ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "calai unguri"

calai unguri

,

Din timpuri străvechi, această expresie populară românească definește o comunitate fără apărare, fără protecție, lăsată de izbeliște. Un sat fără câini este un sat în care oricine poate intra și face ce vrea, nu este nimeni care să-l apere. Dar nu despre un sat aflat în această situație doresc să vorbesc, ci despre un stat, un stat numit România. Deoarece cu asta poate fi comparată România, cu un sat fără câini, practic un stat fără câini.

wass-albert

Este o vorbă în democrațiile occidentale conform căreia presa este câinele de pază al democrației. Orice derapaj al puterii sau al politicului este sancționat de presă, opinia publică reacționează, iar alegătorii știu ce au de făcut, cum să-și exprime voința la urne. Dar nu în cazul nostru, unde presa, atât cea scrisă, cât și cea televizată, este aservită politic sau către grupuri de interese. Dar nu numai atât, chiar și opinia publică, și votantul, sunt apatici, neinformați sau manipulați grosolan, iar rezultatele se văd. Nu numai că statul este fără câini, dar și acești câini slabi care mai există nu sunt băgați în seamă. Este ca și cum intrusul intră în sat, îl latră anemic doi-trei câini scheletici, dar nici aceia nu sunt băgați în seamă de factorii responsabili, astfel că intrusul face ce vrea ca și în propria ogradă.

Nu mă voi referi azi la hoții și jefuitorii care au pus România pe butuci, ei sunt la conducere în continuare, iar dacă îl mai caută pe vreunul cineva să dea socoteală, urlă ca din gură de șarpe că e făcătură politică, iar cei de o seamă cu el îi țin iso.nul, spre adormirea veșnică a conștiinței românului.

Nu, azi mă voi referi cu exemple la propaganda deșănțată maghiară spre distrugerea României, propagandă continuă care urmărește pas cu pas împlinirea viselor bolnave ale extremiștilor maghiari, propagandă desfășurată la vedere în România, fără ca cineva din autoritatea statului să se deranjeze cu ceva.

Iredentiștii maghiari practică o politică a lucrurilor mărunte, a pașilor mici, care trec în mare parte neobservați. Odată îndepliniți aceștia, fac alții, încet, cu răbdare, românii adormiți nu observă nimic până când ungurii nu fac un pas mai mare sau mai brusc. Apare o reacție anemică românească, ungurii dau înapoi puțin, își mai nuanțează pozițiile, apoi continuă pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, edificiul distrugerii României ca stat național și unitar. Ca să vedem unde am fost și unde am ajuns, comparați cererile ungurilor de acum douăzeci de ani cu cele de astăzi, asta în statul cel mai tolerant și ospitalier cu minoritățile din toată Uniunea Europeană, poate chiar din lume.

Sunt lucruri mărunte, dar destinate să inducă deja ideea centrală a propagandei maghiare, scopul lor final. Veți vedea că vorbesc de niște lucruri pe care nici nu le-ați observat, sau ați trecut pe lângă ele fără să realizați. Un exemplu minor, iată ce se vinde într-un magazin din Transilvania. Un mic vas pe care scrie Erdely (denumirea maghiară a Ardealului) prins cu o panglică în culorile drapelului maghiar. Pe unii nu-i deranjează, dar credeți că eu aș putea să vând oriunde în Ungaria același vas legat în culorile românești, dar pe care ar scrie de exemplu Solnoc? Sau Balaton? Sau Macău (în ungurește Mako)?

E un lucru mărunt, desigur, veți zice, dar hai să mergem mai departe, să vedem ce părere aveți de următoarele.

De exemplu, vă puteți închipui existența într-un oraș oarecare din Polonia a unei străzi numite Adolf Hitler? Sau a unei alei Iosif Vissarionovici Stalin? Mă refer în perioada post comunistă, nu în anii șaizeci. Nu, nu cred că vă puteți imagina. Dar în aproape toate orașele mai răsărite din secuime există o stradă Lajos Kossuth, nu? Un om responsabil de moartea a 40 000 de români ardeleni între 1848-1849.

Să ne amintim, la întâmplare, câteva fapte eroice ale soldaților lui Kossuth în Transilvania? Împotriva civililor fără apărare, desigur, deoarece atunci când au fost față în față cu moții înarmați așa cum au putut ai lui Avram Iancu în citadela de granit a Munților Apuseni au cam luat-o pe coajă.

Câteva localități din Ardeal la întâmplare, nu vreau să o lungesc prea mult. Mihalț, 15 martie 1848, zi care va deveni ziua națională a Ungariei, 22 de români nevinovați împușcați sau spânzurați de armatele kossuthiste și tribunalele de sânge maghiare, eveniment rămas în istoria noastră ca și Măcelul de la Mihalț. De fiecare dată când ungurii sărbătoresc, noi ar trebui să comemorăm acești martiri. NU o facem. Hodac, județul Mureș (de unde era Mihăilă Cofariu, cel bătut crunt la 22 martie 1990 la Târgu Mureș), 14 februarie 1849, 47 de români împușcați de armata kossuthistă condusă de generalul Iosif Bem și poetul națiunii maghiare Petofi Sandor. Cei uciși: Lupu Todoran, Popu Sandru, Lupu Vasile, Lupu Ioan, Nicolici Tudoran, Iacob Buru, Iacob Vasile, Iacob Dumitru, Popu Crăciun, Trandafir Mitru, Trandafir Costan, Nichita Mutu, Tomșea Teodor, Lupu Mihăilă etc (am numele tuturor, pentru cei interesați). Mai departe, Dej, 10 mai 1848, zeci de români uciși în bătăi în arestul Tribunalului, printre care Benteanu Isaia, Vasile Popoviciu, Veseleanu Simion și alții (am 22 de nume). Oprișeni, azi înglobat în orașul Turda, mai 1849, tăiați bucăți și aruncați la câini Bobuș Alexandru, Faur Ioan, Faur Dumitru, Crișan Ștefan și Crișan Ioan. Iar lista este lungă, foarte lungă. Iar capul acestor criminali, Lajos Kossuth, are nume de străzi în România! Mă întreb, pe când bulevardul Mikloș Horthy în centrul Bucureștiului?

În același timp, ne amintim că statuia lui Avram Iancu din Târgu-Mureș este vandalizată periodic. Subliminal, ni se induce ideea conform căreia acest personaj, Kossuth Lajos, nu ar fi putut să facă ceva rău românilor, din moment ce străzi în România îi poartă numele, nu? Încă o dată, pe când un bulevard Miklos Horthy în România?

Mai departe, vă puteți imagina o statuie a lui Adolf Eichmann în centrul Tel Avivului? Sau a lui Josef Mengele? Nu, e de neimaginat. Dar în cazul României se poate. Wass Albert (1908-1998), dintr-o familie nobiliară din Transilvania, condamnat la moarte în contumacie pentru crime de război în 1946, fugit în Ungaria în 1944, plecat după aceea în SUA, se sinucide în 1998, la vârsta de 90 de ani. E ceva simptomatic, cam mulți călăi unguri s-au sinucis, ca și baronul Urmanczy, autorul moral al masacrului de la Beliș din 1919, peste patruzeci de români uciși și arși pe rug. Wass Albert e vinovat de executarea a patru oameni (2 români și 2 evreice) în localitatea Țaga în septembrie 1940 de către locotenentul Pakuks, precum și de instigarea la măcelul de la Mureșenii de Câmpie, comis de soldații unguri conduși de locotenentul Gergely Csordas, 11 civili români uciși.

Pe scurt, iată faptele. Groful Wass Albert și tatăl său Andrei aveau o ură neîmpăcată față de români și datorită faptului că o parte din moșiile lor fuseseră expropriate în urma reformei agrare din 1923. Când s-a cedat nordul Ardealului la 30 august 1940, aceștia au văzut ocazia favorabilă dezlănțuirii instinctelor bestiale. Și asta au făcut, în 22 septembrie 1940, la început în satul Sucutard, lângă Țaga, județul Cluj. Crimele comise au fost făcute la îndemnul celor doi grofi, autori morali, iar executanți au fost militarii unguri conduși de locotenentul Pakuks, comandantul militar al comunei ocupate. Au fost bătuți, schingiuți, puși să-și sape groapa și apoi împușcați la marginea lacului Țaga următorii:

Mihaly Estera, evreică, 19 ani

Mihaly Rozalia, evreică, 17 ani

Moldovan Iosif, român, 41 ani

Câț Ioan, român, 27 ani.

Un al cincilea, Sever Ibuzan, român, 18 ani, a fost bătut bestial cu paturile armelor până i-au fost sfărâmate coastele și zdrobiți plămânii, decedând în aceeași zi. Dar vă las să citiți mai jos scanate depozițiile martorilor Ibuzan Rozalia (sora lui Sever Ibuzan), Iuliana Moldovan (fiica lui Moldovan Iosif) și Ioan Brehar, care se va căsători peste ani cu fiica orfană a lui Câț Ioan.

  

Nu a fost destul. În ziua următoare, Wass Albert a trimis 12 soldați unguri sub comanda locotenentului Csordas Gergely, din regimentul 19 honvezi din Niregyhaza, Ungaria, pentru a ucide familia preotului Andrei Bujor din satul Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, județul Cluj. Cu acesta avea o socoteală mai veche, o neînțelegere asupra unui teren de vânătoare de pe urma căreia s-a ales și cu un proces penal pentru lovire. Astfel, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, în casa parohială din Mureșenii de Câmpie, au fost uciși următorii:

Andrei Bujor, preot greco-catolic, 52 de ani, tată a 3 copii

Lucreția Bujor, soție, 48 de ani, născută Mureșan

Lucreția Bujor, 24 ani, studentă la Cluj, la Drept

Maria Bujor, 22 ani, studentă în anul IV la Filologie, Cluj

Victor Bujor, 18 ani, elev la liceul Alexandru Papiu-Ilarian din Târgu Mureș, clasa a XII, venit acasă chiar în acea zi

Natalia Petrea, învățătoare, 24 ani, gravidă în luna a șaptea!

Ana Miron, mama învățătoarei, 54 ani

Rodica Petrea, fiica învățătoarei, 3 ani!

Sarolta Juhos, unguroaică, prietenă a familiei Bujor, 18 ani

Ioan Gurzău, cantor la biserică, 29 ani

Valeria Gurzău, soția cantorului, 20 ani, gravidă în luna a opta!

Preotul Andrei Bujor, ucis din ordinul lui Wass Albert

Vasile Bujor, 18 ani, fiul preotului Andrei Bujor, ucis în aceeași noapte

Natalia Petra, victimă, aici alături de soț

Rodica Petrea, fiica Nataliei, 3 ani, la câteva luni înainte de a fi ucisă de unguri

Casa parohială în care s-a produs masacrul, rămasă nelocuită de atunci

Foto din 1986 

Toți au fost uciși de aceste bestii în uniforma armatei maghiare. Ne întrebăm ce fel de indivizi sunt aceia care ucid cu sânge rece două femei gravide și un copil de trei ani? Același aluat ca și cei de la Trăznea, județul Sălaj, care au ucis 156 de români la 9 septembrie, au lăsat o grenadă în mâna unui copil de doi ani, care s-a jucat cu ea până a scos cuiul fiind pulverizat de explozie. Acestea sunt faptele de vitejie ale armatei ungare!

Ei bine, cu toate astea, cu toate crimele comise, Wass Albert are în România statui, iar  locul în care este îngropată cenușa sa (castelul Brâncovenești din județul Mureș) este împodobit cu flori și cocarde cu tricolorul maghiar, ca și pentru un erou național. Statuile sunt sub numele de Secuiul Rătăcitor, dar toată lumea știe despre cine e vorba.

Statuia lui Wass Albert din Odorheiul Secuiesc sub numele de Secuiul Rătăcitor

Locul unde este îngropată cenușa lui Wass Albert, castelul Brâncovenesc județul Mureș

Gyorgy Frunda, fost deputat UDMR și actual europarlamentar român, care a declarat că nu reprezintă România în parlamentul european, a înaintat în 2002 o cerere procurorului general al României pentru anularea sentinței de condamnare a lui Wass Albert, el cerând ca până la soluționarea cererii statuile să rămână pe soclu. Cererea sa a fost respinsă, iar statuile au rămas în continuare la locurile lor, în Odorheiul Secuiesc, Lunca și Reghin. Da, popor român, criminalii și călăii tăi sunt cinstiți chiar pe pământul tău, stropit de sângele martirilor tăi!

Să nu credeți că nu există legislație împotriva promovării criminalilor de război condamnați. Iată, Ordonanța de Urgență nr 31 din 28 martie 2002 spune clar în articolul 12: Se interzice ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Să nu credeți că legea nu funcționează, ea funcționează, dar numai când e vorba de români. Pe baza acestei legi s-a decis dărâmarea statuii mareșalui Ion Antonescu clădită în curtea bisericii ctitorită de el. Dar când e vorba de statuile lui Wass Albert aceleași autorități se fac că plouă, o dovadă a impotenței statului român în fața propagandei maghiare care face ce vrea în țara noastră. Așteptăm și un bust al lui Horthy, eventual în București, în Ungaria sunt deja trei, la fel câte are Wass Albert în România.

Dar asta nu e totul. Cărțile scrise de Wass Albert, în care românii sunt făcuți viermi și animale țigănești, sunt editate de editura Mentor care aparține în proporție de 45% de către un lider marcant, fost președinte al UDMR, Marko Bela. Iar cărțile lui Wass Albert se pot găsi în librăriile din Transilvania, iată un exemplu:


Cărțile lui Wass Albert de vânzare într-o librărie din Transilvania

Nu am auzit ca editura Mentor să aibă ceva de suferit, deși aceeași ordonanță 31/2002 este foarte clară în Articolul 9: (1) Pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească persoanele juridice care desfășoară una sau mai multe dintre următoarele activități:

a) activități specifice organizației cu caracter fascist, rasist sau xenofob în sensul art. 2 lit. a);

b) răspândirea, vânzarea sau confecționarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe sau deținerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri ori utilizarea lor în public;

c) promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public.

(2) Cererea de dizolvare poate fi introdusă de Ministerul Public din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.

Nu numai cărți iredentiste se pot găsi de vânzare prin Transilvania, fără niciun fel de restricții. Mergeți la tarabele din Cheile Bicazului și veți avea ocazia să cumpărați fel de fel de obiecte cu aceeași tematică, cea a Ardealului care aparține Ungariei, cu harta Ungariei mari, cu cea a României din 1912, fără Basarabia, Bucovina, Transilvania și Cadrilater, la toate făcându-se aluzii clare. Aceste obiecte sunt de la hărți, tricouri, cărți, jachete la medalioane, vase și farfurii. Dar nu numai la tarabe, ci chiar și în magazine. Iar dacă nu aveți timp să treceți pe la magazin, se poate și online. Iată ce puteți cumpăra de pe un site înregistrat în România. Puteți profita de ofertă, cu 19 lei în loc de 24:

La fel, veți putea vedea autocolante puse cu stema Ungariei Mari pe mașini sau în locuri diferite, mai ales pe indicatoarele rutiere.

Iar un alt sport favorit al capetelor înfierbântate maghiare este transformarea numelor localităților românești după vechea lor denumire maghiară de dinainte de 1918. Iată mai jos un exemplu din 2010 rămas nesancționat de autorități, în care orașul Turda se transformă în Torda.

Dacă asta nu vi se pare în neregulă, să vedem ce se întâmplă mai departe. Văzând că românii sunt nepăsători, ungurii merg mai departe. Nu s-a întâmplat nimic cu statuile lui Wass Albert, se poate merge mai departe. Ce-ar fi un adevărat monument? Zis și făcut. Înainte de asta, vă rog să vă gândiți cum ar arăta un monument închinat SS-ului ridicat în statul Israel? Fiindcă asta s-a ridicat în România. Locul nu este ales întâmplător, comuna cuprinde trei sate, unul dintre ele (Lelei) fiind locul de naștere al lui Bela Kuhn. Altul al lui Virgil Măgureanu, fost director SRI, care are o casă aici (Giurtelecul Hododului).

Ei bine, e vorba de satul Hodod, comuna Hodod, din județul Sălaj, unde în 2010 se ridică un monument. Dedicat cui? Nimănui altcuiva decât Diviziei de Secui care a însângerat Transilvania în anii 1918-1919! Iată-l mai jos:

Se observă în colțul din stânga sus simbolurile secuiești, iar în dreapta sus

stema Ungariei Mari 

Criminali și ucigași față de populația civilă, dar în momentul în care au trebuit să facă față armatei române, această divizie de secui nu s-a remarcat prin capacități combative, la fel ca și urmașii lor din armata maghiară în al doilea război mondial. Mari viteji cu civilii, cu gravidele și copii români, dar slabi luptătorii cu bărbații români, care i-au bătut fără cruțare de fiecare dată când au ajuns față în față. Citez aici din articolul Războiul româno-ungar de la 1919 (I) Din Apuseni pe Tisa:

Divizia de secui, mit și adevăr

În istoriografia ungară s-a vorbit foarte mult despre această divizie de secui, ba chiar s-a susținut că dacă toată armata ungară din 1919 ar fi avut moralul acestei divizii, altul ar fi fost rezultatul confruntării româno-ungare de atunci. S-a exagerat mult capacitatea ei combativă, dându-se multe exemple, cu atât mai exagerate cu cât timpul scurs de la evenimente estompa mai mult realitatea crudă a faptelor. De aceea, cred că este necesară dezvăluirea adevărului istoric, așa cum este el, chiar dacă este contradictoriu cu ceea ce mulți istorici maghiari, în căutarea unor inexistente fapte de vitejie, încearcă să inducă în mentalul propriilor suporteri, dar și în istoria acelor vremuri, așa cum au fost ele. Deoarece istoria este una singură, interpretările ei sunt în funcție de cei ce o scriu, dirijați și influențați de potentații zilei. Nu degeaba, George Orwell, în romanul 1984, spunea:
„Cine controlează trecutul, controlează viitorul. Iar cine controlează prezentul, controlează trecutul, deci și viitorul”
De aceea va trebui să spunem adevărul, iar adevărul este acesta.
Divizia de secui a fost formată din recruți din districtele secuiești din Transilvania, mai ales din comitatele Trei Scaune, Ciuc și Odorhei, respectiv zona din estul Transilvaniei populată de secui. Până la începerea efectivă a luptelor, nu mă refer la hărțuielile de până atunci, între trupele române și cele ungare, în aprilie 1919, divizia de secui s-a remarcat numai prin abuzurile, crimele și atrocitățile împotriva populației românești din zona ocupată de către unguri. Poate unii s-ar fi așteptat ca vitejia lor, odată cu începerea confruntărilor, să se probeze în luptă, dar se pare că nu a fost așa. Voi lăsa doar faptele să vorbească.
La începutul lunii aprilie 1919, divizia de secui era poziționată pe valea Tisei, între Sighetu Marmației și Hust, având un efectiv de 6000 de oameni, 26 guri de foc (tunuri și obuziere) și un tren blindat. O parte din regimentul 1 secui „Cap de Mort” (1700 de oameni) se afla pe valea Someșului, alături de regimentul 12 honvezi. La începerea ofensivei române, 16 aprilie, în primele două zile, detașamentul generalului Olteanu rămâne în expectativă, trimițând doar recunoașteri ofensive cu scop de fixare a inamicului. În timp ce frontul central român avansează, divizia de secui rămâne în defensivă, respectiv în așteptare, fixată de recunoașterile ofensive ale detașamentului general Olteanu. Din start, divizia de secui este inoperantă, așteptând în timp ce centrul dispozitivului maghiar era bătut și frontul spart. Ar fi trebuit ca, ținând cont de superioritatea în efective, divizia de secui să atace și să preseze flancul de nord mai slab al trupelor române, forțând astfel replierea centrului, evitând astfel spargerea frontului. Nu s-a întâmplat asta, fapt ce ne spune multe despre capacitatea de luptă sau de pregătire militară a acestei divizii de secui. Ba dimpotrivă, se lasă fixată, ba chiar dă înapoi la atacurile slabe ale forțelor de recunoaștere ale detașamentului Olteanu, mult inferioare (2500 de oameni cu 4 tunuri în total). În plus, la nord, în regiunea Korosmezo, se aflau și 3000 de bolșevici unguri și ucraineni înarmați.
Mai departe, grupul Olteanu trece la ofensivă, împingând divizia de secui spre Tisa. Deși alocă trupe spre nord, pentru a face față bolșevicilor ucraineni, cu restul rămas împinge divizia de secui spre vest, ajutat și de o parte din divizia 2 cavalerie care presează dinspre sud-est. În 21-22 aprilie regimentul 1 secui este respins în defileul Hust-Veresmart de către brigada 5 roșiori sprijinită de batalionul 3 din regimentul 81 infanterie (lt-col Manciu Toma). Divizia de secui se retrăsese în zona Mateszalka, de unde primise cu focuri de infanterie brigada 2 roșiori. Rezistențele succesive sunt înfrânte la Poresalma și Okorito de către această brigadă. La 22 aprilie, divizia de secui se afla în zona Mateszalka – Hodoz – Vaja și rezista atacurilor de testare și fixare ale trupelor române.
Detașamentul general Olteanu se concentrează spre nord, ocupând poziții pe ambele maluri ale Tisei, lăsând divizia 2 cavalerie să se ocupe de divizia de secui. Atacul acesteia începe din 22 aprilie, împreună cu 4 batalioane din divizia a 7-a (I și III din reg 16 și I și II din reg 27) împreună cu cu 2 baterii din reg 4 artilerie. Brigada 2 roșiori (general Davidoglu) înaintează de la est dinspre Gyortelek, iar detașamentul colonelului Rotaru Alexandru din divizia a 7-a înaintează de la Fabianhaza și atacă de la sud spre Mateszalka. Rezistența este înfrântă, brigada 2 roșiori ocupă Kis Kocsard iar colonelul Rotaru intră în Mateszalka. Divizia de secui se retrage spre nord și vest și trimite parlamentari care să trateze depunerea armelor în seara de 22 aprilie. Până dimineața nedând nici un răspuns la condițiile cerute, ba mai mult, începând retragerea spre Csap și Nyreghhaza, divizia 2 cavalerie reîncepe urmărirea în dupăamiaza zilei de 23 aprilie cu 3 detașamente:
Primul (brigada 2 roșiori, batalionul I din reg 27 inf, o baterie călare, o secție din reg 4 artilerie și o secție motomitraliere) sub comanda generalului Davidoglu, spre Vasaros Nameny-Csap
Al doilea (escadronul 4 roșiori, batalionul II din reg 27 inf și o secție din reg 4 art) condus de maiorul Stavri pe direcția Harmi-Nir Mada Kis Varda
Al treilea (brig 3 roșiori, batal I și III reg 16 inf și o baterie reg 4 art) sub comanda colonelului Ioan spre Nyreghaza.
În înaintare resping ariergardele diviziei de secui și fracțiuni de jandarmi și finanți unguri care încearcă să opună rezistență la Dobos, Vitca, Vasaros Nemeny, Varsarvy (general Davidoglu) Or Vaja, Nyir Mada (maior Stavri), Nyir Negyes, Hodasz, Nyir Bator și Kantor Janos (colonel Ioan). La 27 aprilie, colonelul Ioan reia atacul și ocupă Nyreghaza, în timp ce generalul Davidoglu atinge Tisa. Astfel, divizia de secui este strânsă la mijloc în zona Demecser – Tass – Szekeli – Ibrany și are liniile de retragere peste Tisa tăiate și se predă. Dezarmarea ei începe la 27 aprilie, capturându-se 477 ofițeri, 4545 soldați, 804 cai, 23 tunuri, 116 mitraliere, 3500 arme, 436 carabine, revolvere, săbii, mari cantități de unelte portative, trenuri, etc.
Așa se încheie mult mediatizata epopee a diviziei de secui.

Asta e adevărata poveste a mult mediatizatei divizii de secui, din care ungurii au creat o adevărată legendă exagerată până la paroxism, transformând o adunătură militară cu apetit de jaf și distrugere asupra civililor într-o divizie de eroi, căreia i-au și ridicat un monument, nu oriunde, ci chiar pe teritoriul României, un omagiu adus celor care au luptat împotriva românilor, au ucis civili nevinovați, dar care pentru unguri sunt eroi.

Dar care este situația eroilor români? Pe teritoriul României? E tragică, luptătorii și martirii neamului nostru românesc s-ar răsuci în mormânt văzând situația de astăzi. Unde sunt monumentele dedicate lui Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, doctori în drept, președinți de consilii naționale, schingiuiți de aceiași secui în 3 aprilie 1919, cu ochii scoși cu baioneta, apoi uciși și îngropați la Tinca, județul Bihor? (Vezi Revoluția din Ardeal și gărzile naționale române (II) Adevăruri uitate).

Unde este monumentul ostașului român eliberator ridicat în perioada interbelică în Satu Mare și distrus de unguri după ocupația din 1940? Unde este monumentul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria din Oradea, de asemenea distrus de unguri? Au mai fost ele refăcute? Nici vorbă.

Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, distrus de unguri în 1940 și niciodată refăcut

Concluzie amară

Frați români, suntem batjocoriți și înjosiți chiar în țara noastră. Ne sunt profanate monumentele eroilor noștri, atâtea câte au mai rămas, ne sunt lăsate în paragină și uitare orice grup statuar care ne-ar putea aminti de înaintașii noștri. Cu indiferența, ignoranța sau complicitatea conducătorilor noștri votați democratic. Dar aici și noi suntem complici, fiindcă tolerăm acest abuz la memoria celor care ne-au dat viață, ne-au dat o țară, ne-au dat o limbă și un trecut de care am putea fi mândri. Ar trebui să fim mândri, fiindcă nu cred că există multe popoare europene care să se poată mândri cu o istorie de peste două mii de ani. Iar asta pe mulți îi doare. Și pentru a ne șterge asta din minte nu se dau înapoi de la nimic. Iar ai noștri lideri se complac în această situație.

Le permitem ungurilor să-și facă de cap cum vor pe teritoriul nostru, închidem ochii în tradiția noastră de bună vecinătate și ospitalitate. Le permitem rușilor să facă la fel, ambasadorii lor să-și aducă omagii la statuia marelui opresor al românilor, generalul rus Victor Suvorov de la Râmnicu Sărat, cel ce spunea în timpul ocupației rusești că le va lăsa românilor doar ochii, ca să poată plânge. Iar statuia lui domină zarea la Râmnicu Sărat, privind ironic la românii care acceptă și pupă picioarele opresorilor.

Alții, ca și ungurii după cum am descris mai sus, ni se urcă în cap, în timp ce noi tolerăm cu îngăduință acest fapt. În schimb, referitor la faptele de eroism ale înaintașilor noștri de care nu prea suntem demni, suntem cuprinși de o rușine și pudicitate inexplicabilă. La 23 de ani de la Revoluție, de când putem gândi și să ne exprimăm liberi, istoria noastră este batjocorită în manuale alternative destinate să ne cretinizeze copiii, când nimeni nu înțelege ce este scris în acele manuale? Eu cred că știu ceva istorie,dar m-am crucit când am citit manualele de istorie de gimnaziu, pur și simplu elevii nu înțeleg nimic din istoria patriei! Și nici eu nu aș înțelege nimic citind doar aceste manuale! Am vorbit cu profesori de istorie scârbiți care spun că așa bătaie de joc la istoria neamului nu au întâlnit niciodată. Faceți comparație cu un manual din perioada interbelică, veți vedea că atunci se studia istoria României! Și nu este întâmplător că în acea perioadă am avut români adevărați! Dar acum? Ne educăm tânăra generație pentru a uita de tot, de tradiții, de neam, de țară, de înaintași, de tot ce înseamnă istoria noastră. Iar rezultatul îl vedem în fiecare zi.

Mai departe, pudibonderia noastră are și accente acute. Ne e rușine de faptele eroice ale înaintașilor noștri. Cum altfel s-ar putea explica următorul fapt? Pe Arcul de Triumf din cetrul Bucureștiului erau înscrise locurile marilor bătălii eroice ale înaintașilor din primul război mondial. Erau nume de localități scăldate în sângele eroilor noștri: Jiu, Neajlov, Mărăști, Oituz, Mărășești. Dar era și un alt nume, culmea sforțărilor soldaților români, cucerirea capitalei inamicului. Pe Arcul de Triumf din centrul Bucureștiului era trecut și numele Budapesta, victoria deplină împotriva unui dușman milenar. În perioada stalinistă, în anii 50, acest nume a fost acoperit cu ciment. Nu puteam să ne lăudăm cu ocuparea capitalei unui stat frățesc întru ale comunismului. Mai mult, nu puteam să spunem că tocmai noi, românii, am fost cei care am împiedicat comunismul să acapareze Europa Centrală cu 25 de ani mai devreme (vezi Românii și anticomunismul). Dar au trecut 23 de ani de când putem spune adevărul, iar Arcul de Triumf continuă să fie mutilat, chiar de către noi. În acest timp, ungurii fac ce vor, în țara noastră, de cele mai multe ori pe banii noștri, ai fraierilor de români. Da, ne merităm soarta.

Arcul de Triumf astăzi, inscripția Budapesta acoperită cu ciment

Ei bine, ca să vedeți că și azi acești unguri se comportă la fel, că tupeul lor nu mai are margini, încurajat și de tăcerea noastră și toleranța noastră excesivă. Anul trecut, conducerea Partidului Popular Maghiar a cerut Consiliului de Combatere a Discriminării îndepărtarea plăcuței de pe monumentul lui Baba Novac din Cluj Napoca pe motiv că ar fi ofensator la adresa ungurilor! Ce spune aceasta placă? Spune că Baba Novac, fost căpitan al lui Mihai Viteazu, a fost ucis în chinuri groaznice de către unguri în acel loc. Iar ungurii se consideră ofensați de această placă! În Clujul secolului al XXI-lea credem că a venit vremea ca această plăcuță să fie schimbată și cerem CNCD îndepărtarea acesteia pentru că are un mesaj antimaghiar a declarat Gergely Balasz, liderul regional al acestei formațiuni.

Adică în secolul XXI o astfel de placă e antimaghiară, iar statuile lui Wass Albert nu sunt antiromânești, nu? La fel, monumentul dedicat Diviziei de Secui nu e antiromânesc, tot în secolul XXI!

Păi să vedem cum a murit Baba Novac, să apelăm la istorie. Să apelăm la martori, și hai să nu fie nici unguri, nici români. Și să fie și contemporani cu evenimentele, ca să nu fim acuzați de răstălmăciri peste timp. În primul rând, Baba Novac a fost sârb, nu român, dar a fost credincios lui Mihai Viteazu până la capăt, de aceea a fost răsplătit cu o moarte groaznică de Dieta din Cluj, a nobililor maghiari, care l-a condamnat și executat. Ludewig Albrecht Gebhardi   scria în 1782 despre supliciul lui Baba Novac l-au chinuit aproape de moarte, apoi l-au ars de viu în piață. Pentru amănunte apelăm la un contemporan, Ciro Spontoni, în lucrarea sa Historia de la Transilvania, apărută la Veneția în 1638: …Baba Novac cu preotul său (capelanul său de lege grecească, menționează autorul) au fost duși goi în văzul mulțimii ca să fie predați pentru acest chin pe care îl descriem aici. Au apărut țiganii (în această provincie ei servind ca și executori ai justiției) și apucând corpul acestor nefericiți l-au înfășurat cu lanțuri și gâtul cu un fier gros. Le-au legat apoi toate membrele deasupra unei bârne lungi cu aceleași lanțuri; atunci, între cele două frigări s-a dat foc cărbunilor și lemnelor. Deasupra a două furci puternice în formă de frigare lungp au fost puse bârnele care susțineau corpurile nenorocite, unul de la cap, celălalt de la picioare, la extremitatea cărora erau două roți de lemn pe care țiganii le învârteau cu mâna și picioarele pentru a arde încet; (victimele) începeau să simtă un chin cu adevărat barbar și inuman; rănile cauzate provocau plânsete amare și strigăte ascuțite ce străbăteau aerul, iar unde focul produsese deja răni mai mari, acolo se arunca apă proaspătă pentru a stârni și mai mare chin și pedeapsă mai îndelungată membrelor nenorocite, suferința fiind cu atât mai mare cu cât cele mai multe din arsuri sângerau. Preotul înarmat cu o răbdare lăudabilă, cu cuvinte de îmbărbătare, spuse în limba greacă, l-a consolat pe nefericitul Novac care slăbea de pe urma arsurilor intense. Astfel timp de o oră și jumătate au făcut din ei un spectacol și suferind ambii atât de crud au murit în cele din urmă.

Vedeți că până și un contemporan al acelor vremuri sălbatice tratează acest supliciu ca și unul barbar, inuman și crud. Păi ce ar trebui să scriem pe placa lui Baba Novac, domnule Gergely Balasz, ca să nu-i ofensăm pe maghiari? Că Baba Novac s-a sinucis dându-și foc în Cluj? De ce nu vă asumați aceste crime, ca și crimele împotriva românilor, acum, în secolul XXI, cerând desfițarea statuilor unor criminali de război ca și Wass Albert? Nu v-am auzit cerând același lucru referitor la aceste statui, tot pe baza aceluiași principiu generos al secolului XXI! Dar placa de pe statuia lui Baba Novac vă deranjează, nu-i așa, e printre puținele înscrisuri rămase în Transilvania care spun adevărul.

Mulți vor întreba, ce e de făcut, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea? E simplu, trebuie aplicată legea. Ea există. Dacă s-a putut dărâma bustul mareșalului Ion Antonescu pe baza unei legi, de ce nu se poate dărâma bustul unui criminal de război ca și Wass Albert pe baza aceleiași legi? De ce nu se poate aplica legea în cazul drapelului secuiesc? Și mai ales, de ce naiba nu dezvelim Arcul de Triumf din București așa cum a fost, cu inscripția Budapesta, să le arătăm și ungurilor că am fost acolo, să le arătăm și românilor că suntem mândri de cei care au fost acolo, care au învins și au pus opinca în vârful Parlamentului Ungariei, să le fie de amintire și de avertisment înainte de a se juca cu sentimentele românilor din Transilvania. Fiindcă provocările nasc reacții, iar când românul, răbdător de felul său, va reacționa, va fi jale! Vorba marelui George Coșbuc: Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ!

Redactor  R.B.N. Press – Cristian Negrea

www.cristiannegrea.ro

PASSWORD RESET

LOG IN