ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "căpșunari"

căpșunari

,

Dragă domnule Vadim,

Ai luat-o cu lopata

‘n două tururi de scrutin!”

După revolta “căpșunarilor” din Diaspora, a venit rândul celor din România să ia atitudine împotriva lui Corneliu Vadim Tudor, care a jignit printr-un pamflet publicat recent electorii care l-au votat pe Klaus Iohannis.

Un român din Iași, ”căpșunar la el în țară”, ofensat de opera vadimiana, i-a răspuns Tribunului tot în versuri:

Fiind și eu poet din fire
Ca distinsul de mai sus
Simt ca tre’ să-i dau de știre
Că nu-i Vodă cel redus.

Poate-i munte de slănină
Poate fața-i ca de sodă,
Dar mai bine căpșunarul
Decât cu Dementul Vodă.

Căpșunarii îl votară
Dar maestre, ca să știi:
Căpșunar îs eu în țară
Ca și alte sute, mii!

Dar comparativ cu tine,
Domnul meu absolutist,
Nu am ploconit căpșune,
În regimul comunist.

Nu faceți pe patriotul,
Chiar aici pe internet,
Nimeni nu mai pune botul
Nici aici, nici în closet.

Nu crezut-ai că te-o bate
Dumnezeu atât de rău,
Și să-ți pună-acum în spate
Dupa Chior – un Mutălău.

E mutant, n-are charismă,
Nici nu-i ”dottore” plagiat.
Oare, de ce-ar vrea românul
Să și-l facă împarat?

Reichul IV se calmează
La Dunare și-n Carpați,
De acum nu mai dictează
Gașca de-aristocrați.

Cred ca ți-ai primit răsplata,
Dragă domnule Vadim,
Ai luat-o cu lopata
‘n două tururi de scrutin!

La fasole cu Ciolannis
Aș alege maine iar
Ca să văd cum șobolani-s
Duși la muncă la Canal.

Tu, Vadime, nu te teme,
Cu tine noi vom fi mai buni:
O sa fii trimis o vreme
La spitalul de nebuni.

Nicu Corj – Iasi

——————————————————————-

Alta poezie

Adrian Pintea

Domnu’ Nicu, chiar îmi place
Cum nebunulu-ai răspuns.
N-a avut și el ce face
Și acum se vede tuns.

N-am talent, ca moldovenii,
Să scriu versuri pe Facebook.
Dar încet, ca ardelenii,
Chiar de mâine mă apuc.

Și de nu se liniștește
Și ne face căpșunari,
Ne dăm mâna, românește,
“Gutten Tag” să spunem iar.

Nu de “Gutten Tag” mi-e mie
Drag de numai pot, să știi..
Și sunt sigur că nici ție!
Dar… m-am săturat să-mi fie
Dat în cap de papugii.

—————————————————————————-

Claudiu Stefanescu

ce mai soarta ai romane
sa ajungi ca sa alegi
Intre un italian albanic si un neamt cu coaie seci.
Au ales si capsunarii sictiriti de stat la cozi
Au strigat la o comanda ca o turma de narozi.
Vai de steau ta romane
Dupa vajnici drepti carmaci
Sa ajungi sa ai la carma
Un pogon de carcalaci.
Nastaseii psd-isti
Cocoseii pdl-isti
Fenecheii pnl-isti
Stau ca viermii pe cadavru
Si ne cred pe toti muisti.
Daca nu-i starpesti Codruta
Jur sa-l scol din somnul vesnic
Pe al patriei vampir
Sa le pagi un par in dosnic
Si sa-i freci cu glaspapir.
Si sa-i frec cu glaspapir.

————————————————————————————

Aurel Baciu

ODA TRIBUNULUI DESCREIERAT

Szobolan de branzarie,
E Vadim cu ceafa lata,
E turbat si e meschin,
Comunist nu capszunar,
Fara nici o lefterie,
Doar gura ii e bogata,
Doamne ! … cat e de hilar,
Cand iszi zice, ca-i tribun …

Sa fii hot e o virtute,
Cand t’ asociezi cu Cozma,
Uit’ un bou si o belea,
Fara de respect, un pic …
Eu l-as angaja pe Bute,
Sa-ti dea ‘n gura c’o cazma,
Sa te faca nene, lelea,
Sa-ti tii ciocu, de netrebnic.

Ati furat tzara ca-n codru,
Si acum fara ciolan,
V-ati trezit, un pic bezmetici,
Nu ‘ntelegetzi timpul oare,
S-a dus butoiul cu cidru,
Facand spume de ghiolban,
Nici macar nu suntetzi vrednici,

Traian Calancia

Si urlatzi … in disperare …Vocea DIASPOREI! | Condamnați la străinătate
Elena Loredana Țoc • Publicat: 7 Dec 2014, 12:29 • Actualizat: acum 3 ore • 1638 vizualizări • 0 comentarii

Nu știu de ce opinia generală a celor rămași acasă este că noi, cei plecați în străinătate, suntem fericiți, avem bani, “o ducem bine”?! Că aici, departe, “toată lumea, cântă, râde și dansează”, ca să parafrazez titlul unui binecunoscut film.

Ce simte o mamă, departe de copilul ei!
Poate că atunci când reușim să ajungem acasă suntem atât de fericiți, încât zâmbetele noastre, cu gura până la urechi, sunt atât de înșelătoare. Poate faptul de a avea câteva sute de euro în buzunar, îi face să creadă că noi suntem bine! Am auzit de nenumărate ori discutii de genul : “Îl cunoști pe al lui cutare? Aaaa, păi a ajuns bine! E la muncă în Italia, Spania, Germania etc.!” Dacă reușim cu sudoarea frunții să adunăm câțiva bănuți pentru a ne întoarce acasă, și dacă atunci când suntem lângă ai noștri nu ne mai uităm la bani și cheltuim, ce-i drept, pentru că vrem să ne simțim cu toții bine…astanu înseamnă nicicum că “am ajuns bine“! Deși le povestim prin ce trecem, ce îndurăm, cât ne este de greu, deși le spunem că ne simțim ai nimănui, noi, pentru ei, “o ducem bine”!
Am făcut această introducere, pentru că vreau să vorbesc despre ceea ce simte o mamă, departe de copilul ei!
Sunt multe femei acuzate de faptul că, în momentul în care iau decizia de a pleca la muncă în străinătate, și-au abandonat copilul! Nimeni nu știe însă ce este în sufletul acelei mame!
Retrăiesc cu durere momentul plecării mele!
Îmi amintesc și acum clipa când, într-o zi de Paște, cu masa absolut goală, mi-am întors privirea către fiica mea de unsprezece ani și, cu lacrimi în ochi i-am spus:” Mami trebuie să plece departe de tine, să muncească undeva în străinătate pentru a avea bani să te crească!” Ce poate înțelege un copil la vârsta asta? Cum poți să îi explici că o faci pentru binele lui, deși lăsându-l să crească fără mama aproape, numai bine nu îi poate fi!?
A venit momentul plecării, când acea îmbrățișare de “la revedere” aș fi vrut să nu ia sfârșit niciodată, când priveam apoi, pe geamul autocarului, acea fetiță mică, cu sufletul sfâșiat, ce îmi trimitea pupici cu mânuța. Îmi era imposibil să mă opresc din plâns, îmi venea să opresc acel mastodont care mă ducea spre nicăieri, spre necunoscut și să mă întorc! Îi spusesem atunci, doar: ” Mami se va întoarce repede și va veni să te ia!”. Nu am avut posibilitatea asta și astfel au trecut cinci ani, ani în care m-am întors mereu acasă, însă au fost zile, săptămâni, luni în care “mami nu a fost lângă fetița ei”.
Am reușit pentru prima oară să mă întorc după șase luni, iar copilul lăsat pe peronul autogării nu mai era același! Privirea tristă, un zâmbet mecanic, își tunsese părul scurt…și mă privea că pe un străin.
Pierdusem acel Crăciun cu ea! Îi trimisesem o cutie mare cu dulciuri și hăinuțe, dar lipsea mama! Pentru prima dată eram departe de copilul meu în ziua de Crăciun. Și eram singură!
În casă mirosea a brad și cozonac. Cu nasul lipit de geam priveam cât de frumos ningea afară. I-am simțit parfumul și îmbrățișarea caldă și m-am întors. “La mulți ani, mami!”
Fața îmi era scăldată de lacrimi pentru că nu era decât un vis. Era darul pe care l-aș fi vrut în ziua de Crăciun! Să fiu cu fiica mea!
Casa era pustie și rece, nici urmă de brad, iar pe masă stătea doar o cană aburindă de ceai cu doi biscuiți. Atunci mi-am jurat că niciodată, de sărbători, nu voi mai fi departe de copilul meu.
De dor, ai vrea să pornești pe jos spre casă
Și da! Anul următor am închiriat o camera micuță și m-am întors ” acasă”. Nu vedeam cât era de sărăcăcioasă acea încăpere, nu vedeam bradul ce stătea strâmb săracul, într-o găleată de vopsea lavabilă, pe care o umplusem cu pământ din grădina acelei case ce ne găzduia, nu simțeam că era frig, eram fericite că puteam fi împreună!
Nimeni nu știe de câte ori, de dor, ai vrea să pornești pe jos spre casă, să mergi, să mergi și să te mai oprești doar atunci când îți strângi iar copilul la piept!
Nimeni nu știe câtă grijă are o mama plecată departe, câtă durere că nu poate fi seara să își învelească copilul și să îl sărute de noapte bună, să râdă împreună când acesta face câte o năzdrăvănie, să îi șteargă lacrimile atunci cand cade, îl doare burtica sau are febră, să îl certe că a luat o notă proastă!
Fetița mică ce mă saluta în dimineața friguroasă de octombrie a devenit acum adolescenta rebelă pe care o sărut, în fiecare zi, în fotogarfii.
Am reușit să ne obișnuim oarecum cu depărtarea, însă ne este la fel de greu. Sunt primii fiori ai iubirii, primele lacrimi de îndrăgostit, o seară petrecută cu prietenii la un suc, iar mama nu îi poate fi alături!
M-am bucurat când la 21 de ani deveneam mama, pentru că îmi spuneam eu atunci: ” sunt mamă tânără și voi fi prietena copilului meu”. Aveam să știu mai târziu că viața îmi pregătise altceva! Am pierdut etape importante din viața ei, timp ce nu se va mai întoarce niciodată!
Datorită tehnologiei de azi suntem aproape de copiii noștri, însă după ce ai închis telefonul, computerul, tableta, refuzi să te gândești la miile de kilometri ce te despart de ei, pentru că practic tu nu ești!
Sentimentele de vinovăție sunt mereu amestecate cu cele de frustrare, dar rămânem impotenți în față realității crude!
Sunt mulți, prea mulți copii triști, care cresc pe la bunici, mătuși, copii ce cresc de capul lor, care-și croiesc personalități deformate, copii pe care noi, mamele, nu am fi vrut niciodată să îi “abandonăm”!
În toți acești ani, am simțit străinătatea ca pe o “închisoare în libertate”, un paradox dificil de definit! Am fost “condamnată la străinătate!”
Este greu de explicat, aproape imposibil de înțeles pentru cei din țară, cât este de crud sacrificiul pe care îl facem, pentru că majoritatea crede că aici “se cântă, râde și dansează!”

Surse:Diasporatv.eu, Nasul.tv, prin România Breaking News