ROMÂNIA BREAKING NEWS

Weekend de 5 stele pentru România: 5 medalii de aur la competiții internaționale!

Weekend de 5 stele pentru România: 5 medalii de aur la competiții internaționale!

romani_campioni

Românii au adus în țară, în acest weekend, 5 medalii de aur, prin Corala Armonia, Corala Teodoxa, Laura Iaru și Csongor Kicsi, Alexandra Dulgheru și Horia Tecău.

Astfel, Arhiepiscopia Tomisului a fost reprezentată de coralele Armonia și Teodoxa, în perioada 5-12 iulie, la Magdeburg, în Germania, unde s-au desfășurat în paralel competițiile European Choir Games și Grand Prix.

Prima medaliată cu aur a fost corala Teodoxa, care a participat, în cadrul European Choir Games, la secțiunea Coruri de cameră, unde a obținut, săptămâna trecută, medalia de aur. Corala constănțeană, dirijată de Valeriu Croitoru, a interpretat: O sacrum convivium (compozitor Ludovico da Viadana), Iac-așa (Gavriil Musicescu), Ave Maris Stella (Edvard Grieg) și Kriestu Tvojemu (Otto Groll).

Vineri seară, în concurs a intrat și corala Armonia, la competiția Grand Prix, iar sâmbătă la prânz, pe pagina de Facebook a renumitului ansamblu coral al Arhiepiscopiei Tomisului erau postate imagini cu medalia de aur, diploma și fericiții câștigători. „Mâine noapte (n.r. duminică, 12 iulie) ne întoarcem în țară, cu medalia de aur obținută la Concursul Grand Prix of Nations și cu amintiri de neuitat din Germania! Mândri că suntem români!”, au postat pe Facebook membrii coralei Armonia, condusă de dirijorul arhid. Iulian Dumitru. Admiratorii coralei au scris numeroase mesaje de apreciere, felicitându-i pe câștigători, conform portalului 101stiri.ro: „Felicitări încă o dată pentru rezultate și pentru cinstea pe care o faceți țării și Bisericii sale!”, „Mulțumim Lui Dumnezeu pentru bucuria pe care o dăruiește nouă tuturor prin voi. Și vouă, bineînțeles, vă mulțumim și multă sănătate vă dorim”, „Mulțumim Domnului pentru că existați și ne bucurați sufletul!”. Corala Armonia este câștigătoarea mai multor premii la competiții internaționale precum World Choir Games – Cincinnati, SUA – 2012, European Choir Games – Graz, Austria – 2013, World Choir Games – Riga, Letonia – 2014.

Redăm, ca și exemplificare, concertul Coralei Armonia la Campionatul European din 2013:

Update: înregistrarea video a concertului la competiția din Germania, respectiv Grand Prix of Nations, Magdeburg 2015, sectiunea Cor de Cameră, poate fi vizionată pe youtube:

 

Finaliștii Europeni Tango de Pista 2014, Laura Iaru și Csongor Kicsi au urcat în 2015, în a 6-a ediție a Campionatului European de Tango Argentinian, in perioada 7-12 Iulie 2015, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând LOCUL I, fiind desemnați Campioni Europeni Tango Salon/de Pista 2015, intrând direct în Finala Campionatului Mondial Tango Salon, august 2015, Luna Park, Buenos Aires, în fața a 8000 de spectatori ! În fiecare Iulie, în Italia are loc Campionatul European de Tango Argentinian, Preliminar oficial al Festivalului și Campionatului Mondial de Tango (august), Buenos Aires, Argentina. Talentații proaspăt medaliați sunt instructori de Tango Argentinian la clubul Tango Brujo din București. Redăm un comentariu de pe Facebook, relevant asupra prestației deosebit de apreciate în Italia: „You showed embrace (a very solid and almost hermetic embrace! ) excellent footwork from both, musicality at the top, adaptability, natural joy ! but what is most important for me: KINDNESS TO OTHER PARTICIPANTS & HUMBLENESS. I loved watching you dance. I’m proud of your dance, but much more proud of your hearts.”

1-Screenshot 2015-07-13 22.17.46

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, principala favorită, a câștigat, duminică, turneul ITF de la Contrexeville, dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, informează itftennis.com. Alexandra Dulgheru a trecut în finală de Iulia Putințeva din Kazahstan, cap de serie numărul 8, scor 6-3, 1-6, 7-5.

Horia Tecău și Jean – Julien Rojer au dat o dublă lovitură. Câștigători ai turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, cei doi vor fi de luni, 13 iulie, noii lideri ai clasamentului ATP, la dublu, pe 2015, grație celor 2.000 de puncte primite la All England Club. Astfel, cu un total de 5.050 puncte, adunate în 15 turnee la care au participat, ei vor ocupa primul loc în ATP Doubles „Race to London”. Cei doi i-au devansat astfel pe Ivan Dodig și Marcelo Melo (4.480 de puncte, din 8 turnee disputate), Mike și Bob Bryan (4.355, din 13 turnee), Simone Bolelli și Fabio Fognini (4.105 din 10 turnee).

Acordăm simbolic, o a șasea medalie, celor peste 1000 de tineri care au venit din Republica Moldova la București parțial pe jos, prin condiții meteo nefavorabile precum temperaturi de 40 de grade sau ploaie, învingând oboseala, pentru a cere Unirea celor 2 state românești.

Autor Ion Anton / romaniabreakingnews.ro

 

Resurse:

https://www.facebook.com/pages/Corala-Armonia-Constanta , https://www.facebook.com/tangoATA  , http://www.romaniaexpo2015.ro/arhiva-stiri-comunicate/corala-armonia-sustine-concerte-la-pavilionul-romaniei-pe-6-si-8-iunie/  , http://adevarul.ro/locale/constanta/foto-video-armonia-mai-bun-cor-barbatesc-lume-1_540065430d133766a8af25e3/index.html , http://www.tangobrujoromania.ro/ , http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/alexandra-dulgheru-a-castigat-turneul-de-la-contrexeville-14581423 , http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/un-trofeu-de-primul-loc-castigatori-la-wimbledon-tecau-si-rojer-trec-de-luni-pe-primul-loc-in-lume-la-dublu-in-2015-14579551https://romaniabreakingnews.ro/fotovideo-marsul-lui-stefan-cel-mare-pornit-din-chisinau-a-ajuns-la-bucuresti-suntem-aici-ca-sa-cerem-unirea/

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

One Comment

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: