ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Basarabia"

Basarabia

,

PUNCT DE VEDERE asupra RÎNTREGIRII NAȚIONALE și a MARȘULUI UNIONIST de la BUCUREȘTI din data de 22 octombrie 2016.

Flag hoisted on the Triumphal Arch, Bucharest

Comunicat de presă al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina ține să-și facă cunoscut poziția și să atragă atenția opiniei publice, partidelor politice, guvernului, organelor de forță, președenției precum și activiștilor ONG-urilor pro unioniste.

Marșul Unirii inițiat de Acțiunea 2012 în ziua de 22 octombrie 2016 precum și urmările acestuia în afara ploii de comentarii, acuze și poziții trebuie să fie un semnal clar, pentru oricine că în societatea românească problema unității naționale nu poate fi trecută cu vederea.

Există o speranță care nu va muri niciodată. Partidele politice trebuie să țină cont de aceasta în consens și în totalitate lor. O problemă cu o astfel de încărcătură și dimensiune trebuie să se regăsească pe agenda tuturor partidelor și a factorilor politici decidenți la o masă comună cu societatea civilă cu o poziție și strategie de viitor comună care să fie reflectată în proiectul de țară.

Din păcate suntem în mare întârziere, din păcate lideri și partide folosesc momentul pentru a mai arunca ceva săgeți critice către opozanți că doar ce este mai ușor decât să critici. Din păcate alții se cred profeți și mânați de intenții frumoase aduc deservicii ideii pentru care se zbat. Din păcate trebuie să fim conștienți că un proiect de țară de maximă importanță națională nu se poate decide în stradă.

Am să aduc în discuție câteva aspecte…

În discuția cu unul din reprezentanții din cadrul Acțiunea 2012 și președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, am stabilit în sediul ACPBB în ziua de 20 octombrie că vom participa la marș și că vom fi alături pentru demersurile ulterioare către diferite foruri și partide. Nu s-a întâmplat așa. De ce trebuia forțat cordonul Jandarmilor? De ce trebuiau incidente?

Referendumul propus este un joc cu care nu putem fi de acord. Cine și cum își poate permite cineva să minimalizeze sau anuleze ce un Sfat al Țării hotărâse pentru totdeauna.  Sfatul țării 2 e o dulce și asemănătoare aberație. Ne distanțăm și ne pronunțăm răspicat împotrivă.

România fără să-și fi pregătit terenul unei politici și acțiuni în interesul național cu perspectivă mai lungă se vede astăzi cum declară dl. președinte Băsescu, îngrădită de niște tratate (Tratatul de la Helsinki și cel cu R.Moldova)

Marian Clenciu - Președintele Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Marian Clenciu – Președintele Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Frați români, reunirea o putem face numai în consens, pregătiți și conștienți de un drept istoric pe care nu-l poate schimba sau interpreta nimeni. Românii și-au plătit acest drept incontestabil cu sute de mii de morți, prizonieri, deportați, retrași, repatriați, refugiați. Reîntregirea este un deziderat național al tuturor românilor nu al unui grup, al unui partid, sau al unei persoane.

Spunem toate acestea în numele a ceeace suntem, călăuziți de experiența (26 de ani de activitate) și de dorința întemeietorilor ACPBB refugiați din `40, `44, chiar și după`90 și mai departe…  să se întoarcă acasă măcar în Moldova membră a UE, drum pe care provocatori sau rău intenționați (și sunt reali și activi) îl pot periclita și da Basarabiei o cu totul altă direcție.

Îndemnăm pe toți activiștii unioniști, ONG-uri, partide politice, structuri și guvernanți să dea dovadă de maturitate politică și responsabilitate în gestionarea dezideratului național.

Președinte ACPBB
Marian CLENCIU

www.probasarabiasibucovina.ro
office@probasarabiasibucovina.ro

Sursa: ACPBB_Facebook.com

romaniabreakingnews.ro

,

Video: Român care nu a mai apucat să fie român. Drama și mâhnirea unui deportat din Basarabia – Grigore Ciobanu 1/2 

Video: Român care nu a mai apucat să fie român. Drama și mâhnirea unui deportat din Basarabia – Grigore Ciobanu 2/2 

Materialul a fost prezentat în premieră în cadrul   evenimentului „„CRONICILE INFERNULUI – DEPORTĂRILE DIN BASARABIA. Lansare „LUPII. AMINTIRI DIN SIBERIA” de Margareta Spânu Cemârtan”” și este realizat în cadrul Complexului Memorial dedicat victimelor represiunilor sovietice din orașul Căușeni, cu implicarea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, în parteneriat cu Jurnaliști independenți și cu sprijinul Consiliului Raional Căușeni, prin președinte Ion CIONTOLOI, Casa Limbii Române, prin director Valeriu OSTAȘ și  Fundația „Iuliu Maniu” Boston prin președinte Justin Liuba.

Publicat de Dorian Theodor romaniabreakingnews.ro

,

CHIȘINĂU, 27 septembrie 2016 — Centrul de Cultură și Istorie Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, a lansat astăzi expoziția „Basarabia în perioada Primului Război Mondial”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării al Republicii Moldva.

Expoziția cuprinde o serie de documente, mărturii și fotografii inedite, extrase din arhivele existente în Republica Moldova și Federația Rusă, referitoare la situația teritoriului basarabean în perioada 1914-1918.

Potrivit șefului Centrului de Cultură și Istorie Militară, colonelul (r) Vitalie Ciobanu, expoziția, organizată în premieră, este dedicată implicării nemijlocite a Basarabiei în Primul Război Mondial.

Colonelul Ciobanu a menționat că lucrările prezentate reflectă dislocarea militarilor ruși în Basarabia, mobilizarea și recrutarea populației băștinașe în armata rusă, mobilizarea la munci forțate a populației din teritoriu, aprovizionarea armatei ruse, dar și consecințele primului război mondial în regiune.

Expoziția va rămâne deschisă până joi, 20 octombrie curent.

Foto:

basarabia_in_perioada_primului_razboi_mondial-2

basarabia_in_perioada_primului_razboi_mondial-1

basarabia_in_perioada_primului_razboi_mondial-3

basarabia_in_perioada_primului_razboi_mondial-4

basarabia_in_perioada_primului_razboi_mondial-5

basarabia_in_perioada_primului_razboi_mondial-6

Știre relatată de Tatiana Rotari  / romaniabreakingnews.ro

,

Constituită în 1990, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și-a propus „integrarea firească a valorilor spirituale, cultural-educative, științifice ale românilor din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, la spațiul istoric daco-român și promovarea acestor valori prin diferite activități” (din Statutul ACPBB). Se deschidea astfel un cadru legal de întărire a legăturilor frățești cu românii din provinciile desprinse din trupul tării, de cunoaștere a istoriei comune și de acțiune concretă în sprijinul păstrării valorilor identitare naționale în aceste provincii.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (3)

            Filiala „Arboroasa” din Vatra Dornei s-a constituit în 1991, din inițiativa inimoasei profesore Tațiana Vlad Guga, cea care a cunoscut calvarul a două refugii, din 1940 și 1944 și a trăit în ”patria adoptivă” cu nostalgia locurilor în care a copilărit și a făcut primele studii: Iordănești, un sat românesc din Nordul Bucovinei și Cernăuți.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (1)Filiala ”Arboroasa” a împlinit în acest an 25 de ani de activitate neîntreruptă, timp în care s-a manifestat ca o prezență activă în viața culturală a comunității, din postura de inițiator sau partener în activitățile dedicate marilor evenimente istorice naționale, în omagierea Poetului Mihai Eminescu și a altor mari scriitori sau personalități din alte domenii. În atenția publică au fost aduse aspecte ale literaturii românești din Basarabia și Nordul Bucovinei, dar și problemele cu care se confruntă românii din cele două provincii (în special din regiunea Cernăuți) în ce privește păstrarea limbii naționale, a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. S-au realizat numeroase legături de prietenie între dorneni și românii din raioanele Edineț, Râșcani, Fălești, Căușeni din Republica Moldova și Iordănești, Boian, Herța, Cernăuți (Ucraina) prin excursii și vizite reciproce, prin parteneriate între Liceul ”Ion Luca” din Vatra Dornei și cele din Boian, Florești și Căușeni, prin participarea la numeroase manifestări culturale. La Cernăuți, dornenii au fost prezenți la Sărbătoarea „Limba noastră cea română” în fiecare an din 1990 și până în prezent, la Festivalul ”Florile dalbe”, la ”Întâlniri bucovinene”, la Festivalul Internațional ”În grădina cu flori multe”, la care s-au oferit în ultimii trei ani premii constând din cărți, diplome și costume naționale, la ”Malanca” de la Crasna, la omagierea lui Mihai Eminescu, dar și la Ziua Limbii Române, la dezvelirea bustului lui Alexandru cel Bun, la Căușeni, Republica Moldova. S-au realizat numeroase donații de carte către școlile și instituțiile din regiunea Cernăuți sau Republica Moldova. O colaborare permanentă și benefică s-a realizat, mai ales în ultimii ani, cu Societatea pentru Cultura Română ”Mihai Eminescu” din Cernăuți și ”Casa Limbii Române” din Căușeni.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (2)

            Momentul aniversar a fost marcat prin acordarea de diplome de excelență reprezentaților administrației locale și ai tuturor instituțiilor care au sprijinit activitatea ”Arboroasei” și diplome de onoare membrilor filialei, precum și a unor pliante care prezintă activitatea asociației. Profesoara Tațiana Vlad Guga, președintă de onoare a filialei, aflată la o vârstă venerabilă, dar la fel de entuziastă ca în tinerețe, a rememorat, pentru participanții aflați în Catedrala ”Sfânta Treime”, momentul înființării filialei și aspecte ale desfășurării activității în cei 25 de ani.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (4)

            La începutul intervenției sale, distinsa vorbitoare s-a referit la „o zi de doliu din istoria noastră”, cea a ultimatumului din iunie 1940, acest moment fiind evocat în debutul întâlnirii de la Catedrala ”Sfânta Treime”, așa cum se obișnuiește în fiecare an. Preotul Marius Magherca a oficiat un Te Deum în memoria membrilor Arboroasei (1)Te Deum în memoria membrilor Arboroasei (2)Te Deum în memoria membrilor ”Arboroasei” care au trecut la cele veșnice, a tuturor martirilor care au însângerat pădurea Varniței la Fântâna Albă sau în Lunca Prutului, a celor morți în Siberii, la canal, în lagăre sau închisori, ca urmare a nefastei decizii sovietice care ne-a împărțit în țări diferite. În cuvântul de învățătură, preotul Magherca a îndemnat la cunoașterea adevărului și la neuitare, dar a atras atenția și asupra pericolelor la care e supusă lumea contemporană. Același îndemn, de a nu ne uita istoria a fost reiterat de primarul Ilie Boncheș, prezent la manifestare. Prof. Iulia Juravle, de la Liceul Tehnologic ”Vasile Deac” a evocat concis și convingător contextul în care România a fost ciuntită, subliniind că istoria trebuie cunoscută mai ales de către generațiile tinere pentru a învăța că unele dintre lecțiile sale nu trebuie să se repete.

            Mărturisind că a participat cu emoție la o asemenea evocare, prof. univ. dr. Olga Vicol, o distinsă nonagenară, refugiată în 1940, împreună cu părinții de la Edineț la Iași, a dăruit ”Arboroasei” o carte document: ”Sub patru regimuri pe toate continentele”, de Alexandru Budișteanu, apărută la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, sub egida Academiei Române, gest care a emoționat deopotrivă pe cei prezenți.

 

Pentru România Breaking News – RBN Press, Paraschiva Abutnăriței, Președintele Filialei „Arboroasa” a ACPBB

romaniabreakingnews.ro

,

cedarea-basarabiei-40

Ocuparea criminală a teritoriilor românești, foste părți ale Principatului Moldova independent și apoi sub suzeranitatea Imperiului Otoman, foste părți ale Imperiului Austriac și Imperiului Rus – așa zisele de către străini Basarabia și Bucovina de nord, sau mai simplu părți ale României ca succesoare de drept al Principatului Moldova și Principatului Munteniei, de către Armata Sovietică are loc la data de 28 iunie 1940. Ocuparea nepedepsită încă a teritoriilor românești fiind asigurată de semnarea în prealabil a Pactului dintre Germania Fascistă și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin (23 august 1939).

Premizele acestui ticălos furt l-au constituit:

  1. Ambițiile Germaniei Fasciste și U.R.S.S. de reviziure a hotarelor acestora din contul statelor naționale mai slabe militar din Europa Centrală și de Est (Polonia, România, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania);
  2. Guvernarea României prin dictatură regală de către un rege slab precum era Carol al II-lea;
  3. Incapacitatea militaro-economică a României interbelice de face față unui război defensiv atît împotriva Germaniei Fasciste cît și împotriva U.R.S.S.;
  4. Lipsa aliaților defensivi ai României în momentul primirii Notei ultimative din partea U.R.S.S. de cedare necondiționată unor mari teritorii românești la 26 iunie 1940; (Aici se incud atît ineficiența militară a Micii Înțelegeri (Cehoslovacia-România-Iugoslavia) semnată la 1920 cît și Armistițiul de pace al Franței cu Germania Hitleristă la 17 iunie 1940;

Situația internațională

Nota ultimativă a U.R.S.S., croită cu mult sînge rece, se încadra perfect înțelegerilor anterioare dintre Germania și U.R.S.S., conjuncturii internaționale europene în care aliații României erau incapabili de ajutor, precum și situației interne dificile a României.

Situația internă

În acel tragic moment istoric, România era guvernată de Regele Carol al II-lea care făcuse un lucru inadmisibil pentru un guvernant și anume a lichidat fizic persoana charismatică a Căpitanului și întemeietorului Legiunii Arhanghelului Mihail – Corneliu Zelea Codreanu precum și alator membri de vîrf a legiunii înscenînd o evadare din închisoare.

Lichidarea fizică și arestările în proporție de 90% din conducerea Legiunii Arhanghelului Mihail i-a dezorganizat pe legionari, aducînd la cărma mișcării o persoană mediocră și foarte controversată precum Horia Sima. Legionarii se răzbună pe guvernare prin asasinarea Primului-Ministru Armand Călinescu, după care oamenii regelui Caroll II-lea reacționează prin metode medievale, atentatorii fiind executați pe loc și lăsați cu zilele să putrezească în stradă, avînd loc sute de execuții mai mult la întîmplare pe teritoriu, pornind un cerc vicios de violențe în România.

Instaurarea dictaturii regale, prin dizolvarea parlamentului și măsurile represive împotriva conducerii legionare susținute de masele largi reliefează incapactatea Regelui Carol a II-lea de a guverna precum și situația dificilă în interiorul României.

Ultimatumul sovietic și ocuparea teritoriilor românești de armata sovietică

În conjunctura națională și internațională indicată mai sus, România este prinsă de planurile mișelești ale lui Hitler și Stalin de divizare a Europei Centrale și de Est, planuri ce afectează România, prin utimatumul sovietic, la 26 iunie 1940.

Regele Carol II-lea, rămas fără parlament, convoacă Consiliul de Coroană în două ședințe la amiază și în seara zilei de 27 iunie 1940 în componența a 27 de miniștri și consilieri regali la prima ședință și aceeași componență plus Alexandru Vaida-Voevod la a doua ședință.

Rezultatul primei ședinte a Consiliului de Coroană 27 iunie 1940:

  • 11 contra cedării teritoriilor;
  • 10 acceptă cedarea teritoriilor;
  • 5 pentru discuții;
  • 1 rezervat (Ghorghe Tătărescu, Primul-Ministru al României)

Rezultatul celei de-a doua ședințe a Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940:

  • 6 contra cedării teritoriilor (Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu);
  • 19 acceptă cedarea teritoriilor;
  • 1 expectativ – Victor Antonescu;

Administrația și Armata română se retrag de pe teritoriile dintre Prut și Nistru ale României precum și din Bucovina de Nord, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unități militare sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului.

Bibliografie (surse):

  1. N.Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, București 2008
  2. http://www.rostonline.org/rost/sep2005/basarabia.shtml
  3. http://ro.wikipedia.org/
  4. istoria.md

publicat de romaniabreakingnews.ro

Citeste și…

28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți… de Cristian Negrea

,

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_Herta_ROMANIABREAKIGNEWS_ro

În data 22 iunie 1941, România intra în cel de al Doilea Război Mondial alături de puterile Axei, împotriva  cotropitorilor sovietici. În acea zi, Ion Antonescu a emis  celebrul Ordin către Armata Română, prin care cerea trecerea Prutului în vederea eliberării de sub ocupația sovietică a Basarabiei si Bucovinei de Nord.

La 75 de ani de la istoricul „22 iunie 1941”, în Chișinău, capitala Republicii Moldova, are loc zilele acestea, 22-23 iunie, o importantă conferință științifică internațională cu tema „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”.

Evenimentul are loc la Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova și este organizat de PROIECTUL „ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI”, coordonator dr. Vasile ȘOIMARU, în colaborare cu INSTITUTUL DE STUDIUL ARHIVELOR, CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ISTORIE MILITARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA, FUNDAȚIA CULTURALĂ „MEMORIA”, FILIALA ARGEȘ.

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_Herta

Participă la conferință, reputați cercetători,  istorici, oameni de cultură, militari, profesori, preoți, jurnaliști și avocați din România și R. Moldova, printre care îi putem aminti: Vasile ȘOIMARU dr. prof. univ. (Chișinău), Mihai TAȘCĂ dr. în drept. cercet. șt. superior, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău), Radu THEODORU, General de flotilă aeriană, veteran de război (București), Theodor CODREANU, Jipa ROTARU, comandor (r), Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie, Diacon, dr. Dorin Demostene IANCU, Arhiva Sf. Sinod (București), Maria DANILOV, dr. în istorie, Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău),  Ion MĂLDĂRESCU – jurnalist, Mihai NICOLAE – avocat, președintele Institutului Frații Golescu (București) și alții.

Temele abordate sunt deosbit de interesante și sunt de maxim interes, mai ales în acest spațiu dintre Prut și Nistru, în care recuperarea istoriei și identității românești se află într-un amplu proces de recâștigare a locului cuvenit în conștiințele celor care timp de zeci de ani au fost expuși așa ziselor adevăruri ale istoriografiei sovietice, atât în timpul ocupației rusești  cât și mai apoi după declarația de independență a RM, prin propaganda rusă agresivă, care încă stăpânește media din R. Moldova, la 25 de ani de la ruperea de URSS. Istoriografia ruso-sovietică ne-a învățat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic pașnic (această pașnică țară a ocupat până atunci o bucată bună din Finlanda, din România, din Polonia și pe de-a întregul țările baltice) a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat și alții, inclusiv românii. Firul roșu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o țară pașnică, neînarmată și nepregătită, a avut prea puțin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. La fel de pașnic, își rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut și numit așa de către armata germană. – Vedeți mai mult în articolul reputatului analist militar Cristin Negrea publicat de romaniabreakingnews.ro –  „În noaptea de 21-22 iunie 1941, Mareșalul Dezrobitor Ion Antonescu, a dat istoricul ordin: OSTAȘI, VĂ ORDON TRECEȚI PRUTUL !”

Conferința „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, organizată la Chișinău prin implicarea domnului Vasile ȘOIMARU, abundă de o bogăție a titlurilor comunicărilor, unele recomandate ca lucrări științifice deosebit de importante, printre care putem enumera: „22 iunie 1941 – răspuns cu armele invaziei sovietice din anul precedent Terorii Roșii, deportărilor, prigoanei, desnaționalizării”; „Basarabia în cântarul adevărului”; „22 iunie 1941, prima zi de război. Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”; „Germania și operațiunea Barbarossa”; „Ofensiva Armatei a 11-a Germană în Basarabia”; „Modalități de modificare a teritoriilor de stat admise de dreptul internațional”; „Contributii la genealogia familiei mareșalului Antonescu.”; „Cimitire ale eroilor români și germani pe teritoriul Republicii Moldova”; „Radio București – 22 iunie 1941”; „Aspecte referitoare la întoarcerea refugiaților și evacuaților basarabeni din județul Vâlcea, în vara anului 1941”; „Crimele autorităților sovietice în RSSM (iunie-iulie 1941)”; „Între dorul de casă și conștiința slujirii. Preoți basarabeni refugiați în România în anul 1940 si reveniți in Basarabia in vara anului 1941”; „De cine și de ce ne temem să reconstruim în Basarabia Turnul Dezrobirii Ei?”; „Turnul Dezrobirii Basarabiei în mărturiile locuitorilor com. Ghidighici”; „Restabilirea legislației și justiției românești în Basarabia după 22 iunie 1941”; „Soarta scriitorilor români care au abordat tema Basarabiei în al Doilea Război Mondial (în perioada postbelică și astăzi)”; „22 iunie 1941, „Operațiunea Munchen” și măcelul de la Jilava”; „Raptul de la 28 iunie 1940”; „Istoria și prezentul Cimitirului de Onoare de la Țiganca”; „Armata Română în Basarabia (iunie-iulie 1941)”, „Considerații privind angajarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice”; `Acțiunile de luptă aeronautice Regale Române după 22 iunie 1941”; „Demistificarea anului 1941 în memorialistica basarabeană”; „Evacuarea autorităților sovietice din Basarabia și organizarea acțiunilor de diversiune în teritoriul părăsit (iunie-iulie 1941)”; „„Ard malurile Nistrului” – o cartedocument istoric despre dezrobirea Basarabiei din iunie-august 1941”; „22 iunie 1941 – un punct astral în soarta noastră (Mărturii personale)”; „Martirajul românilor din Nordul Bucovinei”; „Calvarul românilor basarabeni în perioada 28.06.1940 – 22.06.1941.”; „Basarabeanul Gherman Pântea – primarul orașului Odesa între 1941-1944”; „Efectele dezrobirii Basarabiei în județul Orhei (studiu de caz)”; „Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940-august 1944”.

Celebrul ORDINUL DE ZI către Armată, al Generalului Ion Antonescu, Conducatorul Statului Român, din 22 iunie 1941.

Maresal_Ion_AntonescuOSTASI,

V-am fagaduit din prima zi a noii Domnii si a luptei mele nationale, sa va duc la biruinta; sa sterg pata de dezonoare din cartea Neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.

Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele romanesti de totdeauna.

OSTASI,

Va ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre.

OSTASI,

Plecati azi pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii nostri cu lupta lor.

Inainte. Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aci straja dreptatii si zid de cetate crestina. Fiti vrednici de trecutul romanesc.

OSTASI,

Veti lupta cot la cot, suflet de suflet, langa cea mai puternica si glorioasa armata a lumii. Indrazniti sa va masurati vitejia si sa va dovediti mandria, camarazilor nostri. Ei lupta pe pamantul moldovean, pentru granitele noastre si pentru dreptatea lumii. Fiti vrednici de cinstea pe care v-au facut-o istoria, Armata Marelui Reich si neintrecutul ei comandant, Adolf Hitler.

OSTASI,

Inainte. Sa luptati pentru gloria Neamului. Sa muriti pentru vatra parintilor si a copiilor vostri. Sa cinstiti prin vitejia voastra amintirea lui Mihai Voda si a lui Stefan cel Mare, a martirilor si eroilor cazuti in pamantul vesniciei noastre cu gandul tinta la Dumnezeu.

Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.

Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.

OSTASI,

Izbanda va fi a noastra. La lupta. Cu Dumnezeu inainte!

Comandant de capetenie al Armatei:

GENERAL ANTONESCU
22 iunie 1941

PROGRAMUL CONFERINȚEI „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”

22 IUNIE 2016
9.30 – 10.00 – Înregistrarea participanților
10.00 – 10.30 – Deschiderea conferinței
Binecuvântarea Conferinței din partea Bisericii Ortodoxe Române
Mesaje de salut
Conf. univ. dr. Vasile ȘOIMARU, coordonatorul proiectului „Romanii din jurul
României”
Prof. univ. dr. Ilie POPA, Fundația Culturală „Memoria”, Filiala Argeș
Dr. în drept, Mihai TAȘCĂ, directorul Institutului de Studiul Arhivelor
 Conf. univ., dr. Vitalie CIOBANU, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova
10.30 – 13.00. Partea I
COMUNICĂRI ÎN PLEN
Moderatori: Conf. univ. dr. Vasile ȘOIMARU
Prof. univ. dr. Ilie POPA
1. Radu THEODORU, General de flotilă aeriană, veteran de război (București):
22 iunie 1941 – răspuns cu armele invaziei sovietice din anul precedent Terorii Roșii,
deportărilor, prigoanei, desnaționalizării.
2. Theodor CODREANU, dr., scriitor (Huși): Basarabia în cântarul adevărului.
3. Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ. Membru cor. al Academiei
Oamenilor de Știință din România: 22 iunie 1941, prima zi de război. Ostași, vă ordon: treceți
Prutul!
4. Ottmar TRAȘCĂ, Cercetător științific principal II dr., Institutul de Istorie
„George Barițiu” al Academiei Române (Cluj Napoca): Germania și operațiunea
Barbarossa.
5. Sergiu CATARAGA, doctor în istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion
Creangă” (Chișinău): Ofensiva Armatei a 11-a Germană în Basarabia.
6. Nicolae OSMOCHESCU, dr. prof. univ. (Chișinău): Modalități de modificare a
teritoriilor de stat admise de dreptul internațional.
7. Ilie POPA, prof. univ., dr., Cristian-Sebastian Manu (Pitești): Contributii la
genealogia familiei mareșalului Antonescu.
8. Valentin BALAN, cercet. științ., Centrul de Cultură și Istorie Militară din R.
Moldova, Cimitire ale eroilor români și germani pe teritoriul Republicii Moldova.
Discuții
13.00 – 14.00 Pauză de cafea
14.00 – 16.30. Partea a II-a
COMUNICĂRI ÎN SECȚIUNI
Secțiunea I
Moderatori: Mihai TAȘCĂ dr. în drept
Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie
1. Ion NEGREI, cercet. științ., Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Radio București –
22 iunie 1941
2. Petre DINESCU, magistrat (Râmnicu Vâlcea): Aspecte referitoare la întoarcerea
refugiaților și evacuaților basarabeni din județul Vâlcea, în vara anului 1941.
3. Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie, cercet. științ., Muzeul Național de Etnografie și
Istorie Naturală (Chișinău): Crimele autorităților sovietice în RSSM (iunie-iulie 1941).
4. Diacon, dr. Dorin Demostene IANCU, Arhiva Sf. Sinod (București): Între dorul de casă
și conștiința slujirii. Preoți basarabeni refugiați în România în anul 1940 si reveniți in
Basarabia in vara anului 1941.
5. Vasile ȘOIMARU, dr. prof. univ. (Chișinău): De cine și de ce ne temem să reconstruim
în Basarabia Turnul Dezrobirii Ei?
6. Serafim ISAC, dr. prof. univ., primarul comunei Ghidighici (Chișinău): Turnul
Dezrobirii Basarabiei în mărturiile locuitorilor com. Ghidighici
7. Maria DANILOV, dr. în istorie, Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Doua cărți de
istorie dedicate Basarabiei dezrobite.
8. Elena ARAMĂ, dr. hab. în drept, prof. univ. USM, Mihai Tașcă dr. în drept,
Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău): Restabilirea legislației și
justiției românești în Basarabia după 22 iunie 1941.
16.30 – 17.00 Discuții
Secțiunea II
Moderatori: Vitalie CIOBANU, dr. în istorie
Ottmar TRAȘCĂ, dr. în istorie
1. Nina NEGRU, cercet. (Chișinău): Soarta scriitorilor români care au abordat tema
Basarabiei în al Doilea Război Mondial (în perioada postbelică și astăzi).
2. Ion MĂLDĂRESCU, Revista on-line ART EMIS (Râmnicu Vâlcea): 22 iunie 1941,
„Operațiunea Munchen” și măcelul de la Jilava.
3. Nicolae DINESCU, jurnalist (Râmnicu Vâlcea): Raptul de la 28 iunie 1940
4. Petru GANDRABUR, primarul comunei Țiganca, Preot Daniel ANDRIAN, parohul
bisericii din com. Țiganca (Cantemir): Istoria și prezentul Cimitirului de Onoare de la
Țiganca
5. Vitalie CIOBANU, dr. în istorie, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R.
Moldova, Petru Costin, colonel (Chișinău): Armata Română în Basarabia (iunie-iulie 1941)
6. Ion ȘIȘCANU, dr. în istorie, prof. univ. (Chișinău): Considerații privind angajarea
României în războiul împotriva Uniunii Sovietice.
7. Ion CERNEI, publicist, (Orhei): Acțiunile de luptă aeronautice Regale Române după 22
iunie 1941.
16.30 – 17.00 Discuții
17.00 – 18.00 – Vizitarea Muzeului Ocupației Sovietice
18.00 Cina
23 IUNIE 2016
10.00 – 13.00
Moderatori: Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ., Membru cor. al Academiei
Oamenilor de Știință din România.
Sergiu CATARAGA, doctor în istorie
1. Lidia PĂDUREAC, dr. în istorie, conf. univ., Universitatea „Alecu Russo” (Bălți):
Demistificarea anului 1941 în memorialistica basarabeană.
2. Pavel MORARU, conf. univ. dr., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,
Institutul de Istorie al A.Ș.M.: Evacuarea autorităților sovietice din Basarabia și
organizarea acțiunilor de diversiune în teritoriul părăsit (iunie-iulie 1941).
3. Veronica BOLDIȘOR, cercet. științ. (Chișinău): „Ard malurile Nistrului” – o cartedocument
istoric despre dezrobirea Basarabiei din iunie-august 1941(autor Constantin
Virgil Gheorghiu).
4. Ion VALUȚĂ, dr. prof. univ. (Chișinău): 22 iunie 1941 – un punct astral în soarta
noastră (Mărturii personale).
5. Gheorghe GORDA, publicist (Cernăuți): Martirajul românilor din Nordul
Bucovinei.
6. Valeriu DULGHERU, dr. prof. univ. (Chișinău): Calvarul românilor basarabeni în
perioada 28.06.1940 – 22.06.1941.
7. Mihai TAȘCĂ dr. în drept. cercet. șt. superior, Institutul de Cercetări Juridice și
Politice al AȘM (Chișinău): Organizarea și funcționarea administrației Basarabiei în
perioada 1941-1944.
8. Mihai NICOLAE, Institutul Frații Golescu (București): Românii în fața
agresiunilor bolșevice.
9. Radu DAN, masterand, specialist principal la Arhiva Națională a Republicii
Moldova, Basarabeanul Gherman Pântea – primarul orașului Odesa între 1941-1944
10. Andrei CALCEA, publicist (Orhei): Efectele dezrobirii Basarabiei în județul Orhei
(studiu de caz).
13.00-13.30. Prezentare de carte:
Mihai Tașcă, Ilie Popa și Anatol Petrencu (îngrijitori de ediție), Raptul Basarabiei,
Nordului Bucovinei și Ținutului Herța (Materialele Conferinței științifice internaționale
„75 de ani de la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului
Herța – 28 iunie 1940”. Chișinău, 12-13 iunie 2015), Ed. Cartea Juridică, Ed. Serebia,
Chișinău, 2015, 392 p. + foto color.
 O istorie a Basarabiei (grup de autori/redactor științific Anatol Petrencu), Ed.
Serebia, Chișinău, 2015, 424 p.
Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940-august
1944, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2013, 917 p.
Vizionarea filmului: România-hotarul de răsărit al Europei (Râmnicu Vâlcea).
13.30-14.00: Discuții; Ședința de totalizare

Turnul Dezrobirii Basarabiei

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_HertaImaginea de pe Coperta de prezentare a Conferinței „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, reprezintă  Turnul Dezrobirii Basarabiei, un monument de peste 30 metri realizat în anul 1942 de Octav Doicescu și Dumitru Ghiulamila și amplasat în municipiul Chișinău (azi în Republica Moldova). La dezvelire, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți Regele Mihai al României și Mihai Antonescu.

Monumentul a fost construit din inițiativa Guvernământului Basarabiei, pe locul de unde mareșalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit și a condus operațiile pentru eliberarea orașului Chișinău.

Monumentul se afla pe o colină în fața orașului Chișinău, pe drumul dispre Ungheni. La el au lucrat peste 500 de muncitori timp de 60 de zile, în lunile august-octombrie 1942, folosind piatră scoasă din carierele de la Ghidighici și Cricova.

Ansamblul construcției era format din trei părți: Turnul, Blocul de piatră cu pisanie, Colonada (propilee)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (1)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (7)

Turnul, de formă pătrată și o înălțime de circa 30 de metri, avea pe fețele lui încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stemele României, Basarabiei, Moldovei si a unor județe si orașe importante.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (5)

Intrarea în turn era străjuită de un basorelief cu un fragment din Columna lui Traian precum și de următoarele cuvinte „Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (3)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (8)

În interiorul turnului se afla o scară elicoidală care ducea la o cameră de rugă.

Blocul de piatră cu pisania se afla în fața turnului. Blocul era masiv de aproape 8 metri înălțime.

Colonada (propileele) era formată din 24 de stâlpi din piatră pe care erau înscrise numele unităților care au luptat pentru eliberarea Chișinăului.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (2)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (6)

Întregul monument a fost distrus de către „eliberatorii” sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944. În prezent, locația este acoperită cu un strat gros de gunoi industrial. (conform wikipedia)

Surse ale România Breaking News – RBN Press, din R. Moldova, confirmă că există un interes deosebit, manifestat de diferiți oameni de cultură și o serie de asociații obșteștești care vor se refacă celebrul monument pe amplasamentul său inițial (azi localitatea Ghidighici din RM), însă aceștia au întâmpinat de fiecare dată  piedici și impotriviri fățișe atât din partea autorităților Republicii Moldova cât și din partea unor persoane și organizații pro-ruse, care de multe ori s-au soldat chiar cu amenințări la adresa vieții celor care au dorit inițierea acestui proiect.

Publicat de  Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

,

Republicat din 13 Iun 2015 @ 15:55

SĂ NU NE RĂZBUNAȚI!

1941 – În noaptea de 12-13 iunie are loc primul val de deportări sovietice din RSSM și Nordul Bucovinei

Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice.

Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întîmplate, neînțelegînd unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaților le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar – în unele sate – în căruțe, fiind duși pînă la gara de trenuri.

În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrînii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă și hrană.

Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.

În Basarabia, 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane – din stația Basarabeasca, 44 vagoane – din stația Căușeni, 48 vagoane – din stația Tighina, 187 vagoane – din stația Chișinău, 48 vagoane – din stația Ungheni, 83 vagoane – din stația Ocnița, 133 vagoane – din stația Bălți, 73 vagoane – din stația Florești, 40 vagoane – din stația Rîbnița, 38 vagoane – din stația Bolgrad, 103 vagoane – din stația Arțiz, 340 vagoane – din stația Cernăuți.

Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămîni. Condițiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mîncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspîndit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, cîtorva persoane li se permitea să iasă pentru cîteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împușcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morții.

Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soție și copii și dus în lagărul de muncă forțată, în GULAG. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși în Siberia sau Kazahstan.

Cei deportați în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrîn, erau repartizați la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești. Pentru munca depusă nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.

Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane.

Estimarea numărului de victime

Numărul celor deportați se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaților ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane.

12-13 iunie 1941: Deportari (Date de arhivă prezentate de Vasile SOARE în lucrarea „PREZENȚA ROMÂNILOR ÎN KAZAHSTAN – ISTORIE ȘI DESTIN”
Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, din Basarabia și nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate („membri ai organizațiilor contrarevoluționare și alte elemente antisovietice”) și 24.360 au fost deportate.

Din acest total, doar din RSS Moldovenească au fost ridicate 18.392 persoane – 4507 „capi de familie” arestați (4342 din considerente politice și 165 cu dosare penale) și 13.885 persoane deportate.

În gările de unde au fost transportați, cei arestați au fost separați de familii și încărcați în eșaloane speciale. Ulterior, ajunși în lagăre, aceștia au fost supuși unor represiuni dure, mulți fiind condamnați la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”.

Deportarea din Basarabia și Bucovina s-a făcut cu vagoane de vite în Siberia și Kazahstan (pentru Chișinău au fost repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernăuți 340 vagoane).

Un raport din octombrie 1941 arată că în GULAG, la acea dată, „din RSS Moldovenească se află 22.648 de persoane, în colonii din RSS Kazahă (9954 pers.), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6085 persoane, dispersate în 41 de raioane), Novosibirsk (5787) și Krasnoiarsk (470)”.

Românii deportați din Bucovina au fost incluși în statistică ca provenind din regiunile din vestul Ucrainei.

În Kazahstan, deportații români basarabeni au fost repartizați în colonii din regiunile Aktubinsk (6195), Kzâl-Orda (1024) și Kazahstanul de Sud (2735).

 

 (Surse: istoria.md,  romania-rusia.info/Deportari)

Redacția România Breaking News – RBN Press vă invită să vizionați tulburătoarele documentare și mărturii despre drama deportaților români din Basarabia:

Video – Deportarile romanilor basarabeni in Siberia (filme documentare, înregistrări de la dezbateri): 

Raportul secret: BASARABIA! Deportarile.(1)

Raportul secret BASARABIA! Deportarile (2 )

Video:Mărturii despre suferințele românilor basarabeni deportați în Siberia

*Mărturii despre suferințele românilor basarabeni deportați în Siberiasusținută joi, 05 noiembrie 2015, orele 17.00, la Curtea Brâncovenească

Video:Deportarile romanilor basarabeni in Siberia (film documentar). Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia. Un film realizat de Fundatia Patintele Arsenie Boca si Fundatia Sfintii Inchisorilor.

Alte deportări și represiuni (continuare)…

6-7 iulie 1949: Deportari

(operațiune denumită conspirativ „IUG”/Sud), s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoțită de un act adițional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie”, operațiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, și să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.

Documente de arhiva indică participarea la desfășurarea acestei operațiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduși din alte republici, 13.774 ofițeri și soldați și a 4.705 activiști de partid din Moldova.

Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicați și au fost pregătite 30 de eșaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportați au fost transportați în Siberia (Ținutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni și Tomsk) și RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud și Jambul).

In fapt, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 persoane, din care 9864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciștii”, de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”.

De notat că acestor „deportați pe vecie” li s-au confiscat averile și li s-a interzis să-și ia cu ei bunuri materiale.

1 aprilie 1951: Deportari

Operațiunea s-a numit conspirativ „SEVER”/Nord și a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr. 667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane”.

Acțiunea a început la ora 04,00 și s-a încheiat la ora 20,00 în aceeași zi. Au fost arestate și deportate în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii), în special acuzate de apartenență la secta religioasă „Martorii lui Iehova”.

La această operațiune au participat 546 de „lucrători operativi” ai Securității, 1127 ofițeri și soldați din Ministerul Securității, 275 ofițeri și soldați de miliție și 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova. Deportarea s-a făcut în două eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951. Pe drum s-au născut câțiva copii și au murit câteva persoane bolnave.

1951: Deportari

Un proiect „strict secret” de Hotărâre a Președintelui Consiliului de Miniștri al URSS „Cu privire la strămutarea suplimentară de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, adepților sectelor ilegale ale iehoviștilor, inocentiștilor, arhangheliștilor, sâmbotiștilor, cincizeciștilor adventist-reformiștilor și membrilor lor de familie” prevedea deportarea a 5917 de persoane în aprilie 1953 în regiunea Kurgan din Siberia și RSS Kazahă, în conformitate cu Hotărârile Consiliului de Miniștri al URSS nr.1290-467cc din 6 aprilie 1949 și nr.667-339cc din 3 martie 1951.

In jur de 550.000 romani deportati intre 28 iunie 1940 și 1948
1940: Recrutările forțate pentru muncă în URSS

Prin Hotărârea nr. 39 din 9 august 1940, Consiliul Economic al Guvernuluii URSS a dispus „recrutarea în localitățile rurale ale Basarabiei a 20 de mii de muncitori”, iar la 28 august 1940 conducerii Chișinăului I s-au cerut „recrutări suplimentare în județele RSS Moldovenești”.

Rezultatul-până la 29 noiembrie 1940, din Basarabia organele sovietice au recrutat și trimis în diverse regiuni industriale ale URSS, inclusiv în Kazahstan, în bazinul carbonifer Karaganda, cca.56 mii de persoane de origine română. În locul lor, au fost aduși în Basarabia 13 mii de ofițeri NKVD și de armată, învațători din Ucraina, Rusia, Belarus, care au predat limba rusă obligatorie timp de un an. Acesta a fost începutul deznaționalizării provinciilor românești ocupate.

Unele surse indică faptul că, între anii 1948-1960, 196 mii de „moldoveni” au fost recrutați și trimiși la muncă pe șantierele sovietice.

1946 – 1947: Foametea provocată de Stalin

aproximativ 300.000 de români morți

„Trăim foarte greu, oamenii mor – mănâncă buruiene prin pădure, iar seara, întorcându-se acasă, mor pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului nici că-i pasă…” (raionul Kotovsk).

„La noi foarte mulți au murit de foame și continuă și acum să moară. Oamenii mănâncă cai morți, țistari și alte scârboșenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni… (raionul Dubăsari).

„Oamenii merg legânându-se, ca beți, de foame. În multe sate au rămas casele pustii, pentru că stăpânii lor au murit de foame…” (raionul Sângerei).

„Poporul îndură o foamete chinuitoare, statul nu-și bate capul de asta, oamenii mor în floarea vârstei, dacă au scăpat de moarte pe front, mor acum de foame… zilnic mor câte 5-7 oameni, uneori și mai mulți, cadavrele stau împrăștiate pe drum…” (raionul Tiraspol).

„În satul nostru n-au mai rămas decât 30% din locuitori, iar ceilalți au murit și mor de foame, nici chiar pe front nu și-au pierdut viața atâția oameni…” (raionul Bălți).

„Trăim timpuri grele, încât oamenii mănâncă oameni. Sânt înmormântați câte 50 de oameni pe zi. Te prinde o mare groază – n-avem fărâmă de pâine și oamenii mor ca muștele…” (raionul Orhei).

„Bântuie o foamete de care nu s-a mai văzut. Oamenii mor ca muștele, pe zi ce trece mor tot mai mulți…” (raionul Bujor).

„De mare ce-i foametea, oamenii mănâncă pisici, câini, șoareci, cai și unii pe alții. Zilnic mor de foame 10-15 oameni, nici nu mai este unde să-i înmormântezi. Nu-mi mai ajung puteri să trăiesc așa și mai departe…” (raionul Vulcănești).

Relatări din cartea dlui Valeriu Pasat ” Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldovenești. 1940-1940″, ROSSPEN, 2006, p.157-158

1956: Stramutari de populatie

prin trimiterile la lucrările de desțelenire a stepelor Kazahstanului demarate de Nikita Hrușciov în 1956 si trimiterea prin „detașamentele de komsomoli

1941: Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari

Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari: Cel mai mare a fost „Spassk nr. 99”, inființat in iulie 1941 pe structura Diviziunii Spassk a „Karlag”-ului NKVD, situat la 45 km de orașul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de extracție a cuprului „Spassk”. Dintr-un total de 66.160 de prizonieri, 6.740 de prizonieri au fost de naționalitate română. La aceștia se adaugă un numar de peste o mie de prizonieri de alta naționalitate, care au luptat in Armata Română, având probabil cetațenia română la acea vreme (evrei, ucraineni, armeni, „moldoveni”). (Vasile SOARE : Prizonierii militari si civili romani detinuti in lagarele de concentrare staliniste de pe teritoriul regiunii Karaganda, Kazahstan, in perioada 1941-1950)

 

Publicat de România Breaking News – romaniabreakingnews.ro

,

Cu foarte puțin timp în urmă, în parlamentul Republicii Moldova, un deputat, după un discurs dur îndreptat contra simpatizanților României din RM, a rupt în public harta României Mari. Poate că e dreptul său, dar aș dori să-i transmit acestui deputat unele date istorice care, dacă le-ar fi cunoscut, poate nu s-ar fi grăbit să facă acest gest. Să-i explic ce ar fi fost Basarabia dacă din 1918 nu ar fi făcut parte din România Mare, cea pe care o detestă în așa măsură încât să rupă această hartă ce reprezintă o bucată de istorie. Iar în această perioadă istorică de 22 de ani, între 1918 și 1940, Basarabia s-a aflat la adăpost de cel mai criminal regim pe care l-a cunoscut omenirea, regimul comunist.

Deputatul socialist Vlad Bătrâncea rupând harta României Mari

Înainte să vă descriu, pe bază de documente, cum ar fi arătat Basarabia dacă în 1918 nu s-ar fi unit cu România, e necesară o foarte scurtă privire retrospectivă istorică.

Basarabia până la 1918

Până la 1812, Basarabia a fost parte integrată a voivodatului Moldovei. Nicăieri, niciunde, în niciun document sau cronică, în nicio scrisoare a domnilor moldoveni sau chiar a dușmanilor acestora, nu apare vreo referire că teritoriul dintre Prut și Nistru ar fi cumva deosebit cu ceva, teritorial sau al neamului ce-l stăpânea, ar fi fost cu ceva deosebit față de Moldova dintre Prut și Carpați. Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ion Vodă cel Cumplit, și mulți alții, inclusiv domnii fanarioți, au stăpânit, au administrat și s-au luptat pe aceste teritorii comune, de la Nistru până la Carpați, și de multe ori dincolo de Nistru.

Prutul nu a fost niciodată hotar

Chiar și atunci, în scurte perioade, în care erau doi conducători, ca de exemplu în timpul fiilor lui Alexandru cel Bun, Ștefan și Iliaș, țara era oarecum împărțită nu pe Prut, ci între nord și sud, în Țara de Sus și Țara de Jos. Prutul nu a fost sub nicio formă și în nici un moment până la 1812, hotar de țară sau hotar intern, la fel cum nu a fost vreodată Siretul.

Nu același lucru se poate spune despre alte provincii medievale, care nu au avut unitatea teritorială a voivodatului Moldovei, ba chiar au fost împărțiți în provincii care de multe ori s-au luptat între ele. Să ne amintim cazurile Burgundiei și Franței, care acum fac parte din Franța, al regatelor și provinciilor italiene care sute de ani s-au luptat între ele și acum fac parte din Italia, de cazul landurilor germane care se unesc abia la 1870, în rest istoria lor medievală este plină de conflicte și războaie fratricide.

Puteți să-mi dați un exemplu de război între Basarabia și voivodatul Moldovei, sau și mai puțin, de vreo dispută teritorială, sau vreun act în care ar apărea vreo diferență între locuitorii din stânga și din dreapta Prutului?

Există cumva vreo scriere anterioară lui 1812 care să facă vreo diferență între locuitorii din stânga și din dreapta Prutului? Dacă da, publicați-o, dacă nu, toată teoria referitoare la un popor diferit la stânga Prutului e o tâmpenie, ca și cei ce o susțin și promovează. Se pot da multe nume de contemporani, majoritatea zdrobitoare în stânga acestui râu.

La 1812, lucrurile se schimbă. În urma războiului ruso-otoman din 1806-1812, Rusia ocupă ambele țări române, dar amenințați de invazia pregătită de Napoleon și declanșată în 1812, ei se mulțumesc cu Basarabia, deși ceruseră în tratatul de pace mult mai mult, respectiv ambele țări românești. Provincia de până la Prut e botezată Basarabia, fără vreo noimă sau logică istorică, din moment ce Basarabii stăpâniseră doar Bugeacul în secolul XIV, dar era doar o păcăleală rusească pentru tratatul de pace. Despre asta s-a scris destul de mult, nu vreau să insist, am făcut-o în alte articole.

Soarta Basarabiei e decisă, această provincie românească va trăi timp de mai bine de o sută de ani sub apăsarea unui imperiu crud, cel țarist. Românii, sau moldovenii, cum doriți să le spuneți, vor fi lăsați pradă celui mai cumplit experiment de deznaționalizare al timpului, depășit doar de experimentul comunist ce îi va urma. Spre comparație, ce nu au realizat ungurii în o mie de ani în Transilvania, erau pe cale să realizeze rușii în o sută de ani în Basarabia. Respectiv totala deznaționalizare a băștinașilor, locuitorii români. Situația românilor din Basarabia, a drepturilor lor, a fluctuat în funcție de situația imperiului țarist. La 1812 i s-a acordat o mare autonomie, pentru a ușura ideea integrării în marele imperiu, autonomie anulată la 1828, când Basarabia este transformată în simplă gubernie rusească. Drepturile românilor sunt anulate, și așa vor fi cu scurte pauze și excepții, în perioada în care Imperiul Țarist este în declin.

La 1856, în urma înfrângerii din războiul Crimeii, Bugeacul, respectiv sudul Basarabiei, revine la Moldova, fiind pierdut ulterior la 1878. Soarta basarabenilor a fost cruntă, ei fiind deznaționalizați prin toate mijloacele, inclusiv prin biserică, care făcea slujbele doar în limba rusă. Moldovenii aveau drepturi naționale doar atunci când imperiul trecea prin faze de criză, iar când era puternic, pumnul absolutismului țarist se strângea și mai tare, anulând iarăși  toate drepturile cu greu obținute. Din această perioadă provine ideea răspândită de propaganda rusă, preluată de comuniști și accentuată de Rusia postcomunistă, cea conform căreia moldovenii nu sunt români, ci orice altceva, numai români nu. Cu toate că până la 1812 nu a existat vreo frontieră statală, etnică sau culturală, sau de orice altă natură, pe râul Prut, propaganda rusă a reușit, după cum vedem și astăzi, să fie crezută de mulți locuitori a republicii Moldova, vorbitori de limbă română, dar care ei o consideră moldovenească, diferită de limba română. Propaganda rusă a reușit prin metoda aliatului de moment al URSS, al cărei exponent, Goebbels spunea: Mințiți, mințiți, mințiți, ceva tot va rămâne! Au mințit de atâtea ori, încât sunt mulți care cred.

Cu toate că încă din secolul XIX, au fost mari autori ruși, oameni de stat, persoane importante în politica rusă care au recunoscut deschis că acești moldoveni sunt români. Am făcut o mică listă aici, doar o parte dintre ei, aici: Românitatea Basarabiei după autorii ruși. Minciună dejucată chiar de autorii ei.

O Basarabie independentă la 1918?   

Nu insist aici asupra circumstanțelor în care s-a produs actul de la 27 martie 1918, când Basarabia s-a unit cu România. Am făcut-o în alte articole, Curățirea Basarabiei I și II. Dar trebuie amintit în ce circumstanțe groaznice România a găsit resurse ca să aducă liniștea între Prut și Nistru, prin forța armelor, deși situația ei era dintre cele mai cumplite. Deși România e învingătoare la Mărășești și Oituz în vara lui 1917, armata rusă se desființează și cere pace, iar românii, rămași singuri pe imensul front de est, va trebui să ceară și ea armistițiu și să înceapă tratativele ce vor duce la pacea grea de la Buftea-București, pace care nu a fost ratificată niciodată de regele Ferdinand. Rămași singuri, într-o treime din țară, respectiv centrul și nordul Moldovei dintre Prut și Carpați, armata română a trebuit să îndrepte armele spre foștii aliați, un milion de soldați ruși bolșevizați și cuprinși de anarhie ce jefuiau, violau și omorau toată suflarea din spatele frontului. Au plănuit să-l răpească pe rege la Iași și să asasineze întreg guvernul pentru a proclama Republica Bolșevică Română, plan eșuat în urma reacției armatei române ce reinstaurează ordinea și trece la dezarmarea rușilor, de multe ori folosind forța armată. (vezi Primele lupte cu bolșevicii și Bătălia Moldovei în războiul român antibolșevic). Dar rușii alungați din România își fac de cap și se dedau la atrocități în Basarabia, unde se manifesta un puternic curent de renaștere națională, devenind autonomă în decembrie 1917. Basarabia cere ajutorul României. Pentru a-și asigura spatele și depozitele de subzistență din Basarabia, armata română intervine în ianuarie 1918 și duce lupte grele contra rușilor bolșevizați la Tighina și în sudul Basarabiei. La 24 ianuarie 1918 Basarabia devine independentă, iar la 27 martie 1918 decide unirea cu România.

Acest gest este contestat, disprețuit, detestat de adepții moldovenismului. Dar, ca orice teorie falsă, ca și acea a moldovenismului, raționamentul lor nu stă în picioare oricum l-ai privi. Adepții statalității republicii Moldova sunt de asemenea pierduți în spațiu, nu visători. Realitatea geopolitică dură de atunci și de mai târziu nu admitea pentru teritoriul dintre Prut și Nistru decât trei posibilități, care se vor reduce rapid la două.

Una ar fi fost unirea cu Ucraina, din moment ce rada ucraineană a exprimat pretenții teritoriale în acest sens încă din 1917. Dar evoluția evenimentelor, cu desființarea Ucrainei independente în urma acțiunilor bolșevice puțini ani mai târziu au redus această posibilitate. În sensul că în cazul în care Basarabia ar fi fost încorporată Ucrainei, ajungea tot în cadrul URSS la puțină vreme.

A mai fost posibilitatea aleasă de reprezentanții moldoveni, cea a unirii cu România, ceea ce s-a întâmplat și așa a fost istoria, oricât de mult urăsc asta nu numai rușii, dar și moldoveniștii. Și s-a dovedit cea mai bună opțiune, după cum veți vedea mai departe.

A treia posibilitate ar fi fost unirea cu Rusia, devenită mai apoi sovietică și luând ulterior numele de URSS. La asta se reduce și ideea unirii cu Ucraina, care și ea devine parte a statului sovietic, deci în cazul în care Basarabia ar fi mers cu Ucraina, tot în URSS ar fi ajuns.

Posibilitatea unei Basarabii independente la 1918 este total exclusă, practic și istoric, oricât s-ar legăna moldoveniștii în iluzia unui astfel de vis. Autoritățile statale basarabene nu au avut cum să facă față bandelor bolșevice fără căpătâi de pe teritoriu lor, cohortele moldovene organizate de Sfatul Țării erau total depășite de situație, de aceea au cerut ajutor statului român care și-a trimis armata, trupe regulate, disciplinate și călite în focul războiului mondial. Vă faceți cumva iluzia, moldoveniștilor, că armata moldoveană, chiar dacă ar fi fost cât de cât încropită, ar fi putut face față unui atac bolșevic peste Nistru? Sau că bolșevicii lui Lenin v-ar fi lăsat în pace dacă v-ați fi declarat independenți și neutri? O astfel de prostie, de a susține o astfel de idee, denotă o totală necunoaștere a istoriei.

Să facem câteva comparații. Georgia, devenită independentă tot atunci, a fost cotropită de bolșevici în 1921. La ce le-a folosit independența? Chiar nu știți că țelul lui Lenin era Revoluția Mondială, că nu mai trebuiau să existe alte state, ci doar un mare stat mondial bolșevic?

Bolșevicii au atacat Polonia, un stat mult mai puternic, și au fost cu greu înfrânți în 1920, pe Vistula, bătălia care a salvat Polonia independentă. Credeți că Lenin v-ar fi cruțat și iertat, pe ideea că v-ați fi declarat neutri? Numai să vă gândiți a amploarea atacurilor bolșevicilor peste Nistru între 1918 și 1924, ca să vă dați seama cu ce inamic ar fi avut de-a face o Moldovă independentă dintre Nistru și Prut! Am dat câteva exemple despre aceste lupte aici: Lupte antibolșevice după Unire și în Românii și anticomunismul.

Posibilitatea existenței unei Basarabii independente la 1918 sau mai târziu este total exclusă. Chiar dacă regimul comunist ar fi fost răsturnat de ofensivele rușilor albi Vranghel, Denikin sau Kolceak, și la conducerea Rusiei ar fi venit aceștia, soarta Basarabiei independente ar fi fost aceeași. Fiindcă în toate declarațiile lor, în tată corespondența lor cu guvernele Antantei de la care cereau ajutor și susținere, peste tot ei subliniau intenția lor de refacere a Imperiului Țarist între granițele sale, așa cum erau ele la 1914, deci inclusiv Basarabia. Dacă atunci, când erau la strâmtoare, acești lideri ruși albi nu acceptau ideea renunțării la pretențiile lor, credeți că odată ajunși la putere ar fi făcut o excepție pentru Basarabia independentă? Vă îmbătați cu apă rece, tovarăși moldoveniști. Vă mai reamintesc faptul că românii din Corpul Voluntarilor Români din Siberia, constituit din prizonierii români ardeleni și bucovineni luați de armata rusă de la armata austro-ungară și duși în Siberia, unde s-au constituit în unități luptătoare, au refuzat să lupte alături de Kolceak tocmai din cauza faptului că acesta nu dorea să recunoască unirea Basarabiei cu România. Acești români au intrat în luptă și s-au bătut cu mult curaj abia când au fost amenințați direct de bolșevici prin acțiunea lor de partizani și când ofensiva roșie a ajuns la pozițiile lor, vezi Luptătorii români din Siberia.

Deci, moldoveniștilor, Basarabia nu avea cum să supraviețuiască independentă, vă place sau nu această realitate, dar acesta este adevărul crud. La fel și astăzi, se vede pentru oricine, mai puțin pentru adepții statalității Republicii Moldova, țara de la stânga Prutului nu are cum să funcționeze ca un stat viabil. Fără ieșire la mare, fără resurse, bogății naturale sau rezerve ale subsolului, cu o economie agrară dependentă de capriciile vremii, îndatorată peste măsură, Republica Moldova este în pragul intrării în incapacitate de plată.

România îi mai dă ajutor, gaze, curent, ajutoare bănești, dar RM nu are cum să reziste și să susțină un stat de durată.

Mai devreme sau mai târziu, poate foarte devreme, liderii și populația vor trebui să ia o decizie: ori cu România, ori cu Uniunea Euroasiatică, nu există cale de mijloc, oricât ar încerca moldoveniștii să propage această idee absurdă. Mai trebuie să amintesc că 11% din teritoriu este ocupat militar de o putere străină, pe acest teritoriu recunoscut de ONU ca parte a RM Chișinăul nu are nicio autoritate?

Dar, revenind la 1918, o dată detestată de adepții moldovenismului, să facem o comparație și să vedem ce ar fi fost Basarabia dacă nu ar fi existat unirea de la 27 martie 1918, dacă nu ar fi existat protecția statului și armatei române care să țină timp de 22 de ani bolșevismul la est de Nistru.

Ce-ar fi fost dacă?

Chiar așa, ce s-ar fi petrecut în Basarabia dacă din 1918 nu ar fi fost între granițele statului român și nu ar fi beneficiat de protecția acestuia și a armatei sale?

Cred că am lămurit mai sus faptul că Basarabia nu ar fi avut cum să fie independentă, că în cazul în care armata română ar fi decis să rămână pe malul drept al Prutului, Basarabia ar fi ajuns, la fel ca și Georgia, între granițele URSS, cel târziu în 1920. Și ar fi pătimit la fel ca și Ucraina, ca parte a ei. Nu mă refer numai la Holodomor, marea foamete din Ucraina din 1932-1933, ci la evenimentele mult mai apropiate de 1918, și chiar necunoscute, respectiv anii 1919-1922.

A fost un cumplit război civil în întreaga Rusie, război care a făcut victime cât jumătate din totalul celor din războiul mondial abia încheiat. Iar foametea a fost un fenomen endemic pe întreg cuprinsul Rusiei, așa cum a rămas ea după 1917. Dacă Basarabia ar fi rămas în cuprinsul Rusiei, și ea ar fi suferit aceeași dramă, aceleași atrocități.

Pentru a ilustra despre ce e vorba, voi publica aici câteva rapoarte străine, ca să nu fiu acuzat că dau documente românești, care ar putea fi subiective, după părerea moldoveniștilor care, în discuțiile avute până acum, au dat dovadă de o crasă necunoaștere a istoriei în general, ca să nu mai vorbim de istoria considerată a lor proprie, a Basarabiei.

Am avut parte doar de sloganuri și nimic mai mult, din păcate. Încă mai aștept un moldovenist care să vină cu argumente clare, istorice, și cu care să se poată discuta. Până atunci, citiți ce soartă ar fi avut Basarabia dacă nu s-ar fi unit cu România în 1918.

Țărani din guvernământul Berdiansk cu picioarele umflate din cauza foamei, aprilie 1922

Pentru asta, e suficient să vedem ce s-a întâmplat în imediata vecinătate, imediat dincolo de Nistru, pe malul stâng al acestuia. Putem, prin extensie, să ajungem la concluzia că aceeași soartă ar fi avut și locuitorii Basarabiei în anii 1919-1922 dacă nu ar fi făcut parte din România Mare, atât de urâtă și detestată de unii de la Chișinău, încât să treacă la ruperea hărții acesteia.

Dar basarabenii au avut șansa să nu trăiască pe pielea proprie ceea ce au pătimit cei din stânga Nistrului, în marea majoritate români, dar care au fost exterminați sub regimul sovietic. Ne amintim de discursul lui Toma Jalbă, român de dincolo de Nistru, care striga la Congresul ostașilor moldoveni în octombrie 1917:

Cui ne lăsați pe noi, moldovenii? De ce suntem rupți din coasta Moldovei și trăim pe celălalt mal al Nistrului? Frații noștri! Nu ne lăsați, nu ne lepădați și nu ne uitați! Și dacă ne veți uita, noi malul Nistrului îl vom săpa și vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!

Da, Toma Jalbă și românii de dincolo de Nistru au fost lăsați în afara granițelor României Mari, și au fost exterminați în mare parte, vezi Zdrobiți și uitați, românii transnistreni. Iar acest fenomen a început mult mai devreme față de cele prezentate în articol, în anii 1919-1922. Să vedem cum s-au petrecut lucrurile.

Basarabia fără Unirea cu România

Fără interbelicul românesc, Basarabia ar fi fost doar o anexă a Transnistriei, spunea cineva pe bună dreptate. Citind cele ce urmează, chiar vă puteți întreba dacă ar mai fi existat Basarabia, fără interbelicul românesc.

Situația tragică a provinciilor rusești la aceea vreme nu se datora numai urmărilor războiului mondial sau ale războiului civil în desfășurare, ci chiar directivelor conducerii bolșevice în frunte cu Lenin. Acesta, pentru a diminua criza din orașe, apărută și în urma naționalizării tutror intreprinderilor cu mai mult de cinci angajați (fapt care va duce la prăbușirea producției și a economiei, 90% din marile întreprinderi deveniseră de stat în 1919 în orașele controlate de bolșevici), ordonă rechiziționarea cerealelor și produselor agricole din zonele rurale. În acest scop se organizează detașamente de rechiziție, formate din gărzi roșii, miliții populare, armată, muncitori de la orașe etc. Aceștia luau toate alimentele găsite la țară, fără a lăsa ceva pentru hrana proprie a țăranului.

Să fie trimise imediat, cu cu rapiditate maximă, în județul Elețk, toate detașamentele alimentare, de recoltare și rechiziționare, cu maximum de batoze și utilaje pentru uscarea rapidă a pâinii. Să se dea sarcina ca județul să fie curățat de tot surplusul de pâine. Asta, probabil, va da câteva milioane de puduri de pâine.

Vladimir Ilici Lenin, către Comisarul Aprovizionării A.D. Țiuriupa, 5 august 1918

Rechiziția cerealelor și mijloacelor alimentare bineînțeles că nu s-a limitat la surplusuri, ci a fost luat tot ce a fost găsit, cei ce s-au opus au fost executați ca și dușmani ai poporului. A fost luată și hrana necesară țăranului, dar și cerealele de sămânță, astfel că recoltele viitoare au fost total compromise, adâncind fenomenul de foamete și în anii următori. Adevărul e că foametea din 1919-1923 a fost mult mai cumplită și mai întinsă decât cea din anii 30 din Ucraina, Holodomorul, localizată mai mult pe teritoriul ucrainean, dar mai puțin mediatizată.

Cadavre ale victimelor foametei din Rusia, foto Crucea Roșie

Referitor la această foamete, ca să puteți afla amplitudinea ei, vă recomand cartea lui Vadim Guzun intitulatăRusia înfometată (1919-1923) Acțiunea umanitară europeană. Documente din arhivele românești. În cele peste 660 de pagini sunt cuprinse 284 de documente oficiale ale vremii, precum și imagini. De această carte, respectiv de documentele prezentate, m-am folosit în unele descrieri și citate de mai jos.

Țăranii se opuneau cum puteau, ascundeau sau îngropau cerealele, uneori le dădeau foc, numai să nu le ia bolșevicii. Alteori se opuneau cu forța, având loc adevărate lupte, iar ulterior au izbucnit mari răscoale înăbușite în sânge de Armata Roșie. Doar în iulie-august 1918 au fost înregistrate peste 200 de revolte împotriva comandourilor de rechiziție ce scotoceau și confiscau toate alimentele ascunse. Într-un sat din regiunea Samara, unde detașamentul a jefuit și a executat sumar câțiva țărani, locuitorii i-au decapitat în somn pe cei 12 membri ai brigăzii de rechiziție și le-au înfipt capetele în pari la intrarea în sat, ca averisment. Trei săptămâni mai târziu, satul este bombardat și ras de pe fața pământului de Armata Roșie.

În 1918 au fost asasinați 200 de membri ai detașamentelor alimentare, în 1919 aproape 5000, iar în 1920 peste 8000. Dar a intervenit armata, alături de organizațiile paramilitare, care la rândul lor au făcut noi rechiziții. Răscoale extinse au loc în întreaga Rusie bolșevică, reprimate dur de Armata Roșie, care beneficia de rații speciale, prin grija liderilor comuniști.

Câteva exemple din satele locuite de români în stânga Nistrului, în Transnistria. Dacă nu era Unirea, am fi vorbit de stânga Prutului. În satul Ploti, județul Balta, a fost asasinat comisarul militar județean Ciorbă, în satul Pesciana, un grup de “bandiți” s-a răfuit cu 10 militari, în volostea Liubormirovski a fost ucis secretarul Coimtetului de Partid Baidacenko, în volostea Gandrabur activistul Iulin, în satul Pujaikovo, județul Balta, o bandă a pătruns în sediul școlii unde își desfășura activitatea comisia pentru impozite, l-a răpit și ucis pe președinte.

Prea puține date avem despre românii transnistreni morți de foame, nu ca rezultat al deportărilor sau execuțiilor în acea perioadă. Am sintetizat niște date cu imagini în articolul Zdrobiți și uitați, românii transnistreni. Cercetările din 1941, pe baza datelor luate de la locuitori, dacă în localitățile de pe malul Nistrului procentele par destul de reduse comparativ cu restul Rusiei (Tărnăuca 3,8%, Sukleia 4,25%, Kragași 3.08%) datorită apropierii de România de unde veneau alimente, în satul Batur, conform datelor medicului satului, Andrei Bărcuță, procentul celor morți de foame este de 51,3% (500 de morți în 1922 și 200 în 1932-3 în timpul Holodomorului). Asta se întâmpla într-o regiune, Ucraina, care în 1917 avea o cotă de exporturi de cereale pe piața europeană mai mare decât a restului Rusiei și a României luate la un loc (17,7% față de 8,85% și 7,98%).

Victimă a foametei 1922

Sunt imposibil de cuantificat victimele foametei din Rusia anilor 1919-1923. Oficiosul Pravda în 1921 admitea că foametea ar afecta în jur de 25 de milioane de suflete. Scopul a fost pentru a sensibiliza opinia publică occidentală pentru a oferi ajutor, fapt care ne spune despre gravitatea situației, din moment ce regimul sovietic își susținea permanent superioritatea. Un apel disperat, dar a cărui difuzare a fost interzisă de Lenin, face și Patriarhul Tihon al Bisericii Ortodoxe Ruse:

Hoiturile au devenit o delicatesă pentru populația lihnită de foame, dar nici acestea nu se găsesc. Peste tot se aud strigăte și gemete. S-a ajuns chiar la antropofagie. Din cele 13 milioane de oameni care mor de foame, numai 2 milioane au primit ajutor. Întindeți mâna și ajutați-i pe frații aflați în suferință!

În regiunea Samara, circa 700000 de persoane pieriseră de foame până în 1921, s-au înmulțit cazurile de canibalism și necrofagie.

Estimările de la 1 aprilie 1922, în al treilea an de foamete, dădeau următoarele cifre pentru Ucraina sovietică, număr de persoane afectate de foamete, pe gubernii:

Zaporojie 902900, Ekaterinoislav 708800, Donetsk 654700, Odessa 400000. La 1 iunie 1922: Zaporojie 948000, Ekaterinoislav 766000, Donetsk 1228700, Odessa 555000. La 1 august 1922: Zaporojie 948000 (74,6% din poulație), Ekaterinoislav 766000 (43,4%), Donetsk 756000 (22,8%), Odessa 555000 (28,6%).

Sunt date din arhivele sovietice. Să vedem ce zic datele OGPU, precursorul NKVD. În februarie 1923, în orașul Ekaterinoslav 47500 de înfometați, iar în orașul Odessa, 90000.

Mai trebuie să repet că, dacă nu exista 27 martie 1918, am fi avut astfel de statistici și pentru Chișinău, Cernăuți, Balta, Tighina sau Comrat?

Copii din orfelinatul din Saratov

 

Victime ale foametei în Donetsk. Foto comisia Nansen

 

Victime ale foametei în Donetsk. Foto comisia Nansen

Despre Odessa, o notă Poliției și Siguranței generale din 5 octombrie 1922 include o notă a comisarului special Udrea Constantin, aflat pe vasul Athanasie Theofanis ce a stat o vreme sechestrat în portul Odessa:

„Pe 15 aprilie a sosit în Odessa și s-a descărcat în magazii un vapor american cu alimente destinate pentru populația din interior. Cum populația din oraș aflase despre acest lucru, vreo 2500 de bărbați, femei și copii au atacat această magazie pentru a-și procura măcar ceva alimente, n-au putut fi opriți decât când autoritățile, servindu-se de două mitraliere, au omorât peste 600 de persoane și au rănit o mulțime.(…) Cât timp am stat acolo, am auzit salve de pușcă, aceasta mi-a atras atenția deoarece ele se auzeau regulat în aceeași direcție, în apropiere de niște fabrici ce erau lângă port. În mod indirect am aflat, prin marinarul basarabean, de la un soldat ce făcea santinelăpe vasul ce fusese capturat, că acolo este locul unde se execută prin împușcare cei judecați și condamnați de bolșevici.”

Donetsk, mamă cu fața umflată de foame

În lucrările sovietice apărute înainte de 1991, victimele foametei din anii 1919-1923 sunt estimate între 5 și 8 milioane, reprezentând circa 5-6% din populație, dar cauzele acestui flagel sunt puse exclusiv pe seama factorilor meteorologici, externi și a războiului, nefiind pusă nicio clipă problema politicii dezastruoase a conducerii sovietice. Totuși, extrapolând cifrele parțiale, din unele regiuni, citate mai sus, credem că cifra a fost intenționat micșorată, regimul comunist nu putea admite o cifră mai aproape de adevăr.

Din 1923 situația s-a mai ameliorat, deși în Ucraina va mai exista o răbufnire în 1925, în primul rând în urma măsurilor luate de guvern, care anulează rechizițiile forțate, instituind un sistem de impozit în produse, lăsând o parte din recoltă țăranului care capătă dreptul de a-și vinde partea lui. La asta se adaugă și ajutorul internațional care reușește să salveze o parte din populația care altfel ar fi fost condamnată. Lenin a înțeles că a greșit și a pus în aplicare planul NEP, noua politică economică, dar care va fi anulată de Stalin câțiva ani mai târziu, când începe colectivizarea agriculturii, cu rezultatele nefaste din anii următori. Lenin a înțeles prea târziu că a greșit, rezultatul fiind milioane de morți de foame. Stalin a făcut-o premeditat, rezultatul fiind alte milioane de morți, de foame, în Gulag sau în fața plutoanelor de execuție.

O mărturie mai presus de orice bănuială

Spuneam că de nevoie, autoritățile sovietice au acceptat, ba chiar au căutat, ajutorul internațional, în momentul în care le-a devenit clar că nu au cum să facă față situației și, mai mult, ar fi riscat să fie răsturnate de masa înfometaților. Sovieticii s-au folosit de personalitățile ruse, ca scriitorul Maxim Gorki, pentru a sensibiliza Occidentul fără a se implica în solicitarea de asistență, altfel gestul lor ar fi echivalat cu recunoașterea eșecului. Totuși, și reprezentanți ai guvernului încep să ceară ajutor străin, Cicerin, comisarul sovietic al Afacerilor Externe, în august 1921 trimite un expozeu al situației vorbind de 18 milioane de înfometați și spunând că va primi orice ajutor, din orice sursă.

Situația din Rusia sovietică nu avea cum să nu sensibilizeze opinia publică din țările imperialiste. La nivelul guvernelor, al Crucii Roșii internaționale se decide intervenția. Liga Națiunilor, precursorul ONU de mai târziu, ia atitudine prin Înaltul Comitet pentru Refugiați, aflat sub președinția unei mari personalități, exploratorul arctic Fridjof Nansen, conducătorul expediției Fram spre Polul Nord, iar ulterior acesteia un pasionat cercetător în biologie și oceanografie. Acest comitet împreună cu președintele său își făcuse un renume prin munca asiduă de repatriere a prizonierilor de război și a refugiaților dislocați în sângerosul conflict dintre 1914-1918, dar și din războiul greco-turc din 1919-1922, contribuind la schimbul de populație care a rezolvat problema refugiaților din ambele tabere. S-a implicat și în rezolvarea problemei refugiaților armeni victime ale genocidului din 1915, pentru înteaga sa activitate fiind laureat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1922. Ei bine, acesta era omul care a preluat problema salvării a cât mai mulți oameni înfometați de pe cuprinsul Rusiei.

Pe lângă călătoriile prin țările europene pentru a solicita sprijin și ajutor, dar și pentru a strânge fonduri, el a întreprins studii la fața locului pentru a cunoaște situația și a lua măsurile necesare, a întreprins călătorii de documentare ]n mai multe regiuni, inclusiv sudul Ucrainei. Dau aici câteva spicuiri din rapoartele sale sau ale emisarilor săi asupra celor văzute la fața locului, unele traduse din limba franceză:

Samara, decembrie 1921:

„Mizeria depășește orice imaginație. În regiunea Dunaekului, care numără 915000 locuitori, 537000 nu au ce să mănânce. În timpul lunilor septembrie, octombrie și noiembrie au avut loc 30405 decese. Mortalitatea crește încontinuu și, până la primăvară, cele 2/3 ale populației vor fi pierit, dacă nu se trimit ajutoare imediate. În oraș, la fiecare pas, se găsesc numeroase cadavre pe străzi. Am văzut eu însumi, pe drum, un cadavru sfâșiat de câini. Am văzut, într-un cimitir, un morman de aproape 45 de cadavre fără haine, acestea fiindu-le luate de oameni…”  

Victime ale foametei în Herson

Victime ale foametei în Herson

Transmis din Moscova în noiembrie și decembrie 1921:

„Între 20 și 30 de milioane de ființe umane suferă de foame și 10 milioane dintre ei sunt amenințați de perspectiva morții prin inaniție. Populații întregi din Rusia centrală sunt pe punctul dispariției. (…) Rapoartele ce le primesc în acest moment din Saratov, Samara, Simbirsk, Kazan și mai ales Ufa, Oremburg sau Republica Kirghiză, fac un tablou groaznic al ravagiilor foametei. În cele mai multe cazuri, ajutorul trebuie dus în satele depărtate de stațiile de cale ferată, locuitorii acestora nefiind capabili să facă efortul de a se deplasa. (…) Este absolut necesar să fie trimis grâul pentru semănăturile de primăvară, pentru care câmpurile sunt pregătite, dar nu mai există semințe.”

31 ianuarie 1922, Oremburg, Republica Bașchiră:

„Foametea a atins un asemenea grad încât a dus la crime, părinți devorându-și copii. Pot cita cazuri a căror autenticitate e sigură. În satul Tuliakova, comuna Ardolanovski, cantonul Iarmatenski, un bărbat pe nume Tuvhatulla Hallin a mâncat cadavrul fratelui său Halibulla, în vârstă de 28 de ani. O femeie din același sat, Housna, și-a mâncat doi dintre copii, un băiat Dom Mariam și o fată Mennah Meta. Un bărbat pe nume Ahsam, din același sat, și-a devorat fiica, Shamsiamalla. Foametea a atins punctul culminant și se poate vorbi despre cazuri oribile de canibalism zilnice în tot districtul Gorny ce ține de biroul din Orenburg.”

Discurs Fr. Nansen la Liga Națiunilor, februarie 1922:

„Foametea din Rusia este foametea cea mai cumplită înregistrată în istoria lumii. Au mai fost mari fenomene de acest gen în regiunile cele mai sărace din India și China. Dar aceasta a izbucnit în regiunile cele mai prospere și mai bogate în cereale din Europa. Este cumplită, incomparabil mai groaznică decât tot ce aș fi putut crede până acum. Situația depășeșete previziunile mele cele mai pesimiste.

Zona afectată este mult mai întinsă decât am prevăzut, și nu este locuită de 15 milioane de suflete, cum am crezut, ci de mai bine de 33 de milioane, dintre care minim 19 milioane sunt direct și serios amenințați de a muri de foame, și din care mai multe milioane sunt deja condamnați. Dar, ar fi mai puțin de 10 milioane de vieți care ar mai putea fi salvate…

Fetiță înfometată, Buguruslan, 1921

Raport al d-lui Gorovin, reprezentant al d-lui Nansen, în urma anchetei efectuate la sfârșitul lui ianuarie 1922 în regiunile Samara, Saratov și Buluzuk. A fost însoțit de Sir Benjamin Robertson, comisar britanic, și de dr. Pardo, care va muri de tifos.

„Situația e de un tragism indescriptibil, este dificil de înțeles imensitatea problemelor fără a fi acolo. (…) Sute de sate pierdute în nămeți, fără niciun fel de hrană. (…) Războiul civil a avut ca efect grele rechiziții ale guvernului, din recolta precedentă dispărând totul. Țăranii au ajuns în pragul iernii fără nicio rezervă. (…) Multe sate sunt total abandonate, iar în cele care le-am vizitat, am constatat o diminuare a populației cu 20% față de septembrie 1921. Locuitorii rămași în viață trăiesc exclusiv din ajutoarele guvernului sau din asistența străină. Împinși de foame, ei consumă iarbă și materii improprii alimentației. Rațiile guvernamentale au salvat de la moarte cam o zecime din populație, ajutorul străin se concentrează spre salvarea copiilor, dar și în acest domeniu, nu reușesc la mai mult de o treime din necesar. 70% din populația de șase milioane de locuitori ai acestor două provincii este condamnată la moarte în cazul în care ajutoare suplimentare nu sunt imediat trimise. În toate satele prin care am trecut, am văzut familii întreg stingându-se puțin câte puțin, majoritatea locuitorilor sunt extrem de slăbiți.(…) Am văzut noi înșine, în orașul Buzuluk, cadavrele oamenilor morți de foame întinse pe străzi, copii agonizând. Agravarea situației este foarte probabilă dacă nu se sporesc ajutoarele și nu se rezolvă problemele de transport.”

Morți de foame, Buzuluk, 1922

M. Kogan, reprezentant al Crucii Roșii ucrainene, scrisoare din Odessa, 4 decembrie 1921, despre situația copiilor orfani ai foametei din oraș:

„Toți copii din oraș suferă. Mulți din acești nefericiți sunt abrutizați de foame până în pragul sinuciderii. Se găsesc peste tot atât de mulți orfani, cărora părinții le-au dat ultimele rezerve înainte de a muri. Foarte curând, moartea de foame a părinților i-a lăsat pe acești copii fără niciun sprijin. Aceștia sunt internați în orfelinate despre care reprezentanții Crucii Roșii internaționale spun că sunt într-o stare deplorabilă. Dar ce se poate face când hrana, încălzirea și hainele lipsesc cu desăvârșire? La cei 12632 copii internați în orfelinatele din Odessa urmează să li se adauge în scurt timp încă 15000 porniți din regiunile învecinate afectate de foamete. Cei porniți de pe Volga sunt într-o stare deplorabilă, trenurile opresc în fiecare stație pentru a descărca copii morți pe drum de foame și frig.”

Raport al deplasarii în anchetă economică în Ucraina a dl. Jean de Lubersac, expert economic al dr. Nansen, iunie 1922. Acesta trece frontiera polono-ucraineană pe la Zdolbounovo, unde se îngrămădiseră o mulțime de refugiați ce susțineau că sunt polonezi pentru a fi lăsați să treacă în Polonia. Am văzut în gară mulți morți, femei și copii, și multe persoane contaminate fără îndoială de tifos exantematic. Acești bolnavi, acoperiți de paraziți, propagă boala mai cu seamă la cei ce trec prin gară. Relatarea continuă cu călătoria spre Odessa.

„Toate gările între Harkov și Odessa prezintă același spectacol înspăimântător. Pretutindeni bolile, foametea și moartea. Totuși, gara din Kremenciug merită o mențiune specială, ce depășește ororile tuturor scenelor de văzute până atunci. Oamenii întinși în gară au picioarele atât de umflate încât se pune întrebarea dacă aparțin cu adevărat unor ființe umane. Brațele descărnate ale acestor nenorociți nu mai au decât piele și os. Linia albă a dinților taie pe la mijloc figurile de muribunzi. Un copil m-a impresionat deosebit. De vreo cinci ani, părea un bătrân ce se târa pe genunchi, nu putea umbla, deoarece picioarele sale nu erau altceva decât răni acoperite de sânge închegat. Toți acești  toate gunoaiele abandonate în gară.

În Odessa, situația era mai bună în zona centrală, unde își desfășurau activitatea comisiile internaționale de ajutor. Dar spre periferii, curțile bisericilor sunt pline de oameni întinși la pământ, muribunzi în așteptarea sfârșitului. Suferințele le sunt groaznice, iar gemetele lor înspăimântătoare umplu orașul. Le trebuie cinci zile mașinilor ce cară morții să-și îndeplinească misiunea în tot orașul. Fiecare dintre aceste transporturi duce între 400 și 450 de cadavre. Una din consecințele nefaste din punct de vedere al igienei este faptul că morții ajung să rămână pe străzi și 4-5 zile, înainte de a fi adunați și transportați la gropile comune în care sunt aruncați după ce sunt dezbrăcați de haine. Se pot vedea cadavre parțial mâncate de șobolani. Altele sunt devorate de nenorociții torturați de foame și care nu ezită să mănânce aceste corpuri umane în descompunere.”

Situația generală în Ucraina:

„Toată partea meridională a Ucrainei, la sud de Harkov, este într-o stare de foamete înspăimântătoare. Multe sate au pierdut și 85% din populație. În aceste întregi regiuni, copii nu pot ieși pe stradă de frică să nu fie mâncați. Cazurile de antropofagie sunt nenumărate și s-a renunțat a mai fi menționate. Se citează un caz de troc monstruos, un copil în schimbul a patru kilograme de pâine. Părinții, împinși de mizerie, sacrifică unul dintre copii pentru a le putea da ceva să mănânce celorlalți. Aceste cazuri sunt cunoscute, verificate și controlate de persoane demne de crezare. Crimeea este într-o stare de mizerie indescriptibilă. Din cei 800000 de locuitori, 500000 suferă de foame și 300000 vor muri înainte de noua recoltă.”

Cred că sunt suficiente exemple, dacă doriți  mai multe, consultați cartea citată mai sus, a lui Vadim Guzun.

Recunoștință

Comisarii, soldații Armatei Roșii aveau parte de tratament preferențial pentru a li se asigura loialitatea, iar permanent comunicatele oficiale dădeau vina pentru situația grea pe imperialiștii lacomi, asupra cărora soldații clasei muncitoare trebuiau să năvălească pentru a le lua alimentele necesare sovieticilor. Primele vizate sunt, desigur, România și Polonia. Majoritatea rapoartelor Poliției și Siguranței din Basarabia spun despre concentrările de trupe și pregătirile de atac ale bolșevicilor peste Nistru, singura cale de a-și procura cereale fiind ideea de a fi luate cu forța din Basarabia și România. La sosirea lui Troțki la Odessa, în vara lui 1921, se pune în circulație zvonul că foametea va determina pe bolșevici să declare război României și să intre în Basarabia.

Cum se pot explica atacurile permanente, luptele pe graniță, incursiunile bandelor bolșevice peste Nistru, în Basarabia între 1919 și 1924, culminând cu Tatar-Bunar?

Regiunea de frontieră cu România declarată zonă de război, concentrări de trupe, uneori chiar și 50000 de soldați masați pe frontieră (15 divizii de infanterie și 4 de cavalerie). Dar acțiunile teroriste prin agenți infiltrați ce atacau populația, provocau deraieri de trenuri, împușcau oficiali români în întreaga Basarabie? Concentrările de trupe pe Nistru, permanentele încălcări ale frontierei, persecuția populației românești care se refugiază cu miile în Basarabia, numai în iulie 1920 fiind vorba de peste o mie de români, bărbați, femei și copii trecuți peste Nistru. Mai multe în Zdrobiți și uitați, românii transnistreni.

Chiar cu situația internă gravă, Rusia sovietică continuă atacurile și provocările  peste Nistru, culminând cu Tatar-Bunar,  vezi mai multe în Lupte antibolșevice după Unire. Cu toate acestea, la solicitarea Crucii Roșii de la Berna și a Înaltului Comitet pentru Refugiați al Ligii Națiunilor, a președintelui acestui comitet, exploratorul norvegian Fridjof Nansen, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1922, pentru activitatea sa de repatriere a refugiaților și prizonierilor de război precum și pentru activitatea de strângere și trimitere de ajutoare pentru înfometații din patria Sovietelor, România se implică trimițând alimente, cereale, susținând cantine pe teritoriul transnistrean, permițând folosirea porturilor și căilor sale ferate pentru transportul ajutoarelor destinate înfometaților sovietici. Spre exemplu, adresa Ministerului de Interne nr 27735/1922:Comisia însărcinată cu ajutorarea populației din Rusia a luat inițiativa înființării de cantine în mai multe puncte de pe malul stâng al Nistrului pentru hrănirea copiilor înfometați, și anume: o cantină pentru 500 de copii la Tiraspol, alta la fel la Moghilev, alta la fel în Dubăsari, și două sau trei în regiunea Râbnița-Kamenca pentru un număr total de 1000 de copii. Urmează în amănunt cantitățile de alimente necesare săptămânal pentru funcționarea acestor cantine.

Telegrama care anunță decizia guvernului român de a participa la acțiunea umanitară în favoarea Rusiei sovietice, 19 august 1921

Telegrama care anunță decizia guvernului român de a participa la acțiunea umanitară în favoarea Rusiei sovietice, 19 august 1921

În acel an au fost sute de acțiuni teroriste bolșevice în Basarabia, susținute de guvernul sovietic

Asta cu toate că statul român avea de întreținut mii de refugiați fugiți din Rusia sovietică, inclusiv hatmanul Mahno s-a refugiat în România. Totuși, România s-a implicat și a trimis ajutor alimentar pentru a salva oamenii amenințați cu pieirea prin înfomatare.

O dovedesc documentele, dar și scrisorile de mulțumire, inclusiv din partea Înaltului Comisar Fridjof Nansen.

Scrisoarea de mulțumire a Înaltului Comisar F. Nansen către guvernul român pentru implicarea în ajutorarea victimelor foametei din Rusia sovietică 

Răsplata și recunoștința sovietelor?

Tezaurul românesc depus la Moscova jefuit, atacuri militare în continuare, dușmănie pe față, terorism, apoi raptul din 1940. Iar printre soldații Armatei Roșii ce au intrat în Basarabia și în nordul Bucovinei în 1940 s-au aflat și cei a căror viață, copii find, le-a fost salvată și de ajutoarele alimentare românești în anii foametei 1919-1923.

Naivi moldoveniști, încă mai credeți că Rusia sovietică ar fi lăsat liberă și independentă mica Basarabie, dacă ea nu s-ar fi unit cu România? Ați uitat oare faptul că, după înghițirea voastră în Uniunea Sovietică în 1945, comuniștii v-au și fericit cu o foamete în 1946-1947, poate tocmai fiindcă le-ați pierdut pe cele din 1919-1923 și 1931-1933? Și nu ați avut parte de ororile primelor două tocmai fiindcă ați fost în cadrul statului român, care v-a ocrotit și apărat! Și drept mulțumire, un deputat al vostru rupe harta țării care i-a ocrotit bunicii și părinții să nu moară de foame, să nu treacă prin cumplitele clipe în care, înnebuniți de foame, să decidă să-și devoreze copii! Altfel, poate nici el, acel individ, nu ar fi existat astăzi, să poată să facă un astfel de gest!  – Cristian Negrea

Vezi articol Video: Gest extrem antiromânesc! Harta României Mari ruptă în Parlamentul R. Moldova de antiromânul Vlad Bătrîncea – deputat socialist

 

Publicat de Cristian Negrearomaniabreakingnews.ro

 

,

Motto:

Un înțelept face din veninul său interior remediu pentru sine; sau precept de tămăduire pentru semeni… Însă cine nu se luptă în contra Răului, s-a și predat deja inamicului.

Constantin Brâncuși

Reflexii ale istoricului Robert Stănciugel pe marginea celor dicutate în cadrul „Aniversării celor 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România la Parlamentul României” în cadrul căreia a avut loc dezbaterea  cu tema „27 martie – ISTORIE, ASPIRAȚIE, PERSPECTIVE”

dr.Robert_Stanciugel

Trentino – Tirolul de Sud – este una din cele 5 regiuni cu statut autonom din Italia și se află în partea de nord, la granița cu Austria.

În anul 1919, prin Tratatul de Pace de la Saint-Germain, regiunea Tirolul de Sud este anexată definitiv de Italia.

De la acea dată până în prezent, Austria a avut și are un departament guvernamental care se ocupă special de revenirea acestei regiuni la patria-mamă!

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Germania a fost divizată în patru zone de ocupație. Vechea capitală a Germaniei, Berlinul, ca sediu al Comisiei Aliate de Control, a fost împărțită în patru zone de ocupație corespunzătoare. Deși, la început, intențiile puterilor învingătoare erau de a guverna împreună Germania în granițele stabilite în anul 1947, izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupație franceză, britanică și americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949. Ca ripostă, în zona de ocupație sovietică a Berlinului avea să fie proclamată, în același an, Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul Răsăritean.

Republica Federală Germania, de la apariția ei și până la căderea Zidului Berlinului, a avut un departament guvernamental care avea ca scop crearea premiselor de unificare a celor două Germanii.

După cum se cunoaște Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, este (nu a fost), pentru simplul fapt că efectele lui se pot vedea și astăzi, un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de șeful guvernului și ministrul de externe a URSS Molotov și ministrul de externe german Ribbentrop, în prezența lui Stalin.

Consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov au fost practic continuate de Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, o nouă diviziune a sferelor de influență în Europa, vestul urmând a se afla sub influența Statelor Unite ale Americii, iar estul, sub influența Uniunii Sovietice.

Întrebarea care se pune astăzi este următoarea:

Care este departamentul guvernamental care are atribuțiuni clare și precise în renegocierea Pactului Ribbentrop-Molotov și a Pactului Churchill-Roosevelt-Stalin?

Prin încheierea acestor două tratate, România a avut numai și numai de pierdut!

Prin renegocierea Pactului Ribbentrop-Molotov, pe căi diplomatice, Basarabia revine la patria-mamă, fără a mai avea manifestări de astăzi din stradă, iar cazul renegocierii Pactului Churchill-Roosevelt-Stalin, România scapă de sub influența Rusiei!

Dar…! Părerea mea personală, este că nu se vrea!

Există națiuni nefericite, blestemate, care își erodează energiile naționale lamentându-se între patimi și răstigniri.

O astfel de națiune suntem și noi, pentru că de la 1948 încoace nu am avut oameni politici legați cu sufletul de neamul românesc, de țară, mai întâi, și după aceea, de interese partinice sau politice egoiste.

Timp de o jumătate de veac sfânta lașitate românească ne-a strivit, ne-a răvășit inimile și a erodat energiile naționale lamentându-ne între pătimiri, răstigniri și moarte.

“De facto”, un om politic este judecat nu după retorica vânturată și bunele intenții, ci după foloasele aduse comunității naționale, deci vorbim de fapte, ce face el pentru întregul său neam, din țară sau de peste hotarele acestei țări.

Oamenii noștri politici valoroși, înzestrați cu acea eminență divină de a se pune cu întreaga lor viață în serviciul neamului, au fost arestați, condamnați în procese înscenate, au fost aruncați în temnițe și îngropați în gropi comune din cimitirul săracilor de la Sighet.

Nimeni nu știe cu exactitate unde se afla rămășițele pământești ale celor aproximativ 150 de fruntași politicieni, toți care au luptat și au realizat Marea Unire a Neamului de la 1 decembrie 1918, Alba Iulia, România Mare. Unii dintre ei, foști președinți de consilii de miniștri, generali de corp de armată, episcopi catolici și greco-catolici, alții, preoți, profesori universitari și oameni de știință. Vârsta lor înaintată nu a contat în fața judecătorilor. Au fost torturați, au fost înfometați, au fost lipsiți de medicamente și de tratamente medicale, până la exterminare.

După cele întâmplate, s-ar cuveni ca atât inchizitorii, astăzi liberi, care-și duc bătrânețea în vile și cu pensii mari, fără vreo remușcare, cât și victimele care mai sunt încă în viață să tragă învățăminte din primejdiile prin care au trecut. Să nu uite că suntem cu toții creștini, oameni și frați, că slujirea unei puteri străine atrage după sine trădarea de națiune, pentru niște privilegii trecătoare.

Generațiile viitoare ne vor chema în fața Tribunalului Conștiinței, că încă nu ne-am trezit la realitate și, în acest caz, din lipsă de prevedere și intuiție normală, vom fi mai vinovați decât cei care ne-au dus în “robia” comunistă.

Un om politic care guvernează și are puterea decizională este, într-un fel, “parter patria”, înseamnă că îi reprezintă pe toți alegătorii și are datoria morală să-i apere pe toți, fie buni, fie răi, chiar dacă l-au votat sau nu.

Pornind de la cuvintele domnului Marian Clenciu, președintele Asociației Culturale Pro Basarabia  și Bucovina:

“Există o diasporă care are interesele ei față de statul român și există un segment al românilor de lângă România, față de care consider că statul român este dator să-i ajute, pentru că i-a lăsat în afara granițelor. Dacă am fost înțeles(?) Aceeași problemă este de fiecare dată, „românii de pretutindeni”… intrăm într-o găleată, dar nu prea avem aceleași interese.(…)  Dar românii aceia care timp de două sute de ani au fost forțați să vorbească limba rusă sau numai rusește, pentru că i-ați văzut câteodată că își traduc gramatica din rusește, românii născuți în Siberia… Față de aceia avem o datorie și trebuie să fim alături de ei și ei nu sunt diaspora! Românii din jurul României nu au plecat nicăieri, nu s-au mutat! Știți că este proverbial pentru românii din dreapta Tisei: „Am schimbat patru state și toaleta din curte tot acolo este”. Ori, într-o astfel de declarație, dacă și domniile voastre, după ce am crezut că ne înțelegem, iar vorbiți de diasporă (ref. la românii din jurul României n.r.)?…” (vedeti mai mult aici: Video: Românii din jurul României și românii din R. Moldova, omiși de rezoluția finală a Conferinței Românilor de Pretutindeni! Reacție dură a președintelui Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina! )

Pentru această categorie, “românii din jurul României”, pe care, ignorându-i din motive de oportunism politic sau din alte calcule diplomatice, se comite o crimă națională imprescriptibilă, pe care nimic și nimeni nu o poate ierta.

Guvernanții și parlamentarii noștri încă nu și-au exprimat public poziția noastră (a României) fermă față de acești confrați oropsiți de soartă, care nici astăzi nu au acces la cele mai elementare instituții de cultură, școală, biserică, bibliotecă, presă etc. în limba maternă. Din acest punct de vedere sunt unicii și singurii exceptați de la drepturile omului din Europa.

Începând din secolul al XIX-lea există o conspirație împotriva neamului românesc, un proces de etnocid , în toate “statele vecine și prietene” cu noi. A continua acest proces de etnocid, care se petrece sub ochii noștri, ar însemna a fi complici la propria noastră sinucidere, strivire și primejdie în viitor.

Este de notorietate faptul că România a respectat în toate timpurile, chiar și sub dictaturi, drepturile tuturor minorităților, cu atât mai mult astăzi că există la noi în țară “raiul minorităților”!

Dacă noi o facem din toată inima, de ce nu ar face-o și ei?

Dacă nu vor să ne respecte confrații și statul român, atunci putem aplica “principiul reciprocității”, principiu invocat și aplicat în perioada interbelică!

Egalitatea în respectarea reciprocă a prevederilor din Carta Drepturilor Universale ale Omului a Națiunilor trebuie să stea la temelia unor raporturi diplomatice corecte și coerente.

Dar astăzi nu am avem oameni politici la înălțimea gravității timpului și a istoriei cu care să poți aplica “principiul reciprocității”. Așa-zisa “clasă politică”, “cârmacii noștri geniali” și-au vândut sufletul și neamul pentru vanitate și incompetență politică!?

Comunitățile de români din jurul României sunt desființate de “statele vecine și prietene” prin statisticile publicate, la care politicienii noștri nu au comentarii! De ce oare!?

Dacă așa-zisa “clasă politică” se poate lepăda de frații ei din jurul României, cei de un sânge și o limbă cu ei, cu noi, poporul, națiunea română nu trebuie să fie de acord cu ce vor să facă!

Domniile lor nu realizează faptul că vom fi un exemplu rău pentru Europa, pentru că “cine nu-și iubește feciorii, nu-și iubește nici patria, nici neamul”.

Domnilor politicieni, nu ne putem baza pe sentimente de generozitate așteptând de la “statele vecine și prietene” să le fie milă de frații noștri și să ne respecte demnitatea națională!

Domnilor politicieni, vă rugăm să luați act de sufletul poporului român, popor care va votat, luați act de dorințele și aspirațiile lui, bineînțeles cu respectarea legislației incidente, și haideți să ne lepădăm de “sfânta lașitate politică”!

Problema românilor din jurul României, a celor din Balcani, este un teren minat, dar demnitatea umană și națională se câștigă stând în picioare, nu în alte poziții!

Dacă România este cu adevărat independentă și nu trebuie să ceară aviz favorabil de la sultan, de la marele vizir de la Kremlin sau de la Unchiului Sam, este incredibil cum după aproape 27 de ani de la așa-zisa “Revoluție Română” nu am fost în stare să trecem la repararea unor nedreptăți care ne-au fost făcute prin acte normative internaționale!

Domnilor politicieni, fiți demni de mandatul cu care v-am investit noi, alegătorii!

România are nevoie astăzi mai mult ca oricând de un Minister al Propagandei Naționale, în cadrul căruia să funcționeze Departamentul Politici pentru Relația cu Românii din afara României, nu un Minister al Românilor de Pretutindeni, care nu va face nimic mai mult decât Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe!

Dragul meu Neam Românesc, sunt convins că ne lipsește experiența societății civile, oare cât ne trebuie să învingem această perversitate care ne ține pe loc?

Pentru România Breaking News – RBN Press – dr. Robert Stănciugel

,

Aniversarea celor 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, când în ziua astrală din 27 martie 1918, deputații Sfatului Țării Republicii Democratice Moldovenești au votat Unirea cu Patria – Mamă, este un semn că lupta pentru Reîntregirea Neamului și a Țării nu s-a pierdut în vâltoarea timpurilor care au trecut peste noi.           

 Afis_27_Martie_Istorie_aspiratie_PerspectiveAzi, recunoașterea existenței „unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop” ce reprezenta „un pas decisiv spre înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor și intereselor poporului român”, după cum se menționa în Declarația Guvernului României de recunoaștere a independenței Republicii Moldova din 27 august 1991, nu a putut genera un consens național și o strategie adecvată menită a înlătura nedreptățile ISTORIEI.           
S-au făcut și se fac multe pentru apropierea sufletească, culturală, și parțial economică, dintre cei aflați pe ambele maluri ale Prutului.  Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina a fost, este și va fi implicată din plin în acest teribil efort de a susține și oferi conținut Idealului Reîntregirii Națiunii Române.           
În contextul acestui efort, Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, împreună cu Comisia Românilor de Pretutindeni din cadrul Senatului României, au organizat dezbaterea  „27 martie – ISTORIE, ASPIRAȚIE, PERSPECTIVE”, eveniment dedicat marcării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România și situației geopolitice prezente din R. Moldova, care a avut loc la Parlamentul României, Sala „Avram Iancu”, în data de 23 martie 2016.

Înregistrări video: 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România la Parlamentul României

„Deștepată-te române…” imnul de stat al României intonat solo-voce de cant-autorul Octavian MÂNDRUȚĂ, membru al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina Filiala „Pan Halippa” București

Video: Rugăciunea tinerei Monica Pîrlici care a emoționat o țară la emisiunea „Moldova are Talent”, redată ca mesaj la deschiderea evenimentului dedicat aniversării a 98 de ani de la Unirea Basarabie cu România la Parlamentul României

Textul rugăciunii:  „Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o bucată de pâine pe masă.
Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate și a nu duce nimic până la capăt.
Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur să cinăm cu ceea ce ni s-a dat – pâine și apă. Atât.”

Video Dr. Ion CONSTANTIN – Istoric la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, prelegere despre însemnătatea actului istoric de la 27 Martie 1918, când Basarabia s-a unit cu Țara

Video: Viorel BADEA (organizator)
Vicepreședinte Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României

Video: Aurelian MIHAI
Deputat în Parlamentul României

Video: Eugen Tiberiu POPESCU – Director General al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi

Video: Dr. Constantin CORNEANU – Istoric
Președintele Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”

Video: Nicolae LUPAN,
Membru fondator și primul președinte al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Video: Marian CLENCIU (organizator)
Președinte al Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Video: Nicolae PETRESCU Redi – președintele Filialei Ploiești a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

 

Video:Nicolae LUPAN despre „codița” (Culturală) din titulatura Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

VideoCezar PÂNZARU – președintele Filialei Constanța a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

VideoRobert CHIRIAC, vicepreședinte al Filialei Onești a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

VideoMarian CLENCIU președintele Consiliului Național al ACPBB, despre inițiativa de înfrățire a unor localități din România cu localități din R. Moldova și primarii românii care au arătat deschidere față de propunerea Asociației ACPBB

La eveniment au participat și o parte dintre primii primari din România care au răspuns propunerii de înfrățire între orașele și comunele din România și R. Moldova la inițiativa Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina.
Constantin DRĂGHICI primar Amărăști (România)
Ion VASILE  primar Peșceana (România)
Ion HORĂSCU  primar Prundeni (România)

VideoRobert STĂNCIUGEL – istoric

VideoStefan HOSTIUC, din partea Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina

Video: Vasile POPOVICI – Prim Secretar al Ambasadei Repubilcii Moldova la București

Au mai participat
Dr. Mihai NICOLAE  (partener)
Președinte Institutul Frații Golescu pentru românii de pretutindeni
Valentin MANU-IOSIFESCU
Președinte al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina în perioada 1997-2011
Eugen PĂTRAȘ
Director Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuți (Ucraina)
Cristian SCARLAT
Președinte al Asociației „STINDRAD”, fondator al Oficiului Pentru Cultul Eroilor – ONCE
Evenimentul a fost precedat de vernisajul expoziției „MOLDOVA – Spațiu al Credinței, Culturii, Istoriei și Tradiției prin fotografia de arhitectură”,expoziție concepută și realizată împreună cu Uniunea Arhitecților din România. Coordonator arh. Gheorghe IONAȘCU
Afis_Expo_Fotografie_Arhitectura_R_Moldova_Martie
INVITATIE

Acest moment aniversar a făcut parte din suita de evenimente organizate de Asociație sub egida „Luna Basarabiei”, care se desfășoară consecutiv în mai multe orașe din România și R. Moldova

QR_&_LOGO_LUNA_BASARABIEI_Banner

„Luna Basarabiei”, o sărbătoare inițiată de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, devenită tradiție, contină și în 2016

Pagina Oficiala – Luna Basarabiei

PASSWORD RESET

LOG IN