ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "breaking news acordul de asociere"

breaking news acordul de asociere

,

Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În susținerea ratificării au votat majoritatea europarlamentarilor prezenți la reuniunea de la Bruxelles – total 529 voturi PRO, 96 CONTRA și 46 abțineri.

Ratificarea documentului a fost aprobată de către Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European pe 16 octombrie.

Acordul este fundamentul pentru o mai puternica asociere politica si integrare economica intre UE si Moldova, oferind liber acces reciproc pe piata, a mentionat Parlamentul European, intr-un comunicat.

In rezolutia care insoteste acordul, aprobata cu 529 de voturi la 96 si 46 de abtineri, deputatii au subliniat ca semnarea la 27 iunie si ratificarea acestuia „nu reprezinta un obiectiv final”, dovedind hotararea Republicii Moldova de a adera, la un momnet dat, la Uniunea Europeana.

Ratificarea acordului de asociere UE-Moldova este o clara recunoastere a succesului procesului de reforma politica si economica in Moldova, care stabileste perspectivele sale europene si dovedeste hotararea sa ca la un moment dat sa adere la UE„, a spus raportorul Petras Austrevicius (ALDE, Lituania).

Europarlamentarul liberal a dat si un semnal politic inaintea alegerilor legislative din Moldova: „Este momentul sa felicitam poporul moldovean pentru acest succes istoric, mai ales in contextul alegerilor parlamentare viitoare din 30 noiembrie, care vor fi cruciale pentru tara„.

Deputatii au subliniat nevoia de a implementa acordul pe deplin si au cerut o campanie de informare cuprinzatoare despre beneficiile sale pentru cetatenii moldoveni.

Acordul trebuie sa se aplice si in Transnistria

Acordul acopera „intreg teritoriul recunoscut international al Republicii Moldova„,, iar Transnistria, ca parte integranta a acestuia, trebuie sa fie subiect al acordului, au subliniat deputatii.

Ei au adaugat ca UE trebuie sa joace un rol mai important in gasirea unei solutii pentru o clarificare efectiva a situatiei transnistrene intre Chisinau si Tiraspol.

Parlamentul European cere Rusiei sa respecte pe deplin integritatea teritoriala a Moldovei

Deputatii europeni au subliniat ca rolul jucat de Rusia in criza din Ucraina a modificat ordinea geopolitica si a afectat si relatiile UE-Moldova.

Ei cer Rusiei sa respecte pe deplin integritatea teritoriala a Moldovei si alegerile sale europene.

Europarlamentarii deplang utilizarea continua de catre Rusia a blocarii importurilor de produse din Moldova, ca mijloc de destabilizare a regiunii, mai arata PE.

In schimb, deputatii europeni sustin initiativele de contrabalansare a embargoului rusesc asupra produselor moldovenesti.

Premierul moldovean Iurie Leanca a catalogat decizia Parlamentului European drept „un eveniment istoric” pentru Republica Moldova.

Iurie Leanca - Premierul Republicii Moldova

Iurie Leanca – Premierul Republicii Moldova

Sunt convins ca doar un viitor european va oferi cetatenilor nostri un trai mai bun, venituri mai mari, drumuri de calitate, educatie si medicina cu cele mai bune servicii, acces la o piata de jumatate de miliard de consumatori, institutii care vor functiona si mai puternic, dupa modelul european„, a spus Leanca, intr-un comunicat al Guvernului Republicii Moldova.

La randul sau, presedintele Delegatiei Parlamentului European la Comisia parlamentara de cooperare Uniunea Europeana – Republica Moldova, europarlamentarul roman Andi Cristea (PSD), a subliniat ca este important ca viitorul Parlament si Guvern de la Chisinau, care vor rezulta din alegerile prohramate in 30 noiembrie, sa continue procesul pro-european al tarii.

De maine, continua munca, acum este crucial ca viitorul legislativ si Guvern de la Chisinau sa continue reformele. Noi, europarlamentarii, vom fi aliati cheie in acest proces„, a spus Cristea.

Pentru a intra in vigoare, acordul trebuie sa fie ratificat de parlamentele nationale ale celor 28 de state membre UE. Pana in prezent, 7 state UE au ratificat deja acordul in parlamentele nationale, primul fiind Romania. Alte state UE care au accelerat procedurile sunt: Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Malta si Slovacia. Moldova a ratificat acordul pe 2 iulie.

Parti din acord, inclusiv Acordul aprofundat si comprehensiv de liber schimb, se aplica provizoriu de la 1 septembrie 2014.

De asemenea, Parlamentul European va trimite o delegatie de sapte deputati, condusa de Igor Soltes (Verzi/ALE, SI) sa observe alegerile parlamentare de la 30 noiembrie din Moldova.

Surse:ParlamentulEuropean, Unimedia, HotNews prin R.B.N. Press

Alegeri R. Moldova

728x90albastru

,

Zi Istorică ! Acordul de Asociere a R. Moldovei cu Uniunea Europeană a fost semnat de către premierul Republicii Moldova Iurie Leancă, președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, șeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și cei 28 de lideri ai statelor UE.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko: ”Ce zi minunată! Poate cea mai importantă zi a țării mele, după Ziua Independenței. Arată cât de dramatic se schimbă lucrurile în scurt timp, dacă poporul este destul de puternic. Ceea ce semnăm azi este un simbol al credinței și al voinței poporului. Oamenii doresc să trăiască într-o lume mai bună. Șapte ani Ucraina a mers pe drumul spinos, pentru a ajunge la asocierea politică și economică, cu coborâșuri și urcușuri, dar iată că suntem aici. Toata Ucraina, inclusiv Crimeea, a devenit membru asociat la UE. Agresiunea externă cu care se confruntă țara noastră este un motiv în plus să semnăm acest Acord. Este un moment de responsabilitate comună și facem acest efort comun ca să păstrăm integritatea teritorială a Ucrainei, dar depinde și de solidaritatea Europei. UE nu este un club al bogaților, ci o idee. Vă mulțumesc tuturor, acesta este rezultatul eforturilor noastre comune”

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă: ”Moldova și UE sunt unite pentru totdeauna. Prevăd un viitor mai bun. Tânăra țară Moldova a cunoscut urcușuri și coborâșuri de-a lungul istoriei, dar lucruile se schimbă rapid în sensul bun. De la venirea în 2009 a unei guvernări proeuropene, această alegere ne obligă să mergem înainte și nu avem dreptul să facem comprmisuri. Trebuie să devenim membri ai acestei familii europene. Nu există indoială față de determinarea noastră. Astăzi valorile fondatoare ale UE sunt puse la încercare, avem nevoie de susținerea dumneavoastră. Mulțumesc colegilor pentru că am reușit să ajungem până aici. Pentru Moldova, Europa este cea mai clară imagine a vieții pe care o vom avea, o viață mai bună, mai demnă și trăită în pace.Vom munci din greu, dar vom merge înainte. Mă gândesc la moldovenii de acasă, dar și cei din afara țării, care arborează astăzi drapele în toată lumea”.

Premierul Georgiei, Irakli Garibashvili: ”Este o zi emoționantă pentru Georgia. Este o zi unică pentru țara mea. Georgia trebuie să adere la Europa și să asigure pace și stabilitatea. Georgia este un pod de nădejde, noi oferim un parteneriat pentru afaceri, noi suntem un exemmplu de realizare a reformelor în regiune. Noi împărtășim cu Europa aceleași valori de-a lungul istoriei. Țara noastră nu a pierdut niciodată legătura cu valorile europene în pofida provocărilor. Georgienii au ales democrația. Acest Acord istoric va face ca visul european în țările noastre să devină realitate”.

Presedintele Traian Basescu

Presedintele Traian Basescu

Președintele român, Traian Băsescu, a declarat că de 10 ani se luptă pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută cu puțin timp înainte ca Republica Moldova să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Întrebat de când se luptă pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, președintele Traian Băsescu a răspuns: „De 10 ani, când încă nu se pomenea în concluziile Consiliului European despre Republica Moldova”.

„Astăzi este o zi în care vedem împlinit un efort politic la nivel european, dar, în aceleși timp, este de remarcat efortul pe care l-au făcut moldovenii. Guvernul lor. A început Filat (n.r. Vlad Filat) un proces foarte inteligent, care a pus vizele întâi și pe urmă asocierea și Acordul de Liber Schimb și sunt singurii care au obținut și una, și alta până la ora asta. Deci am avut ce susține. Filat a început, Leancă (n.r. Iurie Leancă) a continuat și noi am avut ce susține”, a spus Traian Băsescu.

Leancă, la Bruxelles: Voi vorbi în limba română, care este o limbă oficială a Uniunii Europene, dar și a țării mele

Iurie Leanca - Premierul Republicii Moldova

Iurie Leanca – Premierul Republicii Moldova

Premierul Iurie Leancă a susținut, la Bruxelles, în cadrul ceremoniei de semnare a Acordurilor de Asociere cu UE ale Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, un discurs în limbile română și franceză.

După ce a susținut prima parte a discursului în limba franceză, premierul a cerut permisiunea să vorbească mai departe „într-o limbă oficială a uniunii europene, limba română, care este și limba țării mele”.

„Pentru Moldova, Europa este cea mai clară și grăitoare imagine a vieții pe care ne-o dorim și pe care o vom avea – o viață mai bună, o viață demnă și o viață trăită în pace!

Pentru aceasta, va trebui să muncim din greu. Dar cred cu tărie că vom merge înainte. Inainte, nu inapoi! Și asta, deoarece integrarea europeană ne va face mai puternici!

Mă gândesc acum la moldovenii de acasă, dar și la cei stabiliți în afara țării, care ne sustin arborind drapelul moldovenesc si cel European, in zeci de orase din toata lumea.

Dragi concetățeni,

Ziua de azi este istorică! Dar, în scrutinul parlamentar din toamnă va trebui să confirmăm că, într-adevăr, am ales viitorul și că ne-am rupt de trecut!

Va fi un vot determinant, care va cimenta cursul european al țării și perspectiva de aderare la Uniunea Europeană.
Atunci când, la 29 noiembrie 2013, parafam la Vilnius Acordul de Asociere, vă spuneam că am asigurat drumul nostru spre Uniunea Europeană!, a continuat premierul Leancă.

”De azi înainte, Moldova și Uniunea Europeană sunt unite. Este o zi istorică, ce are o semnificație specială. Și pe care aș putea-o defini printr-un singur cuvânt: viitor!

Un viitor. Și nu e vorba doar de un viitor mai bun, ci viitorul în deplinul sens al acestui cuvânt!

De la independența sa, tânărul stat Republica Moldova a cunoscut suișuri și coborâșuri, speranțe spulberate și realizări remarcabile. Noi nu negăm realitatea.

Multe probleme mai persistă și astăzi. Și nimeni nu știe mai bine decât mine care sunt provocările cărora trebuie să le facem față. Dar lucrurile se schimba. Ele se schimbă rapid, în special, în direcția cea bună. Din 2009, de la formarea unei coaliții de guvernare pro-europene, Republica Moldova a făcut alegerea. O alegere definitivă, de integrare europeană.

Această alegere ne obligă. De asemenea, ne dă puterea să mergem înainte! De-a lungul acestui parcurs strategic, nu avem dreptul să facem compromisuri sau să ezităm, pentru a ne atinge obiectiv principal – cel de a deveni membru cu drepturi depline a marii familii a Uniunii Europene. Noi știm cât este de exigent acest parcurs și nu subestimăm în niciun fel dificultățile. Dar nu avem nicio îndoială referitor la determinarea noastră. Totul va fi făcut pentru a reforma și a moderniza Moldova.

Țara mea este supusă unor tensiuni foarte mari, ca și întreaga regiune. Știți acest lucru cu toții, la fel de bine ca și mine. Astăzi, probabil, la frontierele de Est ale Uniunii Europene, valorile fondatoare ale integrării europene sunt puse la încercare. Dar tot acolo se află și cei mai înflăcărați susținători ai integrării europene. Și ei au nevoie de sprijinul dumneavoastră. Ei merită acest lucru.

De aceea, aș dori să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care l-ați acordat obiectivului nostru de integrare europeană, pentru cooperare și solidaritatea față de țara mea”, a spus Iurie Leancă în limba franceză.

Acordul de Asociere între Republica Moldova și UE a fost semnat de către premierul Iurie Leancă, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și președintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

Rusia amenință Republica Moldova și Ucraina cu sancțiuni economice după semnarea acordurilor cu UE

Primele măsuri de frondă ale Rusiei nu au întărziat să apară:

 Zborurile Moscova-Chișinău și retur au fost anulate! 

 Compania ‘Air Moldova’ a anunțat vineri dimineață anularea curselor 9U173 și 9U174 de la Moscova spre Chișinău și de la Chișinău spre Moscova pentru vineri, 27 iunie, în urma ridicării permisiunii de zbor din partea autorităților aviatice ale Federației Ruse, relatează presa de peste Prut, preluată de Agerpres.

Astfel, cu câteva ore înainte de decolarea cursei spre Moscova din Chișinău, preconizată pentru ora 7:00, autoritățile aviatice ale Federației Ruse au anunțat că nu permit operarea zborului fără, însă, a oferi vreo explicație, relevă portalul Democracy.md.

În aceste condiții, compania Air Moldova a fost nevoită să se conformeze și să opereze modificări în orarul de zbor, prin anularea curselor Chișinău-Moscova și Moscova-Chișinău pentru data de 27 iunie, se menționează într-un comunicat al companiei.

‘Air Moldova’ a asigurat călătorii că vor primi integral costul biletelor anulate.

 

Nici Presa din Rusia,  aservită de drept politicii lui Putin, nu a fost mai prejos:

Presa rusă critică dur semnarea Acordului de Asociere între UE și Republica Moldova,  semnat vineri între Republica Moldova și Uniunea Europeană, unele publicații apreciind că acest acord este, de fapt, o „acceptare benevolă a sclaviei” și „nu este susținut de majoritatea” cetățenilor moldoveni.

Agenția rusă RIA Novosti notează riscurile economice ale semnării Acordului de Asociere și subliniază că acest acord va fi încheiat „împotriva voinței majorității”.

Potrivit agenției, mai multe sondaje de opinie arată că peste 50 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova nu susțin politica proeuropeană a autorităților de la Chișinău”, din cauza riscurilor de ordin economic și social. RIA Novosti menționează și poziția Găgăuziei, afirmând că, „în februarie, în această regiune autonomă a avut loc un referendum în cadrul căruia 98 la sută dintre locuitori au pledat pentru apropierea de Rusia”.

Republica Moldova riscă să piardă locuri pe piața muncii din CSI, inclusiv în Rusia, unde s-ar afla între 500 și 700 de mii de migranți moldoveni, mai subliniază agenția.

În opinia expertului și jurnalistului rus, Maksim Șalîghin, citat de RIA Novosti, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Republica Moldova și Ucraina este „de fapt o acceptare benevolă a sclaviei”. De asemenea, el afirmă că prin respectarea prevederilor acestui acord „statele își pierd suveranitatea”.

„Și, deoarece o parte a Republicii Moldova – Basarabia – înainte de perioada sovietică intra în componența României, pot apărea anumiți moștenitori români care să pretindă drepturi de proprietate asupra pământului, locuințelor, întreprinderilor din (Republica) Moldova”, adaugă expertul rus.

Șalîghin afirmă că pretențiile românilor „pot viza și Bucovina de Nord, care în prezent intră în componența Ucrainei”.

Potrivit expertului, pretenții similare pot avea și cetățenii din Slovacia și Ungaria.

„Cum vor fi asigurate, în acest caz, drepturile moștenitorilor europeni din Găgăuzia, Transnistria, Donețk și Lugansk? La fel ca și garantarea «democrației» – prin utilizarea tancurilor și aviației militare?”, comentează Șalîghin.

El menționează de asemenea că, în cursul pregătirii actelor pentru asocierea R.Moldova cu Uniunea Europeană au fost încălcare mai multe acorduri care vizează regiunea transnistreană.

În opinia sa, după semnarea Acordului de Asociere, cetățenii moldoveni și ucraineni „nu vor avea drepturi egale cu cei din Uniunea Europeană”.

„Probabil că locuitorii din Ucraina și Republica Moldova trebuie să simtă dezamăgirea integrării europene, să suporte foametea și sărăcia, pentru a înțelege că Rusia nu a amenințat niciodată identitatea popoarelor și nu a schimbat elitele politice în statele aliate, spre deosebire de tradiția europeano-americană”, afirmă Șalîghin pentru RIA Novosti.

„Probabil că Rusia ar trebui să-i protejeze pe cei care nu sunt dispuși să accepte această sclavie «asociată»”, adaugă el.

Publicația Argumentî i Faktî notează că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Ucraina, Republica Moldova și Gerogia va avea impact negativ asupra economiei Rusiei.

Ziarul rus Trud comentează pe un ton pesimist că „după semnarea Acordului de Asociere, mulți migranți moldoveni își vor pierde dreptul de ședere în Rusia, fapt ce va afecta grav economia Republicii Moldova”.

„Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un risc real”, afirmă ziarul, adăugând că „nimeni nu poate explica în ce mod integrarea în UE va contribui la dezvoltarea economiei și bunăstarea cetățenilor”.

„Despre integrarea europeană se vorbește ca despre un mort:, de bine sau nimic. În acest caz, este vorba de o porțiune magică vândută în locuri obscure”, adaugă publicația.

„Astăzi, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este o sărbătoare, însă peste două zile va fi luni” și lucrurile se vor schimba, scrie Trud.

romaniatv.netmediafax.roindependent.mdpublika.md,

PASSWORD RESET

LOG IN