ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2014 ianuarie

ianuarie, 2014

,

MI6

MI6

“parteneriatul cu comunitatea de informații din România este unul dintre cele mai bune pe care le are Marea Britanie, în ultima perioadă, țara voastră și-a câștigat renumele de a fi un important aliat al NATO” –  John Sawers

John Sawers, Șeful Serviciului de Informații Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – MI6, a efectuat o vizită oficială în România. El a fost primit la Palatul Cotroceni, de președintele Traian Băsescu.

Traian Băsescu și John Sawers au discutat despre “cooperarea dintre instituțiile de securitate românești și britanice în combaterea terorismului, a terorismului informatic și a altor forme de activități ilegale îndreptate

John Sawers

John Sawers

împotriva cetățenilor și a statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)”, potrivit unui comunicat de presă remis de la președinția României.

John Sawers a mulțumit pentru excelenta colaborare dintre structurile de securitate din România și MI6. De asemenea, John Sawers a spus că “parteneriatul cu comunitatea de informații din România este unul dintre cele mai bune pe care le are Marea Britanie și că, în ultima perioadă, țara noastră și-a câștigat renumele de a fi un important aliat al NATO”.

Sursa:militar.infomondo.ro

,

Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, sustine introducerea trupelor rusesti in Ucraina. Jirinovski spune ca acelasi lucru si-l doreste si Occidentul, care cu orice motiv incearca sa creeze un conflict militar in tara, scrie informing.ru.

Vladimir Jirinovski

„A scoate „Berkutul” din Kiev inseamna ca Kievul va arde, iar Occidentul va privi ce actiuni va intreprinde ursul rus. Iata arde Ucraina rusa, batjocoresc rusii. Ce va face un patriot adevarat al tarii sale? El va trimite armata rusa sa apere”, a declarat politicianul.

El a adaugat ca americanii „vor razboi, dar nu mondial”.  ” Nimeni nu ne va bombarda. Este necesar ca rusii sa intre in Ucraina. As fi salutat acest lucru”, a adaugat Jirinovski.

Sursa:inprofunzime.md

,

Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa, Philip M. Breedlove, efectueaza o vizita la București. În cadrul vizitei au avut loc convorbiri cu  șefului Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă. Au fost abordate subiecte referitoare la contribuția României la misiunea ISAF din Afganistan, proiectele Smart Defence din care România face parte, perspectiva de instruire în comun a militarilor, în cadrul Inițiativei NATO Connected Forces, precum și alte subiecte de interes comun.

Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa, Philip M. Breedlove cu șefului Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă

Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa, Philip M. Breedlove cu șefului Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă

,

O CARTE CARE UMBREȘTE CARIERA UNUI DIPLOMAT
(Maria Dobrescu. Cinci decenii de diplomație. Despre relațiile româno-albaneze într-un dialog cu ambasadorul Gheorghe Micu, Editura Privirea 2011)

Tiberius Puiu

O asemenea carte trebuie să stârnească interesul oricărei persoane care dorește să cunoască mai mult despre Albania și despre diplomația română, în timpul comunismului și imediat după aceea. De asemenea cartea prezintă interes pentru membrii comunității albaneze din România, care pentru o lungă perioadă au fost lipsiți de informații despre țara lor de origine. Evident că persoana cea mai autorizată pentru a prezenta evoluția politică, economică și culturală a Albaniei din ultimii șaizeci de ani este ambasadorul Gheorghe Micu. Legat de aceasta ni se pare straniu modul în care este prezentată cartea.

Deși pe coperta ei avem fotografia ambasadorului Gheorghe Micu, și deși acesta este cel care prezintă informațiile și datele privind cele de mai sus, ca autoare este indicată Maria Dobrescu. Evident că normal ar fi fost ca autor să fie menționat ambasadorul Gheorghe Micu, iar Maria Dobrescu să fie indicată ca interlocutor al persoanei intervievate. Așa ar fi impus respectul datorat bogatei și îndelungatei cariere a ambasadorului Gheorghe Micu.

Tiberius PuiuRolul „autoarei” îl descoperim în întrebările naive și cele de tipul „nu-i așa că…”. Acestea, au de fapt menirea ca ambasadorul să spună cât mai puțin despre Albania, despre orientările politice ale acestei țări, despre relațiile cu țările învecinate (mai ales cu Iugoslavia). Cartea este plină de fotografii (Hoxha, Stalin, Brejniev etc.), care în majoritatea lor nu au nici o legătură cu relațiile româno-albaneze. Astfel cititorul nu primește nici o informație privind conflictul îndelungat cu Iugoslavia (mai toată perioada comunistă Albania a fost prietenă cu țările care nu aveau relații bune cu Iugoslavia), nici despre relațiile Albaniei comuniste cu numeroasa populație albaneză din Iugoslavia și Grecia.

Este clar că aceste limitări sunt impuse de „autoare” și acestea coincid cu poziția „deputatei” albaneze care, în lunga sa perioadă de activitate în Parlamentul României, nu a vorbit niciodată despre problemele cu care se confruntau albanezii (din Albania sau Kosova), pentru a explica aceste probleme opiniei publice românești sau pentru a-și manifesta simpatia față de cauza albaneză.

Interesant este faptul că în aceeași perioadă deputatul minorității sârbe în Parlamentul României a votat împotriva majorității, pronunțându-se împotriva bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei. La fel publicațiile minorității armene din România critică politica externă a țării noastre, deși sunt subvenționate de Guvernul României. De altfel pentru „deputată” și „Liga” pe care o reprezintă, Kosova nici nu există.

Este de lăudat activitatea ambasadorului Gheorghe Micu în legătură cu aromânii din Albania, dar în ceea ce privește casa „Iorga” ni se pare că o soluție potrivită (bazată pe reciprocitate – principiu de bază al diplomației) ar fi fost susținerea unui centru cultural albanez la București în paralel cu retrocedarea casei „Iorga”. Sunt multe mențiuni care stârnesc uimirea: Ufa este capitala Bașkortostan-ului, nu a republicii autonome Kirkizia (?!); în limba română nu s-a folosit niciodată prescurtarea US pentru Uniunea Sovietică, ci URSS; agenția chineză de știri se numește Xinhua.

Cum să înțelegem fraza: „România a fost singura țară care a sfârșit-o cu regimul comunist printr-o revoluție sângeroasă și violentă, în cursul căreia conducătorii ei au fost executați (ai revoluției?!)”. Probabil că în loc de roțile dințate ale poliției secrete era mai nimerit să se spună „angrenajul poliției secrete”. Sunt prea multe exemplele de acest gen pentru a le menționa pe toate. Dacă Hoxha a condus Albania între 1944 și 1985, nu se poate spune că este o perioadă de aproape 50 ani.

Cântecul despre care se spune că a fost prezentat în limba română cu ocazia vizitei unei delegații române în China avea un mesaj clar, se numea „Aceasta este Moldova mea!” și credem că acest lucru trebuia arătat în mod clar în carte. De altfel nu înțelegem faptul că ambasadorul Gheorghe Micu nu a întâlnit deloc basarabeni în timpul misiunii sale în URSS. Privind relațiile româno-albaneze ar fi fost interesant să se menționeze (nu vedem de ce acum acest lucru ar fi un secret) că ministrul transporturilor din Albania, Luan Babameto, și-a exprimat în anii ’70 dorința de a vizita România, dar propunerii nu i s-a dat curs de către partea română, deși Babameto menționase că este aromân și se știa că face parte din anturajul lui Enver Hoxha. Este păcat că nu se vorbește în carte despre Vahbi Bala si Ismet Dermaku care au scris despre relațiile culturale româno-albaneze. În anul 1960 nu au avut loc conferințe ale partidelor comuniste și muncitorești, ci consfătuiri (aceasta a fost denumirea oficială). La aceste consfătuiri albanezii au apărat poziția chineză, care era puternic criticată de sovietici. Din acel moment albanezii, ținând isonul chinezilor, i-au denumite pe sovietici ca revizioniști.

Nu înțelegem de ce nu s-a efectuat o documentare în arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României și respectiv în Albania, pentru a da o bază concretă multora dintre afirmații. Ar fi fost interesant de auzit mai multe despre colaborarea albano-chineză în domeniul politic, despre rețeaua de partide marxist-leniniste sprijinite de cele două țări, activitate care a constituit într-o perioadă principalul aspect al politicii Albaniei comuniste. Din surse verificate aflăm că Gheorghe Micu nu a fost în Albania în timpul evenimentelor sângeroase din 1997, iar în carte apar dezinformații despre acest subiect.

Întrebați-l pe domnul Gheorghe Bucura despre acest subiect, primul reprezentant al României la biroul de legătură din Prishtina, fost diplomat și la Ambasada României din Tirana. Nu înțelegem de ce nu apar în acset „manifest” diplomatic numele celor doi veterani ai comunității albaneze din România, Gelcu Maksutovici și Baki Ymeri. L-am auzit cândva pe ambasadorul Gheorghe Micu vorbind despre Kavaja ca fiind o „Timișoară” a Albaniei, precum și despre familia albano-română a unui medic din Kavaja. În carte nu este nimic despre aceasta. Oare de ce? Nu a dat voie ALAR?

Această ocazie ne aduce aminte de denunțul întocmit la inspirația ALAR împotriva Uniunii Culturale a Albanezilor din România, publicat în „Cronica Română” (2001). Oare care dintre „activiștii ALAR” avea legături cu lumea literară pentru a-l convinge pe Răzvan Voncu să semneze un articol despre UCAR și să calomnieze o revistă și persoane pe care nu le cunoștea? O faptă tipică în genul colaborărilor la „Sigurimi”. În final, din păcate este vorba despre o carte care umbrește respectabila carieră diplomatică a ambasadorului Gheorghe Micu, probabil datorită politicii consecvente a ALAR și a „deputatei” Oana Manolescu, care se bazează pe o atitudine cel puțin ciudată față de Albania și problemele albanezilor din alte țări.

,

În continuarea articolului Justiția din Republica Moldova s-a pronunțat! Adevărul despre Vitalia Pavlicenco și KGB

…Între altele, curioasă să aflu cum de s-a întâmplat, nesperat de mine, să mi se răspundă, în anul 2006, chiar a doua zi la sesizarea făcută de la microfonul Parlamentului, privind accesul la propriul dosar și solicitarea de a face publice orice documente există despre mine la SIS, după ce am primit prin e-mail ”Lista Șandrovschi” de la Ghenadi Vaculovschi, când nu numai SIS-ul, ci toate instituțiile statului erau în 2006 sub controlul lui Voronin-Tkaciuk, mi-am propus o întâlnire cu unul dintre cei curajoși de atunci. Acesta a acceptat întâlnirea și mi-a confirmat că nu putea fi alt răspuns, deoarece, pentru un alt răspuns, nu sunt motive, probe și materiale, și că am primit atunci imediat un răspuns, deoarece nu aveau de ce să tărăgăneze, oricum, răspunsul ar fi fost acesta (cine să știe asta mai bine decât mine, dacă nu am avut vreodată nici în clin, nici în mânecă ceva cu KGB-urile lor). În discuția avută cu cel ce a semnat răspunsul, care astăzi nu mai este în Sistem, nu mi s-a spus, dar era de înțeles, printre rânduri, că graba a fost și pentru a nu fi forțat semnatarul să facă un abuz, sub dictat comunist. Însă când am întrebat dacă azi, – resesizat de către mine, care nu sunt acum deputată, – mi-ar putea da SIS-ul un răspuns abuziv, influențat politic, având în vedere că eu critic Puterea, am primit ca răspuns opinia că asta nu poate fi, deoarece va trebui să vină SIS și să probeze, dar nu va avea cu ce.

Și aici vine prima surpriză pentru cei cinstiți, care nu au avut, ca și mine, nicio colaborare cu SIS. Reprezentantul SIS în instanță a spus că instituția sa nu dă un răspuns general și comun legat de zisa ”listă Șandrovschi”, dar că va răspunde și va veni în instanța de judecată ca să dea un răspuns concret fiecăruia inclus acolo, dacă a avut sau nu vreo legătură cu KGB. Aceasta este o premieră, care îi va deconspira și dezavua pe toți cei care au posibilitatea să probeze, ca și mine, că nu au colaborat cu KGB-urile și că, eventual, au fost calomniați fiind incluși în această listă, dar CARE NU O VOR FACE. Asta în condițiile când nu avem o Lege a lustrației.

După ce am câștigat procesul, l-am sunat pe Alexandru Moșanu, cu el având, chiar de ziua mea, când am împlinit 60 de ani, în octombrie, o discuție, în care mi s-a plâns de problemele pe care i le-a creat și includerea sa denigratoare în această listă. Acum, el mi-a zis că speră să iasă cu bine din iarnă și să facă același lucru ca și mine, în instanța de judecată.

Și această hotărâre, care e una în premieră, prin ”cererea de constatare a faptului ce are valoare juridică”, eu promițându-le celor – care m-au întrebat ce e cu numele meu în lista presupușilor KGB-iști – că ”voi merge până în pânzele albe”, ca să nu rămână numele meu și al copiilor mei cu pete pe care ”nu mi le-am dobândit”, este una care a creat un precedent, așa cum am obținut, – ca președinte de partid unionist, – multe alte decizii, unele fără precedent în jurisprudența moldovenească – în special, în temeiul precedentelor CEDO.

Reproduc lista de procese câștigate de mine în intanța națională în acest ”stat”, mai exact, contra statului în care locuiesc:

1.Un proces judecat 5 ani, contra Departamentului de Grăniceri, ai cărui colaboratori, încă în anul 2001, după venirea masivă a comuniștilor la guvernare, nu mi-au permis, fără o explicație plauzibilă, să trec Prutul încolo, dar mi-au creat probleme și la întoarcere, bâlbâind diferite argumente, inclusiv falsitatea pașaportului albastru (?)… Avocat a fost Vitalie Nagacevschi, iar procesul a fost judecat și de Nicolae Timofti, însă hotărârea a pronunțat-o altcineva, Timofti fiind deja avansat în carieră. ”Ziarul de Gardă” a scris despre o listă de 200 de persoane, ticlută de un oarecare Furdui de la KGB-ul RM postIndependență.

2.Un proces judecat 10 ani, legat de un apartament, repartizat de Guvern, intentat politic mie de comuniști și continuat cu râvnă de ”e-guvernarea” noastră hoțomană. Comuniștii m-au murdărit urât și l-au folosit și pe regretatul Tudor Tătaru (Dumnezeu să îl ierte) să mă murdărească în ziarul ”guvernamental” și la televiziunea publică, pe atunci, roșie. Acum e verde.

3.Procesul privind retragerea abuzivă a permisului meu de conducere, după un accident minor, unde am ”zgâriiat” nesemnificativ un troleibus lângă sediul PNL, caz arătat cu mare tam-tam de comuniști la televiziunile dominate (unele părând ”românești”, altele – pretinzându-se publice, apărate și de mine când au fost persecutate). Un polițist mai „șef”, pus să îmi retragă permisul de conducere, nici nu a ridicat ochii când mi-a remis decizia, intrând în pământ de rușine, zicând că ”nu are încotro”. Este adevărat și că, prezent la procesul de judecată, el a avut un comportament fără râvnă și nu a atacat în recurs hotărârea instanței în favoarea mea.

4.Procesul de judecată intentat de PNL Comisiei Electorale Centrale (”sesizată” de Serioja Sârbu pe atunci la PCRM – vedeți cum lucrau și ”dermokrații”?-”băieții deștepți”), care – în componență sa deja ”necomunistă”, dar verde-roz-albăstrie, a interzis clipul unionist al național-liberalilor. În CEC fiind și reprezentanți ai PL… PNL a câștigat acest proces și la Curtea de Apel, și la Curtea Supremă de Justiție. Mesajul clipului era ”Avem nevoie de un Președinte care să ne conducă spre Unirea Republicii Moldova cu România!” Era în campania pentru referendumul privind alegerea Președintelui, din 5 septembrie 2010, pierdut de ”dermokrați”.

5.Procesul de judecată ce a durat circa un an, împotriva Ministerului Justiției, care a refuzat să înregistreze Statutul unionist al PNL, incluzând obiectivul Unirii și în Program. Am scris despre aceasta foarte mult, este pe site-ul www.pnl.md și pe blogurile mele www.pavlicenco.md, www.pavlicenco.ro și de pe vox.publika. Aici interesante sunt mai multe lucruri, dar voi spune doar două: 1) ministrul justiției a încercat, la comanda venită de la Filat-Lucinschi-Moscova, să îi aducă PNL diferite învinuiri, fără niciun motiv, de ură rasială, xenofobie, intoleranță etnică, acțiuni violente și toate minunile de pe Planeta ”Moldova”, care nu au avut niciodată nimic în comun cu acțiunile și manifestările corecte și legale ale partidului. Anul 2012 a fost unul cu marșuri unioniste, în care noi, unioniștii, am fost bătuți cu pietre de către antiromâni, iar Ministerul Justiției căuta motive să interzică PNL. Nu numai că nu i-a mers, dar – și aici intervine al doilea lucru de menționat – 2) Curtea Constituțională a pus punct tuturor prostiilor și divagațiilor legate de ”antistatalismul” unioniștilor, a confirmat constituționalitatea împărtășirii viziunilor și a obiectivelor unioniste, incluzând unionismul printre curentele și scopurile ce pot fi în Statutul unui partid. Acesta a fost PRIMUL GEST DE DEMNITATE NAȚIONALĂ AL CURȚII CONSTITUȚIONALE!!!

6.Am câștigat în instanță, pronunțându-se o încheiere respectivă, scutirea de taxa de stat în procesul contra lui Viktor Șelin, care m-a făcut kgb-istă, fascistă și alte minuni, fapt pentru care i-am cerut 200 de mii de lei, eu trebuind să plătesc 6 mii, adică o taxă de stat de 3 procente. Având în vedere că eu nu am pensie fabuloasă că ceilalți deputați pensionari, pentru că am nimerit și sub cuțitul populismului lui Lupu-Filat-Ghimpu, și am o pensie înjumătățită, dar și în temeiul precedentelor CEDO, am fost scutită de obligativitatea achitării taxei de stat. În curând se va pune punct și în procesul cu Șelin, eu având atâta bun-simț că nu m-am judecat pentru calomnii cu ”ai noștri”, care au făcut și propagat pretinsa ”Listă Șandrovschi”, ci cu antiromânii care au mobilizat aruncătorii de pietre în unioniști la Cahul și Bălți. ȘI AICI FAC REMARCA FUNDAMENTALĂ: ȘI EU, ȘI TOATĂ LUMEA ȘTIM FOARTE BINE CINE A FĂCUT ȘI CUM A FOST FĂCUTĂ LISTA ȘANDROVSCHI, NUMAI CĂ NU PUTEM DEMONSTRA acest lucru oficial, fiind făcută lista într-un mod ticălos, iar Sistemul declarându-se în incapacitatea de a afla. Dar tocmai pentru că am întreprins toate măsurile legale și posibile pentru a afla acest lucru și instituțiile statului s-au arătat în incapacitate, am și depus plângere pentru dosar penal la Procuratura Generală. Însă nici de acolo nu s-a obținut nimic, deși Ordonanța de neintentare a dosarului este extrem de prețioasă și sugestivă și o voi publica mai jos, cu toate documentele curioase din această istorie a ”KGB-iștilor neKGB-iști”. Și după ce Procuratura a decis ce a decis, Curtea de Apel și Judecătoria Buiucani au dispus examinarea cererii privind constatarea faptului cu valoare juridică legat de ”Lista Șandrovschi” și de necolaborarea mea cu vreun KGB.

7.Am câștigat, în Recurs la Curtea de Apel, anularea Încheierii instanței Judecătoriei Buiucani, prin care s-a refuzat primirea cererii mele de constatare a faptului ce are valoare juridică legat de necolaborarea mea cu niciun KGB și, în consecință, legat de includerea falsă a numelui meu într-o listă cu pretinși securiști, în condițiile când nu este stabilit autorul informației, în pofida tuturor acțiunilor instituțiilor statului care au întreprins măsurile legale pentru a afla autorul. Pentru acest Recurs am depus la CA Ordonanța de refuz privind intentarea unui dosar penal de către Procuratura Generală celor care au difuzat ”Lista Șandrovschi”, ordonanță care este foarte interesant de citit, pentru că reproduce argumentele celor citați să depună mărturii, fiind vorba de Ghenadie Vaculovschi și Constantin Codreanu.

8.Am câștigat cauza privind cererea de constatare a faptului ce are valoare juridică privind necolaborarea mea vreodată și sub nicio formă cu KGB-uri sovietice, comuniste, moldovenești, precum și includerea mea calomnioasă într-un pretins document sau mai multe (că oamenii Sistemului ”lucrează, lucrează”) ai căror autori nu pot fi stabiliți.

Sunt acum pe rol încă două procese – unul contra lui Viktor Șelin, care m-a calomniat cu kgb-ismul meu inexistent la canalul ”2 Plus”, și altul – la CEDO (avocat Vlad Gribincea) -, contra R.Moldova (de fapt, contra lui Vladimir Voronin, care m-a calomniat la NIT ca și ”kgb-istă și că ar fi ”pompat” România bani în mine”).

VA URMA

Postez în formă word sau/și scanată următoarele acte:

Vitalia Pavlicenco KGB (4)Ordonanța de refuz a Procuraturii Generale privind neintentarea unor cauze penale celor care au difuzat ”Lista Șandrovschi”.
Decizia CA privind restituirea în prima instanță pentru examinare a cererii de constatare a faptului ce are valoare juridică, după ce aceasta a refuzat să primească cererea.
Răspunsul SIS din anul 2007 privind imposibilitatea de a stabili autorul ”Listei Șandrovschi”, prin care au fost calomniați atâția oameni și care este folosită și azi de răuvoitori.
Încheierea pronunțată în procesul ”Pavlicenco vs Șelin”, privind scutirea de taxa de stat.
1234PROCURATURA GENERALA A REPUBLICII MOLDOVA
2005, mun. Chișinău, str. Mitropolit Băntilescu-Bodloni, 26 tel: 22-50-75, 08.08.2013 nr.25-135/13
Doamnei Vitalia PAVLICENCO mun.Chișinău, or. Durlești, str. Tudor Vitalia Pavlicenco KGB (9)Vladimirescu nr. 89, bl. 2, ap. 1,

Stimată Doamnă,
Procuratura Generală a examinat în ordinea prevăzută de art. 274 Cod procedură penală plângerea Dumneavoastră, prin care ați solicitat identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au plasat pe rețeaua Internet o listă cu cetățeni, printre care se regăsește și numele Dumneavoastră, însoțit de un text inventat despre pretinsa colaborare cu organele de securitate.

Vă informez, că urmare a investigațiilor efectuate, prin ordonanța procurorului din 08.08.2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Vitalia Pavlicenco KGB (8)In caz de dezacord cu decizia adoptată, potrivit prevederilor art. 299 și art. 313 Cod procedură penală, sunteți în drept să contestați ordonanța la procurorul ierarhic superior, iar ulterior – la judecătorul de instrucție.

Concomitent, Vă aduc la cunoștință că potrivit prevederilor art. 281, alin.(2), lit. m) Cod de procedură civilă și art. 16, alin. (9) al Codului civil, sunteți în drept să înaintați în instanța de judecată competentă o nouă cerere privind declararea informației răspândite ca fiind neveridică, și lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională.

Anexă: ordonanța vizată pe 3 file.
Vitalia Pavlicenco KGB (3)Cu respect, Procuror General adjunct Eugen RUSU

ORDONANȚĂ privind refuzul în pornirea urmăririi penale mun. Chișinău 08 august 2013

Procurorul secției minori și drepturile omului a Procuraturii Generale, Marian Tomic, examinând materialele controlului, înregistrate în Registrul — 1 al Direcției investigații generale a Procuraturii Generale cu nr.125 din 31.07.2013,

CONSTAT:

La 23.07.2013 în adresa Procuraturii Generale a parvenit plângerea cet.Vitalia Pavlicenco, prin care a solicitat identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au plasat pe rețeaua Internet o listă cu cetățeni, printre care se regăsește și Vitalia Pavlicenco KGB (7)numele ei, însoțit de un text inventat despre pretinsa colaborare a acestora cu organele de securitate.

Urmare a controlului efectuat s-au stabilit următoarele:

La 15 noiembrie 2006, ora 08.40 min., în cadrul forumului de discuții (impact_românesc) pe Internet, prin intermediul poștei electronice, de pe adresa electronică ghenadie81@yahoo.com, ce aparținea cet.Ghenadie Vaculovschi – consilier al Fracțiunii Partidului Popular Creștin Democrat (partid parlamentar în perioada anilor 2005-2009), a fost postat un mesaj cu titlul „INEDIT!!!”, având următorul text: ”Dragi, prieteni, anexez la acest scurt mesaj o listă a colaboratorilor KGB din perioada sovietică. Nu bag mâna în foc pentru autenticitatea fiecărui nume. Eu am primit-o azi dimineața de la persoane de încredere. E o scurgere de informație, probabil premeditată. Vitalia Pavlicenco KGB (2)Am impresia că cineva tot din vechiul regim a procedat la reglări de conturi, punând la dispoziția publicului lista pe care o puteți vedea în anexă. Ghenadie V. ” La mesaj era anexată listă unor persoane cunoscute și mai puțin cunoscute publicului (denumită ulterior „lista Șandrovschii”) printre care cet.Vitalia Pavlicenco sub nume informativ „fidel” și calitatea de „agent sub acoperire ”, despre care se pretindea că ar fi colaboratori sau au colaborat cu organele de securitate ale statului din perioada Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

Considerând că, acțiunile utilizatorilor rețelei Internet care au plasat mesajul, i-au defăimat onoarea și demnitatea umană și i-au cauzat prejudiciu imaginii profesionale, Vitalia Pavlicenco, pe atunci deputat în Parlamentul Republicii Moldova, începând cu 16 noiembrie 2006 a sesizat în repetate rânduri Serviciul de Informații de Securitate, precum și Procuratura Vitalia Pavlicenco KGB (6)Generală cu solicitarea de a investiga cazul, a identifica și a trage la răspundere persoanele vinovate, iar pentru a exclude orice speculații, de a face public dosarul personal care se pretindea a fi la Serviciul de Informații și Securitate.

Potrivit răspunsurilor SIS, nu au fost stabilite dosare sau alte materiale documentare care să aibă vreo legătură cu cet.Vitalia Pavlicenco, fapt ce denotă caracterul neveridic al mesajului postat pe Internet.
Investigațiile înfăptuite de către Serviciul de Informații și Securitate, conform atribuțiilor funcționale, au stabilit că, la 11 noiembrie 2006, de pe e-mailul cu genericul apocalipsa2007@vahoo.com. a fost expediat la mai multe adrese electronice mesajul întitulat „lista șandrovschii”. în calitate de utilizator a figurat o persoană autonumită drept Alina Potanga, care de fapt este un nicknam al deținătorului adresei Vitalia Pavlicenco KGB (1)virtuale. Ulterior, la 14 noiembrie 2006 acest mesaj a fost plasat de către Ghenadie Vaculovschi, prin ghenadie81@yahoo.com. Analiza parametrilor tehnici ai acestui mesaj a relevat că materialul în cauză a fost prelucrat în format Word, la 13 noiembrie 2006 la unul din calculatoarele aflate în rețeaua electronică a Parlamentului Republicii Moldova.

În limitele posibilităților operativ-tehnice ale SIS, cu suportul experților direcției specializate din cadrul Aparatului Parlamentului, au fost efectuate investigații pentru a identifica administratorul computerului vizat. S-a stabilit, că serverul Parlamentului duce evidența adreselor poștale din domenul „parlament.md” doar pe o perioadă de o lună de zile. Contorizarea utilizării altor poște electronice nu este realizată.

Experții au ajuns la concluzia, că mesajul a fost inițial creat la un calculator din afara edificiului Parlamentului, iar una dintre reexpedierile sale în Internet s-a realizat prin intermediul rețelei Legislativului cu acces la rețeaua Internet.

Vitalia Pavlicenco KGB (5)Reieșind din faptul, că difuzarea primară a mesajului a fost efectuată de pe apocalipsa2007@vahoo.com. înregistrată pe domenul yahoo.com, în scopul obținerii de date privind IP-adresele de la care a fost accesată cutia poștală nominalizată în perioada 11-14 noiembrie 2006 și a stabili identitatea posesorului de email, SIS a examinat oportunitatea de a solicita suportul serviciilor speciale ale SUA, stat care gestionează hostingul dat.

Deoarece, potrivit acordurilor de colaborare bilaterală, SIS poate solicita suportul serviciilor speciale ale altor state, inclusiv SUA, pentru a perlustra corespondența, doar în caz de amenințări teroriste, organele de drept au fost în imposibilitate de a identifica posesorul cutiei poștale apocalipsa2007@yahoo.com, identificat ca expeditor primar al mesajului menționat.

Fiind audiat, cet. Ghenadie Vaculovschi a reconfirmat cele stabilite și a declarat că a primit „lista Șandrovschi” prin intermediul poștei electronice, adresa căreia nu o ține minte. Pe cet.Constantin Codreanu îl cunoaște de pe rețeaua de socializare Facebook, iar prima discuție pe viu a avut-o cu acesta în vara anului 2013, când a fost citat ca martor pe acțiunea cet. Pavlicenco V. împotriva lui Șelin V.

Cet. Constantin Codreanu a comunicat că a primit „lista Șandrovschi” pe 17 noiembrie 2011, de la un expeditor necunoscut. Știind deja de existența acestei liste, postate pe Internet în 2006, a decis să o republice în speranța readucerii în discuție a problemei necesității adoptării unei legi a lustrației în Republica Moldova, lucru care i-a reușit parțial. La fel cet.C.Codreanu a relatat că cet.Gh.Vaculovschi i-a comunicat că în perioada când era consilier în Parlament, a difuzat „lista Șandrovschi” pe care a primit-o pe e-mail, pentru a atenționa unioniștii cu privire la statutul de colaborator al KGB a doamnei Vitalia Pavlicenco.

Analizând materialele administrate pe caz, ajung la concluzia despre imposibilitatea identificării persoanelor care au postat inițial „lista Șandrovschi”, organele operative de investigație efectuând toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea circumstanțelor cauzei în vederea stabilirii adevărului.

In același timp, având în vedere că, aceste fapte constatate nu încadrează elementele constitutive ale unor acțiuni care ar putea fi calificate de legea penală ca infracțiune, conchid că urmează de refuzat în pornirea urmăririi penale.

Consider că, în atare condiții, cazul poate fi soluționat pe calea declarării prin judecată a informației răspândite, care lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională, ca fiind neveridică, în condițiile art.16 alin.(9) Cod civil și art.281 alin.(2) lit.m) Cod de procedură civilă.

Conducîndu-mă de prevederile art.52 alin.(l) pct.l), 274 și 275 pct.2) Cod de procedură penală,

DISPUN:

1. A refuza în pornirea urmăririi penale pe faptul postării în rețeaua Internet a mesajului cu „lista Șandrovschi”, prin care a fost defăimată onoarea și demnitatea umană, și prejudiciată imaginea profesională a cet.Vitalia Pavlicenco, din motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.
2. A înceta procesul penal, pornit în temeiul plângerii cet. Vitalia Pavlicenco.
3. A anunța persoanele interesate despre hotărârea adoptată, cu explicarea dreptului și termenului de atac.

Procurorul secției minori și drepturile omului a Procuraturii Generale
wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww

1.2

1.3 1.4

Judecătoria Buiucani dosarul nr.2r-1826/13

Judecător S.Gîrbu
DECIZIE
10 octombrie 2013 mun. Chișinău
Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău având în componența sa:
Președintele ședinței, judecătorul Anatol Pahopol
Judecătorii Ana Gavrilița și Maria Guzun

a examinat în ordine de recurs pricina civilă la cererea petiționarului Vitalia Pavlicenco, persoana interesată Serviciul de Informații și Securitate a RM, privind constatarea faptelor cu valoare juridică, la cererea de recurs a lui Vitalia Pavlicenco împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani din 15.07.2013, prin care a fost refuzată primirea cererii.

După expunerea esenței cauzei de către judecătorul A. Pahopol, studiind înscrisurile prezentate, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău,-

CONSTATĂ:

La 11.07.2013, Vitalia Pavlicenco a înaintat în instanță o cerere privind constatarea faptelor cu valoare juridică, indicînd ca persoană interesată Serviciul de Informații și Securitate a RM, prin care a solicitat constatarea faptului răspîndirii informației ce lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională, dacă autorul informației nu este cunoscut; precum și faptul că nu a colaborat cu Comitetul Securității de Stat al Uniunii Republicilor Sovietice KGB, ce ar fi incluzînd declarații la Securitatea de informator, colaborator, rezident, ofițer de securitate sau orice alt fel de declarații.

Prin cererea de concretizare a temeiurilor de drept, petiționara Vitalia Pavlicenco a solicitat să fie declarată neveridică informația răspîndită prin „Lista Șandrovschi” referitor la propria persoană.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani din 15.07.2013 s-a refuzat în primirea cererii lui Vitalia Pavlicenco, în baza art. 169 alin. (1) CPC al RM.

La data de 23.07.2013, Vitalia Pavlicenco a declarat recurs împotriva încheierii instanței de fond solicitînd casarea acesteia cu remiterea cauzei la judecare în fond.

Conform art. 425 CPC al RM, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.
Astfel, Colegiul civil consideră că recurentul a respectat termenul de declarare a recursului.

În motivarea recursului Vitalia Pavlicenco a indicat că instanța de fond a dat o apreciere eronată argumentelor indicate în cererea depusă, or anume prin cererea respectivă și anexele la aceasta s-a invocat despre faptul că este imposibilă aflarea autorului informației. în condițiile respective, inclusiv ținînd cont de răspunsul de la Serviciul de Informație și Securitate a RM care a confirmat impedimentele legale la aflarea autorului, consideră că altă cale de a-și apăra drepturile nu are, motiv pentru care s-a adresat cu cererea de constatare a faptului ce are valoare juridică, anume răspîndirea informației care lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională dacă autorul informației nu este cunoscut.

La data de 04.09.2013, în adresa Curții de Apel Chișinău a parvenit supliment la cererea de recurs, la care a fost anexată și ordonanța Procuraturii Generale din 08.08.2013 privind refuzul în pornirea urmăririi penale pe faptul postării în Internet a „Listei Șandrovschi”. Totodată, potrivit ordonanței s-a concluzionat despre imposibilitatea identificării persoanelor care au postat inițial respectiva listă.

La data de 02.10.2013, în cancelaria Curții de Apel Chișinău a fost înregistrată scrisoarea de la Serviciul de Informații și Securitate a RM, prin care aceștia se abțin de la comentariile asupra cazului, solicitînd examinarea pricinii în baza materialelor din dosar.

Potrivit art. 426 CPC al RM, (3) recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Astfel, examinând materialele pricinii, în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs și normele legale, Colegiul civil consideră recursul fondat și urmează a fi admis din următoarele considerente:

Potrivit art. 427 CPC al RM, lit. b) Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

Precum rezultă din materialele pricinii, Colegiul civil reține că la 11.07.2013, Vitalia Pavlicenco a înaintat în instanță o cerere privind constatarea faptelor cu valoare juridică, indicînd ca persoană interesată Serviciul de Informații și Securitate a RM, prin care a solicitat constatarea faptului răspîndirii informației ce lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională, cuprinsă în mesajul postat pe internet, intitulat „Lista Șandrovschi”.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani din 15.07.2013 s-a refuzat în primirea cererii lui Vitalia Pavlicenco, în baza art. 169 alin. (1) lit. a) CPC al RM.

Potrivit art. art. 169 alin. (1) lit. a) CPC al RM, judecătorul refuză să primească cererea de chemare în judecată dacă cererea nu urmează a fi judecată în instanță judecătorească în procedură civilă.

În susținerea poziției sale, instanța de fond a argumentat prin faptul că prin cererea depusă, Vitalia Pavlicenco, menționează despre existența unor persoane, Alina Potanga și Ghenadie Vaculovschi, care sunt învinuite de petiționară pentru răspîndirea informației calomnioase. Astfel, în opinia instanței de fond, petiționara nu a întreprins toate măsurile în vederea stabilirii identității persoanelor numite, iar instanța nu este investită cu atribuții cu caracter operativ.

Colegiul civil apreciază critic concluzia instanței de fond, or precum rezultă din cererea depusă de către Vitalia Pavlicenco, invocarea numelor sus-menționate a fost făcut anume întru indicarea persoanelor care au re-publicat lista, dar care nu sunt autorii acesteia. în această ordine de idei, Colegiul civil menționează că potrivit circumstanțelor invocate de către petiționară, inclusiv cu referire la ordonanța Procuraturii Generale din 08.08.2013 privind refuzul în pornirea urmării penale, se evidențiază că este imposibilă stabilirea identității autorului informației, „lista Șandrovschi”.

Potrivit art. 16 CC al RM, alin. (9) Dacă identificarea persoanei care a difuzat informația ce lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională a unei alte persoane este imposibilă, aceasta din urmă este în drept să adreseze în instanță de judecată o cerere în vederea declarării informației răspîndite ca fiind neveridică.

Conform art. 281 CPC al RM, alin. (2) Instanța judecă pricinile în care i se cere să constate: m) răspîndirea informației care lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională dacă autorul informației nu este cunoscut.

Așadar, prin prisma normelor indicate, Colegiul civil reține că în situația în care petiționarul nu cunoaște și nu poate stabili identitatea autorului, fapt confirmat inclusiv prin răspunsurile organelor abilitate, acesta este în drept să sesizeze instanța cu cerere de constatare a faptului răspîndirii informației neveridice, defăimătoare, în procedura specială.

In atare ordine de idei, este inaplicabilă norma indicată de către prima instanță la refuzul în primirea cererii de constatare a faptului cu valoare juridică, or aceasta este anume în competența instanțelor judecătorești.

Pe motivele indicate, Colegiul civil ajunge la concluzia de a admite recursul ca întemeiat și de a casa încheierea instanței de fond, cu remiterea pricinii la judecare în fond.

În conformitate cu art. art. 423, 427 lit. b), 428 din CPC al RM, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău,-

DECIDE:

Admite cererea de recurs a lui Vitalia Pavlicenco.

Casează integral încheierea Judecătoriei Buiucani din 15.07.2013 în pricina la cererea petiționarului Vitalia Pavlicenco, persoana interesată Serviciul de Informații și Securitate a RM, privind constatarea faptelor cu valoare juridică, restituind cauza în prima instanță la judecare în fond.

Decizia este irevocabilă și nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței Anatol Pahopol

 

 

,

Situația școlilor cu predare în limba română din Transnistria a fost adusă în atenția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de senatorul Viorel Badea care, cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare de iarnă a APCE a atras atenția că așa-zisele autorități de la Tiraspol –

”refuză, cu obstinație, prin diverse mijloace, accesul copiilor la educație în limba maternă”

Senatorul și-a exprimat dezaprobarea față de hărțuirea reprezentanților instituțiilor de învățământ în limba română din stânga Nistrului,  aducând ca argument blocarea conturilor unui liceu și perchiziționarea sediului acestuia de către procuratura transnistreană.

De asemenea, parlamentarul român și-a exprimat preocuparea față de declarația de la sfârșitul anului trecut a așa-zisului președinte transnistrean Evgheni Șevciuc, potrivit căruia:

Evgheni Șevciuc

Evgheni Șevciuc

„…se apropie momentul în care ultimele opt școli românești din stânga Nistrului își vor înceta activitatea.”

O presupusă nerespectare a programei transnistrene, care ar însemna studierea limbii române în grafie chirilică, exact ca în perioada Uniunii Sovietice, ar fi motivul din spatele acestei declarații.

Parlamentarul român a evocat în același timp o decizie din 2012 de condamnare a Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, dacă ar fi fost executată, ar fi permis redeschiderea zecilor de școli cu predare în limba română închise din 1992 până acum.

“Am atras atenția asupra pasivității instituțiilor europene în raport cu această stringentă problemă a educației în limba maternă a românilor care locuiesc în Transnistria și a făcut apel la o reacție cât mai grabnică și eficientă din partea comunității internaționale pe acest subiect”, a conchis senatorul Badea.

Sursa:timpromanesc.ro

Comunicatul de Presă al Biroului Senatorului Viorel Badea:

Senatorul Viorel Badea a atras atenția asupra situației românilor din Transnistria

Senatorul Viorel Badea La sedinta Comisiei politice din cadrul Consiliului Europei
Senatorul Viorel Badea La sedinta Comisiei politice din cadrul Consiliului Europei

Marți, 28 ianuarie a.c., cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 27-31 ianuarie a.c.), senatorul Viorel-Riceard Badea, membru al Delegației române la APCE, a luat cuvântul în cadrul dezbaterii libere.

În intervenția sa, senatorul Badea a atras atenția asupra situației românilor din Transnistria al căror acces la educație în limba maternă le este refuzat, cu obstinație, prin diverse mijloace de așa-zisele autorități de la Tiraspol. Și-a exprimat de asemenea dezaprobarea față de actele de hărțuire care se petrec în stânga Nistrului la adresa reprezentanților instituțiilor de învățământ în limba română,  un exemplu elocvent în acest sens fiind blocarea conturilor unui liceu și perchiziționarea sediului acestuia de către procuratura transnistreană.

De asemenea, și-a exprimat preocuparea față de declarația de la sfârșitul anului trecut a așa-zisului președinte transnistrean Evgheni Șevciuc, potrivit căruia se apropie momentul în care ultimele opt școli românești din stânga Nistrului își vor înceta activitatea. O presupusă nerespectare a programei transnistrene, care ar însemna studierea limbii române în grafie chirilică, exact ca în perioada Uniunii Sovietice, ar fi motivul din spatele acestei declarații.

Parlamentarul român a evocat în același timp o decizie din 2012 de condamnare a Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, dacă ar fi fost executată, ar fi permis redeschiderea zecilor de școli cu predare în limba română închise din 1992 până acum.

Senator Viorel Badea

Senator Viorel Badea

“Am atras atenția asupra pasivității instituțiilor europene în raport cu această stringentă problemă a educației în limba maternă a românilor care locuiesc în Transnistria și a făcut apel la o reacție cât mai grabnică și eficientă din partea comunității internaționale pe acest subiect”

 a conchis senatorul Badea.

Biroul de presă

29 ianuarie 2014

,

Președintele Ucrainei Viktor Ianukovici (stânga) a aprobat ieri demisia guvernului condus de premierul Mikola Azarov, în contextul protestelor prooccidentale. Sursa: zf.ro
Președintele Ucrainei Viktor Ianukovici (stânga) a aprobat ieri demisia guvernului condus de premierul Mikola Azarov, în contextul protestelor prooccidentale. Sursa: zf.ro

Viktor Ianukovici a aprobat demisia Guvernului Ucrainei

Guvernul actual va continua să funcționeze până la formarea viitoarei echipe sub conducerea interimara a lui Sergii Arbuzov

Premierul Mikola Azarov și-a prezentat demisia marți dimineață. „Am luat decizia să cer președintelui Viktor Ianukovici să-mi accepte demisia din postul de premier, pentru a crea condiții suplimentare în vederea unui compromis politic și unei soluționări pașnice a conflictului‘, se arată într-un comunicat oficial.

Demisia a intervenit după ce președintele Viktor Ianukovici a ajuns, luni seară, la un acord cu liderii opoziției prooccidentale.

 

Serhiy Arbuzov

Serhiy Arbuzov

Puterea ucraineană și opoziția continuă „dialogul” în vederea ieșirii din criză, a declarat miercuri la Kiev șeful interimar al Guvernului, vicepremierul Sergii Arbuzov, la o zi după demisia Executivului, în urma a două luni de contestare.

În acest moment Parlamentul ucrainean discută despre noi posibile concesii din partea puterii către proeuropeni, inclusiv o amnistiere a unor manifestanți încarcerați, în vederea dezamorsării crizei care afectează țara de la sfârșitul lui noiembrie. Legile „draconice” împotriva manifestanților adoptate în urmă cu câteva zile de către regimul Ianukovici, au fost abrogate.

Primul președinte al Ucrainei Independente - Leonid Kravciuk

Primul președinte al Ucrainei Independente – Leonid Kravciuk

Prezent azi (29 ianuarie) la întrunirea Parlamanetului ucrainean, primul președinte al Ucrainei independente Leonid Kravciuk a subliniat în fața membrilor Parlamentului,  că țara se află „în pragul războiului civil”, invitând deputații să se implice în vederea unei ieșiri din criză.

„Lumea întreagă își dă seama și Ucraina își dă seama că țara se află în pragul războiului civil”, a declarat Kravciuk, presedinte în perioada 1991-1994, indemnând deputații să creeze „un plan se soluționare a conflictului”. Intervenția sa a fost ovaționată.

„Aceasta este o revoluție. Este o situație dramatică și este necesar să acționăm cu cea mai mare responsabilitate”, a adăugat el.

 Vicepreședintele american Joe Biden a salutat marți „progresele” realizate în decursul ultimelor ore în Ucraina și a îndemnat părțile implicate în conflict la unitate.

John Biden

John Biden

În contextul demisiei premierului ucrainean și abrogării legilor represive, vicepreședintele american a „salutat progresele realizate” la Kiev, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Biden, în cursul unei noi convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Viktor Ianukovici, a cerut „să fie promulgată fără întârziere abrogarea legilor din 16 ianuarie”.

El l-a îndemnat pe Ianukovici să „continue negocierile cu opoziția, pentru a ajunge la un compromis și la o soluție pașnică” a crizei din Ucraina.

Guvernul canadian a decis impunerea de interdicții de pătrundere pe teritoriul canadian liderilor ucraineni implicați în reprimarea manifestațiilor.

Ministrul canadian al Imigrației - Chris Alexander

Ministrul canadian al Imigrației – Chris Alexander

„Principalii lideri ucraineni responsabili de reducerea la tăcere a vocilor opoziției vor avea interdicție de intrare în Canada”, a declarat ministrul canadian al Imigrației, Chris Alexander, în cursul unei conferințe de presă organizate la Ottawa.

Indentitatea persoanelor vizate de aceaste interdicții, precum și numărul lor, nu au fost precizate.

Statele Unite au luat în considerare săptămâna trecută aplicarea unor măsuri similare, în timp ce Bruxelles-ul s-a abținut să impună interdicții liderilor ucraineni.

Sursa: mediafax.ro

În lumina ultimelor evoluții, Redacția R.B.N.Press, anticipează că  următorul premier ucrainean va aparține Opoziției Democrate!

,

Presedintele Nicolae Timofti

Presedintele Nicolae Timofti

Președintele, Nicolae Timofti, a formulat din nou, în cadrul unei întrevederi cu Radojko Bogojevic, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE, modalitățile de soluționare pe cale pașnică a conflictului transnistrean:

Evacuarea din regiune a trupelor și munițiilor rusești și transformarea actualei misiuni de pacificare într-un contingent civil sub mandat internațional.

Președintele Timofti a ridicat în cadrul discuțiilor și problema funcționării școlilor românești din regiunea transnistreană. ,,Este inadmisibil ca cetățenii R. Moldova să fie obstrucționați în dorința lor de a studia în limba lor maternă”, a spus șeful statului.

,,Este inadmisibil ca cetățenii R. Moldova să fie obstrucționați în dorința lor de a studia în limba lor maternă”

Potrivit unui comunicat de presă al președinției Republicii Moldova, Radojko Bogojevic a declarat că Serbia și Elveția, în calitatea lor de copreședinți ai organizației, vor depune toate eforturile pentru a conferi substanță procesului de negocieri. Oficialul sârb a susținut că va promova în cadrul discuțiilor cu celelalte părți, Federația Rusă și administrația de la Tiraspol, ideea unui dialog politic constructiv, care ar spori încrederea între cele două maluri ale Nistrului și ar contribui la identificarea unei soluții de reglementare în condițiile unității teritoriale a Republicii Moldova.

Referitor la somația  umilitoare a KGB- Transnistria (Comitetul Securității de Stat din regiunea transnistreană) din data de 23 ianuarie a.c., Organele de forță și anchetă care se supun autorităților constituționale de la Chișinău vor rămâne în orașul Bender atât timp cât Comisia Unificată de Control (CUC) își va exercita atribuțiile.

Un răspuns în acest sens este dat de către șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Ion Bodrug, la solicitarea IPN să comenteze ultimatumul serviciilor de securitate transnistrene, care cer să fie scoase din orașul Bender organele de forță și oficiul teritorial al întreprinderii de stat „Registru”, care eliberează acte de identitate cetățenilor Republicii Moldova.

Ion Bodrug, care este și membru al Comisiei Unificate de Control, a menționat că toate declarațiile făcute de așa-numitul „KGB” sunt provocări pentru a destabiliza situația în zona transnistreană. Potrivit acordului de rezolvare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din 19992, Bender este recunoscut drept zonă cu regim sporit de securitate, în cadrul căruia activează Comisia Unificată de Control. În baza acordului, este înființată  și Grupa Unificată de Anchetă între poliție (100 de angajați) și miliția din regiunea transnistreană (100 de angajați).

„Cât timp își va exercita funcțiile Comisia Unificată de Control și forțele de menținere a păcii, atât timp va exista în raionul cu regim sporit de securitate Grupa Unificată de Anchetă între poliție și miliție”, a subliniat Ion Bodrug.

„KGB-ul” transnistrean a solicitat, la 22 ianuarie, ca în termen de o lună să fie scoase din Bender Comisariatul de poliție și alte instituții subordonate Chișinăului.

Transnistria exersează „umflarea de mușchi” la comanda Maicii Rusia implicând forțe militare nistrene și presiuni ale KGB-Transnistria asupra Chișinăului și Misiunii OSCE ! IMAGINI INEDITE CU ARMATA TRANSNISTREANĂ LA EXERCIȚIILE RECENTE

Surse:ipn.mdtimpul.md
,

Președintele Ucrainei Viktor Ianukovici (stânga) a aprobat ieri demisia guvernului condus de premierul Mikola Azarov, în contextul protestelor prooccidentale. Sursa: zf.ro

Președintele Ucrainei Viktor Ianukovici (stânga) a aprobat ieri demisia guvernului condus de premierul Mikola Azarov, în contextul protestelor prooccidentale. Sursa: zf.ro

Turnura violentă și mai ales amploarea luată de protestele antiguvernamentale din Ucra­ina, atât de mare încât l-a forțat pe președintele Viktor Ianu­kovici să dea înapoi, atrage atenția asupra paradoxului în care un stat bogat în resurse naturale este mai sărac decât țările care-i importă și prelucrează resursele. Problema Ucrainei este cu atât mai gravă cu cât aceasta este o țară europeană, cu o populație cât cea a Spaniei, una dintre cele mai mari economii din zona euro, dar care în Europa este mai bogată doar decât Republica Moldova. Cum a ajuns Ucraina în această situație?

PIB-ul Ucrainei era de 97 miliarde dolari în 2013, comparativ cu 113 miliarde dolari în 1992, raportat la valoarea dolarului din 2005, potrivit statisticilor SUA. Evoluția pare și mai puțin impresionantă dacă este comparată cu cea a Rusiei, marele vecin, al cărei PIB a crescut de la 684 miliarde dolari la 1.000 miliarde dolari, scrie The Wall Street Journal.

Economia-Ucrainei-a-depasit-etapa-critica-a-crizei-financiare

Luând în considerare PIB-ul raportat la paritatea puterii de cumprare, un indicator mai convențional, evoluția Ucrainei pare mai bună. Astfel, economia a crescut de la 267 miliarde dolari la 341 miliarde dolari în 20 de ani, ceea ce reprezintă un avans de 28%. Pentru că populația Ucrainei s-a diminuat în această perioadă, PIB-ul per capita a crescut cu 46%, de la 5.163 dolari la 7.532 dolari în perioada analizată. Dar aceste cifre își pierd din strălucire dacă sunt comparate cu cele ale Rusiei, unde PIB-ul a crescut cu 125% în aceeași perioadă, în timp ce PIB-ul per capita a avansat cu 137%, la 18.670 dolari, mai mult decât dublu comparativ cu Ucraina.

Din nefericire, Ucraina nu are resursele de gaze naturale și petrol care au alimentat creșterile din Rusia și din alte țări din Asia Centrală. Totodată, spre deosebire de țările baltice, Ucraina nu se află în vecinătatea Uniunii Europene și nici nu beneficiază de comerțul preferențial și sprijinul Moscovei, așa cum se întâmplă cu Belarus și Armenia. Ucraina trebuie să facă față tarifelor mari la gazele naturale importate din Rusia și de care nu se poate lipsi.

Guvernelor Ucrainei le-au lipsit voința politică, viziunea și economiștii cu experiență

Economiștii și instituțiile financiare din Occident, care au cerut Kievului în repetate rânduri reforme mai îndrăznețe, consideră că handicapul geopolitic și cel legat de resurse naturale al Ucrainei nu este suficient pentru a explica evoluțiile slabe.

Exporturile principale ale Ucrainei, metale și minereuri, sunt mai volatile decât cele de energie. De asemenea, o mare parte din uzinele vechi sunt mai puțin eficiente decât cele ale Rusiei, în timp ce creșterea producției agricole aproape că nu a putut acoperi creșterea cererii în prima parte a anilor 2000. Guvernelor Ucrainei le-au lipsit voința politică, viziunea și economiștii cu experiență pentru a lansa reforme eco­nomice și privatizări, așa cum s-a întâmplat în Rusia și în Europa Centrală.

Spre deosebire de Rusia și mai ales de țările baltice, o mare parte din structurile sovietice au continuat să existe în Ucraina.

„Vechea elită comunistă a schimbat pur și simplu carnetul de partid cu insigna națională“, a explicat economistul suedez Anders Aslund.

El este expert în economie de tranziție și a fost consilier al guvernelor postcomuniste ale Rusiei și Ucrainei. De asemenea, Aslund este colaborator al Peterson Institute for International Economics.

El arată, într-o carte intitulată „Ucraina – cum a devenit Ucraina o economie de piață și o democrație“, că principala prio­ritate a Ucrainei în 1991 a fost indepen­dența. Naționalismul a trecut peste re-for-mele structurale în lista de priorități politice. Nomenclatura și naționaliștii ucraineni au făcut atunci un târg: prima a acceptat democrația și independența în schimbul rămânerii la putere. Vechea elită comunistă a acaparat de atunci procesul politic. Reformele economice au început abia în 1993-1994, mult mai târziu decât în Polonia, Rusia și în alte state foste comuniste. Ucrainei i-a trebuit ceva timp să realizeze că se scufundă și mai adânc în sărăcie. Înainte de 1990 Ucraina era considerată mai bogată decât Rusia și Polonia. Acum, țara este mult mai săracă decât ambele.

Economia a intrat pe mâna unor dealeri dubioși de gaze naturale

La mijlocul anilor 1990 au existat unele privatizări, iar lupta cu hiperinflația a dus în cele din urmă la crearea monedei naționale, în 1996. Apoi, nimic nu s-a mai întâmplat până la criza financiară din 1998, cauzată de blocarea reformelor de către președintele Leonid Kucima. În această perioadă, și libertățile cetățenilor au avut de suferit. Puterea canalelor media a fost redusă, iar jurnaliști au fost uciși. Economia țării a intrat pe mâna unor dealeri dubioși de gaze naturale.

Taxele au ajuns la niveluri exorbitante, dar la fel și evaziunea fiscală, în timp ce elita privilegiată se bucura de scutiri de la plata unor impozite.

Guvernul lui Viktor Iușcenko din perioada 1999-2000 a inițiat o serie de reforme care au contribuit la boom-ul economic al Ucrainei până în momentul 2008 cum ar fi: continuarea privatizărilor, vânzările de terenuri, reformă fiscală și punerea la respect a dealerilor de energie. Ucraina și-a revenit într-o oarecare măsură la mijlocul anilor 2000 datorită ieftinirii creditelor externe, intrărilor de capital și prețurilor mari ale metalelor. Ucraina ocupa în 2007 locul opt la nivel mondial la producția de fier și oțel și poziția a treia la exportul acestor resurse.

Potrivit lui Aslund, reformele au facilitat îmbogățirea unor noi oameni de afaceri din afara sectorului energetic, de la industria metalurgică la bănci și agricultură. Unii dintre aceștia au sprijinit Revoluția Portocalie din 2004. De le Revoluție, în afară de aderarea la OMC, Ucraina nu s-a mai remarcat pe plan economic prin nimic. Economia s-a contractat semnificativ odată cu venirea crizei, când prețurile oțelului la nivel internațional s-au prăbușit, iar finanțarea internațională a secat.

Cum văd europenii situația din Ucraina: „Credeam că toate acestea fac parte dintr-un trecut pe care l-am lăsat în urmă“

„Mă întreb cum de s-a ajuns aici începând cu 21 noiembrie. Unii vorbesc chiar de război civil. Dacă o parte dintre cetățeni protestează, iar altă parte nu protestează, înseamnă că o parte din Ucraina tace. Cred că Ucraina care tace nu este de acord cu ce se întâmplă în Piața Independenței, dar nu putem merge până acolo încât să spunem că este în război cu cealaltă parte a Ucrainei. Nu pot să înțeleg violența forțelor de ordine, reținerile ilegale, brutalitatea, umilirea protestatarilor, lovirea jurmaliștilor, toate aceasta în inima Europei de astăzi. Este greu de acceptat, mai ales pentru că noi am crezut că toate acestea fac parte dintr-un trecut pe care l-am lăsat în urmă. Amintiți-vă de decembrie 2004, când tensiunile erau mari, dar nu au fost victime, și exista voință pentru dialog. Hotărârea pașnică a acestor demonstrații a forțat părțile opozante la dialog, schimbând cursul lucrurilor“, spune Jean-Paul Véziant, fost ambasador al Franței în Ucraina, într-un interviu acordat euronews.com.

Cum văd rușii protestele din Ucraina: „S-ar putea transforma într-un alt scenariu sirian“

„S-ar putea transforma într-un alt scenariu sirian. Criza din Siria a început, de asemenea, cu proteste aparent spontane împotriva guvernului și s-au transformat într-un adevărat război civil. Sunt cu siguranță forțe în partea de vest a Ucrainei care au fost întotdeauna ostile majorității populației ucrainene și care au fost chiar aliați cu naziștii în cel de-Al Doilea Război Mondial. Nu este o întâmplare că mișcările de protest primesc cel mai mult sprijin din această parte a țării. Cei din Crimeea au avertizat deja că nu vor sta cu mâinile în sân și nu vor privi nepăsători cum viitorul le este furat de vestici“ – Nebojsa Malic, analist pe probleme externe, într-un interviu acordat postului rus de televiziune Russia Today.

Autor: Ioana Tudor/Sursa:.zf.ro

PIB-ul pe cap de locuitor din Romania vs. Ucraina sau Moldova. Ce văd manifestanții din Kiev cu ochii lor

Uitați-va la graficul de mai jos și comparați PIB / locuitor – cel mai bun indicator pentru a defini bunăstarea.

Nu va uitați neapărat la cifrele absolute cât mai ales la tendința de la anul zero (1987 – anul în care sistemele comuniste din cele două țări au început să se clatine).

Normal că ucrainienii văd că în 25 de ani au bătut pasul pe loc și că țări precum România, cu aport similar ar resurselor naturale în PIB, a decolat economic vorbind mai ales după ce și-a deschis economia în perspectiva intrării în Uniunea Europeană. Sistemul economic și de bună guvernare al României este net superior față de cel al Ucrainei.

Sursa:timpul.md
,

Sutele de mii de oameni din Piața Independenței din Kiev sunt niște eroi. Îndură gerul iernii pentru că vor o schimbare în țara lor.

Țin piept forțelor de securitate și se strâng cu sutele de mii pentru că cineva trebuie să arate politicienilor că au o responsabilitate față de țară. Ecuația ucraineană nu este însă una simplă care conține doar Puterea și Manifestanții. Tabloul se completează cu elemente de politică internațională, corupție, lipsa unui lider și eterna necunoscută a Ucrainei.

Privirea lui Viktor Andrusiv trădează un amestec de oboseală, neîncredere și agitație. Pe un ton tăios ca gerul din Piața Independenței din Kiev, doctorul în științe politice în vârstă de 30 de ani mă îndeamnă să port mereu legitimația la vedere. Lipsa de încredere e una din trăsăturile dominante ale Euromaidanului, unde, în această dimineață de decembrie, manifestația număra circa 2000 de oameni. Andrusiv calcă printre firele celor cinci generatoare diesel care alimentează fierbătoarele de apă și plitele electrice. Din spatele porții Arhanghelului Mihail, voluntarii se agită să umple mesele cantinei improvizate. Meniul nu e foarte variat: niște sarmale uriașe, cârnați, castraveți murați, biscuiți, gem și pâine. La umbra porții stau la coadă fețe gârbovite de frig. Sunt cei care își petrec nopțile în corturile din Maidan sau în clădirile ocupate din vecinătatea pieței.

Andrusiv este în Piața Independenței din 21 noiembrie. Atunci a început la Kiev manifestația pentru semnarea acordului de asociere cu UE, iar el este unul dintre aceia care i-a îndemnat pe oameni să rămână în ceea ce avea să se numească, mai târziu, Euromaidan. În căldura emanată de trei butoaie de tablă în care ard focuri de tabără, îmi explică principala cerință a manifestanților din Piața Independenței: demisia președintelui Viktor Ianukovici. Dincolo de asta însă, crede Andrusiv, Ianukovici ar putea arăta un strop de bunăvoință prin pedepsirea celor care au ordonat reprimarea violentă a manifestațiilor pașnice în data de 29 noiembrie.

A doua cerință a manifestanților este asigurarea că ei nu vor fi persecutați de justiția ucraineană. Viktor Andrusiv îmi povestește că „oamenilor le e frică de represalii. Nici afaceriștii nu sunt scutiți de amenințări. Oricând, patronii se pot trezi cu un afiliat al Familiei lui Ianukovici care vine și le cumpără afacerea sub amenințare”. Tânărul e chemat cu treburi urgente. O camionetă cu lemne a sosit să împrospăteze stocurile pentru încălzire.

Buturuga blondă răstoarnă carul UE

Lipsa de încredere a lui Viktor Andrusiv nu se manifestă doar atunci când vine vorba de posibili instigatori care s-ar infiltra în tabăra sa, ci este una generalizată față de politica ucraineană. El însuși face parte din partidul Alianța Democratică, o formațiune tânără care se ține departe chiar și de celelalte segmente ale Euromaidanului dominate de partidele mari de opoziție. Singura noțiune care îi inspiră încredere lui Andrusiv este „poporul”, iar marea de oameni strânsă în Piața Independenței din Kiev este pentru el o formă de referendum pentru viitorul european al Ucrainei „care se desfășoară chiar aici sub ochii noștri”.

În Piața Independenței însă, nu toată lumea cere semnarea acordului cu UE. Printre corturile din Euromaidan, după prima baricadă ridicată de protestatari, un bărbat mă trage de mânecă și mă întreabă dacă vorbesc românește. Petrică Prisăcariu, în vârstă de 58 de ani, locuiește în satul Târnalca, regiunea Cernăuți. El vrea „condiții mai bune de trăit ca omul să aibă unde lucra, să câștige bani ca să aibă unde locui și să nu lese casă și copii în pribegie după o bucată de pâine” și ca UE să dea jos „bandiții ăștia care stau la putere și care și-au bătut joc și de tineret și de pensioneri și de tăt”.

Lui Petrică Prisăcariu nu îi explicase nimeni culisele negocierilor dintre UE și Ucraina pe tema acordului de asociere, demers început de pe vremea fostului președinte Viktor Iușcenko. Nimeni nu îi spusese că UE nu are puterea să dea jos regimul de la Kiev, ci oferă doar o perspectivă de dezvoltare pe termen mediu și lung. Protestul din Maidan a evoluat și cunoaște deja mai multe faze ale existenței sale. „Dacă la început se cerea doar semnarea acordului de asociere cu UE, acum se cere demisia președintelui, a guvernului, deci revin pe agenda publică toate acele motive de nemulțumire care fuseseră anulate temporar de perspectiva asocierii la UE”, îmi explică Leonid Litra, senior research fellow la Institutul pentru Politică Mondială din Kiev.

Acordul de asociere are două componente: una politică, ce presupune alinierea la standardele democratice și ale statului de drept din Europa, și una economică, ce oferă asistență de dezvoltare condiționată de proiecte concrete înaintate de Ucraina. Șeful statului ucrainean a încercat să maximizeze beneficiile economice de pe urma acordului de asociere și să minimizeze obligațiile politice ale regimului său. „Când a aflat că UE nu e de acord cu această strategie și că cere îndeplinirea unor criterii politice, atunci au început problemele”, îmi explică Mykola Kapitonenko, profesor asociat la Institutul de Relații Internaționale din Kiev.

Piatra de moară a fost reforma sistemului juridic. În termeni practici e vorba despre eliberarea din închisoare a fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko, singura din cele 11 condiții pe care Ucraina nu le-a îndeplinit. Pentru Mykola Kapitonenko era evident deja cu o lună înainte de summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius că Ianukovici nu o va elibera pe Timoșenko din închisoare. În relația cu UE, gestul ar fi fost un simbol pentru concesiile la care președintele Ianukovici ar fi dispus pentru asocierea cu blocul comunitar. Profesorul de la Institutul de Relații Internaționale argumentează că ar fi fost periculos pentru UE să semneze cu Ianukovici fără să îl forțeze să guverneze mai democratic.

Pe de altă parte, Leonid Litra, senior research fellow la Institutul pentru Politică Mondială din Kiev, îmi explică ce ar însemna pentru Ianukovici o Iulia Timoșenko eliberată din închisoare: „conferințe de presă zilnic, informații controversate despre cercul de interese al președintelui supranumit -Familia-, și orice am putea spune despre Timoșenko, dar ea este cu siguranță un lider charismatic și are capacitatea să mobilizeze întreaga opoziție”. Pentru alegerile prezidențiale din 2015, Iulia Timoșenko ar fi candidatul perfect și ar pune mari probleme într-un tur doi împotriva lui Ianukovici.

Persoane bine informate din cercul diplomaților occidentali de la Kiev mi-au spus, sub protecția anonimatului, că mulți ambasadori europeni regretă acum stăruința pe condiția Timoșenko. „A fost prea mult. Nu poți băga totul într-un coș pentru semnare. Pentru Ianukovici, concesiile deveniseră prea mari”, mi-a spus un observator cu experiență al politicii ucrainene.

Mafia siciliană

De la tabăra lui Viktor Andrusiv, drumul către scena de concert, înălțată la doi metri peste piață, e unul anevoios. Porțile de intrare în spațiul principal din Euromaidan sunt, de fapt, niște breșe în baricade, păzite de câte cel puțin doi manifestanți. Baricadele sunt construite din saci de nisip, plăci metalice, garduri de lemn și stinghii răzlețe legate cu sârmă ghimpată. În fața scenei se așterne un bulevard lat pe care circulația e blocată de la începutul protestului. Pe acest bulevard, la doar câteva sute de metri de piață se află unul din simbolurile protestului ucrainean: Primăria din Kiev.

Aici se află Cartierul General al Revoluției. E doar una din cele trei clădiri pe care protestatarii din Kiev le-au ocupat și le-au transformat în centre de putere alternativă. De aici sunt coordonate acțiunile manifestanților și aprovizionarea lor cu mâncare, apă, haine groase. Tot aici și dorm. Treptele, coridoarele, sălile, birourile – toate au fost transformate în dormitoare comune pentru rezistența din Euromaidan. La intrarea în Primărie e coadă mai tot timpul. Gărzile stau în fața ușii rotative și controlează fluxul de oameni în așa fel încât să nu se înghesuie. Accesul e anevoios pe lângă o baricadă ridicată de protestatari în cazul în care trupele speciale ar intra în clădire pentru a-i dispersa. Teama de un atac e omniprezentă. De altfel, un verdict al unui tribunal din Kiev dăduse un ultimatum de eliberare a clădirii. Operațiunea de evacuare promisă de guvern nu a avut loc nici până azi.

În sala mare a Primăriei, la capăt, e instalat prezidiul. Clădirea a administrată de membri ai partidului naționalist Svoboda și de cei ai formațiunii Udar, condusă de campionul mondial la box Vladimir Klitchko Podiumul e flancat de steagurile Ucrainei și ale celor două partide, iar birourile din jurul prezidiului seamănă cu un centru militar de comandă. La unul din ele stă Kataryna Kruk. Tânăra în vârstă de 22 de ani e absolventă de științe politice la Varșovia și până pe 1 decembrie lucra la departamentul de comunicare al Primăriei din Kiev. Și-a dat demisia în semn de protest față de violența forțelor de ordine. În duminica aceea a devenit vocea în limba engleză a Revoluției pe Twitter.

Kruk îmi spune că „ocuparea” Primăriei este, de fapt, un gest simbolic al locuitorilor din Kiev. Conform legii ucrainene, 1000 de cetățeni au dreptul să formeze un consiliu local și să schimbe destinația unei clădiri aflate în patrimoniul public. Așa că manifestanții nu au făcut altceva decât să își exercite un drept legal. Tânăra îmi spune că această atitudine este o dovadă a statului ucrainean mafiot în care „miliția este cea mai mare mafie, iar toate structurile de putere în stat sunt legate de rețele de corupție”. Îmi aduc aminte de ce îmi explica Mykola Kapitonenko: „Ucraina a scăzut în clasamentul indicelui de democrație până la nivelul unui regim autoritar”. Oamenii de rând simt cum le-au fost îngrădite libertățile civice. Kataryna Kruk îmi spune că „fără relații, fără sume mari de bani nu poți face nimic în Ucraina. Un medic nici nu se obosește să scrie o rețetă, darămite să te consulte fără să îi dai bani”.

De lângă prezidiu, Kruk se uită la sutele de oameni care se odihnesc după manifestații și îmi spune că, de fapt, primarul orașului nu ar avea ce să caute în clădire. Oleksandr Popov nu este ales de locuitorii din Kiev, ci numit administrator al orașului direct de președintele Viktor Ianukovici. Parlamentul ucrainean a omis să stabilească o dată pentru alegerile municipale care ar fi trebuit să aibă loc în iunie 2012 de teamă de a nu pierde alegerile. „Statul de drept lipsește cu desăvârșire în Ucraina unde politica se face în stil de mafie siciliană”, concluzionează Kataryna Kruk.

Războiul civilizațiilor

Ucraina este, în prezent, o țară divizată. Confruntarea pe care o vedem la Kiev zilele acestea – și care antrenează susținători de ambele părți – este un soi de război între civilizația instituțiilor și a statului de drept (întruchipată de UE) și civilizația conducerii arbitrare (întruchipată de Rusia). Descrierea îi aparține scriitoarei americane Anne Applebaum și a fost publicată într-un eseu recent.

Deși UE este, luată în ansamblul ei, cea mai mare economie a lumii, banii ei sunt guvernați de reguli. Când vine vorba despre măsuri punitive, iarăși, UE nu este cel mai rapid organ de decizie pentru că asemenea tactici cer aprobare în organismele de conducere. Președintele Viktor Ianukovici a avut în fața sa un acord de asociere cu UE și a ales să se orienteze către cealaltă opțiune, către un politician care joacă după un alt set de reguli.

De la Moscova, oferta este mult mai consistentă. După săptămâni de proteste la Kiev, Ianukovici a bătut deja palma cu șeful de la Kremlin pe o reducere de o treime la prețul gazelor livrate de Gazprom și pe un credit imediat de 15 miliarde de dolari. Federația Rusă va cumpăra obligațiuni emise de statul ucrainean din fondul său „de ajutorare”. Spre deosebire de UE, Vladimir Putin își poate schimba opțiunile de politică externă peste noapte. El a considerat mereu că semnarea acordului ar fi reprezentat o jignire personală, o pierdere geostrategică și un minus de imagine pentru Rusia. Plus că statul de drept instaurat în Ucraina ar fi însemnat, probabil, și pierderi pentru companiile rusești care operează dincolo de aceste constrângeri.

Mykola Kapitonenko crede că Putin se folosește de un moment unic, în care Ianukovici este dependent de finanțare externă. Jocul cu criza economică și îmbogățirea oligarhilor săi în ultimii ani a fost dus prea departe, iar pentru alegerile din 2015 „e nevoie de mulți bani și nu are de unde să îi ia”. În teorie, situația ar fi la fel cu orice alt actor extern care ar fi dispus să îi dea bani lui Ianukovici fără a-i cere concesii prea mari la schimb.

Iubitul Occidentului

Intrarea din Casa Sindicatelor e străjuită de un cordon de securitate. În spatele său se întinde un alt cordon, de mese cu voluntari care împart mâncare. În holul clădirii din piața Independenței se găsesc câteva birouri unde manifestanții se înscriu preventiv pentru asistență juridică în cazul în care procuratura îi va urmări penal. Din spatele juriștilor se împart pături pentru cei care dorm la etajul al doilea al clădirii. Tot la parter se găsește bucătăria unde circa 40 de persoane prepară alimente în ritm de lucru la bandă într-o fabrică de mașini. Vizitatorul Casei Sindicatelor trebuie să se ferească tot timpul de cărăușii care transportă provizii. Bătrânul simpatic din mica ceasornicărie învecinată arată ca un spectator la un meci de tenis. În lipsa clienților urmărește forfota cărăușilor care aleargă cu brațele pline din cantina comunistă. La etajul I e amenajat un centru de presă, unde acreditarea îmi este înmânată de fosta purtătoare de cuvânt a Iuliei Timoșenko.

Infrastructura nu e o exagerare, ci o necesitate de când Casa Sindicatelor a fost transformată în „Cartierul General al Rezistenței”. Cu alte cuvinte, mai puțin pompoase, în centrul de coordonare al opoziției ucrainene. Într-o cameră ce comunică direct cu centrul de presă de la etajul I se întâlnesc liderii opoziției, președinții celor trei partide care se opun președintelui Viktor Ianukovici: Vitali Klitchko (Udar), Arseniy Yatseniuk (Batkivshchyna) și Oleh Tyahnybok (Svoboda).

Parcursul lui Vitali Klitchko e impresionant. Are 45 de victorii la activ într-un total de 47 de confruntări. De box. 41 dintre victorii s-au soldat cu knockout. În politică însă, Klitchko nu are nici pe departe un palmares atât de impresionant. De două ori a candidat la primăria capitalei Kiev și de două ori a eșuat. La alegerile parlamentare din 2012, partidul Udar l-a propulsat în Parlament, dar ținta de 15% din voturi a fost ratată, chiar dacă doar cu puțin. Europa vorbește despre „Vitali Klitchko, liderul opoziției ucrainene”. Numai că opoziția ucraineană e mai mult decât un singur om.

Forțele politice care se opun președintelui Ianukovici sunt unite de nevoie și nu sunt nicidecum o construcție omogenă. În cazul în care șeful statului ar face un pas înapoi și s-ar ajunge la alegeri anticipate, cele trei partide vor fi din nou „fiecare pentru el”. E o certitudine pe care mi-a confirmat-o chiar Arseniy Yatseniuk în centrul de presă. „În caz de alegeri anticipate, am semnat un protocol care prevede că vom candida separat, fiecare partid cu alesul său pentru președinție. În turul al doilea, protocolul prevede ca partidul rămas în cursă să se bucure de sprijinul celorlalte forțe de opoziție”, mi-a spus Yatseniuk.

Yatseniuk e unul din cei mai puternici politicieni din Ucraina și liderul partidului pe care îl conducea Yulia Timoșenko înainte de încarcerare. La 39 de ani are experiență vastă: a fost ministru al economiei, șef de diplomație și președinte al Parlamentului. În sondajele de încredere tocmai apartenența la structuri de conducere în stat îi scade clasamentul, dar puterea lui nu trebuie subestimată.

Oleh Tyahnybok e motivat în această construcție de opoziție de disprețul pe care îl are pentru Rusia, nu neapărat de dragostea de UE. Cariera lui Tyahnybok are un ritm de creștere foarte lent. A încercat fără succes să fie primar la Kiev și președinte al Ucrainei. În 1998 era ales însă deputat în partidul fostului președinte Viktor Iușcenko de unde a fost exclus pentru viziunile sale naționaliste. În 2012, Tyahnybok reușea să fie reales, de data aceasta în fruntea propriului său partid naționalist Svoboda. În Euromaidan rețeaua partidului e implicată în organizarea operațiunilor, a securității și în administrarea clădirilor. Iar asta îi dă lui Tyahnybok un capital de imagine în rândul protestatarilor.

Deocamdată, pe scena din Maidan sau la conferințele de presă apar toți liderii opoziției. În Europa se vede doar. Nu poate fi contestat faptul că Vitali Klitchko este unul din eroii acestei mișcări. Cu siguranță că platforma lui anti-corupție este una cu mare priză în Ucraina. Cei mai cunoscuți susținători ai lui Klitchko sunt clanul Kuchma și oligarhii din această grupare a fostului președinte ucrainean. „Nu știu dacă oamenii din echipa lui Klitchko sunt capabili să pregătească o foaie de parcurs pentru Ucraina. Și nu trebuie să uităm că mulți au legături puternice cu trecutul țării”, afirmă într-un interviu Yaroslav Pylynski, directorul Kennan Institute din Kiev.

Pe terenul politicii ucrainene, etichetele ideologice și politice nu funcționează. Toți se adaptează rapid la o situație nouă, iar pariul Klitchko ar putea fi unul perdant. Una din problemele fundamentale ale politicii ucrainene este că nu poți ști niciodată nimic.

Gărzile Revoluției

Andrei Aldukov e etnic rus din Cernăuți. Când află că sunt român îmi spune cu accent pronunțat rusesc „Trăiască România Mare!” și apoi se așterne la povestit cum a rămas șomer. Are 50 de ani și e veteran al Revoluției Portocalii din 2004. Atunci a stat în Maidan preț de două săptămâni, acum e la Kiev de șase zile și hotărât să stea „până la sfârșit”. Sfârșitul înseamnă pentru el plecarea de la putere a lui Viktor Ianukovici. Aldukov e „șef de cameră” în Casa Artelor, ridicată în memoria Revoluției Bolșevice. Clădirea e ocupată în totalitate de „gărzile revoluției” – manifestanții din Euromaidan care asigură securitatea taberelor pe timp de noapte și care, pe timp de zi, au ca misiune să blocheze activitatea clădirilor guvernamentale din vecinătate.

Încăperile, holurile și sălile de spectacol de la ambele etaje gem de oameni întinși pe saltele de cort și înveliți cu păturile ce se împart la parter, la biroul de înregistrare. Procedura e obligatorie: fiecare membru al gărzilor își trece numele, orașul de proveniență și numărul de mobil în registru.

În total, clădirea adăpostește și hrănește circa 2000 de persoane, îmi spune Ruslan Zelik, comandantul clădirii. Zelik este deputat în Rada de la Kiev din partea partidului Svoboda și membru în comitetul parlamentar de prietenie Ucraina-România. Comandantul îmi spune că Andrei Aldukov luptă pentru libertate, la fel ca toți ceilalți de sub comanda lui și la fel ca numele partidului său. Aldukov îmi povestește că tura de zi durează de la 5:30 dimineața până seara la ora 18:00. Râde cu poftă când îmi spune că premierul Mykola Azarov trebuie să intre în clădirea Guvernului prin rețeaua de tuneluri subterane ce a fost construită în perioada sovietică. Odată cu tura de noapte, majoritatea gărzilor se întoarce la bază. Doar circa 500 dintre ei lucrează noaptea la perimetrul de securitate.

Printre atribuțiile gărzilor se numără și construcția și întărirea baricadelor. Aldukov lucrează împreună cu circa 100 de alți bărbați la una nouă în dreptul clădirii Guvernului. Grupuri de câte zece smulg din pământ grătarele ce îngrădesc trunchiurile de copaci. La fel se întâmplă și cu băncile din parcul învecinat. În spatele baricadei se înalță corturi de campanie ca să ferească gărzile de ninsoarea nopții. Toate se întâmplă sub privirile atente ale miliției ucrainene care păzește intrarea în Guvern. Capătul străzii e blocat de autocare, la fel și curtea clădirii Executivului. În spatele autobuzelor, parcă ascunși de privirile din stradă, stau trupele speciale Berkut. Bărbați mascați. Fără elemente de identificare pe echipament. Sunt câteva sute. „Îi vezi?”, mă întreabă Aldukov. „Sunt fasciștii”. Zâmbește nervos și se întoarce la baricadă.

„Da, întreaga politică a Ucrainei e controlată de oligarhi”

Vizavi de Casa Artelor, comandată de Ruslan Zelik, se spune că se întâlnesc oligarhii Ucrainei la discuții într-un hotel de lux. „Da, întreaga politică a Ucrainei e controlată de oligarhi”, îmi spusese deputatul Svoboda. În 2010, când a fost ales președinte, Viktor Ianukovici se bucura de sprijinul majorității oamenilor de afaceri ucraineni. „Ianukovici e la putere pentru că oligarhii l-au vrut acolo”, afirmă într-un interviu Jan Techau, director al centrului din Bruxelles al Carnegie Endowment.

În prezent, guvernul și implicit economia sunt dominate de așa numita Familie, un grup de tineri afaceriști concentrați în jurul fiului cel mare al președintelui, Oleksandr. O investigație a unui ONG independent arată că firmele controlate de Oleksandr Ianukovici au avut o creștere a cifrei de afaceri de peste 7500% de când tatăl este în fruntea statului. Acest clan din Donețk, regiunea natală a președintelui, controlează toate posturile-cheie din Guvern, inclusiv ministerul de interne. Afacerile lor sunt în industria grea, media și sectorul bancar.

Cealaltă tabără este condusă de „regele ciocolatei”, Petro Poroșenko, proprietarul renumitei fabrici Roshen, care are filiale în Ungaria și care este în tratative de contractare pe piața franceză. El este singurul oligarh ucrainean care s-a afișat pe scena din Maidan alături de liderii opoziției. Postul său de televiziune „Canal 5 TV” a relatat in extenso despre protestele din piață. Pentru că activează, în principal, în sectorul agricol și cel al producției de zahăr și dulciuri, Poroșenko nu este atât de dependent de președinte precum sunt cei care au afaceri în industria grea.

Rinat Ahmetov este cel mai bogat om al Ucrainei. El controlează șase miniștri în Guvern și zeci de deputați din Rada. Oligarhul este un partener apropiat al președintelui Ianukovici încă din 1990, dar dacă la început era perceput drept senior în relație, acum este văzut, mai degrabă, cu un rol minoritar. Holdingul controlat de Ahmetov, System Capital Management (SCM), are în posesie mai multe oțelării în Italia, Bulgaria și Marea Britanie și exportă electricitate în Polonia, Ungaria, Slovacia și România. Lesne de înțeles că o apropiere de UE favorizează exporturile de oțel, principala activitate a SCM. Așa se explică luarea de poziție a lui Ahmetov într-un comunicat de presă în care afirmă că „statul de drept, respectul pentru proprietatea privată, libertatea de expresie, cea a persoanelor și cea a adunărilor publice sunt printre prioritățile companiei noastre”.

Dmitri Firtaș este un jucător mare pe piața gazelor naturale și a industriei chimice, dar relația dintre el și președintele Ianukovici a devenit instabilă. În 2012, miniștrii controlați de Firtaș au fost marginalizați. Pe 30 noiembrie, omul-cheie al oligarhului, Serhiy Lyovocikyn, șeful de cabinet al președintelui, și-a înaintat demisia. Demersul a fost respins de Ianukovici, dar semnalul de distanțare a fost clar. Relația complicată dintre oligarhi și președinte este reliefată de faptul că televiziunile „Ukraina” și „Inter”, în proprietatea lui Ahmetov, respectiv Firtaș, au relatat și ele in extenso despre protestele din Maidan.

Înclinația pro Europa poate fi explicată de dorința unui export mai lesne către piața unică, ceea ce ar spori profiturile companiilor oligarhilor. Un alt motiv poate fi și teama de represalii din partea lui Ianukovici, un personaj faimos pentru lipsa de consecvență și loialitate. „Întărirea statului de drept pe criterii europene este o poliță de asigurare pentru cei care au averi de miliarde de dolari”, apreciază Ariel Cohen, senior fellow la Fundația Heritage din Washington.

Nici perspectiva unui conflict cu oligarhii ruși în cazul unei aderări la uniunea vamală a Moscovei nu îi încântă pe afaceriștii ucraineni. Ei văd ce se întâmplă în Belarus și Kazahstan, unde legăturile preferențiale ale oligarhilor ruși cu Kremlinul face viața imposibilă afaceriștilor locali. În plus, magnații Ucrainei nu sunt deloc fericiți de perspectiva impunerii unor sancțiuni de către Occident. „Averile oligarhilor sunt concentrate în offshore-uri vestice”, explică Tim Ash, economistul-șef pentru economii emergente al Standard Bank Group.

Pentru siguranță, Ahmetov și Firtaș finanțează și opoziția dat fiind că în politica de la Kiev nu poți fi sigur de nimic. E de presupus, de asemenea, ca în Ucraina să nici nu existe o grupare „moscovită” și una „de Bruxelles”. Mâine s-ar putea ca statul de drept să fie dăunător extinderii imperiilor oligarhice, așa că opțiunea rusească ar reveni în forță. Un lucru trebuie reținut: interesul oligarhilor are întâietate în fața interesului națiunii.

Maidan, Indignados, Occupy, UnitiSalvăm…

Maidanul ucrainean din 2013 este o poveste despre fiecare individ. E despre Andrei Aldukov care construiește și reconstruiește baricade indiferent de câte ori le dărâmă forțele de securitate. Despre Kataryna Kruk și contul ei de Twitter în limba engleză pe care îl actualizează permanent pentru ca lumea să afle ce se întâmplă în piață. Despre preotul Nikolai Vakniuk care își ascultă chemarea creștină și oferă sprijin manifestanților din primăria ocupată. Despre o fată bolnavă de poliomielită care taie lămâi în bucătăria de la parterul Casei Sindicatelor și despre un mecanic de metrou care și-a îndemnat pasagerii să coboare din vagoane și să se alăture manifestanților care se luptau cu trupele Berkut.

Pentru fiecare dintre ei, participarea la Euromaidan este un gest de demnitate și de mândrie. Leonid Litra îmi explica la Kiev că „faza unei revoluții-fulger a trecut. Maidanul e durabil acuma, iar oamenii nu vor pleca fără concesii. Nimeni nu controlează Maidanul, e un fel de stat în stat. Oamenii s-au instalat aici ca la mama acasă”. Când pe 11 decembrie trupele speciale intrau în Maidan, bărbații au făcut cordon în jurul femeilor și copiilor pe care i-au adunat lângă scenă într-un gest tandru de protecție. Iar în fundal, clopotele mânăstirii Sf. Mihail băteau în semn de pericol.

Dovezile că iarna ucraineană nu este despre lideri, ci despre voința fiecăruia sunt la tot pasul. Dar tocmai asta s-ar putea să împiedice o schimbare reală în Ucraina. În 2004, Maidanul avea o figură emblematică de sprijinit: Viktor Iușcenko. Astăzi, mișcarea din stradă nu are lider politic. Vitali Klitchko e faimos, dar încă departe de a fi un personaj politic.

În plus, oamenii din Euromaidan vor plecarea lui Ianukovici, ceea ce este o cerere nerealistă. Opoziția merge pe val, dar la final s-ar putea să dezamăgească prin lipsa de sinceritate față de susținătorii care îngheață în fiecare zi în piață. „Plecarea lui Ianukovici este o cerere exagerată, una de negociere în care ceri maximul posibil pentru a obține ceva la mijloc”, crede Leonid Litra.

O variantă mai probabilă ar fi demiterea guvernului și pedepsirea celor care au ordonat atacul împotriva manifestanților din 29 noiembrie și 1 decembrie. Pentru Ianukovici, ideal ar fi un guvern de uniune națională, dar acesta ar însemna sinucidere curată pentru opoziție, care și-ar asuma, practic, colapsul economic al țării și ar deveni de nevotat în 2015. Singura șansă de compromis ar fi un guvern interimar, alegeri anticipate în termen de șase luni și modificarea Constituției în sensul reducerii atribuțiilor președintelui. Dacă Ianukovici pierde, atunci pleacă de la putere. Dacă rămâne în funcție dată fiind scindarea societății ucrainene, atunci rămâne, dar cu alte prerogative.

În Euromaidan, sutele de mii de oameni cântă îmnul Ucrainei. Leonid Litra îmi spune că singura soluție este așteptarea momentului prielnic pentru schimbare, iar acesta este clipa în care interesele oligarhilor și cele ale pieței vor fi convergente. „Ceea ce poate face Maidanul în țară și în politica ucraineană e să blocheze ceva. Însă numai grupurile oligarhice au puterea să genereze ceva.”

Sursa: rfi.ro via timpul.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press