ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "axa lumii"

axa lumii

,

GodeanuMiturile sumeriene, egiptene, mayașe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creației, denumit când coloana de susținere a cerului, când croodil sau dragon. Cert este că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer și Pământ, fiind o poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii). Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereștrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători în frunte cu gen. V. Dragomir, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alții ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon.

Adamclisi, ”pământul lui Adam”, conține codul genetic

adamclisiConform Scripturii, Dumnezeu a creat din lut prima ființă oemnească, pe Adam, care în limba ebraică înseamnă Om. În 2003, cercetătorii amerciani și francezi au ajuns, independent unii de alții, la concluzia senzațională că elementele de bază ale vieții biologice se ascund în pământul obișnuit, confirmând concepția biblică a originii omului. Isabela Iorga ajunge la concluzia că, prin numele de Adam se înțelege ADN-ul uman, care conține însuși codul genetic al organismului, intrat în subconștientul popoarelor drept Arborele Vieții.

Scriitorul E. Delcea remarcă pe bună dreptate că respectivul „arbore” este unul dintre cele mai vechi elemente decorative prezente în arta populră românească. Prof. T. Diaconu, pe baza unei metode proprii de analiză a scrierii hieratice (sfinte), scrie despre cuvântul Adamclisi că are două părți clare, Adam și Clisi, iar înțelesul este „pământul lui Adam”. Or, încă din paleoliticul mijlociu (100.000-40.000 î.e.n.), peșterile Cheia (La Izvoare) și Târgușor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite.

Dr. D.D. Farcaș, vicepreședintele Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate din România, apreciază că prezența extratereștrilor pe Terra datează de cel puțin 25.000 de ani. Într-o cronologie discutabilă, E. Delcea coboară „experinețele” extratereștrilor în spațiul carpato-danubiano-pontic, acum 10 milioane de ani, având ca rezultat populația „ramani”, toate civilizațiile terestre având inițiatori veniți din „zona stelei Sirius din Constelația Orion”. În sprijinul teoriei că Oamenii Primordiali au fost pe plaiuri mioritice, scriitorul respectiv aduce ca argument „Australopithecus Oltensis” de la Bugiulești (Vâlcea) cu o vechime de două milioane de ani, dar aici este vorba numai de oase de animale folosite ca unelte, singura dovadă certă ca vechime (cca 50.000 de ani) fiind falanga de picior a unui om de tip Neanderthal, descoperit la Ohaba-Ponor (Retezat), lăsând la o parte controversele legate de subiect, cecetările recente duc către localizarea Edenului inclusiv în Carpați și la Dunăre.

Herculane, cel mai încărcat punct energetic din lume ?

Cercetătorii geneticieni de la Berkeley (California), comparând tipul de ADN mitocondrial – care se transmite numai pe linie maternă – au ajuns la concluzia pe cat de indiscutabilă, pe atât de senzațională că toți oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie, care a trăit acum 350-200 de mii de ani. Deci Eva biblică, a cărei nume înseamnă în ebraică „viață”, a existat, completând perfectul echilibru al Creației și e posibil ca acele ființe perfecte de tip Havva (Eva), create din eter și apă, să fie chiar „îngerii din ceruri”, respectiv cei 144.000 de sori cu care a coborât Dumnezeu pe Pământ. Adam și Eva trăiau pe mirificul Eden, unde totul era învăluit într-o lumină roz, rezultată din reflexia razelor pe suprafață bolții de gheață din jurul Terrei, devedindu-se experimental că erau asigurate condiții optime atât pentru conservarea ADN-ului uman în starea inițială, cât și pentru dezvoltarea optimă a celulelor plantelor.

Spațiul cu vegetație luxuriantă al Edenului trebuie lărgit la patru fluvii: Ghihon (Nilul), Hidechel (Tigrul), Eufrat și Pison. În ce privește Pisonul există două variante, dar între Gange și Dunăre, ambele considerate sfinte, considerăm că varianta corectă ar fi Dunărea, locuitorii antici riverani numindu-se fisoniți sau dabieni care, în opinia lui Pseudo Cesarius erau foarte cucernici, abținându-se de la „consumul legitim și nevinovat al cărnii”.

I. Iorga deduce că țara Havila se afla la nord de Dunăre, fiind de acord cu scriitorul S. Coryll, care echivalează Havila cu Valahia. Pare o teorie destul de greu de digerat, dar N. Densușianu, membru corespondent al Academiei, a murit convins că centrul „populațiunii neolitice din Europa, al oamenilor născuți din pământ, a fost în zona Porțile de Fier-Munții Bucegi-Munții Buzăului.

Marele istoric V. Pârvan scrie că eroul Hercule, de la care își trage numele stațiunea Herculane era dac. Celebrul bioenergetician Iulian Urziceanu, primit de însuși Papa Ioan Paul al II-lea, a constat că „la Băile Herculane la Cascadă, spre 7 izvoare (…) este cel mai încărcat punct energetic din lume”. În zonă, la Peștera Hoților, s-a semnalat prezența unor vânători și pescari acum 10.000 de ani, iar puțin mai departe, la Totești în ținutul Hațegului, au fost găsite brățări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, specie comună în tot SV Daciei și, după cum se știe, șarpele a fost vârful de lance care a dus în Grădina Raiului, „păcatul de moarte”. Conform mitologiei Hercule (dac) a avut cu Echidna (tracă) trei fii din care se trag neamurile înfrățite ale agathyrșilor, gelonilor și sciților, înrudite bineînțeles cu dacii și tracii. După Homer, sciții ocupau întreaga regiune de nord a lumii vechi cunoscute sub numele de „Terra antiqua”. Socotindu-i pe pelasgi drept strămoși a ramanilor, avâd unul dintre „centre” la Porțile de Fier, se poate lansa supoziția că Edenul se întindea și la nord de Dunăre, la Herculane, unde există și o climă submediteraneană care păstrează până astăzi exemplare endemice a unei flori luxuriante care exista înainte să aibă loc procesul de separare a polilor.

Nu trebuie ignorată complet teoria lui Rene Guenon, unul dintre cei mai mari savanți sufiști ai sec. Al XX-lea, potrivit căreia Axa Lumii nu coincide în mod necesar nici cu axa de rotație și nici cu axa magnetică a Pământului, deși acest lucru se poate întâmpla uneori.

Porți de legătură cu Universul, în Carpații românești

Întorcându-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densușianu menționează că „după ideile astronomice și geografice ale Antichității clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geților, în particular pe Munții Rhipaei (Carpații Meridionali). Conform acelorași idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci și Universul și Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susțin că leagănul omenirii se află în spațiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion. Este o problemă controversată.

După patru ani de cercetări asidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informațional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalități demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca datorită fluxului enrgetic favorabil, la primii pași ai evoluției umanității prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanții unei civilizații extraterestre, care a îndrumat omenirea.

Alții localizează această poartă în Peștera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse. Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic și mai puțin cercetat dintre Carpații românești. Teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu in masivul Țarcu (Banat), nerezistând criticii, Gen. V. Dragomir a demonstrat științific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astro-geodezică și gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitațional capătă ondulații.

„Luate-ar Gaia”, o expresie plină de tâlc

Firește că, în legătură cu ipoteza existenței Axei Lumii pe plaiuri mioritice ca poartă energetică spre Univers, viitorul ne va aduce surprize. Miturile dogonilor – mic popor african de pe teritoriul Republicii Mali – povesteau despre venirea pe Pământ, într-o „arcă rotitoare” a unor ființe legate de sistemul astral al lui Sirius. Dogonii stiau că în jurul lui Sirius A se rotește Sirius C, astru nedescoperit încă. Se presupune doar că Geea sau Gaia antică, Zeița Mamă a Pământului primoridal, ar avea biocâmp, comportându-se ca o ființă vie. De la geto-daci, care se credeau nemuritori, ne-a rămas o expresie plină de tâlc: „Luate-ar Gaia”. E bine ca fiecare dintre noi să mediteze la sensurile ei, într-o lume ce face parte dintr-un sistem mai amplu cu organizare de sine-stătătoare, în care mecanismul de corectare este însăși Axa Lumii.

Petre Dogaru ( Independent)

Zamolxis si Kogaion

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu “zona sacra” sau “muntele sacru”, în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omu (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sã fie, neaparat,”un munte ascuns”, asa cum pretind vechile traditii. În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele “Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Gradistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare. Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Kogaionon ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon).

Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Ori, un asemenea fenomen, real, a fost descris: “…acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele straluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învaluit în ceata, sau cine stie cum si în ce, fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde.” (Victor Kernbach – “Muntele ascuns al lui Zamolxis”, România pitoreasca nr. 7/1972).

Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între “muntele sacru” si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de aer, cu densitati diferite, care se “pliaza” pe versantii estici ai muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are “centrul de frig local”, generat de prezenta a douã caldari glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui “centru” este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza pârâul Izvorul Gugului.

In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trasatura de “sacralitate”, dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis “întemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..”, se pot avansa urmatoarele: – În perioada în care Zamolxis “îi învata pe fruntasii tãrii”, în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinta amplasarii unui observator astronomic.

Zamolxis a cautat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era “o locuinta subpamânteana”, în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita dechidere unghiulara. Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis “dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pamânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învataturile lui…”(Herodot.IV.95).

Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmarit o “reînviere” care sa întareascã învataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã importanta. Locuinta subpamanteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa o spunã, se stie ca din fundul fantanilor adânci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat. În plus, daca lumina soarelui n-ar “estompa” în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului. Terenul ales, un “amfiteatru” cu “amplificare” naturala datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la “revenirile” zeului si de unde acesta îsi facea cunoscute învataturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau “teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala”. Este ceva, nu?

Amplasarea “observatorului astronomic” din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza (”Sanctuarul Dacilor”, Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia data, în perioada solstitiului de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetãtorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu “observatorul astronomic” îsi primeste astfel înca o legitimitate.

Trebuie subliniat ca la o încercare, astazi, de a se reconstitui “cerul” observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile zodiacale. In ce priveste “observatorul”, acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10 m, latime 2 m, înaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 grade 16 minute 54 secunde latitudine nordica si 22 grade 42 minute 44 secunde longitudine estica, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii si jumatate “asigurau” probabil pe cel de la “observator”.

Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu – Cracul Pesterii – este alcatuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, “pestera” sugereaza o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. Realizarea constructiei subpamântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie – o credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel. În afara de acel “confort astronomic” necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti.
Mihut Andrei (Civilizatia daca)

Un mister – Varful Gugu din Masivul Retezat – Godeanu

Ziua de 4 august 1991 are și o conotație mai specială […] Atunci, în zona Retezatului a avut loc un fenomen care a mai avut replici ciudate dar care nu a fost explicat nici până astăzi. Tocmai de aceea poate că e bine să ne reamintim de celebra poveste a Vârfului Gugu.

Iubitorii traseelor montane din Munții Godeanu, aflat în vecinătatea Masivului Retezat, au semnalat existența în zona Vârfului Gugu a unor energii stranii, absolut inexplicabile. Acest vârf, încărcat de sculpturi megalitice, dispare cu desăvârșire la anumite ore din noapte, timp în care o liniște apăsătoare, grea, resimțită aproape fizic, încremenește întreg peisajul, ca într-un tablou. Un prim episod din aceste evenimente ciudate s-a derulat în noaptea de 4 august 1991, când din tabăra „Comisiei Centrale de Turism Sportiv”, stabilită în preajma Vârfului Gugu, s-a putut observa o „explozie” luminoasă, care părea că iese chiar din munte, în apropierea lacului Bucura. Culmea este că „explozia” luminoasă, care a țâșnit spre cer, a luat cu ea și Vârful Gugu. Cei șapte membri ai taberei nu au mai putut ațipi întreaga noapte, din pricina unor „apăsări atmosferice”, care le provocau o acută surescitare.

Următoarea întâmplare care a dat de gândit parapsihologilor a fost „accidentul” din noaptea de 13 spre 14 august, din același an, când un avion IL 14 al companiei Tarom s-a „pulverizat” în curmătura Bucurei, din imediata vecinătate a Vârfului Gugu. A fost sesizat „Centrul de Științe Perspective” și „Asociația Națională pentru Cercetări Aplicative Parapsihologice”, ambele cu sediul în București, care au trimis un grup de zece persoane, condus de Mihaela Murai. Timp de două zile, între 17 și 18 august 1991, membrii grupului și-au stabilit tabăra în preajma Vârfului Gugu. În această perioadă s-au confruntat cu diverse stări de spaimă fără motiv, dar și cu senzații acute de sufocare, în special noaptea, toate asociate „exploziilor” luminoase, cu liniștea unui peisaj devenit brusc straniu, precum și impresia că sunt supravegheați de „ceva” ori „cineva” cu stăruință.

Cea mai mare surpriză le-a fost oferită însă la întoarcere, la București, de aparatele de fotografiat și camerele de luat vederi, pe care fixaseră imagini ale Vârfului Gugu, luate din zeci de unghiuri și care nu înregistraseră, de fapt, niciun cadru. Din cauza acestor evenimente, din anul 1992, puțini turiști se mai încumetă să mai poposească în zonă, majoritatea acestora ocolind împrejurimile, nemaiîndrăznind să înnopteze în taberele din vecinătatea Vârfului Gugu. Cercetătorii în materie sunt puși și în fața unor alt fel de argumente… După cum se știe, Jules Verne, despre care se spune că a fost „iluminat” de o „inteligență cosmică”, și-a plasat acțiunea romanului „Castelul din Carpați” exact în zona Gugu, fără ca autorul să fi vizitat vreodată România.

Victor Kernbach, autorul volumului „Enigmele miturilor astrale”, afirmă că Vârful Gugu este centrul unuia dintre „punctele energetice esențiale” ale Terrei. Până la găsirea unor eventuale explicații științifice ale acestor fenomene, facem o invitație pentru cei curajoși și interesați de mistere: vizitați Vârful Gugu și rămâneți peste noapte în zonă!

Mihaela Petrosan (Ziarul Vaii Jiului)

SURSA: amira-paranormal.blogspot.com