mai mulți copii români merg la grădiniță sau la școală cu predare în limba maghiară. ISJ a aflat de la REALITATEA TV și a căutat soluții.

La școala din satul Gheorgheni nu există secție în limba română, iar cei șapte copii români studiază în maghiară. Părinții a șase dintre ei sunt revoltați, întrucât copiii lor nu înțeleg limba, iar educatoarele sau învățătorii nu le traduc lecțiile. Ei cer clasă în limba română sau microbuz școlar care să îi ducă pe micuți în Cluj-Napoca. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a dispus de urgență o anchetă la sesizarea REALITATEA TV, pentru a găsi o soluție.

Bunicii și părinții povestesc că elevii nu învață nimic. „Pe maghiari îi adună să le citească o poveste, le explică, iar copiilor români le spun să ia jucăriile și să se joace într-un colț. Absolut nimic nu au învățat, nici în română, nici în maghiară. Acuma, când a început anul, le-au dat părinților lista cu ce rechizite trebuie în limba maghiară”, a povestit o bunică.

Părinții spun că se chinuie cu dicționare și că, la rândul lor, au probleme la ședințele cu părinții, care sunt tot în maghiară.„Și cu dicționarul e greu. Una îți dă dicționarul dacă pui un cuvânt, alta dacă pui o frază. La ședință am o problemă, țin ședințe netraduse. La sedințele cu părinții ni s-a spus că nu e obligatoriu să se traducă, dar, dacă dau un ban, trebuie să știu pentru ce-l dau”, explică și o mămică.

„Fiica mea plânge de când a început școala, că numai maghiară se vorbește”, susține o altă mămică. „Nu o înțeleg pe învățătoare, zice pe ungurește. Nu înțeleg nici eu, nici colegii mei”, se destăinuie unul dintre cei șapte copii care au ghinionul de a vorbi doar limba română.

Directorul școlii nu a fost de găsit. O educatoare ne-a spus că ea le traduce copiilor. „Eu, cel puțin, traduc la copii ca să înțeleagă, la grădiniță. La școală nu știu ce se întâmplă”.

Părinții nu au mers la inspectoratul școlar să depună plângere. La sesizarea REALITATEA TV, șeful inspectoratului a dispus un control. Un inspector a mers să stea de vorbă cu părinții. Aceștia nu au ieșit tocmai mulțumiți de la întâlnire.

„Anul școlar viitor s-ar putea să ni se acorde secția română. Pentru clasele I-IV, anul acesta cică e prea târziu, că posturile se dau de la guvern”, a spus un părinte.

Inspectorul școlar general Valentin Cuibus a declarat, însă, că situația s-a rezolvat. „Vineri măsura va fi aprobată în consiliu de administrație și de luni școala din Gheorgheni va avea o învățătoare de limba română. Am aflat și că anul viitor vor mai intra nouă copii români, așa că vom avea două clase începând din 2015″, a spus Cuibus.

Șeful ISJ Cluj a mai afirmat că directoarea școlii din comuna de care ține satul Gheorgheni, Feleacu, nu știa de existența copiilor români, lucru ascuns de coordonatoarea școlii cu probleme. În urma acestei situații, ea riscă să fie schimbată din funcție. (sursa: Ziua de Cluj)

Sursa imaginii: Gheorghien –STUPEFIANT! Stema UNGARIEI amplasata pe frontispiciul Liceului Salamon Erno din Gheorgheni! Revizionismul maghiar promovat de UDMR si PCM ataca unitatile de invatamant din Romania! FOTO




A fost inaugurat Cabinetul Parlamentar Românesc de la Bălți, R. Moldova

Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României, a inaugurat pe 24 septembrie un cabinet parlamentar la Bălți, în Rep Moldova.

La eveniminet au participat reprezentanți ai autorității locale, personalități din mediul universitar și medical.

“Este primul cabinet parlamentar de acest gen din Bălți și va avea aceleași atribuții ca orice cabinet parlamentar al Senatului României”, a declarat pentru senatorul.

Aceasta a mai subliniat că activitatea cabinetului său parlamentar din Bălți va avea o activitate intensă în următoarea perioadă: „Vom organiza, sub egida Centrului European de Formare și Informare de la Bălți o serie de dezbateri, seminarii pe teme europene, proiecții de film și întâlniri cu studenții. Cetățenii din Bălți mi-au spus că nu ar fi crezut vreodată că cineva din România va iniția un asemena proiect. Practic, acolo se înființează o nouă instituție românească”.

Senatorul Viorel Badea îi va primi  a acolo în audiență pe românii din regiune, dar ușile cabinetului vor fi deschise și altor categorii de persoane, chiar dacă nu dețin cetățenia statului român: “Voi merge cel puțin o dată pe lună la Bălți pentru audiențe. Voi prelua memoriile și petițiile cetățenilor români din zona din partea de nord a R. Moldova”.

De asemenea parlamentarul intenționează să deschidă un cabinet similar și la Cahul. Viorel Badea a precizat că cetățenii români din Rep. Moldova se adresează cu probleme din domeniile diferite – educație, cultură, cetățenie sau încălcarea drepturilor cetățenești.

Sursa: TimpRomanesc.ro




Separatiștii organizează alegeri prezidențiale și parlamentare la Lugansk și Donețk

Rebelii proruși din estul Ucrainei au anunțat, marți, desfășurarea alegerilor prezidențiale și legislative la 2 noiembrie în republicile populare autoproclamate Donețk și Lugansk, potrivit agențiilor ruse de presă.

„Intenționăm să organizăm alegerile pentru Consiliul Suprem (Parlament) și pentru președintele republicii la 2 noiembrie”, a declarat pentru agenția Interfax „premierul” din „Republica Donețk”, Aleksandr Zaharenco, precizând că în regiune nu vor fi organizate alegerile legislative ucrainene stabilite pentru 26 octombrie.

„Avem propriul Consiliu Suprem și vom decide singuri ce alegeri vom organiza și la ce dată vor avea loc”, a afirmat el.

„Niciun alt fel de alegeri, inclusiv cele pentru Parlamentul ucrainean, nu vor fi organizate în regiunea noastră”, a subliniat Zaharcenko.

La rândul său, un lider din cealaltă regiune separatistă, „Republica populară Lugansk”, a anunțat că alegerile prezidențiale și legislative vor fi organizate în aceeași zi ca la Donețk.

„Alegerile vor avea loc simultan cu cele din Republica populară Donețk, la 2 noiembrie”, a declarat președintele Consiliului Suprem al Republicii Lugansk, Aleksei Kariakin, pentru agenția oficială rusă Itar-Tass.

Sursa: independent.md




Încă o lovitură financiară dată Moscovei! Cel mai mare fond privat de investiții se retrage din Rusia!

Grupul american Blackstone, cel mai mare fond privat de investiții, a renunțat la Rusia, ceea ce scoate în evidență modul în care investitori importanți din Occident se retrag din această țară, potrivit unui articol apărut luni în Financial Times, care citează surse ce au dorit să-și păstreze anonimatul.

Blackstone a încercat să găsească tranzacții în Rusia, după ce cofondatorul Stephen Schwarzman s-a alăturat în urmă cu trei ani boardului Fondului rus de investiții directe, ce gestionează fonduri de zece miliarde de dolari.

Compania l-a angajat pe Dmitri Kushaev, fost șef al diviziei de investiții bancare din Rusia al ING în funcția de consilier principal, pentru a sprijini tranzacțiile de pe piața rusă. Dar Blackstone, care nu are un sediu în Rusia, a decis să nu reînnoiască contractele consultanților săi din țară.

Decizia companiei americane este determinată de faptul că nu a reușit să găsească oportunități adecvate de investiții în ultimii trei ani, susțin sursele.

Luna aceasta, DMC Partners, un fond privat de investiții înființat de trei foști directori ai băncii americane de investiții Goldman Sachs, a fost închis din cauza activității slabe. Și BERD, care a sprijinit în ultimii 30 de ani activitatea unor fonduri private de investiții în Rusia, și-a suspendat investițiile în această țară.

Blackstone gestionează pe plan global active de 279 miliarde de dolari.

Sursa: independent.md




Polonia insistă ca dreptul de veto al Rusiei la ONU să fie anulat !

Președintele Poloniei, Bronisław Komorowski, a declarat ieri, 18 septembrie, că Rusia trebuie să fie lipsită de dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, în problemele ce țin de Ucraina, informează portalul inforesist.org.

Potrivit New York Times, șeful statului polonez a declarat că, în opinia lui, este necesară reformarea ONU astfel încât organizația să poată soluționa toate problemele ce țin de amenințări și securitate real existente astăzi. “Eu cred că blocarea hotărârilor Consiliului securității referitoare la situația din Ucraina este un semn al slăbiciunii ONU ”, a opinat Bronisław Komorowski.

În opinia președintelui polonez, Rusia intenționează “să-și restabilească pozițiile imperiale și influiența asupra unei zone extinse, pentru a-și mări teritoriul până la dimensiunile unui stat enorm”.

Bronisław Komorowski a exprimat încrederea că criza din estul Ucrainei a generat conștientizarea faptului că Rusia mai este încă un pericol mare și serios pentru securitatea internațională.

New York Times scrie că este practic imposibilă lipsirea de dreptul veto a Rusiei, pentru că potrivit articolului 108 al Statutului Consiliului securității al ONU, pentru aceasta este necesar să voteze două treimi din membrii Asambleei Generale a ONU precum și toți membrii Consiliului de securitate. Reiese că Rusia trebuie să voteze pentru lipsirea sa de dreptul de veto. (Deschide.md)




Situația în România. Două cazuri edificatoare: Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat și Roșia Montană

Textul intervenției prezentate în cadrul conferinței-dezbatere intitulate: „Unde este Statul de drept în fosta Europă de Est, la 20 de ani dupa înființarea Memorialului Sighet (România)?”, organizată de către La Maison de l’Europe în parteneriat cu Fundația Memorialul Sighet și La Maison Roumaine, marți, 3 decembrie 2013.

Care este situația starii de drept în România? În ceea ce mă privește, consider că sub acest aspect situația continuă să fie deosebit de îngrijorătoare, în ciuda semnelor de ameliorare care, din nefericire, au un caracter selectiv, partizan. Această afirmație este susținută de faptul că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), înființat de către Comisia Europeană pentru Justiție în 2007 pentru o perioadă de 3 ani, este încă în vigoare.

Alexandru Herlea

Alexandru Herlea

Cauzele țin în primul rând, sunt convins, de faptul că puterea reală, atât cea politică, cât și cea economică, a rămas în mâinile vechilor structuri: nomenclatura și Securitatea. Acționând cu un remarcabil profesionalism, ele au știut să se adapteze noilor realități, democrației și economiei de piață, conservându-și totodată interesele. Fostul partid comunist, actualmente dizolvat, s-a transformat în câteva partide noi care se află când la putere, când în opoziție, asigurându-și astfel continuitatea prin alternanță.

Democrația este perfect mimată si aparențele domnesc – așa cum subliniază pertinent Tom Gallagher în cartea sa «Romania and the European Union». Corupția înlocuiește legea iar dominația exercitată de moștenitorii epocii comuniste nu se mai aplică prin teroare, ci prin controlul mijloacelor de comunicare în masă și prin manipularea opiniei publice. În ceea ce privește puterea economică, vechile structuri au știut să utilizeze liberalismul pur și dur, cadru teoretic al tranziției, pentru a o acapara; ele au jefuit sălbatic și nemilos Țara.

Iar toate acestea s-au petrecut sub privirea Occidentului care, din pragmatism, dar și din diverse alte considerente (absența unei strategii de trecere de la comunism la capitalism, necunoașterea realităților țării, diverse interese materiale etc.), i-a acceptat ca parteneri de discuții și interlocutori pe reprezentanții vechilor structuri. Asta nu inseamna ca Uniunea Europeană nu este ferm angajată în lupta contra corupției și pentru buna funcționare a justiției; MCV-ul de care am vorbit o dovedește. Dar au fost comise erori regretabile. Ca exemplu elocvent amintesc inamovibilitatea magistraților, impusă de Bruxelles; necesară în principiu, ea s-a dovedit dezastruoasă în România, făcându-i inamovibili pe toți dinozaurii epocii comuniste.

Pentru a vorbi de starea de drept în România de astăzi, am ales două exemple: acela al Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat (PNȚCD) și acela al Roșiei Montane. Primul privește sfera politicii și pune în evidență inexistența starii de drept la acest nivel. Cel de-al doilea exemplu se referă la o sferă mult mai vastă, care cuprinde practic societatea românească în ansamblul său. Există, în acest cadru, o vastă panoplie de cazuri și situații de nerespectare a starii de drept, dar este însoțită de un angajament din ce în ce mai afirmat al societății românești, mai ales al intelectualității și a tineretului, în favoarea respectării legii și a luptei împotriva corupției. Acest angajament, ce devine mai puternic pe zi ce trece, este purtător de speranță.

Primul exemplu

La sfârșitul lui decembrie ’89, PNȚ, cel mai mare partid democratic românesc din perioada interbelică, port drapelul luptei contra oricărei forme de totalitarism și principalul oponent față de ocupația sovietică, dizolvat de comuniști în 1947, renaște din propria cenușă sub numele de PNȚCD. Zeci de mii de membri ai săi fuseseră întemnițați și exterminați în gulagul românesc, iar printre aceștia s-au numărat principalii săi lideri. În fruntea PNȚCD-ului reînviat se găsește carismaticul Corneliu Coposu, secondat de Ion Diaconescu; care petrecuseră fiecare câte 17 ani în înfricoșătoarele temnițe comuniste. Din nefericire, președintele Coposu moare în 1995, iar Ion Diaconescu, care i-a succedat, este marginalizat treptat de către infiltrații din partid, care încep să facă legea.

După decembrie 1989, pentru deținătorii puterii, una dintre priorități, dacă nu chiar prioritatea numărul unu, era aceea de a bloca prin toate mijloacele concurența și PNȚCD-ul, care era întruparea identității naționale și a legitimității democratice, era principalul adversar de înlăturat. Infiltrat puternic, acesta a fost prins ca într-un clește între adversarii săi, moștenitorii fostului partid comunist și această coloană a cincea care era de acum prezentă în partid, la toate nivelurile. Oricât de șocant ar putea părea acest lucru, consider că succesul relativ repurtat de către PNȚCD la alegerile din 1996 a fost încă o abilitate a vechilor structuri. Acestea doreau – din varii considerente, printre altele acela de a elimina PNȚCD de pe eșichierul politic – să îl vadă responsabil într-o perioadă de mari dificultăți economice și sociale. Faptul că nu a putut reintra în Parlament cu ocazia alegerilor din noiembrie 2000 nu este decât o urmare logică. Ajungerea la vârful partidului a unei serii de persoane dubioase, care a culminat în 2007 cu ascensiunea lui Petre Miluț (președinte), secondat de Aurelian Pavelescu, este o altă consecință logică.

Ceea ce trebuia lichidat nu era partidul însuși, ca structură, ci spiritul și valorile pe care acesta le întrupa. Obiectivul urmărit era marginalizarea și eliminarea din viața politică a tuturor celor care înțelegeau să apere acest spirit și aceste valori, opunându-se recuperării partidului de către vechile structuri. Acesta a fost, din nefericire, cazul altor două partide „istorice”: Partidul Social Democrat și Partidul Liberal. În căutarea legitimității și din motive electorale, această recuperare a PNȚCD a fost urmărită cu îndârjire. Au fost folosite toate metodele, iar în ultimii ani infiltrații, ajunși în fruntea partidului, ajutați de justiție, aflată încă sub control politic, au câștigat. Peste zece procese s-au derulat între 2008 și 2013; ele sunt excelente exemple pentru maniera în care funcționează o justiție controlată politic. PNȚCD-ul oficial are de acum ca președinte un personaj caricatural, Aurelian Pavelescu, care în acești 20 de ani a fost practic membru al tuturor partidelor politice românești de la stânga la dreapta. El este controlat de către președintele României, Traian Băsescu.

Amintesc faptul că PNȚCD este membru al PPE și că în această degringoladă, acesta din urmă (secretarul său general, Antoniu Isturiz Lopez) a jucat un rol deosebit de cinic. Atitudinea sa a fost de altfel în concordanță cu evoluția PPE în cadrul căruia creștin-democrația pierdea treptat teren. La congresul PPE care a avut loc la București în toamna lui 2012, lângă președintele Wilfried Martens, Aurelian Pavelescu a fost printre cei care au deschis acest congres cu un discurs perfect, atât din punctul de vedere al formei, cât și al conținutului. Impostura a fost strălucită.

Această istorie a PNȚCD este legată de un alt aspect al situației existente în România, și anume recuperarea suferințelor victimelor comunismului de către aceia care sunt responsabili de ele sau de catre descendenții lor. Președintele Traian Băsescu a condamnat comunismul, dar această condamnare a rămas literă moartă. Ofițerii Securității, de exemplu, și printre ei torționarii cu mâinile mânjite de sânge, continuă, până azi, să beneficieze de pensii de 10-20 de ori mai mari decât pensia medie. O dată pe an are loc la București balul foștilor directori de închisori politice și lagăre de concentrare.

Al doilea exemplu.

Cel de-al doilea exemplu, acela al sitului minier de la Roșia Montană, este un subiect amplu studiat și care a făcut să curgă multă cerneală; mass media i-a acordat destul de multă atenție. Este vorba de studiile realizate de specialiști de înaltă calificare și de rapoarte ale unor instituții prestigioase, precum Academia Română. O carte de 500 de pagini, a jurnalistului Mihai Goțiu, tocmai a apărut pe acest subiect.

Roșia Montană, denumită în epoca romană Alburnus Maior, este una dintre cele mai vechi localitățidin România cunoscute încă din antichitate pentru minele sale de aur, astăzi cele mai bine păstrate din lume. Ea deține de asemenea frumoase clădiri din secolul al XVIII-lea care trebuie conservate. Situația în care se găsește Roșia Montană, de aproape douăzeci de ani, adică de la începutul proiectulu de exploatare minieră al companiei mixte Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), este determinată de aceea în care se găsește societatea românească de astăzi în ansamblul său. Studiind situația Roșiei Montane, descoperim funcționarea diverselor instituții, centrale și locale, începând cu Președinția, Guvernul și Parlamentul. Descoperim în egală măsură mentalitățile și comportamentele diverșilor actori: oameni politici, funcționari, militari și membri ai serviciilor de informații, intelectuali și oameni de știință, începând cu academicieni și profesori universitari, jurnaliști, oameni de afaceri, administratori și tehnicieni, etc.

Istoria începe în septembrie 1995, când se semnează, ilegal, urmare a unei oferte fictive de licitație, primul contract între Regia Minieră Deva, viitoarea Minvest (companie românească de stat) și Gabriel Resources (Gabriel Canada – companie privată canadiană) pentru tratamentul sterilului exploatărilor de aur de la Roșia Montană. Un an mai târziu, Gabriel Canada intră la bursa din Vancouver pe baza aurului de la Roșia Montană. Documentul – foarte important – prin care Statul român este de acord cu cotația la bursă este astăzi de negăsit.

De atunci, ilegalitățile de toate felurile s-au ținut lanț. Un bun exemplu este Licența de exploatare nr.47/1999, ilegală din două puncte de vedere: acordată de Guvern, fără licitație, către Minvest, și tranferată ilegal, în 2000, de către ANRM (Agenția Națională de Resurse Minerale) de la Minvest către RMGC (companie mixtă Minvest-Gabriel Canada, creată în 1997). În scopul de a se putea emite această licență, legea minelor este modificată în 1998, în special articolul privind siturile arheologice și acela care prevede posibilitatea exploatării și explorării în același perimetru. Ministrul Industriilor și Comerțului de la acea vreme, Radu Berceanu, susține modificarea legii miniere și semnează Licența care este secretă și din acest motiv nu poate fi atacată în justiție. Ea nu a fost publicată decât parțial în septembrie 2013.

Proiectul RMGC prinde forma sa actuală în 2001. Este vorba de deschiderea a 4 mine de suprafață în zona Roșia Montană, 13 milioane de tone de minereu extrase pe parcursul a 16 ani; utilizarea de circa 200000 tone de cianură (13000 t / an, de 12 ori mai mult decât cantitatea folosită în celelalte țări ale UE), un lac de decantare de 300 ha, 250 milioane de metri cubi. Se preconizează extragerea a 313 t de aur și 1483 t argint, plus alte metale, nemenționate în documente, a căror valoare este estimată, în general, la o sumă mult mai mare decât cea echivalentă aurului și argintului. Statul român primește redevențe ridicole (4%-6%); el este pur și simplu devalizat.

Dar în afară de acest aspect pecuniar, acest proiect prezintă și alte aspecte scandaloase. Unul dintre ele privește mediul; utilizarea cianurii și constituirea celui mai mare lac de decantare din Europa sunt soluții tehnice dezastruoase. Un alt aspect privește distrugerea obiectivelor arheologice (cele mai importante mine de aur din Antichitatea preromană și romană) și gravele amenințări care apasă asupra centrului istoric baroc (sec. XVIII) din Roșia Montană. Consecințele sociale sunt în aceeași măsură foarte importante: trei sate vor fi distruse. Începând cu 2002, fără ca proiectul să fie aprobat, RMGC începe achiziționarea de terenuri și strămutarea populației din perimetrul prevăzut pentru exploatare, utilizând în scopurile sale toate metodele, pornind de la co-interesarea financiară până la presiuni și amenințări de toate felurile. Zona este declarată, de către autoritățile locale, zonă monoindustrială, o decizie benefică pentru RMGC și în detrimentul major al populației locale.

Ilegalitățile se acumulează peste tot: la nivelul diverselor avize, autorizații, certificate ce privesc arheologia, urbanismul, mediul etc. Noțiunea de conflict de interese nu este încă bine înțeleasă în România. Șpăgile și corupția se împletesc. Ziarele publică lungi liste de responsabili politici de prim rang care au fost recompensați de către RMGC pentru sprijinul acordat, printre care președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Cei care nu se lasă convinși sunt sancționați brutal. Este cazul profesorilor Ion Piso, directorul Muzeului Transilvaniei de la Cluj, Horia Ion Ciugudean, directorul Muzeului Unirii din Alba Iulia, iar în urmă cu câteva săptămâni – cazul directorului Institutului de Geologie al României, Ștefan Marincea. Toți aceștia au fost destituiți.

Printre cei ce susțin proiectul, cei care au fost convinși să îl susțină, menționez cazul autorităților române care fac tot ce le stă în putință pentru a împiedica înscrierea Roșiei Montane pe lista indicativăa Patrimoniului Mondial al UNESCO, începând cu miniștrii culturii, Răzvan Teodorescu și Daniel Barbu. Acesta din urmă, astăzi în funcție, avansează false argumente (rolul decizional al autorităților locale) și pretinde că o serie de studii importante, precum cel realizat de o echipă a Universității Oxford, nu ar fi existat; or, acest studiu tocmai a fost descoperit în arhivele ministerului său. Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, nu a fost nici el mai zelos, revista România Literară, al cărei director este, fiind sponsorizată de RMGC.

Dar proiectul de exploatare minieră al RMGC relevă și un aspect pozitiv, prin declanșarea unor reacții vii, în special din partea intelectualilor. Începând cu 2002, acestea se amplifică; protestul lansat de Ion Piso, în acel an, este semnat de 1038 instituții academice și oameni de știință români și străini. Numeroase alte rapoarte, rezoluții și studii au fost elaborate, de către prestigioase instituții culturale și științifice. Menționez: Academia Română, ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor), Europa Nostra, OAR (Ordinul Arhitecților din România).

Societatea civilă se implică în egală măsură și acest lucru este, după părerea mea, deosebit de important. Roșia Montană contribuie la deșteptarea societății civile românești în ansamblul său, mai ales a tineretului. Acesta din urmă, din 2012, începe din nou să iasă în stradă după o lungă perioadă de apatie. El denunță intreaga clasa politica, in ansamblul ei. De la începutul lunii septembrie a acestui an, după ce Guvernul Ponta a aprobat proiectul de lege care permite RMGC să demareze exploatarea minieră, au loc manifestații în fiecare săptămână, atât în România cât și în străinătate, în special în capitalele țărilor din UE. Manifestațiile continuă chiar și după respingerea de către Parlament, la sfârșitul lui noiembrie, a proiectului de lege al Guvernului, dat fiind că acesta persistă prin propunerile privind noi modificări ale legii minelor, în scopul de a se putea porni exploatarea la Roșia Montană.

În concluzie, îmi exprim speranța ca Roșia Montană să fie catalizatorul care permite societății românești să se mobilizeze în vederea apariției unei alternative politice, o alternativă la tot ce există astăzi, capabilă să permita existenta unei veritabile stari de drept în România.

Autor: prof. univ. Alexandru Herlea / R.B.N. Press

Președinte ONG  La Maison Roumaine – Paris




Un român din Irlanda, o lecție de bun simț și cinste printre străini

Radu Hajdu, un român care lucrează în Irlanda ca muncitor la o firmă de salubrizare și selectare de deșeuri, a găsit într-un container 2,775 de euro, potrivit  independent.ie și  thejournal.ie .

Nu a stat prea mult pe gânduri și s-a dus cu banii la șeful său. „M-au sunat cei de la firmă să-mi returneze banii și aproape că nu mi-a venit să cred”, spune cea care aruncase din greșeală banii la gunoi. Aceasta închiriase un container pentru a face curat în casa tatălui ei care murise în urmă cu ceva timp.

Din greșeală, femeia a aruncat cu mai multe lucruri și cei aproape 3.000 de euro, care cel mai probabil fusese strânși de tatăl ei.

Șefii au spus despre Radu că e „un muncitor serios și foarte onest”.

Femeia care aruncase banii din greșeală nu a vrut să își decline identitatea, a mărturisit, „Când Panda (firma de salubritate) m-a contactat, nu îmi venea să cred că au găsit bani și au avut cu onestitatea să mă caute. Sunt foarte impresionată de gestul companiei,  foarte frumos din partea lor. Am de gând să spun la toata lumea despre onestitatea lor”. Purtatorul de cuvant al companiei Panda , Brian McCabe, a declarat: „Suntem incantati că am putut înapoia proprietarului de drept banii pierduți. Un lucru foarte bine făcut de tot personalul implicat”

Și alți români s-au evidențiat prin conduită exemplară…

Salvatorul Cristian

Anul trecut, spre sfârșitul lunii octombrie, un alt român a ieșit în evidență la Dublin după ce a salvat de la înec o femeie care a încercat să se sinucidă aruncându-se în râul Liffey.

Angajat ca electrician, Cristian Pintea a observat-o pe femeie în timp ce se întorcea spre casă.

„Oprisem la semafor. Toți trecătorii care au observat evenimentul au început să țipe, oamenii au ieșit din mașini și s-au îndreptat spre apă. Am ieșit si eu din mașină.

Mi-am adus aminte că am o scară. Am luat-o, am extins-o maxim și am aruncat-o în râu. M-am agățat de peretele care înconjoară râul până am ajuns să ating scara și am coborât în apă. Am agățat-o pe femeia care plutea datorită gecii și am reușit s-o țin lângă mine până au venit pompierii, salvarea și poliția”, a povestit Cristian Pintea atunci.

Surse: thejournal.ie , romania-insider.com,  celebrity.yahoo.comindependent.ie




NATO – Operatiunea Anaconda in Polonia, cu peste 12.000 de soldati!

Exercitii de amploare ale trupelor NATO au loc zilele acestea in Polonia, pe fondul agresiunii Moscovei fata de Ucraina. Manevrele militare poarta numele de Anaconda si sunt organizate o data la doi ani incepand cu 2006, potrivit AFP, citata de Naharnet.

La antrenamentele de anul acesta participa peste 12.500 de soldati, dintre care 750 provin din opt state membre ale Aliantei Nord-Atlantice, a informat Ministerul polonez al Apararii.

Exercitiile au scopul de a imbunantati cooperarea fortelor NATO in ceea ce priveste reactia rapida in fata unei agresiuni. Manevrele militare au loc in contextul in care Departamentul de Stat al SUA a aprobat saptamana aceasta posibilitatea livrarii unor rachete aer-sol catre Polonia.

In acelasi timp, NATO va institui centre de comanda regionale in cateva tari din Estul Europei, a anuntat Lituania vinerea trecuta, dupa ce sefii de Stat Major din statele membre NATO s-au reunit in statul baltic, timp de trei zile, pe fondul crizei din Ucraina.

Asa-zisele centre de „comanda si control” vor fi create in „patru sau cinci tari, si anume Lituania, Letonia, Estonia, Polonia si Romania”, a spus seful Statului Major al armatei lituaniene, Jonas Vytautas Zukas.

Fiecare centru va avea pana la 120 de militari si va fi responsabil pentru un „batalion multinational” cand alti aliati se alatura trupelor SUA deja detasate in estul Europei.  (Surse: Ziare.comNaharnet)




CUMPĂRĂ PĂSTORUL, CĂ TURMA ÎL VA URMA…

În anul 1939, Germania și Uniunea Sovietică au semnat Tratatul de pace, la care a fost adoptat un adaos secret ca să se înceapă al doilea război mondial. Acordul a fost semnat de Molotov, Stalin și Ribbentrop, numit apoi Pactul Ribbentrop-Molotov. 

Prima jertfă a fost Austria, apoi Cehoslovacia. În același an, la 1 septembrie, Germania nazistă a atacat Polonia și a cotropit-o. La 17 septembrie, Uniunea Sovietică a ocupat partea de est a Poloniei, apoi, în 1940, a cotropit Țările Baltice – Estonia, Letonia și Lituania. Prin ultimatumul din 27-28 iunie 1940, obiectivul prioritar a fost atins, însumând nu doar teritoriul Basarabiei, dar și ținutul Herței, nordul Bucovinei, cerând sovietizarea și deznaționalizarea prin ucrainizare, o parte – prin moldovenizare.

RASS Moldovenească își îndeplinise misiunea, nemaifiind necesară, astfel, la 2 august 1940, a fost desființată, fiind creată Republica Sovietică Moldovenească, cu capitala la Chișinău. Partea de nord a Basarabiei, Ținutul Herța și nordul Bucovinei a format regiunea Cernăuți. Populația din nordul Bucovinei, în 1857, era alcătuită din 456 mii 920 de locuitori, dintre care: români – 202 mii 655 (44,4%), ruteni – 170 mii 983 (37,4%), germani – 29 mii 187 (6,4%), evrei – 7 mii 282, maghiari – 3 mii 55, lipoveni – 2 mii 315, armeni – o mie 120, slovaci și alte etnii – 4 mii 389.  În anul 1919 erau 811 mii 721 de locuitori, dintre care: români – 46,7%, ucraineni – 28%, evrei – 10,4%, germani – 8,4%, polonezi – 4,2%, alte naționalități – 2,3%.

În anul 1944, în regiunea Cernăuți a început ucrainizarea românilor prin diverse metode. Dacă în acel an în regiune funcționau 121 de școli cu predarea tuturor obiectelor în limba română, în prezent au rămas 72 de asemenea instituții medii de învățământ. În anul 2012, în nordul Bucovinei, adică în regiunea Cernăuți, românii alcătuiau 19,7% din numărul total al populației.

 Adolf Hitler a luptat pentru dominația „rasei nordice germane”, așa că în imperiul său s-a practicat un imperialism rasial. Germania nazistă a cotropit țări și a comis crime împotriva dușmanilor săi. Expansiunea rasială a lui Hitler a durat doar 12 ani. Iosif Stalin a luptat pentru extinderea „pământului slav”, Uniunea Sovietică urmărind, însă, și subjugarea întregii lumi, a comis și crime împotriva propriului său popor și a celor cotropite sau anexate, a distrus fizic și spiritual zeci de milioane de oameni. Comunismul și nazismul erau experimente păgâne și anticreștine. Expansiunea teritorială a lui Stalin a durat aproape 70 de ani. După prăbușirea acestor imperii, popoarele eliberate și-au regăsit identitatea în Europa creștină – Uniunea Europeană.

Nu este creștin și nici omenește să compari cele două regimuri criminale, însă, dacă, totuși, am face-o, crimele pe care le-au comis comuniștii împotriva propriului lor popor, asupra popoarelor cotropite sau anexate, le-ar întrece mult pe cele comise de naziști, fiind, fără îndoială, cele mai odioase crime din întreaga istorie a omenirii.

În consecința actului de trădare din 23 august 1944, s-a revenit la frontiera ruso-română din 4 noiembrie 1940, teritoriile românești răpite redevenind vecinii României în cadrul RSS Ucrainene și, respectiv, RSS Moldovenești.

În RSS Moldovenească moldovenizarea a debutat prin genocid, imediat după 23 august 1944 – 18 mii de români fiind arestați și duși în gulaguri, peste 200 mii au fost condamnați la moarte prin foametea  planificată din anii 1946-1947, programul de deschiaburire, arestarea și deportarea a 101 mii 544 de familii țărănești.

Au trecut ani, urmașii lui Aleksandr I s-au condus de Planul Prozorovski de a cotropi țările Balcanice,  strâmtorile Bosfor și Dardanele. Stalin a continuat expansiunea teritorială. În prezent, urmașii dezlănțuiți ai fostei Uniuni Sovietice, bazându-se pe Planul Prozorovski și pe principiul „Cumpără păstorul, că turma îl va urma”, conducerea Federației Ruse practică o politică de a reface fostul imperiu sovietic. Cauza nu constă în faptul ca limba rusă să fie a doua limbă de stat. Cu separatiștii și teroriștii, trimiși de Putin, conducerea Ucrainei nu trebuia să înceapă tratative, deoarece aceștia sunt bine plătiți și pregătiți pentru ca aceste regiuni de sud-est să fie anexate la Federația Rusă. Deci, nu e un război civil, ci unul nedeclarat de către Putin împotriva Ucrainei.

În anul 1992, Federația Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova pentru a anexa Transnistria, pe teritoriul ei fiind dislocată armata a 14-a ce servește drept cap de pod pentru a ataca țările Balcanice. În anul 2008, Rusia a atacat Georgia, ocupând Abhazia și Osetia de sud. Iar în 2014, după un scenariu asemănător, Federația Rusă a anexat Republica Autonomă Crimeea. Tot astfel, Rusia trimite în regiunile de sud-est ale Ucrainei mercenari pentru a destabiliza situația, fiind cel mai cotropitor stat din lume.

Boris STRÂMBU,

s. Vancicăuți, raionul Noua Suliță

Sursa: Zorile Bucovinei