VIDEO – Relatia dintra Biserica Romana si Sarba – Emisiune la televiziunea Sarba

Relatia dintra Biserica Romana si Sarba
Emisiunea Ceteteanul TV Serbia din 27 octombrie 2012
Emisiune preluata de pe grupul facebook „Flacara Identitatii Nationale Românești”

http://www.facebook.com/groups/405020296212283/




Continua ofensiva ruseasca in R.Moldova, pe plan diplomatic la Chisinau si in plan economic si militar in Transnistria

Putin cu „Transnistria in mana”

Vicepremierul Federației Ruse, care deține în același timp și funcția de reprezentatul special al Kremlinului la Tiraspol a dezvăluit scopul vizitei pe care o va întreprinde în perioada 16-17 noiembrie la Chișinău și Tiraspol. Conform acestuia, motivul principal pentru care vine în Republica Moldova este deschiderea a doua consulate ale Federației Ruse la Bălți și Tiraspol.

“Voi insista. Este poziția mea principială. Dacă merg în Republica Moldova, e pentru că vreau să discut despre crearea acestor consulate”, a declarat oficialul rus, citat de agenția de știri Ria Novosti.

În același context Rogozin a dat asigurări că apariția unui consulat în regiunea transnistreană nu înseamnă recunoașterea Transnistriei. “Consulatul nu e ambasadă, Federația Rusă are ambasadă doar la Chișinău”, a explicat acesta.

Potrivit lui Rogozin, exista doua probleme nerezolvate asupra carora Rusia si Moldova nu cad de acord: deschiderea unui consulat rusesc in Transnistria si datoria pentru gazul natural al Rusiei.

In ceea ce priveste prima chestiune, Rogozin a precizat: „Nu este clar care este problema”.

„Respectam integritatea teritoriala a Republicii Moldova si dorim sa deschidem consulate in doua localitati populate in care un mare numar de cetateni rusi (inclusiv in Tiraspol) traieste. Dar ni s-a spus: Nu, acest lucru nu poate fi facut deoarece consulatele ar insemna recunoasterea independentei Transnistriei”, a spus acesta.

n ceea ce priveste chestiunea datoriei, Rogozin spune ca este vorba de o disputa politica. Pe de o parte, Moldova nu doreste sa plateasca o datorie care i-ar face o „gaura” mare in buget. Pe de alta parte, daca autoritatile moldovenesti insista ca datoria trebuie platita de Transnistria, facand acest lucru recunoaste independenta sa.

„Noi credem ca ne datoreaza bani. Daca Transnistria este o parte a Moldovei, atunci este datoria lor comuna”, a argumentat Rogozin.

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a afirmat ca Rusia este pregatita sa reduca pretul la gaze pentru Moldova daca aceasta tara denunta protocolul privind cooperarea energetica cu Uniunea Europeana.

In acelas timp Rusia intareste pozitia Transnistriei, careia îi va acorda în 2013, 3 miliarde de ruble rusești pentru realizarea unui șir de proiecte. Despre aceasta anunțat în cadrul unei conferințe de presă la Tiraspol președintele Comitetului Dumei de stat a Federației Ruse pentru proprietate, Serghei Gavrilov, după întâlnirea cu șefa departamentului de externe al regiunii transnistrene, Nina Ștanski.

Serghei Gavrilov a spus că în regiunea transnistreană se preconizată realizarea unui șir de proiecte și că, în mare parte, lucrul va fi orientat spre reforma serviciilor comunale și de locuințe, reconstrucția infrastructurii drumurilor, renașterea traficului feroviar, complexul agrar, dar și modernizarea industriei. La fel, asistență se va acorda și pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură, susport transportatorilor auto și aeroportul din Tiraspol.

Potrivit deputatului, o mare atenție va fi acordată dezvoltării și modernizării mass-mediei din regiune așa încât să corespundă cerințelor zilei de astăzi. Se preconizează, de asemenea, să fie puse în aplicare mai multe proiecte de grant sociale.

Serghei Gavrilov, de asemenea, a menționat că în prezent se planifică modernizarea și redotarea contingentului rus de menținere a păcii în Transnistria. Se examinează și chestiunea privind restabilirea escadronului de elicoptere în componența contingentului rus al Forțelor pacificatoare comune.

În viziunea lui Serghei Gavrilov toate aceste masuri se constituie ca un raspuns al Rusiei la influențele  politice și economice din partea Uniunii Europene și a Republicii Moldova”

surse: Moldova.org , Hotnews.ro




Lansare de carte: TRANSNISTRIA 1989–1992 – Cronica unui război „nedeclarat“

G-ral Ion Costas

Joi,8 noimebrie 2012, la ora 16.00, Editura RAO vă invită la un eveniment de excepție – lansarea cărții TRANSNISTRIA 1989–1992.Cronica unui război „nedeclarat“, semnată de generalul Ion Costaș. Lansarea va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în prezența autorului și a unor invitați speciali: acad.Dinu C. Giurescu, analistul politico-militar Teodor Frunzeti, istoricul Larry Watts, șeful catedrei de istorie a Universității de Stat din Chișinău dr.Anatol Petrenco și Prof. univ.dr. Ion Coja.

Generalul Ion Costaș este considerat pe drept cuvant parintele si fondatorul politiei si armatei Republicii Moldova

Redam mai jos interviul luat domnului general de catre  „Jurnal de Chisinau” dupa lansarea cartii in Republica Moldova

IGNORANȚĂ // Nici Snegur, nici Lucinschi, nici Voronin nu au avut niciun interes să se elucideze culisele Războiului de pe Nistru

La aproape 20 de ani după Războiul de pe Nistru, generalul Ion Costaș, ministru de Interne în 1990-1992, dezvăluie, în volumul Zile de eclipsă. Cronica unui război nedeclarat, culisele evenimentelor din 1989-1992 – asaltul Ministerului Afacerilor Interne, marșul voluntarilor spre Comrat, războiul din Transnistria, ciocnirile de pe podul de la Dubăsari și faimoasa arestare a lui Igor Smirnov. Aflați din interviu de ce nu cunoaștem încă adevărul despre acest război, erorile comise de politicienii anilor ’90 și cine este vinovat de eliberarea criminalului Igor Smirnov.

– Stimate dle general Ion Costaș, ce v-a determinat să scrieți această carte și care sunt obiectivele demersului Dvs.?

În pofida demersurilor mele începând cu 1993 către Parlament, nenumăratelor mele adresări către președinții R. Moldova Mircea Snegur și Petru Lucinschi și alți demnitari, nu s-a reușit crearea unei structuri în cadrul Academiei de Științe a Moldovei care să investigheze cauzele, desfășurea și consecințele Războiului de pe Nistru, foarte tragic pentru populația RM. Nu a dorit să se elucideze războiul din 1990-1992 nici noua putere din R. Moldova care a venit după tragicele evenimente din 7 aprilie 2009. Presupun că și ei au cu totul alte interese decât cele ale acestui mult pătimit popor.

TRANSNISTRIA 1989–1992 Cronica unui război „nedeclarat“

În consecință, a crescut o generație care nu cunoaște adevărul despre evenimentele din 1989–1992, o generație care are o percepție eronată despre istoria recentă a Moldovei.

Anume aceasta m-a determinat să colectez materiale pentru a elabora și a edita, pe cont propriu, o lucrare despre evenimentele privind constituirea statului independent Republica Moldova. În plus, volumul a apărut din ideea de a combate mitul propagat masiv de mass-media rusești, transnistrene potrivit căruia moldovenii, în acest război, au fost niște fasciști, niște fiare.

–        Spuneți-ne dacă volumul Dvs. va ajunge și în partea stângă a Nistrului, având în vedere că populația din așa-zisa rmn este supusă permanent unei campanii intense de spălare de creier.

De acest volum au nevoie nu numai locuitorii din Transnistria, nici în dreapta Nistrului nu se cunoaște adevărul despre războiul din 1992. În ce privește Transnistria, evident că volumul trebuie să ajungă în primul rând acolo, locuitorii din stânga Nistrului trebuie să afle adevărul despre ce s-a întâmplat acum 20 de ani, trebuie să afle că, în 1992, nu a fost un război civil, aceasta este o minciună gogonată. Este vorba de un război declanșat de Rusia împotriva RM. Dorința noastră de a deveni un stat independent s-a lovit de fariseismul rusesc care, pe de o parte, recunoaște integritatea RM, iar, pe de alta, susține economic, politic și mediatic formațiunea care s-a constituit în stânga Nistrului. Rusia deține în continuare, contrar legilor internaționale, contrar voinței cetățenilor și Constituției R. Moldova, pe teritoriul acestui stat, o imensă cantitate de armament și muniție în localitatea Cobasna.

În caz de agravare a situației, Rusia poate echipa complet șase divizii terestre cu armament și muniție. Culmea eroniei e că Rusia, ca batjocură la adresa moldovenilor, a insistat în cadrul negocierilor 5+2 ca militarii ruși să fie numiți „pacificatori”.

– Cum calificați absența interesului oamenilor de știință față de Războiul de pe Nistru?

În primul rând, aceștia nu au beneficiat de susținerea puterii politice. Când spun putere politică, îi am în vedere pe Snegur, Lucinschi, Voronin. În al doilea rând, în fruntea Academiei de Științe a Moldovei nu am avut bărbați curajoși care să abordeze problema războiului transnistrean.

– Dvs., pentru prima dată după 20 de ani, dezvăluiți culisele războiului. De ce acest lucru nu s-a făcut până acum, de ce s-a scris atât de puțin în RM despre agresiunea Rusiei?

După puciul din 1991, a fost confiscat jurnalul lui Lukianov, adevăratul creator și naș al rmn, acesta este publicat, în premieră, în cartea mea. Președintele Sovietului Suprem al URSS a înregistrat detaliat etapele negocierilor pentru crearea rmn. Intenția lui Lukianov de a crea rmn avea dușmani și la Moscova. Drept dovadă în acest sens este refuzul procurorului general al URSS, Nikolai Trubin, o personalitate care a demonstrat un curaj deosebit, de a participa la crearea rmn.

Am insistat atunci ca Procuratura Generală să trimită la Moscova un procuror pentru a investiga crimele ce provocau statului pagube în proporții foarte mari, Pavel Lupenko. Acesta a plecat la Moscova, a adunat o mulțime de materiale pe care le-a adus la Chișinău. Eu le-am văzut personal, eram ministru de Interne, mi-am făcut copiile necesare. Am crezut că guvernul și președintele vor reacționa adecvat, vor face publice imediat aceste documente.

Din păcate, aceștia le-au dat uitării, M. Snegur nu le-a acordat nicio atenție, nu a sensibilizat opinia publică în problema rolului Kremlinului în crearea enclavei din stânga Nistrului. Nu au avut niciun interes nici Snegur, nici Lucinschi, nici Voronin.

– În carte faceți paralela între protestele din 7 aprilie 2009 și cele din 10 noiembrie 1989. Ce au acestea în comun?

7 aprilie este o reeditare a zilei din 10 noiembrie 1989. În ambele cazuri, Voronin și-a însușit ipocrit meritul că nu a dat ordinul să se tragă în mulțime. În ambele cazuri, protestatarii erau „înarmați” cu pietre de caldarâm care, nitam-nisam, s-au găsit în cantitate mare în centrul capitalei. De-a lungul timpului, multe au fost uitate și lui Voronin au început să-i atribuie merite deosebite în respingerea asaltului MAI. În realitate, Voronin se ascundea în clădirea CC al PCM, în timp ce apărarea clădirii a fost încredințată generalului Jukov, pe care Voronin l-a acuzat de toate.

– În noiembrie 2009, regimul Smirnov a declanșat o campanie de restaurare a monumentelor eroilor sovietici și de edificare a monumentelor eroilor căzuți pentru apărarea rmn. Se observă că regimul separatist urmărește intenționat o asociere a acestora.

Ei ne consideră ca urmași ai celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva URSS. Astfel, cei care au luptat pentru integritatea RM sunt considerați fasciști și, respectiv, cei care au murit de partea rmn – ca luptători împotriva fascismului. RM nu a acordat nicio atenție celor care au luptat pentru independența RM, nu a acordat niciun sprijin material celor care au suferit din cauza războiului, nemaivorbind de monumente.

– Dvs. relatați în volum, pentru prima dată, detalii senzaționale, unul din acestea este arestarea lui Smirnov. De ce Smirnov a fost totuși eliberat?

Este o întrebare pe care trebuie să o adresați politicienilor actuali din parlament. De exemplu, lui Ion Hadârcă, care a semnat un document cu rugămintea să-i comutăm pedeapsa, cu alte cuvinte, să-i dăm drumul, să fie liber.

– Cum credeți, dle general, este posibilă soluționarea diferendului transnistrean în condițiile în care la Tiraspol s-a perpetuat regimul instalat în 1992?

Este imposibilă, deoarece această formațiune, în frunte cu un criminal care trebuie să fie tras la răspundere, în conformitate cu Constituția RM, este susținută economic, politic și mediatic de forțe ostile existenței RM ca stat independent. Soluționarea diferendului poate fi realizată numai cu implicarea mult mai activă a structurilor internaționale, în primul rând, a SUA, UE, OSCE, în comun cu Rusia. Înlocuirea cât mai grabnică a criminalilor regimului smirnovist ne poate da speranța reîntregirii R. Moldova. Instalarea la Tiraspol a unor conducători cu viziuni pragmatice este singura cale spre bunăstarea și integritatea R. Moldova și, în fine, reala apropiere a acesteia de UE.

– Unde poate fi procurată cartea Dvs.?

Lucrarea se difuzează prin rețelele de magazine „Biblion”, „PRO-NOI”, „Moldpresa”, „Cartier” și prin în alte librării din R. Moldova.

Interviu realizat de Ilie Gulca

Solicitat de JURNAL să comenteze declarația generalului Costaș privind eliberarea lui Smirnov, Ion Hadârcă a spus:

„Mă miră declarația dlui Costaș. Am avut o discuție cu domnia sa în care am clarificat acest moment. Spre surprinderea mea, el continuă să prolifereze informații inexacte. O explicație mai detaliată în acest sens o puteți găsi în memoriile dlui Mircea Snegur care și-a asumat acest pas grav în situația politică de atunci. Am participat cu premierul Muravschi la negocierile cu separatiștii și reprezentanții Moscovei în acest caz, dar decizia nu ne aparține”.

La insistența noastră de a preciza ce documente a semnat în cazul eliberării lui Smirnov, Hadârcă ne-a spus că va reveni cu detalii despre acest caz




România dedesubtul tuturor. de Mihai Giurgea (Analiza-Pamflet)

In filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, pana când rămânea unul singur. Care desigur, neputând sa-si taie singur capul, este declarat câștigător.

Exact așa s-a întâmplat si cu Uniunea Europeana. La început erau o grămada de prostănaci, care se amețeau cu idei socialiste: solidaritate europeana, șanse egale, granițe libere, voturi egale in Parlamentul European. Niște idioțenii nerealiste, care s-au prăbușit la prima criza: pentru ca toate drepturile astea nu sunt gratis. Costa – si costa enorm! Pe banii cui? Pai ai firmelor private, desigur: de aceea in toata Uniunea Europeana taxele au sărit pana la cer.

Duelul de încălzire.
Primul „nemuritor” care si-a luat jucăriile si a plecat, a fost Marea Britanie. Pentru ca economia britanica se bazează de vreo 200 de ani, pe serviciile financiare si pe investițiile străine: Londra este (alături de Hong Kong si Singapore), cel mai bun loc de pe Pământ, in care poți sa deschizi o firma. Daca englezii ar fi adoptat modelul social european si ar fi crescut taxele – adio investiții străine, adio economie britanica. Așa ca, ia duceți-va dracului cu prostiile voastre socialiste! Noi o sa ne facem uniunea noastră, cu frații americani.

Măcelul.
După aia, au fost decapitați rapid „nemuritorii” mai mici si mai tăntălăi (esticii si sudicii): care s-au înghesuit la Bruxelles in decembrie, in speranța stupida ca vor fi scoși din criza de către cei mari. Dar au rămas cu gura căscata: in loc sa le dea, boșii le-au cerut sa scoată ei bani (si anume, vreo 50 de miliarde de euro). Hai repede, pana nu ne suparăm! N-o sa uit niciodată fata uluita a președintelui român, Traian Băsescu, când si-a dat seama ca „prietenii europeni” n-or sa-l ajute cu nimic, ba dimpotrivă, o sa-l afunde si mai adânc, ca sa scape ei. Imbecilii ăștia mici chiar crezuseră in poveștile cu egalitatea. Hahaha…

Bătălia finala.
La sfârșitul lui decembrie 2011, mai rămăseseră doar doi mari: Angela Merkel si Nicolas Sarkozy (celebrul cuplu Merkozy). Așa ca cei doi au hotărât ca, după Revelion, toate tarile din UE sa introducă in Constituțiile naționale o limita a datoriei. O chestie excelenta, zic eu: pentru ca spulbera toate iluziile socialiste. Adio bunăstare pentru toți (care fost posibila doar prin creșterea deficitului) si adio egalitate: pai din clipa in care ti se ordona ce sa scrii in Constituție, nu prea mai poți fi numita tara independenta.
Dar lovitura de gratie a venit după Revelion. Franța si-a pierdut ratingul AAA, Germania nu. Ratingul, de fapt, a fost doar o formalitate: era clar de multa vreme ca economia Franței trage sa moara, sub povara cheltuielilor sociale, in timp ce programul dur de austeritate impus de Angela Merkel a ținut economia Germaniei pe linia de plutire.
Așa a dispărut cuplul „Merkozy”. Franța a fost decapitata: nu mai are nici un cuvânt de spus. Germania a rămas singură, liderul de necontestat al Europei.
Iar Europa sociala, așa cum o cunoșteați, e terminata pe veci.

Adio, Uniunea Europeana. Începe Imperiul Europa!

4 milioane de kilometri pătrați, 500 de milioane de oameni, 16.242 de miliarde de dolari anual.
Niciodată in istorie, vreun stat cu suprafața si populația Uniunii Europene nu a dispărut atât de repede. UE este mai mare decât Imperiul Roman: dar Roma a rezistat 1400 de ani. Uniunea Europeana doar…20 ani. E cel mai mare eșec politic din toate timpurile.
Ce dovada mai buna decât asta, ca Europa sociala a fost un vis stupid, ca protecția sociala este o otrava pentru orice stat si ca socialiștii sunt niște nebuni periculoși care trebuie eliminați cat mai rapid?
Timp de 20 ani, socialiștii au avut pe mână resurse imense si putere de decizie absoluta: praful si pulberea s-a ales!

Deutschland uber alles!
Noua Ordine Europeana va fi decisa de Germania. Germania e marele câștigător al războiului economic: nu pentru ca a învins pe cineva, ci pentru ca e singura rămasă in picioare in fata crizei. Celelalte tari nu vor mai fi consultate, nici măcar de forma.
Acum doi ani vorbeam de barca de salvare germana, in care nu vor încăpea decât câteva tari: Austria, Ungaria, Cehia, Olanda, poate si Polonia. Ele vor fi nucleul dur al noii economii europene (vezi Noua Ordine Europeana nu include România). Ele își vor limita datoria externa prin Constituție – pentru ca așa vrea Germania. Ele vor scoate in afara legii protecția sociala – pentru ca așa vrea Germania.
Nu-ti convine? Pai scufunda-te in haos, război civil, foamete. Sau aveți impresia ca o tara ca România o sa scape ea singura, in vârful muntelui, cu miorița, cu naiul si cu brânza ei? Hahaha…
Așa cum are un câștigător net, criza are si un perdant net: coada cozilor, prostul proștilor, râsul lumii, sclavul sclavilor. Acest perdant absolut se numește România.

Un nou pact Ribbentrop-Molotov.
Care de data asta, va fi respectat cu sfințenie de ambele parți. Germania are nevoie disperata de resurse – pe care Rusia le are. Rusia are nevoie disperata de tehnologie – pe care Germania o are. Sa le ia cu forța? Pai au încercat deja in 1940: si e nerentabil. Nici una din ele nu poate supraviețui singura in fata concurentei americane si chineze. Mai ales ca in jurul Chinei, sunt mulți alți producători, chiar mai ieftini: Taiwan, Singapore, Malaiezia, Thailanda, India. Competiția e pe viața si pe moarte.
Protestele antiglobalizare sunt stupide, pentru ca economia s-a globalizat deja. La fel criminalitatea. Statele n-au încotro, decât sa se adapteze – sau sa dispară.

Un secol de fier.
Urmează o dictatura de dreapta cum n-ați mai văzut. Nu una naționala: ci globala. Nu una infantila, cu marșuri si drapele militare, ca in secolul 20: ci una a eficientei, a banului, a firmelor private. Una in care armata si politia nu vor mai fi ale „poporului”: ci ale celor care le plătesc salariile (așa cum e normal). O dictatura in care stăpânii nu vor purta pistol si decorații, ci costum și cravată. Dar te vor condamna la moarte mult mai simplu, din fata calculatorului. In timp ce dau mana cu tine, iți zâmbesc si-ti spun: regret, nu avem nimic de lucru pentru o persoana ca dumneavoastră. Mă tem ca apăreți pe lista neagra.
Urmează o dictatura in care criminalii de stânga nu vor fi trimiși in lagăre, ca in secolul 20: ci transformați in bănci de organe pentru cei bogați. Sângele si organele sunt o resursa prețioasa: e neprofitabil sa le irosești, când poți să le vinzi.
Urmează o dictatura unde va domni o singura lege: a capitalului, a competiției libere, a exploatării. Sărăntocii si incompetenții deja au fost doborați de criza: imaginați-va o cizma, care le va strivi acum fața. Nu pentru o zi sau un an: ci pe vecie. Criza nu se va mai termina niciodată.
Obișnuiți-va cu secolul 21. Pentru ca este ultimul secol.

Mihai Giurgea




Ziua Vânătorilor de Munte în Afganistan

Ministerul Apărării Naționale
Direcția Informare și Relații Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22

 

Comunicat nr. 249
Data: 03.11.2012

INFORMAȚIE DE PRESĂ

Vizita de lucru în teatrul de operații din Afganistan a delegației militare condusă de ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, a continuat vineri, 2 noiembrie, la Kandahar, unde a avut loc o întâlnire cu militarii români dislocați în baza de pe aeroportul militar.

În cursul serii, delegația s-a întâlnit cu comandantul Comandamentului Regional de Sud, general-maior Robert Abrams și comandantul Bazei Aeriene Kandahar, general de brigadă Scott Dennis.

Pe agenda discuțiilor s-au regăsit subiecte de interes comun precum: situația curentă și de perspectivă din zona de respnsabilitate a Comandamentului Regional de Sud, locul și rolul contingentului românesc și intenția de participare a Armatei României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, post 2014.

Sâmbătă, 3 noiembrie, membrii delegației s-au întâlnit și cu militarii Batalioanelor 1 și 2 Manevră, dislocați în bazele înaintate de la Al Masak și Mescall, unde au discutat despre modul de îndeplinire a misiunilor, despre cooperarea cu militarii americani și cu trupele de securitate afgane, dar și despre gradul de asigurare a sprijinului logistic.

Ministrul Dobrițoiu i-a felicitat pe cei peste 1.200 de militari din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, care sunt în misiune în Afganistan, întrucât pe 3 noiembrie se împlinesc 96 de ani de la înființarea trupelor de vânători de munte.

Din delegația militară, care a încheiat vizita în Afganistan, au mai făcut parte șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, șeful Direcției Generale de Informații a Apărării, general-locotenent Ilie Botoș, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan, alți reprezentanți ai conducerii M.Ap.N.

Biroul de Presă al M.Ap.N.

 

Fotografii de la eveniment:

Intonarea imnului național – foto Lucian Irimia

Ministrul apărării naționale trece în revistă garda de onoare – foto Lucian Irimia

 

Briefing de informare a delegației militare – foto Lucian Irimia

 

Ministrul apărarii naționale îi felicită pe vânătorii de munte pentru activitatea lor – foto plt.maj. Lucian Irimia

Fotografia de grup- foto plt.maj. Lucian Irimia

Publicat de: redactor Dacian Dumitrescu




Comunicat din partea "SINGURULUI PARTID ROMÂNESC DIN SERBIA"

Comunicat sosit la redactia R.B.N.Press

ESTE OFICIAL, delegatia singurului partid romanesc din Serbia care uneste romanii timoceni si romanii banateni MDRS – Miscarea Democrata a Romanilor din Serbia ,v-a vizita Parlamentul European la Bruxelles, la invitația europarlamentarului roman din Craiova, Domnul Jean Marinescu. Acolo urmeaza saptamana viitoare sa participam la dezbaterea despre drepturile romanilor din Serbia. Delegatia noastra v-a fi formata din Dimitrie Craciunovici – presedintele MDRS-ului, Alexandru Bălan portparolul partidului MDRS si Novița Njagojevici. Multumim inca odata Domnului europarlamentar Marinescu de la Inițiativa Civică de Centru-Dreapta pentru sansa sa ne exprimam parerea la cea mai inalta institutie din Europa

Alexandru Belgradeanu Bălan

Purtator de cuvant al MDRS

Miscarea Democratică a Românilor din Serbia

 

Publicat de: Redactor Dacian Dumitrescu




Originea rusofobiei la români. De ce am ajuns să îi urâm pe ruși

1878 este anul în care „cauza Rusiei în România a fost pierdută pentru totdeauna”. Tensiunile au apărut când românii și-au dat seama că „apărătorii ortodoxiei” voiau, de fapt, să-i transforme în gubernie

Momentul zero al sentimentului de ostilitate pe care românii îl încearcă față de ruși a fost, după toate probabilitățile, războiul dintre aceștia și turci din 1806-1812, „șase ani în care pământul Principatelor avea să slujească din nou de câmp de bătălie. Și dacă, în saloanele din București și din Iași, doamnele vor învăța valsul, iar bărbații vistul și faraonul (n.r. – jocuri de cărți), la țară mizeria, jaful și hoțiile vor atinge un nivel nemaicunoscut până atunci”, după cum scrie Neagu Djuvara.
Ironia e că, inițial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe „eliberatorii” ruși. Neagu Djuvara relatează în cartea „Între Orient și Occident”: „În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrățișaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioșilor, avea să scape popoarele creștine de sclavia în care erau ținute de secole. O mulțime de călugări ruși, sosiți în Principate, în Transilvania și în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră de mult terenul, dovedindu-se propagandiștii cei mai eficace ai acestor mișcări populare și de simpatie față de «Rusia pravoslavnică». Mii de volintiri (n.r. – voluntari) din Moldova și Muntenia se angajaseră în armata rusă: la sfârșitul războiului, erau 12.000″, ceea ce înseamnă că peste 1% din populația bărbătească se înrolase la ruși.

UN SAT ÎNTREG, ALUNGAT PE CÂMP ÎN TOIUL IERNII

Românii și-au dat însă destul de repede seama că se înșelaseră, iar „eliberatorii” ruși nu erau apărătorii creștinătății, ci doar soldații unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci. „Pe măsură ce adevăratele planuri ale țarilor se dădeau pe față, marii boieri începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul trupelor rusești de ocupație din timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului”, povestește același Djuvara.
Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau rușii pe teritoriul Moldovei și al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile” sale un episod petrecut în Moldova în timpul campaniei din iarna anului 1788: „Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea rușilor”. Enervat pentru că o furtună îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitați prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp și stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară înghețat. Apoi a dat foc unui sat întreg și i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger și zăpadă, lăsându-i să moară de frig și de foame. În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseseră ucise să fie strânse și trimise în Rusia, pe moșiile sale.
Deși lefegiu în armata țarului, nobilul francez nu împărtășea metodele pe care le foloseau colegii săi ruși: „Am putut judeca grozăviile la care ofițerii noștri se dedau prea adesea în Moldova și, chiar dacă n-aș fi fost martor, aș fi putut judeca și după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un țăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească. Rămâne împietrit și nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ți facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic și rămâne ca o stană de piatră. (…)”.
Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din țările române nu le mai erau favorabili rușilor, pe care-i priveau cu teamă și-i suspectau (justificat) că vor „uita” să mai plece. Iată ce scria un alt francez, prințul Joseph de Ligne, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situație precum a oamenilor aceștia, bănuiți de ruși că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceștia îi cred mai legați de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă”.
„Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul“.
Contele Louis Langeron, general în armata țaristă

NAPOLEON NE-A SALVAT

Prima dată când Rusia a fost foarte aproape de a anexa țările române s-a întâmplat în 1812. La capătul unui război de șase ani, tratativele dintre ruși și turci se împotmoliseră pentru că primii doreau anexarea Principatelor.
Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providențială de care aveau nevoie în acea clipă românii. Încolțiți, rușii s-au mulțumit cu puțin. Dar dedesubturile păcii de la București, din 1812, în urma căreia România a pierdut Basarabia, sunt neclare și astăzi, după 200 de ani.
Invazia franceză în Rusia era iminentă și nu există explicații logice pentru care marele vizir Ahmet-pașa și marele dragoman Moruzi (secretar de stat la ministerul de externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasă. Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia. S-a vorbit îndelung de trădare. Opiniile istoricilor sunt împărțite. Dar turcii n-au avut dubii. După întoarcerea la Istanbul, vinovații au fost judecați, marele vizir – destituit și exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi – decapitat împreună cu fratele său, Panait. Era însă tardiv.
Pe de altă parte, bănuielile românilor se dovediseră întemeiate. Comentariul contelui de Langeron arăta adevărata țintă a rușilor: „Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul, și încă am fost foarte mulțumiți că am căpătat această frontieră”.

MAI CORUPȚI DECÂT TURCII

În materie de administrație, rușii s-au dovedit mai hrăpăreți decât turcii. Neagu Djuvara citează din nou din memoriile lui Langeron în cartea „Între Orient și Occident”: „Generalul Zass, însărcinat la Craiova cu supravegherea comerțului între Vidin și Ardeal, dublând taxa pe fiecare balot de marfă, a izbutit să-și însușească sume fabuloase și a fost găsit, la întoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de ducați de aur, ascunși în două butoaie. La București, generalii Engelhart și Isaiev vindeau autorizațiile de tranzit ale mărfurilor, iar cazacii și colonelul Melentiev luau bacșișuri pentru trecerea mărfurilor în contrabandă”.
După retragerea rușilor, în 1812, țările române au rămas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: „Toți călătorii care sosesc din ținuturile acelea spun că Principatele sunt cu totul pustiite de armatele care le ocupă de șase ani și că va fi nevoie de multă muncă și de grijă ca să arate iar așa cum erau înainte”.
La 1830, românii se săturaseră de „frații creștini”. Djuvara descrie această cotitură: „Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în țară sentimentul antirusesc și, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment generalizat în toate păturile populației”.
Teama că rușii nu vor mai pleca este ilustrată de Saint-Marc Girardin (scriitor și politician francez) printr-o replică amuzantă dată de un țăran boierului său: „Conașule, îi văd ducându-se, venind înapoi și întorcându-și spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toți deodată!”.

„RĂZBOIUL” ALIAȚILOR RUSO-ROMÂNI DE LA 1878

Consolidarea „simpatiei” pe care poporul român avea s-o nutrească față de ruși s-a produs după încheierea Războiului de Independență, în 1878. Gravele incidente dintre Principatele Unite și Rusia, petrecute după înfrângerea Turciei, sunt prea puțin cunoscute.
După ce a fost salvată de la înfrângere de intervenția armatelor române conduse de Principele Carol (devenit ulterior Regele Carol I al României), Rusia n-a mai recunoscut țării noastre statutul de participant la negocierile de pace. Mai mult, a anexat trei județe din Basarabia de Sud care aparțineau Principatelor în acel moment, în ciuda opoziției disperate a domnitorului Carol și a clasei conducătoare, în frunte cu I.C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu.

BUNI ÎN FAȚA PLEVNEI, „UITAȚI” LA TRATATIVE

A fost un duel dur pe teren diplomatic, iar evenimentele au degenerat, în primăvara lui 1878, până în pragul războiului între foștii aliați. Pacea dintre Turcia și Rusia s-a încheiat la San Stefano (Turcia), în 19 februarie 1878, fără participarea României. Istoricul Sorin Liviu Damean descrie, în „Carol I al României”, modul în care au procedat „aliații” ruși: „Guvernul de la București a luat cunoștință de conținutul respectivului document abia pe 9 martie, prin intermediul «Jurnalului de St. Petersburg» trimis de generalul Iancu Ghica. Acest act «de uimitoare nerecunoștință a Rusiei față de aliata sa» (n.r. – Dimitrie Onciu, „Din istoria României”) consacra, printre altele, independența României, însă cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza că Sublima Poartă va ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dunării și Insula Șerpilor către Rusia, care, la rândul său, își rezerva dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei. Totodată, spre disperarea cercurilor conducătoare de la București, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul românesc, timp de doi ani, a trupelor rusești care staționau în Bulgaria”.

russian army in Bucharest the illustrated london news 1877

1877: intrarea trupelor rusești în București

RUȘII ASEDIAZĂ BUCUREȘTII

Aceste întâmplări au adus armatele celor două țări pe picior de război. „Vădit nemulțumit de atitudinea protestatară a Guvernului de la București, (n.r. – cancelarul rus) Gorceakov ținea să-i precizeze generalului Iancu Ghica atitudinea intransigentă a cercurilor politice de la Petersburg în privința dreptului de trecere a trupelor rusești. Mai mult, cancelarul sublinia că, în eventualitatea în care autoritățile de la București se opun unei asemenea acțiuni, țarul «va ordona ocuparea României și dezarmarea armatei române»”, scrie Damean în aceeași carte.
România n-a cedat și s-a pregătit de război. „O asemenea stare de spirit era evocată și de reprezentantul britanic la București, colonelul Mansfield, care concluziona că «sentimentul antirus în aceste Principate a ajuns la apogeu»”, se consemnează în lucrarea numită mai sus.
„(…) trupele rusești au primit ordin să ocupe România. Bucureștii au fost asediați. În fața acestei primejdii, Brătianu îl convinge pe Carol I să iasă din capitală și să se pună în fruntea oștilor românești din Oltenia. Ne aflam atunci în pragul unui conflict militar cu Rusia dintr-o poziție avantajoasă, pentru prima și singura dată în istorie”, scrie și istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Eșecul democrației române – Istoria loviturilor de stat în România, volumul II” despre aceleași evenimente.

„PRIETENIA PENTRU RUSIA ERA SFÂRȘITĂ”

Intervenția marilor puteri europene, iritate de expansiunea Rusiei către Bosfor și Marea Mediterană, a pus capăt acestei situații dramatice prin Congresul de la Berlin. România a pierdut Basarabia, primind în schimb Delta Dunării și Dobrogea.
În planul percepției populare, Rusia devenise însă, o dată pentru totdeauna, inamicul public numărul unu. Constantin Bacalbașa (1856-1935, om politic și ziarist) concluziona: „Din ceasul acesta, prietenia românilor pentru Rusia era sfârșită. În țară naște, deodată, simțirea antirusă. Rușii sunt de acum priviți cu răceală sau cu dușmănie. Conflicte zilnice se întâmplă în toată țara cu militarii ruși. Ingratitudinea rusească, cât și călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal prin convențiunea din 4 aprilie 1877 revoltă toate sufletele românești. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna”.
Evenimentele din 1877-1878 sunt identificate de Alex Mihai Stoenescu drept momentul în care poporul nostru a devenit definitiv ostil Rusiei: „Comportamentul politic necinstit al Rusiei, dar mai ales devastările, incendierile, furturile, violurile și umilințele aduse românilor de către armatele țariste au produs o distrugere decisivă a imaginii vecinului de la Răsărit. (…) Anul 1878 este pragul de la care în mentalul colectiv românesc se instalează fenomenul rusofob, pe un puternic fond naționalist. A doua trădare, cea din Primul Război Mondial, și apoi infiltrația comunistă în presa și politica românească de până în Al Doilea Război Mondial vor duce la apariția sentimentului solid de ură împotriva Rusiei, ură care a purtat trupele române dincolo de Nistru, care n-a slăbit nici sub regimul comunist, producând o incredibilă expulzare a trupelor sovietice din țară în 1958, și care funcționează și astăzi la aceleași dimensiuni aparent interminabile”.

 

ATENTATELE, TRĂDAREA, TEZAURUL, BASARABIA, BUCOVINA…

Incidentele ruso-române nu s-au oprit la conflictul din 1878. Prim-ministrul I.C. Brătianu și fiul său, Ionel I.C. Brătianu, au fost ținta a numeroase atentate organizate de ruși. Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Brătianu, nota într-o scrisoare: „Rusia era înverșunată împotriva tatei și a fost inițiatoarea acelor atentate contra lui”.
În baza documentelor studiate, Alex Stoenescu afirmă, în „Istoria loviturilor de stat”, că mișcările țărănești din 1888 și 1907 au fost inițiate de instigatori ai rușilor, care aveau în plus și agenți de influență în politică și în presă.
Evenimentele din Primul Război Mondial, în care armata rusă a fugit de pe câmpul de luptă în 1917, iar tezaurul n-a mai fost returnat de Moscova, urmate de lungul conflict cu bolșevicii pentru Basarabia, ultimatumul din 1940, în care URSS a anexat din nou Basarabia și Bucovina, au alimentat tensiunile. Au urmat Al Doilea Război Mondial, ocupația rusă din perioada 1944-1958, împreună cu jafurile, violurile, violențele de tot felul și impunerea cu forța a comunismului.
După 1990, instalarea în fruntea statului a lui Ion Iliescu, comunist instruit la Moscova, precum și ostilitatea Rusiei în (eterna) problemă a Basarabiei nu au fost de natură să atenueze sentimentele românilor față de vecinii din Răsărit.
Fricțiunile între România și Rusia continuă și acum. Imperiul din Est a reacționat agresiv la intrarea țării noastre în NATO și UE, iar relațiile dintre cele două părți sunt caracterizate de specialiști ca fiind „tensionate”.

 

SURSA:  Adevarul.ro




AGITATIE MARE IN JURUL SARMIZEGETUSEI. BBC ȘI DISCOVERY, SCANEAZĂ SARMIZEGETUSA ASCUNSĂ!

In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacicede la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidentafaptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic,un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati.
Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor. O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii clandestini de comori, care au relatii puternice in zona clasei politice.
Hotii stiu acum cu exactitate unde sa caute.

In mod ciudat, posibilitatea ca vestigiile din Muntii Orastiei sa fie scoase de pe lista UNESCO, merge mana in mana cu deja celebrul scandal al bratarilor dacice. Dupa cum se stie, ele au fost gasite in siturile de la Gradistea de catre hotii de comori si scoase apoi clandestin din Romania. Au ajuns in Statele Unite, unde un colectionar american de buna credinta a anuntat oficialitatile ca aceste artefacte se comercializeaza pe piata neagra. Ulterior statul roman a recuperat o parte din ele si a demarat o ancheta. In mod uluitor,numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Nastase si Dan Iosif au fost asociate cu disparitia bratarilor. Cei doi au fost banuiti ca ar fi intermediat traficarea in tara a doua tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia,
respectiv 15 bratari dacice de aur.

Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistoricenecunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradisteas-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.

Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant.

Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie. Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dragomir, cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata.

Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei.

„La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil. Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“,
ne-a spus regretatul general de armata Vasile Dragomir.

Un oras predacic subteran. Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezintaincintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mult mai mare deca cele de la Sarmisegetuza.Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.
„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, eimpanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine arheologul Ioan Glodariu, muzeograf la muzeul din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.

Hartile oficiale au ajuns la hotii de comori
Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, gasite de echipa speciala de cercetatori, a fost multiplicat in patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii si UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetatile pe listele UNESCO.Urma sa se initieze o ampla campanie de sapaturi arheologice si sa se realizeze un centru turistic exceptional. Programul a fost insa stopat, iar copii ale dosarului cu hartile siturilor au ajuns la hotii de comori.

Astfel reusesc acesti hoti sa mearga la punct ochit, punct lovit, pe un teritoriu atat de mare. Singurul impediment in calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Gradistea. De aceea se tot lanseaza ideea, de origine romaneasca, cum ca cetatile vor fi radiate din patrimoniul mondial.

„Nu se scoate nici un obiect UNESCO de pe liste. Asta e o prostie. Sigur cineva incearca sa vanda si Sarmisegetuza. Asta e singura explicatie“,
este de parere Alexandru Mironov. Ramane insa o intrebare extrem de importanta: cine le-a dat hotilor planurile secrete ale complexului si, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza?
Din analiza ulterioara a datelor a rezultat ca cea mai mare parte a acestei asezari, uriasa pentru antichitate, a fost construita inainte de perioada dacica. Mai mult, comorile cautate acum de hoti au fost ingropate inainte de perioada clasica a civilizatiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: daca romanii cuceritori au strans tot aurul gasit la fata locului, de ce se mai gasesc comori de ordinul zecilor de kilograme in aceasta zona?   Sursa: marea enciclopedie a geto dacilor

GOANA DUPA AURUL SARMISEGETUSEI.COMORILE DACICE SUNT FURATE CU HARTILE STATULUI ROMAN
Celebrul post britanic de televiziune a folosit sateliții și o tehnologie numită LIDAR cu care a scanat împrejurimile incintei sacre din capitala dacică. Așa a descoperit o echipă de la BBC în Sarmizegetusa Regia urme ale construcților romane. Rezultatele suntspectaculoase, spun cei de la BBC, dar preferă deocamdată să păstreze secretul asupra descoperirii lor. Arheologii români vor primi o copie a hărții obținute astfel doar dupădifuzarea documentarului, la sfârșitul verii.
Filmările pentru coproducția BBC – Discovery Channel s-au derulat și la Sarmizegetusa Regia, după ce indicii interesante, ce rămân deocamdată secrete, le-au fost oferite producătorilor de o scanare din satelit.
BBC lucrează de anul trecut la acest proiect despre Imperiul Roman și despre cumtehnologia prin satelit îi ajută pe arheologi să descopere noi situri arheologice romane. Filmările la documentar au început în martie și, de cinci săptămâni, echipa BBC s-a plimbat de-a lungul fostului imperiu și a filmat în Italia, Tunisia, Iordania, iar, la final, a poposit în Munții Orăștiei, la Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a dacilor, cucerită de romani în urma a două războaie grele:
“BBC e aici pentru că lucrăm la un documentar despre Imperiul Roman și despre cum tehnologia prin satelit ne ajută să descoperim noi situri arheologice în tot imperiul. În România, și în special, în această parte a României, există o moștenire culturală foarte bogată și suntem foarte interesați să descoperim urmele romane”,
spune Louise Bray, producătorul documentarului. Coproducția BBC-Discovery va avea 90 de minute și este dedicată special Imperiului Roman, o temă foarte bine primită de telespectatorii posturilor. Proiectul a demarat în septembrie 2011, dar filmările efective au început de-abia în luna martie. Munca de teren se finalizează odată cu cadrele filmate sus, în Munții Orăștiei, iar partea interesantă apare în documentele la care deocamdată are acces doar “staff-ul” documentarului. De altfel, membrii echipei au fost îndeajuns de secretoși pe toată durata vizitei lor și au preferat să oprească filmările de îndată de ziariștii români au ajuns în zonă.
Contractul de confidențialitate încheiat cu autoritățile și arheologii români i-a împiedicat și pe aceștia să dea prea multe date despre materialul BBC, dar entuziasmul specialiștilor care au fost alături de echipa de filmare e relevant:
“Sigur că acest documentar e foarte important pentru arheologi, pentru că această colaborare cu BBC-ul nu înseamnă doar o colaborare cu o televiziune superprofesionistă, care dă informație curată, care promovează în felul acesta situl, dar ne oferă șansa să avem și rezultatele investigațiilor făcute cu noua tehnică LIDAR privind situl de la Sarmizegetusa. Și, din punct de vedere științific, asta va fi un pas mare înainte”,
a declarat profesorul universitar Gelu Florea, coordonatorul șantierului arheologic de laSarmizegetusa Regia.
Cu laserul prin istorie
Producătoarea documentarului, Louise Bray, este arheolog și pasionată de istoria veche. Pe teren, la cetățile dacice, a însoțit-o chiar șeful de șantier de pe sit, profesorul universitardr. Gelu Florea, cea mai autorizată sursă în ceea ce privește Sarmizegetusa Regia. Toți românii trebuie să aștepte însă difuzarea coproducției pentru detalii. Cert este că ziariștii britanici au folosit sateliții postului pentru a “scana” teritoriul fostului imperiu în căutarea de situri care nu și-au spus încă ultimul cuvânt. “Ceva” a atras atenția lor către Sarmizegetusa Regia și nu către ruinele romane de la Ulpia Traiana.
Louise Bray, producătoarea documentarului, observă că bogăția Munților Orăștiei nu se rezumă la comorile arheologice, ci cuprinde atât natura, cât și oamenii.
Louise Bray a decis să includă situl din Munții Orăștiei în proiectul ei și, pentru a obține detalii interesante asupra a ceea ce pământul ascunde în zonă, a închiriat un avion pecare s-a montat echipamentul LIDAR – Light Detection and Ranging.

“BBC folosește acum un tip de tehnologie numită LIDAR, în care postul a investit sume importante, și aceasta ne-a descoperit o nouă imagine, o imagine foarte largă a pădurii care înconjoară acest sit. Este o descoperire foarte interesantă, parte din ea se cunoștea dinainte, este vorba despre o structură romană de apărare, credem noi, dar nu suntem siguri 100%.
Descoperirea este foarte importantă pentru că este pentru prima dată când această structură poate fi observată integral, deci putem vedea marele plan al cetății pentru prima dată”. Este tot ce a dezvăluit producătoarea britanică despre descoperirea din sol apărută după ce tehnologia LIDAR a “bombardat” solul sitului cu impulsuri luminoase, oferind o imagine clară a ceea ce ascunde natura. Dacă echipa BBC a “decupat” din harta obținută din satelit doar o structură romană, arheologii români cred că tehnologia LIDAR le va aduce detalii si despre ruinele dacice: “Imediat după difuzarea filmului, din august încolo, vom primi aceste hârtii. Așteptăm să vedem imaginile și sunt convins că această nouă tehnică pune în evidență tot felul de structuri care altminteri din fotografie aeriană nu se văd. Trebuie să vă imaginați tot acest deal fără vegetație, văzut de la înălțime, ceea ce din punctul nostru de vedere spune foarte mult, mult mai mult decât ce se vede cu ochiul liber, de la nivelul solului”, crede profesorul Gelu Florea. Doar din toamnă vom ști, după ce arheologii români vor viziona imaginile, dacă descoperirea BBC schimbă teoriile în ceea ce privește istoria capitalei dacice.
Promovare pentru patrimoniu

Louise Bray a ajuns în luna februarie pentru prima dată în România,  “recunoaștere”: “Era zăpadă multă și atunci nu am reușit să văd mare lucru, dar acum sunt entuziasmată de ceea ce este aici. Această parte a României este frumoasă, ne bucurăm de clipele trăite, oamenii sunt superbi, arheologii sunt minunați, timpul – uitați este o zi însorită perfectă, deci trăim un timp minunat și suntem mulțumiți că am venit. Avem și noi în UK o mulțime de monumente, dar aici totul este inedit, situl și natura. Noi nu mai avem nici lupi, nici urși și nici suprafețe atât de mari de asemenea pădure”,
spune producătoarea a cărei echipă a fost mereu însoțită în teren de un vânător cu pușca în spate.
“Echipa de cercetare a vrut să includă Sarmizegetusa Regia în film și nu ne pare deloc rău. Am început să citim despre sit și apoi am luat legătura cu domnul Gelu Florea. Pentru acest program am filmat în alte trei țări: Imperiul Roman se întindea mai demult pe o suprafață unde acum sunt 16, chiar mai multe țări. Noi am ales doar patru țări dintre acestea unde să ne filmăm documentarul, am filmat în Tunisia, în Africa de Nord, am filmat în Iordania și, de asemenea, în Italia. România este a patra țară unde filmăm”.
Pe directorul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina (PNG), Lucian Stratulat, adresa BBC l-a surprins: nici că se putea promovare mai bună atât pentru monument, cât și pentru întreaga zonă protejată: “Când am văzut prima dată adresa de la BBC prin care ne cereau acceptul să filmeze în cetăți am rămas plăcuți impresionați, pentru că nu ne-am așteptat ca parcul să fie promovat în acest fel, și prin folosirea unei tehnologii de vârf. Bineînțeles că ne-am dat acceptul imediat, chiar am promis echipei de filmare că îi vom sprijini cu tot ce se poate. Acest documentar înseamnă foarte mult nu dar pentru cetățile dacice, dar și pentru Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Vă dați seama că prin realizarea acestui documentar se realizează o conexiune între biodiversitate, tradiție și istorie. Zona este încărcată de istorie, iar promovarea cetăților implică promovarea parcului natural a cărui valoare este de necontestat.
Arheologii români au spus demult că doar 3 la sută din vestigiile vechii capitale a Daciei au fost până acum scoase la lumină, restul rămânând ascunse sub pământ.
Tehnologia specială folosită poate oferi și specialiștilor parcului date despre biodiversitatea din zonă”; în timp ce președintele Consiliului Științific al PNG, cercetătorul Radu Stelian, care a discutat minute bune cu englezii despre minunățiile naturale din zonă, crede:
“Pe lângă siturile arheologice, până și natura de aici, care e magnifică, are și ea valențe de patrimoniu UNESCO. Europa descoperă că românii au și ei ceva interesant, că România are o cultură și o civilizație veche”.
Vestea că o televiune precum BBC filmează în cetate, a făcut turul sitului. Toți turiștii au tras de departe cu ochiul la echipa care se plimba și filma la pas în pădurea din jurul incintei sacre și toți au sperat că documentarul va îmbunătăți imaginea României în lume.
Audiență de milioane
Documentarul va fi difuzat în luna august de BBC, apoi în septembrie de Discovery SUA, așa că zeci de milioane de oameni vor afla informații și vor vedea imagini din fosta capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia:
“Noi avem o audiență estimată de 30, până la 40 de milioane de oameni în întreaga lume: în UK, America, Europa, Asia și Australia, practic peste tot în lume, deci e o ocazie minunată de a arăta lumii ce parte minunată a României este aceasta și să le dea de înțeles cât de importantă era această lume în vremea romanilor”,
crede Louise Bray. O lume despre care știu puține până și turiștii români – în lipsa unei finanțări continue și suficiente, la care se adaugă condiții de lucru primitive, arheologii au făcut puține descoperiri, dar și datele publicate nu are cine să le expună turiștilor interesați în lipsa unui ghidaj de specialitate în cetățile dacice.
Câți dintre români știu de exemplu că:
“Situl de la Sarmizegetusa este foarte mare: ultima ridicare topografică pe care am terminat-o toamna trecută, cu ajutorul profesorului Rus de la Facultatea de Geografie din Cluj, ne arată un sit care are șase kilometri lungime pe ax, peste 250 de terase antropogene, amenajate în antichitate, se întinde pe aproape 400 de hectare de teren plan, deci vă dați seama că e mult și de-abia acum avem o dimensiune reală a tot ce s-a întâmplat aici în antichitate”,
spune universitarul clujan, care așteaptă cele 10 milioane de lei alocate deocamdată pe hârtie de fostul Executiv: “Sumele alocate de București ne ajută foarte mult, este vorba de acel program multianual anunțat de Ministerul Culturii și care sperăm să-l putem pune în aplicare din această vară cel târziu, pentru patru ani și, dacă toate lucrurile merg bine, vom lucra și la Sarmizegetusa, dar și în alte centre dacice din zonă”.
Lipsei de informație i se adaugă și infrastructura deficitară, pentru că drumurile numai trasee turistice nu par. Louise Bray a caracterizat accesul către Sarmizegetusa Regia ca fiind “bumpy”:
“Drumul către sit este plin de hârtoape și este un pic peste mâna turiștilor să vină aici. Au nevoie de o mașină 4×4, dar este un sit atât de frumos încât cu certitudine aș face efortul să vin aici, dacă aș fi un turist care ar vizita România și în mod special aceasta parte a țării. Este un sit minunat, iar drumul n-ar trebui să-i impiedice pe oameni să vină”.
Englezii chiar glumesc – cu siguranță, pe vremea romanilor, drumurile erau mai bune.
Tehnologia LIDAR
Light Detection and Ranging (LIDAR) este o tehnică activă de teledetecție cu ajutorul căreiase pot obține date de o acuratețe ridicată despre topografia terenului, vegetație ori diverse structuri și construcții. Potrivit specialiștilor, această tehnologie folosește trei sisteme de bază – scanarea laser care măsoară distanțele cu precizie, plus sistemul de poziționare global (GPS) și Inertial Measurement Unit (IMU) pentru înregistrarea orientării. Tehnologia presupune folosirea de calculatoare cu capacitate ridicată de stocare și calcul. Cu ajutorul scanării laser, sunt înregistrate diferențele de timp dintre impulsurile laser trimise din avionul ce efectuează zborul și cele reflectate de suprafața topografică. Un receptor GPS montat pe avionul care transportă tehnologia înregistrează poziția continuă a acestuia.
În teren, este amplasată o stație GPS pentru a corecta diferențele, iar traiectoria de zbor să fie înregistrată extrem de precis. Sistemul IMU măsoară continuu înălțimea și accelerația avionului. Datele despre topografia terenului cu sistemul LIDAR se obțin prin recepționarea impulsurilor laser într-un anumit interval de lungime de undă, cunoscut ca “banda infraroșu apropiat”.
Avantajul tehnologiei LIDAR apare datorită fasciculului laser care penetrează vegetația indiferent cât este de densă. Aceeași tehnologie a fost folosită de arheologii care au descoperit orașul maiaș Caracol – în acest caz, oamenii de știință au apelat la LIDAR, adicăau folosit semnale laser care au penetrat jungla și au reflectat dinspre pământ o imagine 3D a sitului Caracol, unul dintre cele mai mari orașe din istoria maiașă. Au fost îndeajuns 10 ore de măsurători cu ajutorul laserului, făcute în patru zile, pentru ca tehnologia să pună la dispoziția arheologilor o hartă mult mai detaliată decât ce obținuseră specialiștii după un sfert de secol de cercetări la sol. Folosită în arheologie, tehnologia LIDAR arată exact mărimea sitului, limitele lui și construcțiile în terase.
BBC și Discovery scanează Sarmizegetusa ascunsă
By Laura Oană – 3 May, 2012
http://www.replicahd.ro/?p=4188
Ministrul Culturii atenționează că cetățile dacice riscă să fie scoase de pe lista UNESCO
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a atras atenția, vineri seara, 25 mai, într-o conferință de presă, la Alba Iulia, că dacă nu se acționează cu maximă urgență,
cetățile dacice riscă să fie scoase de pe lista UNESCO.
“Riscul este foarte mare, dacă vin și văd că nu am făcut nimic”, a declarat ministrul Culturii, care a vizitat în cursul zilei de vineri Sarmizegetusa Regia, despre care a spus că este“ștampila, sigiliul națiunii noastre”.
“Chestiunea e gravă”, a afirmat Diaconu, care a adăugat că “arborii de acolo par mai importanți decât vestigiile”. “E de neînțeles lucrul acesta”, a adăugat demnitarul.
“Cetățile dacice sunt protejate UNESCO. Ce facem noi cu asta? Nimic. Și dacă cumva vine un control UNESCO? Pierdem statutul. Deci, dacă nu facem ceva cu urgență maximă, pierdem statutul de protecție UNESCO pentru cetățile dacice”, a punctat oficialul.
Diaconu criticat ‘’suprapunerea” de orgolii personale, nesfârșite, între specialiști, administratori. ”Eterna problemă a României. Al cui e locul, obiectul, cine e șeful, cine comandă aici. Unii zic că sunt ei, alții că-s ei”, a mai spus Diaconu, care a adăugat că trebuie ‘’sparte” orgoliile.
Ministrul a afirmat că vrea să-i pună la aceeași masă pe cei din administrația publică locală, de la Consiliul Județean Hunedoara, pe specialiști și Ministerul Culturii, până va fi găsită o soluție.”Lucrurile mi se par extrem de simple și de rezolvat imediat. Adică, să înceapă să lucreze toți, fiecare pe meseria lui”, a spus acesta. “Fiecare să facă ceva și de maximă urgență”, a adăugat Diaconu, care a apreciat că “e absolut dureros ce se întâmplă acolo”. Ministrul a mai spus că va organiza peste două săptămâni și jumătate o conferință de presă la Sarmizegetusa Regia.
Oficialul a precizat că sunt fonduri, fiindcă investițiile sunt absolut minime. “Investițiile nu sunt mari, problema e a noastră – de organizare, de coordonare”, a spus acesta.
“Noi, ca stat, nu am făcut nimic, avându-le deja înscrise în UNESCO. (…). Riscul este foarte mare dacă vin și văd că nu am făcut nimic. (…). Problema se pune exact așa și cu Brâncuși. Ziceau să aducem osemintele lui Brâncuși acasă. Am zis întâi să-l merităm pe Brâncuși. Câtă vreme neglijăm total tot ce înseamnă ce a mai rămas de la Brâncuși, cele două bârne sub care s-a născut. Și alea sunt cumpărate de cineva. (…). Câtă vreme noi nu facem aici cultul Brâncuși, noi nu-l merităm pe Brâncuși. Întâi să-l merităm și după aceea promit, mă zbat, mă duc, mă lupt, orice e legal de făcut ca să vină Brâncuși acasă”, a declarat Mircea Diaconu.
Nu comentez, dar ceva se intampla!
La noi romanii, orice este posibil!
Sper ca graba, sa nu strice treaba!
Sa urmarim cu atentie! // Sursa: Romania megalitica

 




Ochiul tăcerii unui visător kosovar – Hamdi Tasholli

Corespondenta culturală primita la redactia R.B.N.Press, de la cititorii noștri vlaho-albanezi

 

Ochiul tăcerii unui visător kosovar

 

Motto:

În sinele tău/ Ucide omul rău/

Și va rămâne/ Doar omul în Tine

(Hamdi TasholliFără titlu)

 

Cu acest îndemn etic se destăinuie cititorilor poetul albanez Hamdi Tasholli născut (21 mai 1950), la satul Gadime, comuna Lypian (Republica Kosova). Autorul a absolvit Facultatea de Filosofie (Secția Limba și literature albaneză), la Universitatea din Kosova. A publicat următoarele volume de versuri: Magurele castrum (2007), Ochiul Mamei (2011), Pe aceste pietre (2012).  Volumul de versuri Ochiul tăcerii, pe care-l prezentăm cititorilor, este al patrulea, tradus în limba română de cel mai inspirat mesager al relațiilor cultural româno-albaneze, Baki Ymeri.

Poeții albanezi sunt luptători cu arma cuvântului pentru libertatea Kosovei, greu încercată în războaiele sfârșitului de secol XX. Cuvântul durere exprimă cel mai bine această stare de lucruri: “Durerile/ Nu se sting / În izvorul lacrimilor” (Hei, mocanul meu) Din durere izvorăsc lacrimile provocate de jertfa pe altarul libertății: „Pentru prima oară/ Te-am văzut plângând/ Lacrima rece aluneca/ În căldura mea/ Și aburea/ Dincolo de raze/ La fluviul Negru” (Lacrima). Războiul apare negru, ca un balaur apocaliptic iar tradătorii nației sunt șerpi veninoși care profită de pe urma tragediei naționale. Nunți și înmormântări marcau destinul eroilor căzuți la datorie. Florile sângelui albanez inundau toate anotimpurile. O mare parte a populației a fost nevoită să ia calea exilului: „Amicul meu zidar/ Mereu întorcea capul/ Spre casa / Unde s-a născut/ Pe care a lăsat-o goală/ Casa Mameii / Și a amintirilor.” (Amicul meu) Alți patrioți albanezi au umplut închisorile.

Hamdi Tasholli aduce în versurile sale prinos de recunoștință părinților care i-au insuflat patriotismul. În ciuda vicisitudinilor istoriei, poetul este un profet care cântă momentul apoteotic al viitoarei eliberări: “Atunci vor strălumina/ Patru curcubeie/ Într-unul/ Vă garantez”. (Atunci)

Poemul în șapte părți (câte numără zilele facerii biblice), Iapa Troiei, realizează o analogie între trecutul Kosovei și a Troiei asediate, cu oameni care și-au pus capăt zileleor pentru a nu cădea vii în mâinile dușmanului, cu trădători care au decis soarta războiului, cu zile lungi de asediu când foamea le slăbea puterile. Speranța însă nu a pierit în cetate și în sufletul poetului: “Iar steaua mea într-un Cătun/ Strălucește neîncetat/ Pentru câmpiile verzi/ Cu flori aurite/ În glasul pârâului cel alb/ În inima acestui joc/ Lângă Cetatea cea mare.”

Hamdi Tasholli se dovedește nu numai un martor al zbuciumatei perioade istorice prin care a trecut țara sa natală, ci și un luptător neînfricat, cu ajutorul poeziilor sale lirice, pentru independență. Amenințarea războiului este descrisă ca un “amurg prelungit” care prevestește o noapte istorică, în care se punea la cale jertfirea poporului său. Poetul, utilizând simbolul ridicării steagului, îndeamnă compatrioții la revoltă și unitate națională. Simbolul identității naționale este limba care s-a menținut în fața tuturor furtunilor: „Ce mult ți-a ridat fața/ Acest vânt blestemat/ Ți-au legat limba/…/ Dar ai triumfat peste slăbiciuni…”

Imaginile nocturne instaurează frica și simbolizează moartea amenințătoare. Dar ziua libertății se apropie. Iubirea întărește dragostea de viață, transfigurând noaptea într-o victorie a vieții și frumuseții: „Frumoasă e această noapte/ Cu brațe uscate/ Dimineață/ Moare/ Întunericul / În îmbrățișare”. (Noaptea). Poetul se dovedește în final, optimist.

Volumul este  prefațat de poeta Patricia Lidia, care se dovedește în rezonanță cu stările lirice transmise de poet. Redăm un fragment din această prefață: „Hamdi Tasholli se dovedește, în acest volum, a fi și un slujitor cu devoțiune al penelului sacru, oferind cititorilor bijuterii despre iubire și moarte, despre trecere și ne-trecere, despre o emoționalitate adânc-reținută, având însă o atitudine fermă în fața vieții, cu versuri nu o dată neiertătoare și tăioase.” Hamdi Tasholli își trage sevele lirice din lupta pentru eliberare a poporului său și o face cu demnitate și talent literar.

Lucian Gruia

 

Lucian Gruia

 

Hamdi Tasholli

 

Ochiul tacerii




…de la cititorii nostri vlaho albanezi