ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Biserica Uspenia"

Biserica Uspenia

,

Aidoma unui vis din care nu dorești să te trezești, aveam fascinația că plutesc într-o altă lume demult apusă, încărcată de mister, pe care am trăit-o cândva, în timpurile de glorie ale poporului român și încă o trăiesc cu inima și sufletul, locurile acele minunate părându-mi-se foarte cunoscute, deși în actuala mea viață pământească n-am mai trecut nicicând pe acolo, n-am mai pus piciorul pe crudul covor al ierbii de un verde deschis, cu flori multicolore, cele mai frumoase podoabe naturale întâlnite vreodată ce te învăluie în miresme aromitoare fără precedent. În liniștea dumbrăvilor, prin locuri împădurite, mașina zbura ca o săgeată, trasă numai ce dintr-un arc, gata să ajungă într-o clipă la locul destinației.

Am observat ochii strălucitori, înrourați de emoții și așteptare ai dnei Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuți, și, în tăcerea profundă, întreruptă doar de șuieratul unduitor al văzduhului ce se întrecea parcă cu viteza automobilului, mi se păru că la această tangență de realitate și visare gândurile noastre se înrudesc. Admiram prin geamul deschis cum urcau spre piscuri nori fumegători, iar colinele sprijineau bolta cerului – o aură dumnezeiască ne-a însoțit pe tot parcursul călătoriei noastre până am ajuns în pridvorul sacrului locaș de închinare de la poale de Carpați.

Consulul General al României la Cernăuți - Eleonora Moldovan (documentare)

Consulul General al României la Cernăuți – Eleonora Moldovan (documentare)

Adevărul e că dacă îți dorești ceva mult în viață, visele și gândurile se materializează. Au prins contur și ale mele. Cu toate că mi-aș fi dorit cu mult mai mult – să vizitez și somptuoasa capodoperă arhitectonică românească Biserica Uspenia din centrul bătrânului Liow, Lvivului de astăzi, căreia i se mai spune Moldovenească (Voloșskaia), piatra de temelie a căreia a fost pusă în 1564 de domnitorul Alexandru Lăpușneanu, finisată în 1629 de un alt Domn al Moldovei, Miron Barnovschi, locașul de închinare Sfânta Parascheva, înălțat în 1644 de Vasile Lupu, la construcția căreia a vegheat Varlaam și în care a poposit nu o dată Dosoftei, după câteva ore de călătorie am ajuns la destinație – Mănăstirea Sfântul Onufrie din Lawrow, din apropierea Vechiului Sambor, actuala regiune Lviv, unul din cele mai vechi locașuri de închinare greco-catolice din această parte a lumii, în ale cărei cripte subterane au fost înmormântați, în secolul al XVII-lea, voievozii Ștefan Petriceicu, Domn al Moldovei din august 1672 – noiembrie 1673, din decembrie 1673- februarie/martie 1674, decembrie 1683/ ianuarie 1684 – martie 1684, din august 1672 – noiembrie 1673, din decembrie 1673- februarie/martie 1674, decembrie 1683/ ianuarie 1684 – martie 1684), și Constantin Șerban Basarab, domnitorul Țării Românești (1654-1658).

Scunde sunt datele istorice, referitoare la viața voievozilor în surghiun. Se știe doar că, după ce au fost izgoniți, nevoiți să părăsească Țara împreună cu întreaga curte, s-au refugiat în Polonia, cumpărând un șir de moșii în apropiere de orașul Liow, pe atunci centrul duhovnicesc al Galiției de vest, actuala regiune Lviv. Probabil, alegerea acestor locuri istorice le-a fost condiționată și de faptul că localitățile erau așezate la confluența drumurilor comerciale ce legau Suceava și Cernăuțiul cu Liowul, ultimul, devenind pe vremea ceea un loc de întâlnire și de liber schimb de mărfuri între negustorii din Moldova Medievală, Grecia, Polonia, Ungaria, Rusia etc. E cunoscut faptul că printr-un hrisov din 1408, de altfel, cel mai vechi întocmit de vreun domn al Moldovei, Alexandru cel Bun acorda negustorilor din Liow, care treceau prin Cernăuți, un privilegiu comercial de a face comerț în Țara Moldovei.

DE VEGHE STĂ RUGĂCIUNEA UNUI DAC

Din motive vitregite ale istoriei acești doi domnitori sunt mai puțin cunoscuți. Voievodul Ștefan Petriceicu, „om blând și slab la domnie”, după cum scria cronicarul Miron Costin, dar priceput comandant de oști și luptător viteaz împotriva otomanilor, și-a adus aportul la dezvoltarea culturii, l-a susținut material pe marele cărturar, Mitropolitul Dosoftei, de altfel, între cei doi a existat o strânsă prietenie, ultimul aflându-se în preajma lui Petriceicu Vodă în toate împrejurările dificile prin care a trecut voievodul moldav – în tabăra de la Hotin, unde, în noiembrie 1673, a avut loc o crâncenă bătălie, când oștile moldo-muntene au trecut de partea polonilor, iar după alungarea domnitorului l-a însoțit în exilul din Polonia. În fond, cu toate că nu era foarte bogat, voievodul i-a acordat prietenului sprijin financiar pentru editarea „Psaltirii în versuri”, tipărită în Polonia, fiind prima creație versificată în limba română și una dintre cele mai reușite tălmăciri.

În Polonia Petriceicu cumpără moșiile Zarajskie, Koniuszek, Lonswice, Mosciska și Olszanik, aflate în Rutenia, zona Liowului. În pofida urcușului și căderilor sale tumultoase, voievodul moldav a găsit timp să se dedice cu evlavie și celor sfinte, ctitorind, în 1673, mai multe lăcașe de cult – Biserica cu hramul Sfântul Onofrei din Mănăstioara, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Siret etc., făcându-le danie moșii și chiar târguri. Ștefan Petriceicu a decedat în 1690, deziluzionat de fățărnicia, nestatornicia și ingratitudinea regelui polon Jan al III-lea Sobieski față de el, găsindu-și veșnicul repaus în cripta din subsolul Bisericii Sfântul Onufrie de la Mănăstirea Schitul Nou din Lawrow, pe care a sprijinit-o financiar în timpul vieții, unde a fost înmormântată și soția sa, Maria. Averea sa, constituită în special din moșiile amintite, a fost moștenită de nepoții după soră, Ion și Nicolae Hajdeu, pe care acesta îi adoptase din lipsă de urmași, scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu numărându-se printre cei mai de seamă descendenți ai acestei nobile familii. Tot în criptele subterane ale templului, în aripa estică a sfântului locaș, a fost înmormântat și voievodul Constantin Șerban Basarab, soția sa, Nedeli, care se refugiase în Polonia cu întreaga curte și cumpărase lângă Liow 13 sate, 38 hectare de pământ, și care murise mai înainte, în iulie 1685. Constantin Basarab a fost întemeietorul Școlii Duminicale din Stanislavov, regiunea Ivano-Frankivsk, ctitorul Mănăstirilor Ugornițk și Dobromylsk. Pietrele funerare de mormânt ale voievozilor au fost nimicite în timpul războiului, subsolul fiind spart, devastat de vandali, căutători de comori.

Adevărul e că am găsit biserica în proces de reconstrucție, iar subsolurile goale. Doar în vechea clopotniță de lemn înnegrit de urmele timpului ce s-a perindat, așezat în cavou mortuar, mai veghează sacrul locaș un spirit in craniu și oase. Se prea poate să fie și el vreun urmaș de dac. De pe fragmente de fresce vechi ce împodobesc ca niște flori vii pereții albi vopsiți din interiorul Bisericii Sfântul Onufrie, ne urmăreau parcă ochi de sfinți și auzeam murmurând rugăciunea unui dac. Surprins de vizita Excelenței Sale, starețul Slobodean Atanasii, cu disponibilitatea și generozitatea unui adevărat egumen, ne-a făcut un excurs în sacralitatea așezământului monahal greco-catolic, în istoria lui, purtându-ne pașii pe urmele voievozilor moldavi. Spre regret, doar câteva cărți, păstrate de stareț, mai amintesc de aflarea voievozilor la Lawrow, de ajutorul acordat de ei mănăstirii, Excelența Sa conștientizând necesitatea instalării în interiorul Bisericii Sfântul Onufrie a unei plăci comemorative, care să ateste prezența aici a spiritelor celor doi voievozi români, care, aflându-se în surghiun, și-au închinat viața sprijinirii celor sfinte.

UN URMAȘ AL VOIEVODULUI

Dincolo de orice taină, ascunsă în subsolurile și în zidurile înălțătorului lăcaș, ne-a intrigat și ne-a surprins vestea adusă de stareț că a mai rămas un urmaș al voievodului Constantin Șerban Basarab, care, ca și nobilul său părinte, sprijină material mănăstirea – omul de afaceri Andrii Basarab din localitatea Stara Sili (Sarea Veche), renumită prin mina de extragere a sării, atestată încă în secolul al XV-lea, denumirea fiind schimbată apoi în Saltzbork, deputat în Consiliul raional Staryi Sambir (Vechiul Sambor), economist de profesie. Cu gândul să-l vizităm, ne-am luat rămas bun de la primitoarea și ospitaliera gazdă, starețul Atanasii, care ne-a binecuvântat, conducându-ne până la mașină.

Spre marea noastră bucurie și aici, la Saltzbork, ne-a zâmbit norocul. Am aflat că patronul restaurantului e pe loc. Adevărul e, când ni s-a prezentat, am pierdut darul vorbirii. Nu mai rămânea nici o îndoială – în fața noastră stătea un adevărat român, urmaș al voievodului Basarab.

Ne-a primit cu bunăvoința și ospitalitatea caracteristice neamului nostru românesc, emoționat, primind cu bucurie de la dna Eleonora Moldovan Tricolorul, drapelul României. În discuția sinceră de câteva ore am aflat că susține material nu doar Biserica Sfântul Onufrie, ci, ca și voievodul Constantin Basarab, care a ctitorit mai multe lăcașuri de închinare, a contribuit substanțial și la restaurarea Bisericii Sfânta Parascheva, că pe tatăl-său îl cheamă Bogdan, iar pe fiul de un anișor – Ștefan, că-și cunoaște rădăcinile și e disponibil să ne primească oricând. Am plecat cu sufletul încărcat de emoții, precum floarea de nectar, nu înainte de a deschide porțile cimitirului local, unde, sub pietrele funerare ale mai multor morminte și-au găsit veșnicul repaus urmașii voievodului Constantin Șerban Basarab, citind inscripțiile mortuare: „Aici odihnește robul lui Dumnezeu…Basarab…”.

Autoru, sursă: Felicia NICHITA-TOMA / Zorile Bucovinei prin romaniabreakingnews.ro

.

PASSWORD RESET

LOG IN