ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Camelia Pavlenco"

Camelia Pavlenco

,

Congresul_General_al_Bucovinei

Dragi români, 

FACULTATEA  DE  MEDICINĂ  VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI – CERCUL ȘTIINȚIFIC „HOREA BÂRZĂ” în colaborare cu SOCIETATEA PENTRU CULTURA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA – filiala BUCUREȘTI, vă ivită în ziua de sâmbătă 28 noiembrie 2014, orele 1100 în Aula universitară „Prof.dr.Aurel Popoviciu”, din Splaiul Independenței nr.105, să participăm împreună la ȘEDINȚA COMEMORATIVĂ, dedicată „Zilei Bucovinei”.

În cadrul manifestării vor avea loc :

  1. Te-Deum. – ce va fi săvârșit de părintele Peiu Tudor
  2. Revenirea Bucovinei la patria-mamă, ROMÂNIA. – Prezintă univ. dr. în istorie Nichita Adăniloaie
  3. Cronologia evenimentelor care s-au succedat în istoria Bucovinei până în zilele noastre. – Prezintă Prof. univ. PhD, DVM Curcă Dumitru
  4. Recital de poezie bucovineană. – Prof. istorie Antoaneta Lucașciuc; Prof. univ. dr. Dumitru Balan
  5. Moment muzicalCiprian Porumbescu”, susținut de Asociația culturală–Societatea Muzica, București – președinte Prof. dir. Radu Cozărescu. Soliști: Camelia Pavlenco – pian; Camelia Pavlenco – vioară; Alexandru Semeniuc – violonist.
  6. Prezentarea revistei „MESAGER BUCOVINEAN 2015”. – de către Editorul șef Ștefan Hostiuc

Vă așteptăm cu deosebit interes

           Decan,

Prof.univ.dr. Gabriel Predoi

Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Imperiul Austrio-Ungar în1775. Devine Ducatul Bucovinei în1849.

stema_Ducatului_BucovinaPînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Țara de Sus a Țării Moldovei. Ca realitate istorică si ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 si 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totusi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se si utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Tara de Sus/Tara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun si Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenti români de la Cernăusi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înfiintat societatea cu acelasi nume în 1875.)

În timpul administrării habsburgice, toti birocratii erau obligati să învete limba română; în 1793   s-a introdus învătământul obligatoriu în limbile germană si română, iar în 1875 s-a înfiintat „Universitatea Franz Josef” la Cernăuti.

Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanti români din partea lor , deputati, în parlamentul imperial de la Viena. Aceștia aveau drepturi egale cu ceilalti parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor parlamentari le erau traduse în limba română.

Reiese din asta că Imperiul Habsburgic recunostea caracterul covârsitor român al Bucovinei, respectiv Moldovei de nord-vest.

La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegatie a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei si crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta si titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoastere a românitătii Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obtin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă si acela de Mare Duce al Bucovinei.

Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneste pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei institutii erau reprezentate toate minoritătile, iar românii detineau majoritatea. Presedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel maresal al Bucovinei

Prin rezolutia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeste dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru si rosu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum si toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.

Sursa: http://probasarabiasibucovina.ro/RepereIstorice.html

Reintegrarea Bucovinei în granițele firești ale României

Ducatul_BucovineiUnirea Bucovinei cu România reprezintă o serie de evenimente politice care au culminat cu votarea în unanimitate de către Congresul General al Bucovinei, pe data de 15 noiembrie 1918, a unirii fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României.

Bucovina aparținea Imperiului Habsburgic (austriecilor) din 1774 („de facto”; iar „de jure” în urma convenției dintre turci și austrieci din 26 aprilie/7 mai 1775), când acesta o obținuse prin intermediul mitelor ambasadorului său la Istanbul, Franz Maria Thugut, de la Imperiul Otoman. La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegație a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei și crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta și titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoaștere a românității Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obțin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă și acela de Mare Duce al Bucovinei. Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituții erau reprezentate toate minoritățile, iar românii dețineau majoritatea. Președintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareșal al Bucovinei.

În ciuda afluxului de migranți încurajat sub stăpânirea austriacă, românii au continuat să rămână cel mai important grup etnic din provincie până în 1880, când ucrainenii i-au depășit în proporție de 5:4. Conform recensământului din 1880, existau 239.690 de ruteni și huțuli, adică circa 41,5% din populația regiunii, urmați de 190.005 de români, adică 33%, un procent care a rămas neschimbat până la Primul Război Mondial.

Sub stăpânirea austriacă, Bucovina era o provincie relativ mixtă etnic: predominant românească în sud, predominant ucraineană (sauruteană, așa cum se menționa în înscrisurile din Imperiu) în nord, cu un mic număr de țărani secui, slovaci și polonezi, precum și un procent de târgoveți germani, polonezi și evrei.

Recensământul din 1910 a evidențiat 800.198 de persoane, din care: 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani (inclusiv 12,86% evrei), 4,55% polonezi, 1,31% maghiari, 0,08% slovaci, 0,02% sloveni, 0,02% italieni și câțiva croați, țigani,sârbi și turci. Românii erau încă prezenți în toate așezările din regiune, dar numărul lor scăzuse în satele din nord. Mulți dintre germanii bucovineni, precum și câțiva români, emigraseră în secolele al XIX-lea și al XX-lea în America de Nord.

În 4/17 august 1916, Ionel Brătianu stabilește cu Franța, Regatul Unit și Rusia un tratat secret în care se promit României Transilvania, Banatul și Bucovina. De partea lor, Puterile Centrale semnaseră la Brest-Litovsk, în 27 ianuarie/9 februarie 1918, un tratat de pace cu Rusia revoluționară, prin care aceasta admitea, până la stabilirea unor frontiere definitive, ocuparea, administrarea și exploatarea de cătreGermano-Austrieci a țărilor baltice, a Poloniei rusești, a Bielorusiei și a Ucrainei, în schimbul unei autonomii parțiale a populațiilor slave din anumite teritorii ale Germaniei și Austriei, anume Poznania, Silezia de sus, Galiția și Bucovina. Acest tratat, ne-recunoscut de Antantă și de România, nu a rămas valid decât timp de câteva luni, deoarece Puterile centrale s-au recunoscut învinse în noiembrie 1918 (Austro-Ungaria pe 3 noiembrie, Germania pe 11).

Derularea evenimentelor

Congresul_General_al_BucovineiÎn decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, în timp ce Austro-Ungaria se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, românii și ucrainenii din Ducatul Bucovinei revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul României și, respectiv, cu nou proclamata Republică populară Vest-ucraineană, frontiera fiind în negociere deoarece ambele comunități revendicau orașe importante precum Cernăuți, Rădăuți sau Siret.

Pe 12/25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat Comitetul Regional Ucrainean, avându-l președinte pe Omelian Popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Națională Ucraineană. Pe 19 octombrie/1 noiembrie 1918, la Liov (Galiția), Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret.

În replică, pe 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu, la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan, a ales un Consiliu Național format din 50 de membri din toate județele și păturile sociale, avându-l în frunte pe Iancu Flondor.

Rezolutie_Congresul_General_al_BucovineiPe 21 octombrie/3 noiembrie, Comitetul Regional Ucrainean a organizat o amplă adunare publică la Cernăuți care a cerut ca Bucovina să fie alipită Ucrainei și, pe 24 octombrie/6 noiembrie, a preluat „de facto” puterea în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în orașul Cernăuți, în timp de „de jure” Bucovina era încă sub autoritatea guvernatorului austriacJoseph Etzdorf.

La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, comisarii naționali ucrainean Omelian Popowicz și român Aurel Onciul, primul ales de Comitetul Regional Ucrainean, al doilea auto-proclamat, au semnat un acord cu privire la împărțirea Bucovinei, deși Onciul nu era împuternicit în acest sens de Consiliul Național Român din Bucovina. Guvernul ucrainean a dispus ocuparea Palatului administrativ din Cernăuți de către milițiile ucrainene, iar reprezentanții Radei Naționale Ucrainene l-au somat pe guvernatorul austriac Joseph Etzdorf să le predea puterea administrativă în teritoriile ucrainene din Bucovina, precum și în orașul Cernăuți. Guvernatorul a cedat în fața forței și a semnat un proces-verbal prin care trecea puterea administrativă în Bucovina către Omelian Popowicz și Aurel Onciul, iar Popowicz a fost ales președinte al părții ucrainene a Bucovinei.

Pe 29 octombrie/11 noiembrie, la solicitarea Consiliului Național Român, Divizia 8 Română condusă de generalul Iacob Zadik a intrat în Bucovina  „pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere”, conform proclamației generalului.

La 2/15 noiembrie, Consiliul Național Român convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul majorității reprezentanților germani și polonezi, unirea cu România:

„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

Majoritatea reprezentanților ucraineni și evrei bucovineni au refuzat să participe la ședința Congresului General al Bucovinei, pe care îl socoteau ne-reprezentativ.

Publicat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro