ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Baki Ymeri"

Baki Ymeri

,

Valoarea magică a unui miracol istoric (Vlera magjike e një mrekullie historike)

 Pentru România Breaking News  autor -Baki Ymeri

 

În comparație cu rușii, sârbii, bulgarii și grecii, românii și albanezii nu au colonizat ținutirule vecinilor lor, ci dimpotrivă, ținuturile lor din jurul Albaniei și României (Basarabia, Bucovina, Valea Timocului, Banatul de Vest, Ceamăria), locuite de (a) români și albanezi, au rămas sub stăpânirea vecinilor.

Ce scria Petru Vulcan în revista Tribuna Albano-Română, în 1916 (nr. 6):

 „Răsboiul european va reface cu desavârșire harta Europei și în special aceea a Peninsulei Balcanice. În Peninsula Balcanică ce neamuri ne-au rămas prietene? Grecii? Bulgarii? Sârbii? Unii mai puțin ca alții ne-au dat chezășie în trecutul lor că ne pot fi adevărați prieteni. Aceste neamuri, dacă s-ar fi putut să ne înghită, ar fi făcut-o de mult. Atunci? Ne au mai rămas Albanezii, un neam cu care aromânii au trăit pururea în frăție și dragoste”.

ramania-de-alaltaieri1

Răsărit de substratul iliric, poporul albanez apare în sec. al II-lea în zarea istoriei. Într-adevăr, în acest secol se face pentru întâia dată mențiune despre o populație de pe actualul teritoriu național albanez, cu numele de Albanoi, având ca centru orașul Albanopolis. După Th. Capidan, „după această scurtă pomenire, urmează o tăcere până în sec. al XI-lea, când se amintește despre o răscoală din Albania, la care au luat parte și Albanezii. De aci înainte ei sunt mereu amintiți la scriitorii bizantini. Din această întreruptă amintire ce se face la un interval atât de mare, reiese că începuturile istorice ale poporului albanez se aseamănă cu acele ale poporului român”. (Simbioza Albano-Română și continuitatea românilor în Dacia, în revista Fundațiilor regale nr.5, București, 1943, p. 244).

Care este granița între traci și iliri? Oamenii de știință afirmă că în perioada paraslavă, respectiv traco-iliră, Albania era vecina României. Citind opera științifică a lui B. P. Hașdeu, N. Iorga, Th. Capidan, Gr. Brâncuș, aflăm că din punct de vedere al limbii și sufletului, românii sunt mai aproape de albanezi decât de orice alt neam din lume. Între România și Albania există două zone demne de cunoscut și recunoscut: Valea românească semi-sârbizată a Timocului (cu peste un milion de români în 300 de sate și 6 orașe, fără nici-o școală și numai cu o biserică în limba română) și Kosova celor două milioane de albanezi, care au suportat barbaria turco-slavă (1389-1999), menținând mereu trează conștiința națională. Care sunt daci adevărați? Românii din Timoc, sau albanezii kosovari? Când se vor introduce în sistemul de învățământ, istoria geto-dacilor, antichitatea traco-iliră și substratul înrudirii româno-albaneze?

Până în prezent, în România au apărut căteva cărți despre Kosova. Cei mai corecți autori, fără implicații politice, au fost români, aromâni și evreii. Despre cei care au făcut propaganda sârbă în massmedia română nu putem spune că sunt români ci fantome ale serviciilor secrete ale diavolului, adversari ai democrației, exponenți ai xenofobiei cu conotații antisemite, antiamericane, antialbaneze, legionare și filocomuniste. În 1905 apare la București cartea aromânului Constantin Sterie Constante „Spre Albania”, o lucrare dedicată lui Take Ionescu care a fost reeditată și în 1907, din care reiese că vilaietul Kosova aparține Albaniei răsăritene. În 1999, în traducerea lui Ivo Muncian, apare la Timișoara o culegere naționalistă, editată de Uniunea  Sârbilor din România: Kosovo –srpska sveta zemla – Kosova- sfânt pământ sârbesc. Albanezii încă nu au publicat în România o carte similară cu titlul Kosova – pământ sfânt al Albaniei, deși că după Enciclopedia Iugoslaviei (Zagreb, 1975), ținutul unde a avut loc bătălia între trupele otomane și coaliția creștină (1389), fusese  ținut al Albaniei. Raico Cornea, specialist pentru disprețuierea unui popor, publică în 2001 un volum cu reportaje de război: Kosovo, Cântecul trist al mierlei, Editura Agora – Iași, Sapienția – București). Cartea lui Cornea cu coarne de xenofob, nu este altceva decât o mascaradă a cinismului care denigrează imaginea unui corespondent român trimis în străinătate

În 2002 Tănase Bujduveanu publică la Constanța (Editura Cartea Aromână etc.), broșura Aromânii din Kosova (în limbile română, franceză și engleză), din care aflăm că „în vremea primului război balcanic, armata sârbă ocupă întreagă zonă, devenind apoi, prin Tratatul de pace de la București din 1913, parte integrantă a Regatului Serbiei (…). Față de aromâni, noile autorități din Kosovo și Macedonia, aplică cea mai cruntă politică de deznaționalizare(…) bisericile românești sunt transformate în biserici sârbești, iar școlile românești sunt desființate. Urmare acestui fapt, liturghia în biserică se desfășoară în limba sârbă, iar clerul aromânesc este asimilat de clerul ortodox sârb” (p.33).

O lucrare interesantă care reflectă adevărul istoric despre problema Kosovei și terorismul armatei iugoslave care a atacat Slovenia, Croația, Bosnia și Kosova, este broșura ofițerului român, dr. Emil Suciu, precum și cea a scriitorului italian Michele Rallo: Albania și Kosovo (Editura Sempre, București 2004).

Ce zice maiorul român, Emil Suciu?

„Înfrângerea Turciei în războaiele balcanice din 1912-1913 a făcut posibila crearea statului național albanez; marile puteri au decis însă ca acesta să includă numai aporximativ jumătatea din teritoriile locuite de populația albaneză din regiune, restul rămănând în afară frontierelor țării; majoritatea în ceea ce se numește provincia Kosovo, atribuită Serbiei, în timp ce Muntenegru și Macedonia primeau și ele părți mai mici din aceste teritorii” (Drama iugoslavă, Editura Militară, București, 1992, p.27).

Abordând problema Kosovei care a devenit colonie a Serbiei (1913), ziaristul italian Renzo Allegri, într-o carte despre Maica Tereza, care a apărut și în limba română la Brașov, face public faptul că tatăl lui Maica Tereza, Nikolla Boiagiu, a fost otrăvit de către autoritățile sârbe (1919), fiindca milita pentru unirea Kosovei cu Albania. În acest sens se înscriu și unele numere speciale, dedicate Kosovei în decursul anului 1999, ale revistelor Lumea, Dilema,  și Politica Externă.

Pentru un poet politizat (Adam Puslojici, membru corespondent al Academiei Române care promovează politica anti-NATO în Serbia): „Kosovo moare”.

Kosova nu moare, ci vor muri cei care îl îmbătau pe Nichita, de când a căzut în mâna bețivanilor din Belgrad. După Dan Pavel, unul dintre cei mai buni analiști politici ai românilor „Destinul lumii depinde de Kosova” (1999). Pentru Azem Shkreli și Ali Podrimja: „Kosova este sângele nostru care nu se iartă”.

Ce au făcut albanezii din Kosova pentru cultura română?

În traducerea acad. Rexhep Ismajli, au publicat în 1979, într-un tiraj de 2.000 de exemplare: Antologjia e poezisë rumune, shek.XX (Antologia poeziei române, sec. XX). În traducerea subsemnatului, Editura Rilindja din Prishtina, publică în 1986, un volum antologic a lui Nichita Stănescu Ekspozitë e të palindurve (Expoziția celor nenăscuți). Patru ani mai târziu, în traducerea aceluiași subsemnat (B.Y.), apare la Prishtina volumul antologic a lui Marin Sorescu Eja të ta them një fjalë (Vino să-ți spun un cuvânt), ambele volume (Sorescu și Stănescu) aparând într-un tiraj de 5.000 de  exemplare, după care a apărut în urmă cu doi ani, Antologia poeziei române Mosha e Artë e Dashurisë (Vârsta de Aur al Iubirii), Editura Rozafa, Priushtina, 2006.

În Țara Vulturilor, fiecare poate să spună câte ceva, mai ales în „teatrul antic al disprețuirii unui popor”. Kosova este fotografia absenței noastre, o zonă pe care o cunoaștem numai din punct de vedere al menținerii păcii, dar nu și al unor valori antice care se reflectă în limbă, toponimie și onomastică. O fi oare Kosova încă o călătorie, o expoziție deschisă? Pentru Ibrahim Kadriu, autorul romanului Izvorul Tămăduirii, în culegerea antologică N-a rămas timp pentru sărbători (București, 2005), „acolo au petrecut toate vaierele cântecului, acolo au fost alese cele mai frumoase cuvinte pentru a clădi dragostea, Și duhul viu pentru a menține viu, duhul”. Kosova ca zona centrală a Dardaniei, fiind vecina primordială a românilor din Timoc, este o minieră spirituală încă neluminată. Între România și Albania există o regiune a elementelor comune, în care a fost alcătuit substratul celor mai vechi și celor mai frumoase cuvinte ale limbilor română și albaneză. Păcat că încă suntem departe, necunoscuți și neafirmați, iar Guvernul încă nu are curajul occidental de a recunoaște independența Kosovei, lucru care se va realiza, probabil, după alegeri!

Eminescu îi admira pe albanezi. Conform romanului lui Octav Minar, Simfonie Venețiană, Eminescu recita versuri în șir din folclorul albanez, afirmând: „ Eu cred că albaneza ar fi cea mai flexibila limbă din lume”. Acad. Grigore Brâncuș, renumit filolog român, afirmă că „albaneza este o limbă de o importanță excepțională pentru studierea elementelor nelatine ale limbii române”. După Ion Aurel Candrea, „dacă astăzi avem o limbă română și una albaneză, aceasta se datorește unei simple întâmplări: au venit Slavii și au rupt în două această mare masă română balcanică, despărțind totodată și aceste două popoare care trăiau de veacuri împreună” (Limba Albaneză în raporturile ei cu Limba Română, curs universitar susținut la Facultatea de Litere și Filosofie, București 1930-1831, p.69-70). Câte știu românii și albanezii despre aceste adevăruri magice ale științei?

Foarte puțin. Știe dr. Gelcu Maksutovici, dl. Tiberius Puiu, dr. Adrian Majuru, dar nu și profesoara de chimie, Oana Manolescu, deputata nonalbaneză a minorității albaneze, care își bate joc de bugetul țăranului nostru, bolnav, sărac și flâmând, înghițând mii de miliarde de lei în decursul celor trei mandate nemeritate parlamentare (1996-2008). Va fi păcălit oare Biroul Electoral Central și Guvern pentru a i oferi încă un mandat, unui cal troian în Parlamentul român! Care partid se ascunde în spatele acestui joc de nenoroc! Pentru a justifica banii, Oana a învățat albaneză și a devenit poetă, mai bine zis (albanezește) poiata (acoperiș de coteț), sub care cântă găinile versuri fără nici-un fel de valoare. Analizând versurile poeților kosovari traduși în limba română, ajungem uneori la concluzia că și poezia lor este o poezie magică. De ce? În primul rând fiindcă nu este o poezie politizată, și în al doilea rând, fiindcă depășește condiția națională și confesională. Deocamdată doar atât despre valoarea magică a unui miracol istoric. Restul descoperiți-l singur, mergând în plaiurile kosovare ale Dardaniei albaneze, pentru a-i identifica pe adevărații daci, acolo unde Bucuria se cheamă Bukurie. O fi iliri, traco-iliri sau daci care cântă despre vitejie, rămâne de văzut.

 Material realizat de  de Baki Ymeri pentru România Breaking News – RBN press

*articol republicat din 15 Sep 2012

 

,

« Privind din punct de vedere istoric, sărbii și grecii au atăcat trupul nostru cu tendința pentru a-i nimici pe albanezi, în timp ce politica otomano-turcă a încercat să distrugă sufletul, ființa, identitatea națională albaneză. Toate aceste tentative au fost antialbaneze, independent de formele care au fost aplicate în perioade evidente”. Afirmația aparține unui lider politic albanez din Macedonia, Arben Xhaferi (fondatorul Partidului Democratic Albanez, PDSH).  Bogdan Petriceicu Hașdeu, în urmă cu 107 ani, a subliniat faptul că «albanezii sunt frații noștri de aceleași sânge». Aceași lucru a subliniat și Nicolae Iorga: «Albanezii sunt veri de sânge cu noi românii» (1938), iar românii noștri de mentalitate de melc au înnebunit: dau bani după vile, mașini luxoase, curve și băutură, dar nu și după cultură. Cine sunt aceștia ? Sunt cei care au făcut și fac politica prorusă în presa română. SUA și UE vor independența pentru Kosova, dar Rusia nu vrea. De ce? Fiindcă așa le convine ultranaționaliștilor sârbi și confraților noștri cărora le lipsește mândria de a fi român.

Dr. Alexandru V. Diță scrie șapte pagini despre Kosova pe care o consideră Darul otravit a lui Tito (vezi Historia lui Ion Cristoiu, nr.69-2007), înșirând bârfe comuniste ale istoriei iugoslave, și se miră de ce occidentul este filoalbanez, și nu spune nici un cuvânt despre genocidul-etnocidul-holocaustul sârb împotriva națiunii albaneze autohtone din azeastă zonă. Așa se apără oare interesele naționale ale României? Nu toata lumea știe acest adevăr. Singurul popor din lume, înrudit cu românii pe linie daco-traco-iliră, este poporul albanez. Au năvălit slavii și ne-au despărțit, dar nu au putut despărți ceea ce ne este comun: substratul, cuvintele comune, mentalitatea, ființa și sufeltul, vocea sângelui, glasul inimii și frumusețea limbii. Cele mai vechi și cele mai frumoase cuvinte ale limbii române au corespondențe identice în limba albaneză. Ele provin dintr-un substrat comun al antichității noastre bimilenare, traco-ilire, paraslave și paralatine.

Precum se vede, sângele apă nu se face. Statutul Uniunii Culturale a Albanezilor din România nu ne permite să facem politică, dar drepturile omului ne permit. Indiferent de atitudinea foștilor activiști de partid care încă nu au ridicat glasul revoltei împotrivă ultranaționaliștilor sârbi care au atăcat forțele internaționale din Mitrovița,  cotidianul bucureștean Interesul Public și a făcut datoria , apărând interesul național prin campania «Da pentru recunoașterea independenței Kosovo». Cei care au făcut și încă fac politica prosâbră și prorusă în presa română, un lucru trebuie să le fie clar: În timp ce Basarabia a fost colonie a Rusiei, Kosova a fost coloniei a Serbiei. Este un adevăr istoric care merită să fie repetat. Paralela între Kosova, Transnistria și alte zone aflate sub tutela Cremlinului este o paralelă greșită și provenită din bucătăriile serviciilor secrete ale ultranaționalismului sârb. Kosova este sora geamănă a Basarabiei. Destinul lumii depinde de Kosova.

 

Remember-The truth on Kosova

Vulpea în Balcani

(A uitat se vede Serbia că ne găsim în secolul al XIX)

 

Am dzis că serbarea evenimentului din Cossova ascunde în sine un sâmbure periculos contra integrităței Turciei și Austro-Ungariei, Serbia a fost, cu această ocadzie, teler cu două fețe vis-a-vis de Europa. Vâzând că Puterile cele mari au o bănuială asupra acestei aniversări, Serbia se grăbeșce a desminți svonul și a asecura pe puteri despre curețenia scopurilor sale…Aceste asecurări însă au fost vulpeșci: căci Serbia nu s’a purtat cum a fost vorba; ci și a dat imediat în petic.

         Serbarea sa ținut în Crușova. Aci s’a decis a se face un monument în memoria evenimentului din Cossova de acum 500 ani; și, pentru punerea fundamentului, a fost invitat și regele. În mijlocul orașului pe locul monumentului, s’a construit, de ocasiune, o porta triumfală, pe care sa scris scopul serbărei. Ce credeți însă că e scris pe acest arc de triumf? Iată ce: Dasupra: Numai unirea va salva Serbia. Acesta inscripție, luată isolat, n-ar fi de cât o farsă compromițătoare. Și ce credeți că urmează? Ceva ce scandalizează pe toata lumea: sunt scrise tote ținuturile cu cari are pofta să se îngrașe Serbia, adecă porcelita amică a Turciei și a Austro Ungariei…Iată ce scrie: Serbia-Bosnia SerbiaVeche(Cossova)-Erzegovina-Macedonia-Zeta Banatul-Sirmia-Croația-Bacca-Dalmația-Slavonia

         Va să zoică: Serbia vrea să îngjiță totă regiunea meridională a Austro-Ungariei și tota peninsula Balcanică, fiind-că Epirul și Tracia, cari au remas nescrise pe portă, vin de sine rades, sau cu fularul popei  pe d’asupra. Serbia, cu modul acesta, voiesce să inchidă cu desăvârșire porta civilisațiunei occidentale și să’i lase să se stingă în întunericul orientului! Am dori să nu respundă Serbia: cum se pote împăca vicleșugul acestei inscripțiuni cu sinceritatea promisă Europei prin circulară diplomatică din 2 Iunie curent, prin care asicură pe puterile cele mari despre curatele intențiuni ale acestei manifestațiuni naționale Serbe?…

Vulpea, degerată în stepele Nordului, vine să se adăpostească și să se dezghețe în climele calde și binefăcătoare ale Balcanului; și, după ce se desmorceșce puțin, îi vine pofta să mânce pe toți puii ospitalieri, și tot cât ea de mari, ai Balcanului…Dalmații și Croații au protestat, cu mult mai naintea acestei serbări, contra intențiunei da i anexa; și cu tote acestea, Serbia îi iubesce…și vrea să i înghiță și fără voea lor(…). A uitat se vede Serbia că ne găsim în secolul al XIX. (Shqipetari / Albanezul, nr. 25, București, 1889)

 

Conferința Ambasadorilor de la Londra –

generator al crizei kosovare

 

Conform unui ofițer român: „Înfrângerea Turciei în războaiele balcanice din 1912-1913, a făcut posibilă crearea statului național albanez. Marile puteri au decis însă ca această să includă numai aproximativ jumătate din teritoriile locuite de populația albaneză din regiune, restul rămânând în afară frontierelor țării: majoritatea în ceea ce se numește provincia Kosova, atribuită Serbiei, în timp ce Muntenegru și Macedonia primeau și ele părți mai mici din aceste teritorii”. (Maior dr. Emil Suciu, Drama iugoslavă, Editura Militară, București, 1992, p. 27.).  Atribuind jumătatea teritorului etnic albanez Serbiei și Greciei, în  Conferința Ambasadorilor de la Londra (1913), s-a produs cea mai mare greșeală din istoria mondială a diplomației. Cum explică Nicolae Lako, aceste pretenții extravagande de a reconstrui imperiul lui Dușan?

„Din toate timpurile, cele mai multe neînțelegeri între sârbi și albanezi s-au concentrat asupra districtului Kosova, căruia sârbii, impuși de către interese politice, îl desemnează cu numele de Vechea Serbie. Ori, istoria ne arartă că ținutul pe care sârbii îl numesc astfel, se numea în antichitate: Dardania. Căutând etimologia cuvântului, vedem că albanezii traduc acest cuvânt, în limba lor prin, pară sau păr (dardha). În Albania, sunt însă și azi, multe sate care poartă numele de Dardha și locuitorili lor se numesc Dardhani sau Dardhari, cea ce corespunde exact cu numele vechilor Dardanieni, cari nu erau alții decât strămoșii albanezilor ce locuiesc aceste ținuturi și azi. Cât privește pe Sârbi, venirea lor în Balcani datează numai din era noastră: 636, cotropind ținuturile ocupate atunci de către albanezi, cari au trebuit să le cedeze locul și să se refugieze în munți. Și atunci vedem pe sârbi stabilindu-se în părțile pe care o numesc Vechea Serbie” (N. Lako, Drepturile Albaniei, Tipografia Albania, Constanța, 1921).

 

Baki Ymeri

pentru rbnpress.info

 

 

 

PASSWORD RESET

LOG IN