ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "biroul pentru terorism"

biroul pentru terorism

,

diicot-sigla

Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Daniel Horodniceanu, a declarat că există suspiciuni de finanțare a terorismului în România, anunțând că a fost reînființat Biroul de Terorism în cadrul DIICOT. „Există suspiciuni de finanțare de terorism inclusiv în România”, a afirmat vineri procurorul șef al DIICOT, la Cercul Militar Național, unde a participat la prezentarea raportului de activitate pe anul 2015 al Inspecției Judiciare, informează romaniabreakingnews.ro

„DIICOT a reînființat Biroul pentru Terorism în cadrul Serviciului de Terorism (preexistent) și a participat în grupul de lucru pentru modificarea legii 535 pentru prevenirea și combaterea terorismului. Una dintre propunerile noastre a fost introducerea ca infracțiune a accesului în mod repetat a site-urilor cu caracter jihadist. Celelalte infracțiuni sunt constituirea unui grup infracțional specializat pentru infracțiunea de terorism și pedepsirea unor infracțiuni privind luptătorii străini, pentru că nu aveam un text de infracțiune iar România este parte la semnarea convenției împotriva terorismului a Consiliului Europei din 2005 devenind parte în 2007. A semnat și protocol adițional cred că acum două săptămâni”, a declarat procurorul șef al DIICOT.

Biroul pentru Terorism va fi format din doi procurori, acesta fiind reînființat după o pauză de doi ani. Ordinul de înființare a fost trimis la Ministerul Justiției iar ulterior va ajunge la CSM pentru a fi avizat.

„România este parte a Europei și trebuie să fim pregătiți tot timpul pentru ceea ce e mai rău. Uitați-vă nu mai devreme de zilele trecute ce s-a întâmplat la Bruxelles, ce s-a întâmplat anul trecut în Franța și așa mai departe. Ne vom pregăti chiar dacă la noi la momentul acesta suntem la nivelul pe care l-a precizat și directorul Serviciului Român de Informații”, albastru precaut, a mai precizat Daniel Horodniceanu.

Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

PASSWORD RESET

LOG IN