ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Carla del Ponte"

Carla del Ponte

,

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie l-a achitat pe fostul premier kosovar Ramush Haradinaj, rejudecat pentru crime de război.

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie l-a achitat din nou, joi, pe fostul premier kosovar Ramush Haradinaj de acuzații de crime de război comise în timpul Războiului de independență din Kosovo (1998-1999).

„Curtea nu este convinsă că martorul se găsea în centrul de la Jablanica“, un lagăr de prizonieri din vestul Kosovo, a motivat decizia judecătorul american Bakone Justice Moloto, arătând că „martorul ar fi putut să repete ceea ce auzise de la alte persoane“.

Ceilalți doi inculpați, Idriz Balaj, comandantul „Vulturilor negri“ din Armata de eliberare a Kosovo (UCK), și Lahi Brahimaj, care a condus lagărul de prizonieri de la Jablanica, au fost la rândul lor achitați pentru acuzațiile de omoruri și torturi, aduse împotriva lor în acest al doilea proces. Acuzarea ceruse cel puțin 20 de ani de închisoare împotriva celor trei.

La 3 aprilie 2008, fostul premier kosovar Ramush Haradinaj a fost achitat, din lipsă de probe, de acuzațiile de crime de război și crime împotriva umanității , persecuții, omoruri, torturări și violuri comise împotriva civililor sârbi și opozanților politici în perioada în care conducea UCK, în 1998-1999.

După recursul procurorilor și pentru prima oară în istoria sa, TPI a dispus în iulie 2010 rejudecarea în primă instanță, pentru o parte dintre capetele de acuzare, a celor trei inculpați.

Și croații s-au bucurat de eliberarea generalilor Gotovina și Markaci. Foto: Reuters

Martorii, intimidați

În mărturia depusă la TPI, în timpul primului proces, un martor protejat al acuzării a declarat în fața Tribunalului de la Haga că fostul prim-ministru kosovar Ramush Haradinaj, Idriz Balaj și Lahi Brahimaj au torturat și executat prizonieri sârbi și romi în lagărul din Jablanica în 1998. Martorul 81, care a spus că a fost membru al UKC, a declarat că Haradinaj a bătut un sârb și doi romi, iar Balaj le-a tăiat urechile și Brahimaj a continuat să îi bată cu o bâtă de baseball.

După tortură, a afirmat martorul, citat de presa sârbă, Haradinaj le-a spus lui Balaj și Brahimaj să „îi ducă la Drenica“, un ordin codat să îi ucidă pe prizonieri. „I-au dus într-o clădire care servea drept spital și după 15 minute i-au scos morți“, a mai declarat acesta.

Numeroși martori au refuzat să depună mărturie de teama siguranței lor personale. Odată cu rejudecarea procesului, un martor-cheie, Shefqet Kabashi, a refuzat să depună mărturie, fiind acuzat de sfidarea curții.

Speriat, s-a prezentat până la urmă în fața instanței și a declarat că nu își poate aminti declarațiile anterioare. A spus doar: „sunt norocos că încă sunt în viață“. Kujtim Berisha, „singura persoană care era planificată să fie chemată ca martoră în procesul Haradinaj și alții“ a murit într-un acci­dent de mașină, produs în 2007 la Podgorica. Anchetatorii muntenegreni nu au găsit nicio dovadă „că accidentul a fost înscenat“.

Bucurie la Priștina, furie la Belgrad

Sute de kosovari albanezi reuniți în piața centrală din Priștina au primit cu strigăte de bucurie și zgomot de explozii de petarde achitarea de către TPI a „eroului“ lor Ramush Haradinaj.

Dar sârbii sunt furioși. Achitarea fostului premier kosovar Ramush Haradinaj pentru crime de război de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie este o nouă dovadă că această instanță „a fost creată pentru a judeca poporul sârb“, a declarat președintele Tomislav Nikolici, într-un comunicat emis după anunțarea verdictului de la Haga, transmite Reuters.

La rândul său, guvernul de la Belgrad a acuzat TPI, prin vocea purtătorului de cuvânt Milivoje Mihajlovici, că prin decizia de joi „a legalizat mafia în Kosovo“.

Această sentință vine după cea din 16 noiembrie când au fost achitați și puși în libertate generalii croați Ante Gotovina și Mladen Markaci.  Ei au fost achitați în apel după ce fuseseră  condamnați în primă instanță la 24, respectiv 18 ani de închisoare pentru crime de război și crime împotriva umanității ce ar fi fost comise împotriva sârbilor din Croația în timpul războiului din 1992-1995.

Fostul procuror al TPI, Carla del Ponte, s-a declarat „șocată“ de achitarea în apel a celor doi generali croați. „Sunt șocată (…), credibilitatea Tribunalului este pusă sub semnul întrebării“, a afirmat Carla del Ponte, apreciind că această achitare „nu este un act de justiție“.

„Sunt profund solidară cu victimele sârbe ale crimelor, crime pe care noi le-am probat în mod solid prin fapte“ în actul de inculpare, a subliniat Carla del Ponte, într-un interviu publicat marți de cotidianul belgrădean „Blic“.

Carla del Ponte a fost procuror al TPI între anii 1999-2007, în perioada în care a fost emis actul de inculpare împotriva celor doi generali (2001), în care aceștia erau acuzați pentru moartea a 324 de sârbi – civili și soldați care depuseseră armele – și pentru deplasarea forțată a 90.000 de sârbi la sfârșitul conflictului sârbo-croat din (1991-1995).

1.112 ani de închisoare pentru 60 de sârbi, de la TPI

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a condamnat 60 de sârbi, 12 croați, cinci bosniaci și doi albanezi. Sârbii au primit în total 1.112 ani de închisoare, croații 166, bosniacii 41,5 și albanezii 19. Patru sârbi au fost condamnați la închisoare pe viață. Niciun croat, bosniac sau albanez nu a primit condamnare pe viață. TPI a eliberat doi sârbi, șapte croați, trei bosniaci și doi albanezi. Treisprezece sârbi, doi croați și un bosniac au murit în închisoare înainte de a se termina procesul.

Priștina o acuză pe celebra fostă procuroare a Tribunalului Penal Internațional de „acțiuni ilegale“ în timpul inculpării fostului premier kosovar Ramush Haradinaj.

Carla del Ponte, la o ceremonie de comemorare a victimelor masacrului din 1995 din Bosnia FOTO Reuters

Kosovo a cerut  Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) să deschidă o anchetă asupra Carlei del Ponte, fostul procuror-șef TPI, pentru „acțiuni ilegale“ în vederea inculpării fostului comandat al gherilei kosovare Ramush Haradinaj, achitat joia trecută de tribunal.

Acuzațiile reținute de către del Ponte ar fi fost „fără fundament, tendențioase și ilegale“, se arată într-un comunicat al Guvernului Hashim Thaçi, și el fost lider al gherilei kosovare.

Achitat în 2008 de către TPI, Ramush Haradinaj, fost comandant al Armatei de eliberare a Kosovo (UCK), inculpat în 2005 de către Carla del Ponte, a fost achitat pentru a doua oară, joi, de acuzații de crime comise împotriva sârbilor în timpul Războiului din Kosovo (1998-1999).
În urma unei acțiuni în apel, tribunalul a dispus în iulie 2010 un nou proces, din cauză că unii martori au fost supuși unor „intimidări grave“.

După cel de-a doilea verdict al Curții de la Haga, fostul procuror-șef al Tribunalului Penal Internațional de la Haga a declarat că nu este surprinsă de decizia de achitare pronunțată de instanța internațională în procesul intentat conducătorului Ramush Haradinaj. Carla del Ponte nu a fost uimită nici de faptul că procurorilor TPI le-a fost dificil să  adune probe pentru rechizitoriul împotriva lui Haradinaj și a colaboratorilor săi, Idriz Baljaj și Lahmj Brahimaj.

DE LA TPI LA ONU

„Ancheta împotriva lui Haradinaj a fost foarte dificilă. Nu a existat colaborare între TPI și Kosovo, deci a fost dificil să se adune probe pentru susținerea rechizitoriului“, a declarat Carla del Ponte, pentru agenția Tanjug. Ea a mai adăugat că nu numai că a fost grea munca de culegere de probe, dar și dacă ar fi fost colectate suficiente date, martorii și-ar fi schimbat depozițiile.

Elvețianca Carla del Ponte a fost procuror TPI în perioada 1999-2007. Apoi, ea a fost numită în septembrie membră a Comisiei ONU de Anchetă asupra Siriei. În urma noii achitări, joi, a lui Ramush Haradinaj, avocatul acestuia, Ben Emmerson, i-a cerut Carlei del Ponte să demisioneze din funcția pe care o deține în această Comisie.

SURSA: Adevarul.ro