ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Boian"

Boian

,

Bucovina_Ocupata-de_Rusia_1914

„Istoria și necazurile oamenilor din Boian (, ce le-au petrecut în timpul războiului din anul 1914 (scrisă de Dârda Lazăr a lui Gheorghe)”. prezentat în ziarul Zorile Bucovinei și preluat de romaniabreakingnews.ro

PLÂNGEAU ȘI PĂSĂRILE ÎN CER DE JALEA BOINCENILOR

1914-aug-22-A-Fuga-din-Cernauti-1

„Pe la începutul verii, pe când era lumea la câmp la lucrul pământului, lucrau oamenii cu cea mai mare dragoste, nu se mai gândeau că îi așteaptă o viață tristă. Când seara ne întorceam de la câmp acasă auzeam mare zgomot, plâns și jale. Trâmbițele sunau vestea de mobilizare, ca tot omul care a fost soldat să meargă la îmbrăcat: „Pentru o armă ruginoasă,/lăsăm casă, lăsăm masă,/ Lăsăm nevastă frumoasă/ și cu copilași la masă”. Își luau rămas bun pentru totdeauna de la părinți și de la frați, de la soția cu copii și de la avutul lor și plecau la război: „Pentru un sârb dușman de om, că a ucis moștenitor de tron/ Și ce-i de făcut acum?/ Europa toată-i în fum./ Nu-i numai fum, da și foc/ și stăteau morții polog”.

S-au dus la război toți bărbații, au rămas numai femeile cu copii mici și moșnegii. Nu avea cine să lucreze pământul, dar nici nu le trebuia, pentru că toți se rugau să se-ndure moartea. Numai tot plâns și jale întâlneai, mergând, în cale. Și peste două săptămâni a fugit oastea austriacă. Într-o sâmbătă seara a venit oastea rusească până la marginea satului, dar nu îndrăznea să intre noaptea în Boian. Dar Duminică dimineață intrau rușii cu miile și umpleau grădinile și câmpiile. Ei tot întrebau de Cernoviț pe moscalește, iar noi răspundeam pe românește și din umere făceam, că vorba lor n-o pricepeam. Și-au șezut rușii la noi în sat, pline casele cu soldați și grajdurile de cai și căruțe. Soldații ne tăiau vitele la cuhne (bucătărie), iar caii rușilor ne-au ros toți pomii din grădini. Așa am necăjit cu ei doi ani de zile, din 1914-1916.

Am crezut că tot ne-a trece, dar n-am avut noroc și parte, să meargă războiul în altă parte. În anul 1916, primăvara, în luna martie, văzând că este bătut, comandantul armatei rusești de către armata austriacă, a trimis raport la Împăratul Rusiei și i-a spus că nu poate să ție război aici la Boian, pentru că umblă oamenii din sat ca spionii dincolo de Prut la austrieci și le spun unde stau ascunse tunurile rusești și în fiecare zi erau fărmate de obuzurile nemțești. Atunci:

„Rusul rău s-a supărat/ Și poruncă grea a dat/ Să nu rămână om în sat./ Și dacă-i vorba așa/ Să ne dea în Siberia!”.

Era primăvara, zăpada era moale. Prin sat era mare glod și nevoie. Tocmai atunci a venit ordin să ne dea din sat afară. În fiecare noapte veneau rușii cu căruțele și încărcau pe bieții oameni, pe cei bătrâni care nu au fost luați la război, femei cu copii mici, și îi porneau spre Rusia. Vai, Doamne, ce mai scârbă și jale mare era în sat. Stam noaptea și plângeam după averile noastre, după grajdurile cu vite care rămâneau răgând, câinii umblau urlând zi și noapte spre semn de pribegie. Auzeam cârduri de cocoare cum zburau de deasupra satului și deasupra câmpiilor, plângeau bietele păsări prin aer, că nu mai aveau loc să se dea jos să se odihnească, că toate câmpiile erau pline de soldați.

Am tot plâns până au venit căruțele și ne-au suit pe toți în căruțe și ne-am luat rămas bun de la casă care a rămas plină cu zestre și cu saci de pâine. Ne-am luat rămas bun de la grajdurile cu vite și le-am umplut jolbul plin cu fân ca să aibă ce mânca până ce le-o veni și moartea lor. Am dat drumul la câini din lanțug, ca să nu blesteme pe stăpânii lor, că i-am lăsat legați și nu-și pot găsi singuri hrana. Plângeau copiii cei mici după oile blânde, după mieii cei micuți cu care se jucau în fiecare zi și acum trebuiau lăsați să fie hrană rușilor.

Ne-au dus rușii la gară la Noua Suliță, unde ne-au încărcat în vagoane și ne-au ținut vreo trei zile până au umplut un tren întreg. A doua zi ne-am întors câte unul din familie acasă să vedem ce se face în gospodăria noastră. Vitele și caii erau luate de ruși. Găinile și păsările de curte erau scoase din poiată, duse în casă sub pat și astupate cu perne. Covețile în care coceam pâine și lăzile în care țineam hainele erau înșirate pe la fiecare pom din grădină, umplute cu grâu și grăunțe și mâncau caii rușilor din ele, cu țolurile și lăicerele erau acoperiți caii lor. Torturile pe care le-au tors femeile toată iarna era azvârlite pe cracii pomilor. Noi ne-am întors înapoi la gară și le-am povestit ce am văzut pe acasă. Lăcrimau bieții oameni, dar n-aveau ce să facă. A treia zi, când s-au umplut vagoanele cu oameni, au adus două locomotive și ne-am pornit spre Rusia. Mulți scoteau capetele pe ferestre și ușile vagoanelor și plângeau uitându-se înapoi după satul lor strămoșesc. De scârbă și de jale era inima bieților oameni împietrită și mureau în fiecare zi câte unul în tren. Nu aveam nici sârnic, nici lumânare să aprindem după obiceiul creștin. Nu aveam măcar o lingură de apă ca să-i răcorim sufletul. Când ajungeam la o stație, lepădam mortul pe o grămadă de lemne mai aproape de tren și mergeam mai departe. Nu știam când e duminică sau alte zile și am petrecut Sfintele Paști fără leac de ou, fără leac de pască. Mulți români nici nu știau când a trecut Paștele.

„Ne-au dus drept la Astrahan,/ unde-am necăjit un an,/ Acolo lângă Volga mare,/ unde soarele răsare,/ Volgă, Volgă, apă lină,/ N-ai avea în veci odihnă,/ Apa ta cea albăstrie/ ne-a mâncat pruncii o mie/ Și mai mici și mai bătrâni,/ Țintirimuri de români!”.

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară

Boian (în germană Bojan sau Bojany, în ebraică בויאן, în rusă Бояны, transliterat Boianî și în ucraineană Бояни, transliterat Boianî) este un sat reședință de comună în raionul Noua Suliță din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are 4.425 locuitori, preponderent români (moldoveni).

Satul este situat la o altitudine de 158 metri, în partea de sud-vest a raionului Noua Suliță, în apropiere de localitatea Sadagura din regiunea istorică Bucovina. El se află la o distanță de 12 kilometri de orașul Noua Suliță și la aproximativ 20 km de Cernăuți. De această comună depinde administrativ satul Hlinița (Gai).

A fost moșia strămoșească a lui Ion Neculce, cronicarul istoriei Principatului Moldovei în secolul al XVIII-lea.

Localitatea Boian a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Conform unei legende locale publicate de profesorul Vasile Bizovi, satul a fost fondat acum 900 de ani într-o poiană de către un pădurar ce se ocupa cu creșterea cirezilor de boi. Poiana s-a extins pe măsură ce codrii au fost defrișați și pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun s-a format un sat denumit Marele Boian [1]. În Evul Mediu, drumul comercial care lega orașele Cernăuți șiIași trecea prin sat. integral aici

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Foto:dragusanul.ro

PASSWORD RESET