ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Berc"

Berc

,

Istorii_din_Cartier_Berceni
Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Translucid și Biblioteca Metropolitană București, propune locuitorilor cartierului Berceni redescoperirea valorilor de patrimoniu ale zonei și valorificarea poveștilor personale în cartier, prin proiectul Istorii din cartier.

Continuare a unor activități de implicare comunitară derulate în 2014, acest demers încearcă să promoveze, într-o manieră inedită, patrimoniul unui cartier din București, prin prezentări dinamice care surprind viața cotidiană și evoluția urbanistică a zonei.

În intervalul septembrie-noiembrie 2015, proiectul propune valorizarea memoriei locului prin povești, fotografii și documente cartografice care să redea câteva repere în transformarea zonei de sud a orașului (denumită astăzi cartierul Berceni), de la începutul secolului al XVIII-lea și până în prezent. Străzi, ulițe, locuri dispărute sau transformate, mahalale, grădini, istorii ale familiilor sau ale personalităților care au trăit în zonă vor face parte dintr-o expoziție intinerantă, la realizarea căreia sunt invitați să participe și locuitorii cartierului. Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 2-15 noiembrie 2015 în Sun Plaza Shopping Center și ulterior va fi itinerată la Muzeul Municipiului București.

Varianta online a expoziției va fi disponibilă și pe blogul https://cartierulberceni.com/ unde veți descoperi povești din istoria cartierului Berceni.

Douăzeci de adolescenți din cartier vor participa la activitatea de cercetare a istoriei zonei, prin valorificarea poveștilor de familie sau a experiențelor proprii trăite în cartier, sub forma unor prezentări în format multimedia, concepute în atelierele proiectului. Imaginile și textele vor releva detalii despre reperele cartierului, locuirea în zonă și obiceiuri specifice traiului. Atelierele vor fi susținute în luna octombrie, în spațiul filialei George Coșbuc a Bibliotecii Metropolitane București.

Proiectul Istorii din cartier, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, are ca scop să ducă inițiativele culturale dincolo de spațiul central al orașului, stimulând locuitorii unei zone să se implice în acțiuni educative derulate în propriul cartier.

Proiectul este susținut de Sun Plaza Shopping Center.

România Breaking News este partener media la evenimentului.

Mihaela Murgoci (foto dreapta) - Manager de proiect „Berceni – mai mult decât un cartier”

Mihaela Murgoci (foto dreapta) – Manager de proiect „Berceni – mai mult decât un cartier”

Dacă cineva m-ar întreba unde m-am născut, răspunsul ar fi clar: în Berceni. Aici am copilărit, aici toate străzile erau ale mele… Deși o parte din vacanțe, când nu plecam cu părinții din București, mi le petrecem fie în Romană, când mama mă lua cu ea la liceul la care lucra (liceu pe care mai târziu l-am absolvit și eu), fie în Piața Victoriei, pe strada Paris, unde stăteau unchiul Tică și mătușa Vica, acasă a însemnat Berceni. Și ce însemna Berceni (și pe alocuri încă mai înseamnă)? Mirosul teilor din fața blocului la începutul verii, cinematograful Cultural și cozile sale la filme cu Alain Delon sau cu Florin Piersic, statuia de pe bulevardul Metalurgiei (actual Obregia), Orășelul Copiilor, ”spatele blocului” sau, mai târziu, străzile din jurul școlii (nu numai cele foarte aproape) pe care mă plimbam cu cea mai bună prietenă. Berceniul este o parte din mine și eu sunt o parte din el!

Mihaela Murgoci
Manager de proiect

Proiectul Edu Cult Berceni

Proiectul Edu_Cult_Berceni. De la cartier la comunitate s-a născut din dorința de a ne cunoaște orașul dincolo de viața cotidiană și de a afla poveștile din spatele străzilor și bulevardelor pe care astăzi le traversăm. Prin proiectul nostru vă propunem să explorăm împreună cartierul Berceni și împrejurimile sale pentru a descoperi istoria, cultura și oamenii care au trăit în acest spațiu.

Așadar, să ne oprim preț de câteva minute din tumultul de zi cu zi și, folosindu-ne de imaginație, să ne plimbăm puțin prin Bucureștiul secolelor XIX-XX. Ca orice turiști responsabili, vom avea în mână o hartă ca să ne putem orienta mai ușor în vremurile de odinioară ale zonei Berceni. Astfel, vom face cunoștință cu câteva dintre cele mai emblematice puncte ale cartierului și ale împrejurimilor sale.

Să ne începem, așadar, drumeția. Suntem în a doua jumătate a secolului XIX și ne aflăm la marginea de sud-est a Bucureștiului. Venind dinspre centrul Bucureștiului pe Calea Șerban Vodă, am poposit la intersecția dintre Șoseaua Olteniței și Șoseaua Giurgiului. Ne aflăm la poarta cimitirului Bellu – cel mai vechi, mai mare și mai impozant dintre cimitirele orașului, cunoscut și sub numele de Șerban Vodă. Construcția cimitirului demarează în anul 1859 la inițiativa lui C.A. Rosetti care, printr-o coincidență nefericită, avea să îngroape aici primul mort, pe fiica sa Elena. Înainte ca baronul Bellu să-și ofere terenul spre construirea cimitirului, aici, în Dealul Viilor, se întindea o frumoasă și celebră grădină, unul dintre locurile preferate de petrecere ale locuitorilor de altădată ai orașului. Existau alături și 3 mori de vânt care aparțineau Sfatului Orășenesc. Vom merge apoi în spatele cimitirului Bellu, unde în fața ochilor ni se deschide peisajul pitoresc al Văii Cociocului-groapa de gunoi a orașului, pe fundul căreia se află o mlaștină. Pășind în timp și ajungând în anii ’70 ai secolului XX vedem cum această Vale se transformă în Parcul Tineretului, pe aleile căruia ne plimbăm și astăzi… Citește mai mult:  „Călătorind în timp și spațiu prin cartierul Berceni” – http://cartierulberceni.com/

Berceni este un cartier situat în sectorul 4 al capitalei.

Acesta este situat în sudul orașului, fiind mărginit de Șoseaua Olteniței (nord și est); Șoseaua Giurgiului (vest); Străzile Turnu Măgurele și Luica (sud).

Zona Berceni a fost denumită astfel datorită grofului Miklós Bercsényi. Se zice că o ceată de husari, condusă de groful Miklós Bercsényi, s-au oprit undeva la sud de București, în drumul lor spre turci. Nu se știe însă dacă au luat o pauză sau dacă au rămas aici de tot, însă cert este că de atunci acea zonă a fost botezată „Berceni“. O altă variantă este că Miklós Bercsényi ar fi venit aici după eșecul revoltei anti habsburgic, unde s-ar fi stabilit la sud de București, împreună cu o ceată de haiduci. Există însă controverse, pentru că se pare că în anul 1598 a apărut prima atestare documentară a comunei Berceni, iar revolta a avut loc în anul 1703, după 105 ani de la apariția în documentele oficiale ale numelui Berceni.
În anul 1964, începe un alt capitol din istoria Berceniului, când a fost demarată construcția unui nou ansamblu de locuințe în partea sudică a capitalei, la vest de șoseaua Berceni. Cu timpul, acesta s-a transformat în cartierul Berceni, așa cum îl cunoaștem azi, denumire preluată de la artera de circulație din apropiere.

Denumirea de Berceni ( de la a Bercsényi) acestuia își are rădăcina în cuvântul „berc”, ce înseamnă „pădurice”. Berc este un regionalism folosit și azi în unele zone de pe lângă Sibiu. Numele Bercsenyi este varianta maghiară a numelui Berceanu și este sinonim cu Pădureanu sau Dumbrăveanu

Există însă și alte denumiri ce au legătură cu zona capitalei au rezonanță în zona oierilor din Mărginime, unde se găsesc multe familii ce poartă numele Straulea de la care și Străulești, Bucur de la care și București, Iancu de la care și Piața Iancului, Ban de la care și vine Băneasa, Mogos de unde și denumirea de Mogoșoaia.

Teritoriul pe care s-a dezvoltat Cartierul Berceni, aparținea fostei comune Șerban Vodă din vecinătatea fostelor localități Progresul și Apărătorii Patriei. Când au început lucrările pentru construirea noului cartier, zona avea un puternic caracter rural, cu suprafețe mari de teren liber, iar locuințele aveau un singur nivel.
În acest cartier se află și Casa Memorială „Tudor Arghezi”, cunoscută începând cu 1930 sub numele de „Mărțișor”. Situată pe dealul Piscului, domină partea de sud-est a orașului, unde se află mormintele soților Arghezi.

Cartierul Berceni împreună cu artera care îi poartă numele, Șoseaua Berceni s-a construit dupa anul 1945. Cartierul Berceni așa cum este el azi, este un fost cartier muncitoresc, compus în principal din blocuri de apartamente de la 1 până la 4 camere, construit începând cu anii 1965. Are o populație stabilă de aproximativ 110.000 de locuitori.

Începând din anul 2000 și până în prezent, Cartierul Berceni se află într-o continuă dezvoltare și modernizare, un moment de referință fiind inaugurarea podului suprateran peste Dâmbovița care face legătura cu Cartierul Mihai Bravu și inaugurarea Complexului Comercial Sun Plaza – Shopping Center, concomitent cu modernizarea intersecției Calea Văcărești – Șos. Olteniței și a Pieței Berceni

Video: Podul Suprateran  Mihai Bravu

Video: Sun Plaza” Shopping Mall – Berceni,Bucharest

Rămâi în contact cu  Facebook Berceni. De la cartier la comunitate

 

Facebook_Berceni_de_la_Cartier_la_Comunitate

Publicat de Dorian Theodor –  romaniabreakingnews.ro  /Surse: national-magazin.rohistoria.roro.wikipedia.org/Berceniziarulevenimentul.ro

PASSWORD RESET

LOG IN