ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2012 ianuarie

ianuarie, 2012

,

,

 

Consiliul Regional din Transcarpatia a adoptat, vineri, cu 78 de voturi “pentru”, o decizie prin care recomandă autorităților locale din regiunea Transcarpatică să ia măsuri de punere în aplicare a dispozițiilor Legii referitoare la principiile politicii lingvistice a Ucrainei”, care prevede că dacă limba unei minorități este vorbită de cel puțin 10% dintre locuitorii unei localități, aceasta poate fi declarată limbă regională pe raza teritoriului respectiv.

Potrivit portalului de știri Zaholovok, în hotărârea adoptată de Consiliul Regional Transcarpatia se arată că pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale din această regiune (sate, comune și orașe), limbi regionale pot fi considerate maghiara și româna.

Controlul asupra punerii în aplicare a prezentei decizii se atribuie unei comisii permanente pentru educație, știință, cultură, spiritualitate, politică de tineret, sport, minorități etnice și politica de informare, condusă de Vegheș M.M, precum și vicepreședintelui Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, Kaciura I.I.

Înainte de adoptarea acestei decizii, guvernatorul regiunii Transcarpatia, I.Baloga, a declarat că “este vorba de o chestiune politică” și și-a îndemnat colegii din administrație să se abțină de la vot.

Votul asupra proiectului de decizie a continuat, însă, în ciuda huiduielilor venite din partea reprezentanților partidului naționalist “Svoboda” și ai formațiunii “Batkivșcina”, care au protestat în fața clădirii Administrației Regionale din Ujgorod.

În ceea ce privește recunoașterea statutului regional al limbii române la nivel local în Transcarpatia, aproape toate localitățile românești au adoptat până în prezent o decizie prin care limba română a devenit limbă regională la nivel local.

Noua lege ucraineană cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei, adoptată de Parlamentul de la Kiev la 3 iulie, permite utilizarea oficială a limbilor regionale-minoritare în activitatea administrației publice locale, în cazul în care 10% din populația unui teritoriu este vorbitoare a unei limbi regionale-minoritare.

sursa:portalului de știri Zaholovok

,

Anul acesta se împlinesc două sute de ani de la anexarea Basarabiei de către imperiul țarist. Este important, în acest context, să ne aplecăm mai mult asupra acestei provincii românești înstrăinate, recăpătate și din nou pierdute, care nici astăzi încă nu și-a găsit calea și drumul, care încă bâjbâie și ezită între cele două direcții diametral opuse ce i se deschid, spre est și spre vest. Dar pentru asta este necesar să vedem cum s-a făcut această anexare a Basarabiei de către Rusia la 1812.

Războaiele ruso-turce

În drumul lor expansionist spre Constantinopol, era inevitabil ca rușii să nu se lovească la gurile Dunării de români. Visul lor secular, de a ocupa Constantinopolele justificând denumirea care și-a luat-o încă din secolul XVI, de a treia Romă, se traducea printr-o continuă și susținută expansiune pe toate direcțiile, cu precădere pe țărmurile Mării Negre, pentru a ajunge la centrul imperial stăpânit de turci după 1453, iar calea principală era prin nordul și vestul Mării Negre spre Peninsula Balcanică.

După bătălia de la râul Kalka, 1223, Rusia intră timp de un sfert de mileniu sub dominația tătară, dar după ieșirea de sub această dominație apetitul de cuceriri nu a putut fi oprit. Astfel, primele contacte cu Moldova au avut loc în timpul lui Ștefan cel Mare, care s-a încuscrit cu țarul Ivan al III-lea, fiica sa Ileana căsătorindu-se cu fiul Ivan la 1483. Dar anul următor, când Ștefan cel Mare solicită ajutor rusesc pentru recucerirea Chiliei și Cetății Albe, țarul îl refuză. După mai bine de două sute de ani, timp în care rușii își continuă expansiunea neobosită în toate direcțiile, interesul lor față de Moldova devine de prim rang. Țarul Petru I, modernizatorul Rusiei, îl învinge pe regele sudez Carol XII la Poltava (1709) și obține accesul la Marea Baltică. Carol XII se refugiază la Tughina, sub protecția turcilor, la acea vreme și Tighina, ca și toate cetățile de la Nistru, mai puțin Hotin și Soroca, erau raiale turcești, pentru a ține sub ascultare domnii moldoveni. Vorbim aici de Ismail, Chilia, Cetatea Albă și teritoriul Bugeacului, unde fuseseră stabiliți tătarii, dar care vor fi strămutați în Crimeea între 1792 și 1812, când nu mai existau tătari deloc în Bugeac. Alianța dintre Cantemir și Petru I, la care Constantin Brâncoveanu nu s-a raliat, a avut drept rezultat înfrângerea dezastruoasă de la Stănilești, pe Prut, în iunie 1711. Țarul a fost nevoit să semneze o pace grea, a trebuit să evacueze Moldova pe care armatele sale au tratat-o ca pe o țară cucerită (cronicarul Nicolae Costin menționează că la banchetul dat cu ocazia semnării tratatului între Cantemir și țarul Petru, nici un boier nu a rămas nejefuit de moscali). Țarul mai trebuia să renunțe la stăpânirea cazacilor care reveneau sub ascultarea sultanului, să dărâme zidurile cetăților care le ridicase la hotarul cu teritoriile stăpânite de turci și să restituie cetatea Oceakov. Cantemir, cu curtea sa și boierii săi, a fost nevoit să plece în exil în Rusia unde și-a sfârșit zilele. Ion Neculce, unul dintre cei mai mari cronicari moldoveni, a reușit să revină în Moldova în 1713. Una din consecințele primei invazii rusești pe teritoriile române, cea de la 1711, a fost faptul că turcii au transformat și Hotinul cu împrejurimile sale în raia, teritoriu militar pus sub autoritatea directă a unui pașă. De asemenea, sunt impuse domniile fanariote până la 1821.

Înfrângerea de la Stănilești nu a stăvilit elanurile expansioniste ale Rusiei, ba dimpotrivă. O mare piedică în calea rușilor erau cazacii, care se uneau când cu rușii, când cu turcii. Această piedică este rezolvată pe moment de împărăteasa Ana care îi aduce sub ascultare la 1734. Cum e cu istoriografia oficială a rușilor, în 1953 s-a serbat cu mare fast împlinirea a trei sute de ani de la unirea rușilor cu ucrainenii, prilej cu care Hrusciov, el însuși ucrainean, a dăruit Crimeea Ucrainei, când de fapt vedem că ucrainenii, în speță cazacii, oscilau cum puteau între ruși și turci. La fel, ultima ecranizare a lui Taras Bulba abundă de patriotardisme vechi și ieftine, cazaci care mureau în luptă cu polonezii în secolul XVII, dar consolați la gândul că Rusia (!) va fi odată o mare putere.

La 1718, austriecii, care cuceriseră Ardealul în 1699, cuceresc Banatul și Oltenia, rămase sub stăpânirea lor prin pacea de la Passarovitz, între Turcia, Austria și Veneția. În martie 1736, armatele ruse de sub comanda feldmareșalului Munich ocupă Azovul, Turcia declară război Rusiei. Rușii merg din victorie în victorie, recuceresc Oceakovul și generalul rus Lascy invadează Crimeea. La 9 ianuarie 1737 Austria și Rusia încheie un tratat secret de alianță ofensivă contra Turciei. Austria își oferă medierea în război și turcii, neștiind de tratat, acceptă. Susținuți de austrieci, rușii pretind cedarea Kubanului, a Crimeei și a Basarabiei, recunoașterea Moldovei și Valahiei ca principate autonome sub suzeranitate rusească, dar negocierile eșuează, astfel, Austria declară și ea război Turciei la 6 iunie 1737. Austriecii sunt înfrânți la Belgrad, dar rușii intră în Moldova și câștigă bătălia de la Stăncești (31 august) și o altă armată cucerește Hotinul (28 august), Iași (13 septembrie), rușii coboară și pătrund în Valahia până la Câmpina. Ei o declară pe țarina Ana drept Doamnă a Moldovei. Izgonirea turcilor din raialele ocupate era cea mai fierbinte dorință a moldovenilor, așa că rușii au fost primiți ca și eliberatori. Această atitudine se va schimba rapid, în urma sălbăticiei cu care se comportau ocupanții, chiar și boierii români își pierdură încrederea în Rusia. Înfrângerea austriecilor, care au fost nevoiți să părăsească Oltenia după o ocupație de douăzeci de ani, s-a răsfrânt și asupra rușilor, amenințați de eliberarea trupelor turcești angajate contra austriecilor. Astfel, ei sunt nevoiți să evacueze Moldova și să restituie turcilor Hotinul și Oceakovul, în 1739.

Odată cu acest război, românii au înțeles la ce se pot aștepta din partea rușilor, dar au înțeles și puterile occidentale apetitul de cuceriri al țarilor, care încercau să profite de slăbiciunea Turciei. Astfel, la 30 septembrie 1768, izbucnește un nou război între Turcia și Rusia. Turcii merg din eșec în eșec, astfel că la 1770 sunt complet ocupate țările române, rușii făcând pregătiri pentru anexarea lor totală al Rusia. Boierii români erau împărțiți în tabere, unii doreau să scape de turci, alții intuiau că vor înlocui o suzeranitate cu un jug. Dar victoriile rusești îi îngrijorau pe austrieci, de teama prăbușirii imperiului otoman fără a putea trage foloase maxime, Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, pune bazele unei înțelegeri cu Frederic al II-lea al Prusiei, a cărei victimă va fi Polonia. Austria și Franța se opuneau categoric anexării principatelor române. Prin presiunile regelui Prusiei, Frederic al II-lea, asupra țarinei Ecaterina a II-a, în care amenința direct cu războiul alături de austrieci, principatele române sunt salvate de la anexiunea rusească sau de la independența de sub protecția rusească, în schimb Polonia este împărțită, iar Crimeea devine independentă.

Crimeea își va plăti scump scurta ei perioadă de independență, prin asta vedem ce soartă le era hărăzită țărilor române dacă deveneau și ele independente sub protecție rusească, așa cum s-a întâmplat cu Crimeea. Rușii au continuat să ațâțe luptele interne dintre tătarii din Crimeea, cei proruși și proturci. Șaghin Ghirai, aderentul politicii ruse, se refugie la Taganrog și ceru ajutorul țarinei Ecaterina a II-a. Aceasta își trimise armata care liniști lucrurile și proclamă unirea ei cu Rusia (1782). Favoritul țarinei, mareșalul Potemkin, cel care era destinat în planurile țarinei să devină conducătorul unui stat dac sub oblăduirea Rusiei a organizat o vizită a țarinei în noua provincie și de aici provine expresia „satele lui Potemkin”, referitoare la dezinformare. În drumul alaiului imperial, Potemkin ridica sate din carton și placaj care erau populate cu ruși în costume populare care o aclamau pe țarină și îi mulțumeau pentru că i-a scăpat de turci. După trecerea alaiului, acestea erau desfăcute și transportate mai departe. Așa a fost ocupată Crimeea, unde nu existau deloc ruși ci doar tătari, dar țarina era convinsă că a eliberat o provincie plină de etnici ruși. Polonia a pierdut o seamă de teritorii în favoarea celor trei, Austria, Prusia și Rusia. Ștergerea ei de pe hartă va fi definitivată în 1792 și 1795. S-a refăcut abia în 1918, pentru a fi ștearsă din nou în 1939, împărțită între Germania și URSS, până în 1945, când teritoriul ei va fi mutat la vest, o parte dintre provinciile sale fiind și acum în componența Ucrainei. Deși au scăpat de anexiune, Moldova a pierdut în urma acestor modificări Bucovina, la 1775, cedată Austriei pentru a face legătura între Transilvania și Galiția, noua provincie smulsă de la polonezi. Această provincie atunci a primit denumirea de Bucovina, de la bucovine, sau codrii de fag care se întindeau de la Cernăuți până la Hotin.

Chestiunea anexării principatelor române doar a fost amânată de către Rusia, nu a renunțat la ea. Pentru a-și câștiga bunăvoința Austriei, Ecaterina a II-a a venit cu noi propuneri de împărțire a Imperiului Otoman, scriindu-i în 1782 lui Iosif al II-lea. Ea propunea egalitate perfectă între acțiunile lor și existența unui stat între ele, ca zonă tampon, statul dac refăcut. Este de la sine înțeles ce s-ar fi întâmplat cu acest stat odată cu dispariția imperiului otoman, ar fi devenit subiect de împărțeală între Austria și Rusia, rămași singuri, sau obiect de confruntare între ei. Pe tronul Bizanțului ar fi urmat să urce marele duce Constantin Pavlovici. Austria era în principiu de acord, fixându-și zonele de interes în peninsula balcanică și Marea Adriatică, precum și Hotinul, dar și Oltenia. Dar se îndoia de viabilitatea pe moment a acestui plan, ținând cont de interesele celorlalte puteri.

Anexarea Crimeei și cererea de către Rusia a Georgiei de la Turcia a făcut ca imperiul otoman să declare război Rusiei în 1787. Din nou Moldova și Valahia vor fi invadate și devastate. Cancelariile occidentale au început să se agite și din nou principatele române au scăpat de anexiune datorită intervenției Prusiei, dar și a Angliei și Olandei. Dar Rusia obține Edisanul teritoriul de la Bug la Nistru (pacea de la Iași, 1792), un an mai târziu obține și Podolia (la nord de Edisan). Austriecii obțin prin pacea de la Șiștov Orșova și ratificarea anexării Bucovinei.

În 1792, rușii au ajuns la Nistru și de atunci românii nu au mai avut liniște.

Războiul de la 1806 – 1812

Câțiva ani a fost liniște, ursul își devora prada, dar apetitul lui a crescut cu fiecare bucată de pământ înghițită. Dar alte evenimente se petrec pe continent care distrag atenția tuturor. Revoluția franceză de la 1789, urmată de executarea regelui Ludovic al XVI-lea (1793), era văzută ca o amenințare de către toate capetele încoronate ale Europei prin posibilitatea de contagiune. Iar venirea la conducerea Franței a lui Napoleon Bonaparte va zgudui lumea din temelii.

La 1806, Rusia era după o serie de înfrângeri contra armatelor lui Napoleon, cea mai usturătoare fiind cea de la Austeriltz (2 decembrie 1805), numită și bătălia celor trei împărați, unde împăratul Napoleon a zdrobit armatele ruso-austriece conduse de împăratul Francisc al II-lea al Austriei și de împăratul Alexandru I al Rusiei. La 23 decembrie 1805, Napoleon încheie un tratat de alianță cu Turcia pentru a ține Rusia ocupată. Ambasadorul francez la Istambul, generalul Horace Sebastiani, în vara lui 1806, este în măsură să demonstreze turcilor că cei doi domnitori ai principatelor române, Alexandru Moruzzi și Constantin Ipsilanti, simpatizează cu rușii și furnizează sprijin mișcărilor revoluționare din Balcani. La 24 august 1806, domnul Valahiei Constantin Ipsilanti este destituit printr-un firman și înlocuit cu Alexandru Șuțu. Rușii amenință cu războiul, turcii revin și-l reinstalează pe Ipsilanti pentru a evita conflictul, dar rușii deja trec Nistrul sub comanda generalului Michelson, ocupând Iașiul la 29 noiembrie 1806. Cetățile turcești au fost cucerite, iar până la 24 august 1807 sunt din nou ocupate în întregime principatele române. Operațiunile militare se suspendă temporar prin armistițiul de la Slobozia.

Noua ocupație rusească a fost mult mai grea decât oricare dintre cele turcești. Generalul Kutuzov, care l-a înlocuit pe Michelson după sinuciderea acestuia, s-a grăbit să proclame cele două principate drept gubernii rusești. O mărturie contemporană: „Nu se poate spune prin cuvinte cum se poartă trupele cu locuitorii țării, pradă așa de cumplit, încât nimeni nu mai e sigur pe averea lui.” La orice gest de împotrivire, oricine era executat. Chiar i s-a cerut de către ruși Divanului să caute un călău care să ducă la îndeplinire pedepsele cu moartea. Călători occidentali în acea vreme prin Moldava și Valahia le-au asemuit cu „un deșert”. Când i s-a atras atenția lui Kutuzov asupra faptului că țăranilor li s-a luat tot și că nu le-a mai rămas nimic, guvernatorul rus a răspuns că le-au rămas „ochii ca să poată plânge”.

Chestiunea principatelor dunărene devine periferică în urma mutațiilor politice și negocierilor din Europa. Situația politică se schimba cu repeziciune, rușii sunt bătuți din nou de Napoleon la Friedland în iunie 1807. Principalul adversar rămâne pentru Franța lui Napoleon Anglia, asupra căreia intenționează să instaureze o blocadă continentală, după ce aceasta rămăsese stăpâna mărilor în urma victoriilor amiralului Nelson la Abukir (1799) și Trafalgar (1805). Pentru ca blocada să fie efectivă, Napoleon avea nevoie și de concursul rușilor, cei ce furnizau Angliei materii prime și importau produse de lux. Astfel are loc înțelegerea de la Tilsit (7 iulie 1807) între Napoleon și țarul Alexandru, prin care este recunoscută hegemonia franceză în vestul Europei în schimbul libertății de acțiune rusești în Suedia și Turcia. Principatele trebuiau evacuate de ruși, dar turcii nu le puteau ocupa până la încheierea păcii, dar mai exista și un protocol secret, conform căruia dacă Turcia nu încheia pace în trei luni, ambele puteri urmau să pornească la război contra Turciei și să-și împartă prada. La fel se înțelesese Rusia și cu Austria, înețelegere reiterată la 1804. Dar, ca de obicei, cum o face și în prezent în cazul Transnistriei, Rusia nu s-a retras din principate invocând diferite pretexte.

De asemenea, prin acordul de la Tilsit, Alexandru se angaja să medieze între Anglia și Napoleon, pe când acesta din urmă se angaja să medieze între ruși și turci. Dar sătul de lipsa de rezultate a negocierilor cu Anglia, Napoleon trimite țarului faimoasa scrisoare din 2 februarie 1808 în care îi propunea împărțirea lumii între Franța și Rusia. „Noi nu trebuie să ne ciocnim, lumea e prea mare. Eu nu voi insista ca dânsul (țarul) să evacueze Moldova și Valahia. Să nu insiste nici el ca eu să evacuez Prusia”, scria Napoleon. Mai erau propuneri pentru o expediție militară în India și împărțirea Turciei între cei doi. Încep tratativele între ministrul de externe rus, Rumianțev și ambasadorul francez Caulaincourt. Franța ar urma să primească Silezia pentru compensarea înghițirii Moldovei și Valahiei de către ruși. Alexandru mai cerea pentru el, în afara principatelor române, Bulgaria, poate Serbia, Constantinopolele, Bosforul și Dardanelele, consimțind ca Franța să-și anexeze Morea, Egiptul, Albania, poate Siria și o parte din Bosnia.

„Grand Project”, Marele Plan, cum este cunoscută în literatură istorică franceză această scrisoare, nu putea fi îndeplinită pe deplin, cel puțin în acele condiții. Se pare că scopul ei era măgulirea lui Alexandru, deoarece în același timp Napoleon căuta să ridice contra Rusiei veșnica sa rivală în regiune, Austria, atrăgându-i atenția asupra primejdiei moscovite și socotind pretențiile austriece asupra văii Dunării, inclusiv asupra principatelor, drept firești. Franța promitea să nu admită împărțirea Turciei, sau dacă era nevoie, să cheme Austria la această împărțire ca primă interesată.

Înfrângerea lui Napoleon în Spania l-a făcut din nou să caute o înțelegere cu împăratul Rusiei. În septembrie 1808 are loc o întâlnire urmată de un tratat secret la Erfurt. Napoleon consimte încorporarea în Rusia a Finlandei, Moldovei și Valahiei, în schimb Rusia recunoștea pe fratele lui Napoleon pe tronul Spaniei. Franța se angaja la ajutor militar numai dacă în războiul ruso-turc ar fi intervenit Austria sau o altă putere. La rândul său, Rusia ar fi trebuit să intervină în cazul unui război franco-austriac. De data asta atmosfera nu mai era la fel de sinceră, fiecare dorea să câștige timp, amânând răfuiala inevitabilă, pentru ca să se ocupe de problemele lui presante: Napoleon în Spania, Alexandru în principatele dunărene și cu Turcia. Dar războiul stagna, deoarece rușii își retrăseseră o parte din trupe pentru a le folosi în războiul cu Suedia, iar turcii trebuiau să facă față unei noi revolte a ienicerilor, cei care de o vreme puneau și răsturnau sultanii din Constantinopol. Sub impresia Erfurtului, Turcia se apropie de Anglia. La 15 aprilie 1810 rușii notificară încorporarea țărilor române în imperiul lor. În cazul în care anexiunea ar fi reușit, principele Prozorovski avea gata și un proiect de divizare a lor în patru gubernii: Basarabia, restul Moldovei, Muntenia și Oltenia.

Contele Nicolae Kamenski al II-lea trece la comanda armatei ruse de la Dunăre, și lui i-au fost date instrucțiuni de către țar privitoare la anexarea Moldovei și Munteniei, independența Serbiei și o despăgubire de război din partea Turciei de 20 milioane piaștri. Kamenski propune cedarea Olteniei către Austria în schimbul Bucovinei, dar curtea de la Viena respinge ideea.

Prietenia ruso-franceză de la Erfurt începuse să scârțâie, neînțelegerile au început să se accentueze. Țarului i se imputa nerespectarea sistemului continental, lui Napoleon i se imputa anexarea orașelor Hansei și a statului Oldenburg. Anul 1811 s-a scurs în pregătirile militare ale ambelor părți, atât Rusia, cât și Franța au înțeles că confruntarea era inevitabilă.

Răpirea Basarabiei

În condițiile date, trebuia grăbită pacea cu Turcia, pentru ca rușii să aibă mână liberă împotriva francezilor. La 19 aprilie 1811 locul lui Kamenski este luat de Kutuzov, care se grăbește să forțeze o decizie pe plan militar, pentru a-i sili pe turci să accepte pacea propusă de țar. Kutuzov rupe armistițiul și generalul Markov trece Dunărea prin surprindere în apropiere de Giurgiu luând tabăra turcească pe nepregătite. Turcii aveau un efectiv de 40000 de soldați, o parte trecuseră Dunărea și intraseră în Muntenia, dar prin manevra lui Kutuzov au fost tăiați în două, jumătate din armată fiind distrusă. A fost cea mai cumplită înfrângere a turcilor din acest război, marele vizir Ahmed reușind să scape cu fuga la Rusciuk (14 octombrie 1811). Marele vizir a stăruit după aceasta la reluarea tratativelor și încheierea rapidă a păcii, scopul rușilor, de fapt.

Tratativele au început la Giurgiu, la începutul lui noiembrie. Din partea rușilor erau Italinski, Sabaniev și Fonton, dragomanul ambasadei rusești din Istambul, iar din partea turcilor Selim, Hamid și Galip, având drept tălmaci pe Dumitrache Moruzzi, care era socotit de unii drept înțeles cu Kutuzov. Rusia a cerut cedarea ambelor principate, dar turcii au refuzat, nu erau deloc dispuși să renunțe la grânarele imperiului și la bazele lor de operații contra Austriei și Rusiei. Rușii, care erau grăbiți din cauza intențiilor tot mai clare ale lui Napoleon de a porni o campanie împotriva lor, au lăsat să se înțeleagă că s-ar mulțumi numai cu Moldova, în cel mai rău caz cu linia Siretului. Generalul Langeron merse la Rusciuk pentru a-i comunica marelui vizir Ahmed această ultimă cerere.

Între timp, împuternicitul francez la Constantinopole, la Tour-Mauborg, încerca să-l convingă pe sultan că în curând Franța va porni la război contra Rusiei și că Napoleon va restaura regatul Poloniei, desființat în întregime la 1795. În cazul provinciilor cedate către Rusia, ele vor fi recucerite și date Poloniei, care se va întinde până la Dunăre. Aceste sugestii l-au făcut pe sultan să fie mai îndărătnic în cedările contra Rusiei, deși era învățat cu duplicitatea tuturor puterilor.

Negocierile au trecut prin trei stadii. În noiembrie 1811, turcii erau dispuși să cedeze Basarabia până la Prut, mai puțin partea de sud, cu cetățile Chilia, Ismail și Cetatea Albă. În martie 1812 erau dispuși să cedeze Cetatea Albă, pentru ca în aprilie să renunțe și la restul. Țarul Alexandru I era grăbit, dorea încheierea păcii cât mai repede. În acest sens îl întreba pe Kutuzov printr-o scrisoare dacă el considera că era suficient pentru lichidarea afacerii să ceară doar Moldova până la Siret, urmând a pretinde despăgubiri de 20 de milioane de piaștri pentru evacuarea restului din principatele române. Mai târziu, tot printr-o scrisoare, în martie 1812, țarul permite lui Kutuzov, în nevoie extremă, să încheie pacea mulțumindu-se cu hotarul pe Prut până la Dunăre, dar cu condiția încheierii unei alianțe ruso-turce contra lui Napoleon. Țarul se grăbea, amenințarea lui Napoleon era tot mai pregnantă.

Este interesant de știut despre negocierile dintre generalul Longeron și marele vizir Ahmed de la Rusciuk. Referitor la cererea rușilor a Moldovei până la Siret, vizirul a răspuns că „este rușinos ca rușii, care stăpânesc un sfert din glob, să se certe pentru o fâșie de pământ (între Prut și Siret) care nici nu le este folositoare”. La insistențele solului rusesc, marele vizir Ahmed a zis: „Vă dau Prutul, nimic mai mult, Prutul sau războiul, am jertfit grozav de mult până acum, Ismailul singur vă plătește războiul și mai aveți patru cetăți (Chilia, Cetatea Albă, Tighina și Hotin) și o strălucită provincie, Bugeacul, împreună cu ținuturile Greceni, Codru, Lăpușna, Orhei, Soroca, și părțile transprutene din ținuturile Iași și Cârligătura”. Vestea a fost surprinzătoare pentru ruși, care poate nu se așteptau la asemenea concesii teritoriale. Propunerea a fost trimisă către sultan și către țar, iar negocierile s-au mutat de la Giurgiu la București în decembrie 1811.

Avizul sultanului, cum spuneam în discuția despre cele trei faze de negociere, era să nu se cedeze sudul Basarabiei și gurile Dunării cu cetățile Ismail și Chilia. Turcii așteptau un semn de la Napoleon, semn care nu mai venea, pe când rușii presau în continuare, așteptând atacul lui Napoleon care în ochii lor devenise inevitabil. Era o cursă contra cronometru. În acest context, pentru a-i forța pe turci, Kutuzov redeschise ostilitățile militare, atacând. Speriați și fără vreun semn de la Napoleon, turcii au semnat cedarea Moldovei până la Prut, a Basarabiei, la 16 mai 1812.

Ca o paranteză, înaintea încheierii păcii, țarul Alexandru și-a pierdut răbdarea și l-a trimis pe amiralul Cigeagov să-l înlocuiască pe Kutuzov, maqi ales că ajunseseră până la el și plângerile moldovenilor referitoare la abuzurile armatei rusești, la care Kutuzov a răspuns că „românii mai au ochii ca să plângă”. Cigeacov considera achizițiile teritoriale pentru Rusia la acel moment neoportune, ținta lui fiind o alianță cu Turcia, pe care Kutuzov o considera o chestiune de mai mică însemnătate. Dar Kutuzov, prevenit de Rumianțev referitor la sosirea lui Cigeacov, a grăbit încheierea păcii inclusiv prin mijloace militare. Când Cigeacov a ajuns la București, era deja prea târziu, pacea se încheiase cu cedarea Basarabiei. Cigeacov face un raport nefavorabil față de Kutuzov, insistând că acesta pierduse alianța cu Turcia contra lui Napoleon, pe când el propunea un plan de atac al armatei ruse (dacă s-ar fi făcut alianța cu Turcia) pe teritoriul imperiului otoman spre Italia și Iliria, care l-ar fi obligat pe Napoleon să rupă o parte din trupele sale destinate atacului împotriva Rusiei. Planul era oarecum fantezist, dar totuși Kutuzov a intrat în dizgrație până ce capacitățile sale militare au fost din nou necesare imperiului țarist în timpul războiului cu Napoleon.

Turcia și-a dat seama că a greșit la scurt timp după încheierea păcii. Ca de obicei, greșelile diplomației au fost plătite de alții, dragomanul Dumitrache Moruzi a fost făcut țap ispășitor și condamnat la moarte. Că a fost sau nu vândut rușilor, este altă poveste, dar vina cea mare o poartă diplomația turcească care a greșit fundamental și nu a înțeles situația politică pe continent, ulterior s-a dovedit că rușii ar fi fost dispuși să renunțe la tot doar ca să aibă pace în zonă pentru a-i putea face atacului inevitabil al lui Napoleon care s-a și produs la scurtă vreme.

Până la urmă, asta a fost povestea răpirii Basarabiei la 1812. Boierii moldoveni au protestat în zadar către Poarta otomană, menționând că au pierdut prin această cedare mai mult de jumătate din veniturile țării, din care plăteau și tributul către Constantinopol. Dar la momentul cedării, Moldova nu avea domn, acesta, Scarlat Vodă Calimach, fiind izgonit de ruși în momentul în care ocupaseră Moldova. După retragerea lor din partea de vest, de la dreapta Prutului, acesta a revenit și a protesta împreună cu boierii, menționând că Poarta nu era în drept să cedeze teritorii care făceau parte din Moldova, deoarece ocârmuirea lor era în seama domnului și a divanului de la Iași. Poarta otomană nu avea nici un drept să le cedeze fără ca domnul și boierii să nu fi fost ascultați, așa spuneau vechile capitulațiuni cu Poarta care nu au fost niciodată abrogate. Până la urmă, cedarea Basarabiei s-a făcut ilegal față de toate legile și tratatele existente între Moldova și Imperiul Otoman. Dar lucrurile au rămas așa cum le știm în ziua de astăzi.

Concluzii

Trebuie să recunoaștem și să ne împăcăm cu acest lucru, cedarea Basarabiei nu s-a făcut de către dragomanul Dumitrache Moruzi, ci de către diplomația imperiului otoman, care nu avea niciun drept să o facă, dar a făcut-o încălcând toate tratatele cu Moldova. Că Moruzi era înțeles cu rușii sau nu, nu are prea mare importanță, oricum el a plătit cu viața. Răpirea Basarabiei a fost un rezultat al unei reașezări în urma unui cutremur geopolitic major ce a urmat revoluției franceze din 1789 urmată de dictatura lui Napoleon. Acest lucru se vede clar din negocierile intense asupra noii împărțiri a Europei din această perioadă. Problema este că și acum traversăm un cutremur geopolitic (vezi Noul cutremur geopolitic).

Un alt aspect important, condamnarea la moarte a dragomanului Moruzi a fost doar ideea de a găsi un țap ispășitor pentru performanțele slabe ale diplomației turcești, care nu a văzut semnele clare privitoare la graba rușilor de a încheia pacea în contextul pregătirilor lui Napoleon pentru campania din Rusia. O tărăgănare tipic orientală și o minimă rezistență armată ar fi putut decide soarta Basarabiei la acel moment. Dar în momentul în care marele vizir Ahmed a făcut propunerea cu linia Prutului, rușii nu au mai lăsat prada din mână. Dar turcii s-ar fi putut suci și reveni, așa cum au mai făcut-o de multe ori, mai ales că timpul curgea în favoarea lor.

Realitatea, după cum am consemnat, este că rușii au obținut în final mai mult decât au sperat. La încheierea păcii de la 16 mai 1812, s-a ordonat ca în toate bisericile rusești să se aducă laudă lui Dumnezeu că Rusia a terminat războiul cu o pace glorioasă și cu o nouă lărgire a hotarelor sale și că în sfârșit a reușit să extindă stăpânirea rusească până la Dunăre.

Până la urmă, se vede că aceasta este o caracteristică constantă a diplomației rusești, fie că vorbim de cea țaristă, comunistă sau postcomunistă. Face cereri maximale, bate cu pumnul în masă, în speranța că va obține măcar o parte din aceste cereri, iar faptul că ei cedează de la aceste cereri maximale pare o victorie pentru ceilalți, care se grăbesc să o proclame ca atare. În fond, astfel rușii obțin mult mai mult decât și-au propus și mult mai mult decât ar fi putut spera vreodată. Ne amintim cum au cerut în 1940 Basarabia și Bucovina, deși aceasta din urmă nu intra în anexele secrete ale pactului Molotov-Ribbentrop. Hitler a fost surprins, dar tot au obținut jumătate din Bucovina, plus ținutul Herța înglobat și el de linia groasă trasată de Molotov pe hartă. Un alt exemplu, mai recent, în 1997, la prima lărgire a NATO de la căderea comunismului, când au fost acceptate în NATO Polonia, Cehia și Ungaria, cu opt ani în urmă aflate în sfera de influență rusă. Rusia a făcut un asemenea circ și scandal, deși nu avea cum să se opună acestei extinderi, nu avea pârghii și mijloace să o facă chiar dacă ar fi dorit. Și a obținut în schimb, pe lângă altele, pentru îndulcirea pastilei, accesul în G7, care a devenit G8, clubul primelor state industrializate din lume, deși economic nu avea cum să se prezinte nici măcar la ușă. Are rol de decizie printre cei mari economic, deși un an mai târziu, în 1998, Rusia a fost grav afectată de o criză economică proprie. La fel, astăzi Rusia face un circ enorm referitor la scutul antirachetă, deși nu are argumente și nu i se poate opune, dar o face tot în speranța de a obține concesii maxime la care nici nu visa cu un an înainte.

Altă problemă esențială, în acea perioadă, nu numai Basarabia a fost pe muchie de cuțit, ci principatele române în întregime. Erau total ocupate de către ruși, iar aceștia au cerut anexarea lor la imperiul țarist, la fel cum au făcut-o până atunci în timpul ocupațiilor din 1736-1739, din 1768 sau 1787. mai târziu, își vor reînnoi pretențiile în timpul ocupațiilor din 1828-1834, în 1848 sau 1853. Dar, din fericire pentru noi, marile puteri au intervenit pentru stăvilirea expansiunii neobosite a Rusiei și s-au opus, cum a făcut Prusia în secolul XVIII. Doar dacă ne uităm la înțelegerea de la Tilsit, între țarul Rusiei și Napoleon, și facem un exercițiu de imaginație, în cazul în care Anglia ar fi fost învinsă, principatele române ar fi fost anexate în întregime, pentru ca ele să repete soarta Finlandei și a Poloniei. Fără existența unui stat român în ascensiune în a doua jumătate a secolul XIX, este greu de imaginat soarta Transilvaniei la începutul secolului XX. Presiunea rusă a continuat și în secolul XIX, dar marile puteri au domolit apetența rușilor și chiar au intervenit militar, în războiul din Crimeea (1853-1856) pentru a o stăvili. O consecință a regândirii geopolitice a regiunii a fost și unirea de la 1859, puterile occidentale devenind interesate în apariția unui bloc care ar putea stăvili presiunea rusească către peninsula balcanică, iar rezultatul a fost crearea statului român. Până la urmă, în acea perioadă, am fost victima înțelegerilor între marile puteri ale momentului, unele dintre ele, cu tot cu influența lor, fiind deja dispărute în negura istoriei.

Răpirea Basarabiei a fost o tragedie, dar putea fi și mai rău, puteau dispărea atunci întreaga Moldovă, ca și Muntenia. dar cum s-a putut întâmpla una ca asta, unde erau românii care se băteau de la egal la egal cu marile imperii ale timpului în perioada medievală? Răspunsul nu este greu de aflat. Românii au lungi tradiții militare, sunt buni luptători, așa cum au dovedit-o de nenumărate ori. Dar față de perioada medievală, când domnitorii români ridicau 30000 de luptători în fiecare dintre cele trei țări române (mai mult decât puteau ridica toate landurile germane), mai târziu au apărut armele de foc individuale, care au schimbat modul de ducere a războiului. Foarte scumpe și greu de manevrat, era nevoie de un antrenament îndelungat pentru o bună folosire a lor, ceea ce luptătorii români nu o puteau face, ei fiind în majoritate țărani a căror principală activitate era munca câmpului. La nevoie, ei lăsau plugul și luau sabia, fiind instruiți în scurte antrenamente cum să se lupte. Iar tiparul luptelor medievale în estul Europei, corp la corp în cadrul maselor largi de trupe, îi favoriza contra acelorași tipuri de luptători, trebuie menționat că acei cavaleri înzăuați reprezentau o minoritate capabilă să lupte în duel unul la unul, dar în confruntările de pe câmpul de luptă contra unor mase masive de infanterie nu erau eficienți, după cum s-a văzut la Nicopole în 1396. Eficiența militară a armatelor românești a scăzut din lipsa mijloacelor militare ale momentului, artilerie, archebuze și celelalte, astfel că în secolul XVIII, țările române erau într-o stare de vasalitate totală și la discreția capriciilor marilor puteri, ajungând astfel masă de schimb în cadrul negocierilor. Totuși, luptătorii români au făcut mare carieră în serviciul altor puteri care i-a înzestrat cu arme pe măsură, în secolul XVIII erau peste 5000 de români în armata țaristă, având unități proprii, iar în armata austriacă regimentele grănicerești românești au înscris pagini de glorie (vezi Românii care l-au oprit pe Napoleon). Chiar și în timpul acelor vremuri, românii s-au bătut cu curaj, dar au trebuit să o facă alături de o parte sau alta, ca să menționăm doar bătălia de la Pitești (18 octombrie 1737) contra austriecilor unde românii sub conducerea lui Ioan Nicolae Mavrocordat (fratele domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat) zdrobesc avangarda austriecilor compusă din 5000 de husari unguri și 300 germani, sau de la Pasul Buzăului din mai 1788, victorie românească contra prințului austriac Friederich Josias von saxa Coburg. Dar în timp armele moderne au devenit mai ieftine, fiind produse în serie, și mai accesibile, în același timp mai ușor de mânuit fără un antrenament special îndelungat.

Odată cu constituirea României la 1859 și reformelor militare, această țară a început să conteze militar, fapt care a făcut ca pretențiile rusești să devină din ce în ce mai dificil de realizat, cum a fost în 1878, când rușii, drept mulțumire pentru ajutorul dat la Plevna de cei 40000 de români ne-au amenințat cu desființarea armatei, iar Carol I le-a răspuns că „o armată care s-a acoperit de glorie la Plevna poate fi zdrobită în bătălie, dar niciodată desființată”, dar pretențiile de anexare din partea rușilor nu au încetat. Ne-am descurcat și ne-am bătut bine atât timp cât armatele și tacticile militare au fost de masă, ca și în războaiele mondiale. Dar ce ne facem astăzi, când asistăm din nou la o profesionalizare extremă a armamentului și forțelor militare, de neimaginat cu douăzeci de ani în urmă. Azi nu se poate să câștigi o bătălie fără armament adecvat, decât cu excepția notabilă când adversarul este mai prost echipat decât tine. Iar dacă ne uităm în jur, nu avem parte de acest caz fericit.

Douăsprezece invazii rusești au îndurat românii începând cu 1711 și sfârșind cu retragerea Armatei Roșii din 1958, adică una la douăzeci de ani. Unele ar fi putut fi, dacă nu evitate, atunci atenuate, dacă românii ar fi avut un atu puternic care se numește putere militară. Nu ar fi fost suficient, la nivelul secolului XVIII, să zicem, dar existența unei puteri armate gata de luptă, ar fi cântărit greu la negocierile dintre marile puteri peste capul nostru. Acest lucru s-a văzut mai târziu, în a doua jumătate a secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX. Și dacă astăzi nu dorim să fim victime cum am fost în trecut, mai ales în contextul în care ne aflăm, al unui nou cutremur geopolitic, avem nevoie de credibilitate, iar credibilitatea în relațiile internaționale se bazează pe ceva în spatele declarațiilor, iar acest ceva se numește pur și simplu forță, economică sau politică, iar în cea mai brută manifestare a sa se numește simplu forță militară.
Bibliografie: Ion Nistor, Istoria Basarabiei, editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1991  Nicolae I. Arnăutu, Douăsprezece invazii rusești în România, București, 1996 Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse rusești,editura Eminescu, 1995 Ștefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iași, 2001 Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmași, Editura Hyperion, Chișinău, 1991 Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995 Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic și România, Editura Militară, București, 2000 Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediția a doua, Editura Victor Frunză, București, 1992

Publicat de

,

Victor Atanasie Stănculescu: „Măcar doi-trei ani să fi avut o dictatură militară”

 Au trecut cei 20 de ani cît calculase Brucan că i-ar trebui Româ­niei să se adapteze la democrație. Oare s-a împlinit profeția asta? I-am cerut părerea lui Victor Atanasie Stănculescu, fost general și omul care l-a făcut pe Ceaușescu să fugă cu elicopterul pe lumea ailaltă.

Cine-a tras în noi? Militarii de la arma „cartofi“

Reporter: Se fac 20 de ani de la previziunile lui Silviu Brucan, care a spus că abia în 20 de ani se vor acomoda românii cu democrația. Ce credeți, a avut dreptate, sîntem gata aco­modați?

Victor Stănculescu: Visul a fost frumos, realitatea este încă crudă. Trebuie să rămînem cu visele.

Rep.: Cum se face că dvs., care ați avut un rol-cheie, poate cel mai important rol în Revoluție, sînteți acum la zdup, sînteți degradat militar, n-o să beneficiați de salve glorificatoare la moartea dvs., în timp ce o groază de securiști numără milioane de euro în tihnă și au funcții de demnitate publică?

V.S.: Mă doare mai mult că au și documente de revoluționari, ceea ce înseamnă că au reușit să intre în sistem.

Rep.: N-aveți certificat de revoluționar, că ați fost acolo?

V.S.: Atîta vreme cît cei din armata română care au luptat de la Prut la Caucaz n-au primit cît cei care au stat trei sau cinci ore sub gloanțe, la Revoluție, mi-am zis că nu merit să primesc certificat de revoluționar. Cu precizarea că niciodată cît am stat la Timișoara nu am comandat „Trageți!“.

Rep.: Cine a tras la Timișoara și pe 21-22 în București?

V.S.: A tras tot sistemul din dispozitivele militare: Miliție, Securitate, Armată. De la Armată au tras oamenii care în vara lui ’89 au făcut agricultură. Optzeci de mii de militari neinstruiți.

Rep.: Venea din interior slăbiciunea asta, să nu avem o armată, sau era de la alții? În caz de război le convenea debandada.

V.S.: Pînă în ’68 nu ne-am priceput. După ’68 s-au priceput ceilalți. Aveam industrie de armament, exportam armament, dar pe de altă parte, nu aveam vînă la luptă. Exercițiile militare erau bune, însă doar o mică parte din marea masă de 250.000 de militari, cît aveam noi, făcea instrucție serioasă. Res­tul, agricultură și construcții.

Rep.: Ce a fost, revoluție sau lovitură de stat?

V.S.: Se spune că la Revoluție au fost trei de „r“: revoluție, răscoală și rebeliune. Să‑și aleagă fiecare în ce situație s-a aflat. Pînă s-a ridicat elicopterul cu Ceaușescu, fiecare a stat în căsuța lui de melc. După ce-a plecat elicopterul, a ieșit și melcul și la unii le-au ieșit și coarnele, mai mult decît coarnele de melc.

Rep.: Corect. Și Iliescu a ieșit după decolarea elicopterului.

V.S.: Nu l-am exceptat pe domnul Iliescu.

„Am plecat de la istoria cu Anteu și l-am aruncat în aer pe Ceaușescu“

Rep.: În urmă cu cîteva luni, Sergiu Nicolaescu mi-a declarat mie într-un interviu, în premieră, că el a generat, printr-un dispozitiv, vuietul de la ultimul miting al lui Ceaușescu, de a făcut lumea să urle deodată.

V.S.: El a fost singurul dintre specialiștii în cinematografie care în comunism s-a plimbat prin toată lumea occidentală. Spune multe asta.

Rep.: Cum a fost ultimul dialog cu Ceau­șeștii?

V.S.: Ei au ieșit pe hol nerăbdători. Le-am spus că presiunea străzii e prea mare, că nu le garantez securitatea. Tovarășe Ceaușescu, vă propun să…

Rep.: Varianta A, vă propun să muriți, varianta B, să…

V.S.: Nu, să plece. Am dat ordin să vină elicopterul. Am cerut să vină două elicoptere, dar nu puteau, fiindcă erau prea multe antene pe C.C. N-aveau timp să le dea la o parte.

Rep.: Deci nu exista un plan în caz că trebuie vreodată să fugă de pe C.C., cum să se facă. Se împiedicau de antene.

V.S.: N-aveau nici un plan. Am plecat de la istoria cu Anteu, din mitologia greacă, că dacă-l rupi de pe pămînt nu mai are nici o putere. L-am aruncat în aer pe Ceaușescu.

Rep.: Dar „revoluționarii“ aveau un plan, n-au ieșit Iliescu & Co. de patrioți ce sînt.

V.S.: Și acum stau și mă gîndesc dacă nu era bine să tai legăturile Televiziunii. Pentru că Televiziunea a mărit panica și a fost rampă de lansare. Au fost poftiți, „vino tu, vino tu, vino tu, spune tu, spune tu, spune tu“. Mă îngrozesc cîți oameni ai fostului regim sînt azi în vîrf.

„Ideea ca Ceaușescu să fie executat le-a venit celor cărora le era frică de el“

Rep.: Cine a fost cu ideea ca Ceaușescu să fie executat pe loc?

V.S.: Nu putea să vină decît celor cărora le era frică de el. Voican Voiculescu, Iliescu, Roman, Brucan. S-au înțeles din priviri. Fiecare avea cîte o tară care îl putea întoarce invers. Și-au zis să fie credincioși unii altora, cu tot cu tarele lor.

Rep.: Ați fost ministrul Economiei, primul ministru al Economiei în era capitalistă, să spun. Știați, vă prinseseți că țara e condusă de eșalonul doi-trei comunist și cît vi se datorează din chestia asta? Spre exemplu, știați că Petre Roman, fiul lui Walter Roman, era din structurile Securității, din DIE, la fel ca și Adrian Năstase?

V.S.: Și creștin ortodox era Roman, fiul lui Walter. Și creștin, nu? Dacă înțelegeți. Iliescu îl avea pe Bîrlădeanu, ortodox și el, nu-i așa , economist vechi, cu influențe ru­sești, iar Roman avea influențele franceze. Am tăiat cît am putut. Despre Roman știu că fusese prieten cu Caraman, atît spun (n.r. – Mihai Caraman, cel mai tare spion român care a activat în Occident). Nu există țară în care dacă trimiți spioni să nu fie recrutați de țara res­pectivă pentru acțiuni viitoare. Asta a fost în Rusia, cu Iliescu și toți ofițerii de acolo, așa a fost în Franța cu Petre Roman și toți care au fost acolo.

Rep.: Dar parcă n-au fost mari influențe la început dinspre Occident.

V.S.: Pentru că Occidentul se mișcă încet.

Rep.: V-ați pierdut soția, v-ați pierdut gradele militare, v-ați pierdut libertatea. De ce vreți să vă pierdeți și demnitatea? De ce nu spuneți răspicat ce a fost în decembrie ’89? Mereu amînați și nu știu cît timp mai aveți.

V.S.: Un om care este aici, în închisoare, crezi că mai poate să spargă un sistem care e de douăzeci de ani și s-a întins în toată România? Acest sistem a reușit.

„Dacă vreți democrație, eliminați gunoaiele“

Rep.: Cînd trebuia dată lovitura?

V.S.: Trebuia să nu cedez atunci, în ’89. Ceea ce și azi mi se impută: de ce n-ai dat lovitura pînă la capăt? Pentru că, foarte naiv, visam să fie o democrație bogată, ca cea franceză sau engleză. Acum regret. Măcar doi-trei ani să fi avut o dictatură militară, să pună lucrurile la punct și apoi dădeam drumul la democrație. Înainte se lupta așa: ideologic, economic, militar. Acum se luptă economic, militar, ideologic, s-au inversat pîrghiile. Așa luptă Rusia acum. Conducta de gaze trece la nord și la sud de noi. Am rămas pe dinafară. Nu poate să treacă conducta, cică, pe unde trece axa Washington-Londra-București.

Rep.: Cum putem scăpa de vechiul sistem, mai e vreo șansă?

V.S.: De ce la ora actuală Iliescu a rămas profetul României? Guvernul Văcăroiu, Guvernul Năstase de ce au rezistat patru ani, au fost așa perfecte? S-au bazat pe structurile vechi care le-au menținut.

Rep.: Băsescu a fost și el ofițer de informații militare?

V.S.: Nu cred. A fost ofițer de marină și folosit ca ofițer de marină pentru misiunile pe care putea să le primească pe linie de Securitate. Nu stăteai la Anvers fără să ai aprobarea Securității. Găsești vreun dosar? Nu mai găsești. Au fost arse dosare în 22 decembrie într-o nebunie.

Rep.: Ar trebui să vă simțiți vinovat, responsabil de asta.

V.S.: Eu nici dosarul meu nu-l mai găsesc, ca să dovedesc că eram nevinovat la Timișoara. Acum încerc să-mi găsesc drep­tatea la Strasbourg.

Rep.: Dumneavoastră l-ați ușchit pe Ceau­șescu. Găsim banane, cărnuri la alimentări. Ar trebui să punem pe ele etichete: „Aceste produse vă sînt oferite de generalul Stănculescu, care l-a ajutat pe Ceaușescu să se care pe lumea ailaltă“.

V.S.: Nu e nevoie. Mă oprește lumea pe stradă să dau autograf. Mă respectă lumea.

Rep.: Eu v-aș fi respectat dacă spuneați mai multe.

V.S.: Nu se știe, e bine să vorbești cînd trebuie. Deocamdată sînt sănătos, mai e timp.

Rep.: Dar mai uitați-vă și în buletin, la vîrstă.

V.S.: Deocamdată eu nu mă simt că am buletin.

Rep.: Dacă scăpați de pușcărie ce faceți, vă duceți într-o casă retrasă, la căldurică, să așteptați pensia?

V.S.: Eu n-am casă la munte, cum are Caraman.

Rep.: O urare pentru români la limita de ani a profeției lui Brucan?

V.S.: Ca să faceți o țară cu adevărat democratică, eliminați gunoaiele. (Alexandru Căutiș)

,

Predislovie

Unele dăntr-aceste stihuri sânt tălmăcite după limbi străine, iar altele alcătuite dăn nou pă limba rumânească și cel mai ades tot drept închipuirea celor vechi poetici. Toate acestea s-au făcut mai mult pentru petrecere dă vreme și nu cu gând a fi lucruri pă placul multora sau cu gând de a vesti o osteneală cu toată săvârșirea meșteșugu- lui poeticesc, scriitorul petrecând cea- surile sale cele netrebnice în oareșcare râsfă- țare a chibzuinții, acum arată și oareșcum ființa tinereților și șegile sale cele petrecute prin taină.

Cântec păstoresc

O, fluier, fluierașului, Spune az, vrăjmașule, Spune oiților mele Că eu nu cânt pentru ele. Zi-le: singure umblați

Pașteți, beți, rumăgați! Zi-le că ciobanul lor E dă tot dat la amor;

Ah, iubiți mielușăi, Voi vă jucaț, eu pei, Voi vă-mpungeț, glumiț, Dar păziț, nu iubiț! Lupul nu-i atât dă rău C-Amor cu focul său El pune în stare rea Vită, om și păsărea.

Eu a păzi bine Nu poci nici pă mine. Turmuliță dragă, Cum t-oi ținea întreagă? Iată, mureș Grivei Stă tot pă lângă ei. Nu merg să văz locul Unde-m stă norocul.

Cântec bețivesc

Nimic nu-i ca vinu, El ne dă hodinu, Lumea sfărșit n-are Când golim pahare. Cli, cli, cli, cli, cli! Mâhnirea n-o vedem.

Cănd căntăm și mult bem, Nici frica ne-adapă, Că-n vin pic nu-i apă. Cli, cli, cli, cli, cli!

Suge, măi fârtate, Căt ai sănătate, Că nu știm prea bine D-om fi vii și mâine. Cli, cli, cli, cli, cli!

Măgulire soții(i) cei pocite

De n-ai fi urătă, ai fi prea frumoasă; D-aș fi un netot, ai fi prea mintoasă; Dă n-ai fi dă gheață, aș fi tot dă foc; Dă nu m-ai degera, ar fi să mă coc; Dă n-ai clipi ochi(i), ai fi bute-ntreagă, Dă n-ai rânji dinții, ai fi numai șagă; Dă n-ai fi prea neagră, ai fi albă caș; Dă n-ar fi nasul pumn, ar fi drăgălaș; Dă n-ai fi târcavă, ai fi încondeiată; Dă n-ai fi soiuasă, ai fi ca-nbăiată; D-ar fi gura mică, ar fi ca de baboi; Dă n-ar fi cât dă somn, n-ai striga ca un motoi; D-ai avea țâțițe, n-ai avea țâțoaie; D-ai fi mai strujită, n-ai fo moșoroaie; D-ai ședea mai bine, n-ai fi broască-n pat; D-ai umbla mai drept, ai fi racul uitat; Dă n-aș avea nas, ai fi mirodie; Dă n-aș bleji ochi(i), t-aș plânge dă vie, Dă n-ai fi cam strâmbă, ai fi foarte-ntreagă; Dă nu mi-ai fi groază, mi-ai fi foarte dragă; Dă n-ai fi pocită, ai fi minunată; Dă nu te-aș huli, ai fi tot uitată.”

Ioan Cantacuzino, Poezii noo. Alcătuite dă I… C… Ediție critică de Ion Nuță, Iași, 2005

,

AM PRIMIT LA REDACTIE DE LA ASOCIATIA „ROMANIA VIE”

In continuarea demersurilor asociatiei noastre pentru salvarea siturilor arheologice amenintate de lucrarile de constructie de infrastructura in curs, asupra carora v-am informat in trecut de pe o alta adresa de email, va aducem la cunostinta textul plangerii penale pe care am adresat-o ieri seara Parchetului de pe langa Judecatoria Alba Iulia in legatura cu distrugerea ilegala de catre dezvoltatorii si constructorii Autostrazii A1 a sitului arheologic roman de mare importanta din comuna Sibot, judetul Alba. Precizam ca va vom tine la curent si pe mai departe cu continuarea acestei campanii.

DOMNULE PRIM PROCUROR,

Subscrisa ASOCIATIA ROMANIA VIE, persoana juridica romana cu sediul situat in Mun. Bucuresti, str. Misca Petre nr. 12Bloc M13, sc. 2, ap. 55, sector 5, email: romaniavie2012@gmail.com, profil online http://www.facebook.com/RomaniaVie, prin presedinte Alexandru Cristian Surcel, cetatean roman, domiciliat in Bucuresti, str. Apusului nr. 33, bloc D4, scara B, etajul 2, ap. 16, sector 6, identificat cu CI seria RR nr. 555110, eliberata de SPCEP Sector 6 biroul nr. 2, telefon 0723339340, va aducem la cunostinta urmatoarele:

In cadrul lucrarilor de constructie la Autostrada A1, pe raza comunei Sibot, judetul Alba, de o parte si de cealalta a drumului national, a fost identificat un important sit arheologic ce a primit numele conventional de Sibot 3. Din constatarile arheologilor de la Muzeul National de Istorie al Romaniei (MNIR) din Bucuresti, care au fost insarcinati cu cercetarea vestigiilor, era vorba de un vicus roman din secolele II-III d.Ch., insa unul destul de intins, bine conservat si deosebit de important, intrucat constituia un centru mestesugaresc major ce deservea caravanele si unitatile militare care treceau pe drumul dintre Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei Romane, si orasul Apulum, Alba Iulia de astazi, resedinta garnizoanei principale a Legiunii a XIII-a Gemina. De altfel, respectivul drum roman trecea prin imediata vecinatate a asezarii Sibot 3. Astfel, desi discutam de un vicus, acesta avea mai degraba trasaturile unui orasel industrial decat pe cele ale unei simple asezari taranesti.

Afland ca exista intentia ca in urma finalizarii procedurii de descarcare de sarcina arheologica sa se distruga sau, in cel mai bun caz, sa se ingroape ruinele in fundatia autostrazii, ONG-ul nostru a pornit o campanie pentru salvarea acestui sit arheologic ca si a altora din zona- Turdas, Tartaria, Cristian etc.- prin modificarea proiectului autostrazii (inaltarea pe un viaduct) si luarea masurilor necesare conservarii  si valorificarii vestigiilor. In acest sens, am sesizat Ministerul Culturii si Patrimoniului National printr-o petitie in care solicitam si o audienta la Ministrul Puiu Hasotti, am organizat o actiune culturala care sa atraga atentia asupra situatiei timp de patru zile in vecinatatea sediului respectivului Minister, am avut o intalnire cu arheologii Muzeului National „Brukenthal” din Sibiu si cu directorul acestuia, dl. Sabin Luca, am emis diferite comunicate, ce au culminat cu o scrisoare deschisa pe care am sustinut-o impreuna cu Fundatia Culturala „Rosia Montana” si cu Asociatia Re.Generation.

In pofida eforturilor noastre, am aflat ca la data de 22 octombrie 2012, situl Sibot 3 fusese nivelat cu buldozerele de catre contractorul S.C. STRABAG S.A., cu sediul situat in Bucuresti, Calea 13 Septembrie nr. 90, sectorul 5, 050726. Prin urmare, ne-am intalnit de urgenta cu directorul adjunct al MNIR, domnul Paul Damian, cunoscut de asemenea pentru descarcarea de sarcina arheologica de la Rosia Montana, care a coordonat cercetarile de la Sibot, judetul Alba. Acesta ne-a confirmat ca echipa sa a incheiat etapa de exacavatii propriu-zise in data de 20 octombrie 2012 si a notificat acest fapt constructorului. Mai mult, domnul Paul Damian a confirmat ca distrugerea ruinelor- pe care in acel moment de-abia o verificam printr-o deplasare la fata locului- este foarte probabila, aceasta fiind practica curenta in Romania, ca antreprenorul sa nu mai astepte eliberarea certificatului de eliberare de sarcina arheologica si sa treaca la desfiintarea vestigiilor ramase in teren imediat ce este notificat de sfarsitul cercetarilor in teren.

Aceasta practica este in totala si flagranta contradictie cu procedurile consfintite prin Legea nr. 378/2001 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national si celelalte norme legale aplicabile in domeniu, si anume redactarea raportului de cercetare, emiterea de catre Comisia Nationala de Arheologie a recomandarii privind clasarea sau descarcarea sitului si eliberarea de catre Directia Judeteana (Alba in aceasta speta) pentru Cultura si Patrimoniu National a certificatului de descarcare de sarcina arheologica. Mai mult, pana la eliberarea certificatului de descarcare de sarcina arheologica, potrivit dispozitiilor aceleiasi Legi nr. 378/2001 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national, orice sit arheologic continua sa se bucure de regimul de protectie.

Pentru a intelege cum exact s-a ajuns la distrugerea sitului Sibot 3 ne-am adresat tuturor autoritatilor competente, dar si companiei STRABAG, unde ne-am aflat in contact cu doamna Diana Neumüller-Klein, CFA Head of Corporate Communications & Investor Relations, purtator de cuvant al STRABAG S.E. (Austria), iar apoi cu domnul Martin PROCHINER, Technical Business Unit Manager, Business Unit EE, STRABAG AG, Infrastructura de Transporturi, Diviziunea 6B SEE, Subdiviziunea ME ROMANIA / BULGARIA, care ne-a confirmat in scris ILEGALITATEA si IMORALITATEA distrugerii vestigiilor romane de la Sibot. Desigur, reprezentantii STRABAG au invocat in apararea faptelor companiei lor contractul si instructiunile primate de la clientul Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), cu sediul situat in Bucuresti, bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, 010873, si unitatile subordonate ale acesteia. In acest sens atasam intreaga corespondenta cu STRABAG, dar citam aici cel mai important email, cel care recunoaste ilegalitatea si indica CNADNR drept sursa a ordinului de distrugere a vestigiilor arheologice:

Intr-un email trimis in 14 noiembrie 2012, la orele 8.31, Martin PROCHINER, Technical Business Unit Manager, Business Unit EE, STRABAG AG, Infrastructura de Transporturi, Diviziunea 6B SEE, Subdiviziunea ME ROMANIA / BULGARIA ne-a comunicat urmatoarele (traducerea in romana ne apartine):

I started my investigation regarding your complains and I am able to inform you about the following. / Am inceput investigatia privind plangerile dumneavoastra si sunt in pozitia de a va informa urmatoarele.

Strabag a multinational company is acting all the time exactly according the provisions of our contract, the contractual obligations and the respective law in force.As it is foreseen in the law, Strabag concluded a contract with a Romanian National entity which is exclusively allowed to investigate, document, preserve and have the sufficient number of archeologists to make all the necessary measures required.Also Strabag supported the activities of the archeologists with approx. 150 – 200 persons for digging including excavators, dump trucks and small equipment.Additional we organized meal, water and transportation for all persons involved in the archeology investigation during the entire duration of the investigations.The duration of the archeology investigation was approximate 10 month. / Strabag, o companie multinationala, actioneaza intotdeauna conform prevederilor contractului nostru, a obligatiilor contractuale si a legii in vigoare in speta. Asa cum este prevazut de lege, Strabag a incheiat un contract cu o entitate nationala romaneasca care este in mod exclusiv autorizata sa investigheze, documenteze, conserve si dispune de un numar suficient de arheologi ca sa adopte toate masurile necesare. De asemenea, Strabag a sprijinit activitatile arheologilor cu aproximativ 150 – 200 de persoane pentru sapaturi, inclusiv cu excavatoare, camioane care sa indeparteze pamantul excavat si echipament usor. In plus, noi am pus la dispozitie hrana, apa curenta, si transportul pentru toate persoanele participante la investigatia arheologica de-a lungul intregii durate a investigatiilor. Durata investigatiei arheologice a fost de aproximativ 10 luni.

On 22nd of October 2012 we was informed by our employer that we have to restart our activities in the previous restricted areas according our contractual obligations respecting the approved design. / La 22 octombrie 2012 am fost informati de angajatorul nostru ca trebuie sa ne reluam activitatile in zonele anterior restrictionate conform obligatiilor noastre contractuale si a proiectului aprobat.   

Please be ensured that Strabag fulfilled all our contractual obligations and was fully acting according the provisions of our contract. / Va asiguram ca Strabag si-a indeplinit toate obligatiile contractuale si a actionat pe deplin in respectul prevederilor contractului.

Este astfel evident ca nu a existat niciun certificat de descarcare de sarcina arheologica inainte de distrugerea ruinelor si ca nici nu a existat timpul fizic necesar parcurgerii tuturor etapelor preliminare acestuia: raport de sapaturi, aviz consultativ al Comisiei Nationale de Arheologie etc. Asadar, nu putem concluziona decat ca legea a fost incalcata in mod flagrant, iar prejudiciul adus este unul urias, poate chiar inestimabil.

In opinia noastra, faptele comise de sus-numitii si de altii ce urmeaza a fi identificati, ca si de persoanele juridice implicate- CNADNR, STRABAG etc.-constituie infractiunile prevazute de urmatoarele articole ale Codului penal:

1.      Fapta prevazuta de art. 217 C.pen. (distrugere) alin. 2: „Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun apartinând altuia sau împiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum si înlaturarea masurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 ani sau cu amenda.

În cazul în care bunul are deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la 10 ani. (…)

Dispozitiile prevazute în alin. 2, 3 si 4 se aplica chiar daca bunul apartine faptuitorului.

2.      Fapta prevazuta de art. 248 C.pen. (abuzul in serviciu in contra intereselor publice): “Fapta functionarului public, care, în exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu îndeplineste un act ori îl îndeplineste în mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare însemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.” coroborat cu art. 248/1 C.pen. (abuzul in serviciu in forma calificata): “Daca faptele prevazute în art. 246, 247 si 248 au avut consecinte deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

3.      Fapta prevazuta de art. 249 C.pen. (neglijenta in serviciu):”Încalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare însemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei persoane, se pedepseste cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.

Fapta prevazuta în alin. 1, daca a avut consecinte deosebit de grave, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 10 ani.

4.      Fapta prevazuta de art. 280/1 C.pen. (nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri):”Înstrainarea, ascunderea sau orice alta fapta prin care se pricinuieste pierderea pentru patrimoniul cultural national sau pentru fondul arhivistic national a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Daca pierderea bunului pentru patrimoniul sau pentru fondul prevazut în alineatul precedent a fost pricinuita prin savârsirea unei fapte care constituie prin ea însasi o alta infractiune, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita, al carei maxim se majoreaza cu 3 ani.

Fapta prevazuta în alin. 1 nu se pedepseste, iar în cazul faptelor prevazute în alin. 2 pedeapsa nu se majoreaza, daca înainte ca hotarârea sa fi ramas definitiva, faptuitorul înlatura rezultatul infractiunii facând ca bunul sa reintre în acel patrimoniu sau fond.

5.      Fapta prevazuta de art. 323 C.pen. (asocierea pentru savarsirea de infractiuni): “Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.

Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracțiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.

Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. 1, care denunță autorităților asocierea mai înainte de a fi fost descoperită și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul asocierii.

Va solicitam respectuos sa dispuneti masurile care se impun in vederea identificarii tuturor faptuitorilor si a tragerii la raspundere penala a tuturor celor vinovati.

Intrucat, in calitate de cetateni ai Romaniei, ne consideram in mod direct prejudiciati de activitatea infractionala plina de rea intentie a faptuitorilor, precizam ca ne vom constitui parte civila in termenul legal.

semnatura

DOMNULUI PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LANGA JUDECATORIA ALBA IULIA
Va multumesc pentru atentia acordata, Alexandru Surcel Presedinte / Chairman
ASOCIATIA ROMANIA VIE / THE ROMANIA VIE SOCIETY Adresa/Address: Mun. Bucuresti, str. Misca Petre nr. 12 Bloc M13, sc. 2, ap. 55, sector 5, Romania E-mail/Email: romaniavie2012@gmail.com Facebook: http://www.facebook.com/RomaniaVie

,

ACTUALIZARE FOTO

In  perioada  27 . 11 – 02. 12. 2012  Asociatia  Culturala  Pro  Basarabia  si  Bucovina  a  organizat  cu  sprijinul  financiar  major  al  DPRP actiunea  ” 100  de  Destine  Romanesti ” . Practic  au  fost  adusi  in  Romania  din  R. Moldova  cu  doua  autocare  fostii  deportati  politici  precum  si  cetatenii  moldoveni  nascuti  in deportare  in  perioada  stalinista  . Au  intrat  pe  27 noiembrie  pe  la  Iasi  unde  au  fost  intampinati  cu  salutul  de  ” Bun  venit  acasa ”  de  reprezentanti  ai Primariei  Iasi si  ai  filialei  Iasi – a Asociatiei  Culturale  Pro  Basrabia  si  Bucovina . Seara  au fost  cazati  la  Onesti la  H. Trotuș .
A  doua  zi  s-au  deplasat  la  Bacau  cu  Dl  Marian  Clenciu – presedintele  Asociatiei Culturale  Pro  Basarabia  si  Bucovina  . La  Bacau  fostii  deportati  politic  au  fost  intampinati  de  reprezentanti  ai  Institutiei  Prefectului  si  de  reprezentanti  ai  Asociatiei  Culturale  Pro  Basrabia  si  Bucovina  – filiala  Bacau  si  de  presedintele  acestei  filiale  prof. dr . inginer  Puiu  Vasile și  au  fost  invitati  sa  participe  la  un  spectacol  artistic  dedicat Zilei  Nationale  a  Romaniei .  Ulterior  s-a  alaturat  grupului  nostru  si profesorul  Stefan  Plugaru , autor  de  carti  cu  caracter  istoric  si  presedintele  ACPBB – filiala  Husi  .  In  cea  de  a  treia  zi  fostii  deportati  politic  din  R. Moldova  au  fost  dusi  la  Manastirea  Putna , unde  dupa  slujba  de  pomenire  s-a  servit  si  cina . In  cea  de  a  patra  zi  au  fost  primiti de  catre  reprezentanti  ai  Primariei  Onesti  . Aici  au  fost  salutati si  de  D-na  CocuțI – director  de   programe  in  cadrul  DPRP .  In  cea  de-a  cincea  zi  , pe  1 Decembrie  au  vizitat  salina  de  la  Tg  . Ocna  si  au  participat  la  hramul  bisericii  din  salina . Apoi  au  participat  la  depuneri  de  coroane  de  flori  la  Monumentul  Eroilor  cazuti  in  cele  Doua  Razboaie  Mondiale   si la  festivitatile  organizate  cu  ocazia  Zilei  Nationale  a  Romaniei  de  catre  Primaria  Onesti  . In  cea  de  a  sasea  si  ultima  zi  dupa  masa  de  pranz  festiva  s-au  imbarcat  in  autocare  si  au  ajuns  in  aceeasi seara  la  casele  lor  in  R. Moldova .   Trebuie  mentionat   faptul  ca  a  fost  prima actiune  de  acest  gen  organizata  in  Romania  in  ultimii  72  de ani  si  care  sa-i  implice  direct  pe  fostii  detinuti  politici  sau  nascuti  in  taigaua  inghetata   a  Siberiei   sau  in  pustiurile  toride  ale  Kazahstanului . Cu  aceasta  ocazie am  realizat  si  o  suma  de  interviuri  , ce  vor  fi  conectate  ulterior  la  articol  si  am  aflat  o  serie  de  povesti  de  viata  absolut  cutremuratoare : astfel  Dl  Crudu  Ion  deportat  cu  familia  in  Siberia  in  1949  isi  aminteste  ca  au  gasit  acolo  in  lagarul  in  care  au  fost  repartizati  alte  trei  familii de  basarbeni deportati  de  catre  Ohrana  Tarista  in  anul  1905 sub  acuzatia  ca  sunt  ” nationalisti  romani  si  care  sustin  ca  moldovenii  sunt  tot  romani ” … Deci  indiferent  de  regimurile  politice  pe  care  le-a  traversat, Rusia  a  avut  intotdeauna  o  singura  metoda  de  actiune  impotriva  ” nationalistilor  basarabeni ”  si  anume  deportarea  in  Siberia  …Dintr-un  alt  interviu  cu  un  alt  supravietuitor  al  deportarilor  am  aflat  ca  dupa  moartea  lui  Stalin  , un  evreu- bolsevizat    din  Iasi  pe  nume  Bumbu  Traian  , dezamagit  de  evolutiile  din  România  comunistă  fuge  in  URSS  unde  cere  si  primeste  ” azil  politic  ” . Devine  secretar  de  partid si  ulterior  cel  mai  ” mare  satrap  ” al  unui  sat  de  romani  din  Basarabia . Dar  nu  se  casatoreste  si  ” moare  fara  urmasi  ” .  Obligatoriu  trebuie mentionat  faptul  ca  trebuiesc  aduse multumiri  nu  doar DPRP  pentru sustinerea  majora  financiara  a  proiectului . In  egala  masura  trebuiesc  aduse  multumiri  curajosului presedinte  al  Asocitiei  Culturale  Pro  Basarabia  si  Bucovina  Dl  Marian  Clenciu . Domnia  sa  a  desfasurat  si  coordonat  si  a  dus  la  bun  sfarsit  intreg  programul de  activitate , cazare , masa  si  transport , in conditile  in care a  avut  la  dispozitie  doar  30 % din  suma  necesara , restul  de  bani  au fost  promisi  ca  se vor  plati  la  2- 3 saptamani  de  la  incheierea  activitatii , dupa  aprobarea  deconturilor .
Aici trebuiesc aduse  multumiri  D-lui  inginer   Rusanovschi Constantin – presedintele  filiallei  ACPBB- Onesti , care  a  negociat  amanrea  platilor  catre  H . Trotus  si  catre  Restaurantul  ” Privighetoarea ” . Multumim  si  inimosului  Director  din  Primaria  Onesti Dl  Robert  Ionut  Chiriac care  a  fost  permanent  langa  noi  sprijinindu – ne constant  cu  vorba  si  cu fapta . Multumim  indeosebi  pentru  intelegerea  dovedita  si  pentru  omenie  patronului  Hotelului – Restaurant  ”  Trotus ” dar  si  patronului  restaurantului  ” Privighetoarea  ” pentru  aceleasi  motive .  Programul  nu  avea  cum  sa  se  desfasoare in  bune  conditii  si  sa  fie  ” o reusita  totala ”  fara  colaborarea  desavarsita  cu  liderul  grupului  de  fosti deportati  politic Dl  Gh  Mârzenco  – vicepresedinte  AFDDPM .  Am  fost  profund  impresionati  de  telefonul  de  multumire  primit  a  doua  zi  de  la  Chisinau  de  la  D- na  Sturza de  88  de  ani  – presedinta  AFDDPM  precum  si de  emotionantul  mesaj  scris  primit  ulterior  de  la  Domnia  Sa . In  ciuda  unor  dificultati  inerente , Dumnezeu  si-a intins  parca  o  aripa  asupra  acestui  grup  de  fosti  deportati  si  tot  programul  a  devenit  ” o reusita din  toate  punctele  de  vedere  ” .  Deoarece  ” Dumnezeu  lucreaza  prin oameni ” ceea  ce  s-a  dovedit  pe  deplin  si  cu aceasta  ocazie .
 Dacian  Dumitrescu
,

 ACTUALIZARE FOTO – SEARA  MARAMUREȘEANĂ

Ca  in  fiecare  an  , intr-o  traditie  ce  depaseste  deja  peste  10  ani  de  activitate  , duminica  11  noiembrie  dupa  orele 18 .00  a  avut loc  deja  traditionala  ” seara  maramureseana ” . Spatiul  generos  de  pe  str  Batistei   a  fost  pus  la  dispozitie  ca  de  fiecare  data  de  Asociatia  de  Revolutionari  ” 21  Decembrie  1989 ” si de  liderul  acesteia  Doru  Maries care  a  trecut  meteoric  prin  sala pentru  scurte  discutii  , prilej  cu care  a  si  anuntat ca  va  candida  la  alegerile  parlamentare  din  9  decembrie  . Demersuri  pentru  spatiu au  facut  si  baietii  de  la   Platforma  ” Actiunea  2012 ” prezenti  si  ei  impreuna  cu  George  Simion .  Cuvantul  de  deschidere  a  fost tinut de  dl  avocat  dr Mihai  Nicolae  – Director  al  ” Institutului  Fratii  Golescu ”  care  a  subliniat  importanta  existentei  si  continuitatii  Neamului  Romanesc  in  acest spatiu  dar si  importanta  pastrarii  identitatii  romanesti  in  provinciile  istorice  care  au intrat  in  componenta  unor  state  vecine  .  Cativa  oameni  au  venit  de  la  presa  :  simpaticul  Radu  Gaina  de  la  TVR ,  talentata  Lorena  Nechifor  Oltean   de  la  Radio  Romania  care  a  si  incantat  asistenta  cu  cateva  doine  populare  maramuresene , cantate  cu mult  suflet  si  ” bisate ” ca  atare , Liliana  Simionescu  de  la  RFI , un  ziarist  de  la  ” Buciumul ” , tinerii  jurnalisti  Eliza  Pricop  si  Dan  Sergiu  de  la  Rador  si  subsemnatul  . In  rest  peste  100  de  ” moroseni  si  morosence ” ,  majoritatea  din  ” dreapta  Tisei ” adica  din  Maramuresul  Istoric  sau  Transcarpatia ( care  a  facut  parte  din  componenta  Romaniei  intre  1918 – 1919 unde  s-au   si organizat  atunci 3  judete  romanesti  )  tineri  si  frumosi  si  care  s-au  distrat  cum  au  stiut  ei  mai  bine  si  ne-au  incantat pe  toti cu  frumoasele  lor  hore , ” invartite ” , jocuri , cantece  si  inegalabilele  ” țîpurituri ” . Tot   ” morosenii  si  morosencele  ”  s-au  ocupat  prin  eforturile  lor  proprii  ca  masa  sa  fie  imbelsugata  cu  minunatii  culinare  specifice  dar  nu  au  lipsit  nici  vinul si  nici  inestimabila  ” horincă ” ce  s-a  dovedit  a  fi  ” aliment , medicament ” dar  si ” liant ” al  discutiilor  si  viitoarelor  prietenii  ce  s-au legat  acolo . De  altfel  s-a  cantat  in  cor celebra  ” De  n-ar  fi  horincă-n sat / Niciodata  n-aș  hii  bat ( beat )  ” . Petrecerea  a  continuat  pana  la  miezul  noptii  si  ar  mai fi continuat  dar  a  doua  zi era luni si  trebuia  sa  mergem cu  totii  la  treburile noastre .  Atmosfera  incendiara  , bucatele  alese  si  ” horinca ” inegalabila  ne-au  determinat  sa  plecam  cu  mult  regret  si  sa  spunem  ca  abia  asteptam  revederea  de  anul  viitor .

„Vă mulțumim că ați fost alături de noi și la cea de-a XI-a ediție a Serii Maramureșene.
Ne bucurăm, de asemenea, că ați decis ca, prin cumpărarea unui tricou, să contribuiți la organizarea celei de-a XII-a ediții a spectacolului de colinde „Noi umblăm și colindăm”, de la Slatina (Ucraina)
Mai avem tricouri cu însemne maramureșene 😉
Să ne revedem cu bine
***
Clubul Maramureșenilor din dreapta Tisei
Am fo’ ș’om hi [moroșeni]” – – –  Clubul Maramuresenilor din Dreapta Tisei
VOM ACTUALIZA IN CURÂND CU IMAGINI DE LA EVENIMENT.
Dacian  Dumitrescu
*articolul  poate  fi  preluat  de  toata  presa  romana  din  tara  si  de  peste  hotare , la  fel  ca  toate  celelalte  materiale  ce  prezinta  interes  cu  mentionarea  sursei.
,

An Nou     
 
An Nou nu va veni curând
Nouă e doar număratoarea!
Speranțele mor așteptând,
Veche în veci e depărtarea!
 
An Nou nu-nseamnă și belșug
Când regi acum sunt troglodiții,
Cei mulți vor mai trage la jug
Și vor trăi ca “osândiții”.
 
Cu rugăciuni la Dumnezeu
An Nou va fi doar o himeră,
Curând va reveni Orfeu
Cu-o pușcă în bandulieră.
 
De dorim pace pe pământ
De Anul  Nou să schimbăm zeii,
Belșug nu vom avea oftând
Și ascultând arhiereii.
 
De Anul Nou să detonăm
Focoasele la nucleare
La arme! Să nu amânăm,
Că devenim o închisoare.
 
De Anul Nou să fim uniți
Să spânzurăm mai marii lumii!
Să nu mai facă prozeliți
Care se poartă ca nebunii.
 
 
                                     Virgil Ciucă
                                     New York
                                    26 decembriei, 2012
,

LIPSESC FOTO SI FINAL !!!!
Descoperiri în Ardeal care vor schimba cărțile de istorie
Arheologii ardeleni au realizat în ultimele luni o serie de descoperiri care vor schimba manualele de istorie. Printre descoperirile cercetate de ei se numără ultimul refugiu al regelui Decebal ori Capitoliul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Arheologii de la muzeele din Transilvania au reușit să facă, în ultimele luni, o serie de descoperiri de excepție. După ce rezultatele cercetărilor de teren vor fi concretizate în studii științifice, manualele de istorie vor trebui să fie modificate și completate. Astfel, arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia au inventariat 57 de situri arheologice pe traseele din județul Alba ale viitoarei autostrăzi de pe Culoarul IV Pan-European și ale drumului expres Sebeș-Turda. Echipă formată din 10 specialiști, condusă de directorul muzeului Gabriel Rustoiu, a cercetat în luna august aproximativ 143 de kilometri. Practic, la fiecare 2,5 kilometri există câte un sit arheologic.
Pe parcursul celor 74 de kilometri de drum expres între Sebeș și Turda au ieșit la iveală 40 de așezări, complexe izolate, drumuri romane, necropole, precum și ruinele unei biserici medievale la Mirăslău. Traseul drumului expres trece, de asemenea, prin două zone clasate de UNESCO, respectiv cel neolitic de la Limba și zona de protecție a vechiului oraș Apulum, în zona localității Partoș, a declarat arheologul Constantin Inel, director-adjunct al Muzeului Unirii. Traseul Culoarului IV Pan-European, pe tronsonul Șibot-Miercurea Sibiului, în lungime de aproximativ 40 de kilometri, se intersectează cu cel puțin 17 situri arheologice. Viitoarea autostradă va trece prin zona de protecție a celui mai important sit neolitic din România, cel de la Tărtăria.
Cetate preistorică de 78 de hectare la Sântana Una dintre cele mai importante așezări din prima parte a epocii fierului își dezvăluie secretele cu ajutorul unei investigații bazate pe câmpul magnetic al vestigiilor. Astfel, arheologii români și germani au făcut o cercetare magnetometrică la cetatea de pământ hallstattiană de la Sântana, din județul Arad, care a permis identificarea unor structuri preistorice. Deși cetatea este cunoscută de aproape o jumătate de veac, ea ascunde în continuare multe secrete. Cetatea de pământ hallstattiană se află la patru kilometri de orașul Sântana, iar suprafața fortificației, de forma aproximativ ovală, depășește 78 hectare. Este vorba de una dintre cele mai mari așezări fortificate din preistorie. Cercetările au stabilit, mai întâi, existența unei necropole care aparține primei părți a epocii cuprului. Este vorba de cultura Tiszapolgar, circa 4000 î.Hr. Apoi, există o așezare care datează de la sfârșitul epocii bronzului, adică de la circa 1200 î.Hr., și o fortificație ridicată la începutul primei epoci a fierului, ridicată de traci. „Cercetarea magnetometrică de la Sântana a permis identificarea unor structuri preistorice, cum ar fi primele două valuri, șanțuri și palisade – structura defensivă a fortificației –, un drum situat în interiorul fortificației și numeroase construcții din lemn”, a declarat Victor Sava, arheolog la Complexul Muzeal Arad.
Tot din perioada preistorică datează singura suliță cu lemn descoperită pe teritoriul României. Este vorba de o piesă de patrimoniu, descoperită accidental pe teritoriul unei localități din apropierea orașului Alba Iulia, care conține un fragment de lemn vechi de aproximativ 3000 de ani. Specialistul în preistorie conf. univ. Horia Ciugudean a declarat că vârful de lance din bronz este datat aproximativ între 1200 și 1000 î.Hr. „A avea un fragment de lemn de la mânerul unei lănci de bronz, cu o vechime de peste 3000 de ani, pentru România este un lucru absolut senzațional”, a spus Horia Ciugudean.
Piatra Craivii, refugiul ultimului rege dac Cercetările de la Cetatea dacică Piatra Craivii, din Munții Orăștiei, au scos la lumină un foarte bogat inventar arheologic constituit din ofrande aduse divinităților dacice. Este vorba despre fragmente ceramice, fibule de fier și de bronz, obiecte de podoabă din sticlă (mărgele), fragmente de vase din bronz din lumea romană, piese de harnașament, săgeți, resturi osteologice – toate datate din perioada secolului I înainte de Christos. „Templul de la Piatra Craivii este situl cu cel mai bogat inventar din întreaga lume dacică”, a declarat arheologul Cristinel Plantoș. La templul rectangular din cetate au fost descoperite încă două noi plinte, pe lângă celelalte șase cunoscute până acum. Plintele sunt baze de piatră care susțineau coloanele din lemn și au 60 cm în diametru, respectiv 10-20 cm în grosime. Cetatea de la Piatra Craivii făcea parte din sistemul de apărare a capitalei, Sarmizegetusa.
După căderea Cetății de Scaun, în anul 106, în urma asediului condus de împăratul roman Traian, aici s-a refugiat regele dac Decebal. Ulterior, el a părăsit cetatea și, ajuns din urmă de romani, s-a sinucis ca să nu ajungă prizonier.
Capitoliul de la Sarmizegetusa, scos la lumină Nu departe, Capitoliul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost dezgropat, în intervalul iulie-august, de către echipa de arheologi de la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj, condusă de profesorul Ioan Piso. Templul respectiv avea o dublă funcție, spune Ioan Piso. El era centrul politic și religios al provinciei romane. Capitoliul, la fel ca și cel din Roma, era consacrat unei triade de zei: Jupiter, Juno și Minerva. Platforma centrală măsura 20 de metri lățime și 30 de metri lungime. Oamenii urcau până la templu pe 11 trepte de marmură de Bucova, extrasă din Munții Apuseni. Intrarea era străjuită de șase coloane, cu înălțimea de 10 metri fiecare. Coloanele erau corintice, sculptate de meșteri din Asia Mică și identice cu cele din Milet. Statuia cea mai importantă era cea a lui Jupiter. „Jupiter, de pe tronul său, trebuia să vadă meterezele cetății pe care trebuia să o apere”, spune Ioan Piso. Deocamdată, arheologii au descoperit bucăți din statuie, adică acvila zeului și fragmente din cârlionții zeității. În Antichitate, statuile erau vopsite, iar Jupiter de la Sarmizegetusa era roșcat deschis, deși legendele spun că zeul era blond. Capitoliul domina forumul nou al orașului, pentru că primul forum roman, ridicat de împăratul Traian, era străjuit de clădirea Senatului orașului, care era, la rândul său, templu al zeiței Concordia. Cu ajutorul a două inscripții, Ioan Piso a putut determina și ziua inaugurării Capitoliului: 23 mai. În anul 205, în Capitoliu a fost organizată o mare petrecere în cinstea lui Jupiter, pentru că data consacrării sale, 23 mai, pica într-o zi de joi, Dies Jovi, adică Ziua lui Jupiter în limba latină. Tot la Sarmizegetusa a fost descoperit și un templu al zeului asiatic Iarhibol, unul dintre componenții trinității supreme a panteonului acestei provincii. Templul a fost ridicat de soldații aduși din Palmyria de către împăratul Hadrian, în perioada 117-118, pentru a lupta împotriva sarmaților, care doreau să invadeze Dacia. În Cluj-Napoca, un templu roman al zeului Mercur a fost descoperit de arheologi în centrul orașului. Ruinele templului au fost găsite în subsolul școlii Ioan Bob. Din templu au fost găsite o serie de plăci de calcar și două coloane. Până acum, cultul zeului Mercur nu era atestat oficial în Napoca, deși arheologii bănuiau existența unui astfel de templu. Napoca era un oraș al negustorilor de sare, iar Mercur era patronul acestei bresle.
Blesteme antice O altă descoperire de excepție a fost făcută în cealaltă metropolă a provinciei, la Apulum. O tăbliță din plumb, cu blesteme scrise în limba latină, veche de aproape 2000 de ani, a fost descoperită de arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia pe un șantier de la marginea municipiului. Descoperirea a fost realizată de Ilie Lascu și George Bounegru. Tăblița de blesteme, tabellae defixiones în limba latină, este realizată pe o foaie de plumb, de dimensiuni mici, asemănătoare unei cărți de joc. După scrijelire a fost rulată, stare în care a și fost descoperită de arheologi.
„Nu ne-am dat seama ce este la început, având în vedere forma în care se prezenta. În timpul procesului de restaurare și după consultarea unei bibliografii cu privire la descoperirile cu caracter funerar din provincia Dacia, am realizat că avem parte de o piesă deosebită și extrem de rară”, a declarat arheologul George Bounegru. Piesa a fost descoperită într-un mormânt de inhumație de pe Dealul Furcilor, sub un schelet. De asemenea, arheologii din Alba Iulia și Cluj au reluat în vara anului 2008 lucrările pe șantierul arheologic reprezentat de reședința guvernatorului consular al celor trei Dacii. Cea mai importantă descoperire făcută în urma săpăturilor arheologice din acest an o reprezintă o statuie de marmură a zeiței vânătorii, Diana. „Divinitatea este reprezentată în mișcare spre stânga, piciorul stâng flexat și faldurile rochiei ei înclinate spre dreapta. Este o piesă de o foarte bună calitate artistică și reprezintă o a doua statuie a zeiței, descoperită deocamdată la Apulum”, a declarat Viorica Rusu, arheolog la Muzeul Național al Transilvaniei din Cluj.
Muzeul din Bistrița vrea tezaurul de la Șopteriu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud încearcă să recupereze de la Banca Națională un tezaur monetar descoperit în 1987 în localitatea bistrițeana Șopteriu. Acesta a fost trimis la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Directorul Gheorghe Marinescu se teme că tezaurul care constă în aproximativ trei kilograme de monede de argint ar putea fi topit. Este vorba despre un tezaur de monede care circulau în Europa în secolul XVII, îngropat pe fondul neliniștii create în Transilvania de plecarea turcilor și venirea austriecilor: florini, ducați și alte piese de circulație europeană, olandeze, austriece, poloneze, piese de argint aurit, bijuterii și o teacă de pumnal din argint aurit. Erau obiecte strânse în timp, deși erau ieșite din uz probabil. „Am găsit printre ele și un denar roman de argint, pe care, probabil, colecționarul o avea de undeva, găsită, vreo descoperire arheologică la nivelul acelor ani.
Erau păstrate pentru valoarea intrinsecă a metalului. Tezaurul a fost dus la București și prezentat lui Ceaușescu de către un milițian, care a primit dispoziție să îl predea la Muzeul Național sau la Banca Națională. L-a predat la Banca municipiului București, de unde nu l-am mai putut recupera”, a declarat arheologul. Un alt tezaur monetar unicat în România, aflat în custodia muzeului din Bistrița, este cel de la Șieu Odorhei, descoperit de arheologul George Marinescu în 1982 și care a fost păstrat în colecțiile muzeului în ciuda dispoziției lui Nicolae Ceaușescu, care, după ce l-a văzut, a cerut ca acesta să fie predat Muzeului Național.
Este vorba despre 207 tetradrahme grecești din argint și șapte monede celtice de aur care au aparținut unui nobil dac care a participat alături de Burebista în expediția împotriva celților din anii ‘60 î.Hr.: „Faptul că la Șieu Odorhei s-au descoperit în 1982, alături de tetradrahmele grecești și cele șapte monede celtice din aur de 24 de karate – monede cum nu s-au mai descoperit la est de Tisa – demonstrează că acestea nu puteau fi decât o captură de război și că nobilul dac care le-a deținut a participat, alături de trupele lui Burebista, la incursiunea împotriva celților”, explică Marinescu, descoperitorul tezaurului. „Am primit ordin să ne prezentăm la București, la Nicolae Ceaușescu, care cerea să vadă toate tezaurele monetare.
Acesta ne-a ordonat să îl predăm Muzeului Național, dar eu am mers cu el direct la Institutul de Arheologie și m-am înțeles cu Constantin Preda, marele arheolog, să îl păstreze acolo pentru cercetare ca să avem o justificare. În 1990 l-am recuperat, tot personal”, spune Marinescu. Tezaurul cuprinde tetradrahme din Macedonia Prima, Apollonia, Dyrrhachium și Thasos, iar cei șapte sateri de aur sunt emisiuni ale celților din zona Dunării de Mijloc.
Turn din secolul XIII
Deva — în județul Hunedoara, arheologii Muzeului Civilizației Dacice și Romane au făcut mai multe descoperiri importante în incinta Cetății Devei. Este vorba de vestigii ale Evului Mediu. „Au fost găsite urme ale unor ansambluri de locuințe, fortificații, sisteme de aducțiune a apei, fragmente de armă sau monede”, a declarat Marcel Morar. Cea mai recentă descoperire arheologică a fost făcută în luna iunie, când arheologii de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva au găsit în incinta Cetății Deva ruinele unui turn din piatră din secolul al XIII-lea și mai multe obiecte din ceramică, fier și bronz. Cetatea Devei datează din anul 1269. În decursul veacurilor, cetatea a fost ținta mai multor răscoale. Declinul ei a început în anul 1849, când în magazia cu praf de pușcă a explodat și a aruncat în aer zidurile cetății.

DESCOPERIRE FABULOASĂ, la Hundeoara! Ce s-a găsit sub pământ te va pune pe gânduri!

Petrea Pietreanu, Ramona Ștefan 24 August 2012
Arheologii români au făcut o descoperire de senzație în județul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene!
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autoritățile vor să mai construiască una-alta. E și cazul celui mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Așezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.

Se întinde pe 100 de hectare

Situl aflat în Turdaș, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificații, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase și statuete valoroase. „Un sistem de apărare din acea vreme, pe o așa mare suprafață, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această șansă datorită autostrăzii”, a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor.

Scrieri de 7.000 de ani în aceeași zonă

Civilizației Turdaș îi aparține și cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăblițe de lut (foto) descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia și Orăștie. Acestea sunt inscripționate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puțin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.
© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press