ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Belarus"

Belarus

,

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko s-a văzut joi în mare încurcătură, la întâlnirea avută la Minsk cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, după ce i s-a adresat oaspetelui său cu numele premierului rus Dmitri Medvedev, scrie Agerpres.

Putin-Lukashenko-anneksiya”Stimate Dmitri Anatolievici (Medvedev)”, a afirmat Lukașenko înainte de convorbirile dintre cele două delegații, potrivit lenta.ru.

Liderul belarus și-a dat seama imediat de greșeala făcută, dar încercând s-o repare s-a încurcat și mai rău. ”Stimate Vladimir Vladimirovici (Putin), stimate Dmitri Anatolievici”, a început el din nou.

Văzându-l în această încurcătură, Vladimir Putin a reacționat cu umor: „E adevărat, banii sunt acolo”, a afirmat Putin zâmbind.

”Nu, nu e asta”, a mai reușit să spună Lukașenko.

Înainte de convorbirile lărgite ruso-belaruse, Putin și Lukașenko au avut o întâlnire tete-a-tete și, potrivit unui comunicat al Kremlinului, cei doi președinți au discutat perspectivele de intensificare a relațiilor dintre Rusia și Belarus, dar și probleme actuale din agenda internațională.

Presa rusă scrie însă că unul din subiectele principale ale discuțiilor Putin-Lukașenko de la Minsk este instalarea unei baze aeriene ruse pe teritoriul fostei republici sovietice, un subiect de mai mult timp discutat de cele două părți. În schimbul autorizării acestei baze, Lukașenko ar urma să ceară Kremlinului un nou credit pentru Belarus.

Publicat de romaniabreakingnews.ro/Sursa: (Video) Lukașenko i s-a adresat lui Putin cu numele lui Medvedev

,

Forțele Speciale - Belarus

Forțele Speciale – Belarus

Belarus intenționează să înăsprească controalele la frontieră pe direcția sud, un raport postat pe site-ul Ministerul Apararii al Belarus și preluat de romaniabreakingnews.ro, ne informează:

„Două companii din brigada independentă 38 mobilă din cadrul forțelor de operațiunii speciale a armatei statului Belarus au fost puse în stare de alertă în cadrul unei inspecții de consolidare  a protecției frontierelor în direcția sud. Cele două companii, vor avansa pe traseul Brest-Gomel și se vor află  la dispoziția Comitetului de Stat pentru Protecția frontierei cu scopul de a consolida protecția frontierei Belarusui în direcția sud, „, spune raportul Ministerului Apărarii din Belarus.

Pentru acest exercițiu militar, s-au mobilizat pe lângă cele menționate și trupele regulate, trupe aeropurtate cu elicoptere Mi-8 și inclusiv rezerviști.

Sarcinile principale ale apărării teritoriale care sunt vizate în acest exercițiu militar, sunt asigurarea securității facilitățior cheie, în vederea îndeplinirii sarcinilor de luptă individuale, împreună cu unități ale Forțelor Armate, rezistența în fața forțelor diversioniste și a formațiunilor armate ilegale și implicarea în paza unor secțiuni ale frontierei de stat din Belarus. Belarus a început formarea sistemului de apărare teritorială în anul 2001. Acțiunile practice ale trupelor teritoriale au fost demarate pentru prima dată în anul 2002. „Evoluțiile internaționale din ultimii ani au confirmat corectitudinea deciziilor luate atunci”, a declarat Ministerul Apărării din Belarus

Redacția România Breaking News menționează că exercițiul are loc după ce partea ucraineană a fost notificată, iar un grup de experți ucraineni s-au deplasat în zona exercițiilor pentru a supraveghea desfășurarea de forțe, deasemeni un grup de observatori polonezi vor supraveghea zona de exerciții militare la bordul unui avion ca parte din înțelegerile de tipul „cer deschis” dintre Polonia și Belarus.

Ce este interesant, este faptul ca agențiile de stitri rusesti, prin  sputniknews, prezintă acest exercițiu ca pe o pregătire de contracarare a unor serioase amenințări de tipul războiului hibrid la garnița dintre Belarus și Ucraina.

Autor: Andrei Rădescu
Redactor Șef Adj. RBN Press
romaniabreakingnews.ro

,

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat miercuri că este gata să înarmeze o jumătate de milion de belaruși „în cazul în care situația se va agrava”, o declarație ce intervine în contextul regional actual provocat de conflictul din Ucraina.

„Trebuie să fiți liniștiți: în cazul agravării situației, avem planuri de a înarma 500.000 de belaruși. Este o forță suficientă pentru a contracara orice intenții”, a afirmat președintele fostei republici sovietice cu o populație de 9,5 milioane locuitori, într-un mesaj adresat poporului belarus și Adunării Naționale (parlamentul) de la Minsk, după cum relatează Unian.

Aceste declarații survin după o serie de afirmații similare făcute în ultima vreme de Aleksandr Lukașenko pe acest subiect. În urmă cu două săptămâni, președintele Lukașenko declara că Republica Belarus este o țară pașnică care nu vrea să fie în conflict cu nimeni, dar că este gata să răspundă în mod adecvat în cazul în care va exista un dușman. „Noi nu vrem să ne batem, însă, dacă cineva va dori, îl vom întâmpina cu demnitate. Dar, deocamdată, nu avem astfel de dușmani”, afirma Lușakenko, după cum scria Unian.

În același timp, într-un interviu acordat la începutul acestei luni pentru Bloomberg, Aleksandr Lukașenko sublinia că Belarus „nu va fi niciodată în conflict cu Rusia”, dar că țara sa nu va fi niciodată parte a Federației Ruse.

„În Rusia există mulți politicieni care gândesc în stil imperialist și care văd Belarusul doar ca pe o regiune nord-vestică (a Federației Ruse). La aceasta, noi răspundem foarte clar: nu vom fi o regiune nord-vestică (a Rusiei)”, afirma liderul de la Minsk în interviul menționat.

La sfârșitul anului trecut, Lukașenko afirma că „Putin și Ianukovici se fac vinovați de conflictul din Ucraina”, soldat până în prezent cu peste 6.000 de morți.

Sursa:Independent.md publicat de România Breaking News – R.B.N. Press / romaniabreakingnews.ro

Citește și

Belarus. Alexandr Lukașenko gata de a pune armata și națiunea în stare de război pentru a se apăra de Rusia lui Putin!

,

Planul clubului de motocicliști ultranaționaliști de a reface către vest drumul Armatei Roșii către Berlin a fost denunțat ca „provocator” de către Varșovia, care îndeamnă la oprirea „bandiților ruși”, relatează Sky Newsîn pagina electronică.

Evenimentul anunțat în contextul tensiunilor dintre Rusia și Occident din cauza crizei din Ucraina, care provoacă temeri cu privire la unele ambiții teritoriale ale Moscovei.

Călătoria – „Către Berlin”, o trimitere la strigătul de luptă al Armatei Roșii, potrivit site-ului clubului – este planificată pentru două săptămâni, pe un traseu de peste 6.000 de kilometri, prin Belarus, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria și urmează să se încheie în capitala Germană pe 9 mai.

Planul a înfuriat mulți polonezi, care încă își mai amintesc ocupația sovietică din timpul războiului a Poloniei, unul dintre cei mai vocali susținători ai Guvernului prooccidental din Ucraina.

Premierul polonez Ewa Kopacz a declarat că ea consideră această călătorie o „provocare”.

Însă motocicliștii insistă că gestul lor nu este motivat politic.

„Este o călătorie memorială”, afirmă Andrei Bobrovski, organizatorul evenimentului. „Principalul scop este să aducem un omagiu celor uciși în al Doilea Război Mondial pe câmpul de luptă, în efortul împotriva naziștilor lui Hitler, militari și civili nevinovați”, continuă el. „Alt scop este dezvoltarea și consolidarea bunelor relații de vecinătate”, adaugă Bobrovski.

În timpul călătoriei, motocicliștii vor să viziteze memoriale de război, lagărele morții de la Auschwitz și Dachau și faimosul Parc Treptow, în care se află un memorial sovietic al războiului.

Bobrovski a spus că numeroși motocicliști din alte țări europene, inclusiv germani, și-au exprimat dorința de a li se alătura celor ruși în această călătorie programată să înceapă pe 25 aprilie.

Însă o pagină poloneză pe Facebook, intitulată „Nu trecerii bandiților ruși prin Polonia”, îndeamnă autoritățile să interzică această traversare a teritoriului Uniunii Europene (UE).

Un motociclist din orașul polonez Lublin, Jarek Podworski, care a ajutat la crearea paginii, a declarat că este „inimaginabil” ca motocicliști care-i susțin pe separatiștii proruși, în estul Ucrainei, să călătorească prin UE.

„Noi știm foarte bine ce fac ei în Ucrana”, subliniază Podworski. „Agitând steaguri rusești, vor să refacă traseul Armatei Roșii, care, în realitate, nu a adus libertatea în Polonia”, denunță el. „Rușii testează limitele expansiunii lor. Dacă trec, există riscul ca în trei ani să se întoarcă definitiv”, a adăugat motociclistul polonez.

Podworski i-a îndemnat pe polonezi să perturbe călătoria moticicliștilor și să blocheze drumurile.

Guvernul polonez a anunțat că monitorizează „problema”.

„Lupii Nopții” din Rusia, considerați de unii omologii „Hell’s Angels” din Statele Unite, sunt aliați apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin.

Liderul rus a fost fotografiat în mai multe rânduri pe un Harley-Davidson, la evenimente organizate de clubul ultranaționalist.

Putin_si_Lupii_Noptii_romaniabreakingnews (2)

Putin_si_Lupii_Noptii_romaniabreakingnews (1)

Între timp marșul a ajuns la granița cu Polonia unde grănicerii polonezi le-au interzis motocicliștilor ruși accesul pe teritoriul polonez

Luni, grănicerii polonezi nu le-au permis motocicliștilor ultranaționaliști din cadrul grupului Lupii Nopții să intre pe teritoriul Poloniei. Aceștia din urmă intenționau să refacă către vest drumul Armatei Roșii spre Berlin.

Lupii_Noptii_Granita-Belarus-Polonia_romaniabreakingnews (2)

 

Foto: „Lupii Nopții”  legitimați de grănicerii din Belarus (granița cu Polonia)

Ministerul rus de Externe a solicitat luni Poloniei explicații în legătură cu decizia de a interzice accesul pe teritoriul său grupului de motocicliști ruși Lupii Nopții, apropiat președintelui rus Vladimir Putin, relatează BBC News Online

Lupii_Noptii_Granita-Belarus-Polonia_romaniabreakingnews (1)

Foto: „Lupii Nopții”  legitimați de grănicerii din Belarus (granița cu Polonia)

După ce autoritățile poloneze le-au refuzat accesul, motocicliștii ruși s-au întors în Belarus.

Planul clubului de motocicliști ultranaționaliști de a reface către vest drumul Armatei Roșii spre Berlin a fost denunțat ca „provocator” de premierul polonez Ewa Kopacz, iar vineri, Ministerul de Externe de la Varșovia a interzis accesul motocicliștilor în țară, o decizie care a generat nemulțumiri la Moscova.

Călătoria – „Către Berlin”, o trimitere la strigătul de luptă al Armatei Roșii, potrivit site-ului clubului – a început sâmbătă – pe un traseu de peste 6.000 de kilometri, prin Belarus, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria – și urma să se încheie în capitala Germană pe 9 mai.

Video – „Lupii Nopții” la granița dintre Belarus și Polonia (grăniceri din Belarus și  motocilciști ruși):

Lupii_Noptii_Granita-Belarus-Polonia_romaniabreakingnews (1)

Publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro / Surse: Mediafax, UKRAINE TODAY

,

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a criticat indirect declarațiile omologului său rus Vladimir Putin, cum că poporul belarus ar face parte din „lumea rusă”.

El i-a îndemnat pe „inteligenții” care fac astfel de declarații să respecte suveranitatea și independența Belarusului.

„Dacă sunt unii inteligenți care consideră că pământul belarus este parte, așa cum spun ei, a ‘lumii ruse’, mai că nu e Rusia, să uite! Noi întotdeauna am fost ospitalieri cu orice om. Dar ne-am dori ca toată lumea să ne respecte independența și suveranitatea”, a declarat joi Lukașenko, în cadrul unei conferințe de presă.

„Dacă cineva consideră că în trecut n-a existat o asemenea țară. N-a existat, dar acum este, iar cu acest lucru trebuie să se împace. Noi pământul nostru nu-l vom ceda nimănui”, a subliniat liderul de la Minsk.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Lukașenko a avertizat că țara sa ar putea părăsi Uniunea Euroasiatică.

De altfel, pe fondul agresiunii ruse în Ucraina, în Belarus a început un val impresionant de patriotism, care a pornit chiar de la președintele țării, Alexandr Lukașenko.

Vara aceasta, liderul autoritar al Belarusului, a surprins auditoriul pronunţând un discurs nu în limba rusă, cum făcea de obicei, ci în belarusă, limba naţională pe care o calificase anterior ca fiind o „limbă săracă”.

În ultimele luni, patriotismul a crescut considerabil în această fostă republică sovietică aflată la frontiera cu Rusia şi din ce în ce mai mulţi locuitori, din populaţia de 9,5 milioane de persoane, se înscriu la cursuri de limbă belarusă şi se căsătoresc conform tradiţiilor naţionale.

Sursa: independent.md

,

Președintele Belarului, Alexandr Lukașenko, este îngrijorat de comportamentul Rusiei, se scrie pe pagina oficială a președintelui belarus, citată de Inforesist. În timpul ședinței Consiliului de Securitate al Belarusului, Lukașenko a menționat că situația din jurul Belarusului s-a schimbat, iar conflictele nu a început niciodată așa de repede și imprevizibil.

Noi constatăm că principalul risc pentru țara noastră era ascuns în economie. O altă primejdie, inclusiv din partea organizațiilor non-guvernamentale sau a unei opoziții radicale nu poate fi. Însă economia, pentru oricare stat este o lovitură periculoasă, mai ales pentru țara noastră care are o economie orientată pe export.

Președintele belarus a menționat că acțiunile Rusiei nu pot fi ignorate. „Însă nu facem oarecare concluzii din asta, până la noi discuții cu președintele rus. Eu totuși vreau să știu, de ce Rusia are nevoie de o astfel de politică față de Belarus„, a reiterat Lukașenko. În același context președintele belarus a specificat că dramatizează situația și că vrea claritate.

Toți trebuie să înțeleagă că nu vom permite nimănui să discute violent cu țara noastră. Nu suntem o țară mare, nu avem arme nucleare, însă armata noastră este aptă de luptă și este mereu gata să dea un răspuns agresorilor. Și nu doar armata ci și întreaga națiune. De aceea noi vom apăra bucata noastră de pământ, independența și suveranitatea. Nu avem scopul de a dezlega un război, însă suntem obligați să facem tot ce ne stă în puteri pentru a asigura securitatea militară și stabilitatea socio-politică„, a menționat Lukasenko.

Lukasenko a adăugat că nu caută dușmani externi. „Suntem acum în perioada de dezvoltare a statului și nu avem nevoie de dușmani din exterior și nici în interior. Avem nevoie de pace și liniște și anume în așa situații noi putem să ne dezvoltăm și să facem față oricăror provocări”, a concis Alexandr Lukașenko.

Sursa primara:Deschide.md / Inforesist.org prin R.B.N. Press