ROMÂNIA BREAKING NEWS

1 din 4 copii români are coeficientul de inteligență peste 130, capabili de performanțe ridicate

1 din 4 copii români are coeficientul de inteligență peste 130, capabili de performanțe ridicate

Institutului Român de Studii și Cercetări Avansate Giftel Education, a dat publicității rezultatele studiilor recente, prin care în România numărul copiilor supradodați este peste media mondială, iar unul din patru copii are coeficientul de inteligență de peste 130. Din păcate însă, puțini dintre aceștia au și șansa unei educații care să le valorifice potențialul scrie Deleanu Diana pe adevărul.ro citat de romaniabreakingnews.ro

O definiție completǎ a supradotǎrii a fost prezentatǎ în Raportul Maryland, propus de Comisia pentru Educație a Ministerului Educației din Statele Unite, la Congresul pe tema educației din 1971.

Conform acestei definiții, copiii supradotați și talentați sunt acei copii capabili de performanțe ridicate, care demonstreazǎ achiziții și/sau abilitǎți potențiale, precum: capacitate intelectuală generală, aptitudine academică specifică, gândire creativă sau productivă, capacitate de lider, arte vizuale și reprezentative, capacitate psihomotorie.

„E clar că vorbim de un copil care are abilități peste medie în diverse domenii. Putem vorbi de științe exacte, artistice, ureche muzicală, dexteritate în mișcări pentru dansuri, dar și abilități sportive, cum ar fi constituție atletică sau suprarezistență”, ne-a declarat medicul Valentin Boldea.

Oamenii supradotați constituie un grup aparte, care se diferențiază prin personalitate, stil de învățare, mod de interacționare cu semenii iar ei trebuie să fie considerați persoane cu nevoi speciale, tocmai pentru că sunt speciali.

Cum își dau seama părinții că au un copil supradotat ?

Preocuparea pentru identificarea copiilor supradotați este, în primul rând, la nivelul familiei. Nu este prea ușor să identifici un nivel de inteligență peste medie, fără instrumente adecvate și mai ales, din perspectiva părintelui, pentru care cel mic este mereu deosebit și special. Potrivit medicului Valentin Boldea, “indicat este ca de la o vârstă fragedă, cel mic să fie înscris în diverse activități. Chiar de la doi ani poate fi inclus în colectivități, în diverse cluburi, unde se poate face o selecție. IQ-ul este cel care va stabili dacă din punct de vedere al inteligenței cel mic este peste medie. Atenție însă – mai nou nu se mai discută că un IQ mare aduce automat succesul, ci și o pondere importantă de coeficient emoțional. Acesta asigură adaptabilitatea celui mic, în diverse situații. Din păcate, mai ales în România, acești copii se pierd din cauza faptului că părinții nu le testează din timp capacitățile fizice și intelectuale.”

Părinții eficienți sunt în permanent în contact cu educația copiilor lor, cu cercetarea din domeniul educației, în general. Când un părinte face efortul de a veni în întâmpinarea unui copil talentat, ar trebui să-l înștiințeze și pe profesor sau pe directorul școlii. Părinții trebuie să știe că Legea 17/2007 pentru educația tinerilor supradotați, capabili de performanță înaltă garantează “dreptul la o educație diferențiată, ca ansamblu de programe educaționale formale, nonformale și informale, adecvate dezvoltării segmentului de populație reprezentat de tinerii supradotați, capabili de performanță înaltă, caracterizat prin nevoi particulare.”

Cum putem recunoaște un copil supradotat?

Potrivit specialiștilor, copiii talentați dorm mai puțin decât alți bebeluși. Din clipa în care pot vorbi, acești au multe întrebări și păreri ferme.

“Există teste psihologice pe care le pot face de la 2 ani și care pot să determine personalitatea copilului supradotat. Unii au personalitate de lider, alții sunt colerici, alții sunt mai delăsători. Toate aceste caracteristici pot fi orientate către un domeniu sau altul. Așa poți observa dacă e migălos în lucruri practice, de exemplu. Mulți au o curiozitate excesivă, iar din întrebările lor îți poți da seama de gradul de sclipire”, a declarat medicul Valentin Boldea.

Din păcate, nici sistemul școlar nu îi ajută prea mult pe cei supradotați. Rolul cel mai important în educația copilului îl are tot părintele. Este foarte important ca acesta să facă diferența dintre educație formală, care se face la școală și cea non-formală, prin cultivarea pasiunilor. “Din păcate, în școală nu prea valorificăm aceste cazuri, pentru că este prea generalistă. Și nici nu mai avem acei descoperitori de talente”, ne-a declarat Valentin Boldea. Atenție însă: impresia că un copil supradotat este un mic adult, este departe de adăvăr. Nevoile afective ale copilului supradotat, în familie și societate, sunt deseori foarte mari.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Autor, sursă: Deleanu Diana – adevărul.ro

Sursa foto – tion.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: