ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2013 martie

martie, 2013

,

6Ca urmare a pactului sovieto-german si a ultimatumului dat de Sovietici de cedare a Basarabiei a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor ramase in Tara.

Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în Romania ilegal.

In anul 1941, In teritoriul ocupat cu nici un an in urma al Bucovinei de Nord, pentru a „demasca elementele dusmanoase”, NKVD-ul a lansat un zvon cum ca la 1 aprilie se va permite trecerea noii granite catre Romania a celor care nu doresc sa traiasca sub regimul de ocupatie. Cateva mii de romani, ce proveneau din comunele Icesti, Carapciu, Suceveni, Iordanesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus si din satele Cupca si Dimca, cu dorinta de a trece granita sovieto-romana si de a scapa de ororile bolsevice au raspuns acestui apel, pornind in acea dimineata spre frontiera, in frunte cu praporii de la biserici.

In satul Cupca, multimea numara peste 3.000 de oameni, unii dintre ei purtand brauri tricolore. Din biserica din Suceveni se iau trei cruci, iar pe una dintre ele se infasoara un steag alb, tocmai pentru a arata autoritatilor sovietice intentiile pasnice. In fruntea coloanei se afla si un tricolor.

Din marturii, reiese ca participantii au cerut incunviintarea autoritatilor din zona pentru a trece frontiera, dar acestea erau complet indiferente la rugamintile lor. Luandu-si destinul in propriile maini, multimea se indreapta spre granita.

În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici îi așteptau ascunși în pădure. Atunci cand coloana a aparut s-a dezlantuit iadul. Sovieticii au tras in plin cu mitralierele, încontinuu, secerând copii, femei, barbati, batrani. Cei putini care au reusit sa fuga au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

Cei răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi deavalma. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi,

Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Între 1940-1941, din cauza emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, din cei peste 250.000 de români din Oblastul (regiunea) Cernăuți au mai rămas doar 192.000. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.

Astazi, la fata locului exista doar un monument de lemn cu inscriptii in romana si ucraineana, precum si o cruce simpla de lemn, care marcheaza groapa comuna. Mai exista o troita impresionanta la Manastirea Putna care comemoreaza mortii de la Fantana Alba. Fantana Alba a fost cel mai mare unic masacru comis de sovietici in teritoriile locuite de romani, un autentic Katyn al nostru, dar este departe de a fi singurul. Pe langa masacre au existat deportarile, foametea organizata din 1946-1947, incarcerarile in Gulag s.a.m.d. Daca in Romania din hotarele post-belice, numarul victimelor comunismului este estimat undeva intre 300.000 si un milion, printre cele mai ridicate din fosta Europa de Est, numai in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei acest numar urca la un milion si jumatate, facandu-le cele mai insangerate pamanturi romanesti din secolul XX! Cand compatriotii nostri ii judeca pe unii basarabeni, ale caror actiuni poate lasa de dorit, sa nu uite ce teroare au trait ei si ce poate face teroarea asupra psihicului uman.

La 70 de ani dupa masacrul de la Fantana Alba, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 68/10.05.2011, instituind 1 aprilie ca Zi nationala de cinstire a memoriei romanilor – victime ale masacrelor de la Fantana Alba si alte zone, ale deportarilor, ale foametei si ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic in Tinutul Herta, nordul Bucovinei si intreaga Basarabie. Aceasta zi nu a fost insa marcata inca asa cum se cuvine si cum cere legea respectiva.

IMAGINI – FANTANA ALBA  1 APRILIE  2012 -www.probasarabiasibucovina.ro

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa Foto: Cristina Nichitus Roncea

Redactia R.B.N.Press

,

Remus Tanasă, art-emisiorgaSavantul Nicolae Iorga a avut un rol important în viața politică a țării, activismul său izvorând din misiunea socială și morală pe care considera că o are de îndeplinit față de poporul român. Profesor la Universitatea din București, post ocupat prin concurs în 1894 la doar 24 de ani, membru corespondent al Academiei Române, redactor-șef la reviste patriotice precum „Neamul Românesc”, lider al Partidului Naționalist-Democrat, Iorga a fost ales membru în Parlament, aproape fără întrerupere, până la sfârșitul vieții încă din anul 1907. Pentru ilustrul om de cultură, a participa la marile probleme ale epocii, a lua atitudine activă față de ele era o îndatorire civică elementară. Iar în anii premergători primei conflagrații mondiale, problema principală a regatului Românei erau frații din Basarabia, Bucovina și din Transilvania. Iată ce declara Iorga în 1917 în Parlamentul României: „Este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea liberării teritoriului național, chestiunea revanșei noastre biruitoare […]. Singura chestiune care trebuie imediat rezolvată, prin brațele unite ale noastre și ale fraților de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpâni în orice colț al pământului pe care l-a locuit”.

Marele istoric și cărturar, Nicolae Iorga, fiind conștient de necesitatea istorică a unirii tuturor românilor într-un singur stat național, afirma: „Nimeni nu creează hotare, care să rămâie pentru totdeauna, decât numai dacă este o garanție de suflet în dosul fiecărei cuceriri, a fiecărei întregiri”.

Pentru marele istoric sensul vieții este conferit omului de gradul în care acesta s-a implicat în lupta pentru triumful dreptății. De aceea, îndreptându-și privirea la tragedia românilor obligați să lupte în Primul Război Mondial sub steag străin și mai ales pentru interese străine, fie în cadrul trupelor habsburgice, fie a celor țariste, Iorga este de neclintit în idealul său: „Cred în dreptate! Cred că fără dreptate, viața n-are nici o valoare, ci singurul lucru care-i crează vieții o valoare este dreptatea, pe care o reprezintă, pe care o apară cineva și în biruința căreia crede”. Așadar, dorința de ieri și de astăzi a românilor de a se regăsi într-un singur stat, național și unitar, era pentru cărturar un act de dreptate națională în virtutea credinței implacabile că fiecare popor are dreptul la o viață liberă, independentă și suverană. Glasul său, atunci când se adresa fraților din Banat, din Transilvania, din Bucovina și din Basarabia, este la fel de viu astăzi ca și în perioada anilor dinaintea Primului Război Mondial: „Și să știți că urmașii voștri, în ciuda tuturor puterilor lumii, sub acest steag (românesc) pe care în neștiința, în durere și în întuneric voi l-ați înălțat, desfășurat și sfințit, vor fi toți împreună”.

Pentru ilustrul cărturar, realizarea unirii naționale nu se poate face decât prin intermediul întregii națiuni și nicidecum printr-o ceată de exaltați sau numai cu armata. „Când o societate întreagă este în stare să înlocuiască o armată – și așa era societatea de la 1859 – ei, bine, se poate zice că societatea aceasta are tot atâta putere cât o societate contemporană, sprijinită pe cea mai puternică armată: sunt soldații, fiecare, ai idealului lor”. Iorga este conștient că dezideratul unirii naționale este posibil în condițiile existenței unui stat funcțional, cu administrație și armată bine puse la punct, însă factorul decisiv al reușitei este „inima caldă, voința nezguduită, pornirea frățească spre concordie, uciderea în constiința fiecăreia dintre noi, a acelui demon mai rău decât toți demonii, care este grija intereselor proprii și satisfacerea propriei vanități”. Iar moralizarea unei societăți – afirma cărturarul – se face „nu coborând pe oamenii trecutului după interesele zilei de astăzi, ci silind pe oamenii de astăzi să muncească pentru a se ridica la înălțimea oamenilor trecutului”. De aceea Iorga condamna falsurile idealuri ale „unei clase politice de uzurpație, împèrtiță de formă în partide, prin care se putea plimba în voie orice ambiție și orice interes”. Dealtfel luptele politice ale vremii erau descrise de istoric ca „simple certuri de familie, lupta câinilor în jurul unui os. Ele (partidele) se ceartă pentru că fiecare voiește să stea la putere și să se ghiftuiască cât mai mult timp, dar se înțeleg de minune când e vorba să țină poporul în robie politică și economică”! Concluzia, pentru Iorga, era unanimă: „adeseori, cel mai focos orator e cel mai puțin gata să facă pentru țară și neamul său cel mai simplu sacrificiu”.

Iorga nu dorea dreptatea doar pentru poporul român, ci și pentru națiunile vecine; el respinge categoric orice ofertă care se face României și care vizează teritorii nelocuite în majoritate de români: „orice român, care trăiește pe lumea aceasta și nu-și închipuie că un stat e lagărul de unde se poate porni la jaf în toate direcțiile (…), va răspunde acestei oferte de cine știe ce , cum am raspuns toți la oferta vieneză, de a ni se da, de la sârbi, valea Timocului. Pirateria politică se face, de secole, în jurul nostru, ea s-a făcut și în dauna noastră, de jur împrejur, dar noi n-o facem, nu e genul nostru, nu e chemarea noastră, nu e obiceiul nostru”.

Politicienii din perioada interbelică prea puțin au încercat să le „vorbească” fraților din Basarabia, iar în fatidicul an 1940, când URSS-ul a răpit teritoriul cuprins între Nistru și Prut, clasa noastră politică, în frunte cu regele Carol al II-lea, prin lipsa unei reacții ferme, a dovedit că soarta românilor basarabeni le este indiferentă; aceeași indiferență au manifestat-o și față de românii din Ardeal care în același an 1940 au fost lăsați neapărați în fața dorinței revanșarde a guvernului maghiar condus de amiralul Horthy.

Revenind la românii basarabeni, putem afirma, că dacă astăzi idei aberante, fabricate la Moscova (precum existența unei limbi și a unui popor moldovenesc), au largă răspândire în societatea din Republica Moldova, acest fapt nu este decât consecința indiferenței și trădării politicienilor din 1940.

Încă odată Iorga avea dreptate: „E atât de lucru, chiar după ce vom fi în munții Maramureșului și vom oglindi steagurile noastre în apele Tisei încât nu o generație, ci generații întregi vor trebui să muncească”. Această afirmație deși se referă la Tranilvania, este cât se poate de valabilă astăzi în ceea ce privește Republica Moldova; anii de unitate națională, 1918-1940, nu au fost de ajuns ca atunci când românii din Republica Moldova s-au eliberat de sub jugul rusesc la 27 august 1991, să fie posibilă unirea celor două state românești într-o singură țară. Oamenii prezentului și cei ai viitorului, din România și din Republica Moldova, alături de românii din Bucovina de Nord și Bugeac, vor trebui să colaboreze și să muncească asiduu, asemeni lui Nicolae Iorga, pentru ca după multe decenii, toți românii să se bucure din nou de România „Dodoloață”!

Pentru cedarea Basarabiei responsabilitatea îi revine regelui Carol al II-lea al României, care nu a avut curaj să țină piept rușilor. După ultimatumul URSS, Consiliul de Coroană a fost convocat de două ori pe parcursul zilei de 27 iuniei 1940 pentru a decide soarta Basarabiei. La cea de a doua ședință, 19 din 26 membri au votat pentru cedarea Basarabiei, iar șase, printre care și Nicolae Iorga, au chemat la luptă și la apărarea pământului strămoșesc. „Odată cu tine mor încă o dată toți morții tăi”, afirmase cândva Iorga. Noi vom muri, după noi se vor naște și vor muri mulți, însă atât timp cât va exista neamul românesc, Basarabia va rămâne leagăn autentic al civilizației românești.

Remus Tanasa – art-emis.ro

heading-articol

,

Te deplâng românitate

de Romeo Tarhon

 

Câtă țară am în suflet,

Câtă patrie-n ființă

Nu mai pot de-atâta umblet

Prin străini în umilință.

Cu durere fără seamăn,
Singuratec pui de Lup
Caut fratele meu geamăn
Rupt de ostoitu-mi trup.

După patru-cinci milenii
De războaie și blestem,
Fuge Nistrul spre Cecenii
Și Transnistrii care gem,

Basarabii revândute
Smulse-s de la sânul sfânt.
N-avem Prut dar totul Prut e
Unde țara ni s-a frânt

Și mă tem că ne vom frânge
De la mijloc de Carpați
Unde doina țipă, plânge:
Unde sunt acei bărbați…?

Noi avem aici o țară
Nu de furt și nici de rupt,
Câte hoarde-o sfârtecară,
Pradnici câți o au tot supt.?!

Te deplâng românitate,
Doliu negru de prăpăd
Peste tine se abate,
Neagră soartă îți prevăd…!

1aaa

(În prima fotografie mă aflam în vizită la prietenul sculptor
Gusti Georgiu din Măgoaja de Cluj, satul dacic
de obârșie al vestitului haiduc Pintea Viteazu. A doua fotografie

reprezintă coperta antologiei de versuri pentru țară, cu 33 de autori,

pe care o avem în lucru la Editura Națiunea).

,

slikaadva Joi, 4 aprilie, ora 12.00, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, va avea loc cea de-a doua dezbatere din cadrul campaniei de cunoaștere a românilor de peste Dunăre, intitulată „Învață despre românii din Serbia”.  Proiectul se derulează pe parcursul unui an de zile și prevede o serie de cursuri, dezbateri, mese rotunde și seminarii despre istoria, geografia, cultura, tradiția, spiritualitatea și obiceiurile românilor din Valea Timocului.

          Sunt antrenați oficialități din România și Serbia, reprezentanți ai ministerelor de resort, profesori universitari, studenți, istorici și, nu în ultimul rând, jurnaliști, organizatorii fiind Asociația Studenților Timoceni în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Consiliul Județean Dolj și cotidianul regional  “Cuvântul Libertății”.

      Tema pe care o vom dezbate va fi Istoria românilor din Valea Timocului”, asta după ce luna trecută s-a discutat despre localizarea românilor în Serbia, din punct de vedere geografic.

           Invitați speciali vor fi domnul Cristian David, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, și domnul Horațiu Buzatu, consilier la Ministerul Culturii.

COMUNICAT AL ASOCIATIEI STUDENTILOR TIMOCENI

,

Noi, membrii Consiliului Unirii, în cadrul căruia activează Partidul Național Liberal din Republica Moldova, Asociația veteranilor de război – 1992 ”Tiras-Tighina”, alte partide din Republica Moldova și din România și numeroase organizații nonguvernamentale, persoane din Diaspora românească – semnatari ai acestui Memorandum, purtători ai memoriei genetice a neamului românesc, comemorăm azi cu pioșenie și mândrie cea de-a 95-a aniversare de la înfăptuirea Actului istoric de la 27 Martie 1918, prin care Basarabia – golgota și lacrima neamului românesc – revenea la Patria mamă.

După o lungă perioadă de ocupație țaristă (1812-1918) sosi, în sfârșit, ora astrală a Basarabiei de a se uni cu Țara-mamă. Această unire a căpătat un cadru legal pe 27 martie 1918, când, în ședința Sfatului Țării de la Chișinău, se proclama Unirea Republicii Democratice Moldovenești (fosta Basarabie răpită) cu România :

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: «Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România ».

Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna!

Președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț;

Vicepreședinte, Pantelimon Halippa;

Secretarul Sfatului Țării, Ion Buzdugan

Actul Unirii din 27 martie 1918, înscris cu litere de aur în istoria României, va rămâne pe veci legal și sfânt, nefiind niciodată denunțat de nimeni!

Ce a urmat după 28 iunie 1940, cunoaștem din documentele de arhivă, cercetările istoricilor români, de la noi și din diferite țări, ce atestă, de o manieră indubitabilă, că a avut loc un rapt tâlhăresc, criminal, o consecință directă a tranzacției sovieto-naziste din 23 august 1939 privind partajarea „sferelor de influență” între cele două regimuri totalitare ale secolului XX.

Parlamentele multor state au considerat înțelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernele sovietic și german, ca nulă ab initio și au cerut lichidarea consecințelor ei politico-juridice, fapt relevat și în Declarația de la Chișinău din 28 iunie 1991.

La 27 august 1991 Parlamentul de la Chișinău PROCLAMA solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL, FĂRĂ NICIUN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.

Dacă ar fi înțeles strict clasa politică buchia Declarației de Independență, ca

document sfânt și ar fi urmat calea decolonizării, decomunizării, modernzării și dezvoltării, precum Țările Baltice, am fi avut astăzi o altă situație politică și social-economică, alte perspective.

Astfel, prin ignorarea fățișă a spiritului și a conținutului Declarației, la cei 22 de ani de la proclamarea Independenței, Republica Moldova încă nu a aruncat la groapa istoriei moștenirea sovietică nefastă. Bilanțul acestei perioade de timp este cumplit de tragic: două conflicte separatiste, o armată străină pe teritoriul statului, o societate divizată pe criterii etnice, o treime din cetățeni plecați peste hotare, o limbă fără denumire, mimarea democrației, capturarea statului și a tuturor instituțiilor sale de către grupări corupte și mafiote, interesele vitale ale poporului total neglijate, regres socio-economic pe toate dimensiunile. R.Moldova este cel mai sărac stat din Europa – la propriu și la figurat.

Geneza acestui handicap își are originea în minciuna ce a produs dezbinare și haos în societate, în mutația oribilă, încă de la 1812, inoculată în mentalitatea basarabenilor pe durata celor 178 de ani de colonizare, deznaționalizare și genocid.

Aceste adevăruri istorice trebuie spuse, cu toată tăria și demnitatea, trebuie conștientizate și asumate fără ură și părtinire, ca bază pentru o reconciliere civică profundă și durabilă. O altă abordare va însemna menținerea poporului român în umilință, buimăcire și rătăcire istorică, demolarea continuă a patrimoniului și a valorilor naționale, prin perpetuarea unor falsuri și a unor valori străine neamului românesc.

În ciuda eforturilor factorilor externi și interni, ostili neamului românesc, la 22 februarie 2012, s-a produs o coalizare a forțelor naționale ale românilor de pretutindeni, apărînd o mișcare unionistă de larg consens național – „Consiliul Unirii” – succesor și continuator al cauzei Consiliului Național al Unirii, fondat la 1 decembrie 1991 de către un grup de parlamentari de la Chișinău și București, în frunte cu românul Mircea Druc.

În 2013, pornind de la situația dramatică din cel de-al doilea stat românesc, se impune ieșirea la rampă a forțelor unioniste, cu un nou proiect politic, social, economic și geopolitic, pragmatic și sincronizat cu acțiuni și pași reali spre reîntregire…

În activitatea sa , CU se ghidează  de conceptul  de program „MANIFESTUL  UNIONIȘTILOR”, promovându-și consecvent moțiunea de integrare europeană, prin Unirea (Reîntregirea) cu România.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an de o mare încărcătură simbolică pentru destinul neamului.

Nicolae Bălcescu, ne-a lăsat o lege sfântă: „Națiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă, dar Națiunea odată distrusă, este definitiv dispărută!”

Această povață a devenit izvorul din care sorbim adevărul, responsabilitatea și mândria că suntem români, a devenit ideologia se ghidează în activitatea și acțiunile sale Consiliul Unirii – platformă unionistă a tuturor românilor.

Înfaptuirea statului național i-a permis națiunii române valorificarea energiilor, a capacitaților creatoare de stimulare a progresului socio–economic. În anii interbelici România s-a înscris pe traiectoria modernizării autentice, aducându-și, în plan internațional, contribuția substantială la opera de pace și securitate.

Fiind convinși că starea de separare actuală a României este în totală contradicție cu mostenirea lăsată de anul 1918, considerăm că ea trebuie corectată prin efortul tuturor fortelor politice, ale societății civile și ale instituțiilor statutului și că reunificarea, prin înlăturarea irevocabilă a consecințelor Tratatului Ribbentrop-Molotov,  distanțarea de minciună și de comunism sunt, pentru R.Moldova, unicul mijloc de realizare a scopului suprem: îmbunătățirea calității vieții populației și integrarea în UE, recuperarea decalajelor economice considerabile față de Țara-Mamă, apoi – și față de mediile pe UE:

1. Ținem sa aducem omagiul nostru profund celor 86 de deputați, români – basarabeni din Sfatul Țării care, prin semnăturile lor, au devenit adevărați părinți cofondatori, dar și martiri ai României Întregite.

2. Menționăm, că Actul unificării statului național unitar român în 1918 a fost în mare măsură rodul puternicei solidarități a neamului românesc, exemplu ce ar trebui urmat de contemporanii noștri. Solicităm clasei politice, societații civile românești ca, împreună cu mass media de pe cele două maluri de Prut, să înceapă o campanie activă de educare a populației în spiritul conștientizării imperativului reunificării Țării.

3. Prin activizarea Consiliului Unirii, cerem românilor de pretutindeni, inclusiv celor din Diaspora, să aibă pe agenda lor, ca prioritate absolută, susținerea eforturilor pentru readucerea R.Moldova în România Reîntregită.

4. Cerem Presedințiilor, Parlamentelor, Guvernelor, partidelor politice, societăților civile din ambele state românești să adopte o pozitie comună și unitară în problema națională și, în concordanță cu idealurile unității naționale și ale Statului unitar Român, precum și cu spiritul Declarației de Independență a R.Moldova din 27 august 1991, să reconfirme Actul Unirii din 27 martie 1918, aducându-se ajustările respective în Constituția României, după exemplul Germaniei reunificate. Ziua de 27 martie 1918 să fie declarată sărbătoare națională.

5. Cerem ca autoritățile celor două state românești, de pe ambele părți ale Prutului, să facă angajamente publice și să asigure fondurile necesare pentru restabilirea, din anonimat, a monumentului, distrus de către Armata Sovietică în 1944, – “Turnul Dezrobirii Basarabiei” în s.Ghidighici, mun.Chișinău, cu edificarea ulterioară a Memorialului Patimilor Românești, care reprezintă omagiul adus martirilor români ai ocupației sovietice, conformându-se Declarației politice din 9 iunie 2009, prezentată în plenul Senatului de Președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului, care susținea necesitatea construirii acestui Memorial prin inițiativele românilor din întreaga lume.

6. Considerăm că cele două Guverne, de la București și Chișinău au datoria morală, față de destinul neamului românesc, să întreprindă măsuri politice și diplomatice concrete, pentru a sensibiliza opinia publică internațională, instituțiile Uniunii Europene și celelalte state, asupra dorinței poporului român de reunificare printr-un proces asemănător celui al națiunii germane. Cerem armonizarea politicii externe în direcția reprezentării comune a unei politici naționale, care să conducă la o tranziție fără sincope, spre integrarea Basarabiei în România și, prin aceasta, populația Basarabiei să obțină de drept cetățenia Uniunii Europene.

87,25% dintre români sunt de acord cu Unirea (Sunt rezultatele unui sondaj realizat de către Centrul Român de Studii și Strategii și publicat la 17 august 2012, care au scos în vedere că majoritatea covârșitoare a cetățenilor României sunt de acord cu o eventuală Unire a celor două state românești).

7. Îndemnăm partidele liberale, democratice de dreapta, ca forțe politice proromânesti și prounioniste din R.Moldova, să dea dovadă de maturitate politică, înțelepciune și să gaseasca modalitatea, în interesul național, ca, în cel mai scurt timp, să se unească într-un front comun, constituind o forta credibila si reprezentativă a populației majoritare românesti din Basarabia.

8. În scopul realizării dezideratului reîntregirii Țării, Consiliul Unirii propune partidelor politice și societății civile, spre discuție, un proiect de concept (viziunea unioniștilor ) procedural de Reîntregire a Țării:

Premiza: Inițierea proiectului să fie susținută de ambele Parlamente și coordonată la nivel de societăți civile.

Conținutul structural al Conceptului:

1.Pregătirea și elaborarea unui studiu istorico-juridic în problema consecințelor ruperii teritoriului de la Est de Prut de către Rusia (perioada 1812 – 2012);

2. Argumentarea și elaborarea scenariului Reîntregirii:

2.1. Etapă I – pregătitoare: elaborarea proiectelor politice, culturale și socio-economice, în scopul consolidării societății de pe ambele maluri ale Prutului, în susținerea ideii de Reîntregire a Țării, după modelul german; pregătirea (cu strângere de semnături) și înaintarea către autoritățile române a unei petiții de revendicare a dreptului la cetățenia română, prin adoptarea unui act normativ, conform căruia toți basarabenii și bucovinenii, care au depus, în condiții legale, o cerere de recunoaștere a cetățeniei române la Ministerul Justiției sau la Consulatul României din Chișinău, Cernăuți sau Odesa, să fie recunoscuți ca cetățeni români și repuși în drepturile cetățenești, prin eliberarea de către MAI a actelor de identitate.

Noi, basarabenii ”suntem români și punctum”. Statul Român nu ne-a retras cetățenia, noi nu ne-am dezis de ea. Deci, suntem cetățeni romani, cu întreruperi sub ocupație străină. Cazul e analogic celui al Mitropoliei Basarabiei.

2.2. Etapă II – anularea consecințelor Pactului Molotov-Ribentrop și realizarea actului Reîntregirii prin deciziile Parlamentelor de la București și Chișinău;

            3. Apriori (premărgător) procesului propriu-zis de Reîntregire:

3.1. Elaborarea și punerea în acțiune a unui plan strategic de acțiuni comune pentru sincronizarea proceselor social-economice din cele două state românești, elaborarea și realizarea proiectelor comune, în special privind modernizarea societății și dezvoltarea Infrastructurii;

3.2. Inițierea și negocierea cu UE, SUA și România a unui plan de modernizare multidimensional, a unui Plan MARSHALL.

Proiectul elaborat urmează a fi mediatizat pentru discuții și îmbunătățiri din partea societății civile, a partidelor politice și a instituțiilor publice de pe ambele maluri ale Prutului, aprobat ulterioar de către ambele Parlamente. Noi vedem o Românie reîntregită, prin prisma potențialului uman și a atuurilor politico-economice ale României modernizate, cu care ne vom mândri noi, copii și nepoții noștri : O Țară cu o populație de peste 25 milioane de locuitori, cu un grad înalt de securitate, România va deveni a doua mare piață în Europa Centrală. Poziția sa geografică, geopolitică, tezaurul național, importanța resurselor naturale, potențialul intelectual și o mână de lucru calificată sunt factori favorizanți.

Dumnezeu sa ajute Națiunea Româna să-si împlineasca idealul național al Reîntregirii.

Chișinău, 27 martie 2013

 

Către Excelența Sa,

Președintele Republicii Moldova, dl Nicolae Timofti

Poziția Consiliului Unirii privind căile de depășire a crizei politice din R.Moldova

 

Stimate Domnule Președinte,

Noi, membrii Consiliului Unirii, în cadrul căruia activează Partidul Național Liberal din Republica Moldova, Asociația veteranilor de război – 1992 ”Tiras-Tighina”, alte partide din Republica Moldova și din România și numeroase organizații nonguvernamentale, persoane din diaspora românească – reprezentanți activi ai societății civile, îngrijorați de situația politică tensionată, cauzată de prestația clasei politice de la guvernare, ne exprimăm poziția, urmărind un singur scop – sensibilizarea societății în legătură cu responsabilitatea tuturor pentru momentul politic, pentru a-l influența prin atitudinea luată de membrii CU.

În 2010, Alianța pentru Integrare Europeană a inițiat  un obiectiv de interes național major – accederea R.Moldova în  UE. Acordul de Constituire a AIE-2 includea valorile și principiile pe care noua coaliție de guvernământ s-a angajat să le promoveze, acestea cuprinzând 7 priorități:

  1. Integrarea europeană

  2. Reintegrarea statului

  3. O creștere economică sustenabilă

  4. Supremația legii și neutralizarea corupției

  5. O politică externă eficientă și echilibrată

  6. Descentralizarea puterii

  7. Combaterea sărăciei. Servicii publice de calitate

La numai doi ani de existență, liantul de «beton» al coaliției a fost erodat prin fenomenele nocive din interior (mafia, corupția, interesele înguste de partid, oligahizarea sistemelor politic și economic ș.a.) și influențele antinaționale din exterior, cedând lamentabil.

În toți anii de după Independență, în perioadele când vectorul european al celui de-al doilea stat românesc devine mai pronunțat și mai realizabil, inițiatorul și sprijinitorul separatismului, Federația Rusă, regizează provocări pentru deturnarea demersului european al statului, prin slăbirea securității politico-militare și economice a statului, călcându-ne în picioare ca parte a unei națiuni mari, cu istorie bogată, România – acum membră a familiei euroatlantice. Iar Chișinăul oficial, în loc să manifeste demnitate națională, să ceară un tratament adecvat din partea Moscovei, se complace și tace.

Nici o guvernare, până în prezent, nu a luat măsurile necesare pentru a negocia cu F.Rusă de pe poziție de stat suveran și independent, ce nu ar permite implicarea factorilor externi în treburile noastre interne. Nici față de liderii separatiști nu se aplică, în continuare, legea, nu au fost demascate acțiunile capilor „coloanei a cincea” de a ne menține ca stat-ostatic pe orbita intereselor antieuropene și antiromânești ale F.Ruse. Necontracararea acestor procese submersibile ne demonstrează că actuala conducere nu apără nici integritatea statului în fața ingerințelor forțelor ostile cauzei naționale, drept dovadă e și formarea, în luna februarie, a unor detașamente paramilitare căzăcești la Ocnița, Otaci, Comrat, cu sprijinul autorităților publice locale. Adevărul pare să fie că cei ce conduc R.Moldova nu știu, de fapt, care e cauza noastră națională.

Această stare de lucruri, suprapusă unei crize permanente de sistem, a adus statul în prag de faliment. La nivel oficial, în rapoarte și în declarațiile demnitarilor, nu se întrevede o îngrijorare ce ar trebui să fie strigătoare la cer, urmare a stagnării proceselor de reformare și modernizare a statului. Nu se recunoaște (este o temă tabu) că societatea, în ansamblu, se află de multă vreme într-o criză de sistem profundă, neînregistrîndu-se, practic, o creștere economică!

Este cert că o politică, insuficient de bine explicată, nu are șansa de a fi acceptată de cei pe care îi vizeaza: oamenii.

De ce atâta forfotă în jurul intereselor clasei politice de la guvernare? Pentru că, în spatele acesteia, se află o populație însărăcită în proporție de 95%, lăsată de izbeliște, marginalizată și uitată inclusiv de mass media! Această stare toarnă apă la moara comuniștilor și a generat, inevitabil, a doua criză politică din ultimii doi ani, compromițând proiectul politic al integrării celui de-al doilea stat românesc în Europa!

Ca urmare, societatea a intrat într-o perioadă de debusolare totală, toată lumea caută vinovații, mai ales pe segmentul de centru-dreapta al eșichierului politic.

Suntem convinși și conștienți că vina, de fapt, cade pe liderii și echipele de conducere a partidelor, care uzurpează actul decizional în structurile politice, ce neglijează mecanismele democratice în entități politice gestionate ca SRL-urile. Aceasta este lecția de bază pentru regândirea și reformarea sistemului politic și electoral, ce generează astăzi monopolul politic oligarhic.

Sondajele indică un nivel de neîncredere în guvernarea R.Moldova, decăzut până la 10%, raportat catastrofal și la regimul comunist! Cauza rezidă și în declarațiile liderilor AIE și ale Opoziției, în încercările fatale de redirecționare a demersului proeuropean, prin declanșarea de alegeri parlamentare anticipate.

Cum vedem noi, unioniștii, ieșirea din actuala criza politică.

Domnule Președinte,

Sperăm ca această Poziție a Consiliului Unirii, ca Platformă unionistă parte a societății civile, să fie apreciată ca o presiune curajoasă și adecvată în luarea deciziilor de către Excelența Voastră în zile de grea cumpănă.

Propunerea are menirea să calmeze rivalitatea din alianță, să contribuie la identificarea consensului în AIE -3 – singura condiție ce ar putea evita naufragiul vectorului european. Comuniștii antieuropeni și antiromâni, la fel ca și socialiștii, ieșiți din găoacea comunistă, nu pot fi o alternativă conducerii actuale a statului.

Considerăm drept important rolul pe care îl puteți avea acum prin autoritatea funcției, prin experiența de a alege grâul de neghină, prin voința de a menține echilibrul în societate și a realiza idealul național.

Există șansa de a nu se devia de la calea marcată de AIE spre UE.  Iată cele TREI condiții obligatorii:

 Toți factorii decizionali să aplice, în elaborarea soluției, o abordare realistă, sinceră, adecvată momentului, punându-se la negocieri în față Adevărul și Interesul Național.

 

Programul de guvernare, relativ bun, să fie transmis spre realizare noului cabinet AIE, pentru a se porni, din mers, la acțiuni.

 

Acceptarea unei soluții de consens – a unui Guvern condus de o personalitate – lider informal din societatea civilă sau mediul din afaceri, care ar face față provocărilor expuse în Poziția noastră.

Înscăunarea unui Cabinet Tehnocrat al Salvării Naționale, condus de un lider proeuropean, ar spori dialogul obiectiv al formațiunilor din Alianță, ar reduce influența liderilor de partid asupra politicilor Guvernului și ar evita utilizarea abuzivă a resurselor administrative de către componentele AIE în viitoarele alegeri. Succesul sau insuccesul acestei echipe va depinde de majoritatea parlamentară, de responsabilitatea colectivă asumată pentru eficiența actului decizional, de concentrarea eforturilor pentru realizarea Programului de guvernare.

Societatea este în căutarea unui lider național. Istoria ne arată că marile evenimente sunt opera unor mari personalități – Isus Hristos, Ștefan cel Mare și Sfânt, Napoleon, Lee Kuan Yew ș.a. Partea din stânga Prutului a națiunii române este în căutarea, identificarea și promovarea unui lider vizionar, stâlp al spiritualității dacice, înțelept, carismatic, patriot cu demnitate, ghidat de interesele poporului, capabil să-și asume destinul Țării, gata de sacrificiu pentru reîntregirea și modernizarea Statului în cadrul UE.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat la Chișinău: «Am avansat negocierile privind Acordul de Asociere. Democrația și ordinea de drept stau la baza acestui acord. Scopul nostru comun este de a încorpora drepturile omului și a include economia Moldovei în economia vastă a Europei. Trebuie să ne asigurăm anumite standarde, pentru ca să deveniți parte a acestei Uniuni, pentru că astfel UE va deschide mai multe uși».

Platforma Consiliul Unirii, comemorând cu adancă pietate și mândrie națională Actul istoric de la 27 Martie 1918, prin care Sfatul Țării de la Chișinău a dat semnalul înfăptuirii României Întregite, a demonstrat conștiința că starea de separare actuală a României, în totală contradicție cu moștenirea lăsată de anul 1918, trebuie îndreptată spre reîmplinirea idealului național al Reîntregirii, prin eforturile forțelor civile și politice românești și implicarea majoră a statutului.

În speranța că Poziția noastră va fi auzită, primiți, domnule Președinte Nicolae Timofti, asigurările noastre de adâncă considerație.

În numele Consiliului Unirii semnează :

 

Ștefan Maimescu, ex-deputat, membru al Consiliului Național al Unirii-1991, membru al

Consiliului ,,Asociației Parlamentul-90”, președintele Asociației socio-culturale ”Maluri de Prut” din Italia

Anatol Caraman, locotenent-colonel, cavaler al Ordinului “Ștefan cel Mare”,

președintele Asociației Veteranilor Războiului – 1992 ”Tiras-Tighina”

Gheorghe Mârzencu, ziarist, membru ai Asociației obștești ”Memoria victimelor regimului

totalitar comunist”

Gheorghe Viță, jurist, președintele Uniunii Românilor din Basarabia, nordul Bucovinei și

Ținutul Herța

Vitalia Pavlicenco, doctor în filologia română, ex-deputat, deținătoare a Ordinului Național al

României “Pentru Merit” în Grad de Comandor, președintele PNL

Anatolie Revenco, vicepreședinte al Partidului Național Liberal

Timotei Țurcanu, inginer

Consiliul Unirii

Chișinău, 27 martie 2013

 

 

,

 RESOVIETIZAREA BALCANILOR 2

Cand  am  scris  articolul  ” Resovietizarea  Balcanilor ” pe  care  l-am  postat  pe  www.rbnpress.info  si abia -abia  a  obtinut  vreo  30  de  ” like ” – uri , probabil multi  dintre  Domniile  Voastre  ati  spus  in  gand ” mai  da- l incolo  si  pe  Dacian  asta  cu  obsesiile  lui  anti – rusesti  cu  tot … ” . Dar  iata  ca  lucrurile  incep  sa  se  intample  cu  adevarat . Bunaoara ,  azi  28  martie 2013 , a  doua  zi  dupa  ce  cateva  ONG -uri  au  marcat  prin  diverse  actiuni  culturale  ” cea  de-a  95 -a  aniversare a  Unirii  Basarabiei  cu  Patria – Mama ” , niste  decidenti  au  hotarat  sa-l  dea  afara  pe  Cristian  Dumitru , istoric , din functia  de  director  general  si  din  organigrama  Institutului  ” Eudoxiu  Hurmuzachi ” pentru  Romanii  de  Pretutindeni . Cei  drept  la  cei  31 de  ani  ai  sai  , Cristi  Dumitru n-a  apucat  sa  fie  nici  membru  PCR , nici  ” turnator ” la  vechea  securitate si  mai  este  si  ROMAN …!  In  plus  NU  a  furat , Nu  a  trait  din  ” spagi ” , pe  scurt  numai  ” defecte ” … A  muncit si  s-a  dedicat  sustinerii  NECONDITIONATE  a  comunitatilor romanesti din provinciile  istorice  romanesti  situate  in  jurul  Romaniei . Spun  acestea  , deoarece  am  apucat  sa- l  cunosc  si  sa  colaborez  voluntar  la  anumite  actiuni  culturale  comune .  Nu  a  mai  contat  nici  faptul  ca  Cristi  Dumitru  era  in  concediu  de  odihna  si  din  puct  de  vedere  legal  NU  i se  putea  desface  contractul  de  munca  in  aceasta  perioada . La  fel  cum  NU  a  contat  faptul  ca  acelasi  Cristi  Dumitru  NU  era  si  nu  este membru  al  nici unui  partid  politic . Bine  , veti spune , dar  poate  a  fost  inlocuit  cu  o  persoana  si  mai  competenta . Asa  am  gandit si eu  pana am  aflat  numele  persoanei  desemnate  sa  devina  Director   General  al  Institului ” Eudoxiu  Hurmuzachi ” pentru  Romanii  de  Pretutindeni . Este  vorba  de doamna  SVETLANA   PREOTEASA .  Domnia  Sa  a  si  declarat  inca  din prima  zi  ca  ” Nu stie  NIMIC  DESPRE  ROMANII  DIN  JURUL  ROMANIEI ” . Eu cred  ca  nici   NU trebuie , ca  daca  stia  mai multe  NU  ar  mai  fi  fost  numita  … Concluziile va  rog  sa  le  trageti  Dvs …

Mult  succes  Tovarasi  … D D

CISTESTE SI …

RESOVIETIZAREA BALCANILOR 1

,

Curățirea Basarabiei (I) Renașterea

Statuia Regelui Ferdinand la Chișinău

 

Motto:

„Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.”

Limba noastră, de Alecu Matevici, preot și poet basarabean mort de tifos pe frontul Moldovei în august 1917

Trupele române, strânse în bucata ce mai rămăsese din România la sfârșitul lui 1917, respectiv nordul Moldovei, făceau față cu succes trupelor rusești bolșevizate puse pe jaf și anarhie, ba chiar pe instaurarea comunismului în România prin arestarea regelui și executarea guvernului. Prin luptele grele de la Galați, Fălticeni, Mihăileni, Pașcani și alte părți au reușit dezarmarea și evacuarea celor peste un milion de ruși din țară (vezi Primele lupte cu bolșevicii) în doar o lună și jumătate. În timp ce la vest de Prut se dădeau lupte și se petreceau aceste lucruri, Basarabia era la marginea prăpastiei.

 images

Revoluția rusească

Se împlinise mai bine de un secol de stăpânire rusească în Basarabia, ocupată de la 1812. Cum le era obiceiul, autoritățile ruse la început au lăsat organele locale de conducere, sub forma unei autonomii locale conduse de boierii moldoveni, pentru ca în câțiva ani să desființeze autoguvernarea transformând Basarabia într-o gubernie rusească, în care începuse să se manifeste cea mai dură formă de împilare și rusificare cu putință. Deznaționalizarea era mult mai dură ca și cea a românilor din Ardeal, astfel se poate explica cum de au reușit în o sută de ani mai mult decât ungurii în nouă sute. Învățământul, biserica, administrația, totul era în limba rusă, vorbită doar de slujbașii și coloniștii aduși aici cu zecile de mii, pentru a face să dispară cu desăvârșire orice element românesc, la fel cum rușii și apoi sovieticii au făcut să dispară zeci de popoare despre care a rămas doar amintirea. Boierii care nu se rusificau erau trimiși în Siberia sau nevoiți să se refugieze dincoace de Prut. Tatălui marelui cărturar Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Hașdeu, nu i s-a permis să vină în România pentru a-și ridica titlul de membru al Academiei Române, în timp ce fratele mai mare și-a sfârșit zilele în Siberia pentru vina de a fi român. Bogdan Petriceicu Hașdeu a reușit să vină în România unde a devenit cea mai importantă personalitate culturală românească a secolului XIX.

În timpul revoluției eșuate de la 1905-1906 au avut moldovenii de la est de Prut prima zvârcolire naționalistă mai serioasă, atunci apărând primele ziare în limba română după aproape o sută de ani (cu caractere chirilice), atunci afirmându-se în arena luptei pentru renașterea națională mai mulți patrioți basarabeni care vor deveni baza Partidului Național Moldovenesc zece ani mai târziu, deoarece revoluția a fost înăbușită (Pantelimon Halipa, Ion Pelivan, E. Catelli, Ștefan Ciobanu, Anatolie Moraru, Simion Murafa, episcopul Gurie Grosu și mulți alții).

După trei ani de război mondial, în martie 1917 izbucnește revoluția care l-a detronat pe țarul Nicolae al II-lea. Guvernul Kerenski decide continuarea războiului, dar este prea slab pentru a stăpâni anarhia care se extinde inclusiv în cadrul forțelor armate. Acestea erau condițiile în care românii au fost nevoiți să ducă bătăliile decisive din vara lui 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, alături de aliații ruși care părăseau pozițiile de la primele focuri. Totuși, au fost ruși care au luptat eroic, mai ales unitățile încadrate cu soldați basarabeni, trimise pe frontul românesc pe motiv că în apropierea căminelor lor de peste Prut vor lupta cu mai mare bravură, fapt care s-a dovedit în practică. Așa a fost cazul diviziei a XIV-a ruse, formată din basarabeni, precum și a artileriei ruse la Mărășești, încadrată în mare parte cu basarabeni. Chiar comandantul artileriei ruse, generalul Grigoriev, a fost ucis în luptă și conform dorinței sale a fost înmormântat alături de cei cu care a luptat. Astăzi își doarme somnul de veci în Mausoleul de la Mărășești, alături de generalul Eremia Grigorescu, alt erou de la Mărășești, mort de gripă spaniolă în 1919.

Dar participarea basarabenilor la luptă alături de trupele române, pe teritoriul românesc, a avut efecte pe care conducerea rusă nu le-a anticipat. Trăind alături de soldații români, de civilii români, basarabenii s-au convins că erau același popor, cu nimic diferiți unii de alții. Redeșteptarea conștiinței naționale se petrecea și pe teritoriul Basarabiei, pe unde se scurgeau refugiații români sau veneau voluntarii ardeleni și bucovineni în detașamente de luptă constituite din foștii prizonieri luați de ruși de la armata austro-ungară. În timpul foametei și epidemiei de tifos din nordul Moldovei rămas liber în iarna 1916-1917, grânele de pe teritoriul basarabean au salvat România, tot acolo au fost duse imense cirezi de vite și oi evacuate din teritoriul ocupat. Medici și civili basarabeni au plecat la Iași și în alte puncte pentru a lupta împotriva tifosului și mulți au căzut victimă epidemiei, chiar și marele poet basarabean Alexei sau Alecu Mateevici, autorul poeziei „Limba noastră”.
Pentru a scoate Rusia din război, germanii organizează deplasarea lui Lenin în Rusia într-un vagon sigilat. Ajuns la Sankt Petersburg, acesta își organizează adepții și reușește lovitura de stat bolșevică din noiembrie 1917, numită apoi în istoriografia sovietică Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (după calendarul vechi). Apoi decide încheierea războiului, pentru a se concentra asupra cuceririi puterii în Rusia și instaurării regimului bolșevic. Lenin s-a aliat cu oricine și apoi i-a anihilat la momentul potrivit, așa a făcut cu menșevicii, cu marinarii răsculați din Kronstadt sau cu Ucraina. La fel, a îndemnat republicile foste ruse să-și manifeste autonomia, pentru a le strivi tot la momentul oportun, cum a fost cazul în Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și cum va încerca în Basarabia. Fiindcă Lenin și Trotsky aveau planuri mari, gândeau revoluția permanentă care trebuia realizată inclusiv cu forța armelor Armatei Roșii până ce întreg globul va deveni sovietic. Dar după eșecurile din Polonia în 1920 și în Ungaria, România și Basarabia mai devreme, teoria lui Stalin a devenit preponderentă, cea a consolidării revoluției proletare într-un stat până ce restul vor deveni pregătite. De fapt, până ce URSS va deveni pregătită să le înghită, ceea ce s-a petrecut începând cu deceniul patru al secolului XX, până atunci URSS asigurându-și stăpânirea în Siberia, strivirea contrarevoluționarilor albi Denikin și Kolceak, și o înarmare corespunzătoare. Două țări au anulat planul lui Lenin și Trotsky. Acestea au fost România și Polonia.

România a făcut-o prin curățarea propriei țări de bolșevici, apoi în 1919, de stârpirea bolșevismului unguresc al lui Bela Kuhn (vezi Războiul româno-ungar de la 1919 (III) De la Tisa la Budapesta și cele două precedente) Mai mult, românii au anulat tentativele de bolșevizare apărute în 1918 în Viena și Praga (vezi capitolul „Viena și Praga sub stăpânire românească” din articolul Revoluția din Ardeal și gărzile naționale române (I)). Polonia, prin lupta de pe Vistula, numită și miracolul de pe Vistula, a oprit ofensiva sovietică asupra Varșoviei în 1920. Dar până atunci, România va elibera Basarabia, și nu oricum, ci prin baioneta soldatului țăran care l-a oprit pe Mackensen, i-a îngenuncheat pe cei mai buni soldați din lume, a câștigat respectul lumii întregi, și care mai apoi va face strajă la Nistru și va intra în singura capitală inamică ocupată de Antanta, Budapesta, atârnând în vârful Palatului Parlamentului ungar opinca care l-a adus pe acest soldat țăran până aici, din negura istoriei, de la Sarmisegetusa până la Budapesta (vezi Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta ).

Dificultățile recuperării istoriei deturnate

Istoria noastră a fost furată, ciuntită, deturnată de zeci de ani de minciuni sau atitudini care subestimează rolul românilor în evenimentele istorice, punând sub semnul întrebării inclusiv ideea continuității pentru a induce în subliminalul colectiv psihologia unor tolerați, a unui popor de sclavi, cu atât mai ușor de condus și de manipulat. Cei care au încercat și în mare parte, în unele părți au și reușit aceasta, nu au făcut-o singuri. Nu au fost doar străini, n-ar fi reușit singuri, cozile lor de topor au fost români, care s-au pus în slujba dușmanului nu din precepte filozofice sau după vorba „capul plecat sabia nu-l taie”, ci pentru mărunte și iluzorii, de cele mai multe ori, beneficii personale, fie că vorbim de cele materiale sau de satisfacerea orgoliului sau poftei de putere. Spuneam că au fost iluzorii de cele mai multe ori, fiindcă multe din aceste cozi de topor au fost eliminate tocmai de tovarășii de drum care s-au scuturat de ele ca de niște unelte devenite nefolositoare, cazul lui Lucrețiu Pătrășcanu nefiind singular. Cozile de topor apar și se manifestă chiar și în ziua de astăzi, cele mai vizibile fiind cele sub forma unui Voronin sau Vasile Stati și mulți alții.

Basarabia a avut soarta cea mai crudă și din acest punct de vedere, al spălării identității. Propaganda antiromânească, prin care se încearcă inventarea unui alt popor, cel moldovenesc diferit de cel român, se continuă deșănțată, vizibilă, la ordinea zilei. Și basarabenii nu au mijloace să se apere, istoria lor și a românilor este pervertită aici de generații, și mare parte din documentele pe care s-ar baza o cercetare istorică la Chișinău au fost distruse sau furate de ocupațiile rusești din 1940 sau după 1944. Chiar și în România au dispărut o mulțime dintre acestea, iar actualii istorici, majoritatea, nu au interes să desfășoare o activitate reală de scoatere la lumină a celor rămase, și sunt multe. Întrebați de ce acest dezinteres, ți se răspunde invariabil, lipsa de fonduri. De parcă Eminescu, Coșbuc, Negruzzi sau Hașdeu s-au uitat la fonduri când au cercetat prin arhive prăfuite sau biblioteci insalubre.

Spuneam că mare parte din documentele de arhivă s-au pierdut sau au fost distruse de comuniști sau de alți inconștienți. Cu atât mai mare mi se pare meritul unor mari români, de la simpli martori până la participanții de marcă la unele evenimente, care, atâția câți au scăpat din închisorile comuniste, revenind acasă, bătrâni și bolnavi, cu sănătatea zdruncinată iremediabil, s-au apucat să-și scrie mărturiile cum s-au priceput mai bine, știind că nu vor putea fi publicate niciodată în timpul vieții lor scurte care le-a mai rămas, dar cu încredere în viitorul românilor, pentru a lăsa mărturie și a combate minciunile propagate pe toate canalele disponibile. Hăituiți de securiști, care le confiscau când reușeau toate documentele, acești martiri ai neamului s-au martirizat încă o dată pentru a lăsa mărturii cu atât mai valoroase cu cât au fost scrise cu limbă de moarte.

Așa a apărut la noi, după 1990, ca parte a literaturii de sertar, memorialistica de sertar, multe din ele salvate ca prin minune, dar câte altele nu s-au pierdut? „România în al doilea război mondial”, operă a lui Constantin Kirițescu, cunoscut mai ales pentru cartea sa „România în războiul mondial”, scrisă în anii dictaturii staliniste pe baza discuțiilor cu foști diplomați și ofițeri, a fost considerată pierdută, autorul arestat și anchetat tocmai pentru aceste întâlniri, dar după ce a fost eliberat a continuat să scrie până la moartea sa în 1965. Fiul său a crezut manuscrisul pierdut definitiv, mai ales că locuința tatălui său a fost repartizată unor fel de fel de indivizi care mai mult au distrus-o. Dar manuscrisul a fost găsit după aproape treizeci de ani de la moartea autorului. La fel, cartea lui Vasile Harea, participant la fenomenele revoluționare din Basarabia ca și redactor la Cuvântul Moldovenesc, precum și la unirea Basarabiei cu România, manuscrisul „Basarabia pe drumul unirii” a fost salvat de un securist care în timpul percheziției și a confiscării documentelor s-a făcut că nu vede unul dintre exemplare, lăsând autorul să-și continue munca. Dar asemenea exemple au fost rare, majoritatea manuscriselor salvate s-au datorat autorilor și familiilor acestora, mai cu seamă urmașilor prin grija cărora au fost publicate după 1990. Din această categorie voi cita pe cele folosite în redactarea acestui articol, pe lângă ultimul menționat, al lui Vasile Harea, respectiv Testament pentru urmași, autori Pantelimon Halipa și Anatolie Moraru, ambii membri în Sfatul Țării la 1918, precum și istoricul Alexandru V. Boldur, „Imperialismul sovietic și România”, autorul fiind martor la revoluția rusă de la Petrograd.

Renașterea Basarabiei

Declanșarea revoluției rusești și prin aceasta scăderea autorității centrale asupra popoarelor ce compuneau imperiul țarilor a avut un rol preponderent în renașterea mișcărilor naționale ale polonezilor, balticilor, ucrainenilor, georgienilor și nu în ultimul rând a moldovenilor. O descriere amănunțită a acestei perioade, a luptei basarabenilor pentru libertate, ar fi necesară, dar depășește cu mult limitele unui articol. De aceea mă voi mulțumi să enumăr principalele evenimente, invitându-i pe cei interesați să studieze cărțile apărute pe această temă, mult prea puține față de câte ar fi necesare.

În aprilie 1917, o serie de congrese moldovenești ale țăranilor, preoților, militarilor, cer două lucruri: autonomia politică a Basarabiei și înființarea unui organ legislativ, Sfatul Țării, precum și a unui guvern basarabean. Atmosfera era entuziastă, tricolorul românesc flutura peste tot, se țineau discursuri impresionante, soldații moldoveni defilau pe străzi cu tricolorul în mână. Dar erau prea puțini și dezertorii ruși bolșevizați prea mulți.

Din luna mai 1917, se înmulțesc numărul de bande de dezertori ruși de pe front care cutreieră Basarabia, jefuiesc, ucid, violează, bande scăpate total de sub orice control. Numărul lor va crește continuu, mare parte dintre ele bolșevizându-se, ajungând la un maxim după începerea expulzării dezertorilor de pe teritoriul de la vest de Prut, decembrie 1917 – ianuarie 1918. Pentru a încerca să controleze acest fenomen, generalul rus Scerbaceev, comandantul frontului, aprobă înființarea a 16 cohorte a câte o sută de soldați moldoveni, conduse de ofițeri moldoveni pentru păstrarea ordinii. Din păcate, acest număr se dovedește insuficient față de mulțimea bandelor înarmate inclusiv cu mitraliere.

La 22 iunie 1917 delegații ostașilor moldoveni de pe toate fronturile și unitățile de rezervă pun bazele unui comitet central cu sediul la Chișinău, iar la 16 iulie reprezentanții soldaților moldoveni de pe frontul rusesc se adună la Iași și cer convocarea la Chișinău o comisie de juriști care să elaboreze un proiect de declarație a autonomiei naționale și teritoriale a Basarabiei.

La 20 iulie 1917, toate organizațiile politice naționale, precum și comitetele soldaților moldoveni de la Chișinău și Odessa resping cu indignare pretențiile Ucrainei de a îngloba Basarabia între granițele sale, trimițând protestele atât la Kiev cât și la Petrograd, cerând acestuia din urmă ca populația românească din Basarabia să fie separată de Rusia, să i se aprobe autonomia în hotarele ei istorice și etnografice.

La 28 august 1917 i se cere generalului Scerbaceev de către comitetul Central Ostășesc Moldovenesc să retragă din Basarabia unitățile de rezervă rusești și să aprobe mărirea numărului cohortelor moldovene de la 16 la 50, plus 20 de cavalerie pentru că jafurile și violențele bandelor de dezertori ruși s-au înmulțit.

Aceste evenimente se petrec chiar în timpul bătăliilor cumplite din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, când soldații români au făcut minuni de vitejie, pe frontul de la Mărășești, patru divizii rezistând cu succes contra zece divizii dușmane, făcându-i pe inamici să muște țărâna scumpă a României.

Congresele și solicitările diferitelor pături sociale din Basarabia au continuat, toate având aceleași concluzii și rezoluții referitoare la situația imposibilă creată de bandele de dezertori, majoritatea bolșevizați. la 21 octombrie este proclamată de către primul Congres ostășesc Basarabia Republică autonomă și proclamă înființarea parlamentului, Sfatul Țării, la 23 octombrie 1917, sub președinția lui I. Inculeț, vicepreședinte Pan Halipa. Acesta se întrunește la 21 noiembrie 1917, cu reprezentanți ai tuturor organizațiilor naționale, sociale și politice, economice și profesionale. Sfatul Țării avea 120 de deputați, 86 moldoveni și 36 din minoritățile naționale, în total 120 de deputați. La 2 decembrie Sfatul țării a proclamat Basarabia Republică Democratică Federativă, iar la 8 decembrie 1917 este trimisă o delegație la Iași la reprezentanții Antantei ca să acorde ajutor militar contra barbariei din Basarabia. Dar de către cine? Armatele rusești erau în descompunere, iar după evenimentele ulterioare de la Socola (vezi articolul mai sus menționat) până și cartierul general al lui Scerbaceev era păzit de soldații români, care țineau și frontul, iar mai apoi vor scoate cu forța armelor trupele rusești din țară. Antanta promite o divizie sârbească de la Odessa și una cehoslovacă din Kiev, dar acest lucru nu se va materializa niciodată. Rămânea o singură soluție, la fel cum s-a întâmplat și în 1919 contra bolșevicilor unguri, baioneta necruțătoare a soldatului român.

Fiindcă situația în Basarabia era tragică. Vasile Harea, martor ocular: „Armate întregi, conduse deseori de soldați aleși de masa soldățească, la sosirea într-o localitate și dând peste depozite de vin și spirtoase, le spărgeau, se îmbătau într-un asemenea hal încât pierdeau tot ce era omenesc în ei și apoi pornea dezmățul care se solda cu pogromuri implicând distrugerea în averea obștească, atacarea caselor sătești și orășenești. La împotriviri răspundeau cu omoruri de oameni, cu terorizarea întregii populații localnice. Asemenea binefaceri rusești le-au cunoscut majoritatea orașelor basarabene, ca Bălți, Soroca, Orhei, Tighina, Cahul, Bolgrad, Cetatea Albă și Ismail, precum și târgușoarele Fălești, Florești, Leova, Șoldănești, Hâncești și altele, precum și foarte multe sate precum Olănești, Tuzla, Isacova, Hârbovăți etc.” „ …uneori un grup de soldați înarmați oprea camionul în stradă, ei coborau, sunau la intrare și când cineva din casă întredeschidea ușa ca să vadă cine este, era împușcat cu un foc de armă sau tras afară și acolo omorât. Odată intrați în casă imobilizau sub amenințarea armelor pe toți ai casei care asistau în tăcere la deposedarea de întregul avut aruncat în camion, căci dacă cineva se văieta era de îndată lichidat. Alteori intrau în curte aruncând câinilor alimente otrăvite și de acolo în casă…” (Vasile Harea, op. cit.).

În acest timp, existau o mulțime de organizații revoluționare care vor deveni bolșevice sau velicoruse pe teritoriul basarabean. Sovietul soldaților și muncitorilor din Chișinău, Sovietul gubernial al soldaților și muncitorilor, Comitetul executiv pentru apărarea revoluției, Comitetul pentru salvarea revoluției, Comitetul militar al revoluției din regiunea de sud, Comitetul pentru reunirea comitetelor sovietice din Basarabia, doar o parte dintre ele. Toate nu făceau nimic pentru potolirea anarhiei, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori se raliau acestor bande scăpate de sub control. Dar cel mai important, la 28 decembrie 1917 s-a constituit la Chișinău Secția Frontului Românesc al Rumcerodului, distrusă la Iași de când cu tentativa lui Rochal de a cuceri puterea. Nu trebuie uitat că acest Rochal a stat două zile la Chișinău înainte de a-și găsi sfârșitul la Socola, timp în care a îndemnat organizațiile bolșevice să cucerească imediat puterea în Basarabia (vezi articolul sus menționat). Deci aceasta reprezenta Rumcerodul, abrevierea de la Rum (Rumânski front) cer (Cernoe More, Marea Neagră) od (Odessa), deci cele trei realități militare, frontul românesc, flota Mării Negre și teritoriul militar al Odessei.

Mai existau pe teritoriul basarabean unități mici românești, compuse de grupe de 10-20 de soldați români însărcinați cu paza unor depozite și obiective, dar ce au putut face aceștia în fața bandelor de sute de bolșevici puși pe jaf și pradă. Majoritatea au fost luați prizonieri și trimiși la Odessa, unde Cristian Rakovski a organizat detașamente de revoluționari în care i-a înglobat cu forța și pe prizonierii români, trimiși să lupte în stepele Rusiei pentru biruința revoluției bolșevice. Câți români au pierit în aceste lupte nu se va ști niciodată. Depozitele și trenurile capturate, bolșevicii le jefuiau și ce rămânea le trimiteau spre Rusia, în ideea că sunt avere rusească, chiar dacă erau cumpărate pe bani grei de către reprezentanții Antantei pentru necesitățile frontului.

Și jafurile și prădăciunile continuau, bolșevicii făcându-și mendrele nederanjați de nimeni. De ce ar fi plecat, atâta timp cât mai era de prădat, de jefuit, de violat, iar traiul și vinul erau bune? Victimele acestor barbari s-au numărat cu sutele, nimeni nu a putut ține vreo evidență. Lor le-au căzut pradă nu numai cetățenii pașnici, ci chiar fruntași ai renașterii basarabene, ca și Simion Murafa și Andrei Hodorogea, uciși de bandele bolșevice la 20 august 1917, la fel cum au fost asasinați mai târziu avocații Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș de către bandele ungurești bolșevizate un an și jumătate mai târziu în Transilvania. Bolșevicii au apărut la via lui Hodorogea, acolo unde el se afla alături de câțiva invitați. Ștefan Ciobanu și Vasile Harea, deși invitați, au zăbovit mai mult la mănăstirea Suruceni, altfel, în mod sigur, nu am mai fi putut vorbi despre academicianul Ștefan Ciobanu și memoriile lui Vasile Harea nu ne-ar fi parvenit niciodată. Bolșevicilor le-a ieșit în față Simion Murafa, încercând să-i potolească și să le distragă atenția de la restul invitaților care au încercat să se ascundă. A parlamentat cu ei, dar beția și setea de sânge a acestor sălbatici era prea mare. Văzându-l în uniformă militară, au tras împușcându-l în abdomen. Domnișoara Gavriliță și Andrei Hodorogea au sărit să-l panseze pentru a opri hemoragia. Bolșevicii l-au recunoscut imediat pe Hodorogea, pe cel ce umbla prin sate în costum național și cu tricolorul în mână, îndemnând românii la renașterea națională. Cu o ură atroce s-au năpustit asupra lui, potopindu-l cu lovituri cu paturi de armă și baionete. Invitații au fugit, unii au ajuns la Chișinău chemând ajutoare. Camionul cu soldați moldoveni sosiți la fața locului nu i-au mai găsit, cadavrele lor fiind aflate abia la morga spitalului. Acesta a fost sfârșitul celor doi mari patrioți moldoveni.

Chiar nepotul lui Ion Pelivan, elev în clasa a șaptea de liceu, va fi ucis de o bandă de bolșevici în primăvara lui 1918, pe motiv că purta tricolorul la reverul hainei. Acești bolșevici vor fi capturați ulterior și vor fi tratați de către trupele române conform legilor războiului. Pe scurt, au fost executați.

La sfârșitul anului 1917, după anihilarea cuibului bolșevic de la Socola, de lângă Iași, de către armata română, Rumcerodul de la Odessa ia decizia să cucerească puterea în Basarabia cu orice preț. În acest sens, trimite cu un tren spre Chișinău 50 de revoluționari pentru a organiza trupele rusești bolșevizate în debandadă de acolo și pentru a le dirija spre scopul suprem, arestarea Sfatului Țării și instaurarea puterii bolșevice în Basarabia, lucru nu prea dificil la prima vedere, din moment ce sute de mii de soldați ruși bolșevizați bântuiau țara. Dar din acești 50 de revoluționari plecați de la Odessa, doar 17 ajung la Chișinău, restul dezertând pe drum, fapt care spune multe despre disciplina acestora. De aici se deschide calea confruntărilor deschise între bolșevici și românii basarabeni, în ajutorul cărora vor sosi și trupele române care din nou vor decide soarta bătăliei cu tăișul și vârful baionetelor.

Limba noastră
de Alecu Mateevici

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au tara.
Limba noastră-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc si tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limba sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng si care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ti avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revărsată.

Bibliografie:
Ștefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iași, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmași, Editura Hyperion, Chișinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic și România, Editura Militară, București, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediția a doua, Editura Victor Frunză, București, 1992

CONTINUA SI…

Curățirea Basarabiei (II) Bătălia

Cristian Negrea

,

vladimir_voronin_reuAnumite surse din R.Moldova au dat ca sigur faptul ca Vladimir Voronin si-ar fi schimbat viziunea politica, viziune pe care si-ar fi expus-o intr-una din sedintele PCRM ce ar fi avut loc cu usile inchise.
Astfel Voronin analizand istoria de doua decenii a R.Moldova, a concluzionat in mod surprinzator ca statalitatea si independenta sunt o fictiune, iar Rusia nu este o solutie viabila si ca doar o orientare consecventa spre Romania va asigura stabilitatea si prosperitatea cetatenilor moldoveni. Acest subiect urmand a fi dezbatut in plenara largita care va avea loc la data de 1 aprilie.
De o fi una de o fi alta, Voronin seamana mult cu lupul a carui blana i s-a schimbat. Ramane sa ne convingem daca intradevar numai blana…
Problema este ca unii cetateni ai R. Moldova care sunt pro unionisti ar putea uita proverbul romanesc, iar la alegerile parlamentare care bat la usa sa il crediteze pe Voronin cu voturile lor.
Timpul va demonstra daca proverbul romanesc se aplica sau a fost anulat de vectori si interese care s-au pus in miscare din anumite directii importante in plan geostrategic directii ce pot misca si ghida in voie lideri, partide, tari si popoare.
Sau poate nu !

Dorian Theodor

,

Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mamă Romania, Redacția R.B.N.Press urează un sincer La Mulți Ani Românilor Basarabeni si tuturor Românilor de pretutindeni !525109_426363424124122_620614969_n

Sfatul-Tarii-la-momentul-Unirii-Basarabiei-cu-Tara-Basarabia-Bucovina.Info_

actul-unirii-basarabiei

,

… cantecul regretatului  Nicolae Sulac este iarasi actual !

Nistrule ce curgi la vale – numai dor si numai jale
Jalea-i pentru moldoveni – azi cazacii-s la Aneni
pe pamantul nostru drag…
__________________________________________
La Tighina-i sora mea – ma duc ca mi-e dor de ea,
Dar cazacii nu stiu carte – ei cu arma vin in spate –
pe pamantul nostru drag…
_____________________________________________
Ma apropii de pichet… – cazacu-mi pune tava-n piept,
“Кто такой, что за клиент ты – предьявите документы!”
pe pamantul nostru drag…
____________________________________________
Cand ma duc la sud in sat – isi bat joc si la Comrat!
“Здсеь больше не Молдавия – а Гагаузкая страна!”
pe pamantul nostru drag…
____________________________________________
Suntem tratati ca niste caini – Desteptati-va romani!
Azi pichetul e la Aneni – maine poate-i pe Ungheni,
pe pamantul nostru drag…

AVERTISMENT ! Ce ne mai pregateste Moscova? Cazacii lui Putin, „bratul armat clandestin al Rusiei ”,au descins de cateva zile la Comrat si ameninta Basarabia !

Cristian Campeanu – Romania Libera

Într-un articol scris pentru Jamestown Foundation, profesorul Paul Goble, expert în relații interetnice în regiunea eurasiatică și fost analist CIA, atrage atenția asupra faptului că la Comrat, capitala Regiunii Autonome Găgăuze, a reapărut un detașament de cazaci ruși, care pot fi utilizați de Moscova pentru a destabiliza situația și așa extrem de fragilă din Republica Moldova.

Cazacii și-au făcut apa­riția la Comrat în urmă cu două săp­­tămâni și, de atunci, au tulburat apele în micuța regiune populată în majoritate de etnici turci trecuți la creștinismul ortodox. Nu este limpede dacă i-a chemat cineva, dar este limpede că au fost primiți cu bunăvoință de autorități. Batalionul cazac al Bugeacului, cum se pare că se autointitulează aceste forțe paramilitare a solicitat recunoașterea oficială din partea ministerului de Justiție al Regiunii Găgăuze și, pentru a avea mai multe șanse, s-au grăbit să ridice mai mulți membri ai Adunării Naționale, legislativul de la Comrat, la rang de ofițeri superiori ai „Batalionului“. Scopul lor? „Să apere patria- mamă prin orice mijloace“.

Nu toată lumea de la Comrat s-a arătat încântată de apariția rușilor, scrie profesorul Goble, unii dintre găgăuzii loiali Moldovei, în special veterani ai războiului din Transnistria, exprimându-și public nemulțumirea că întoarce­rea cazacilor reprezintă o ame­­nin­­țare la adresa integrității te­­ri­­toriale a țării. Aceste critici au primit cea mai neașteptată ripos­­tă, chiar din partea Prezidiului Adunării Naționale, care, într-un comunicat difuzat vinerea trecută, i-a atacat pe acești critici drept „provocatori“ și „ex­­­tre­­miști“. În viziunea forului legislativ găgăuz, cazacii „apără statalitatea Moldovei împotriva aspirațiilor unioniste“ între Moldova și România. „Pseudo-patrioții“ care susțin extinderea legăturilor cu România sunt adevărata amenințare la adresa independenței, integrității teritoriale a Moldovei și a „poporului găgăuz“. Cazacii, în schimb, sunt un „element de statalitate moldoveană“. Dacă prin „element de statalitate“ autoritățile Găgăuziei – o regiune discontinuă din punct de vedere teritorial și etnic, populată de cel mult 200.000 de oameni – înțeleg forțele care țin Moldova prizonieră în sfera de influență rusă – atunci au dreptate. Pentru că apariția cazacilor în Moldova într-un moment în care țara nu are guvern și când se află pe ultima turnantă în procesul de apropiere decisivă de Uniunea Europeană este de natură să îngrijoreze.

Într-o corespondență apărută duminică sub titlul „Cazacii s‑au întors! Să tremure dealurile“, New York Times remarca faptul că retorica naționalistă rusă ocupă loc din ce în ce mai important în politica lui Vladimir Putin, iar retorica naționalistă rusă se referă inevitabil la cazaci. Acest reviriment cazac nu se rezumă numai la expoziții, filme și manifestări culturale, ci se manifestă foarte concret sub forma unor grupări paramilitare, care capătă tot mai multă influență și putere în regiuni precum Novgorod sau Stavropol, unde țin sub control populația musulmană și devin grupări de forță care nu se supun legii precum poliția. De fapt, faptul că nu se supun constrângerilor legii și că se bucură de susținerea Kremlinului este privit de autoritățile locale drept un avantaj al utilizării acestei forțe de șoc tradițională a Rusiei.

În Moldova, cazacii pot reprezenta oricând un instrument de șantaj al Rusiei împotriva Chișinăului și o forță care poate dezechilibra situația extrem de fragilă din Basarabia. Putin poate nega cu zâmbetul pe buze că ar avea vreun amestec, cazacii fiind „liberi și nesupuși“ și alte mituri rusești, dar adevărul că această forță cvasitribală este un instrument de temut, așa cum s-a dovedit și în conflictele din Moldova din anii ‘90, când a luptat de partea rușilor transnistreni și a găgăuzilor împotriva românilor moldoveni. Apariția cazacilor la Comrat este un avertisment adresat de Putin Chișinăului că acest conflict înghețat poate fi oricând reaprins.

Cazacii de la Comrat așteaptă decizia lui Efrim  – Jurnal de Chisinau

Mișcarea cazacilor de la Comrat ar putea prezenta Găgăuzia ca teritoriu cu aspirații separatiste

Veteranii războiului de pe Nistru alertează instituțiile de resort să întreprindă măsuri pentru a nu permite legiferarea mișcării cazacilor din UTA Găgăuzia. Fostul ministrul al Justiției, Alexandru Tănase, care a interzis în 2010 o mișcare similară la Otaci, a declarat pentru JURNAL că Serviciul de Informații și Securitate ar trebui să se autosesizeze.

Un sentiment de deja-vu trăiesc combatanții războiului pentru independența Republicii Moldova. Vestea că în UTA Găgăuzia ar putea fi înregistrată o mișcare a cazacilor i-a făcut să-și amintească cum au evoluat evenimentele în 1992, când sute de cazaci din Rusia au luptat împotriva forțelor de ordine ale Republicii Moldova.

„Diavolul nu doarme. Se repetă scenariul din 1992. Mișcarea cazacilor din Găgăuzia ar putea pune în pericol integritatea R. Moldova. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Noi nu suntem iubiți de cei care se află după zidurile roșii de la Moscova, altfel nu ne omorau frații în 1992. Nu m-aș mira dacă mâine-poimâine vor apărea cazaci la Bălți, la Ocnița”, a constatat dezamăgit Vasile Țurcan, comisar de Grigoriopol în 1990–1992.

„Am putea să ne trezim cu patrule de cazaci și în Chișinău”

Deși mișcarea cazacilor din UTA Găgăuzia încă n-a fost înregistrată, de formarea acesteia s-a ocupat un general al Uniunii cazacilor din Rusia. Acesta s-a dovedit a fi nimeni altul decât Ivan Mardari, deputat PD în Adunarea Națională a Găgăuziei. Potrivit lui Mardari, organizația se va ocupa de creșterea și îngrijirea cailor folosiți la patrularea străzilor.

„Am putea să ne trezim cu patrule de cazaci nu numai la Comrat, dar și la Chișinău”, a menționat în cadrul unei conferințe de presă Eduard Maican, președintele Uniunii Veteranilor Războiului pentru Independență. „Detașamentele de patrulare sunt primul pas spre război”, a menționat generalul în rezervă Anton Gămurari.

Eduard Maican, președintele Uniunii Veteranilor Războiului pentru Independență

Nu sunt aceeași cazaci?

Printre membrii mișcării cazacilor din UTA Găgăuzia se numără și alți reprezentanți ai PD, inclusiv Vasili Neicovcen, purtătorul de cuvânt al mișcării „Novaia Gagauzia” (la sfârșitul lui februarie „Novaia Găgăuzia” a fuzionat cu PD), care a obținut gradul de colonel. L-am întrebat pe Neicovcen care este scopul mișcării. „Cazacii din Găgăuzia nu au nicio legătură cu cazacii care au luptat în Transnistria. Nu trebuie să facă din organizația noastră o sperietoare pentru R. Moldova. E o prostie. De ce nu trebuie să existe o asemenea organizație? Dacă bunelul meu a luptat în Primul Război Mondial în subdiviziunile căzăcești, a fost cavaler al ordinului ‘Sfântul Gheorghe’ și a obținut cu sânge toate decorațiile pe care le purta în piept, de ce nu trebuie să-i onorez amintirea? Mișcarea cazacilor din UTA Găgăuzia este obștească, și nu militară sau politică. Noi nu încălcăm nimic, respectăm legea de înregistrare a organizațiilor nonguvernamentale din R. Moldova”, a menționat colonelul cazacilor.

Cazacii din Găgăuzia, militari cu scopuri obștești?

În 2010, Uniunea Cazacilor din Otaci, la solicitarea Ministerului Justiției, a fost lichidată, deoarece statutul acesteia contravenea prevederilor legale. Un alt motiv a fost că o asemenea organizație sporește riscurile de generare a tendințelor separatiste. Conform statutului, Uniunea Cazacilor din Otaci a fost formată având la bază o ierarhie militară sau specifică autoguvernării, lucru interzis prin lege.

Asociația avea funcțiile de ataman, cu care s-a ales primarul orașului, judecător, grefier, preot etc. Neicovcen însă o ține una și bună că mișcarea cazacilor din UTA Găgăuzia nu este militară, însă când l-am întrebat despre gradul care i-a fost atribuit ne-a pus-o în nas: „Așa trebuie să fie. Cazacii au dintotdeauna grade militare”.

Bașcanul alarmat de imaginea UTA Găgăuzia

Contactat de JURNAL, bașcanul UTA Găgăuzia, Mihail Furmuzal, s-a arătat sceptic în privința obiectivelor „obștești” ale mișcării cazacilor. „Din presă am aflat că toți cei care sunt în fruntea acestei organizații fac parte din aceeași formațiune politică de la Chișinău. Trebuie să mă documentez. Însăși denumirea de cazaci îți trezește deja asocieri cu armele. Oamenii care organizează asemenea proiecte trebuie să fie responsabili și să conștientizeze că o asemenea mișcare ar putea prezenta Găgăuzia ca teritoriu cu aspirații separatiste”, consideră Furmuzal.

Observatorul politic Oazu Nantoi califică apariția mișcării cazacilor în UTA Găgăuzia drept o parte a „procesului de privatizare” a autonomiei de către PD. „Privatizarea vine de la Chișinău și se face cu susținerea organelor de drept ale R. Moldova, sub acoperirea lor și cu o finanțare consistentă. Nu este făcută de conducerea actuală a Găgăuziei”, a menționat Furmuzal.

Soarta mișcării cazacilor din Găgăuzia urmează a fi hotărâtă la începutul lui aprilie, când va expira termenul de 30 de zile de când membrii mișcării au depus la Ministerul Justiției solicitarea de a fi înregistrați. Ministrul Justiției Oleg Efrim a declarat pentru JURNAL că se va putea pronunța asupra înregistrării mișcării cazacilor din Găgăuzia doar după ce va studia actele, însă a amintit despre precedentul Uniunii cazacilor de la Otaci. Organizațiile de cazaci au devenit cunoscute prin implicarea lor în majoritatea conflictelor militare care au urmat după dispariția Uniunii Sovietice: Osetia de Sud, Karabahul de Munte, Abhazia și Transnistria.

Serviciul de Informații și Securitate despre cazacii din Găgăuzia:

„Tentativele de constituire pe teritoriul Republicii Moldova a unor structuri paramilitare ilegale căzăcești se află constant în vizorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Remarcăm că SIS – în cooperare cu Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne – realizează ample măsuri în vederea anticipării acțiunilor de prejudiciere a securității naționale.

În ce privește tentativele de consolidare a „obștiei căzăcimii din Găgăuzia”, acestea au fost investigate de către SIS chiar la faza incipientă. Suplimentar, menționăm că SIS a sesizat Ministerul Justiției cu privire la intențiile unor forțe de a-și legaliza – sub „acoperirea” de organizație neguvernamentală – o filieră denumită „obștea căzăcimii din Găgăuzia”.

În baza materialelor oferite, Procuratura Generală a demarat o cauză penală. În contextul cazului în speță, plenar abordat prin prisma obiectivelor strategice, subliniem că SIS acționează în strictă conformitate cu atribuțiile și competențele instituționale definite prin norma legală în vigoare”, Vladimir Ghilețchi, conducător al Grupului de comunicare și relații publice SIS.

Svetlana Panța – Jurnal de Chisinau

Moscova isi trimite „bratul armat clandestin” pentru a destabiliza Republica Moldova – karadeniz press

 

cossack_apc_transnistriaMoscova nu se mai delimiteaza in a-si construi jocurile de presiune asupra Chisinaului doar prin intermediul separatistilor de peste Nistru, ci incearca unul mai complex, adaugand in aceasta ecuatie si gagauzii. Acest nou episod implica din nou cazaci, un fel de brat armat clandestin al Rusiei in zone de interes. Aparitia unui detasament de cazaci rusi in Gagauzia nu numai a pus in garda localnicii, dar si denota eforturile Moscovei de a folosi gagauzii, alaturi de populatia din Transnistria, impotriva guvernului de la Chisinau, potrivit The Jamestown Foundation. Prezenta cazacilor incita la un joc periculos care ar putea duce la escaladarea unor conflicte interne serioase, pe care guvernul rus ar putea sa le exploateze. Conform sursei, cazacii etnici rusi au aparut in Comrat acum doua saptamani. Ei au solicitat inregistrare in calitate de organizatie publica la Ministerul Justitiei si si-au declarat intentia „de a pastra patria” prin orice mijloace. Drept raspuns, gagauzii, in special veterani ai razboiului de pe Nistru, s-au revoltat, considerand acest fapt drept amenintare la adresa integritatii teritoriale a tarii. Plangerile acestora au determinat Adunarea Populara sa emita o denuntare a celor care au criticat aparitia cazacilor rusi in Comrat. Pretentiile grupului de veterani ca cazacii rusi care au venit in Comrat „ameninta independenta, securitatea si integritatea teritoriala a tarii sunt, cel putin, ciudate”, declara Adunarea Populara. Aceasta indeamna populatia Republicii Moldova „sa condamne atacurile extremiste ale pseudo-patriotilor, care, de fapt, prin sprijinul lor pentru apropierea de Romania, reprezinta o amenintare reala pentru independenta si integritatea teritoriala a republicii”. The Jamestown Foundation noteaza ca situatia reala difera de cea descrisa de catre legislatorul gagauz.

Republica armelor rasare

Analistii de la Jamestown Foundation opineaza ca prezenta unor grupuri inarmate in acesta tara, una dintre cele mai inarmate din Europa in randul populatiei civile, nu va face decat sa fie o invitatie la violenta, situatie care ar putea destabiliza populatia Moldovei. Sosirea cazacilor rusi in Gagauzia are legatura cu Transnistria in primul rand. Oficialii din Tiraspol spera sa obtina cat mai multe concesii de la guvernul central si chiar sa-l forteze sa accepte separarea Transnistriei de restul Moldovei drept fapt implinit, se declara in articol. Conform sursei, cazacii rusi ar putea face ceea ce oficialii rusi nu pot. in cazul destabilizarii situatiei, oficialii rusi pot folosi aceasta pirghie impotriva Chisinaului, influentand puterea decizionala in Transnistria sau determinand guvernul Republicii Moldova sa se intoarca in directia Moscovei mai degraba decat spre Vest.

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press