ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "California"

California

,

Uniunea cazacilor ruși ortodocși, sub denunmirea de „Irbis”, din Districtul federal nord-vest, din cadrul Federației Ruse, a înaintat guvernului federal de la Moscova cererea de  resurse financiare pentru crearea și sprijinirea de ONG-uri pe teritoriul  Statele Unite ale Americii, care să se implice activ în acțiuni menite a concretiza separarea Alskăi de SUA și ulterior alipirea la Rusia, precum și independența Californiei, relatează publicația ucraineană Obozrevatel.

Cazacii ortodocși ruși vor să se implice în relansarea și promovarea culturii ruse în școlile din SUA, a indicat serviciul de presă al acestei formațiuni. De asemenea, ei intenționează să contribuie la pregătirea și organizarea unor referendumuri privind separarea Alaskăi și a Californiei de Statele Unite, după cum a relatat și agenția rusă de presă Rosbalt citată de Agerpres.

Nu există democrație în Alaska (cel de-al 49-lea stat american). Populația Kamciatkăi (peninsulă în estul extrem al Rusiei) și Alaskăi a fost separată artificial. Regimul colonial american, care s-a impus la nivel mondial, este o realitate din veacul trecut. A venit timpul să terminăm cu aceasta. Alaska va fi parte a Federației Ruse, iar California – republică independentă”, a declarat atamanul cazacilor uniunii amintite, Andrei Poliakov.

În acest context, publicația ucraineană evocă faptul că Ministerul rus de Externe i-a amintit recent președintelui american Barack Obama că Alaska este pământ rusesc.

Diplomația rusă reacționase astfel la o declarație a șefului administrației de la Washington despre „ambițiile imperiale excesive” ale președintelui Vladimir Putin în contextul anexării de către Rusia a Crimeii (peninsulă din sudul Ucrainei) și a sprijinului acordat de Moscova separatiștilor proruși din sud-estul ucrainean.

A da timpul înapoi până la epoca țarilor, a încerca recâștigarea unor teritorii pierdute în secolul XIX, nu este, cred, cel mai bun mod prin care Rusia să-și declare măreția în secolul XXI”, a declarat Obama, în cadrul unei vizite oficiale la Tallinn (Estonia) în data de 3 septembrie.

În replică, diplomația rusă le-a propus abonaților săi de pe Facebook să facă un inventar pentru Obama cu teritoriile pierdute de Rusia în secolul XIX. În comentariile la această postare a fost menționată, în special, Alaska, vândută Statelor Unite de Imperiul Rus în anul 1867 pentru 7,2 milioane de dolari.

În același timp, Mihail Diagteriov, vicepreședintele Comisiei pentru știință și înaltă tehnologie din Duma de Stat (camera inferioară) din partea Partidului Liberal Democrat (LDPR, al ultranaționalistului Vladimir Jirinovski), a făcut o interpelare către MAE rus pentru a clarifica statutul terenurilor unei foste colonii ruse din California și dacă aceasta a fost legal inclusă în statul California, de pe coasta de vest a SUA.

Între timp, petiția de pe site-ul Casei Albe, care cere secesiunea statului Alaska de Statele Unite și realipirea la Federația Rusă, a ajuns la 22.000 de semnături, anunță agenția rusă RiaNovosti.

Disponibilă pe site-ul Casei Albe de pe 21 martie, petiția trebuie să ajungă la 100.000 de semnături în decurs de o lună, pentru ca administrația lui Obama să fie obligată la un răspuns în conformitate cu normele americane. Textul „Alaska Back to Russia“ (Alaska înapoi la Rusia) încurajează organizarea unui referendum pentru desprinderea de SUA și o reîntoarcere la Rusia, prin datele istorice. Petiția informează despre călătoriile exploratorilor ruși în Alaska, care au început încă de acum 10.000 de ani, când băștinașii din Siberia traversau Strâmtoarea Bering.

Documentul disponibil pe site-ul administrației prezidențiale menționează că până în 1867 Alaska era colonie rusească, fiind ulterior vândută Statelor Unite de către țarul Alexandru al II-lea pentru suma de 7,2 milioane de dolari la acea vreme, echivalentul a 120 milioane de dolari în prezent.

Artizanul acestei tranzacții a fost românul Gheorghe Pomuț, ajuns general în armata americană și care datorită meritelor din timpul războiul de secesiune,  în 1866 a fost numit consul  la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus. De aici, Pomuț a negociat trecerea Alaskăi către Statele Unite. Discuțiile s-au încheiat la patru dimineța, în 30 martie 1867. America a preluat Alaska de la ruși pentru 7,2 milioane de dolari. Asta înseamnă 4,74 dolari pe kilometrul pătrat. Alaska are o suprafață totală de 1,7 milioane de kilometri pătrați. Pentru această afacere de succes, Pomuț a fost promovat la funcția de consul-general la Sankt Petersburg, unde a rămas până la moartea sa, în 1882.

Nu este prima petiție care promovează secesiunea unui stat american. În noiembrie 2012, un document asemănător cerea retragerea Texasului din componența SUA, iar motivația era „nemulțumirea texanilor față de politicile economice federale ale Washingtonului“. Semnatarii acelei petiții cereau ca Texasul să își declare independența pentru a-și menține un buget echilibrat și pentru „a proteja standardul de viață al cetățenilor“. Deși au mai fost înaintate astfel de petiții se secesiune din partea altor state americane – Tennessee, Louisiana, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Florida, Alabama și Georgia- documentul texanilor a strâns 125.000 de semnături, obligând administrația Obama să răspundă cererii. Reprezentanții Casei Albe au refuzat cererea, argumentând că „deși țara noastră trebuie să înfrunte multe provocări, americanii trebuie să lucreze împreună pentru a găsi cel mai bun mod de a merge mai departe“.

Surse: Obozrevatel.ua, Indpendent.md , Adevarul.ro

PASSWORD RESET

LOG IN