,
Ziua Limbii Romane sarbatorita la Chisinau de romani din Romania impreuna cu fratii din Republica Moldova
Ziua Limbii Romane sarbatorita la Chisinau de romani din Romania impreuna cu fratii din Republica Moldova.
,
Romanii, sârbii și Banatul
Noi și sârbii
Spuneam în articolul Noi și bulgarii că, înconjurați de o mare de slavi și fino-ugrici, care nu au precupețit niciun efort pentru a ne desființa ca neam și națiune și care au folosit fiecare ocazie posibilă pentru a ne șterge de pe hartă și chiar de pe fața pământului, ne-am căutat cu disperare vecinii care ne-ar fi putut fi prieteni și aliați, alții decât Marea Neagră. Primii spre care ne-am îndreptat privirile au fost bulgarii, care ne datorau atât de mult, chiar și existența lor ca și stat, obținută inclusiv prin sângele și baioneta dorobanțului român. Dar la nici douăzeci și cinci de ani mai târziu, după ce ar fi dorit o uniune cu România, atitudinea bulgarilor s-a schimbat radical, ajungând mai târziu ca bulgarul să ne fie la fel de dușmănos ca rusul sau ungurul. Toate acestea le-am discutat în articolul susmenționat.
Dezamăgiți de bulgari, ne-am îndreptat spre sârbi. Multe ne legau de acest popor dârz și încercat, trecut prin furcile caudine ale istoriei, la fel ca și noi. Dar, ce am văzut în cazul bulgarilor, vom vedea și în cazul sârbilor. Recunoștința între oameni este un lucru rar, cu atât mai rar este în cazul popoarelor. Un fost prim ministru britanic, Henry John Temple, viconte de Palmestorn, spunea la 1848 că statele nu au prietenii eterne, ci doar interese eterne. Poate de aici i se trage Angliei porecla de Perfidul Albion. Dar sunt necesare câteva cuvinte despre sârbi, istoria lor și mentalul acestui popor.
Pare oarecum ciudat că pentru sârbi, momentul lor de referință în istorie, punctul central de care se leagă permanent este bătălia de la Kosovopolje, sau Câmpia Mierlei, din 1389.
Este întradevăr discutabil de ce momentul lor de glorie în istorie îl reprezintă tocmai o înfrângere categorică, în urma căreia statul sârb, până atunci o putere medievală, dispare, ajungând sub ocupație turcească pentru cinci sute de ani. Bătălia de la Kosovopolje de la 1389 reprezintă pentru sârbi o culme, un vârf al rezistenței antiotomane, dar este o înfrângere categorică care a dus la dispariția lor ca stat. Iar ca să faci din această bătălie o epopee și prin asta o supradimensionare a rolului antiotoman al sârbilor în istorie mi se pare o tentativă de deformare și de minimizare a eforturilor celor care au luptat și s-au opus sute de ani expansiunii otomane. Am aici în vedere pe români, pe unguri (până la 1526, când Ungaria este transformată în pașalâc), pe polonezi, pe toți cei ce au apărat Europa de pericolul musulman timp de sute de ani de la 1389 încoace.
La 1389, Imperiul Otoman era în ascensiune, dar nu ajunsese la apogeu. Constantinopolele va cădea în 1453, Buda în 1526, Viena va fi asediată pentru ultima oară de turci în 1683. Greul luptelor antiotomane va fi dus de popoarele est-europene în cea mai mare măsură în perioada ce a urmat bătăliei de la Kosovopolje. Secolul al XV-lea reprezintă apogeul luptei antiotomane a românilor, care va continua cu intermitențe și în secolele următoare, mai ales al al XVI-lea, dar niciodată Țările Române nu au fost transformate în pașalâcuri sau provincii otomane, decât unele părți mai mici ale acestora. Au plătit tribut, ca semn de vasalitate, dar nu au fost desființate, cum s-a întâmplat cu Serbia sau Ungaria, iar de nenumărate ori s-au răzvrătit și au dus războaie grele împotriva otomanilor.
Dar unde au fost sârbii în această perioadă, ei care se erijează în mari luptători antiotomani?
Trebuie menționat că primele lupte (victorioase de altfel) pe care Muntenia le are cu turcii datează din 1367 când Vlaicu Vladislav (Vlaicu Vodă) îi învinge, deci cu mai bine de douăzeci de ani înainte de bătălia de la Kosovopolje. Chiar și la această bătălie de la Kosovopolje, sârbii au beneficiat de ajutorul românesc (conform uneia dintre cronici) sub forma unui contingent de luptători munteni trimiși de Mircea cel Bătrân. Este adevărat, lupta a fost cumplită, dar a rămas celebră mai ales prin faptul că și-au pierdut viața ambii comandanți, respectiv cneazul Lazăr și sultanul Murad, ucis de Milos Obilici, un nobil sârb. Milos Obilici l-a ucis pe Murad după bătălie, în timp ce i se închina și își prezenta omagiile învingătorului. Fiul lui Murad, Baiazid, ajunge sultan și va fi supranumit ulterior Ilderim, adică Fulgerul.
Dar să revenim, unde au fost sârbii în timpul marilor războaie antiotomane duse de popoarele creștine? Îi găsim la scurtă vreme, la șase ani de la bătălia de la Kosovopolje, ca și soldați devotați în armata noului sultan Baiazid. Dar și mai devreme. O acțiune antiotomată victorioasă a regelui ungur Sigismund de Luxemburg în Serbia la 1391 îi găsește pe sârbii voievodului Stefan Lazarevici în tabăra otomană, luptând împotriva creștinilor.
În 1395, Baiazid trece Dunărea pentru a-l supune pe Mircea cel Bătrân și a ocupa Țara Românească până la Carpați. Sârbii sunt alături de Baiazid ca și vasali credincioși, în frunte cu regele Marko, despotul Stefan Lazarevici și viteazul Constantin Dragaș. Legenda spune că în noaptea dinaintea bătăliei, Dragaș i-ar fi spus regelui Marko: “Va fi mâine o cumplită bătăile și mă rog ca Dumnezeu să dea victoria creștinilor, și fie ca eu să fiu primul căzut în această luptă”. Dumnezeu i-a ascultat ruga, a doua zi amândoi, atât Constantin Dragaș, cât și regele sârb Marko sunt uciși în luptă de muntenii lui Mircea cel Bătrân.
Totuși, sârbii au luptat împotriva românilor, s-au bătut eroic și de mâna lor au căzut mulți creștini. Au luptat pentru victoria turcilor, care dacă s-ar fi întâmplat, aceștia ar fi făcut încă un pas spre centrul Europei.
Românii au obținut victoria care i-a oprit pe moment pe otomani. Dar sârbii ce au făcut, înafara dorinței exprimate de Constantin Dragaș? Au trecut de partea creștinilor pentru a le facilita victoria, dând o lovitură otomanilor și răzbunându-l pe cneazul Lazăr și pe toți sârbii căzuți la Kosovopolje? S-au retras de pe câmpul de luptă descoperind flancul otoman pentru raidul nimicitor al cavaleriei române? Nu, nici vorbă. Au luptat eroic, în linie cu turcii, împotriva românilor și creștinilor, pentru victoria necredincioșilor cotropitori, pentru ca umbra semilunii să se întindă și asupra țărilor române, asta la numai șase ani de la bătălia de la Kosovopolje.
Mai mult, anul următor 1396, la Nicopole, sârbii conduși de Stefan Lazarevici au dat lovitura de grație cavalcadei impetuoase dar nechibzuite a cavalerilor burgunzi conduși de Jean de Nevers, care s-au năpustit la atac ignorând planurile lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, și ale lui Mircea cel Bătrân, pe motivul pueril conform căruia la gloria victoriei erau îndreptățiți ei, cavaleri veniți din îndepărtata Franță pentru a zdrobi păgânismul în cruciadă.
Nu l-au zdrobit, izbirea lor în flancul drept de către sârbii lui Stefan Lazarevici a însemnat sfârșitul bătăliei, precum și sfârșitul pentru 3000 de francezi prizonieri decapitați din ordinul lui Baiazid. Jean de Nevers, baronul de Coucy și alți nobili de marcă au fost răscumpărați pe bani grei. Sigismund și Mircea au reușit să scape din luptă pentru a continua ani de zile, chiar generații, războiul împotriva otomanilor.
Atunci de unde provine această autointitulare, această autoasumare a luptei antiotomane de către sârbi, din moment ce faptele lor și istoria dovedesc contrariul? De unde și până unde sârbii apărători ai creștinătății de turci? Eventual înainte de 1389 și spre sfârșitul dominației turcești în Balcani, în secolul XIX.
Istoria noastră recentă
Înaintea primului război mondial, în al doilea război balcanic, sârbii ne-au fost aliați alături de greci împotriva bulgarilor. În primul război mondial, la fel, curentul de simpatie față de Antanta din perioada neutralității dintre ani 1914-1916 s-a răsfrânt și asupra eroicilor sârbi. Fiindcă s-au bătut cu mult eroism, inclusiv divizia sârbă care a luptat în Dobrogea i-a depășit cu mult în bravură pe ruși.
Dar am fost dezamăgiți de comportamentul lor, prin care ne-au refuzat o treime din Banat, ajungând să stăpânească pentru prima dată în istorie teritoriu la stânga Dunării, teritoriu românesc, deși acesta ne era promis chiar prin convenția din 1916 cu Antanta. Din neam împilat, a ajuns unul expansionist, la fel cum s-a întâmplat inițial cu bulgarii, frații lor slavi. Pentru mai multe amănunte referitoare la ocuparea Banatului de către sârbi, vezi capitolul Banatul sub ocupație sârbească din articolul Revoluția din Ardeal și gărzile naționale române (II) Adevăruri uitate.
Norii negri ai celui de-al doilea război mondial s-au adunat mai întâi deasupra României, căreia i s-a cerut Basarabia și Bucovina de Nord de către URSS la 28 iunie 1940. România făcea parte din Mica Înțelegere, alături de Iugoslavia, Turcia și Cehoslovacia, până în 1938 – 1939, când Cehoslovacia dispare de pe hartă. Și în 1939, la împărțirea Cehoslovaciei, României i s-a oferit Maramureșul istoric de pe teritoriul acesteia, dar a refuzat să ia parte la acest rapt. La fel, i s-a oferit partea din Banat de pe teritoriul Serbiei, la data în care Iugoslavia a fost invadată de germani, în primăvara lui 1941.
Antonescu a refuzat, dar i-a transmis lui Hitler că în cazul în care trupele maghiare aliate cu Germania vor intra în Banatul sârbesc, cele române vor intra după ele și le vor combate scoțându-le afară. Dar înainte de asta, la 28 iunie 1940, când am primit ultimatulul sovietic, deși eram aliați cu Iugoslavia și tratatul prevedea ca în cazul în care România intra în război cu un alt stat și un stat terț atacă România, aliatul se obligă să declare război statului terț. Și reciproca era valabilă. Sârbii ne-au cerut să nu periclităm zona riscând un război cu URSS, singurii care s-au declarat gata să-și respecte angajamentele au fost turcii.
În perioada comunistă, după tensiuni de graniță în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a ajuns la o destindere și prietenie în timpul lui Ceaușescu datorită distanțării de Moscova a ambelor state.
În prezent, există numeroși români în Serbia, atât în Voivodina sau Banatul sârbesc, cât și pe valea Timocului, iar aceștia nu se bucură de drepturile de care se bucură mai puțin numeroșii sârbi din România, dimpotrivă.
Dar pentru a ilustra contextul general, public aici un articol apărut în ziarul refugiaților ardeleni din Ardealul de nord ocupat de unguri, “Ardealul”, intitulat “Relațiile româno-iugoslave”, sub semnătura lui Gheorghe Gh. Popa:
Cadrul real al legăturilor româno-iugoslave, mascate timp îndelungat prin acte formale, de alianță și declarații de „amiciție”
Sub ochii noștri se desfășoară o nouă dramă la care asistăm cu cutremurare în suflet, fiindcă am fost și noi, deși nu în împrejurări identice, atât de greu încercați.
Nu prejudecăm asupra desfășurării evenimentelor, dar întrucât această desfășurare implică fără nicio îndoială posibilitatea unor revizuiri totale de situații și raporturi, este bine, cred, să câștigăm o vedere cât mai clară și obiectivă asupra situației și să ne apărăm fără resentimente, dar și fără slăbiciune, propriile noastre interese.
Iugoslavia este unul din statele care a beneficiat de cele mai întinse câștiguri teritoriale ca stat succesor al dezmembratei monarhii austro-ungare. Proporția dezvoltării sale teritoriale de la 1913 încoace este într-adevăr interesantă. Vechiul stat sârbesc întins în regiunea Moravei, cuprindea la 1817 numai 43600 km², iar după Congresul de la Berlin a ajuns la 48300 km². În urma războaielor balcanice, încheiate cu concursul României prin Pacea de la București, teritoriul Serbiei a sporit la 87300 km², iar prin participarea la războiul mondial s-a constituit statul iugoslav deci cu un teritoriu aproape de trei ori mai mare.
Conflictul de la conferința păcii
Este bine să cunoaștem această evoluție, pentru a putea aprecia just conflictul ce s-a ivit la conferința păcii între noi și sârbi la chestiunea Banatului.
Articolul III din tratatul nostru de alianță din 14 august 1916 prevedea că „Franța, Anglia, Italia și Rusia recunosc României dreptul de a anexa de la Austro-Ungaria toate teritoriile specificate la articolul IV”. Iar prin articolul IV granițele revendicărilor teritoriale românești sunt fixate astfel încât cuprind Banatul întreg. Cu toate acestea drepturile noastre asupra Banatului au fost contestate la conferința păcii de către sârbi și conferința a adoptat o soluție transacțională, acordând acestora zona bogată a Torontalului și parte din județul Timiș. Soluția aceasta nu se întemeia nici pe argumente istorice, deoarece sîrbii sunt populație de colonizare și n-au stăpânit niciodată în trecut acest teritoriu; nici pe realitățile etnice, fiindcă cei 600000 de români și 400000 de șvabi reprezentau mai mult decât cei 300000 de sârbi. S-au invocat însă motive strategice – necesitatea unei zone de apărare a Belgradului – deși această zonă nu poate constitui o apărare reală și Ion I. C. Brătianu, primul delegat al României atrăsese atențiunea, că „Dunărea era singura graniță capabilă să evite în viitor procese între noi și sârbi, așa cum ele există din nenorocire în Dobrogea, între bulgari și țara noastră. Ar fi nenorocit să tranșem sub înrâurirea unor factori vremelnici, o chestiune care poate ușura, sau compromite pentru totdeauna, dezvoltarea relațiilor între cele două popoare”.
…”Vine ora răsplatei”
Au biruit totuși factorii vremelnici. Imperialismul și orgoliul sârbesc s-a impus. Apărând cu intransigență drepturile românilor asupra Banatului, Ion I. C. Brătianu a fost înfrânt de formidabila coaliție de ambiții și interese pe care o înfruntase, a părăsit conferința păcii și la 12 septembrie 1919 a prezentat demisia întregului cabinet pe motivul nerespectării tratatului nostru de alianță de către Marile Puteri. Căci, el avea convingerea, exprimată mai târziu într-o conferință la Ateneu că în „chestiunile cele mari, în acele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și de naționalitate, nu pot fi prețuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate ca să te hotărască a le compromite, coborându-te de pe terenul înalt și sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei” (Gh. Brătianu – Acțiunea politică și militară a României în 1919, pg 38).
Atitudinea Iugoslaviei față de minoritatea românească
Atitudinea Iugoslaviei față de minoritatea românească
Raporturile româno-iugoslave de după război, încep deci sub semnul acestui conflict rezolvat printr-o soluție transacțională susținută și de unii bărbați politici români și acceptată de România sub presiunea aliaților, în vederea viitoarelor legături politice dintre statele beneficiare ale tratatelor de pace. Aceste legături se vor concretiza între altele, prin constituirea Micii Antante, organism politic menit a cimenta apropierea dintre statele succesoare și a le asigura hotarele față de tendințele de revizuire. Ar fi fost de așteptat, ca în vederea intereselor superioare ce erau de apărat în comun, intereselor superioare ce erau de apărat în comun, interese pentru care cele două state au semnat ulterior și Pactul Înțelegerii Balcanice din 9 februarie 1934, o reală prietenie și înțelegere să dea și un conținut sufletesc legăturilor dintre cele două popoare. Aceasta ar fi fost posibil în primul rând prin asigurarea reciprocă a drepturilor la viață națională pentru minoritățile respective. În timp ce însă România a asigurat prin dispozițiuni constituționale, legislative și administrative drepturile la viață proprie națională, pentru toate minoritățile, fără deosebire, Iugoslavia a făcut discriminări revoltătoare în tratamentul diferitelor minorități și chiar între cetățenii de același neam, cum sunt cele trei grupe etnice românești, cărora în general li s-a aplicat un regim de opresiune și abuzuri, în disprețul tuturor legăturilor noastre de amiciție și alianță. Iată câteva fapte:
După intervenția României în războiul balcanic și ca urmare a tratatului de pace de la București, s-a stabilit un regim special cu privire la românii din Macedonia sârbească și grecească, în baza căruia se asigura statului român dreptul de a înființa și susține școli și biserici pe seama românilor din Macedonia, pe baza principiului de autonomie școlară și bisericească. Astfel, până în 1918, au funcționat în sudul Iugoslaviei mai multe școli primare, un liceu complet și o școală normală-profesională de fete (în Bitolia). Toate aceste școli au fost închise imediat după 1918 de către guvernul iugoslav, iar localurile confiscate. Parohiile române ortodoxe existente în sudul Iugoslaviei înainte de 1918 au fost dizolvate, iar bisericile, construite și înzestrate cu cheltuiala românilor și a Statului Român, au fost confiscate pe seama cultului ortodox sârbesc. Citez cazul recent al bisericii, cimitirului și paraclisului românesc din Bitolia, precum și al localului liceului românesc din aceeași localitate.
În districtele Craina, Morava, Pojarevăț și Timoc, unde cifra minimă a românilor se poate evalua după statistica oficială la 175000 (în realitate sunt mai mulți), bisericile, mânăstirile și școlile românești au fost complet suprimate încă di epoca Sârbiei vechi. Nici dispozițiile tratatelor pentru protecția minorităților, nici mai ales raporturile noastre de alianță și amiciție, nu au adus vreo schimbare în bine în situația culturală a acestor români. Dimpotrivă. Un ziar românesc dacă pătrunde acolo, este considerat corp delict și posesorul pedepsit. Tinerii sunt opriți să frecventeze școlile din România. În lipsă de biserici și școli naționale, analfebetismul și sectele religioase s-au răspândit în mod îngrijorător. Preoții sîrbi refuză să boteze pe nou născuți cu nume românești. Toate presiunile posibile s-au făcut, din fericire fără rezultate depline, pentru deznaționalizarea acestor români. Conștiința națională a acestor frați a fost încă atât de puternică încât pe timpul războiului balcanic au cerut o ocupație românească și alipirea la România, iar la conferința de pace de la Paris au manifestat aceeași dorință.
Numai grupul românesc din Banatul iugoslav se bucură de o ocrotire oarecare a intereselor sale naționale în baza tratatului pentru minorități și a convențiilor speciale. Nu se poate trece însă cu vederea că discuțiunile pentru reglementarea chestiunilor școlare, începe la Belgrad în 1922, s-au terminat abia în 1933 prin încheierea convenției școlare respective, ele fiind de repetate ori zădărnicite de Iugoslavia. Iar în chestiunea bisericească s-au dus 12 ani tratative fără rezultat, sârbii nevoind să recunoască tradiția istorică și caracterul național al bisericii românești din Banatul iugoslav. S-a ajuns totuși la un compromis și s-a semnat la 2 iulie 1934 la Belgrad o „Convenție relativă la regimul Bisericilor ortodoxe din Banatul iugoslav și sârbe din Banatul românesc”. Această convenție a fost ratificată de către parlamentul român prin legea din 20 iunie 1935. Nu a fost ratificată nici până azi de Iugoslavia și ratificarea nici n-ar mai fi fost posibilă, deoarece conform uzanțelor parlamentare sârbești ea urma să se facă în cel mult doi ani de la semnare. Situația celor două biserici și-a urmat deci starea de fapt, în dauna prestigiului bisericii și statului român.
Sârbii și permanența revendicărilor teritoriale
Toate aceste atitudini caracterizează îndeajuns tendința contantă a politicii iugoslave față de elementul românesc. Această tendință este concretizată astfel de către profesorul universitar Dușan Popovici: „Politica noastră națională de stat cu privire la Voivodina trebuie să aibă în vedere trei probleme fundamentale :
1. Schimbarea rapoartelor etnice în favoarea noastră
2. Reîmprospătarea maselor largi ale noastre
3. Încopcierea intelectualilor noștri la adevărata cultură, care desigur este numai cultura sârbească (P Nemoianu Sârbii și Banatul, pg 77)
Nu trebuie să uităm apoi, că sârbii nu au renunțat niciodată la revendicări teritoriale față de România. Recruții sârbi învață că dușmanii cei dintâi sunt românii. „Poporul și armata noastră nu vor uita niciodată amara lor soartă, deoarece este adânc și cu sânge întipărită în inimile și mintea noastră, iar gândul nostru va fi îndreptat spre acele ținuturi (Timișoara și Banatul Românesc!) până când istoria nu va repara nedreptatea”- scria ziarul „Politika” prin pana generalului activ N. Tolovici, la împlinirea celor 10 ani de la unire.
Dacă vă mai amintiți, că în zilele tragice pentru noi din 26 și 27 iunie trecut, amicii și aliații noștri nu ne-au acordat niciun sprijin, sfătuindu-ne să ne jertfim în interesul păcii; că o parte din presa iugoslavă făcea în acea vreme cor cu dușmanii noștri pe tema revizionismului, susținând că Bucovina este o regiune de origine pur slavă, că moldovenii din Basarabia sunt un trib deosebit de români, care întrebuințează în toate împrejurările limba rusească, că „România a primit prea mult pământ și deci o revizuire a frontierelor este necesară, pentru că ea este justă”, socotesc că am schițat destul de complet cadrul real al legăturilor româno-iugoslave, mascate timp atât de îndelungat prin acte formale de alianță și declarații tot atât de formale de „amiciție”.
Ziarul Ardealul, 20 aprilie 1941
Cristian Negrea pentru RBN press
,
Ambitia unui rege – Nemrut Dagi
Se stie ca regatul Commagene se afla amplasat in zona sudica centrala a Turciei de azi avand capitala la Samosata (in present orasul Samsat aflat pe malul Eufratului) Prima mentiune despre acesta este de pe vremea asirienilor fiind numit Kummuhu intial un aliat al Asiriei apoi in anul 708 BC o provincie a acesteia. In secolul 6 BC Commagene este cucerit de catre imperiul Persan, apoi in secolul 4BC de catre Alexandru Macedon.
Dupa dezintegrarea imperiului Alexandrian Commagene devine un stat/provincie in cadrul Imperiului Greco-Siriano Seleucid.
162BC a fost anul in care guvernatorul Ptolomeu, un Satrap din cadrul Imperiului Seleucid, a declarat independenta regatului Commagene. Urmasul sau Mithridates I Callinicus (100-69 BC) imbratiseaza cultura helenistica si se casatoreste cu Printesa Greco-Siriana Laodice VII Thea.
Unicul fiu al acestora Antiochus I Theos din Commagene (a domnit intre 70-38BC) a fost un aliat al generalului roman Pompei in campania de cucerire a regatului Pontus, reusind astfel sa pastreze independenta regatului sau. In anul 17 AD la moartea lui Antiochus III din Commagene, imparatul Tiberius anexeaza Commagene la provincia Siria.
Poate ca multe dintre aceste fapte ar fi ramas doar simple date si nume daca exploratorii germani nu ar fi facut sapaturi pe Muntele Nemrut scotind la iveala impresionantul sanctuar dedicat zeilor si lui insusi de catre Antiochus I Theos din Commagene care se intitula “Antiochus I Theos Dikaios Epiphanes Philorhomaios Philhellenos” (Antiochus I Theos un Zeu Just si Maret Prieten al Grecilor si Romanilor
In timpul domniei sale acest rege a creat un cult avand in centru propria persoana marea sa dorinta fiind aceea de a fi adorat drept o divinitate si dupa trecerea in nefiinta. In acest scop Antiochus a lasat nenumarate inscriptii explicand credinta pe care a imbratisat-o anume Zoroastrianism o religie care venereaza un sincretism de zeitati Greco-Armeano-Iraniene. O inscriptie preciza faptul ca alegerea muntelui Nemrut pentru inaltarea acelui sanctuar nu este intamplatoare, locul este izolat, departe de oamenii si se afla la inaltime aproape de zei putand sta astfel in rand cu acestea.
Efigiile acestui remarcabil monument poarta ambele influente iconografice, grecesti si persane, influenta persana este tradata de vesmintele si dimensiunile fizice ale monumentului pe cand caracteristicile grecesti sunt date de morfologia fetelor.
Se pare ca mormantul lui Antiochus se afla ingropat adanc in inima muntelui foarte probabil chiar in centrul sanctuarului. Acesta a fost astfel proiectat incat sa permita ca acolo sa se desfasoare ample festivitati, in fiecare luna trebuiau sa se tina acolo cel putin doua festivitati care sarbatoreau incoronarea (pe 10 ale lunii) si nasterea (pe data de 16 ale lunii)
Exista trei terase distincte in partea de est, nord si vest a muntelui, Terasa de nord se intinde pe 80 de metrii lineari flancati de coloane prabusite, formand un fel de arena in care se tineau procesiunile.
Pe terasa din est se afla statuile stramosilor regelui, (persani din partea tatului la nord si greci din partea mamei la sud) incadrati de colosalele statui ale zeitatilor (majoritatea sunt decapitate, capetele se afla jos cu fata la altarul principal) pe langa statui de lei si vulturi zeitatile mixte Greco-persane sunt Zeus – Oromasdes, Hercules – Verethragna – Artagnes – Ares, Apollo – Mithras – Helios – Hermes si Kommagene – Tyche, si chiar statuia lui Antiochus I.
Acelasi aranjament se repeta pe terasa de vest care se afla cu 10 metri mai jos. In aceasta terasa capetele statuilor sunt mai bine pastrate si mult mai numeroase. Horoscopul astral simbolizeaza zeificarea lui Antiochus prin transformarea acestuia intr-un corp ceresc (o stea).
Muntele Nemrut sau Nemrut Dagi cum mai este cunoscut este categoric o remarcabila realizare a lumii elenistice, un sit istoric de prima importanta si un loc in care cu greu poti ramane indifferent. Muntele Nemrut are 2134 metrii inaltime si se afla la aproximativ 50km de orasul Adıyaman. In partea de sud est a Turciei, relativ aproape de granita cu Siria.
http://amfostacolo.ro
,
Deschiderea anului scolar de la Tiraspol la care au participat si romani din SUA si Romania
Deschiderea anului scolar de la Tiraspol la care au participat si romani din SUA si Romania; prin imagini il gasim si pe conationalul nostru din New York, Florin Carlan care ni le-a si trimis. Multumiri din partea redactiei RBN press.
,
Marșul Unirii: al treilea și cel mai mare
Numărul participanţilor la Marşul de duminică va fi de peste 10 mii de persoane. Aceştia vor purta, în coloane, stema Moldovei, 500 de steaguri şi portretele a 7 dintre cele mai mari personalităţi ale Basarabiei. Declaraţia a fost făcută azi într-o conferinţă de presă de către Constantin Codreanu, unul dintre liderii Platformei Civice «Acţiunea-2012», organizatoarea evenimentului. Codreanu a precizat că Marşul a fost autorizat de Primăria Chişinău, după ce au fost convenite toate detaliile traseului. Acesta include: scuarul Academiei de Ştiinţe (locul de adunare al manifestanţilor, 14.00), bul. Ştefan cel Mare, str. Ismail, str. Alexie Mateevici, Teatrul de Vară. În premieră, coloana de manifestanţi va fi reprezentată în faţă de «Cordonul Libertăţii», pentru care au fost invitate mai multe personalităţi publice din R. Moldova. Organizatorii Marşului au invitat reprezentanţii Ambasadelor străine şi instituţiilor europene, acreditate la Chişinău, să monitorizeze evenimentul pe totă durata acestuia. Acţiunea se va încheia cu proclamarea unui Manifest, adresat autorităţilor centrale ale R. Moldova şi instituiţiilor europene. Revendicările manifestanţilor se vor concentra pe probleme de educaţie, învăţământ, limbă, drept identitar şi integrare teritorială. Manifestanţii vor cere, de asemenea, Uniunii Europene, să examineze, ca alternatvă de integrare europeană a R. Moldova, şi unirea ei cu România. «Aceasta ar reduce esenţial parcursul de integrare europeană al R. Moldova… Europa trebuie să conştientizeze că este inadmisibil să ţină în despărţire acelaşi popor», a declart presei acelaşi Constantin Codreanu.
PS: Autorii acţiunii de duminică au repartizat presei căşti de protecţie, în eventualitatea în care pro-ruşii vor ataca mulţimea cu pietre ca la Bălţi.
zdg.md
,
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso vine în Moldova în viitorul apropiat
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso vine în Moldova în viitorul apropiat. Anunțul a fost făcut astăzi, de serviciul de presă al gurvernului, după ce premierul, Vlad Filat a avut o convorbire telefonică cu președintele Comisiei E
uropene, Jose Manuel Barosso.
Oficialii au discutat pe marginea evoluției relațiilor moldo-comunitare și despre agenda privind integrare europeană a Republicii Moldova.
Vlad Filat a reiterat angajamentul ferm al țării noastre pentru parcursul său european și a menționat ca executivul va continua aplicarea agendei de reforme pentru apropierea de standartele europene și realizarea obiectivului privind integrarea în Uniunea Europeană.
Jose Manuel Barroso a apreciat efortul autorităților Moldovei în vederea realizării obiectivului de integrare europeană și a dat asigurări că Comisia Europeană va susține Moldova pe calea apropierii de standartele și valorile europene.
Totodata, Barroso ne-a felicitat pentru procesul de reforme promovate și pentru negocierile cu UE și a reiterat că semnarea Acordului de Asociere între RM și UE până la Summit-ul Parteneriatului Estic din septembrie 2013 este realist și fezabil.
Moldova.ORG
,
Armata celui de-al doilea stat romanesc va primi un grant de peste 15 mln de lei din partea ministerului Apărării al Chinei
Ministerul Apărării al Republicii Populare Chineze (RPC) va acorda Armatei Naționale a Republicii Moldova un grant în valoare de peste 15 mln de lei. Un acord în acest sens a fost semnat la Beijing de conducătorii instituțiilor militare Liang Guanglie și Vitalie Marinuța transmite Biroul de presa al Ministerului Apararii al Republicii Moldova, preluat de Romanian Global News.
Potrivit ministrului Apărării RPG, Liang Guanglie, grantul oferit Armatei Naționale este o confirmare în plus a relațiilor de prietenie și colaborare fructuoasă dintre China și Moldova în diferite domenii, printre care cel militar. ”China promovează o politică de cooperare în domeniul militar pe principii de pace cu toate statele din regiune și lume, inclusiv cu Republica Moldova. Pînă în prezent noi am acordat armatei moldovenești trei granturi în valoare totală de circa 15 mln de yuani (cca 30 mln lei), care au fost valorificate eficient. Suntem siguri că și acest ajutor va fi folosit rațional în procesul de reformare și modernizare a armatei Republicii Moldova”, a specificat oficialul chinez în cadrul întrevederii cu omologul său.
Liang Guanglie a specificat că asistența tehnică oferită Armatei Naționale a Republicii Moldova reprezintă un pas important în dezvoltarea relațiilor moldo-chineze. ”Guvernul chinez este dispus să identifice noi dimensiuni de cooperare multidimensională atît cu Republica Moldova la nivel de state, cît și cu Ministerul Apărării în domeniul militar”, a menționat Liang Guanglie.
Vitalie Marinuța a exprimat sincere mulțumiri poporului chinez și conducerii Armatei Populare de Eliberare a Republicii Populare Chineze pentru asistența financiară acordată, specificînd că toate acestea au fost folosite pentru modernizarea și reformarea mai multor domenii din structura militară a R. Moldova. ”Datorită suportului partenerilor din armata chineză am reușit să modernizăm sistemelor de comunicații, informaționale, medicale, și altele. Și acest grant va fi utilizat pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare a Armatei Naționale, inițiate de noi în ultima perioadă de timp”, a spus Marinuța.
Granturile oferite anterior Ministerului Apărării de armata chineză au cuprins unități de transport de logistică și medicale, tehnică de calcul și comunicații, echipamente pentru conferințe video, stații de purificare a apei, utilaj medical, și altele.
Colaborarea militară moldo-chineză se desfășoară în baza Acordului semnat la Beijing la 23 iunie 2002 între ministerele Apărării ale Republicii Moldova și Republicii Populare Chineze.
RGN press
,
Kommersant: R. Moldova a devenit primul „ostatic” al noii scheme geopolitice a Rusiei
Moscova aplică o nouă schemă de presiune geopolitică în care un rol important îl joacă și prețul la gaz. De această părere este Directorul Institutului de cercetări în domeniul energetic, Dmitri Marunici, transmite www.unimedia.md , preluata de Romanian Global News, cu referire la un text din publicația ucraineană Kommersant.
Potrivit lui Marunici, „Gazprom-ul” a devenit, de facto, un instrument geopolitic al Rusiei. Expertul rus consideră că, „făcând exerciții cu Moldova” cu ajutorul prețului la gaz, Moscova va aplica o schemă similară în Ucraina.
„Dar atâta timp cât la Kiev se va afla regimul actual este puțin probabil că Ucraina va îndeplini aceste cerințe”, a declarat Marunici.
Moscova a cerut Republicii Moldova să denunțe protocolul ce prevede aderarea la pachetului energetic al UE, în schimbul unor prețuri mai mici la gazele rusești. „Astfel, autoritățile ruse au început să arate, cum va influența prețul gazului în sistemul de negocieri cu consumatorii externi. Pe de o parte „Gazprom-ul” prin contraagenții săi declară că ar putea accepta reduceri pentru gazul livrat, între timp guvernul rus va insista asupra concesiilor politice serioase. Primul „ostatic” a fost Republica Moldova. Experții se așteaptă că Moscova va acționa mai deschis și în Ucraina”, mai spune sursa.
RGN press
,
Nicolae Negru:De ce Filat s-a întors nervos de la Soci ?
Filat arăta nervos, încordat, la conferința de presă convocată cu ocazia încheierii vizitei sale oficiale în Rusia. El nu reușea să-și ascundă nemulțumirea, iritarea, dacă i se adresau întrebări care îi displăceau. Impresia e că din cauza aceasta a pus punct conferinței mai repede decât planificase.
Generozitatea Moscovei supraapreciată
Trebuie să recunosc: am supraapreciat generozitatea Moscovei, spunând că l-ar putea răsplăti pe Filat pentru cadoul său scump – promisiunea deschiderii unui consulat rus la Tiraspol – cu o reducere simbolică a prețului la gaze, ca el să nu se întoarcă acasă cu mâinile goale. M-am înșelat, cadoul fusese socotit doar „plată de intrare” la Putin. S-a înșelat și premierul. Se vede că „farmecele” sale își au efectul doar în Vest, și nu acționează mai deloc în Est.
Cruce pe „parteneriatul strategic”
Filat nu reușise să se îndepărteze de reședința președintelui rus de la Soci, când ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a făcut o declarație ce punea cruce pe efortul premierului de a obține pentru RM locul de „partener strategic” în sufletul Rusiei. „Federația Rusă propune ca RM, în primul rând, să denunțe protocolul de colaborare energetică cu Uniunea Europeană. Aceasta este condiția, după care putem examina chestiunea referitor la reducerea prețului la gaz livrat Republicii Moldova”, a declarat Novak, citat de jurnal.md cu referire la gazeta.ru.
Ministrul rus vorbea despre angajamentul asumat de Chișinău, după aderarea la Comunitatea Energetică Europeană (în martie 2010), de a implementa, până la 1 ianuarie 2015, așa-zisul al treilea pachet energetic, care prevede asigurarea „independenței operatorilor sistemelor de transport (de gaze și electricitate) față de controlul unor producători de energie”.
Companiile „integrate pe verticală”, ca Gazpromul, care dețin monopol asupra rețelelor de transport, sunt obligate să se supună procesului de separare a acestor proprietăți, care poate fi efectuat pe mai multe căi, prima fiind vânzarea rețelelor respective. În RM, Gazpromul deține 50 la sută din acțiunile MoldovaGaz, și se simte amenințat de reglementarea europeană, ce are ca obiectiv liberalizarea pieței de energie. (De altfel, profitând de cel de-al Treilea Pachet Energetic, Lituania și Estonia au și adoptat legile care obligă companiile monopoliste Lietuvos dujos și Eesti Gaas să-și vândă conductele de gaze ce le aparțin, în pofida împotrivirii Gazpromului, care deține circa o treime din acțiunile companiilor respective. Este un prim pas spre asigurarea concurenței și securității energetice, consideră lituanienii și estonienii. Se pregătește să facă acest pas și Letonia.)
O discuție sinceră?
Solicitat de jurnaliști să comenteze declarația ministrului rus, Vlad Filat a răspuns că nu a discutat cu ministrul Energiei, ci cu premierul Medvedev și președintele Putin. „Pot să vă spun că nu a existat niciun moment în care să fie puse condiții. Problema pe care trebuie s-o rezolvăm este complexă și e normal să fie păreri diferite, dar a fost o discuție sinceră, deschisă și într-o atmosferă chiar foarte și foarte prietenească”, a declarat Filat la conferința de presă.
Ne putem imagina că oferta „la pachet” în domeniul energetic, prezentată de premierul rus, a fost elaborată fără participarea ministrului Energiei? Sau se aștepta dl Filat ca Medvedev și Putin să-l dojenească, să-i țină lecții de geopolitică?
Dl Novak a descifrat ironia pe care, probabil, nu a sesizat-o Filat în comportamentul lui Medvedev și Putin. Vinul italian cu care și-a servit Medvedev „oaspeții dragi” a fost un gest deloc întâmplător, pe care, se vede, nu l-a înțeles premierul nostru.
Premierul s-a supraapreciat
Nu-i putem reproșa că a plecat nepregătit, că a improvizat. Dimpotrivă, din punctul nostru de vedere, el a investit prea mult în această vizită, până la exagerare (numai declarația împotriva marșului de duminică și avizarea pozitivă a inițiativei lui Dodon de a interzice manifestațiile unioniste cât face!), și-a creat așteptări prea mari ca, până la urmă, să se aleagă cu „o discuție sinceră”. Se vede că dl Filat se supraapreciază „pe alocuri”, dacă a crezut că îmbunătățește relațiile cu Rusia printr-o vizită oficială. Oricare ar fi capacitatea sa de convingere, pentru Rusia contează interesul. Interesul imperial.
Fără menajamente
Moscova ne spune fără menajamente, cu gura lui Novak, că pentru reducerea tarifului la gaze moldovenii trebuie să se despartă de visul european, să rupă relațiile cu UE. Sau să obțină o derogare de la reglementările europene în sectorul energetic. Ceea ce nu e cu neputință, dar ar cere mult efort și le-ar da de gândit europenilor asupra sincerității intențiilor noastre. Filat vede aici o contradicție cu poziția lui Medvedev care spune că nu face presiuni asupra Chișinăului ca să adere la Uniunea Eurasiatică, deși Moscova este interesată de extinderea acestui proiect. Dar nu e nicio contradicție. Dl Medvedev este o persoană subtilă, rafinată și nu poate spune lucruri neplăcute „prietenului său moldav”.
Poate pe Filat l-o fi enervat ironia și batjocura lui Putin, când acesta i-a amintit de cei 200 de ani care s-au împlinit de la sfâșierea Moldovei și anexarea de către Rusia a teritoriului dintre Nistru și Prut, în 1812, act care, din punctul de vedere al președintelui rus, „a pus bazele statalității moldovenești”. (De ce, în acest caz, Putin nu aduce elogii tătarilor și mongolilor pentru că „au pus bazele” statalității ruse?)
O probă de foc
Cu toate acestea, nu sunt de acord că vizita premierului a fost un eșec. Relațiile cu Rusia sunt ca o probă de foc, pe care trebuie să o treacă orice politician și lider adevărat în RM. Cred că Filat a trecut-o. Nervozitatea pe care nu a putut-o ascunde este un semnal că i-a fost foarte greu.
Jurnal.md
,
Roman Mihaes: Duetul Putin/Medvedev propune ca R.Moldova sa se transforme in al doilea Belarus. Ce facem domnule Filat, acceptam?
Vizita Premierului Filat in Rusia, a adus anumite clarificari importante in ce priveste intentiile adevarate ale Kremlinului fata de R.Moldova.
Concluzia principala este ca Rusia doreste schimbarea vectorului de integrare europeana in cel de integrare eurasiatica.
Astfel, Moscova a cerut Republicii Moldova sa denunte protocolul ce prevede aderarea la pachetului energetic al UE, in schimbul unui pret mai mici la gazele rusesti.
Acest lucru a fost declarat franc de catre Premierul Medvedev si Ministrul energeticii.
Conflictul dintre Gazprom si UE a luat amploare, si Rusia dorind sa-si protejeze monopolistul, incearca sa foloseasca R.Moldova pe post de spargator, astfel ca tara noastra sa fie prima care denunta pachetul energetic cu UE, facind o bresa si dind exemplu si altor tari.
Tot Premierul Medvedev a declarat ca ar fi bine ca R.M. sa se integreze in Uniunea Vamala, astfel se explica si toata vinzoleala partidelor de stinga de la noi pe acest subiect.
Apoi au fost si declaratiile lui Putin despre 1812, si interesul acestuia fata de investitiile in RM.
De fapt pachetul propus de duetul Putin/Medvedev ar insemna ca R.M sa renunte la cursul de integrare europeana, sa cedeze intreprinderile sale importante investitorilor rusi, si sa devina al doilea Belarus.
Adica un satelit fidel, cu un regim autoritar, care sa cedeze in toate subiectele , inclusiv cele economice, in schimb sa beneficieze de un pret mai mic la gaze.
In contextul reglementarii conflictului transnistrean, avem declaratia lui Medvedev ca Rusia sustine integritatea teritoriala a R.M. , cu mentiunea ca conform unor surse, Putin i-a propus lui Filat sa fie constituita confederatia R.M./Transnistria, cu pastrarea bazei militare ruse pe termen indelungat.
Rusia nu-si poate permite sa procedeze ca si in cazul Abhaziei si Osetiei de Sud, si sa recunoasca independenta RMN, deoarece s-a fript atunci in 2008 in relatiile cu Occidentul, si in afara de Nicaragua, nu mai sunt tari care au recunoscut independenta acestora.
Independenta Abhaziei si a Osetiei de Sud nu a fost recunoscuta nici macar de satelitii fideli a Rusiei din CSI, Belarus si Kazahstan.
Intelegind riscurile, inclusiv a blocarii relatiilor cu UE si NATO, Rusia va incerca sa alipeasca RMN la R.M., astfel ca sa o transnistrizeze, si s-o opreasca din drumul proeuropean.
Rusiei i-ar conveni ca R.M. sa devina un stat aflat sub protectoratul sau, care sa fie folosit impotriva Ucrainei si Romaniei, la hotarul UE si NATO.
Iar pentru a indeplini acest scenariu, trebuie sa aiba la Chisinau o guvernare proruseasca loiala, si evident AIE ii sta in cale si trebuie debarcata de la putere.
Unica solutie de a grabi caderea AIE sunt alegerile parlamentare anticipate.
In cazul declansarii acestora, Rusia poate folosi arma electorala transnistreana, si anume cele circa 300 mii de voturi ale cetatenilor moldoveni din regiune, care ar putea sa aduca la putere o alianta de partide prorusesti in frunte cu PCRM.
Premierul Filat a fost umilit in Rusia, a venit acasa cu propunerea de a transforma R.Moldova in Absurdistan sau Bastardostan, si are de ales, sau cedeaza la santaj, sau merge ferm inainte pe drumul proeuropean.
In cazul in care cedeaza, ar trebui sa inteleaga ca va fi folosit si aruncat la cosul de gunoi al istoriei.
RGNpress
