ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2014 septembrie

septembrie, 2014

,

În Ucraina au început lucrările de construcție la zidul de la granița cu Federația Rusă, Guvernul de la Kiev alocând deja acestui proiect 100 de milioane de hrivne, se arată într-un comunicat al Executivului ucrainean.

Potrivit instituției, prima fază a proiectului „Zidul” va fi finalizată pe data de 30 septembrie 2014.

Pe data de 17 septembrie, Guvernul Ucrainei a aprobat un plan care prevede consolidarea măsurilor de protecție la frontiera ruso-ucraineană și granița administrativă cu Republica Autonomă Crimeea. În acest sens, în vederea asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică, Ucraina a oprit temporar circulația în 16 din 65 de puncte de control existente la frontiera ucraineano-rusă.

Sursa: radiochisinau.md 

,

În Ungaria, poporul românesc e vexat de guvernanții săi. Procese urbariale îndreptate contra averei lor private, legi electorale îndreptate contra voinței lor legitime, voturi virile în municipie pentru a îneca voturile locuitorilor, c-un cuvânt un painjiniș întreg de măsuri arbitrare, adaos prin călcarea zilnică a tuturor dispozițiilor din lege cari au mai rămas în favoarea naționalităților.

Prin urmare, întorcându-ne de unde am plecat și considerând asiduitatea cu care presa austriacă cere de la români ca în caz dat să se sacrifice pentru ,,civilizație”, ni se va da voie să întrebăm dacă civilizația austro-maghiară, în forma în care ni se arată, merită să ni ridicăm brațul pentru ea, dacă se poate cere de la români ca ei să meargă alături cu o putere care, stăpânind ea însăși peste trei milioane de români, îi tratează într-adins și într-una cu disprețul celui mai elementar simt de justiție; căci românii – să fie bine stabilit – nu cer privilegii, prerogative; ei cer în Ungaria cel puțin aplicarea conștiințioasă a legei pozitive a naționalităților, în Bucovina nu cer decât esercițiul liber al confesiei lor, autonomia bisericei lor; o autonomie pe care-o au evreii, lipovenii, calvinii, nemaivorbind deloc de puternica poziție a bisericei catolice; dacă, c-un cuvânt, se poate cere să ni vărsăm sângele pentru a asigura contra mișcărei slave supremația simulacrului de civilizație evreiască din Austro-Ungaria.

După tonul cu care vorbim, s-ar putea presupune că, în dreapta indignare, exagerăm lucrurile. De aceea vom vorbi asupra materiei în mod cu totul special.

După câte se vorbesc prin jurnale, Austria pare a avea o constituție. Pare a avea, zicem, pentru că, în faptă, nu există decât pentru a fi batjocorită de-o mână de evrei și de beamteri cari cârmuiesc acest complex de țări în cari nimene nu-i mulțămit. Afară de aceea, libertatea religioasă este, dragă Doamne, garantată prin o mulțime de terfeloage de origine supremă, cari se vor fi respectând față cu alții, numai față cu românii nu. Astfel, Constituția din 4 mart 1849 § 1, Patenta din 31 dec. 1852, ,,Diploma” din 30 oct. 1860, în fine Constituția (Reichsgrundgesetz) din 21 dec . 1867 art. 15 în care se zice: „Fiecare biserică recunoscută de stat are dreptul de a-și exercita cultul după credința ei, a-și conduce școlile sale, a stăpâni și întrebuința fondurile și averile sale bisericești și școlare după trebuința și dorința ei”.

Și într-adevăr, acest articol se și aplică – pentru lipoveni și evrei, pentru români nu.

De douăzeci și șase de ani românii bucovineni se primblă de la Ana la Caiafa, pe la ‘naltele scaune, cum zic ei, pentru a putea exercita un drept garantat de Constituție și de 26 ani îmblă în zadar.

Pentru a înțelege anomalia atârnării bisericești din Bucovina – atârnare eretică, contrarie canoanelor ritului răsăritean și cea mai nedreaptă înrâurire asupra credințelor poporului – vom trebui să caracterizăm în două cuvinte așa numitul partid liberal – constituțional din Austria. Într-un mozaic de popoară cu un singur guvern a trebuit să se ivească oameni care nu se țin de nici o nație în special, oamenii interesului personal, cari cu aceeași ușurință pot fi maghiari, poloni, germani, c-un cuvânt ce li s-ar cere să fie. Acești indivizi fără nici o comunitate de principii, una fiind numai întru esploatarea naționalităților, care nu au nimic sfânt în lume, nu țin la nimic decât la sine, sunt ,,liberalii” din Austria. De aceea nu ne vom mira dacă vom găsi pe d-ni ca Giskra, miniștri atotputernici , uniți la escamotări ordinare cu evrei parveniți, întreprinzători de drumuri de fier; nu ne vom mira, zic, dacă vom găsi că într-un rând cel mai liberal consiliu de miniștri din Austria se constituise în consiliu de întreprinzători .

Mai toți foștii miniștri liberali sunt astăzi milionari – din advocați fără pricini ce au fost. De unde? Deodată cu fotoliul de ministru mai ocupau și fotolii de membri în consiliile de administrație a tuturor bancelor și întreprinderilor posibile și imposibile, care în vremea marelui ,,Krach” au prezentat aspectul zilei de apoi, în tumultuasele strigăte a particularilor înșelați, a micilor capitaliști ruinați – un adevărat Pompei surprins de lava Vezuvului. Austria, crezând a putea abstrage de la serviciul oamenilor cu părinți cerți, care să fi vorbit o limbă certă, să fi ținut la un cămin, să fi avut în suflet „simț istoric”, singurul care întărește împărățiile, s-au folosit din contra de oameni care nu țineau la nimică, nici la Austria ca abstracție, de oameni pe care în jurnalele lor îi vedem vânduți la turci (ca Neue freie Presse), la imperiul german, la ruși, cu-n cuvânt Austria s-a servit de un element venal, corupt, lipsit de caracter, adevărat gunoi al catilinarismului. Acești oameni guvernau și guvernează. Contingentul cel mai mare pentru formarea acestui ,,clei al împărăției”, cum îl numesc ei, îl dau evreii.

,,Ce mi-i Hecuba?” – zice evreul, ce-i pasă lui de seriosul german, de energicul ceh din Boemia, de cavalerescul polon, de melancolicul rus, a sa țintă una este; succesul, strălucirea, banul. Cumcă acești oameni se numesc astăzi ,,germani” e curat întâmplător și trebuie atribuit puternicei ridicări a vecinului imperiu germanic; tot acești oameni se numesc în Ungaria “maghiari noi” de blestemele populațiilor ruinate de la un capăt al imperiului până la cel[l]alt. Astfel dar, era firesc ca predecesorii lui Hohenwart, care în viața lor n-au simțit instinctul respectării proprietății, să răspundă într-un rând bucovinenilor că „fondul religionar greco-oriental nu ar fi al bisericei, ci al guvernului”.

Noi nu ne putem nici închipui măcar o asemenea lipsă de orice simț de pudoare. Într-adevăr, la noi moșiile mănăstirești s-au prefăcut în avere a statului, dar numai moșiile bisericei statului român, care a luat asupră-și întreținerea fără deosebire a tuturor școlilor, spitalelor, mănăstirilor mai însămnate, puindu-se capăt esploatării prin călugări străini, care se îmbogățeau aici în țară și ridicau cu banii noștri institute grecești.

Dar guvernul român nici a gândit vrodată să ieie în administrarea sa averea bisericilor catolice, protestante, lipovenești etc., care nu sunt biserici ale statului român. Și nici în Austria n-ar fi cutezat nimeni până la acești parveniți să ridice pretenții asupra averei unei biserici neatârnate, neconfundabile cu statul austriac.

În fine, cabinetul Hohenwart, care din nenorocire pentru naționalități, avu o durată atât de scurtă, dacă nu le-a dat românilor siguranța averei lor strămoșești, cel puțin a neutralizat rapacitatea predecesorilor săi, căci în vremea lui s-au pus în fața lumei, într-o adunare de proprietari, preoți și țărani în număr de 4.000 inși din toate unghiurile pământului clasic al Bucovinei, drepturile necontestate, neatacabile ale bisericei răsăritene asupra fondului religionar .

Iată dar cum stau lucrurile.

Trecând Bucovina sub Austria, Divanul Moldovei și Vodă se vede că s-au îngrijit ca, prin tractatul de cesiune, Austria să fie obligată de a mănținea în aceste ținuturi statu quo. Guvernul austriecesc au găsit în Bucovina stări de lucruri cu totul fericite în privirea îndestulărei materiale ale locuitorilor.
Au găsit mănăstirile pline de averi, o numeroasă clasă de țărani cu totul liberi, mazilii , ruptașii și răzeșii, bresle de meșteșugari, starostii de negustori, c-un cuvânt o feudalitate cam târzietică în viața ei, dar liniștită și liberă. Ceea ce era vechi în vechea Moldovă era legătura pe care clase întregi o aveau cu statul. Mazilii și ruptașii, boierii cu scutelnicii lor erau obligați de a servi gratis în orice ocazie statului, era, să vede, rămășița a organizației militare de sub domniele vechi. Aceste legături dintre domnie și populație, prerogativile acestei din urmă erau neînțelese pentru noii guvernanți, obligați a ținea statu quo; afară de aceea, ei sperau a deduce, din drepturile domniei moldovenești, drepturi ale împărăției Austriei. Cu acest scop guvernul austriecesc face, la 1782, întrebare Divanului Moldovei ca să-l lumineze în materiile juridice, dar mai ales în materie de succesiune. Din toate acele întrebări (26 de toate) se vede cum noii guvernanți umblau ca mâța pe lângă păsat, doar s-ar putea deduce cumva dreptul de proprietate a „Stăpânirei” asupra pământurilor mănăstirești, răzășești și a locurilor din târguri…

Din răspunsurile Divanului se vede că, deși tot pământul Moldovei au fost înainte de vremi nepomenite ,,domnesc”, prin daniile luminaților domni, prin descălecare de orașe și sate, au devenit proprietăți particulare, la care „stăpânitoriul țărei” nu are nici un amestec, și că fiecare om ,,slobod” din Moldova este volnic să dispuie de averea sa cum îi place, fără să întrebe pe ,,stăpânitoriul țărei”…
Asupra propunerilor Consiliului Suprem, Iosif II pune rezoluția:

“Se ia spre știință și la vreme se va lua sama ca aceste venituri mănăstirești să se întrebuințeze cu folos: însă numai spre folosul confesionarilor și numai în provinția în care s-au desființat mănăstirile”…

Totodată, citim în decretul Consiliului Suprem cătră generalul Enzenberg :

“Nu o dată, ci de mai multe ori s-au dat de înțeles administrațiunii că intenția Maiestăței Sale nu este nici decât de a turbura proprietatea privată sau și numai de a îngădui să se purceadă cu puterea și cu sila la vreuna din economiile de pe moșiile preuțești”.

În fine, citim în decretul Consiliului Suprem de Curte din 8 mai 1784 următoarele:

“După instrucțiunea de mai nainte, trebuie să se ieie sama ca primirea și cheltuielile tuturor banilor scolastici, mănăstirești și preuțești, să se poarte separat de ai casei destrictuale administrative, și toate mandatele trebuincioase de bani din casa fondului religionari să se facă prin Consistoriu”.

Mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuințarea, administrația averilor eparhiei Rădăuților. Amploiații se numesc, școlile se înființază, plățile se fac numai cu espres mandat al Consistorului și a episcopului, guvernul e un notariu oficial al afacerilor, nimic mai mult.

Pentru a arăta însă cum se întrebuințază aceste averi, vom lăsa să vorbească pe un țăran din Bucovina, pe primariul din satul Crasna, Grigorie Iliuț :

“Numai despre un lucru am auzit vorbindu-se mai puțin, adică despre școalele noastre din țară, despre școalele noastre bisericești pentru creșterea și luminarea poporului nostru dreptcredincios. Dară și despre acest lucru să nu așteptați o cuvântare iscusită, căci noi țăranii n-avem atâta învățătură ca să putem vorbi cu iscusință. Cuvântul meu va fi scurt, dară adevărat, din inimă.
Noi știm cu toții că din banii fondului nostru bisericesc s-au înființat în Suceava un gimnaziu, în Siret o școală normală și în Cernăuți o școală reală și o școală normală cu o preparandie. Știm cu toții și aceasta că prin parohii s-au înființat, pe cheltuiala comunelor bisericești, peste o sută de școale primare, dintre carile mai mult de jumătate sunt sprijinite și din fondul nostru religionar.

Aceste școale sunt confesionale, adică bisericești, și până acum se purtau toate trebile lor de preuți și de învățătorii drept credincioși sub privigherea preonoratului Consistoriu. În urma legilor împărătești mai nouă, din 25 mai 1868 și din 14 mai 1869, atât biserica cât și fiecare parohie are tot dreptul de a înființa școale proprie bisericești și a le derege după legile generale.

Cu toate acestea, școalele noastre sătești, susținute parte de parohieni, parte din fondul nostru religionar, seamănă a ni se înstrăina cu totul. În multe ținuturi din țară sunt puși privigheatori de școale și de altă lege și de altă limbă. Aceștia despun acum și de școalele nostre bisericești, fără de a mai întreba de cei ce reprezintă comunele parohiale și biserica noastră din țară. Pe cât văd și pricep, lucrul merge într’acolo ca școalele noastre bisericești să treacă în rândul și numărul celor nebisericești, și ce vrea să zică aceasta? Nici mai mult nici mai puțin decât că, pe lângă priveghetorii scolastici de altă lege și de altă limbă, încetul cu încetul să ni deie și învățători de altă lege și de altă limbă, și de va merge lucrul ca până acuma, în curând ne vom pomeni și cu învățători jidani . Eu știu că nu voiți și nu doriți una ca aceasta, însă după legile mai nouă pot fi în școalele nebisericești jidani învățători.

Dară să vă mai spun încă una. În Viena a fost mai deunăzi o adunare mare de învățători. Și din Bucovina au fost câțiva. În acea adunare s-a hotărît ca în școalele nebisericești să nu se mai învețe religiunea. Și dacă acea hotărâre se va primi, atunci preoții nici nu vor intra în școală ca să învețe pe copiii noștri religiunea. Și eu vă întreb, oare ne-ar fi de folos astfeli de școale? Ce s-ar alege din copiii noștri cu învățători de altă lege și de altă limbă? Eu nu mă pot înțelege cu aceea ca să lăsăm pruncii noștri fără învățătură, ci vă întreb, oare să ne lăsăm noi școalele noastre bisericești? Nime nu poate aștepta de la noi una ca aceasta, ci, dimpotrivă, trebuie să dorim și să cerem ca în fiecare parohie să avem câte o școală bună bisericească.

Una, numai una, ne mănâncă pre noi țăranii, știți ce? Sărăcia. În cele mai multe sate sunt oamenii noștri săraci, și n-au de unde face școale și susținea pre învățători. Dară, bun este Dumnezeu, și fondul nostru bisericesc este avut. El este menit și pentru școale. Așadară de vom rămânea pe lângă astfeli de școale, ce ni convin mai bine în împregiurările în care ne aflăm, fondul nostru ni va sta într-ajutor cu bani pentru susținerea lor, de care vom putea zice cu drept cuvânt că sunt ale noastre și nu străine”.
Văd că vă înțelegeți cu toții ca să avem școale confesionale sau bisericești. Văd că cunoașteți că numai ele ne sunt de folos. Acum nu ne rămâne alta decât să poftim pe comitetul ce se va alege ca în adresa ce se va face cătră minister să, se scrie și această dorință a noastră, adică că poporul nostru drept-credincios dorește și voiește a avea, ca până acum, școale confesionale sau școale bisericești.
O asemenea adresă s-a făcut la ministeriu și se vor face încă multe cu aceeași menire de a putrezi la acte.

Deci starea românilor din Bucovina o rezumăm în acest fel:

1. Deși libertatea oricărui cult e garantată prin constituția austriacă, deși credincioșii fiecărei biserici sunt îndreptățiți de a-și administra averile școlare și eclesiastice, numai românii în tot imperiul sunt supuși unui regim escepțional.

2. Deși gimnaziul din Suceava, școala reală din Rădăuți, școala normală din Cernăuți și altele sunt plătite din fondul religionar, numirile profesorilor se fac de-a dreptul de cătră ministeriul din Viena, precum nu se ‘ntîmplă la nici un popor, la nici o școală confesională. Numai românii sunt supuși în privirea școlilor lor unui regim escepțional, și aceasta pentru ca în ele să se păstreze limba de propunere germană.

3. Arhiereii, după scriptură și canoanele bisericii răsăritene, se aleg; în Bucovina arhipăstorul e numit de-a dreptul, pe când în aceeași țară lipovenii își aleg pe vlădica lor de la Fântâna Albă, și evreii își aleg rabinii. Numai românii și în această privire, sunt tratați în mod escepțional.

E de prisos să mai vorbim despre înființarea cu scopuri politice a așa numitei universități, în care s-adună toți profesorii supernumerari de licee de prin Kolomeia și Kecikemet pentru a figura ca profesori de universitate, nici de liceul de la Cernăuți, care în vremea din urmă geme de suplinitori rusneci, nici de neaplicarea obligativității învățământului la școalele rurale românești și aplicarea strictă la cele rusești.

CURIERUL DE IAȘI, noiembrie 1876

Publicate și pe…

Certitudinea.ro, Stefan Secareanu Blog, Ziaristionline.ro, Daniel Roxin BLog

,

Literatura de specialitate extrem de bogată care a fost dedicată comunismului din România primilor ani de după război permite radiografierea aparatului de stat în ale cărui poziții cheie s-au regăsit următorii evrei:
1. Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn) (1893-1960), secretar general al CC al PMR între 1944 și 1948; din noiembrie 1947 până la excluderea ei din viața politică în 1952 ministru de Externe al RPR și membru al Secretariatului General al Partidului Comunist Român, PCR (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); președinte de onoare al Uniunii Femeilor Democrate Române (UFDR) (1948-1952), continuatoarea Uniunii Femeilor Antifasciste Române
2. Ilca Melinescu (n. Ilka Wasserman), secretara biroului Anei Pauker (și după unii adevărata șefă a Ministerului Afacerilor Externe, MAE) și directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă”
3. Ella Diamantstein, secretara Anei Pauker la biroul de la sediul PCR (1944-1947)
4. Carol Lustig, director administrativ în MAE între 1948 și 1952 (demis)
5. Ana Toma (Ana Grossman), soția lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Pârvulescu și în fine a lui Pantelei “Pantiușa” Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie, șeful Securității): secretara particulară a Anei Pauker după război; ministru adjunct al aceleiași Ana Pauker la MAE (1950-1952), apoi ministru adjunct al Comerțului Exterior
6. Egon Balaș, șeful Departamentului pentru Probleme Economice din cadrul MAE între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat în 1954)
7. Cristina Boico, înalt funcționar în cadrul MAE până în 1952, când va fi destituită
8. Iosif Chișinevschi (născut Jakob (B)Roitman, a preluat la căsătorie numele de Chișinevschi al soției sale) (1905-1963): membru al CC din 1945; și secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitație și Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda și cultura (1952-1955); prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric și șef al Secției Externe a CC (1950-1957, când va fi destituit)
9. (?) Vasile Luca (Luka László) (1898-1963): fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003, p. 152); membru al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Finanțe (1947-1952); arestat în 1952, condamnat la moarte în 1954, dar sentința i-a fost ulterior comutată în închisoare pe viață; decedat în detenție în 1963 și reabilitat oficial în 1968
10. Alexandru Iacob, șeful organizației PCR Cluj după război; ministru adjunct de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)
11. Zoltan Eidlitz, șef de personal în Ministerul de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)
12. Alexandru Nistor, membru în Comisia de Lichidare CASBI și director în cadrul Ministerului de Finanțe între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat doi ani mai târziu)
13. prof. Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) (n. 1909), acuzator public în procesele de la finele războiului și ministru al Justiției (1948-1952); secretar general al Marii Adunări Naționale (1952-1956); ambasadorul României la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961)
14. Leonte Răutu (Lonia Oigenstein) (1910-1993): membru CC al PMR/PCR (1948-1972); membru în comitetul de redacție la Scânteia după război (?); șeful Secției de Verificări a CC în 1950; membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); membru al Comitetului Politic Executiv al PCR (1955-1981); secretar CC al PCR (1965-1969); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1969-1972); rector al academiei de partid “Ștefan Gheorghiu” (1972-1982)
15. Gheorghe Stoica (Moscu Kohn) (1900-1976): membru al CC al PMR/PCR (1948-1974); membru supleant, apoi titular al Comitetului Executiv (1968-1974); prim-secretar al comitetului orășenesc al PCR (1950-1953); ambasador în RD Germană (1953-1956); director general al Direcției Generale pentru Consiliile Populare (1969-1976)
16. Miron Constantinescu (Meher Kohn, după alte surse Cohen, evreu originar din Galați), ministru al Minelor și membru în CC al PCR
17. Alexandru Moghioroș (Balogh Joszef, evreu originar din Ungaria, născut la Salonta, Bihor) (1911-1969): membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităților în guvernul Groza (1948-1952), președinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreședinte și apoi vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965); șef al secției de relații internaționale a partidului în timpul guvernării Dej; membru în conducerea CDE
18. Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) (1906-1973): comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947); șeful organizației București a PCR (1944-1947); șeful Direcției Politice a Armatei, (1948-1950); membru CC al PMR (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al PMR (1950-1953); președintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965) Cuscrul lui Ceausescu.
19. (?) Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin): președinte al Confederației Generale al Muncii (1944-1953); membru CC din 1945 și al BP din 1948; prim secretar CC (1954-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1968
20. Ghizela Vass (n. 1912): membru supleant CC (1945-1948), membru titular al CC al PMR/PCR (1948-1984); șef-adjunct al Secției Externe a CC (1950-1953, când va fi destituită); apoi șefa de cadre a CC al PMR și ulterior șefă de secție a CC al PCR (1975-1984). Nimeni alta decat bunica actualului presedinte al camerei deputatilor, Bogdan Olteanu.
21. av. Leopold Filderman: președinte al Comisiei Superioare de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești; deputat de Bacău în Marea Adunare Națională (1946-1952) și totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei și Comerțului
22. Victor Vezendian, adjunct în Secția Externă a CC (1950-1953), apoi viceprimar al capitalei
23. Aron Braeșter, membru supleant al CC al PMR (1948-1955)
24. Heinrich Kreindler, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947
25. Ida Felix: membră a Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) și apoi directoare de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952)
26. David Rotman, șef de secție în Comisia Controlului de Stat între 1945 și 1953, când va fi demis și exclus din partid
27. av. Georgescu (Ashkenazy), director general în cadrul Ministerului Învățământului (1948-1952)
28. dr. Simion Oeriu (Schaefer), comisar general al executării armistițiului, având rang de subsecretar de stat (1945-1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris
29. Emil Calmanovici, director general al Normelor și Construcțiilor în Ministerul Construcțiilor între 1944 și 1951, când este arestat în “procesul Pătrășcanu”
30. Jean Coller, membru al Direcției de Cadre a CC (1945-1950)
31. Liuba Chișinevschi (n. 1911), soția lui Iosif Chișinevschi, presedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (1944-1946) și vicepreședinte a Confederației Generale a Muncii din 1944; membru CC al PCR (1945-1955); membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul II al capitalei (din 1971)
32. dr. Simion Zeiger, președintele Comisiei de Stat pentru Planificare din Ministerul Economiei Naționale (1948-1952). [Nu îmi dau seama dacă este vorba de aceeași persoană cu dr. Lew Zeiger, dir. Gen. în Ministerul Economiei
33. Alexandru Sencovici (1902-1995), membru în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; ministru adjunct al Muncii și Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Ușoare (1949-1957 și 1961-1969); ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961)
34. Gheorghe Gaston Marin: secretar particular al lui Dej după război; ministrul Industriei și Energiei Electrice și Electrotehnice (1952-1958); membru CC în 1960; numit președinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1965
35. Nicolae (Miklos) Goldberger (1904-1970), membru în conducerea CDE.; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; responsabil al Comisiei Propagandă din Direcția Propagandă și Agitație a CC al PMR (1948-1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR (din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR
36. Fanny Goldberger, soția lui Nicolae, șefa cancelariei CC al PMR în anii ‘50
37. Alexandra Sidorovici (1906-2000), soția lui Silviu Brucan: acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); deputată de București în Marea Adunare Națională (1946-1952); secretar general al Ministerului Minelor și Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948
38. Andor Bernat, secretarul Uniunii Tineretului Comunist (UTC) după război
39. Valter Roman (Ernst Neulander) (1913-1983), evreu vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, tatăl lui Petre Roman: organizatorul securității (?), șef al Serviciului de Educație, Cultură și Propagandă (ECP) al Armatei, transformat ulterior în Direcția Superioară Politică a Armatei (1948-1950); ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor (1950-1952, când este destituit); directorul Editurii Politice (1954-?); membru al CC al PCR (din 1965)
40. Armand Popper, directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ‘50
41. dr. Sandu Lieblich, membru în conducerea CDE, medicul personal al lui V. Luca și al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat ca spion sionist
42. av. H. Leibovici-Șerban: acuzator public în Tribunalul Poporului (1945); membru în conducerea CDE; secretar general al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE) până în 1951; din 1948 deputat în Marea Adunare Națională
43. Alexandru Bădău/Bădan (Alexander Braunstein), șeful Comisiei de Control al Străinilor, originar din Târgoviște
44. mr. Lewin, fost ofițer în Armata Roșie, șef al cenzurei pentru presă
45. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador (șef al Legației) al României în Elveția (1944-1948)
46. Harry Făinaru (Hersch Feiner), șef al Legației Române din SUA imediat după război
47. Anton Moisescu (n. 1913): membru al CC al PCR (1955-1969); ministru plenipotențiar în SUA (1954-1956) și Argentina (1956-1957); secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); președinte al Societății de Cruce Roșie (1962-1971)
49. Paul Davidovici, însărcinat cu afaceri al Legației Române la Tel Aviv (1949-1952); director în centrala MAE (1952-1953)
50. Mișa Levin: director în Ministerul Muncii (1946-1947); prim consilier și ministru plenipotențiar în centrala MAE (1947-1948); prim-consilier al Legației Române la Roma din 1948 până în 1950, când se refugiază în Israel
51. Barbu Solomon (1904-1965): membru al CC al PMR (1948-1965); ministru plenipotențiar în Norvegia (din 1948); judecător la Tribunalul Suprem, iar din 1962 vicepreședinte al acestuia
52. Ida Szigally, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra
53. N. Lăzărescu (Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al RPR la Paris
54. Simion Bughici: ambasador la Moscova (1949-1952); membru supleant al CC în 1949 și 1950; ministru de Externe (1952-1955) care, deși evreu, i-a succedat în funcție Anei Pauker, semn că epurările orchestrate de Dej nu aveau un conținut eminamente antisemit, cât politic
55. Marcel Breslașu (Mark Breslau), directorul general la Direcția Artelor
56. Aurel Baranga (Ariel Leibovici), dramaturg, poet și publicist, inspector general al Direcției Artelor din Ministerul Culturii
57. Benjamin Vilner, inspector general la Ministerul Cultelor
58. Samoilă (Samuel Rubenstein), director guvernator la Scânteia după război
59. Sorin A. Toma: membru în conducerea CDE după război; redactor șef adjunct (1946-1947) și apoi redactor șef (1947-1960) al ziarului Scânteia; membru al CC al PMR (1955-1960); membru al Biroului Organizatoric al partidului (1950-1953);
60. Avram Șerban (Sam Asriel): membru, alături de Mișa Levin și Al. Sencovici, în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; membru CC al PCR (din 1945); deputat de Alba în Marea Adunare Națională (1946-1952); din 1948 director al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale
61. Horia Liman (Lehman), scriitor, redactor șef adjunct la Scânteia
62. Silviu Brucan (Saul Bruckner, după alte surse Brükker), redactor-șef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, același care în mai 1945 amenința în ziar: “Da, nici o cruțare! Bandiți manisto-salaziți!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreședinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcții în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chișinevschi și apoi L. Răutu
63. Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), membru al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent al CC al PCR și, după Revoluția din decembrie 1989, președinte al Senatului în prima legislatură democratică
64. Barbu Zaharescu: numit la conducerea Direcției de Agitație și Propagandă a CC în 1949; redactor șef la Lupta de clasă până în 1962
65. Ștefan Voicu (A. Rottemberg) (1906-1992): membru CC al PMR/PCR (1955-1984); redactor-șef adjunct la Scânteia (1948); redactor șef la Lupta de clasă din 1962 și la Era socialistă din 1974
66. ing. S. Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă și membru în conducerea Uniunii Evreilor Români din Vechiul Regat după război
67. Niculae Bellu, redactor responsabil la România Liberă în anii ‘50
68. Radu Lupan, redactor-șef la Editura pentru Literatură și șef al departamentului extern al săptămânalului Contemporanul până în 1952, când va fi demis
69. Dinu Hervian, membru în conducerea CDE și director general adjunct la Agerpress la începutul anilor ‘50
70. Jehan Mihai (Jakob Michael), șeful industriei cinematografice române
71. Elisabeta Luca (născută Birnbaum, soția lui Vasile Luca102): membră în Uniunea Femeilor Antifasciste din România și membră în Comitetul Cinematografiei din România între 1950 și 1952, când va fi eliberată din funcție
72. Alexandru Graur (Alter Brauer, tatăl reporterului sportiv Dumitru Graur), director general adjunct al Societății Radiofonice Române din 1949, succedându-i în funcție lui Matei Socor
73. ing. Mihail Roller (necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică), vicepreședinte al Academiei Române devenite în 1948 Academia RPR, autorul unei notorii istorii falsificate a românilor în 1947
74. Barbu Lăzăreanu (Lazarovici), membru în prezidiul Academiei RPR odată cu reorganizarea din 1948 a acestei instituții
75. prof. Eugen Schileru, membru în conducerea Artiștilor Plastici din RPR până în 1952, când va fi demis
76. prof. Weigel, care conducea operația de epurare a studenților anticomuniști din Universitatea București
77. prof. Lewin Bercovici, venit, ca atâția alții, din URSS, controla corpul didactic al Universității București
78. Henri Wald, profesor de logică la Universitatea București în anii ‘50
79. M. H. Maxy, profesor la Facultatea de Arte Frumoase București și președintele sindicatului acestei instituții; membru în Comisia Superioară de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România
80. Silviu Josifescu (Samson Josifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova și Vlahuță de toate pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă
81. Ioan Vinter (Jakob Winter), al doilea critic literar marxist al României
82. Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmenețki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (1913-1981), din 1948 redactor șef al Editurii PMR (viitoarea Ed. Politică) și profesor la Facultatea de Marxism-Leninism din Universitatea București
83. Hermina Tismăneanu (mama lui Vladimir Tismăneanu), funcționară în biroul lui Al. Moghioroș în 1952
84. Herbert (Belu) Zilber, director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) între 1944 și 1948, când va fi arestat și ulterior judecat în “procesul Pătrășcanu”
85. Dr. Zeider, juristconsult al MAE
86-87.) Pascu Ștefănescu și Podoleanu, secretari de stat responsabili de Industria Alimentară în guvernul Dej
Dintre evreii ofițeri de grad superior (maiori, colonei, generali) și/sau șefi de secții/birou/direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și în particular ai Securității s-au regăsit:
88.) Teohari Georgescu105 (Burah Tescovici) (1908-1976): membru titular al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administrație) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru de Interne (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1950 și 1952; destituit în 1952 și arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, nu a fost condamnat; director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1953-1972)
89.) George Silviu (Gersch Golinger), secretar general al Ministerului de Interne (1946-1952)
90.) Iosif Sraer (Șraier) (n. 1912), fost jurist al partidului comunist și avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică: secretar general al MAI (1945-1946); adjunctul ministrului T. Georgescu la M.A.I. (1946-1952), înainte de a emigra în Occident
91.) gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) (1915-1992), evreu basarabean originar din Chișinău, vorbitor de limbă rusă: avansat gen.-mr. în 1948 și gen.-lt. la 11 februarie 1959; funcționar în MAI din 1945; inspector general al Siguranței (1947-1948); subdirector (locțiitor al directorului general) al DGSP/DGSS (1948-1953); adjunctul lui Drăghici și secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt.
92.) Iozefina Marcovici, soția lui Nicolschi, angajată în direcția generală a Poliției
93.) mr. Wilhelm Einhorn, evreu vorbitor de maghiară din Transilvania: șeful Direcției Regionale de Securitate Cluj (1944-1948); din 1948 director al secretariatului DGSP și șef de personal al DGSP; avansat la gradul de colonel în 1951 și numit director adjunct al Direcției I de Informații Externe DGSS
94. cpt. Emanoil Schmerler, unul din cei doi șefi de birou ai secretariatului DGSP
95. gen.-col. Laurian Zamfir ( Laurian Rechler), originar din Brăila, numit în 1952 șeful Direcției Control Străini și Pașapoarte (DCSP) din cadrul Comandamentului General al Miliției
96. Ervin Voiculescu (Erwin Weinberg), care i-a precedat în funcție lui Laurian Zamfir la DCSP, fiind apoi numit director al Școlii de Ofițeri de Securitate de la Băneasa; la un moment dat, șef al direcției Pașapoarte din MAE
97. col. Mișu Dulgheru (Dulberger) (n. 1909): membru al Direcției Organizatorice a CC (1949-1952); șeful Direcției V (Cercetări Penale) a DGSP și șeful cabinetului ministrului de Interne Georgescu între 1948 și 1952 (avansat la gradul de general în 1951), când va fi destituit împreună cu șeful său și arestat; a emigrat la începutul anilor ’80 în Israel împreună cu familia sa
98. mr. Samuel Antoniu, șef de serviciu și locțiitor al lui Dulgheru (1948-1952)
99. cpt. Grigore Stetcovici, șef al serviciului Contrasabotaj din Direcția V a DGSP
100. mr. Simion Fischer, șef de birou în cadrul Siguranței, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcția de Cercetări Penale (1948-1952)
101. col. Francisc Butyka: fost activist CC al PMR și membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului Securității Statului, cel care i-a succedat lui Dulgheru între 1952 și 1963 la șefia Direcției V a Securității, renumerotată Direcția a VIII-a în 1956
102. gen.-lt. Moises Haupt, comandant militar al capitalei imediat după război
103. gen. P. Cristescu (Fifca Kleinman), șeful Miliției din România la sfârșitul anilor ‘40
104. col. Iacov St. Bulan, avansat la 23 august 1949 general, care a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1945-1952)
105. gen.-mr. William Suder (Wilman Suder), șef al Departamentului Contraspionaj al Securității până în 1949
106. Heinz Gutman, șef al Serviciului Secret Civil al RPR
107. mr. Avram Solomon, șef de serviciu al Direcției București a DGSP de la înființare (30 august 1948)
108. gen. Isidor Hollinger, șef de catedră la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa, cel care i-a succedat în funcție lui Suder la Departamentul de Contraspionaj
109. mr. Ștefan Iordanov, ofițer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile soldaților români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel și a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne
110. col. Holban (Moscovici), șeful Regionalei București Siguranței (1944-1948)
111. col. Holțier Ervin, șeful Direcției a X-a DGSP (1948-1952)
112. Eugen Dascălu (Davidovici), șeful Siguranței Satu Mare (1944-1946), posibil agent KGB, apoi șef DRSP Târgu Mureș
113. col. Lucian Stupineanu (Stappnau) (n. 1914): director general al Serviciului Special de Informații (1945-1947); secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri (sfârșit 1946-început 1947); șeful Direcției Spionaj Economic a DGSP, odată cu înființarea acestei instituții la 30 august 1948
114. col. M.A.I. Mihai (Bibi) R. Boico, din 1949 avansat gen.-mr., destituit în 1952
115. col. Ludovic Cseller (Zeller), director al DRSP Oradea din 1948
116. col. Iosif Breban, șeful Direcției Regionale MAI Cluj în 1955
117. col. Gavril (Ianoș) Birtaș, șeful Direcției I a DGSP din 1948, destituit în 1952
118. Andrei Micu, șeful Direcției Cadre a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când va fi destituit
119. col. dr. Șuli Brill, exclus din M.A.I. și din partid în 1952
120. Luiza Segal, șefă de birou în DGSP de la înființare (1948)
121. mr. Moise Senater, director adjunct al DRSP București (1948-1952)
122. col. Adalbert Izsak (Ijak, Iszaek): director adjunct al DRSP Brașov, apoi al doilea adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE) a Securității și ulterior șeful Direcției Regionale de Securitate Galați, unde i-a succedat în funcție lui Wisting
123. col. Zeller, inspector general al Direcției Penitenciare a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când s-a sinucis urmare a destituirii sale în cadrul epurărilor
124. Benjamin Fuchs, responsabil Direcția Personal a DGSP
125. lt. col. Mauriciu Strul, șeful Direcțiilor Regionale Galați (1948-1950) și apoi Ploiești și ulterior Vrancea ale Securității
126. Iuliu Massler, șeful Regionalei Bistrița Năsăud a Siguranței (1946-1947)
127. Johann Schwebel, care i-a succedat în funcție lui Massler (1947-1948)
128. Matusei Andreescu (Nathan Matusievici), șef de birou în DGSP de la înființare (1948)
129. col. Mihai Patriciu (Mihai Weiss) (†1996): inspector general la Regionala Cluj a Siguranței (1944-1948); director al DRSP Cluj (1948-1952), destituit în cadrul epurărilor antisemite din 1952, ulterior director al Uzinei Metalurgice Reșița
130. lt.-col. Ștefan Koller (Coler) (n. 1916), angajat din 1952 în MAI (la Direcția Generală a Lagărelor); comandantul închisorii Aiud (1954-1957) și apoi al închisorii Văcărești
131. col. Ițic Averbuch, comandantul Securității Ploiești în anii ‘50, avându-i ca adjuncți pe Mauriciu Strul și pe anchetatorul Șmilovici
132. col. Eugen Vistig (Wisting), director al DRSP Craiova din 1948 și apoi șeful DRSP Galați la începutul anilor ’50, unde i-a succedat în funcție lui Mauriciu Strul
133. lt.-maj. DGSS Marcu Abramovici, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954
134. lt.-col. Ludovic Weisz (Weiss) (n. 1912): membru PCR din 1945; directorul Regionalei Satu Mare a Siguranței/Securității (1946-1953); anchetator al lotului Pătrășcanu în 1954; după reabilitarea celui din urmă în 1968, ar fi emigrat în Israel
135. Iacob Fuchs, șeful serviciului județean Baia al DRSP Suceava
136. lt. Barel Orenstein, din 1948 director adjunct al serviciului județean Râmnicu Sărat al DRSP Galați
137. lt. Jacob Weigner, director adjunct al serviciului județean Turda al DRSP Cluj
138. cpt. Israil Ruckerstein, șeful serviciului județean Botoșani al DRSP Suceava
139. cpt. Iosif Hahamu, șeful serviciului județean Caraș al DRSP Timișoara
140. mr. Zoltan Kling, șeful serviciului județean Severin al DRSP Timișoara
141. lt. maj. Simon Siegler, șef de birou și referent la secția Probleme Speciale a DGSP din 1948; anchetator a DGSP în procesul “grupului Pătrășcanu”106 din 1954
142. Adalbert Stern, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ‘50
143. Iulian Sorin (cu numele său românizat, el a reușit o bună perioadă de timp să-și camufleze perfect originea evreiască) – ofițer superior la Direcția I a Securității, apoi inspector general al Departamentului Cultelor, iar din 1997, secretar general al Federației Comunităților Evreieștii România !!!!!!!!
144-146.) căpitanii List, Frost și Rigman, șefi ai catedrelor de specialitate de la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa
147-148.) cpt. Mauriciu Adam și Heinz Stănescu, doi din cei patru șefi de serviciu ai Direcției I a DGSP
149-151.) șefii de birou DGSP (din 1948) Eugen Tais, Marcel Turchischer, Estera Haber, etc.
De fapt, lista numeroșilor evrei comuniști din România postbelică nu poate fi redată exhaustiv, ci cel mult ilustrativ. Enumerarea de mai sus se extinde în realizate mult mai mult, lucru estimabil de pildă prin adăugarea altor nume de evrei din subordinea lui Mișu Dulbergher la Direcția de Anchete Penale:
152.) Antoniu Sami (Samuel Aritonovici), director adjunct al Direcției între 1948 și 1952, plecat ulterior în Israel
153.) Matusei Andreescu (Nathan Mathuseevici), anchetator penal la Brigada Mobilă între 1946 și 1948 și la direcția regională Timiș a MAI , decedat în 1988
154.) Răzvan Sergiu, locțiitor al șefului de serviciu, emigrat și el în Israel
155.) Ceaslavski, șef de serviciu (1947-1953) și fost frizer al Anei Pauker
156.) Neidman Gingol, consilier (1947-1953) și profesor la Școala de Securitate Băneasa, emigrat ulterior în SUA
157.) Rusu Mircea, anchetator al Securității 1947-1956), și el emigrat în SUA
158.) Mureșan (Leon Davidovici), anchetator între 1948 și 1958, emigrat în SUA
159.) Franco Sandu (1947-1956), emigrat în Israel
160.) Lenobel Barbu, anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă și la DGSP, emigrat în Israel
161.) Mahler William, anchetator (1952-1956), emigrat în Israel
162-163.) Flamboly Telemaques și Negru Nicu, ultimul emigrat în Israel
164-169.) Segal Luiza, Hosu Estera, Gersohn Clara, Hebert Estera, Wincler Viorica, Mateescu Ella, etc. Practic, în ansamblul Direcției, pe lângă cei de mai sus, alți 8-10 din totalul de 45 ofițeri erau evrei maghiari, 4-5 greci, 2-3 sârbi, 2-3 lipoveni, și doar 8 (!) români! (Niculae, 2004: 32)
Similar, există alte numeroase nume de evrei grupați în majoritatea lor în Comitetul Democrat Evreiesc (CDE, organizație care includea și sioniștii de stânga și Uniunea Evreilor Români – facțiunea dizidentă a lui M.Z. Sărățeanu), ceea ce ar permite constituirea unei liste mult mai lungi. În conducerea organizației, în afara celor sus-menționați, s-au regăsit: Bercu Feldman – președintele CDE, Marcel Fischler, Eduard Manolescu, Marcel Popper (toți deveniți, alături de Leibovici-Șerban, deputați în Marea Adunare Națională în 1948); Israel Bacal, un vechi comunist și conducător CDE-ist, K. Vechsler, Solomon Ștefan, dr. Jean Abermann, Baruch Berea, Paul Iscovici, Laurențiu Bercovici – secretar CDE pentru București, I. Stern și Morel Farchy – președinte și respectiv vicepreședinte al comunității din București, Tiberiu Reny-Arad, președintele FUCE la începutul anilor ’50, Petre Lupu, Marcel Rosenzweig, Ury Bernador și B. Lebli (directori succesivi ai Teatrului de Stat Evreiesc), Emil Dorian, Lascăr Șaraga – secretar general FUCE la sfârsitul războiului, Gh. Florescu, Nicolae Schwartz, etc.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Sursa: vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro

,

Elena Melniciuc, mama lui Oleg Melniciuc, președintele Judecătoriei sect. Râșcani, are înregistrate pe numele său mai multe bunuri imobile în Chișinău, valoarea cadastrală a cărora depășește suma de 4 mln. de lei. Elena Melniciuc este pensionară, iar în luna mai 2014 a împlinit onorabila vârstă de 76 de ani. Oamenii din sat spun că aceasta nu are nicio afacere și că a lucrat toată viața în colhoz. Oamenii din sat spun despre Elena Melniciuc că e o femeie modestă și că locuiește într-o casă „ca la țară”, pe care a construit-o cu mai mulți ani în urmă, împreună cu soțul său, Vladimir. Femeia a lucrat toată viața în colhoz, iar acum, la 76 de ani împliniți, își trăiește bătrânețea. „N-are ea afaceri, doamne ferește, sau apartamente la Chișinău”, ne spune o femeie din s. Mândâc, r. Drochia, acolo unde locuiește Elena Melniciuc, mama judecătorului și totodată președintelui Judecătoriei sect. Râșcani, Oleg Melniciuc.
Trei spații de aproape 450 m.p.
Datele de la Cadastru spun însă altceva. Elena Melniciuc deține trei spații nelocative în Chișinău, în clădiri noi, dar și un teren pentru construcții. Valoarea cadastrală a acestora ajunge la aproape cinci milioane de lei. Cea de piață, spun experții, este de cel puțin două ori mai mare.

Elena Melniciuc este proprietara unui spațiu nelocativ, care are 102,5 m.p., situat în subsolul unui bloc din str. Mihai Eminescu 39, în chiar centrul Chișinăului. Conform acelorași date, femeia împarte acest teren cu o altă familie de pensionari, Sevastian și Valentina Prodan, în vârstă de 76 și, respectiv, 77 de ani. Imobilul a intrat în posesia acestor două familii în august 2006, în urma unui act de primire-predare, după ce, anterior, era semnat un cotract de investiții. Ultima dată când a fost evaluat de către experții cadastrali, în iunie 2009, acest spațiu valora nu mai puțin de 1,8 mln. de lei. Valoarea de piață, spun experții, este însă de două-trei ori mai mare decât valoarea cadastrală a unui bun.

Și în sectorul Ciocana, mama președintelui Judecătoriei Râșcani deține două astfel de spații nelocative. Ambele se află în demisolul unor blocuri de locuit din str. Mircea cel Bătrân, 39. Primul spațiu nelocativ are 109 m.p. și a intrat în posesia mamei lui Oleg Melniciuc în decembrie 2011, după ce, în 2006, era semnat un alt contract de investiție. Valoarea cadastrală a bunului estimat în 2009 era de 863 de mii de lei.

Mama judecătorului preferă firma Basconslux

Tot pe această adresă, Mircea cel Bătrân, 39, Elena Melniciuc deține, împreună cu o tânără, Veronica Rusnac, tot din decembrie 2011, un spațiu nelocativ de 232,7 m.p. Valoarea cadastrală a acestui spațiu era estimată de experți cadastrali, în 2009, la 1, 65 mln. de lei.Conform destinației, aceste spații, deținute de mama lui Oleg Melniciuc, urmează a fi folosite drept magazine. Toate cele trei spații, care au împreună aproximativ 500 m.p., au și un punct comun: se află în blocuri noi, construite și date în exploatare de firma de construcții Basconslux SRL, specializată în construția imobilelor. Firma, una din cele mai cunoscute de la noi în acest domeniu, este cea care construiește imobile pentru procurori, pe str. Melestiu din Chișinău, dar și pentru judecători, în centrul capitalei. Firma este fondată de familia Madan, Nicolae și Vladislav.

Am încercat să vedem dacă judecătorul Oleg Melniciuc a avut în gestiune vreun dosar cu implicarea acestei firme de construcții. Cel puțin în ultimii trei ani, acesta a examinat un singur asemenea dosar, în care, însă, a respins cererea depusă de compania de construcții, pe motiv că aceasta nu fusese depusă în instanța competentă pentru a o examina.Pensionara Elena Melniciuc mai deține și un teren în sect. Centru, pe str. Arheolog Ion Cassian-Suruceanu. Terenul are o suprafață de 560 m.p. și era evaluat, în 2005, la 311 mii de lei. Terenul a aparținut inițial lui Oleg Melniciuc. Acesta l-a obținut în august 2002, în urma unui contract de vânzare-cumpărare. Peste câteva luni, în noiembrie 2002, Melniciuc i-a donat terenul mamei sale. În 2006, terenul a fost dat în arendă firmei Tulip Garden SRL, pentru o perioadă de cinci ani, până în iunie 2013.

Donațiile mamei pensionare pentru fiul judecător

Conform declarației cu privire la venituri și proprietăți pe anul 2013, Oleg Melniciuc a avut venituri de 89 mii de lei din activitatea de președinte al Judecătoriei Râșcani și de 9 mii de lei din cea de profesor. Totodată, Melniciuc a indicat că a primit, în 2013, de la mama sa, pensionară, o donație de 50 mii de lei. Constatăm că și în declarația cu privire la venituri și proprietăți pe anul 2012, Oleg Melniciuc a subliniat că a primit o donație de 10 mii de lei de la mama sa. În 2013, alți 160 mii de lei magistratul i-a încasat din vânzarea unui teren. Soția sa a primit și ea o donație de 4 mii de euro, la fel ca în 2012. În aceeași declarație, Melniciuc a indicat că deține câteva terenuri, majoritatea în satul de baștină, Mândâc, Drochia, o casă de locuit, estimată de Cadastru la aproximativ 2 mln. de lei, dar și un Audi A6, fabricat în 2004 și dobândit în 2008, contra sumei de 17 mii de euro. Acesta mai are pe numele său și un credit bancar, preferențial, de 15 mii de euro. Conform declarației cu privire la venituri și proprietăți, acesta este unul „pe termen lung, nedeterminat, la cerere” și fără dobândă.

Presa a scris, în 2013, că Oleg Melniciuc, care a fost anterior jurist în cadrul Primăriei Chișinău, locuiește într-un castel de lux din sect. Râșcani al capitalei. Imobilul se află la marginea orașului, într-o zonă unde există zeci de cas(tel)e de milioane, care mai de care mai impunătoare, și are o suprafață oficială de 162,2 m.p. Pe teren este amplasată și o construcție accesorie, de 25 m.p. Terenul a fost procurat de familia Melniciuc în 2009 de la familia Dodon. În doar doi ani, până în decembrie 2011, judecătorul și-a construit acolo o casă de lux. Casa este înregistrată pe numele soților Oleg și Diana Melniciuc.

Explicațiile lui Melniciuc

Ziarulde Gardă (R. Moldova) l-a contactat pe Oleg Melniciuc, pentru a-l întreba despre proprietățile deținute de mama sa. Am apelat direct la el, pentru a nu-i crea probleme mamei sale, care are o vârstă înaintată. Magistratul ne-a spus, însă, că nu cunoaște foarte multe detalii despre soarta celor trei imobile. L-am întrebat dacă acestea sunt ale sale sau ale mamei sale. „Pe cine sunt scrise, aceluia aparțin. Ele nicidecum nu se vând. Dle, eu dacă aveam legătură cu ele, le cumpăram demult și le înscriam pe mine. Casa am declarat-o. Lotul de pământ a fost al meu, primit de la Primăria Chișinău și donat mamei. Așa au fost niște circumstanțe de familie, niște datorii… Acum el se dă în arendă. Nu sunt la curent cu ce se întâmplă cu spațiile locative. Știu doar că terenul se dă în arendă, se plătește arenda și se achită impozite. Cu Basconslux nu am nicio relație”, ne-a spus Melniciuc, precizând, în final, repetat, că nu cunoaște detalii despre cele trei spații nelocative.

Oleg Melniciuc este, oficial, președintele Judecătoriei Râșcani din iunie 2013, atunci când a fost numit, după mai multe controverse, prin decret prezidențial, de președintele Nicolae Timofti. Anterior, acesta a deținut funcția de vicepreședinte al acestei instanțe, fiind adesea în atenția presei, care l-a criticat pentru comportamentul său. Melniciuc este finul de cununie al lui Mihai Poalelungi, președintele Curții Supreme de Justiție. (Sursa: Ziarul de Garda din R. Moldova)

,

Delegația transnistreană în Comisia Unificată de Control (CUC) refuză din nou să discute subiectul privind asigurarea liberei circulații a cetățenilor în Zona de Securitate, sub pretextul că nu ține de competența Comisiei.

Potrivit reprezentanților de la Chișinău, după ce discuțiile amânate pentru 25 septembrie, la Bender, au fost din nou amânate, a doua oară în luna septembrie.

În cadrul ședinței ordinare a CUC, la Bender, delegația Republicii Moldova a pledat pentru includerea în agendă a subiectului „cu privire la libera circulație a cetățenilor în Zona de Securitate”.

Drept răspuns, „reprezentanții de la Tiraspol au respins categoric această propunere, sub pretextul că subiectul nu ține de competența Comisiei”, anunță un comunicat de presă al CUC.

„În lipsa consensului privind formarea ordinei de zi, co-președintele din partea Federației Ruse a propus suspendarea discuțiilor, intervenind cu propunerea ca următoarea reuniune a CUC să aibă loc la Bender pe data de 2 octombrie”, se mai anunță în comunicat.

„Totodată, delegația transnistreană a inițiat fără temei convocarea unei ședințe extraordinare pe motivul că rapoartele Comandamentului Militar Întrunit privind situația din Zona de securitate semnate de comandanți nu au fost audiate în cadrul Comisiei”, se mai arată în comunicatul CUC (Independent.md)

,

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a declarat joi, în carul unei întâlniri cu diaspora cetățenilor R. Moldova din statele New York și New Jersey, că Statul Moldovean intenționează să depună o cerere de aderare la UE în 2015, relatează Radio „Europa Liberă”.

Vorbind despre relațiile pe care Chișinăul le are cu Uniunea Europeană, șefa diplomației moldovenești a declarat că, de fiecare dată când discută cu oficialii UE cere ca R.Moldova să fie tratată diferențiat față de celelalte membre ale Parteneriatului Estic, atât în baza greșelilor, cât și a reformelor pe care le implementează.

„Din 2009, de când actuala guvernare se află la conducerea țării, politica externă a Republicii Moldova nu a mai fost caracterizată de fluctuația între Est și Vest, partenerii strategici ai Chișinăului fiind țările din Uniunea Europeană”, a afirmat ea.

Mai mult decât atât, Republica Moldova intenționează să depună cerere de aderare la UE în 2015, a precizat ministrul moldovean.

La începutul lunii, liderul PLDM, Vlad Filat declara în cadrul unui miting la Chișinău că partidul său va „face din R. Moldova membru cu drepturi depline al UE. În 2020, R. Moldova va fi gata pentru a adera la UE”. La același miting, Gherman anunța că a aderat la PLDM.

Întrebată joi, la întrevederea cu diaspora, de ce R.Moldova mai face parte din Comunitatea Statelor Independente, vicepremierul a declarat că aceasta participă doar în cadrul instituțiilor economice și umanitare ale acestei organizații. Chișinăul nu a participat niciodată la instituțiile politice și de securitate.

În același timp, a menționat ea, având în vedere criza din Ucraina, R. Moldova este foarte vulnerabilă din cauza statutului de neutralitate pe care îl prevede Constituția. Acest statut de neutralitate poate fi schimbat doar printr-un referendum național. Oricum, R. Moldova trebuie să învețe din experiența țărilor Baltice și a celor din Europea Centrală și de Sud-Est, a adăugat Gherman, citată și de Mediafax.

Întrebată despre relațiile pe care le are R. Moldova cu Federația Rusă, Natalia Gherman a declarat că guvernanții anticipau că Rusia o să impună anumite sancțiuni R. Moldova, ca rezultat al semnării Acordului de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Nu s-au așteptat, însă, ca Rusia să impună un embargou total produselor agricole moldovenești. Acum, a declarat ea, au loc eforturi diplomatice mai intense de a găsi piețe de desfacere mai puțin tradiționale pentru R. Moldova, cum ar fi India sau țările din Orientul Mijlociu. (Independent.md)

,

Produsele alimentare din R. Moldova, în special fructele, sunt de o calitate bună și vor fi la mare căutare pe piața rusească, dacă va fi anulată interdicția la importul acestora în Federația Rusă.

Acestea sunt opiniile reprezentanților rețelelor comerciale și angrosiștilor din Federația Rusă care au fost comunicate specialiștilor din cadrul Proiectului pentru Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED). Discuțiile au avut loc cu ocazia expoziției internaționale „World Food Moscow” care a avut loc în capitala Rusiei, Moscova.

Specialistul în marketing al ACED, Adrian Cojocaru, care a asistat participanții moldoveni la expoziție, a spus că în mediul de afaceri din Rusia există o percepție generală pozitivă despre produsele din R. Moldova. „Merele noastre au fost vedetele show-ului. Toată lumea le fotografia și le gusta. Cei mai mulți vizitatori la standul moldovenesc erau oameni de afaceri ruși. Ei nu sunt deloc încântați de faptul că pe moment nu le pot importa direct din Republica Moldova”, a declarat Adrian Cojocaru.

Și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, s-a arătat încântat de prezența reprezentanților R. Moldova la expoziție. „Țin să le mulțumesc partenerilor de la USAID care ne-au sprijinit în amenajarea standului Republicii Moldova de la expoziția World Food Moscow. Fără falsă modestie, trebuie să recunoaștem că a fost unul din cele mai atrăgătoare standuri ale expoziției”, a afirmat Bumacov. Evenimentul a avut loc în perioada 15-18 septembrie curent.

Sursa: ziarulnational.md

Foto: Standul R. Moldova la Târgul World Food Moscow

,

Ministrul rus al Dezvoltării Economice, Aleksei Uliukaev, a promis autorităților din R. Moldova că va prezenta dovezi conform cărora semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE ar reprezenta o amenințare pentru relațiile comerciale cu Federație Rusă.

Potrivit unui comunicat, discuțiile dintre ministrul Economiei R. Moldova, Andrian Candu, și omologul său rus, Aleksei Uliukaev, s-au axat pe problemele cauzate de restricțiile și taxele vamale impuse produselor moldovenești de către Moscova. Andrian Candu a prezentat mai multe argumente economice și juridice ce demonstrează lipsa motivelor din partea Rusiei în momentul anulării regimului preferențial pentru produsele moldovenești. Candu a solicitat ca ministrul rus să vină cu dovezi. Astfel, Uliukaev a promis să facă publice toate expertizele și dovezile economice pe care le invocă partea rusă, potrivit cărora Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova și Uniunea Europeană ar prezenta o amenințare pentru relațiile comerciale cu Rusia. În cadrul întrevederii, părțile au discutat și despre posibilitatea inițierii unei expertize europene privind această problemă.

De asemenea, Andrian Candu a avut o întrevedere și cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin în cadrul căreia au discutat, în special, despre problema transnistreană, securitatea în regiune și cea energetică din R. Moldova. ( ziarulnational.md)

Redacția R.B.N. Press amintește faptul că Rusia a interzis importul mai multor produse din R. Moldova pentru ca ulterior să impună taxe vamale acestora, invocând faptul că semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE ar reprezenta o amenințare pentru piața și economia rusă.

 

,

Ministerul ucrainean de Interne a făcut un apel la cetățeni să se “comporte civilizat” și să nu mai arunce politicieni și oficiali locali în tomberoane de gunoi, relatează agentia Ukrinform, în pagina electronică.

 Video: Vitali Juravski – politician ucrainean aruncat în tomberonul de gunoi!

“Vom reacționa dur la astfel de acșiuni, indiferent de motivele pe care le invocă huliganii și de forța politică pe care ei o reprezintă”, a declarat ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, îndemnand populatia la aplicarea “normelor europene, inclusiv în lupta politică”. Mai mulți activiști ucraineni au lansat în ultimele zile o adevărată campanie împotriva oficialilor pe care îi consideră corupți sau susținători ai fostului președinte Viktor Ianukovici.

Video: Vitali Juravski …continuare

Activiștii îi aruncă pe oficiali în tomberoane de gunoi, însă poliția nu reactionează în mod corespunzător, notează site-ul Korrespondent.net. Primul caz a fost înregistrat în orasul Odesa, unde activiști ai mișcării radicale Pravii Sektor l-au “aruncat la gunoi” pe directorul regional al Fondului ucrainean de asigurări, Oleg Rudenko, acuzat de corupție.

Ulterior, mai multi manifestanti, care cereau aprobarea unei legi a lustrației în fața Parlamentului de la Kiev, au imobilizat un deputat și l-au băgat cu forța într-un tomberon plin cu gunoi, după care au pus un cauciuc și au turnat un lichid peste el.

Deputatul Vitali Juravski a fost cărat cu tomberonul peste stradă, înainte ca politia să intervină. Cazuri similare au avut loc în orașele Ternopol, Kirovograd, Cerkasi și Rivno. Vineri, cîțiva activiști l-au acuzat pe deputatul Viktor Pilipisin că ar fi corupt și l-au aruncat într-un tomberon de gunoi, stropindu-l cu vopsea roșie.(surse: Mediafax/Timpul.md)

,

Trebuie în primul rând să prezentăm varianta populară a poveștii. În perioada 20-21 august 1968, o coaliție militară formată din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria a invadat Cehoslovacia. Forțele folosite în intervenție au fost impresionante: peste 5000 de tancuri și peste 200.000 de soldați. URSS-ul voia să se asigure că nici o țară din blocul comunist nu va încerca să folosească un sistem multipartit, aceasta reprezentând cel mai mare pericol pentru dominația comunistă din acea perioadă.
România a criticat vehement intervenția armată din Cehoslovacia, atrăgând atenția asupra autodeterminării fiecărui stat. Două zvonuri circulă din anii aceia, strâns legate între ele. Aparent nu doar Cehoslovacia ar fost ținta unei invazii, ci și România. Prin urmare, la încercarea de intrare pe teritoriul românesc a tancurilor sovietice, România a scos de la naftalină o “armă secretă”, numită ulterior laserul lui Coandă.

Nu se cunosc detalii precise ale acestei povești, fiind transmisă, ca telefonul fără fir, de la o generație la alta. La granița României (nu se cunoaște exact locul) și-ar fi făcut apariția o garnitură de tren, compusă din 21 de vagoane, asemănătoare celei capturate de români în 1919, în Ungaria, obuzierul Skoda (garnitura blindată poate fi admirată la Muzeul Militar din București). Unul dintre vagoane era ocupat de o armă ciudată, celelalte având rol de alimentare. Laseul a distrus câteva tancuri, dar nu prin tăiere, cum și-ar putea închipui oamenii, ci prin încingerea până la explozie. Adevărat sau nu, România nu a fost însă invadată de tancurile rusești.
Mitul cu “laserul lui Coandă” a fost probabil întărit și de faptul că renumitul inventator s-a întors să lucreze, în România, în primii ani ai regimului Ceaușescu, fiind directorul Institutul pentru Creatie Stiintifica si Tehnica (INCREST) din 1969.

Din punct de vedere strict istoric, folosirea unei asemenea arme sau chiar și construirea ei nu și-ar fi avut rostul, forțele comuniste fiind impresionante, după cum s-a văzut în situația “Primăverii de la Praga”. Așa cum a explicat însă pentru REALITATEA.NET istoricul militar, locotenent-colonel Dumitru Cristian, adevăratele intenții ale rușilor nu vor putea fi cunoscute până când nu se vor desecretiza arhivele din acea perioadă. Nu există documente istorice care să ateste că URSS-ul ar fi vrut să intre în România, deranjat probabil de atitudinea ușor rebelă a lui Nicolae Ceaușescu.
Pe de altă parte, mitul “laserului” nu se potrivește cu orientarea științifică a lui Henri Coandă. Potrivit inginerului Adrian Drăghici care a lucrat cu Henri Coandă la INCREST, în perioada în care acesta era director, celebrul inventator ar fi avut alte preocupări, îndreptate în general către mecanica fluidelor și mai puțin către alte ramuri ale fizicii.

Mai mult, inginerul Drăghici a povestit pentru REALITATEA.NET o anecdotă despre laserul de la INCREST. În acea perioadă, studenții foarte buni erau absorbiți de institut. Unui absolvent de fizică i s-a propus să vină să lucreze la INCREST, dar acesta spus că vine doar dacă va avea ocazia să lucreze cu un laser. După mai multe luni de lucru în care i s-a arătat doar ușa în spatele căreia ar fi laboratorul în care se afla mult râvnitul laser, acesta a descoperit că era de fapt camera de depozitare folosită de personalul responsabil cu igiena și curățenia. Laserul nu a existat niciodată.
Nu există dovezi care să ateste o intervenție efectivă a rușilor în România și cu atât mai puțin folosirea unei arme atât de extraordinare împotriva unui advesar mult mai puternic. O altă ipoteză, mult mai credibilă, este că aceea că serviciile de informații au răspândit acest zvon pentru a liniști populația cu privire la capabilitățile de apărare a României, în acea perioadă instabilă. Deși este foarte probabil că România nu are o “armă secretă”, ne va plăcea în continuare să credem că avem un as în mânecă, o invenție a unui român care se află printre cei mai importanți inventatori ai lumii din epoca contemporană. ( napocanews.ro)

George GMT/rumaniamilitary.ro : …intram pe terenul speculatiilor, fiindca nimeni, dar absolut nimeni, nu poate confirma existenta acestor sisteme. Cei care ar putea sa confirme existenta lor, sunt doar cei care au lucrat la ele (asta daca au si fost create), insa asa ceva nu se va intampla niciodata. Si-atunci nu ne raman decat teoriile, zvonurile, legendele…adica, nimic concret. Desi acestea par de domeniul SF, cel putin atunci cand ne referim la Romania si potentialul ei stiintific si militar, marile puteri ale lumii au sau dezvolta asemenea sisteme: arma meteo, lasere extrem de performante, arme cu microunde, arme antisatelit, arma geofizica, etc. Totusi, sporadic mai apar si informatii, neverificabile insa, despre preocuparile Romaniei de dinainte de 1989, legate de anumite sisteme si tehnologii. Un singur lucru, ce inainte de 1989 era considerat tabu, ni s-a confirmat pana acum, si anume incercarea de a obtine o bomba nucleara prin cercetari proprii. Programul a fost inchis (oficial) definitiv la presiunea SUA si a Rusiei, in anul 1993, dar cert este faptul ca acesta era avansat, inclusiv realizarea unui vector purtator pentru acest tip de incarcatura. Insa, ceea ce consideram a fi doar o legenda, s-a CONFIRMAT!
O alta legenda este momentul 1968 si asa-zisa “invazie sovietica” care ar fi avut si n-ar fi avut loc. Atunci (daca intr-adevar sovieticii ne-au invadat), Armata Romana a folosit un laser extrem de puternic, creatie a lui Coanda sau a profesorului Constantinescu. Conform teoriilor, acest laser a reusit sa impiedice invazia, topind tancurile sovietice. Se spune ca era enorm de mare, fiind montat pe trailere speciale. Greu de crezut insa, fiindca tehnologia laser se afla la inceput, iar Coanda s-a intors in Romania dupa anul 1968, deci…teorii.
O alta arma despre care au aparut zvonuri, ce ar fi fost realizata de catre cercetatorii romani intre anii 1963-1967, este INSTALATIA ELECTRONICA DE APARARE ANTIAERIANA SI ANTISATELIT!!! Suna SF, nu-i asa? Cert este faptul ca aceasta era mai usor de realizat in acei ani, si dupa unele surse, ar fi fost folosita impotriva invadatorilor sovietici in august 1968. Daca ea a existat si a fost folosita, nimeni nu stie cu certitudine! Aceasta Arma consta in anumite procedee si instalatii (se spune ca puteau fi folosite anumite sisteme ce intrau in compunerea sistemului de aparare AA existent), prin care se creau atat in straturile superioare ale ionosferei cat si in cele inferioare ale atmosferei, baraje de sarcini electrice. Aceasta arma nu putea fi detectata si anihilata de niciun sistem de aparare existent la acea data, si ar fi fost create mai multe prototipuri. Conform unor surse independente, cu aceasta arma au fost volatilizate cateva tancuri si un avion sovietic in 1968, dezvoltandu-se printr-un procedeu neclar noua, o temperatura cuprinsa intre 15000-20000 C; temperatura la care orice metal cunoscut pe atunci ar fi trecut din starea solida direct in cea gazoasa!!! In sfarsit, daca aceasta arma a existat (putin probabil insa), nu vom sti cu certitudine niciodata. Poate candva, asa cum s-a intamplat cu programul nuclear romanesc, a carui existenta era contestata de multi, vom afla realitatea. Deocamdata, ENIGME!
Greu de crezut ca daca ar fi existat, astazi cand Romania este membru NATO si UE, avand parteneriat strategic cu SUA si nu numai, ele ar mai fi putut ramane…secrete. Insa, sunt ferm convins ca ne-am dori ca CEVA sa EXISTE! Nu ne-ar prinde deloc rau in contextul geo-politic si militar actual…Nu de putine ori m-am intrebat daca cercetarea romaneasca ar fi putut crea arme deosebite, dar de un singur lucru nu ma indoiesc, si anume de faptul ca SE PUTEA.

rbnpress.info

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press