ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Berlinala 2013"

Berlinala 2013

,

Filmul românesc „Poziția Copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Filmul regizat de Catalin Netzer este primul lungmetraj romanesc care castiga prestigiosul trofeu la Berlin.berlin_21554100

Distincția a fost primită de regizorul Călin Peter Netzer și de producătorul Ada Solomon de la celebrul cineast Wong Kar Wai, președintele juriului ediției din acest an a Festivalului de Film de la Berlin. „Poziția copilului” s-a aflat în competiția oficială a Berlinalei 2013 alături de alte 18 filme.

„Este un premiu foarte important pentru cariera mea, pentru România și confirmă valoarea cinematografiei româneaști. Este unul dintre cele mai mari premii din cinematografia românească, este un eveniment”, a mai spus Călin Netzer.

El a remarcat și faptul că filmul „Poziția copilului” a fost primit „excepțional” de presa internațională. „Presa internațională a fost foarte elogioasă”, a spus Călin Netzer.

Totodata, Calin Netzer a spus ca filmul a fost vandut deja in foarte multe tari, printre care Germania, Franta, Italia, Grecia, Marea Britanie, SUA si Taiwan. In Romania, filmul “Pozitia copilului” va avea premiera oficiala pe 7 martie.

image-2013-02-16-14242460-41-calin-peter-netzer-premiat-ursul-aur-berlinFilmul va intra in cinematografele romanesti pe 8 martie, a mai spus Calin Netzer. Pe de alta parte, dupa ce a primit trofeul Ursul de Aur, sambata seara, pe scena Berlinalei, Calin Netzer a declarat: “Voi incerca sa spun ceva, desi am ramas fara cuvinte. Multumesc Berlinalei pentru faptul ca ne-a invitat aici, multumesc directorului festivalului, Dieter Kosslick, dar si lui Razvan Radulescu, cu care am scris scenariul acestui film“.

“Vreau sa multumesc juriului, presedintelui sau Wong Kar Wai, pentru acest premiu minunat”, a adaugat regizorul roman.
Din juriul competitiei oficiale a Festivalului International de Film de la Berlin ( 7-17 februarie) au facut parte Wong Kar Wai (presedinte), Susanne Bier, Tim Robbins, Shirin Neshat, Athina Rachel Tsangari, Andreas Dresen si Ellen Kuras.

„Pozitia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer dupa multi-premiatele „Maria” (2003) si „Medalia de onoare” (2010). In rolurile principale joaca Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache. Din echipa mai fac parte Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si Vlad Ivanov.

image-2013-02-14-14225352-41-afisul-filmului-pozitia-copiluluiCotidianul german Die Welt, lauda forța scenariului, viziunea regizorală și performanța Luminiței Gheorghiu în rolul unei mame care încearcă să recâștige controlul asupra vieții fiului ei (Bogdan Dumitrache). „Filmul este portretul unei țări și profilul psihologic al unei obsesii”, notează publicația.

The Hollywood Reporter remarcă, la rândul său, excelenta interpretare a actriței Luminița Gheorghiu, care „strălucește în rolul unei mame posesive care începe să se precipite atunci când fiul ei adult accidentează un copil”. „După Paulina Garcia din filmul chilian Gloria, și în așteptarea lui Catherine Deneuve în On My Way, competiția Berlinalei aduce un alt tribut unei actrițe puternice, Luminița Gheorghiu”. Publicația americană apreciază și scenariul scris de Răzvan Rădulescu și Călin Peter Netzer, „admirabil construit, cu momente de umor care echilibrează un final cu adevărat dramatic”, interpretarea lui Bogdan Dumitrache și a Ilincăi Goia, precum și felul „blând și sigur al lui Netzer de a dirija performanța remarcabilă a lui Gheorghiu”.

Criticul Jay Weissberg, de la Variety, consideră că Poziția copilului este unul dintre cele mai puternice scenarii care poartă semnătura Răzvan Rădulescu din ultima vreme și descrie filmul ca pe o „disecție a monstruoasei iubiri materne” și „o satiră tăioasă la adresa noilor îmbogățiți ai României (tipologia nu se limitează la o singură țară), o clasă obișnuită să mascheze adevăruri și să se asigure că lumea se dă din calea lor când apar conflicte”.

Impresionați de film au fost și criticii britanici de la Cine-Vue.com. În opinia lor, Călin Peter Netzer „permite camerei de filmat să o urmărească pe Cornelia cu o privire atât de intruzivă și de intensă încât, la început, filmul are alura unei anchete a poliției, care înregistrează toate dovezile și momentele acestui tragic eveniment. Reușind să transmită angoasele interioare și starea fragilă a remarcabilei protagoniste, dar și ale actorilor din rolurile secundare, Poziția copilului este un film în care mocnește conflictul domestic și care te sufocă aproape cu senzația lui puternică de urgență”, notează site-ul britanic, elogiind „fenomenala interpretare” a Luminiței Gheorghiu.

Poziția copilului este o producție Parada Film în co-producție cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.
Participarea delegației filmului la Festivalul de la Berlin este susținută de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) și Institutul Cultural Român (ICR) din București. Unele ținute de pe covorul roșu vor fi asigurate de Trends by Adina Buzatu.
Parteneri media: Radio Guerilla, Șapte seri, Adevărul, Gazeta Sporturilor, Ziarul Ring, Ziare.com, Cinemagia.ro, Cinemarx.ro, Hotnews.ro, BeWhere, Dilema Veche, Liternet.ro, Studentie.ro, Urban.ro, Hotcity.ro, Feeder.ro, Filmreporter.ro, Vice.com, Cocor Media Channel, Spectacular Media.

RECENZIA FILMULUI „Pozitia Copilului”

de Iulia Blaga  /   HotNews.ro  /

„Pozitia copilului” – un film despre „dragostea imensa de mama care se intoarce impotriva ei”, lansat cu aplauze la Berlin

„Personajul meu nu e reprezentativ pentru Romania, ci pentru femeile din anumite structuri sociale cu copii carora le place sa fie din cand in cand ajutati si din cand in cand lasati in pace”, a spus Luminita Gheorghiu la conferinta de presa a filmului „Pozitia copilului”, prezentat azi la Berlin. Filmul lui Peter Calin Netzer a fost primit cu aplauze de jurnalisti, iar proiectia lui incheie o prima jumatate de competitie mai degraba medie.Filmul incepe in forta, cu Luminita Gheorghiu fumand din varful degetelor si spunandu-i Natasei Raab ce urat se poarta fiul ei cu ea si ce prostie a facut ca s-a lasat vrajit de tipa cu care e si cu care a plecat la Tulcea, fara sa-l intereseze petrecerea pe care o organizeaza de ziua ei.Filmul nu trebuia initial sa inceapa asa, dupa cum nici nu trebuia sa trateze despre relatia dintre o mama si un fiu in Romania de azi. Initial, coscenaristii Calin Peter Netzer si Razvan Radulescu au gandit o poveste despre o familie de expati britanici care locuiesc la Bucuresti dar, treptat, propriile lor relatii cu mamele au devenit mai importante si s-au transformat pe ecran in povestea Corneliei si a lui Barbu (Bogdan Dumitrache), o mama care isi sufoca fiul cu dragostea ei si un fiu care nu se poate maturiza, dar nici desprinde de mama lui.Nici unul, nici celalalt nu are dreptate in mod absolut, dar fiecare are dreptate in felul lui. Cand Barbu omoara un copil cu masina, mama sare ca o closca si, ajutata de prietenii ei sus-pusi si de prietenii prietenilor, intra in functiune actionand metodic pentru salvarea puiului si readucerea lui la cuib.Filmat strans de Andrei Butica (cand te prinde actiunea, nici nu mai observi), filmul e o drama complexa in care codependenta dintre mama si fiul ei (de fapt, relatia e aproape perversa), e surprinsa pe fundalul unei societati in care cei instariti daca nu fac legea cel putin stiu cum sa o intoarca in favoarea lor.Politistii (Mimi Branescu si Cerasela Iosifescu) se dau usor pe brazda, martorii se pot (teoretic) cumpara; relatiile sociale sunt destul de clare, chiar daca menajera are fiica la facultate si citeste carti bune („I-am cumparat Herta Mueller. Nici nu s-a atins de ea. A luat, totusi, Nobelul…”, se plange Cornelia de ingratitudinea lui Barbu.).Scenariul extrem de bine tinut in mana nu merge prea departe in timp. Lucrurile trebuie rezolvate repede si, intr-adevar, Cornelia e extrem de eficienta in a vorbi cu oamenii si a aranja ce trebuie aranjat.Nimic nu o deturneaza, nici mistourile sotului (foarte bun Florin Zamfirescu), nici raceala iubitei lui Barbu (foarte buna Ilinca Goia), nici tupeul soferului care e si el vinovat moral pentru accident (Vlad Ivanov e in mod evident un domn Bebe varianta 2012), nici tragedia suferita de parintii copilului mort (Adrian Titieni si Tania Popa) cu care nu poate empatiza decat tot gandindu-se la propriul ei copil (sau, mai degraba, la dragostea ei pentru copil.).Luminita Gheorghiu e geniala prin tenacitatea pe care o imprima personajului si prin talentul cu care ne lasa sa intrezarim doar o farama din ce se petrece inauntrul ei. Cornelia da impresia ca mintea ii functioneaza in permanenta, dar ce se intampla in sufletul ei numai ea stie.Filmul e dur fara a contine nici o scena de violenta. Nu vedem accidentul, nu vedem cum Barbu mananca bataie de la sateni, dar violenta verbala cu care personajele se ataca e uneori greu de suportat.Luminita Gheorghiu a vorbit la conferinta de presa despre „dragostea imensa de mama care se poate intoarce impotriva ta”, dar a tinut sa delimiteze personajul si povestea din film de o imagine a femeii sau a mamei in societatea de azi din Romania. „Nu e o problema care se poate intampla doar in Romania ci una a mamelor de oriunde, victime ale propriei lor iubiri fara limite.”La intrebarea unei jurnaliste iraniene daca si in Romania reala femeile sunt puternice, iar barbatii mototoi, Razvan Radulescu a spus: „Puterea Corneliei era un dat dramaturgic, trebuia ca personajul principal sa fie puternic. Barbu e slab, aproape ca o leguma. E interesant sa vezi de ce un om trebuie sa fie slab ca sa vezi dragostea dusa pana la abjectie a celuilalt, desi e ceva care poate fi pana la urma scuzat si inteles. Nu a fost vorba despre societatea romaneasca si cu atat mai putin despre conditia femeii, ci despre iubirea unei mame care poate fi inteleasa dincolo de abjectie.”Filmul a fost reprezentat la conferinta de presa de regizorul Calin Peter Netzer, producatorul Ada Solomon, coscenaristul Razvan Radulescu, actorii Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache, directorul de imagine Andrei Butica si monteuza Dana Lucretia Bunescu.Intrebarile jurnalistilor straini s-au referit si la folosirea melodiei  Giannei Nannini „Meravigliosa creatura”, si la pozitia femeii in societatea romaneasca, iar un jurnalist italian a spus chiar ca filmul ii „reabiliteaza” pe romani dupa toate povestile neplacute iscate de romanii din Italia. (Poate ca, daca ar mai fi fost timp, cineva ar fi amintit si de carnea de cal….)Luminita Gheorghiu a fost senzatia conferintei de presa, mai ales cand a intervenit punandu-l la punct pe Calin Peter Netzer care pomenise de niste tensiuni iscate pe platou. A urmat un schimb de replici care a starnit rasetele jurnalistilor, mai ales cand regizorul a inceput sa dea din casa, spunand ca timp de opt luni el si Luminita Gheorghiu au refacut relatia Barbu-Cornelia, terorizandu-se reciproc.Luminita Gheorghiu: „Ne-am terorizat placut.. si, daca ne-am contrazis, ce? In orice caz, de multe ori i-am dat dreptate. Nu ti-am dat dreptate? (….) Eu, cu cat inaintez in varsta, cu atat mi-e mai frica. A fost o secventa cand m-am incapatanat, dar pe urma i-am dat dreptate regizorului. Pana la urma, de ce exista un regizor pe platou?”Desi filmele vazute pana acum in competitie au favorizat interpretarile feminine, Luminita Gheorghiu isi disputa premiul de interpretare cu chiliana Paulina Garcia, interpreta din „Gloria” de Sebastian Lelio.Acesta e si filmul care se lafaie pe prima pozitie din topul preferintelor criticilor (ca in fiecare an, un juriu international cooptat de „Screen International” da cotatii filmelor din competitie). „Gloria” are 3 puncte, iar urmatorul clasat, filmul lui Ulrich Seidl, „Paradise: Hope” are doar 2 puncte. „The Necessary Death of Charlie Countryman” are 0.8 puncte, marcand performanta rara de a fi fost notat de jumatate dintre votanti cu cotatia minima.Deci pana acum, intr-o competitie ajunsa la jumatate, lupta pare sa se dea intre filmul romanesc si „Gloria”, care creioneaza un consistent personaj, o femeie de 58 de ani, divortata si cu doi copii mari, care isi da seama dupa un love story ratat cu un barbat care nu se poate desprinde de trecut, ca, de fapt, ii este bine asa cum e.Eliberarea Gloriei a fost perceputa ca un catharsis si de catre jurnalisti, dar personajul – oricat ar fi de viu si de demn ar fi -, nu are complexitatea Corneliei si capacitatea ei de a face intr-o secunda saltul de la abjectie la umilinta.

 

PASSWORD RESET

LOG IN