ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Biblioteca Teleki-Bolyai"

Biblioteca Teleki-Bolyai

,

Furtul de cărți rare de la Biblioteca Teleki-Bolyai și o anchetă care trebuie urgentată

Spre sfârșitul anului 2010, prin acțiunea publică a unui enigmatic personaj, bine ascuns sub un nume de împrumut – Dan Apostol -, presa mureșeană afla despre dispariția unui important număr de cărți de valoare din fondul Bibliotecii Teleki-Bolyai. A fost un pic de tevatură… și cam atât. În scrisoarea difuzată în media de acel Dan Apostol era indicat ca suspect principal un individ misterios și cu reputație îndoielnică, Dobos Ferenc (care se pare că a dispărut imediat), iar Spielmann Mihaly (foto), în calitate de șef de secție al Bibliotecii Teleki-Bolyai la momentul respectiv, a dat declarații destul de eliptice. Unde ne aflăm astăzi cu ancheta după patru ani de la sesizarea dispariției cărților, căci momentul (sau momentele?) e greu de stabilit. Oare se va repeta istoria din deceniul patru când a avut loc o situație aproape identică?

Spielmann Mihaly

Ce s-a furat de fapt?

La începutul lunii noiembrie 2010, după ce în presă a apărut scrisoarea semnată ”Dan Apostol”, Inspectoratul Județean Mureș, prin serviciul de specialitate, s-a autosesizat demarând cercetările preliminare care se impuneau în acest caz. În respectiva scrisoare remisă presei de Dan Apostol (!?), șeful secției Teleki-Bolyai, Spielmann Mihály, era acuzat că ar fi scos cărțile din bibliotecă și le-ar fi vândut. Mai precis, semnatarul acelei scrisori, menționa: „Distinsul intelectual (cu trimitere la Spielmann Mihály), ajutat de bunul său amic Dobos Ferenc au făcut o selecție pe sprânceană a cărților de valoare după criterii doar de ei știute și au cenzurat o serie de valori din această categorie pe care au decis să le exporte pe filieră ungară spre Occident, pentru a delecta un public mai puțin numeros, format din elita colecționarilor”. Desigur, aceste acuzații trebuie lămurite de poliție care, dealtfel, la momentul respectiv a și demarat ancheta în colaborare și cu Poliția ungară, întrucât și acolo ar mai fi avut loc furturi similare. Potrivit declarației directorului Bibliotecii Județene Mureș, instituție căreia i se subordonează Biblioteca Teleki, dr. Monica Avram, cea care a inițiat inventarul, ar fi dispărut un număr de 538 de cărți, foi volante, broșuri. Nu ar fi dispărut incunabule, unicate, dar în schimb ar fi lipsuri din toată perioada de tipărire. Pentru secolul XVI sunt 17 lipsuri, pentru secolul XVII sunt 111 documente lipsă, pentru secolul XVIII sunt 65, iar pentru secolul următor, 50 de lipsuri. După 1900 sunt 257 lipsă și fără an de publicare 38, deci în total 538 de documente. Biblioteca Teleki-Bolyai (foto) este constituită din mai multe fonduri, lipsurile nu sunt numai din Fondul Teleki care are 40.000 de volume și la care s-au adăugat în timp Fondul Bolyai, Fondul Turnovski, Fondul de Dublete, Fondul Mixt, Fondul Depozitului Nou.

Interior din Biblioteca Teleki-Bolyai

Ce spune Poliția, azi, despre furtul de la Teleki-Bolyai?Contactat de subsemnatul, dl. comisar șef Cătălin Rădulescu din partea Poliției Mureș și cel care răspunde de ancheta în cazul furtului de la Biblioteca Teleki-Bolyai, a răspuns prin intermediul purtătorului de cuvânt al instituției, d-ra inspector de poliție Andreea Pop, faptul că ”în ceea ce privește ancheta în acest caz continuă, dar nu sunt informații noi.” Sperăm sincer să se înregistreze și progrese într-un timp cât mai rezonabil și care să ducă în final la descoperirea făptașului (făptașilor). Nu de alta, dar în caz contrar s-ar putea ca furtul să se soldeze cu același rezultat ca cel descoperit în 1937, în aceeași instituție. Deci, după cum vedeți, există un precedent. Sperăm ca măcar de data aceasta să fie o altă finalitate.

La Mureș se continuă ”o tradiție” inaugurată imediat după 1990

Nadășa, Ulieș, Sângeorgiu de Câmpie, Sărmașu, Sâmpetru, Pogăceaua sunt doar câteva localități unde au fost contabilizate infracțiuni, din totalul celor 18 furturi înregistrate la Poliția Mureș. La Ulieș spre exemplu, au dispărut șapte cărți vechi și rare. “Cazania lui Varlaam”, o scriere veche și foarte importantă a fost furată și de la Sâmpetru și de la Pogăceaua (Pogăceaua este un caz foarte interesant, insuficient investigat considerăm noi, de către cei în drept), “Apostolul”, o scriere din 1683, a fost furată de la Sărmașu, la fel ca și “Predicile lui Petru Maior”. Bizară ni se pare și situația semnalată nouă despre două scrieri foarte importante “Antologicon” și “Octoih”.

Acestea ar fi plecat – potrivit sursei noastre – cu forme legale la Mitropolia de la Alba Iulia, dar acolo nu se mai regăsesc în inventare. Poate dăm un subiect de cercetare Poliției mureșene. Ar fi interesant de știut ce s-a întâmplat cu importanta și valoroasa colecție de icoane a lui Ioan Vlasiu de la Deda-Bistra, dispărută imediat după 1989. Câteva zeci de icoane au fost cărate într-o singură noapte de către indivizi care, prin modul de operare, dovedeau o cunoaștere foarte bună a locației unde se găseau. În mod cert, a fost un furt comandat. Personal, am încă multe dubii referitoare la situația incertă a obiectelor de patrimoniu din colecția aflată în Casa parohială din Săcalu de Pădure. La luarea în primire a funcției de către noul paroh – dar în lipsa celui vechi, care fusese mutat disciplinar – acesta a sesizat lipsa unor obiecte. A refuzat să semneze atunci procesul-verbal. Între timp, vechiul preot care ar fi putut foarte bine (și chiar era necesar) să dea niște explicații mai marilor lui de la Protopopiatul Reghin a fost scos din preoție și și-a pierdut urma prin Spania.

Multe cărți rare în parohii. Sunt ele oare asigurate corespunzător?Cu mai mulți ani în urmã, Elena Mihu, expert în carte rarã, cu care am purtat o lungă discuție despre patrimoniul mureșean, spune că, citez: ”împreunã cu colegii mei de la Oficiul de patrimoniu (azi, desființat, o datã cu constituirea Direcției pentru Culturã, n.r.) am inventariat (investigat) bisericã cu bisericã, sat cu sat, din peste 180 de localitãți mureșene… Dupã care, pentru fiecare parohie, redactam declarații, procese verbale, pãstrate azi și la Direcția pentru Culturã, Mureșul fiind unul dintre puținele județe din țarã care deține asemenea evidențe”. Aceste eforturi ale unui colectiv mic, dar inimos condus de regretatul profesor Valeriu Lazãr, a fãcut ca în județul Mureș sã poatã fi scoase la luminã și redate circuitului cultural aproximativ 2.000 de cãrți vechi românești cu valoare de tezaur. Fãrã a intra în prea multe detalii, meritã subliniat cã, în Mureș, numai Cazania lui Varlaam, din 1643, se pãstreazã în 27 exemplare, din Noul Testament de la Bãlgrad, din 1648, se pãstreazã, de asemenea în 7 exemplare, din Biblia lui Samuil Micu, din 1795, 23 de exemplare, dar lista cu asemenea cãrți-tezaur, azi, raritãți, ar putea continua. Printre parohiile cu cel mai mare numãr de cãrți se numãrã cele din Nadãșa, Sânpetru, Murgești, Șardu Nirajului (pe Valea Nirajului, la Valea (Iobãgeni), Sãcalu de Pãdure,ș.a.”

România, locul trei într-un top Interpol al furturilor din patrimoniu

Furturile din patrimoniul național nu sunt o noutate pentru spațiul românesc, dar ele au luat un ”avânt” extraordinar după 1990, date fiind condițiile care au fost create după acest moment. Până în 1999, din țara noastră au fost furate 517 icoane și 41 de statui, dar și alte obiecte de artă, printre care un loc aparte îl ocupă cărțile rare. În total, au fost sustrase 1.071 de obiecte de patrimoniu sau susceptibile de a face parte din patrimoniu. Dintre acestea, 140 au fost furate din muzee sau din ateliere de artă. Alte 303 opere proveneau de la persoane particulare și colecționari. În județul Mureș, din 1998 și pânã în 2007, au fost comise 18 furturi. Într-un “top” Interpol, România ocupă locul trei la furturile din patrimoniul cultural național. Situația însã nu mai alarmează pe nimeni. Și poate nici nu mai interesează prea mult pe cineva. Asta pentru că, probabil nici nu mai e cine știe ce de furat. Ceea ce a fost mai de preț a luat demult calea strãinătății. Cele mai multe furturi de acest gen au avut loc în decembrie 1989 și în lunile care au urmat. România avea chiar din perioada comunistã o legislație în domeniu menită să protejeze bunurile de patrimoniu. Abrogarea acesteia de cãtre “emanații” așa-zisei revoluții din decembrie – în fapt o loviturã de stat – pusă la cale în interior cu sprijin din exterior, a dat posibilitatea comiterii unui adevărat jaf din patrimonial național. Un jaf, care le-a oferit ocazia multor “onorabili” sã-și completeze colecțiile de artã particulare, iar altora sã traficheze aceste bunuri în afara țării. Mult timp aceastã situație catastrofală a fost favorizată de absența unei legi care să protejeze și să reglementeze patrimoniul cultural național. Acum “onorabilii” pot dormi (și mai) liniștiți, faptele de acest gen comise de ei sau la comanda lor până în 1996, s-au prescris. Ei sunt acum și mai onorabili decât au fost. În plus sunt și mult mai bogați. Adoptarea Legii nr. 182/2001, privind protejarea patrimoniului cultural național, a venit prea târziu. Apariția legii, care ar fi trebuit să asigure protecția obiectelor de patrimoniu, nu a avut efectul dorit de către autorități. Lacunele și aplicarea sa defectuoasă au făcut ca obiectele de artă și antichitățile să fie comercializate în continuare în afara oricărui control, iar furturile, în special cele comandate, să continue și chiar să ia amploare.
Și icoanele sunt căutate de hoții autohtoniVasile Mureșean, expert în icoane și picturã bisericeascã, despre icoanele pe lemn și pe sticlă :”Avem în județ icoane valoroase și pe lemn, dar și pe sticlã. Cele mai vechi icoane pe lemn – 3 bucãți – sunt din secolul al XVI-lea, apoi 5 din secolul al XVII-lea, pictate de Grigore din Colomeea și numãrul lor crește pe mãsurã ce venim mai aproape de timpurile noastre”. În anul 2002, în urma spargerii “Muzeului Bisericesc” din Sãrmașu, s-au furat – pe lângã 12 icoane de o valoare deosebitã – douã Cazanii ale lui Varlaam, Noul Testament de la Bãlgrad din 1648, un Triod din 1737, ș.a. În total opt cãrți de mare valoare. Trei dintre cele opt cãrți, recuperate ulterior, au fost gãsite pe la București și Cluj, dar hoții nu au fost prinși. De la Muzeul Bisericesc din Nadãșa, au “dispãrut” 11 icoane bisericești de mare valoare și exemplele pot continua.

Unde pleacă bunurile de patrimoniu din România?

Din analiza fenomenului infracțional, în domeniul protejãrii patrimoniului cultural național, rezultă cã modurile de operare folosite pentru comiterea faptelor sunt diverse: furturile din lăcașuri de cult (biserici, mânăstiri, schituri, case parohiale, cimitire); furturile la comandă din colecții particulare (de regulã din locuințele persoanelor fizice), din muzee și colecții publice; detecții și sãpãturi neautorizate în siturile arheologice; falsificarea operelor de artã; furturile prin substituire – înlocuirea originalelor cu falsuri; traficul cu obiecte de patrimoniu furate și scoaterea peste granițã prin întocmirea de documente false. Din 2001 și pânã în prezent, au fost sãvârșite peste 1200 de infracțiuni, reprezentând furturi de obiecte de artã și de cult, dar și distrugeri de bunuri culturale mobile și imobile. Cele mai multe furturi sunt din lãcașuri de cult (530), urmate de cele din locuințe și colecții (102), din muzee și case memoriale (34), din cimitire și anticariate. În prezent, în urmãrire generalã se aflã 1001 bunuri culturale mobile, iar în urmãrire internaționalã, 142. Multe dintre obiectele noastre de patrimoniu iau calea Occidentului și pot fi regãsite, în general, în Austria, Ungaria, Franța, Germania sau Italia.

S-au furat și locomotive… de patrimoniu

Un succes deosebit, rod al colaborãrii Poliției române cu Interpolul, l-a reprezentat recuperarea celor 4 tablouri furate în urmã cu aproape 40 de ani de la Muzeul Brukenhal din Sibiu, respectiv “Portret de femeie”, autor Rosalbla Carriera, “Bãrbat cu luleaua la fereastrã”, autor Frantz von Miierys (1635-1681) – Școala flamandã, “Portret de bãrbat cu craniu”, autor maestrul legendei Sfântului Augustin- Școala flamandã, (secolul XV) și “Ecce Hommo”, autor Tiziano Becellioda Codore (1477-1576)-Școala italianã. Printr-o laborioasã activitate, Interpol Washington a recuperat aceste opere de artã și le-a restituit muzeului român în anul 1998. În același timp, oamenii legii au gãsit și redat posesorilor peste 1.600 de obiecte de patrimoniu care fuseserã furate. Inventivitatea hoților însã nu cunoaște limite. Polițiștii au fost uimiți când cu câțiva ani în urmă au descoperit o escrocherie de proporții care urmãrea scoaterea din țarã a 34 de locomotive vechi, considerate obiecte de patrimoniu (locomotive cu abur). Acestea se aflau la punctul de trecere a frontierei din Curtici și urmau sã fie scoase din țarã cu complicitatea lui Dumitru Nicolae, expert tehnic din Ministerul Culturii și Cultelor, el fiind cel care falsificase certificatele de export definitiv pentru cele 34 de locomotive.

Și un furt de acum 77 de ani. Și tot la Teleki. Poate un alt subiect de anchetă?

Biblioteca Teleki-Bolyai, secție a Bibliotecii Județene Mureș

Un număr de 96 de volume, cu o valoare științifică și materială excepțională, au dispărut din Biblioteca Teleki (foto). Cercetările făcute într-un mod cât se poate de discret n-au dus la nici un rezultat notabil. Nu se știe cu certitudine când au dispărut, unde se află, cine le-a scos din țară și în ce mod. Poliția nu s-a implicat în rezolvarea acestui caz, deși ar fi trebuit să o facă. Biblioteca Teleki este una științifică prin excelență. Deschisă în 1802 publicului larg, aceasta cuprinde volume de o valoare deosebită, datorită informațiilor oferite. Densușianu și-a elaborat lucrarea “Revoluțiunea lui Horea în Transilvania și Ungaria, 1784-1785″, documentându-se, în parte, și în această bibliotecă, iar Iorga și Lupaș, care ne-au vizitat orașul în iulie 1922, n-au scăpat prilejul să o viziteze și ei, arătându-se impresionați de cele constatate acolo. Fondatorul acestei biblioteci, contele Samuel Teleki a dorit ca odată cu darea ei în folosință în 1802, să faciliteze accesul publicului mureșean la tezaurul de valori spirituale ale umanității.
Samuel Teleki (1739 – 1822), cancelar al Transilvaniei, om de cultură și fondator al Bibliotecii Teleki din Târgu MureșNăscut la Gornești în 1739, contele Samuel Teleki a fost în mod indiscutabil, un spirit iluminist. Călător neobosit, spirit căutător și cutezător în același timp, după îndelungi peregrinări prin Europa (la Leiden, Utrecht, Rotterdam, Paris, ș.a.), Teleki a adus la întoarcere circa 2000 de volume achiziționate din fonduri proprii. În 1787 s-a stabilit la Viena, iar în 1791 a devenit cancelar al Transilvaniei. Prin eforturile sale, între 1799-1802 a fost construită clădirea bibliotecii care a și fost deschisă în toamna anului 1802. Între timp, fondul de carte achiziționat de Teleki a crescut foarte mult, el ajungând la momentul deschiderii la circa 36000 de volume. Tot în urma demersurilor sale, între anii 1796-1819 a fost tipărit la Viena catalogul bibliotecii, cel dintâi catalog științific tipărit pentru acest spațiu geografic.

O cerere suspect de discretă

Ministerul Cultelor și Artelor din Regatul României dispunea de anumite informații, parvenite prin surse oficiale, cum că din valoaroasa bibliotecă Teleki au dispărut importante volume cu caracter științific. Cu toate acestea nu a înștiințat Poliția, pentru ca aceasta să demareze o anchetă care să elucideze cazul.

Cu adresa nr.166 din 24 februarie 1937, Cabinetul Ministrului Cultelor și Artelor îl anunța pe Aurel Filimon: “…prin deciziunea noastră nr.165, din 24 februarie a.c., sunteți numit delegat onorific al Ministerului Cultelor și Artelor pe lângă Biblioteca Contelui Samuel Teleki din Târgu Mureș…vă rugăm ca după examinarea atentă a situației bibliotecii să ne trimiteți un raport amănunțit despre starea ei, stabilind cu mijloacele pe care le veți găsi utile, dacă au fost înstrăinate cărți și manuscrise din bibliotecă, de cine, când și unde se găsesc azi lucrurile înstrăinate”. După cum se poate observa, cercetările lui Filimon au avut la bază o cerere expresă a forului său ierarhic superior, care este de presupus că a fost înștiințat de aceste dispariții de către Poliție. Atunci, de ce același for, ca beneficiar a unei informații deosebite, nu a cerut o anchetă oficială și a apelat la o persoană cu puteri și competențe strict limitate pentru a face o anchetă discretă? Sau de ce același minister, odată încheiată ancheta lui Filimon și concluziile puse și trimise ministrului, nu a dispus o cerere de aprofundare a anchetei prin organele specializate ale statului român? Ce interese oculte se ascundeau de fapt în această cerere?
O colecție mureșeană – colecția Valeriu Vaida. O are cineva în evidență?Un “Dicționar” latin-german din 1793, un “Octoih”, tipărit la Blaj în 1760, un “Liturghier” tipărit la Râmnic în 1768, un exemplar din “Povestea vorbii” de Anton Pann, tipărit în 1853, sunt doar câteva din exemplarele de carte pe care regretatul Valeriu Vaida, un personaj fabulos pe care am avut ocazia să-l cunosc cu mai mulți ani în urmă, le-a adunat de-a lungul timpului în colecția sa. Ca să nu mai vorbim de faptul că la acestea și la multe altele care se mai află în colecția Vaida, se adaugă și lucrări originale de Baba, Steriadi și Adoc. Ce s-a întâmplat cu ele după moartea sa? Interesează oare pe cineva?

Carol Teleki, un conte arogant

Omul de cultură mureșean Aurel FilimonPe data de 6 martie 1937, Aurel Filimon (foto) a făcut primele diligențe pe lângă contele Carol Teleki pentru a i se pune la dispoziție catalogul-inventar (“revizorius catalogus”). Plecat din țară cu catalog cu tot, contele Carol Teleki i-a răspuns lui Filimon, o lună mai târziu, într-un stil arogant, că respectivul catalog îi va fi pus la dispoziție de bibliotecarul Guylas Carol. Filimon purtase o asiduă corespondență nu numai cu curatorul bibliotecii, contele Teleki Carol, dar și cu contele Teleki Adam, contele Teleki Domokos și juristul Fundației Teleki, dar și cu bibliotecarul, profesorul Guylas Carol. Teleki Carol îl tratase însă pe Filimon încă de la bun început cu multă aroganță și nu i-a răspuns la scrisori. Pe data de 10 aprilie și pe 13 iulie 1937, Filimon i-a adresat din nou două scrisori lui Teleki Carol, în legătură cu inventarul pe care îl avea de făcut. Abia de această dată a primit răspuns și a început să-și îndeplinească sarcina încredințată de minister. Pe data de 10 noiembrie 1937, Filimon și-a înaintat raportul cu concluziile sale: 96 de volume dispărute.

Aurel Filimon

Ce a făcut Poliția atunci?

“…ele (cărțile, n.r.) astăzi, spunea Filimon în raportul său, se află în posesiuni străine și formează din când în când subiectul vânzării publice sau tacite…” În cuprinsul aceluiași raport, Filimon mai spunea: “nu există mijloace care ar putea să indice persoane precise cărora s-ar putea atribui înstrăinările din inventarul bibliotecii. Forțat de împrejurările constatate și descrise mai sus, nu vreau să mă bazez pe prezumțiuni care eventual la aparență ar fi întemeiate, însă nu pot fi absolut sigure”. Evident că Filimon dispunea de unele informații referitoare la anumite persoane suspecte de a fi sustras parte din acele volume. Nu era, însă, sigur și nu putea face afirmații nefondate. De aceea, era vital ajutorul poliției. Cu toate acestea, poliția nu a fost implicată, iar evenimentele precipitându-se – 1940, anul Diktatului de la Viena și ulterior instaurarea comunismului în România – raportul lui Filimon a fost uitat. Poate că n-ar fi lipsită de interes în momentul de față, demararea unei anchete a poliției și în acest caz. Punctul de plecare ar putea fi chiar mapa de corespondență a lui Aurel Filimon, mapă care se află în posesia fiicei sale și care trăiește în prezent la Târgu-Mureș. Din cele 96 de volume, parte în Ungaria, Austria sau în SUA – după unele informații – n-ar fi exclus ca unele să se mai găsească în Târgu-Mureș, probabil în anumite colecții particulare, ale unor ”fini” colecționari.

Sursa: Nicolae BALINT / Ziarul de MureșZiaristi Online prin R.B.N. Press