ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "biserica rusă"

biserica rusă

,

Spre reamintire:

27 Feb 2014. Mitropolitul Vladimir, care a condus biserica ucraineană timp de două decenii, este internat în spital. Este în incapacitatea fizică să-și mai exercite funcția. Membrii Sinodului s-au convins personal de gravitatea stării de sănătate. Ulterior, prin vot secret, i-au numit succesorul, scrie barikada.md.

Pe scaunul Mitropoliei din Kiev a fost numit mitropolitul Onufrie al Cernăuțiului și Bucovinei. Ierarhul este vorbitor de limbă română.

Mitropolitul Onufrie, ales locțiitor al scaunului Mitropoliei Kievului în cadrul Patriarhiei Moscovei a participat la o discuție în Rada Ucrainei, unde și-a expus părerea față de situația tensionată din Biserică. Mitropolitul Onufrie a atras atenția asupra faptului că există zone din Ucraina în care se vorbește limbă română și care trebuie tratate cu maximă atenție…

Video de la discuția avuta cu Președintele interimar al Ucrainei Alexandr Turcinov (februarie 2014):

La minutul 2 –  Onufrie: „am auzit că România ar fi pregătită să intervină…”

„Nu vreau să spun prea multe, pentru că acum nu este timp pentru  vorbe, ci mai degrabă pentru rugăciune și reflecție, un timp pentru a face pace în țara noastră. Există multe provocări de natură economică , financiară și religioasă, dar în cazul în care nu va exista pace între oameni, oamenii nu nu își vor găsi liniștea, și nici o problemă nu va putea fi soluționată în mod pozitiv. Aș dori să vă întreb, în calitate de președinte al Radei Supreme, care acționează ca și în calitate de șef de stat, pentru a opri anumite zvonuri, afirmații care sunt susținute, indiferent dacă acestea sunt adevărate sau nu. Cred că unele dintre ele sunt adevărate și contribuie la tensionarea situației… 

…În cazul în care războiul politic devine unul religios, acesta va fi mult mai rău pentru situația noastră. Acest lucru poate duce la colaps…

Nu trebuie să uităm că avem zone în care se vorbește limbă română, care sînt tulburate de zvonurile precum că protestatarii de pe Euromaidan merg să ocupe mănăstirea unde există și un azil de copii cu 500 de suflete (referire la mănăstirea Bănceni, n. r.). Sunt vorbitori de limbă română, sunt foarte tulburați și au și început a răspîndi zvonul, și se gândesc că vor cere ajutorul României să-i ajute, că România ar putea să bage trupele armate în Odessa și potrivit surselor mele, sunt gata să facă acest lucru, pentru a aduce trupele și să profite de teritoriul Ucrainei, parte a regiunii Odesa. Dacă, Doamne ferește, se întâmplă acest lucru, acesta va fi începutul sfârșitului și asta se  poate provoca. În această perioadă tulbure orice este posibil, de aceea vă rog să faceți totul pentru a preveni orice confruntare”.

a declarat mitropolitul Onufrie.

Material republicat din arhiva RBN Press – Publicat în: 27 Feb 2014 @ 14:35

Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro /Surse:pravmir.ru /Alte surse: dcnews.ro, barikada.md

,

Situația în care se află azi legitima Mitropolie a Basarabiei este regretabilă. Deși sunt încălcate mai multe canoane și reguli bisericești, aproape 3.000.000 de români – moldoveni sunt “păstoriți” de KGB-istul în sutană Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii prin Mitropolia Chișinăului și a Toată Moldova. Însăși titulatura de „ Toată Moldova”, ascunde în sine intențiile pan-rusești cu privire inclusiv la spațiul din dreapta Prutului…

Pretențiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicție peste ortodocși de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice și nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral, încălcându-se astfel canonul 8 al Sinodului III ecumenic și canonul 34 apostolic.

Cu Demnitate, Dreptate și Curaj,  Regretatul Patriarh Teoctist i-a transmis în anul 1993, răposatului patriarh rus Alexei o scrisoare în care cuprins și denunțat toată nedreptatea și silnicia rusească asupra Basarabiei și neamului românesc în special prin impunerea jurisdicției necanonice a Bisericii Rusești.

Sanctitatea Voastră,Aleksei

Prea iubite frate în Domnul nostru Iisus Hristos,

Cu dragoste frățească, Vă aducem la cunoștință că am primit scrisoarea Sanctității Voastre din 24 decembrie 1992, care ne-a produs mâhnire și durere multă. Aceasta pentru faptul că Sanctitatea Voastră considerați Actul Sinodal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privitor la binecuvântarea reactivării Mitropoliei Basarabiei, ca „ingerință anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Moldova”.

Sanctitatea Voastră! În conștiința umanității, în general și mai ales la creștini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universală că nedreptatea, abuzul și silnicia nu pot crea niciodată vreun drept. Acestea pot dura secole de-a rândul, dar când împrejurările permit, dreptatea istorică impune repararea nedreptății și restabilirea adevărului precum și a drepturilor ce decurg din această restabilire.

Conform acestui principiu, exercitarea jurisdicției Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocși din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept și abuziv din punct de vedere al realității istorice și al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric.

Conform mărturiilor istorice, pe teritoriul locuit astăzi de români, cuvântul Evangheliei lui Hristos a fost propovăduit încă din primele veacuri creștine. Propovăduirea Evangheliei pe acest teritoriu a coincis cu însăși formarea poporului român care a apărut în istorie ca popor creștin. Poporul român a devenit astfel unul din primele popoare creștine ale Europei, eveniment ce a avut loc cu multe secole înainte de creștinarea slavilor.

Viața creștină a avut o continuitate permanentă pe acest teritoriu, românii ortodocși afirmându-și neîntrerupt apartenența la Biserica Ortodoxă a Răsăritului.

Îndată ce condițiile istorice au permis, românii ortodocși au obținut dreptul de a avea episcopi pământeni. Acest drept, bazat pe tradiția canonică a Bisericii, a fost cerut cu multă insistență Patriarhiei de Constantinopol mai ales de creștinii ortodocși români din teritoriile din stânga și din dreapta Prutului, ce constituiau împreună un Principat român cunoscut în Europa cu numele de Țara Moldovei.

În anul 1401, Domnitorul Moldovei a cerut ca în fruntea organizării bisericești din această țară să fie recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pământean IOSIF MUȘAT. Prin acest act, Mitropolia Moldovei era recunoscută ca servind o etnie distinctă în cadrul unui teritoriu bine definit geografic și istoric. Drept consecință, potrivit legislației bisericești, diferită de cea a imperiilor schimbătoare, nimeni și niciodată nu avea dreptul să desființeze, să modifice sau să înjumătățească jurisdicția ei în teritoriul ce-i revenea de la întemeiere și cu recunoaștere canonică.

Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele rusești a pământului românesc al Țării Moldovei (1769-1774, 1787-1791). Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanți a fost amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iași, în 1789, a unui locțiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova o dată cu trupele rusești.

După o scurtă perioadă de normalizare și când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul țarist înființează un „exarhat” ce cuprindea Mitropoliile Moldovei și Țării Românești, subordonându-le din nou, în mod samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului și credincioșilor români. La fel, s-a întâmplat și cu mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 și trimis în surghiun. Nedreptatea se „instituționalizează” prin pacea nedreaptă de la București din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru la imperiul țarist. Anexarea a fost fără valoare și nulă de drept, căci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pământului românesc, turcii având putere de suzeranitate, nu de suveranitate asupra acestui pământ. Moldova și Valahia se bucurau de o completă autonomie pe baza unor vechi tratate încheiate cu Imperiul Otoman, prin care li se garanta integritatea teritorială în schimbul unui tribut anual. În plus, anexarea era un act imoral și neloial față de întreaga Ortodoxie, întrucât Rusia pravoslavnică își întindea abuziv stăpânirea asupra românilor ortodocși din stânga Prutului, cu vechime și vrednicii în câmpul creștinătății, legat de neam, limbă și cultură cu cei din dreapta Prutului.

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înființat, în teritoriul ocupat de armatele țariste, Eparhia Chișinăului de către Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul și credincioșii, a fost sfâșiat teritoriul jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei, înființată cu peste patru veacuri înainte, și al Episcopiei Hușilor. În scrisoarea Sanctității Voastre din 6 octombrie 1992 justificați această acțiune prin faptul că la acea dată Biserica Ortodoxă Română nu era încă o Biserică autocefală. Este adevărat că recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a avut loc după înființarea Eparhiei de Chișinău, într-un teritoriu ce nu cuprindea această eparhie. Dar, se impune a fi subliniată o constatare: în 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a fost recunoscută de Patriarhia de Constantinopol ca Biserică autocefală, dar fără a avea jurisdicție asupra creștinilor ortodocși români din Basarabia.

Actul anexării Basarabiei la imperiul țarist și înființarea Eparhiei de Chișinău a dus, nu la „eliberarea de sub stăpânirea otomană a Moldovei”, cum afirmați Sanctitatea Voastră în aceeași scrisoare, ci a însemnat trecerea de la robia turcească la robia rusească mai aspră și mai neîndurătoare. Turcii ne-au respectat tradițiile, limba și specificul național. Au acceptat voievozi și ierarhi de același neam cu poporul păstorit. Imperialismul rus însă, folosindu-se de ierarhi ruși înscăunați în Basarabia fără a cere acordul clerului și credincioșilor români locali, absolut majoritari, a exercitat asupra acestora un necruțător proces de rusificare, manifestat în diferite feluri.

Astfel, dintre toți chiriarhii așezați de Biserica Rusă în scaunul episcopal de la Chișinău, numai unul a fost de același neam și de aceeași limbă cu clerul și credincioșii păstoriți. Aceștia, adică românii, conform unui recensământ din 1817, reprezentau 86% din locuitorii Basarabiei. În 1813 a fost înființat un seminar teologic, dar și acest fapt, binecuvântat în sine, a fost transformat în mijloc de deznaționalizare a românilor și de îndepărtare a lor de frații din dreapta Prutului. Amintim în acest sens că, în prima perioadă a funcționării acestui seminar, din 25 de profesori numai unul a fost român. Limba rusă a devenit de asemenea singura limbă de predare la Seminarul din Chișinău, conform Regulamentului Seminariilor din 1840, impus de țarul NICOLAE I.

În același timp, mănăstirile moldovene au fost supuse și ele rusificării prin încercarea de a se înlocui limba română cu limba slavonă la oficierea slujbelor bisericești. Cărțile românești de slujbă au fost de asemenea distruse, așa cum s-a întâmplat mai ales în timpul păstoririi arhiepiscopului PAVEL LEBEDEV (1871-1881).

În această situație tragică a fost găsită Basarabia în anul 1918, când popoarele din imperiul țarist au putut să-și recapete libertatea. Ne-a mâhnit adânc afirmația Sanctității Voastre că în „anul 1918 Basarabia a fost ocupată de armatele române” (scrisoarea din 6 octombrie 1992). Vă amintim doar că în 5 martie 1918 se primise la Chișinău o telegramă oficială de la Petrograd în care se spunea că „Basarabia nu mai este în imperiu și că de acum înainte toți se pot bucura de libertate”. În duhul acestei libertăți și fără prezența armatei române în Basarabia, s-a organizat Moldova suverană și independentă și s-a realizat apoi revenirea ei la sânul Patriei Mame, România. Cum era firesc, s-a reparat atunci și nedreptatea săvârșită în 1808 pe plan bisericesc, clerul și credincioșii din Basarabia revenind în matca Bisericii Mame Ortodoxe Române.

Normalizarea situației bisericești n-a durat însă multă vreme căci, în 1940 și apoi în 1944, în urma ocupării Basarabiei de către trupele sovietice, Biserica Ortodoxă Rusă și-a impus, din nou, abuziv și necanonic, jurisdicția sa asupra credincioșilor ortodocși români din acest străvechi pământ românesc, fără a încerca măcar un dialog cu Biserica Ortodoxă Română. Consecințele acestui act sunt binecunoscute: distrugerea sau închiderea majorității bisericilor sau mănăstirilor de către regimul sovietic ocupant, numirea unei ierarhii străine de neamul și limba clerului și credincioșilor români moldoveni, desființarea Mitropoliei Basarabiei, înființată de Patriarhia Română în 1925.

Suflul sfânt al dorinței de libertate și demnitate națională a făcut ca o parte din Basarabia străbună să-și dobândească suveranitatea și independența în cadrul Republicii Moldova, începând cu august 1991. Ca urmare, apare firesc și sfânt, reluarea legăturilor cu frații de același neam și limbă din România pe diverse planuri, inclusiv cel bisericesc.

Ceea ce însă ne produce un adânc sentiment de tristețe, este atitudinea Înalt Prea Sfințitului VLADIMIR, acum Mitropolit de Chișinău, față de clerul și credincioșii ce-și manifestă dorința legitimă a unor legături mai strânse cu Biserica Mamă – Patriarhia Română. Deoarece un mare număr de preoți și credincioși, în frunte cu Prea Sfințitul Episcop PETRU de Bălți, și-a manifestat, în mod sincer, aceste sentimente cu totul sfinte, au fost supuși unei prigoane barbare, Prea Sfinția Sa fiind chiar îndepărtat violent și samavolnic din reședința sa din orașul Bălți. Și din acest motiv, Prea Sfințitul Episcop PETRU a făcut apel la Patriarhia Română, după ce el s-a plâns Sanctității Voastre, dar fără rezultat.

Înalt Prea Sfințitul VLADIMIR a manifestat, de asemenea, atitudine de nerespect față de obligația canonică de a nu avea nici un fel de legături cu grupurile schismatice, rupte din trupul Bisericii Ortodoxe. Astfel, el a invitat, ca oaspeți de onoare, în luna noiembrie 1992, doi „arhierei” schismatici din România. Această atitudine contravine flagrant cu declarația de la Constantinopol, din 15 martie 1992, care prevede că „este necesar ca toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale, fiind în solidaritate deplină unele cu celelalte, să condamne aceste grupuri schismatice și să se abțină de la orice comuniune cu ele, oriunde s-ar afla acestea”.

Situația bisericească din Republica Moldova a devenit și mai tensionată prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, din 5 octombrie 1992, privind acordarea „independenței Bisericii Ortodoxe din Moldova”. Această hotărâre a fost luată în ciuda celor discutate la întâlnirea Noastră de la Constantinopol și a intervenției adresată de Noi Sanctității Voastre, la 2 aprilie 1992, prin care Vă arătam „că nu este momentul potrivit a se lua în discuție problema Bisericii din Moldova”, „afirmație justă”, recunoscută chiar de Sanctitatea Voastră în scrisoarea ce Ne-ați adresat la 6 octombrie 1992.

De aceea, în contextul acestei hotărâri unilaterale, precum și al atitudinii antiromânești a Înalt Prea Sfințitului VLADIMIR și persecuțiilor de tot felul la care au fost supuși cei care întrețineau legături cu frații și neamurile lor din România, Prea Sfințitul Episcop PETRU, scos afară de la Bălți, după ce s-a adresat Patriarhiei Moscovei, a fost nevoit să se adreseze Bisericii Neamului său. Clerul și credincioșii, supuși acelorași persecuții din partea Înalt Prea Sfințitului VLADIMIR, constituindu-se în Adunarea eparhială, au reactivat statutar vechea Mitropolie a Basarabiei, l-au ales ca locțiitor de mitropolit pe Prea Sfințitul PETRU și au cerut oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române. Biserica noastră a luat act cu binecuvântare de dorința și hotărârea lor, recunoscând autonomia cerută, precum și păstrarea calendarului vechi și a tradițiilor bisericești locale.

În scrisoarea Sanctității Voastre sunt invocate o serie de canoane pentru susținerea opiniei cu privire la așa-zisa „ingerință anticanonică din partea Patriarhiei Române în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova”.

Mai întâi, precizăm că invocarea canonului 8 al Sinodului III ecumenic nu poate, în nici un caz, justifica extinderea jurisdicțională a Patriarhiei Moscovei asupra Bisericii românești din Republica Moldova. Prin acest canon se recunoaște tocmai îndatorirea Bisericii unei națiuni (Biserica Ciprului), de a se organiza etnic și de a se conduce independent de Biserica altui neam (Biserica Antiohiei). Se prevede aici obligația ca „nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de demult și dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină și în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi, ca să nu se calce canoanele părinților, și nici sub cuvânt de lucrare sfințită, să se furișeze trufia stăpânirii lumești”.

În spiritul acestui canon putem aprecia că tocmai Biserica Ortodoxă Rusă, datorită împrejurărilor politice cunoscute, este aceea care a cotropit jurisdicțional o mare parte din vechea Mitropolie a Moldovei, care datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Anexarea imperialistă (țaristă și apoi comunistă) a teritoriului românesc de la răsărit de Prut, dinspre hotarele poloneze până la Marea Neagră, nu a justificat prin nimic extinderea jurisdicției bisericești a Patriarhiei Moscovei asupra teritoriului jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei.

Canoanele 13, 21 și 22 ale Sinodului de la Cartagina, precum și canonul 2 al Sinodului II ecumenic interzic, cum bine afirmați și Sanctitatea Voastră, „episcopului unei anumite eparhii să-și întindă puterea asupra altei eparhii”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin binecuvântarea acordată reactivării Mitropoliei Basarabiei, nu a făcut altceva decât să restabilească adevărul istoric și dreptatea canonică ce fuseseră încălcate de atâtea ori prin extinderea necanonică a jurisdicției Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei părți a Mitropoliei Moldovei. O astfel de extindere este, conform canonului 13 al Sinodului de la Cartagina, „nulă” de drept, iar repararea unei nedreptăți se impune cu necesitate.

Invocarea canonului 59 al Sinodului de la Cartagina este, de asemenea, fără obiect, neavând legătură cu problema în cauză.

Canonul 15 al Sinodului local de la Constantinopol prevede nu numai interdicția ca un episcop „să nu se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh”, ci și posibilitatea ca episcopul respectiv „să se despartă pe sine de comuniunea cu Întâistătătorul său”, dacă acesta propovăduiește un lucru nedrept și necanonic. Nedreptatea și lipsa de canonicitate caracterizează tocmai hotărârile Bisericii Ortodoxe Ruse de a extinde și menține jurisdicția sa asupra unei etnii, alta decât cea rusă, în speță asupra românilor ortodocși din Basarabia.

Prevederile canonului 16 ale aceluiași Sinod, ce interzic numirea de episcopi într-o eparhie al cărei titular este încă în viață, n-au fost nici acestea încălcate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin recunoașterea Prea Sfințitului Episcop PETRU, ca Locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, conform hotărârii organelor canonice ale acestei eparhii. Mitropolia Basarabiei este o altă eparhie decât cea condusă de Înalt Prea Sfințitul VLADIMIR, căci Înalt Prea Sfinția Sa, conform normelor canonice, poate avea jurisdicția numai asupra credincioșilor ortodocși ruși din Republica Moldova, atâta vreme cât se supune jurisdicției Patriarhiei Moscovei. În lumina aceluiași canon 16 de la Constantinopol și ca o încălcare a prevederilor acestuia, constatăm cu tristețe că, de multe ori, în decursul timpului, Biserica Ortodoxă Rusă a purces la numiri de episcopi în Basarabia în timp ce chiriarhii legitimi erau încă în viață. Amintim, spre exemplificare, cazul deja menționat al Mitropolitului VENIAMIN COSTACHI, obligat să-și părăsească scaunul mitropolitan de la Iași în 1808, și cel al Mitropolitului EFREM ENĂCHESCU, înlocuit de Biserica Rusă în 1940 și 1944, pe când era încă în viață. Înalt Prea Sfinția Sa a fost silit să se refugieze peste Prut, în urma pactului Ribbentrop-Molotov.

La cele de mai sus, rugăm frățește pe Sanctitatea Voastră a lua în considerare canoanele: 8 al Sinodului III ecumenic și 34 apostolic, în lumina cărora se poate evalua corect decizia Sfântului Sinod al Bisericii Noastre din 19-20 decembrie 1992.

Canonul 8 al Sinodului III ecumenic a reglementat raportul dintre două Biserici surori. Biserica Antiohiei voia, contrar tradiției canonice, să-și întindă jurisdicția asupra unei etnii diferite ce forma Biserica Ciprului. Sfinții Părinți ai Sinodului III Ecumenic de la Efes (431) au socotit nelegală și necanonică această tendință și au impus respectarea principiului etnic în raporturile dintre Biserici. Acest principiu s-a menținut în istorie și mai târziu când, din cauza năvălirii islamice arabe și apoi otomane, teritoriile jurisdicționale s-au păstrat intacte pe bază etnică.

În același sens, se pot înțelege și prevederile canonului 34 apostolic. Acesta stabilește modalitatea de conlucrare între „episcopii fiecărui neam” și se statornicește principiul sinodalității în cadrul unei etnii bine definite. Se prevede aici ca episcopii fiecărui neam să aibă un Întâistătător al lor, pe care să-l consulte, iar acesta să hotărască împreună cu ei lucrurile mai importante. Acest principiu canonic fundamental în conducerea bisericească ortodoxă s-a perpetuat de-a lungul istoriei, în ciuda tendințelor imperiale de hegemonie romano-bizantină sau de altă natură, și el este valabil și azi în toate Bisericile autocefale, care nu fac abstracție de realitatea istorică a unui popor sau neam. Așa se explică faptul că, în majoritatea cazurilor, însăși titulatura oficială a Bisericilor Ortodoxe autocefale conține numele etniei sau neamului pe care îl slujește Biserica respectivă. De aceea, pretențiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicție peste ortodocși de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice și nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral.

Sanctitatea Voastră,

Suntem datori să nu uităm că, până nu de mult, atât Biserica Ortodoxă Rusă, cât și Biserica Ortodoxă Română, au avut de suferit vreme îndelungată din pricina unor stăpâniri lumești, fără credință în Dumnezeu, care au prigonit pe toți cei credincioși și au impus ura și dezbinarea între neamuri.

Acum însă, mulțumind Bunului Dumnezeu care ne-a dăruit puterea de a ne elibera de sub această robie potrivnică credinței, ne revine responsabilitatea de a îndrepta nelegiuirile săvârșite de stăpânirea sovietică atee, care, între altele, a încercat să îndepărteze pe românii ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord de frații lor de același neam și limbă.

De aceea, ne exprimăm încredințarea că vom găsi la Sanctitatea Voastră și la Biserica Ortodoxă Rusă înțelegerea necesară cu privire la actul de binecuvântare acordat de Biserica noastră reactivării Mitropoliei Basarabiei.

Considerând că lămuririle de mai sus sunt pe deplin edificatoare pentru a înțelege în mod just, dar și cu dragoste, drepturile sfinte ale clerului și credincioșilor din Republica Moldova de a avea legături duhovnicești cu Biserica Mamă, ne exprimăm dorința și speranța că relațiile frățești dintre Bisericile noastre vor continua, spre întărirea Ortodoxiei noastre sfinte.

În spiritul celor de mai sus, suntem gata a continua discuțiile pentru a lămuri problemele și neînțelegerile și a dovedi astfel că, în relațiile dintre două Biserici surori, nu trebuie să domine considerentele vremelnice de până acum, ci comuniunea frățească a Sfintei noastre Ortodoxii.

Încredințându-Ne rugăciunilor Sanctității Voastre, Vă îmbrățișăm frățește în Hristos Domnul nostru,

† TEOCTIST,

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

1993

trimite_duhul_tau_cel_sfant2

,

Pe 25 mai,  un grup de reprezentanți înarmați ai organizației teroriste ” Republica Populară din Luhansk ” din Ucraina, a descins în două secții de votare, amenințând cu violența membrii comisiei electorale și  încercând să perturbe activitatea alegerilor .

Printre teroriștii capturați în regiunea Lugansk de către forțele SBU este și un preot al Patriarhiei Moscovei. Este vorba despre preotul Vladimir Veaceslavovici Marețki, paroh al bisericii cu hramul Sf. Nicolae din orășelul Raigorodok, raionul Novoaidar, din eparhia de Lugansk a Bisericii Ortodoxe din Ucraina a Patriarhiei Moscovei.

Ca urmare a confruntării armate cu forțele militare ucrainene, au fost arestați 13 persoane din cadrul grupului terorist. Printre acestia se numă și șeful grupului, B. Maretsky , care este un activist în așa-numita organizație a „Cazacilor de pe Don”, care s-a dovedit a fi un lider al uneia dintre bisericile locale ale Patriarhiei Moscovei.
Potrivit Ministerului Apărării Ucrainean, ca urmare a luptei cu militanții pro-ruși teroriști, militari ucraineni au ucis doi dintre aceștia și  13 au fost reținuți

Militanții pro-ruși arestați se fac vinovați de moartea și rănirea unor localnici, aflați în trecere . De asemenea aceștia au rănit trei soldați ucraineni din cadrul batalionului de apărare teritorială.

Video cu interogatoiul prizonierului  Vladimir Veaceslavovici Marețki  (preot ) acuzat de terorism

Video: ce au lăsat în urmă teroriștii conduși de „preotul războinic”

Video-Foto: „Obiecte de cult bisericesc” specifice preoților bisericii ruse  din Ucraina acestor zile:obiectele-de-cult-crestin-moscovit-pistoale

Surse: alexzavodyuk.livejournal.comrufabula.com

,

Una din dificultățile politice ale apropierii de UE și România constă în faptul că populația de origine română din Republica Moldova are legături strânse cu Moscova pe linie confesională.

Cu doi ani în urmă, comentariile ironice din presa rusă obligaseră Patriarhia de la Moscova să admită că a falsificat o fotografie a Patriarhului Kiril. Înaltul ierarh apăruse într-una din imaginile publicate pe site-ul oficial cu un ceas care părea să fie un Breguet, modelul Le Réveil du Tsar, care costă în jur de 25.000 de euro. Cineva retușase fotografia făcând să dispară ceasul de la mână, dar a uitat să șteargă reflexul ceasului din oglinda mesei lăcuite. În cele din urmă, Patriarhia rusă a recunoscut falsul și a restaurat imaginea inițială, anunțând că vinovatul va fi aspru pedepsit.

Anecdota este însă revelatoare pentru felul în care puterea rusească continuă să se manifeste în fostele republici sovietice.

În Republica Moldova, puterea Moscovei a fost abolită, dar reflexul ei a continuat să existe. Oricât de independente în intențiile lor inițiale, guvernele de la Chișinău păreau să țină seama de ceva invizibil și imperios.

Mecanismele acestei puteri nevăzute nu sunt misterioase, dar s-a remarcat mai puțin că ele se sprijină nu doar pe pârghii materiale, ci și de altă natură. Astfel, chiar dacă majoritatea populației din fosta republică sovietică este de origine românească (moldovenească), două treimi din creștinii ortodocși aparțin de Mitropolia Chișinăului, subordonată Patriarhiei Moscovei, aproximativ un sfert (23%) s-au alăturat în ultimile decenii Mitropoliei Basarabiei, care ține de Patriarhia Română și alți 7% țin direct de Biserica Ortodoxă Rusă. E vorba de peste 90% din populația Republicii Moldova.

Clerul ortodox este în marea lui majoritate legat de Rusia prin fire directe, care ar putea dobândi o nouă putere, pe fondul unei tradiționale gândiri antioccidentale. Spre deosebire de lumea catolică, creștinismul răsăritean s-a pliat pe conjuncturile politice naționale, creând divizări puternice, după liniile geopolitice cunoscute. Dar dificultatea politică a situației din Republica Moldova constă în faptul că populația de origine română este divizată ea însăși după această linie, cea mai mare parte fiind afiliată la Răsărit. Reflexul puterii rusești aparent dispărute se vede nu doar în dependența energetică, ci și în oglinda confesională.

Iată de ce diplomația română nu are cu adevărat interesul să agite peste măsură românismul dincolo de Prut, căci ar putea provoca o reacție de crispare din partea moldovenilor care țin de Patriarhia Moscovei. România trebuie să se prezinte ca o putere prietenoasă și mai ales dezinteresată, una capabilă să îndrume societatea moldovenească pe drumul către UE, dar fără să se manifeste fățiși în nerăbdarea unionistă care ar putea fi vazută ca un act de „incercare de anexare”

A combate reflexia puterii Moscovei este uneori mai dificil decât a combate puterea ei materială, căci pretinde multă răbdare și mijloace mult mai subtile. Uniunea Europeană și România, dacă își țin promisiunile, ar putea susține Moldova să traverseze o criză a energiei, dar toate acestea, inclusiv eliminarea vizelor, nu-i vor ajuta cu nimic pe aceia care s-ar simți alienați într-o lume nouă.

Uneori entuziasmul integraționist este naiv, căci nu ține seama de faptul că o lume întreagă a dispărut în materialitatea ei imediată, dar că imaginea ei continuă să se vadă și nu poate fi abolită cu aceeași ușurință.

Horațiu Pepine, pentru DW via R.B.N.Prress

Reflexia_Puterii_Moscovei

3.000.000 de români în ghearele diavolului rus Kirill și a bisericii rusești de ocupație

Patriarch Kirill Ïàòðèàðõ ÊèðèëëConducerea pro-europeană a Republicii Moldova s-a înghesuit “ca la urs” să pupe poala patriarhului Kiril, diavolul în sutană trimis de Putin la Chișinău ca să mai dea o copită românilor.

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, a venit ca să participe la “festivitățile prilejuite de sărbătorirea a 200 de ani de la crearea Eparhiei Chișinăului”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că se sărbătoresc 200 de ani de la ocuparea rusească a Basarabiei și a unei bucăți din Biserica ortodoxă românească a Moldovei și trecerea ei samavolnică sub patronajul Moscovei.

Cu lipsa de reacție a autorităților de la București ne-am obișnuit deja de mult timp. Însă, cea mai regretabilă este muțenia și nepăsarea Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel. Patriarh care nu a arătat nici cea mai mică intenție de a trece Putul în sprijinul legitimei Mitropolii a Basarabiei. Deși sunt încălcate mai multe canoane și reguli bisericești, Biserica Ortodoxă Română se uită nepăsătoare și lipsită de demnitate cum aproape 3.000.000 de românimoldoveni sunt “păstoriți” de KGB-istul în sutană Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii.

Pretențiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicție peste ortodocși de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice și nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral, încălcându-se astfel canonul 8 al Sinodului III ecumenic și canonul 34 apostolic.

Regretatul Patriarh Teoctist a avut demnitatea și curajul să-i transmită asta răpostului patriarh rus Alexei, în anul 1993.

În conștiința umanității, în general și mai ales la creștini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universală că nedreptatea, abuzul și silnicia nu pot crea niciodată vreun drept. Acestea pot dura secole de-a rândul, dar când împrejurările permit, dreptatea istorică impune repararea nedreptății și restabilirea adevărului precum și a drepturilor ce decurg din această restabilire. Conform acestui principiu, exercitarea jurisdicției Bisericii Ortodoxe Ruse asupraromânilor ortodocși din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept și abuziv din punct de vedere al realității istorice și al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric. Conform mărturiilor istorice, pe teritoriul locuit astăzi de români, cuvântul Evangheliei lui Hristos a fost propovăduit încă din primele veacuri creștine. Propovăduirea Evangheliei pe acest teritoriu a coincis cu însăși formarea poporului român care a apărut în istorie ca popor creștin. Poporul român a devenit astfel unul din primele popoare creștine ale Europei, eveniment ce a avut loc cu multe secole înainte de creștinarea slavilor.

(…)

Îndată ce condițiile istorice au permis, românii ortodocși au obținut dreptul de a avea episcopi pământeni. Acest drept, bazat pe tradiția canonică a Bisericii, a fost cerut cu multă insistență Patriarhiei de Constantinopol mai ales de creștinii ortodocși români din teritoriile din stânga și din dreapta Prutului, ce constituiau împreună un Principat român cunoscut în Europa cu numele de Țara Moldovei.

În anul 1401, Domnitorul Moldovei a cerut ca în fruntea organizării bisericești din această țară să fie recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pământean IOSIF MUȘAT. Prin acest act, Mitropolia Moldovei era recunoscută ca servind o etnie distinctă în cadrul unui teritoriu bine definit geografic și istoric. Drept consecință, potrivit legislației bisericești, diferită de cea a imperiilor schimbătoare, nimeni și niciodată nu avea dreptul să desființeze, să modifice sau să înjumătățească jurisdicția ei în teritoriul ce-i revenea de la întemeiere și cu recunoaștere canonică.

Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele rusești a pământului românesc al Țării Moldovei (1769-1774, 1787-1791). Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanți a fost amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iași, în 1789, a unui locțiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova o dată cu trupele rusești.

După o scurtă perioadă de normalizare și când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul țarist înființează un „exarhat” ce cuprindea Mitropoliile Moldovei și Țării Românești, subordonându-le din nou, în mod samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului și credincioșilor români. La fel, s-a întâmplat și cu mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 și trimis în surghiun. Nedreptatea se „instituționalizează” prin pacea nedreaptă de la București din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru la imperiul țarist. Anexarea a fost fără valoare și nulă de drept, căci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pământului românesc, turcii având putere de suzeranitate, nu de suveranitate asupra acestui pământ. Moldova și Valahia se bucurau de o completă autonomie pe baza unor vechi tratate încheiate cu Imperiul Otoman, prin care li se garanta integritatea teritorială în schimbul unui tribut anual. În plus, anexarea era un act imoral și neloial față de întreaga Ortodoxie, întrucât Rusia pravoslavnică își întindea abuziv stăpânirea asupra românilor ortodocși din stânga Prutului, cu vechime și vrednicii în câmpul creștinătății, legat de neam, limbă și cultură cu cei din dreapta Prutului.

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înființat, în teritoriul ocupat de armatele țariste, Eparhia Chișinăului de către Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul și credincioșii, a fost sfâșiat teritoriul jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei, înființată cu peste patru veacuri înainte, și al Episcopiei Hușilor. În scrisoarea Sanctității Voastre din 6 octombrie 1992 justificați această acțiune prin faptul că la acea dată Biserica Ortodoxă Română nu era încă o Biserică autocefală. Este adevărat că recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a avut loc după înființarea Eparhiei de Chișinău, într-un teritoriu ce nu cuprindea această eparhie. Dar, se impune a fi subliniată o constatare: în 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a fost recunoscută de Patriarhia de Constantinopol ca Biserică autocefală, dar fără a avea jurisdicție asupra creștinilor ortodocși români din Basarabia.

Actul anexării Basarabiei la imperiul țarist și înființarea Eparhiei de Chișinău a dus, nu la „eliberarea de sub stăpânirea otomană a Moldovei”, cum afirmați Sanctitatea Voastră în aceeași scrisoare, ci a însemnat trecerea de la robia turcească la robia rusească mai aspră și mai neîndurătoare. Turcii ne-au respectat tradițiile, limba și specificul național. Au acceptat voievozi și ierarhi de același neam cu poporul păstorit. Imperialismul rus însă, folosindu-se de ierarhi ruși înscăunați în Basarabia fără a cere acordul clerului și credincioșilorromâni locali, absolut majoritari, a exercitat asupra acestora un necruțător proces de rusificare, manifestat în diferite feluri. (Scrisoarea Patriarhului Teoctist către Patriarhul Alexei, 1993.. Integral, la Vitalia Pavlicenco)

…Septembrie 2013 – Republica Moldova:

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril și-a început sâmbătă vizita de trei zile în Republica Moldova , fiind întâmpinat la aeroport de zeci de preoți cu flori în mâini, în frunte cu mitropolitul Moldovei Vladimir, dar și de zeci de persoane care au protestat împotriva acestei vizite, transmite corespondentul Agerpres. Delegația oficială care l-a întâmpinat pe Patriarh a fost condusă de mitropolitul Vladimir și de ambasadorul Rusiei la Chișinău, Farit Muhametșin. Pe de altă parte, zeci de reprezentanți ai Consiliului Unirii și Acțiunea 2012, care au protestat la începutul săptămânii și față de venirea vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chișinău, s-au adunat în fața Aeroportului cu pancarte cu mesaje antirusești.

Într-un scurt briefing pentru presă, capul Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat că se va ruga pentru poporul moldovenesc și pentru biserica ortodoxă , “care este parte a bisericii ortodoxe ruse”.

“Principalul scop al vizitei mele este ca să mă rog împreună cu poporul Moldovei și pentru prezent și pentru viitor”, a declarat Kirill.

Sâmbătă, patriarhul rus s-a întâlnit cu președintele Nicolae Timofti și cu fostul premier Vlad Filat. În aceeași zi, a participat la o ceremonie dedicată aniversării a 200 de ani de la înființarea Eparhiei Chișinău și a vizitat Mănăstirea Căpriana, unde este înmormântat mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, fondatorul Eparhiei. Duminică, el a oficiat Sfânta Liturghie în fața Catedralei Mitropolitane “Nașterea Domnului” din Chișinău, la care a participa și conducerea Republicii Moldova. În după-amiaza zilei de duminică, Kiril se va deplasa la Tiraspol.

Observatorii politici consideră că vizita capului Bisericii Ortodoxe Ruse are în primul rând obiective politice, și nu religioase, scrie Jurnal.md. De asemenea, liderul PL, Mihai Ghimpu, a menționat, pentru RFI, că, acceptând vizita lui Kiril, cetățenii Republicii Moldovaacceptă ocupația. „Patriarhul vine la 200 de ani de la înființarea Eparhiei Chișinăului, la un an de la ocupația țaristă din 1812. Adică, prin vizita Patriarhului, acceptăm ocupația, pentru că Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a venit ca urmare a ocupației, și atunci ne întrebăm: Cine suntem noi?”, a declarat Mihai Ghimpu.

Anastasia Mitrofanova, doctor în științe politice, profesor la Academia Diplomatică a Ministerului de Afaceri Externe al Federației Ruse susține:

„ceea ce face Biserica Ortodoxă Rusă este departe de a fi numit religie, „nu e vorba de mântuire spirituală, ci de faptul că Rusia, în baza ortodoxiei, încearcă să elaboreze o ideologie imperială care i-ar consolida influența în spațiul ex-sovietic”.

Și președintele României Traian Băsescu, referindu-se la vizita lui Kiril la Chișinău, a menționat recent că Patriarhul Kiril promovează interesele Moscovei în Republica Moldova.

„E clar că Patriarhul Kirill este un partener al guvernului în ceea ce privește RepublicaMoldova. De aceea, și mitropolitul Petru ar trebui să fie un părinte mai activ în ceea ce privește ortodoxia românească”, a declarat Băsescu. După proclamarea independenței, Republica Moldova nu a fost vizitată de niciun patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul unui interviu acordat Jurnal.md, istoricul Ion Negrei a menționat că actuala structură bisericească din Republica Moldova numită Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove este o creație a regimului Țarist și a celui sovietic și nu are nimic în comun cu tradiția de organizare a bisericii în spațiul românesc.

„După ocuparea Basarabiei în 1812, în noua achiziție teritorială, s-a format Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului. Întrucât în acest spațiu nu exista nicio eparhie care ar fi putut fi ridicată la rang de arhiepiscopie, iar cele mai multe biserici din această nouă structură ecleziastică provin din eparhia Hotinului, parte componentă a Mitropoliei Moldovei recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401, pentru a-i conferi „legitimitate” noii structuri ecleziastice, a fost uzurpată titulatura episcopiei Hotinului, adăugându-se „a Chișinăului”, după desemnarea acestuia ca reședință de ținut. Există un demers semnat de Bănulescu-Bodoni prin care se solicită Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse formarea arhiepiscopiei. Acest lucru s-a făcut pentru a se accentua că această structură bisericească s-a format la cererea clerului și a populației locale. Conform Dreptului Canonic, este ilegală formarea unei structuri ecleziastice în urma unei cuceriri politice. Dacă, în plan politic, scindarea Moldovei se datorează domnului și boierilor, care nu au putut păstra integritatea Principatului Moldovei, în plan bisericesc, Bănulescu-Bodoni a acționat conștient și anticanonic.”

Secțiune de articol republicată –rbnpress.info

PASSWORD RESET

LOG IN