ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "bagaj identitar rusesc"

bagaj identitar rusesc

,

Crimeea nu prea e rusească. Poate a fost rusificată

Crimeea e o achiziție recentă a Rusiei. Face parte din bagajul „omului recent” de tip imperial, moscovit, care, în vest, la celălalt capăt al Europei are pe revoluționarul iacobin din Franța (cu 17 000 de victime ghilotinate,Britannica). Crimeea rusească este deci, parte a unui complex ideologic și mai puțin a unui bagaj identitar cum încearcă să se legitimeze de către unii analiști anexarea de facto a Crimeii din aceste zile. Crimeea are peste 2000 de ani de istorie scito-bizantină și turco-tătară față de care Rusia nu e decât un degetar. Dar cea mai serioasă concluzie nu e atât vechimea legitimității, cât conduita acestui „om recent”: întemeiat pe raptul teritorial și pe exploatarea tributală a comunităților peste care s-a înstăpânit, violent până la crima în masă (vezi gulagul comunist).

Surprinzător de superficială analiza unui Kissinger, de pildă: pentru acesta „religia rusească [!?] s-a extins de aici [regatul kievean]. Ucraina a fost parte din Rusia de secole, iar istoriile lor sunt interconectate.  Unele dintre cele mai importante bătălii pentru libertatea Rusiei au fost date pe teritoriu ucrainean, începând cu bătălia de la Poltava din 1709 … Flota Mării Negre – instrumentul Rusiei de proiecție a puterii spre Mediterana – este staționată pe baza unui contract pe termen lung la Sevastopol, în Crimeea. Chiar și dizidenți faimoși ca A. Soljenițin și J. Brodski au insistat că Ucraina a fost parte integrantă a istoriei Rusiei și, într-adevăr, a Rusiei.” (Washington Post, 6 martie 2014)

Kissinger „aduce” niște ruși să argumenteze … în favoarea intereselor rusești și ajunge la concluzia că … interesele rusești sunt corecte din moment ce sunt … argumentate de ruși. Nu mai puțin stranie este afirmația că „religia rusească” a început la Kiev. În primul rând că nu e rusească, este ortodoxă, iar centrul principal de iradiere al credinței la Marea Neagră era Bizanțul, cu centrul la Constantinopol. Kissinger a vrut să spună că slavii de răsărit cu centrul la Kiev au fost creștinați de bizantini pe vremea lui Vladimir. Teritoriul respectiv era cunoscut sub denumirea de „Rusia kieveană”, care la jumătatea sec. al XII-lea era deja stins. Slavii de est au renăscut ca structură politică o sută de ani mai târziu în jurul cnezatului Moscovei, Belarus și Ucraina, ca și o bună parte din Rusia de astăzi aflându-se sub autoritatea Lituaniei și/sau a Poloniei până târziu, la jumătatea secolului al XVIII-lea, pentru jumătate de mileniu. Crimeea nu a avut nici o legătură cu primele formațiuni slave, fiind o achiziție târzie, de tip imperial, a Rusiei. Apoi, faptul că rușii s-au bătut în Ucraina „pentru libertatea Rusiei” ar fi un argument că terenul respectiv ar fi legitim revendicat de Rusia.  Să înțelegem că, după ce termină cu Ucraina, rușii se pot duce liniștiți peste turci, că doar de acolo s-au încreștinat.  Bun, atunci statele occidentale din care au provenit cruciații care s-au bătut la Ierusalim în sec. XI-XIII pentru libertatea creștinătății să revendice Ierusalimul de azi! Și mai interesant: nici un cuvințel despre componenta suedeză a regatului moscovit, și nici atât despre întinsul regat polono-lituanian, ca să nu mai vorbim de secolele de dominație genoveză directă asupra Crimeii. Totodată, nici o surpriză despre nepomenirea oierilor moldoveni care și-au făcut veacul până aproape de al doilea război mondial în zonă.

Înțelegem imperativul ieșirii la mările calde al Rusiei. Dar tot atât de bine Putin are atâtea „mări calde” neexploatate în Siberia și un popor obosit de atâtea experimente geopolitice de „ieșire la Mediterana”, începând cu Petru cel Mare, apoi cu Lenin, Stalin, Hrușciov etc.

Piggybacking unguresc la geopolitica rusească

Nu întâmplător, fenomenul este agreeat de ideocrația altei comunități inventate, aceea a „marii națiuni ungare” – prin glasul unora ca Tokes, de care s-ar fi delimitat „moderații din UDMR”:  „Această populație, secuii din România, începe să devină o minoritate pe propriul teritoriu, ca și cei care trăiesc în Crimeea acum”, ca și cum de maghiarizarea acestora ar fi altcineva responsabil (Realitatea, 11 martie 2013). Mai întâi de toate: este același stil de gândire. Istoria este gândită exclusiv în termenii achiziției teritoriale, elite neastâmpărate, care nu au altceva mai bun de făcut prin lume. Cât timp vor tolera americanii îngemănarea celor două interese la Marea Neagră?

În „gura rușilor”, ideologia eurasianistă a „apărării popoarelor” – națiunilor și a familiei, a credinței, în fața valului atlantist monetarist sună la fel ca tinicheaua monetaristă a corectitudinii politice. Diferența dintre cele două este că, în timp ce prima dintre aceste „ideologii eliberatoare” a reușit rara performanță să genereze o respingere înmagazinată etnic (Rusia este asociată cu reacții bazale de respingere), cea de-a doua încă e asociată cu ceva util – societatea de consum. E adevărat, experimentul neoliberal condus aici la nivel mental prin fenomenul intelighenției dilematice, „sătule de România”, și, în plan economic, de FMI, a ajuns într-un punct periculos, mai ales prin oligarhia care a pus mâna pe jandarmerie și a început să bată țăranii cu icoane la piept – cei ce se opun Chevron, la Pungești.

Dincolo de provocările stihiei noului capitalism lipsit de etică, cea mai gravă provocare în această parte de lume rămâne geopolitica complexului omului recent, sau a imperiului de substituție (cum i-a spus Iorga). Din acest punct de vedere, eurasianismul combinat cu obsesia hungaristă sunt principalul factor de instabilitate al momentului. Există și o parte pozitivă. Agresiunea teritorială reactivează sentimente identitare, elemente de bază ale instinctului de supraviețuire, 
tocmai cele agresate de către ideologia neoliberală curentă.


Pe termen scurt, aventura combinatorie a lui Ponta va ieși tare șifonată. Sentimentul identitar nu poate fi păcălit de azi pe mâine. Reformele succesive ale educației și imbecilizarea forțată prin media, iată, nu au anesteziat general opinia publică. Cum să poată o strategie de public relations să scoată din mintea oamenilor „asocierea PSD-ului cu ungurii” care, taman acum,  la Târgu Mureșul lui Cofariu (Jurnalul Național, 23 martie 2010 și Raportul Harghita Covasna al Parlamentului României, 1991) și-au găsit să dea în cap jandarmilor, aceeași jandarmi care i-au bătut la ordinele guvernului PSD-PNL pe țăranii de la Pungești? (pentru incidentele din 10 martie de la Târgu Mureș, vezi Evenimentul Zilei, aceeași dată)

Se poate geopolitică fără stat?

America a reacționat la povestea rusească trimițând niște tehnică: în aer și pe apă. În Marea Neagră a trimis un distrugător (o fi îndeajuns).
Să nu ne facem iluzii, apele pe care navighează distrugătorul american Truxtun în Marea Neagră sunt foarte puțin adânci (Jurnalul, 15 martie 2014) . Două din statele de mare importanță NATO de aici – România și Bulgaria, aproape că nu mai practică suveranitatea națională, element indispensabil oricărei geopolitici a rezistenței. Nu poți pune o flotă credibilă într-o chiuvetă: aceasta este întotdeauna partea proiecției puterii unui stat. Singurele ape care mai conferă flotabilitate (legitimitate) unor vase de război ca Truxtun este sentimentul de agresiune identitară pe care Rusia iar a reușit să-l declanșeze, în special în România, Polonia și țările baltice.
Statalitatea ucraineană aproape că nu există în istorie. Naționalism ucrainean însă da! Combinație cu adevărat explozivă, pentru că statul are și rolul de a standardiza aspirațiile naționale și a le face dezirabile pentru celelalte societăți. Fără cultura statului, naționalismul ucrainean poate intra oricând în derivă, ciocnindu-se cu diverse alte structuri, la fel de inflamabile, din regiune.

Prin reacțiile statului de a pune cu botul pe labe pisicile grase de pe Wall Street, am înțeles că SUA și Marea Britanie știu că economia se face cu și pentru popoare și deci nu au renunțat la ideea de dreptate economică, componentă a suveranității (BBC, 13 martie 2014). Eh, aici în România, dacă SUA vrea un partener geopolitic, și nu doar un portavion agricol la Marea Neagră, e cazul să încurajeze altă generație de politicieni, nu doar neplagiatoare, dar nici nedilematică, convinsă că spațiul românesc e o miză morală, națională.  Altfel, Truxtun ar putea eșua, cel puțin în zona românească a Mării Negre – dilemele nu au adâncime cognitivă din simplul motiv că nu gândesc strategic, în termenii suveranității.

Crimeea: o nouă ordine mondială (după Georgia)

„”Este cel mai complicat moment pe care regiunea noastră și Europa în ansamblu l-a avut în ultimii 45 de ani. Nu am mai avut un moment în care o mare putere, Federația Rusă, intră într-un conflict frontal cu o putere regională, Ucraina, într-o escaladare de tensiune și de retorică cu blocul occidental, european și nord-american”, a comentat senatorul PSD.” (Cotidianul, 16 mar. 2014)

Lumea este, într-adevăr, într-un punct de inflexiune, încă unul, într-un interval foarte scurt. Am aflat nu doar că lumea e condusă de stihia raționalizatoare a unora (nu mulți) care au pus stăpânire pe fluxurile financiare, că dezmățul lor trebuie suportat de noi (bail out-urile instituțiilor de credit din bani publici). Raționalizarea lumii propusă de americani e la cel mai jos nivel de credibilitate, iar visul american nu e departe de coșmar prin monetizarea și birocratizarea lumii. Europa, la rândul ei, a ieșit din găoacea protectoare a visului Europei Unite, gândită de de Gaulle și Adenauer, nu pentru a fi mai puternică, cât pentru a îmbătrâni prematur, în labirintul unei birocrații ateizante tot mai puternice, pierzând pe drum scopul existenței sale: protejarea națiunilor europene. Asta în postmodernitate.  Dar vine Rusia direct din epoca lui Petru cel Mare și arată lumii că ea vrea … pământ. Parcă n-ar avea destul. Pe de-o parte, etica capitalistă este la cel mai jos nivel din toate timpurile, pe de alta, statul de forță s-a trezit și nu consumă doar intimitate (ca în Vest – vezi obsesia supravegherii electronice), dar și granițe (Est). Între acestea două, ca o notă stridentă, dar periculoasă, jocurile Ungariei, veșnic în căutare drupă crupa vreunui armăsar geopolitic pe care să-l călărească, dacă se poate, fără știrea lui și a victimei, ca tăunele. Nu de alta dar poate avea succes. UDMR a fost aproape mereu la guvernare, chiar și atunci când se afla „în opoziție”, cu circa 2000 de experți în structurile administrației publice locale și centrale, la nivelul anului 2013. Nu e nici o problemă ca statul român să aibă un proiect de incluziune socială și de protejare a minorităților, e chiar obligatoriu pentru coerența securității societale. În același timp însă, numai cine gândește la nivel de găletușă cu nisip nu înțelege fenomenul cuceririi din interior al unui stat, mai ales acolo unde se constituie adevărate mașinării majoritare de tip economic, politic, cultural.   De data aceasta, spre norocul nostru, vectorul la care s-a atașat geopolitica maghiară, „factorul rusesc” nu se bucură de prea multă credibilitate.

Dincolo de toate acestea, gestul lui Putin este unul istoric. Este un prim pas în „schimbarea hărții Eurasiei”, recunosc americanii de la Carnegie. Nu trebuiau decât să-l ia în serios pe Dughin, care scria recent, negru pe alb: „1. Nu ne vom limita să anexăm Crimeea. Asta e sigur. Dacă ieri, reunificarea cu Crimeea a fost pentru noi o mare victorie, astăzi este un lucru infinit mai mic. Mizele cresc. Oamenii din Sud-Estul Ucrainei se trezesc treptat. Este exact acel „greu la înșeuat dar ușor la călărit” (vechi proverb rusesc).
2. Tot ceea ce e într-adevăr important de-abia urmează. Nu ne așteptăm la o victorie facilă. Pentru orice, trebuie să plătești prețul. Acum, suntem martorii nașterii unei noi realități politice, de aceea totul capătă o semnificație deosebită. Nu este o întreprindere tehnică, nu este un pariu. Aceasta este însăși istoria. Bătălia pentru Ucraina este o bătălie pentru reunificarea popoarelor slave …” (tex
tul în rusă aici: 
Rossia3.ru, nedatat; traducerea de față de la George Damian – comentarii – Geo).
Cine urmează: R. Moldova? Vreun stat din Asia Centrală? Lisabona! – doar e revoluție universală, vorba lui Dughin.

Materialism 3.0

Marxismul a însemnat prima epocă materialistă, implementată prin revoluția bolșevică, leninistă de după 1917. Cunoaștem, în special în Est, urmările. A urmat mitul eliberării omului prin „mai mult înseamnă mai bine” al societății de consum, care a ajuns pe culmi prin criza financiară ieșită la iveală în 2008 (totul înseamnă bani. Cu cât ai mai mulți, cu atât mai bine). Acum Rusia a prins puteri și readuce geografia în discuție. Îi trebuie spațiu, „mai mult spațiu rusesc”.

Ucraina este, iată, o falie geopolitică pe această trezire. Dar, după cum vedem, tensiunile de aici sunt, în esență, aspectele unor ispite materiale: rușii învinuiesc pe vestici că au monetizat aiurea planeta, noi spunem că nici ei nu ies din materialitate și din obsesia cuceririlor pe orizontala spațiului prin ispita geografiei, fie ea și spiritualizată prin panslavismul 2.0 de tip Dughin. Pentru a ieși din criză, omul are nevoie de recuperarea interiorității sale, nu de achiziții materiale, cu atât mai puțin de reinventarea unei identități imperiale. Aici e loc pentru toată lumea. Infinit.

Autor: Radu Baltasiu / Criza ucraineană din România



BBC, 13 mar. 2014, „Bank of England: Bankers may have to return bonuses”, http://www.bbc.com/news/business-26561878#
Dughin, Alexandr, „Orizonturi ale Revoluției noastre. Din Crimeea la Lisabona” [unele popoare nu mai prididesc cu invenții etc., intelectualitatea rusă a rămas blocată în proiectul revoluției universale], nedatat, http://rossia3.ru/politics/russia/gorizonty_revol 
Cotidianul, 16 mar. 2014, „Geoană: Anexarea Crimeii s-a produs deja”, http://www.cotidianul.ro/geoana-anexarea-crimeei-s-a-produs-deja-234048/ 
Encyclopaedia Britannica, 2014, „French Re
volution”. Regimul terorii din timpul Revoluției franceze a fost marcat de arestarea a peste 300 000 de persoane și de executarea a peste 17000, de multe ori fără nici o judecată. Toate acestea în mai puțin de un an (sept. 1793-iul. 1794)!

Evenimentul Zilei, 10 martie 2014, „Marș cu incidente al secuilor prin Târgu Mureș …”, http://www.evz.ro/detalii/stiri/peste-4000-de-manifestanti-secui-au-plecat-intr-un-mars-neutorizat-prin-targu-mures-imbr-1086314.html : „În acest an, Primăria Târgu Mureș, la propunerea Comisiei de avizare a evenimentelor publice, nu a mai dat autorizație pentru organizarea marșului, deoarece la mitingul din 2013 au participat membrii unor organizații din afara județului Mureș și din Ungaria, între aceștia numărându-se reprezentanți ai partidului de extremă dreapta Jobbik, ai Gărzii Maghiare și ai Organizației 64 de Comitate, care au promovat sloganuri xenofobe de genul ‘Opincari, plecați acasă!’, ‘Să piară Trianonul!’, ‘Ținutul Secuiesc nu e România!’, ‘În București toți sunt țigani!’ etc.”
Kissinger, Henry, „Opinions. How the Ukraine crisis ends”, în Washington Post, 6 martie 2014, http://www.washingtonpost.com/opinions/henry-kissinger-to-settle-the-ukraine-crisis-start-at-the-end/2014/03/05/46dad868-a496-11e3-8466-d34c451760b9_story.html?hpid=z2: „Russian history began in what was called Kievan-Rus. The Russian religion spread from there. Ukraine has been part of Russia for centuries, and their histories were intertwined before then. Some of the most important battles for Russian freedom, starting with the Battle of Poltava in 1709 , were fought on Ukrainian soil. The Black Sea Fleet — Russia’s means of projecting power in the Mediterranean — is based by long-term lease in Sevastopol, in Crimea. Even such famed dissidents as Aleksandr Solzhenitsyn and Joseph Brodsky insisted that Ukraine was an integral part of Russian history and, indeed, of Russia.”
Jurnalul Național, 23 martie 2010, „Mihăilă Cofariu, românul preschimbat în maghiar”, http://jurnalul.ro/special-jurnalul/mihaila-cofariu-romanul-preschimbat-in-maghiar-539335.html 
„Alături de maghiarii și românii angrenați în conflict, în Târgu-Mureș au existat și alți „participanți”, discreți, dar foarte eficienți: ziariștii străini. De parcă ar fi devenit brusc o Mecca a presei mondiale, orașul a fost invadat atunci de cameramani și jurnaliști ai unor agenții internaționale. Cum de au apărut ei acolo, chiar înainte de declanșarea ostilităților? Au fost anunțați că se va întâmpla ceva important? Nu am aflat niciodată.
Dar dacă au venit „la pont”, după cum se spune în lumea presei, înseamnă un singur lucru: evenimentele au fost planificate anterior, iar televiziunile străine au fost aduse special de cineva ca să răspândească niște imagini șocante. Iar una dintre aceste scene-simbol a fost cea în care un om, îmbrăcat cu un pulover verde, era atacat cu sălbăticie. Deja rănită grav, plină de sânge, victima era întinsă pe caldarâm.
Dar asta nu era deajuns: unul dintre agresori l-a mai lovit în cap cu o pancartă pe care scria ceva. Iar comentariile ziariștilor străini au fost de-a dreptul dramatice: iată un maghiar ucis cu sălbăticie de românii incitați de culoarea verde a puloverului care le-ar fi amintit de una dintre culorile drapelului magiar. A fost o imagine-șoc care a făcut înconjurul lumii, prezentându-i pe români ca pe o nație de criminali sălbatici.
Situația s-a lămurit în câteva zile: „maghiarul” era de fapt românul Mihăilă Cofariu, iar „românul” ucigaș era, în realitate, maghiarul Barabas Erno. Rănită grav, victima a scăpat totuși cu viață. Ba, mai mult, omul a fost tratat într-un spital din Germania, unde s-a refăcut aproape complet. Dar de atunci și până acum, Cofariu a rămas tot ungur, căci presa internațională nu a mai demontat niciodată diversiunea care i-a schimbat naționalitatea.”
Jurnalul Național, 15 martie 2014, „Distrugătorul american Truxtun va efectua exerciții suplimentare împreună cu nave aliate în Marea Neagră”, http://jurnalul.ro/stiri/externe/distrugatorul-american-truxtun-va-efectua-exercitii-suplimentare-impreuna-cu-nave-aliate-in-marea-neagra-663657.html
Parlamentul României, „Raportul Comisiei Parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-și părăsească locul de muncă și domiciliile din județele Harghita și Covasna”, București, 1991, Cap. IV, Dosar 55, fila 8: „Dl. Wolfkory Lászlo ne spunea: „Încă nu ați plecat? Duceți-vă învârtindu-vă”. Când au fost arătate evenimentele de la Târgu Mureș, profesoara de franceză, Feyer Cornelia, în timp ce era bătut Cofariu, ne spunea: „Uitați-vă la românii voștri ce fac” – Dosar 55 f. 9.
Realitatea, 11 martie 2014, „Tokes compară ținutul secuiesc cu Crimeea”, http://www.realitatea.net/tokes-compara-tinutul-secuiesc-cu-crimeea_1397019.html 


Despre conexiunile dintre Ungaria și Rusia, în problema de acum, vezi:
Dan Tanasă Blog, 14 mar. 2014, „Sociologul Dan Dungaciu: În momentul acesta Ungaria este o problemă pentru regiune”, http://www.dantanasa.ro/2014/03/14/sociologul-dan-dungaciu-in-momentul-acesta-ungaria-este-o-problema-pentru-regiune/#more-16080 
Paul Ghițiu, „Ungaria-Rusia, o relație caldă, caldă, aproape fierbinte (I), în Estica, 15 martie 2014, http://www.estica.eu/article/ungaria-rusia-o-relatie-calda-calda-aproape-fierbinte/ 
SPQR, 1 martie 2014, „Germania și Rusia … prin Ucraina în România”,http://radubaltasiu.blogspot.ro/2014/03/germania-si-rusia-prin-ucraina-in.html 

Pentru o discuție pe marginea crizei din Ucraina, vezi și
Ilie Bădescu, „Quadratura ucraineană”, 5 martie 2014,
http://universitatea-emaus.ro/2014/03/05/ilie-badescu-quadratura-ucraineana/ 
George Damian, „Să terminăm cu ipocrizia”, 13 martie 2014, http://www.george-damian.ro/sa-terminam-cu-ipocrizia-putin-si-a-atins-scopul-5556.html
Aurel Rogojan, „La granițele României. Criza din Ucraina – consecința secolelor de arbitrariu geopolitic”, înZiariștiOnline, 3 martie 2014, http://www.ziaristionline.ro/2014/03/04/aurel-rogojan-la-granitele-romaniei-criza-din-ucraina-consecinta-secolelor-de-arbitrariu-geopolitic/

PASSWORD RESET

LOG IN