ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Avram Iancu"

Avram Iancu

,

Drapelul de luptă al legiunii comandate de Avram Iancu în timpul Revoluției din 1848 a fost expus, sâmbătă la Cluj-Napoca, în piața care îi poartă numele marelui revoluționar, informează romaniabreakingnews.ro

Steagul a fost expus în cadrul unei ceremonii desfășiurate în prezența ÎPS Andrei Andreicuț, mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Fanfarei Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și a oficialităților clujene, în fața statuii Crăișorului Munților.

Drapelul va putea fi admirat până la data de 9 mai,  la Cluj-Napoca, în Piața Avram Iancu între orele 10.00 și 22.00.

Primarul Emil Boc a anunțat că a înaintat o invitație școlilor clujene pentru a desfășura o lecție de istorie în fața drapelului.

Staegul_AvramInacu_Emil_Boc„Am lansat astăzi o invitație școlilor clujene de a desfășura o lecție de istorie în Piața Avram Iancu, în fața drapelului de luptă al eroului nostru național!

Astăzi suntem părtași la un moment de istorie, prezentând drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, în fața statuii Crăișorului Munților, din Piața Avram Iancu, un loc simbolic al națiunii române, al transilvănenilor, alături de eroul național Avram Iancu și de ceea ce a reprezentat și reprezintă pentru fiecare român dezideratul păstrării ființei naționale. Voi propune ISJ Cluj ca lecțiile de istorie ale multor școli să se desfășoare în Piața Avram Iancu, în fața acestui drapel de luptă”, a spus Emil Boc.

Legiunea „Auraria Gemina” este una dintre cele cincisprezece legiuni românești organizate între 1848-1849, după modelul roman, pentru a lupta împotriva trupelor maghiare din Transilvania, condusă de Avram Iancu care avea pe atunci rangul de prefect, echivalent cu cel al unui general de armată. Legiunile erau puse sub comanda prefecților și viceprefecților, ale centurionilor (căpitani, conduceau 100 oameni) și decurionilor (caporali, comandanți de pluton) din cele 15 legiuni ale armatei populare a românilor, denumită Landsturm de austrieci.

Prefectura de pe raza căreia erau recrutați luptătorii legiunii era pe atunci împărțită în două viceprefecturi care, la rândul lor, erau împărțite fiecare în câte patru tribunate.

Avram Iancu a înființat Legiunea Auraria Gemina în Țara Moților, la 19 octombrie 1848, după ce a fost numit de către Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu în rangul de „prefect”, iar Ioan Bălaș și Ioan Constantin Boeriu viceprefecți. Baza juridică a organizării acestui „Landsturm” românesc a fost constituită din punctul 10 al Petiției Naționale adoptate de Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, care „cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români”. La 17 octombrie 1848 înarmarea românilor a fost confirmată de comandamentul militar austriac de la Sibiu. Primele tabere de instrucție ale Legiunii Auraria Gemina, numite în epocă și lagăre (loagăre de către țăranii români) au fost înființate la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina și au fost mobilizate la 19 octombrie 1848. Prefectul Avram Iancu era ajutat de viceprefecții Ioan Balaș, Simion Prodan, Ioan Constantin. În decembrie 1848 legiunea era alcătuită din 8 tribunate: Alba Iulia, Presaca, Ampoița,Țelna, Cricău, Galda, Aiud, Rimetea și Măgina.

Între cele 15 legiuni s-au distins în lupte: Legiunea Auraria Gemina condusă de prefectul Avram Iancu, Legiunea I Blăjana a prefectului Axente Sever, Legiunea Auraria și Saline de Turda (zisă și Legiunea Arieșului) sub comanda prefectului Simion Balint și Legiunea Crișana de Zarand având prefect pe Ioan Buteanu.

Cartierul general al prefectului Legiunii Auraria-Gemina, Avram Iancu, era instalat în clădirea în care funcționează în prezent Muzeul Avram Iancu din localitatea Câmpeni, județul Alba.

Avram Iancu a condus această mare unitate militară de la înființare, la 2 septembrie 1848, până în toamna anului 1849, după ce a fost înăbușită Revoluția Maghiară din 1848 și armata maghiară s-a predat trupelor țariste și austriece.

Publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

,

Comunicat de presa!

„Mișcarea Patriotică Română,” Fundația „Ideea Contemporană”, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și Revista Certitudinea, organizează în ziua de 18 septembrie ora 17.30, în Str.Blănari nr. 23, et.1, camera 103-104, CONFERINȚĂ DE PRESĂ: „Românismul în cumpănă – concluzii despre Marșul Național Avram Iancu 2015”, prilej cu care se vor dezbate concluziile recent încheiatului Marș, aflat la a V-a ediție.

Evenimentul va fi transmis live pe Romania Breaking News – RBN Press (romaniabreakingnews.ro)

Dragi români va invitam să participați la acest eveniment special.

,

Un material exploziv al jurnalistului  de la hunedoaralibera.ro

Sarbatorile_de_laTeba_interzise_la_TVR_romaniabreakingnews

Conducerea TVR refuză să transmită în direct spectacolul folcloric organizat cu prilejul Sărbătorii Naționale de la Țebea. Spectacolul folcloric de la Țebea nu va mai fi transmis în direct de Televizinea Română, așa cum se întâmplă de obicei. Conducerea TVR a luat această decizie într-o ședință a Comitetului Director prezidată de șeful instituției, Stelian Tănase.

Potrivit Directorului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Hunedoara, Mariana Deac, decizia TVR a fost luată în ultimul moment, deși instituția pe care o conduce a respectat întocmai procedurile, de la scrisoarea de intenție până la negocierea onorariului perceput de TVR.

„Noi ne-am angajat să asigurăm cazarea și masa pentru întreaga echipă (50 de persoane) plus plata unui onorariu de 20.000 de lei, însă conducerea TVR a refuză să transmită în direct spectacolul așa cum se întâmplă de ani buni. Nu mi se pare normal ce se întâmplă, este vorba de o Sărbătoare Națională nu de un spectacol oarecare. Nu este corect ca o televizine publică, plătită din taxele tuturor românilor, să nu transmită un spectacol de asemenea anvergură”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro Mariana Deac.

Directorul CJCPCT Hunedoara a mai declarat că va depune un memoriu la Comisiile de Cultură ale Senatului și Camerei Deputaților pentru a atrage atenția asupra refuzului televiziunii publice a retransmite spectacolul închinat memoriei Eroului Național Avram Iancu.

Contactat de Hunedoara Liberă.ro, și președintele Consiliului Județean Hunedoara – organizatorul evenimentului, Adrian David, și-a arătat indignarea față de decizia board-ului TVR.

„Fiind o Sărbătoare Națională, nu am conceput ca altă televiziune să transmită spectacolul. În ultima ședință, domnul director Stelian Tănase a avut o atitudine ostilă față de transmisiunile spectacolelor de folclor și s-a luat decizia de a nu mai transmite evenimentul de la Țebea din acest an, în condițiile în care televiziunea publică primeau și bani pentru asta. Televiziunea Română este o entitate publică, dar se comportă ca o entitate privată. E ca și cum eu aș percepe onorarii pentru audiențe la CJ Hunedoara. Este regretabil ce se întâmplă”, a declarat Adrian David.

Vocea TVR adevăr a grăit… în 2014

În 7 septembrie 2014, când s-au împlinit 142 de ani de la moartea Crăișorului, gazda spectacolului care a fost transmis de TVR – Iuliana Tudor a vorbit pe scena de la Țebea despre rolul TVR:

“Prezența noastră aici are legătură cu misiunea televiziunii publice din orice țară. Avram Iancu este un Erou Național, iar televiziunea publică are obligația de a reaminti modelele pe care copiii noștri trebuie să le cunoască în materie de credință.”

Privit într-un context lărgit, gestul conducerii TVR este practic a doua lovitură dată memoriei lui Avram Iancu după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea privind declararea Crăișorului Munților drept „Erou Național al Românilor”. Decizia TVR are ca efect imediat reducerea impactului mediatic pe care îl are Sărbătoarea Națională de la Țebea la care participă zeci de mii de români, inclusiv politicieni de prim rang care s-au folosit de acest prilej de-a lungul anilor pentru a câștiga capital electoral. 

La scurt timp de la confirmarea informației potrivit căreia Televiziunea Română nu va mai transmite în direct spectacolul folcloric de la Țebea, organizat de Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Hunedoara, interpreții din județ și din țară reacționează dur. Astfel, pe conturile de socializare ale mai multor artiști au fost postate mesaje prin care decizia conducerii TVR este criticată dur.

„Dacă domnul Tanase va continua cu asemenea reforme încă de pe acum vă pot spune dragi prieteni că va trebui să ne luăm adio de la televiziunea publică, asemenea oameni îngroapă ceea ce ne-a mai rămas ca entitate a neamului nostru romanesc tradițiile , obiceiurile și istoria. Cu siguranță acest domn habar nu are ce înseamnă să fi român să simți românește să arăți semenilor tăi că poți să pui la loc de cinste însemnele naționale și eroi care s-au jertfit pentru neamul românesc. În altă ordine de idei mi-aș permite în numele tuturor colegilor mei de cântec să îl invit pe domnul președinte al TVR Stelian Tănase pe data de 13 septembrie 2015 la Țebea să vadă și totodată să simtă ce înseamnă să fi român ce înseamnă să fi patriot adevărat ce înseamnă să fi ‪‎ardelean‬ din tată-n fiu.” (OVIDIU OLARI, DEVA)

„Oare Societatea Romana de Televiziune ce dorește să prezinte dacă nu spiritul românesc, ce dorește să arate poporului românesc? Duminică, la predica de după Sf. Liturghie, preotul spunea că dacă noi nu suntem stăpâni să ne conducem și să ne organizăm, vor veni alte nații să o facă. Îi dau perfectă dreptate pentru că, prin acest pas facut de “mai marii Televiziunii Romăne” arătăm lumii întregi că suntem un popor vulnerabil și cât de mult le pasă unora de România, de istoria ei sau de simbolurile ce s-au jertift pentru noi. Domnilor, ce suflet aveți în dumneavoastră? De români adevărați, în niciun caz!”(BOGDAN TOMA, HUNEDOARA)

„Este un spectacol omagial ce este sfidat și anihilat de către conducerea TVR-lui. Națiunea românească a tânjit întotdeauna să vadă astfel de evenimente, iar unui om i se permite să ignore cerințele unui întreg neam. Rușine, directore, oricare ai fi tu! Probabil că vei ajunge mare prin nemernicia de care dai dovadă. Nu uita că în locul tău nu poate răspunde nimeni când va trebui să dai socoteală.” (ILIE MEDREA, SIBIU)

„Se încearcă o globalizare forțată, iar dacă nu luăm atitudine se va reuși. Acesta este adevăratul pericol care ne paște, iar această atitudine a TVR-ului este doar începutul.” (CĂTĂLIN HAȘA, ALBA IULIA)

Care este explicația conducerii Televiziunii Române

Contactat de Hunedoara Liberă,ro Președintele Director General al TVR, Stelian Tănase, a declarant că decizia este rezultatul unor măsuri de reducere a costurilor.

„Cele mai costisitoare transmisiuni sunt cele din weekend. Decizia a fost luată de Comitetul Director și Consiliul de Administrație.E prima data când am luat o astfel de măsură pentru că nu avem bani, în luna octombrie ni se vor popri din nou conturile, avem datorii de 200 de milioane de euro. Și eu aș prefer să facem investiții, să facem programe, dar acum ne aflăm în această situație”, a declarat pentru publicația noastră Stelian Tănase.

Refuzul Președintelui Director General al TVR vine după ce Consiliul Județean Hunedoara și-a exprimat deja disponibilitatea de a asigura cazarea și masa celor 50 de membri ai echipei tehnice, precum și plata unui onorariu de 20.000 de lei.

De ce deranjează spectacolul de la Țebea ?

După ce președintele României, Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea prin care Avram Iancu era declarat „Erou Național al Românilor”, această a doua palmă vine ca un trăznet asupra moților din Munții Apuseni și asupra românilor care păstrează filonul nationalist.

Este de notorietate că Sărbătoarea Națională de la Țebea este una dintre cele mai mai cunoscute manifestări patriotice din România. Spectacolul folcoric reunește an de an pe scena evenimentului nume mari ale cântecului românesc, dar și un bogat repertoriu ale celor mai cunoscute cântece ale românilor: „Doamne, ocrotește-i pe români!”, „Frați români din lumea-ntreagă”, „Dac-am plecat, Ardealule, din tine”, „Balada lui Iancu”, „Treceți, batalioane române!”, „Din țara moților”, „Tu, Ardeal”, șamd.

În aceste condiții, se ridică justificat un mare semn de întrebare: cine are interes ca Sărbătoarea Națională de la Țebea să își piardă din intensitate? 

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Deschiderea oficială a „Marșului Național Avram Iancu” 2015, începe luni, 7 septembrie ora 12,00, în clădirea Prefecturii Județului Hunedoara din Deva, printr-o Conferință de Presă. Inițiator și organizator este Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. România Breaking News este partener media al marșului.

„Marșului Național Avram Iancu” este o procesiune care este organizată în cinstea „Crăișorului Munților”, care se va face pe jos, pe o distanță de 100 de kilometri, cu pornire de la casa lui Avram Iancu din Vidra de Sus pe traseul: Câmpeni – Abrud – Ciurleasa – Buceș – Mihăileni – Zdrapți – Criscior – Brad – Țebea.

Aduc toată gratitudinea mea Instituției Prefectului pentru acest ajutor. Marșul se desfășoară în perioada 7-13 septembrie, precede Marea Sărbătoare Națională de la Țebea, este o procesiune cultural-istorică, se merge pe jos aproape 100 km de la casa Crăișorului din Vidra de Sus-Țebea și celebrează memoria Eroului din Apuseni. Voi aduce în spațiul public pentru prima dată, odiseea din Parlament și Cotroceni a Proiectului meu Avram Iancu, „Martir și Erou al Națiunii Române,” motivul nepromulgării, respingerii și retrimiterii Proiectului în Parlament de către Klaus Iohannis, identitatea opozanților acestui demers național, dar voi face public și numele unui distins parlamentar, Președinte de Comisie, luptător pentru recunoașterea meritelor Crăișorului. Laurian Stănchescu, Membru titular, Uniunea Scriitorilor din România, Președinte, Fundația „Ideea Contemporană”

Video: MARȘ ISTOVITOR ÎN MEMORIA LUI AVRAM IANCU – 17 sept. 2013

Precedent: (2013)  Marș istovitor în memoria lui Avram Iancu: a parcurs 100 de kilometri desculț până la mormântul „crăișorului”

Scriitorul Laurian Stănchescu a ajuns astăzi la Țebea, unde se află locul de veci al celui supranumit „crăișorul munților”, Avram Iancu. Laurian a parcurs desculț drumul dintre Vidra de Sus, unde s-a născut liderul românilor din Transilvania din vremea Revoluției de la 1848, și Țebea, unde a fost înmormântat Avram Iancu.

În această după-amiază, Laurian Stănchescu și însoțitorii săi au ajuns la Țebea. Au sfârșit astfel un pelerinaj început în urmă cu șase zile, care a străbătut mai multe localități din Țara moților: Vidra de Sus, Câmpeni, Abrud, Ciuruleasa, Buceș, Mihăileni, Crișcior, Brad și Țebea.

Ultimii zece kilometri ai marșului Avram Iancu au fost dificili pentru inițiatorul acestuia.

Din cauza faptului că a mers desculț, Laurian a fost nevoit să treacă pe la secția de chirurgie a spitalului din Brad, înainte de a porni spre Țebea. A avut nevoie de copci, iar tălpile picioarelor i-au fost bandajate. Chiar și așa, a reușit să ajungă la mormântul Crăișorului, pe jos. Pe traseul Țebea – Brad, în ciuda ploii torențiale, l-au însoțit mai mulți localnici, dar și vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Tiberiu Balint. Nu au mai venit, deși își anunțaseră prezența, fosta gimnastă Corina Ungureanu, Leonard Doroftei, Mircea Diaconu și Victor Ciorbea. Pelerinajul dedicat lui Avram Iancu s-a încheiat cu un moment solemn dedicat lui Avram Iancu. „A fost un omagiu pe care am vrut să îl aduc celui carea fost Avram Iancu și le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături”, a spus Laurian Stănchescu. Duminică vor avea loc serbările naționale de la Țebea, la care sunt așteptați peste 5.000 de oameni. (adevarul.ro)

Foto Marș istovitor în memoria lui Avram Iancu

Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (1)

 

Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (2) Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (3) Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (4)

Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (5) Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (6) Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (7) Marsul_lui_Avram_Iancu_initiat_de_Laurian_Stanchescu (8)

Foto: La mormântul lui Avram iancu

mormantul_craisorului-muntilor

mormantul_lui_Avram-Iancu

AVRAM IANCU, EROUL ROMÂNILOR

Născut în Vidra de Sus, județul Alba de azi, în anul 1824, Avram Iancu reprezintă o personalitate de prim rang, un adevărat erou național al românilor din Transilvania. Provenind dintr-o familie de moți înstăriți din munții Apuseni, Avram Iancu, prin tot ceea ce a făcut pentru românii din această parte de țară, a rămas în memoria colectivă drept „Crăișorul munților”.

După absolvirea Liceului Piarist din Cluj, în anul 1844, el s-a înscris la Facultatea de Drept din localitate, devenind mai târziu avocat („cancelist”) în cadrul „Tablei Regești” din Târgu Mureș.

Izbucnirea revoluției maghiare din 15 Martie 1848 îi va oferi ocazia să devină avocatul tuturor românilor din Transilvania, în speranța ca aceștia să se bucure de aceleași drepturi și libertăți precum celelalte națiuni ale Transilvaniei – maghiari, sași și secui. În consecință, el ajunge să fie conducătorul românilor în timpul revoluției de la 1848 – 1849.

În contextul dorinței de anexare a Transilvaniei la Ungaria, Iancu va deveni un adevărat vârf de lance între români, prin crearea în munții Apuseni („Țara Moților”) a unei veritabile armate țărănești, numită „Legiunea Auraria Gemina”, și care se va opune cu succes, între Octombrie 1848 – Iulie 1849, revoluționarilor maghiari conduși de către Lajos Kossuth.

Totuși, înfrângerea revoluționarilor maghiari de către armatele austriece și rusești în bătălia de la Șiria, de lângă Arad, nu a schimbat cu nimic statutul pe care-l avuseseră românii până atunci. Chiar dacă Ungaria și Transilvania vor fi și de acum înainte în limitele granițelor Imperiului Austriac, Avram Iancu va rămâne același luptător pentru drepturile românilor din această provincie, fapt concretizat prin diversele memorii scrise în numele moților de aici și înaintate autorităților imperiale de la Viena.

Perseverența sa s-a manifestat și prin deplasările sale la Viena, pentru a-i prezenta însuși împăratului Franz Iosif situația grea a țăranilor iobagi. Una dintre aceste deplasări a avut loc în Februarie 1850, când, în drumul său spre Viena, Iancu a poposit pe 06 Februarie și la Oradea, fiind întâmpinat cu multă căldură.

Din păcate, aceste memorii și deplasări s-au finalizat doar cu promisiuni deșarte din partea autorităților imperiale, decesul său, survenit la data de 10 Septembrie 1872, în localitatea Baia de Criș, găsindu-i pe români în aceeași situație grea, precum cea din tumultul anilor 1848 – 1849.

Imagini inedite cu Avram Iancu în ultimii ani de viață

imagini_inedite_cu_Avram-Iancu_in_ultimii_ani_de_Viata (1) imagini_inedite_cu_Avram-Iancu_in_ultimii_ani_de_Viata (2) imagini_inedite_cu_Avram-Iancu_in_ultimii_ani_de_Viata (3)

 

Editat și publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

Surse și foto: avantulliber.ro,  Cornelia MartaLaurian Stanchescuevenimenteoradea.robisericadinribita.blogspot.comadevarul.ro, colorostariu

,

Avram_Iancu

La 2 septembrie 1848, în Adunarea de la Blaj, 60.000 de moți refuză „uniunea” cu Ungaria și îl aleg comandant pe Avram Iancu.

În preajma izbucnirii revoluției pașoptiste maghiare din Ungaria și Transilvania, în luna martie 1848, Avram Iancu se găsea cancelist laTârgu Mureș, alături alte câteva zeci de tineri români.

Avram Iancu s-a născut în Țara Moților, în satul Vidra de Sus, actualmente denumită Avram Iancu, județul Alba. Cel dintâi despre care se mai pomenește din familia lui Avram Iancu este bunicul său, Gheorghe Iancu, care ar fi fost preot ortodox și ar fi luat parte la răscoala lui Horea din anul 1784. Unele surse afirmă că Gheorghe Iancu ar fi fost rudă cu Horea. Bunicul său a trecut la cele veșnice probabil înainte de anul 1812.

Gheorghe Iancu a avut șapte copii, pe Sântioana, Maria, Zamfira, Ana, Alisandru, Avram și Ioan. Alisandru Iancu va fi tatăl legendarului erou Avram Iancu.

Alisandru s-a născut în anul 1787, s-a căsătorit cu Maria Gligor și va moșteni casa bătrânească a familiei. Alisandru Iancu era iobag, la fel ca și toți străbunii săi, însă fiind la fel de bun gospodar ca și aceștia, ajunge să fie „pădurar”, fiind astfel un fel de „om al stăpânirii” pentru că datorită atribuțiilor sale venea în contact cu autoritățile vremii. Alisandru Iancu va avea doi copii, pe Ioan și pe Avram.

Primul copil, Ioan, s-a născut în anul 1822 și va ajunge preot ortodox.

Avram Iancu, viitorul erou național, s-a născut în anul 1824. Data exactă la care s-a născut Avram nu a rămas menționată exact, dar după mărturisirile eroului el s-ar fi născut „la vremea cireșelor”. Ținând cont că în munți cireșele se coc mai târziu datorită climei mai aspre, e posibil ca el să se fi născut în luna iulie sau august.

Avram Iancu nu a fost căsătorit niciodată și nu a avut urmași direcți. Unele surse de informare spun că al ar fi avut în tinerețe, în timpul revoluției pașoptiste, câteva legături amoroase (dintre care cel puțin una cu o unguroaică), însă nici una nu este bazată pe dovezi, nici măcar slabe de tot. Toate acestea sunt până în ziua de azi speculații, făcute de diverși autori din varii motive.

Primele informații despre revoluția de la Viena

…au ajuns în Transilvania la 21 martie 1848 prin intermediul ziarelor din Pesta. La 22 martie, canceliștii din Târgu Mureș (200 de tineri de toate naționalitățile) au adresat împăratului austriac un memoriu, care, acoperit cu semnături, a fost prezentat la 24 martie primarului orașului Târgu Mureș. La 25 martie, tineretul maghiar din Târgu Mureș a organizat o manifestație patriotică, invitați fiind și canceliștii români Obiectivul principal al tineretului maghiar era „uniunea cu patria soră” și abia după aceea eliberarea maselor largi din jugul șerbiei. Cu toate că inițial și tinerii români au fost de acord cu principiile libertăților proclamate de revoluția ungară, ei au ținut să precizeze următoarele, prin glasul lui Alexandru Papiu-Ilarian:

„Ca român, semnez petiția cu condiția ca, în cazul când s-ar realiza drepturile poporului și egalitatea sa, să se asigure tuturor națiunilor de limbă felurită din Transilvania și Ungaria existența națională și limba maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire bănească, deoarece țăranii au plătit destul, chiar prea mult, timp de mai multe secole, de când nobilii le uzurpă nu numai drepturile civile, ci și pe cele sacre umane.”

— Dragomir, op. cit.

iar Samuil Poruțiu, cerând să vorbească în întrunirea canceliștilor, a cerut

„să nu li se pretindă a fi toate numai ungurește… Pentru ce să fie chiar și Dumnezeu ungur? Să jurăm pe Dumnezeul popoarelor!”, dar a fost întrerupt de canceliștii maghiari, care au cerut „Uniune sau moarte! Să ne unim cu Țara Ungurească, pentru că altminteri pierim!”.

Tinerimea maghiară nu admite concesii. Replica primită de Poruțiu din partea scriitorului maghiar Urházy, reprezentant de seamă al generației tinere este sugestivă:

„Domnia-ta ai semnat doar uniunea! Domnia-ta, concetățene Poruțiu, ești de-acum ungur!”

La această manifestare a fost prezent și Avram Iancu. Jigniți de insistența cu care tinerii români își apără opiniile, tinerii maghiari îi vor supraveghea cu mare atenție pe Iancu și pe colegii săi.

La 26 martie 1848, în casa în care locuia Avram Iancu la Târgu Mureș, a avut loc o întrunire a tinerilor români, pentru a-l asculta pe Nicolae Bârle care sosise de la Blaj, unde avusese loc o întrunire a intelectualilor români. Sfatul tinerilor a decis ca în duminica Tomii să țină o adunare națională la Blaj, cu scopul „de a se face pașii necesari în cauza națională”.

La 1 aprilie 1848, Iancu, alături de alți tineri români printre care Alexandru Papiu-Ilarian, Samuil Poruțiu și Florian Micaș, a sosit la Blaj, luând parte la consfătuirea politică.

De la Blaj, Avram Iancu a plecat în munți, la moții săi, unde a ajuns la 6 aprilie. La această dată s-a desfășurat adunarea românilor de la Câmpeni, iar în zilele următoare a luat parte la întrunirile convocate de Simion Balint și Ioan Buteanu.

Au fost convocate întruniri ale poporului la Abrud, Câmpeni și Bistra, pentru a se dezbate punctele unui memoriu care urma să fie remis guvernuluiIancu a contribuit la aceste adunări prin informațiile aduse de la Blaj, iar Buteanu prin cele aduse de la Cluj.

Avram Iancu, împreună cu Simion Balint, au pornit prin satele de mai sus de Câmpeni, pe Râul Mare și Râul Mic, pentru a sta de vorbă și a mobiliza oamenii pentru acțiune politică.În această perioadă, în urma informărilor venite din partea unor funcționari unguri din zonă, Iancu a fost catalogat de către guvern drept „primejdios” și s-a ordonat arestarea lui.

Invitat la Târgu Mureș de președintele Tablei regești, Iancu a plecat spre acest oraș. Scapă de arestare deoarece guvernul nu emisese ordinul de arestare. Nu același lucru se va întâmpla cu tânărul avocat din Cluj, Florian Micaș, care va fi arestat câteva zile mai târziu. După discuția cu președintele Curții de Apel, Iancu s-a întors urgent spre casă, făcând pe drum un singur popas, la Blaj, unde s-a pus la curent cu deciziile politice ale fruntașilor români.. În scurt timp, el a adresat moților săi următorul apel:

„Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele strămoșilor voștri…

Să caute de aceea cu toții a se uni cu poporul, declarând fără sfială ungurilor că nu se odihnesc până ce nu se va recunoaște prin lege națiunea română și până ce nu va fi reprezentată în dietă, pentru a putea judeca în ce chip și sub ce condiții să se unească cu Țara Ungurească”

— Dragomir, op. cit.

Tot la Blaj, Iancu a aflat că guvernatorul Transilvaniei, contele ungur Teleki, a interzis ținerea adunării naționale românești programată pentru data de 30 aprilie 1848, la Blaj. I s-a cerut episcopului român să întrunească la o altă dată un număr mic de clerici și pe conducătorii laici pentru redactarea unui memoriu către dietă. Măsura aceasta urmărea diminuarea forței politice a românilor, motiv pentru care se ia hotărârea de a se continua demersurile pentru adunare.[23]. Episcopul român greco-catolic Lemeny, cunoscut ca adept al unirii Transilvaniei cu Ungaria, a primit din partea guvernatorului solicitatea de a pleca în munți pentru a-i liniști pe moți și pentru a pune capăt adunărilor de popor.

În același timp, după Paști, autoritățile ungare din Transilvania au declarat starea de asediu și au început să ridice spânzurători prin satele românești, pentru a-i intimida pe români și a-i determina să nu participe la Adunarea Națională de la Blaj din 30 aprilie.

Episcopul greco-catolic Lemeny a interzis preoților români greco-catolici să se prezinte la adunare, iar coloanele de țărani români au încercat să fie oprite prin diferite metode: amplasarea de trupe pe traseul acestora, interdicția de a trece podurile, confiscarea tuturor ambarcațiunilor cu care se puteau trece râurile, etc. Întrunirea românilor din duminica Tomii s-a ținut deci fără aprobarea guvernatorului Transilvaniei. Fruntașii români au căutat să formuleze revendicările românești și au discutat programul adunării naționale. Consfătuirile au fost prezidate de Simion Bărnuțiu, cu care Iancu s-a înțeles foarte bine.

La Adunarea Națională de la Blaj din 30 aprilie 1848, Avram Iancu a participat, alături de Ioan Buteanu, în fruntea a 2.000 moți, fiind primit cu entuziasm de românii prezenți la adunare. Iancu, Buteanu și Papiu-Ilarian își asumă riscul și, sfidând samavolnicia lui Teleki, prezintă revendicările românești. Reprezentanții autorității publice veniți să citească ordinul de dizolvare a adunării sunt nevoiți să le acorde celor trei tribuni certificate de bună purtare și asigurarea că nu vor suporta consecințe ulterioare.

Lozinca sub care Iancu mobilizase oamenii era:

 „Voi sunteți poporul!”.

La 1 mai 1848, numeroasa ceată a moților s-a întors acasă, condusă de Avram Iancu. În munți, Iancu a început să mobilizeze românii pentru participarea la a doua Adunare Națională de la Blaj, programată pentru 3/15 mai 1848. Moții nu au mai așteptat deciziile politice ale austriecilor sau maghiarilor, ei încetând din proprie inițiativă să se mai considere iobagi. Au refuzat să mai presteze slujbe iobăgești și să mai plătească taxele urbariale. Starea lor de spirit neconvenind autorităților maghiare, șpanul Lazar a fost trimis la 5 mai 1848 la Vidra de Sus, pentru a vorbi românilor. Fiind o zi de duminică, oamenii erau la biserică. Șpanul a încercat să le vorbească, dar a fost întrerupt de moți. Aflând că li s-a citit românilor o proclamație, a cerut-o și aceasta i s-a dat și citit de către Alisandru Iancu, tatăl lui Avram. În încheiere, Avram Iancu a adăugat de la sine: „Românii nu vor cerși libertatea de la unguri, ei sunt destul de tari ca să și-o stoarcă prin luptă.”

La Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, Iancu a participat în fruntea a 10.000 de moți, organizați și disciplinați militărește. El a sosit la Blaj în data de 15 mai și a luat parte la toate discuțiile, iar moții săi au asigurat paza și ordinea adunării, la care au participat zeci de mii de țărani români, precum și revoluționari moldoveni și munteni. De asemenea, Iancu a vorbit românilor, expunându-le și explicându-le revendicările națiunii române din Transilvania.  La această adunare s-a decis trimiterea a două delegații românești, una la Viena, pentru a prezenta împăratului doleanțele românilor, iar alta la Cluj, pentru a le prezenta Dietei Transilvaniei.

La sfârșitul lunii mai 1848, Iancu, alături de fruntașii români din Munții Apuseni, au ținut o consfătuire la Câmpeni, pentru a decide atitudinea de urmat în privința iobăgiei, care încă nu fusese ștearsă legal. Iancu a susținut îndeplinirea sarcinilor iobăgești până la clarificarea legală a situației și doar dacă nu se va rezolva legal, să încerce să își obțină drepturile prin forță.

La 4 iunie, baronul Perenyi a înaintat un raport despre situația din Munții Apuseni, iar ca urmare, la 6 iunie 1848, comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu. Aflat la Sibiu, Avram Iancu a aflat noile știri despre situația politică din Transilvania: guvernul Transilvaniei, întrunit în ziua de 29 mai la Cluj, decretase unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se dezbată memoriul românilor care constituiau majoritatea în Transilvania (1.250.000 români față de cca 600-700.000 maghiari și 250.000 sași), precum și dizolvarea Comitetului Național Român de la Sibiu, amenințând cu pedepse aspre pe cei care ar îndrăzni să mai convoace adunări.

În urma masacrului de la Mihalț, în care 12 țărani români au fost uciși de grănicerii secui și gărzile naționale maghiare din Aiud, iar alte câteva zeci au fost răniți, Avram Iancu decide să plece la 5 iunie 1848 de la Sibiu în Țara Moților și să strângă moții pentru a se putea apăra în caz de nevoie. La 6 iunie Iancu a ajuns în Țara Moților și a ținut la Bucium Cerbu o adunare, informând oamenii despre deciziile politice maghiare și despre deteriorarea situației generale, mulți țărani români fiind ținta maltratărilor.

La sfârșitul lunii mai 1848 la Abrud s-a format garda națională maghiară, iar Iancu a fost amenințat de autoritățile locale și somat să lase românii să continue prestațiile iobăgești și în continuare. Starea de spirit a românilor era ca atare foarte neliniștită, mai ales că funcționarul Nemegyei ceruse la 7 iunie să se trimită în munți trupe de secui de la Aiud. Ca urmare, la 9 iunie 1848, la târgul ținut la Câmpeni, Iancu le-a cerut moților să se înarmeze, dar să rămână liniștiți și să nu atace pe nimeni.La 13 iunie 1848 a sosit în Țara Moților o comisie gubernială maghiară, însoțită de o companie de soldați maghiari, pentru a investiga situația în care se aflau românii și care erau acuzați de răzvrătire. La 14 iunie comisia a mai cerut 2 companii de soldați, care i s-au trimis imediat din Turda.La 18 iunie s-a publicat oficial desființarea iobăgiei de către guvernul ungar. Iancu a asigurat comisia că țăranii români vor respecta liniștea și ordinea și că își vor revendica pe cale legală pământurile și pădurile.

La 19 și 20 iunie Avram Iancu a făcut cu moții două exerciții de mobilizare, la care oamenii s-au prezentat înarmați și disciplinați militărește, organizați pe subunități și cu comandanții în frunte. Alte trupe au fost solicitate de comisia maghiară, astfel că la 23 iunie se aflau în munți 200 de soldați imperiali și 300 de secui. Mai mulți fruntași români au fost solicitați să se prezinte în fața comisiei pentru a da declarații, dar când au făcut-o, au fost arestați, printre ei numărându-se Simion Balint. Avram Iancu a fost și el invitat să vină în fața comisiei dar, aflând de soarta celorlalți, nu s-a prezentat. La 29 iunie a informat comisia de anchetă că nu are de ce să se prezinte în fața ei, pentru că nu a făcut rău nimănui, iar pe moți i-a înarmat numai în scop de apărare. Iancu a plecat în munți, ascunzându-se pentru o perioadă în Țara Moților și în Zarand.

La 21 septembrie 1848, Avram Iancu, în fruntea a 6.000 de moți înarmați, a participat la a treia Adunare Națională de la Blaj, care a ținut 8 zile. La adunare erau prezenți cca 60.000 de români din toată Transilvania. Comisarul maghiar Vay a încercat să îi determine pe țăranii români să plece acasă și să renunțe la revendicări, iar pe fruntașii români, printre care și Avram Iancu, să îi mituiască pentru a-i trimite pe țărani acasă. Atât Iancu, cât și ceilalți fruntași, l-au refuzat pe comisar. Românii au cerut la această adunare națională încetarea persecuțiilor împotriva lor, care luaseră amploare mai ales după ștergerea iobăgiei, ridicarea stării de asediu și reintroducerea ordinii prin intermediul legii, nu al forței. De asemenea, românii nu au recunoscut unirea Transilvaniei cu Ungaria, făcută, împotriva voinței lor declarate, de către guvernul maghiar de la Cluj, și au solicitat să se înființeze gărzi naționale românești, înarmate de către armata austriacă așa cum aceasta le-a înarmat pe cele maghiare, constituite deja de multă vreme.

Avram Iancu s-a aflat printre semnatarii procesului-verbal al adunării, care în final a proclamat „constituțiunea împărătească austriacă”, deci opunerea și mai dură față de revoluția ungară și revenirea la situația dinainte de 25 aprilie 1848.

La 30 septembrie Iancu a plecat de la Blaj înapoi în munți, însoțit de moții săi.

La 10 octombrie 1848 Kossuth Lajos adresează românilor o proclamație, prin care li se cere să nu se opună revoluției maghiare și Ungariei, în caz contrar, cei care se vor opune urmând să fie omorâți, iar averile lor confiscate.Până la această dată, mișcarea românească nu făcuse nici o victimă și nici un exces.

La 19 octombrie 1848 Avram Iancu a înființat în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina. El a fost numit de către Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu în rangul de „prefect” (echivalent cu cel de general), iar Ioan Bălaș și Ioan Constantin Boeriu viceprefecți. Baza juridică a organizării Landsturm-ului românesc a fost constituită din punctul 10 al Petiției Naționale adoptate de Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, care „cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români”. La 17 octombrie 1848 înarmarea românilor este confirmată de comandamentul militar austriac de la Sibiu.

Primele tabere de instrucție ale Legiunii Auraria Gemina, numite în epocă și lagăre (loagăre de către țăranii români) au fost înființate la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina și au fost mobilizate la 19 octombrie 1848.

Tabăra de la Câmpeni a avut rolul de a concentra combatanții Legiunii Auraria Gemina și de a-i instrui pentru luptă. Comandantul ei, tribunul Nicolae Corcheș, s-a dovedit a fi un bun organizator, din această tabără provenind luptători buni care au participat la multe dintre luptele duse în anul 1849.

Tabăra de la Bistra era amplasată la 5 kilometri est de Câmpeni, în locul unde Bistricioara se varsă în Arieș. A fost înființată la 19 octombrie 1848, comandant fiind numit centurionul Alexandru Bistran. În această tabără se concentrau și se instruiau combatanții proveniți din peste 25 sate și crânguri (cătune): Bistra, Aronești, Bălești, Bălăești, Ciuldești, Crețești, Dealul Muntelui, Dâmbureni, Durăști, Gănești, Hodișești,Hudricești, Gipaia, Lunca Largă, Lunca Merilor, Mihăiești, Novăcești, Perjești, Poiana, Runcuri, Stefanca, Tomnatec, Tărănești, Vârșii Mari, Vârșii Mici și altele.

Tabăra de la Bucium era amplasată la 8 kilometri sud-est de orașul Abrud, pe Valea Buciumului. A fost înființată la 19 octombrie 1848, comandant fiind numit vicecenturionul Dionisie Popovici. În această tabără se concentrau și se instruiau combatanții proveniți din satele Bucium, Bucium-Cerbu, Bucium-Șasa, Bucium-Izbita, Bucium-Muntari și Bucium-Poieni.

Tabăra de la Măgina era amplasată la 8 kilometri nord-vest de orașul Aiud. A fost înființată în ultima decadă a lunii octombrie 1848, comandant fiind viceprefectul Simion Probu-Prodan. Numărul combatanților români din această tabără era mai mic decât în celelalte tabere ale Legiunii Auraria Gemina. Rolul acestei tabere era de se opune atacurilor care se așteptau din partea trupelor maghiare staționate la Aiud. După doar câteva zile de la înființare, la 25 octombrie, tabăra de la Măgina a fost atacată de gărzile naționale maghiare din Aiud, conduse de Kemeny Istvan, și de o companie de infanterie de linie. Din cauză că în rândurile atacatorilor se aflau soldați imperiali, combatanții români au refuzat să lupte, pentru că nu voiau să se bată împotriva ostașilor împăratului Austriei. Ca urmare, tabăra a fost împrăștiată.

Tabăra de la Cacova (azi Livezile) era amplasată la aproximativ 10 kilometri nord-vest de orașul Aiud. A fost înființată în luna ianuarie 1849 și a fost comandată de viceprefectul Simion Probu-Prodan. Avea rolul de a interzice accesul trupelor maghiare pornite din Aiud spre centrul Munților Apuseni.

Ioan Șuluțiu, tribun, se ocupa cu aprovizionarea cu muniție.

Singura legiune românească despre care se știe că a avut drapel a fost Legiunea Auraria Gemina. Acesta era în culorile naționale actuale, albastru-galben-roșu, dispuse orizontal, cu culoarea roșie în partea inferioară. Hampa sa era în culorile naționale maghiare, roșu-alb-verde, pentru că era captură de război, fiind luată de la trupele ungare într-una din luptele date împotriva maiorului Hatvani la Abrud în primăvara anului 1849

La 8 noiembrie 1848, la ordinul General Commando austriac din Transilvania, Avram Iancu, cu 4.000 de combatanți din Legiunea Auraria Gemina, participă la operațiunile militare austriece pe direcția generală Teiuș-Cluj. La aceste operațiuni a participat armata austriacă și un total de cca 30.000 combatanți români. Legiunea Auraria Gemina s-a oprit lângă Turda, fără a intra în oraș, pentru că aici se oprise și armata austriacă. Orașul s-a predat fără luptă la 20 noiembrie, iar după câteva zile Avram Iancu s-a întors cu moți în munți.

La 29 noiembrie 1848 Avram Iancu avea gata de luptă alți 1.500 de moți, la solicitarea armatei austriece. Cu ei s-a deplasat pentru a lua parte la luptele prevăzute a se da cu armata ungară în defileul de la Ciucea. La 4 decembrie Avram Iancu a ajuns la Săcuieu, județul Cluj, iar în noaptea de 6 spre 7 decembrie i s-a cerut să atace prin suprindere liniile inamice. Din cauza incompentenței unui ofițer austriac, care i-a aruncat în luptă pe moți fără a cerceta corenspunzător terenul, atacul a eșuat, iar la 10 decembrie Iancu a fost obligat să își retragă luptătorii. Ajuns la Câmpeni, a mobilizat alți luptători, cca 1.500, pe care i-a trimis spre Huedin pentru a coopera cu armata austriacă De la Câmpeni, Iancu a plecat la Sibiu pentru a lămuri diferite chestiuni, militare și politiceO adunare a fruntașilor români, puși în dificultate de generalul austriac Puchner, comandantul militar al Transilvaniei, se va desfășura la Sibiu la 28 decembrie fără Avram Iancu, care a plecat înapoi în munți. Generalul austriac, văzând ofensiva secuilor (declanșată la 19 octombrie) oprită și Clujul cucerit de armata imperială, s-a depărtat de români, lăsându-i în voia sorții, ba chiar amenințându-i cu forța armată

În munți, lipsit de ajutorul în armament, muniție și hrană promis de armata austriacă, Avram Iancu organizează apărarea Țării Moților exclusiv prin mijloace proprii

La 19 și 20 ianuarie 1849 Iancu a participat la o conferință la Zlatna, la care au participat toți prefecții români care au putut, precum și revoluționari români refugiați din Muntenia. Scopul era stabilirea planului de acțiune în noua situație, când după ofensiva din decembrie a generalul maghiar de origine poloneză Josif Bem, Transilvania era aproape integral cucerită de armata maghiară. Luptătorii români din Munții Apuseni abia aveau la dispoziție 800 de puști la un număr de câteva mii de combatanți, iar aprovizionarea cu hrană era problematică.

La sfârșitul lunii martie 1849, combatanții români din Munții Apuseni erau complet înconjurați în munți de trupele ungare. La sfârșitul lunii aprilie 1849, deputatul maghiar de origine română Ioan Dragoș este trimis de Kossuth pentru a-i convinge pe români să depună armele, pentru că prin rezistența lor țineau blocate prea multe trupe maghiare, care erau necesare în alte părți ale Transilvaniei pentru a se opune trupelor austro-ruse, care pregăteau contraofensiva, din Moldova și Muntenia. Generalul ungur Janos Czecz apreciază în memoriile sale că între decembrie 1848 și iulie 1849, moții au ținut în șah aproximativ o treime din efectivele armatei maghiare din Transilvania (cca 10.000 soldați), a căror lipsă a fost puternic resimțită în luptele duse de maghiari împotriva rușilor și austriecilor.

La 6 mai 1849, în timp ce moții duceau tratative de pace cu Ioan Dragoș, maiorul ungur Hatvani Imre a intrat prin surprindere cu trupele sale în Abrud, acesta fiind considerat de români un act de trădare din partea maghiarilor. A doua zi, mobilizarea românilor începuse deja, iar la 8 mai a început prima bătălie pentru Abrud, condusă de Avram Iancu, care s-a încheiat la 10 mai prin evacuarea orașului de către trupele maghiare care au supraviețuit. La 15 mai 1848 maiorul Hatvani a ocupat din nou Abrudul, după ce își completase trupele decimate. A urmat a doua bătălie de la Abrud, care s-a încheiat la 18 mai 1848 cu înfrângerea gravă a trupelor ungare. În total, maiorul Hatvani a pierdut cca 5.000 soldați și toată artileria, iar deputatul Dragoș a fost ucis (în prima bătălie de la Abrud).

La 8 iunie 1849 împotriva românilor din Munții Apuseni a pornit cea mai mare forță militară maghiară care atacase zona până în acel moment, peste 4.000 soldați cu 19 tunuri și 4 baterii de rachete, condusă de colonelul Kemeny Farkas. A rezultat a treia bătălie de la Abrud, care a început propriu-zis la 11 iunie și s-a încheiat la 17 iunie (luptele începuseră încă din 8 iunie, pe drumul spre Abrud). Armata maghiară, suferind de foame și pierzând mulți oameni în luptă, încercuită în Abrud, a fost silită să abandoneze orașul și să retragă, având cel puțin 500 soldați morți în luptă.

La 21 iunie 1849 Avram Iancu a fost contactat prin scrisori de către colonelul ungur Simonffy, care îi scria din Vașcău, precum și de către deputatul Ioan Gozman, în vederea încetării ostilităților. El le răspunde la 27 iunie, nerenunțând la scopurile pentru care a început lupta, dar nici refuzând posibilitatea unor negocieri pentru depunerea armelor. La 2 iulie 1849, colonelul Simonffy îi expediază lui Kossuth răspunsul lui Iancu. Acesta a răspuns la 5 iulie, dar prea puțin încurajator pentru români. Răspunsul lui Kosstuh a fost rigid și tăios, nerenunțând nici el la ideile sale și respingând continuarea unor tratative de pace. El îl somează pe Avram Iancu, și implicit pe români, să depună armele necondiționat până la 20 iulie și abia apoi să vadă dacă vor primi drepturile solicitate.

La 14 iulie 1849 Kossuth l-a împuternicit pe revoluționarul muntean Nicolae Bălcescu să plece în Munții Apuseni pentru a-l convinge pe Avram Iancu să facă o înțelegere cu maghiarii și să treacă de partea lor, în contextul puternicei ofensive austro-ruse din Transilvania, care amenința armata maghiară cu dezintegrarea. Lui Iancu i se propunea de către Kossuth, în caz de împăcare, gradul de general în armata ungară și trecerea cu legiunea sa în Muntenia pentru a lupta acolo împotriva forțelor austro-ruse. Kossuth a semnat documentele necesare organizării unei legiuni românești care să lupte în cadrul armatei ungare la 15 iulie 1849.Bălcescu ajunge în munți cu oferta maghiară la sfârșitul lunii iulie 1849, iar discuțiile cu și între conducătorii românilor din munți au durat 4 sau 5 zile. Avram Iancu i-a răspuns în scris lui Kossuth la 3 augut 1849, arătându-i că în condițiile date, cu armata maghiară înfrântă și armatele austro-ruse învingătoare și stăpâne în Transilvania, nicio discuție nu își mai are rostul.

În timpul acestor discuții de pace, luptele cu armata ungară nu au încetat. Combatanții Legiunii Auraria Gemina, comandată de Avram Iancu, s-au ciocnit la 2 și 4 iulie de trupele maghiare conduse de Velics Karoly, care au încercat să atace munții din direcția Aiud, dar au fost înfrânte de luptătorii tribunilor Fodor și Șerban. La 22 iulie aceste atacuri maghiare au fost repetate, dar s-au soldat din nou cu o înfrângere, venită tot din partea tribunului Fodor.

La 29 iulie 1849, ministrul-președinte maghiar Szemere ține un discurs în care spune că unul din scopurile revoluției ungare este libera dezvoltare a naționalităților, adică exact motivul discordiei dintre maghiari și români în anii 1848-1849. Kossuth Lajos îl însărcinează pe revoluționarul pașoptist român Eftimie Murgu să meargă în munți la Avram Iancu și să îi comunice acest fapt, pentru a-l atrage în ultimul moment de partea revoluției maghiare. Eftimie Murgu însă nu va putea răzbate în munți, fiind oprit la Ilia. Oricum, totul era prea târziu. Armatele austro-ruse erau în ofensivă în apropierea Munților Apuseni, armata maghiară în retragere. Iancu va acorda trupelor maghiare o asigurare că nu le va ataca în aceste momente, lăsându-le să se retragă nestingherite în orice direcție.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse: ro.wikipedia.orgromanialibera.roenciclopediaromaniei.ro

,

Atrocitățile antiromânești, punerea greoaie în practică a legii privitoare la desființarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluționar ungar de a acorda libertăți naționale românilor și votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forțelor revoluționare române și ungare și la ridicarea țărănimii la luptă pentru rezolvarea problemei sociale și a celei naționale. Avram Iancu, la numai 25 de ani, a devenit astfel conducătorul oștii țărănești antirevoluționare. În fruntea acestei oști și în colaborare cu autoritățile militare imperiale austriece a organizat apărarea în Munții Apuseni și a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluționare maghiare, superioare ca număr și ca armament, câștigându-și renumele de “Crai al munților”.

Jurnal

…In 5 Iulie 1849 eram in Campeni impreuna cu parintii si cu fratii mei, din cauza ca in Abrud toata averea parintilor mei se rapise cu ocaziunea invaziunei lui Hatvany.

Odata vine Iancu la noi si ne face cunsocut, ca ziua de maine are sa decida asupra sortii muntilor, deoarece ungurii au inaintat din toate partile in numar foarte mare, asa incat numarul ostasilor lor intrece numarul locuitorilor romani. A rugat pe parintii mei, sa se duca din Campeni, pentru ca daca norocul n-ar suride de asta data bratelor romane, furia maghiarilor s-ar revarsa asupra Campenilor.

Parintii mei bolnavi precum au fost, s-au ridicat din pat si Iancu i-a trimis intr-un munte adanc la Bistra, acolo unde a depus el acei 100 funti de aur (centenariu), care ii scapase cu venirea lui Hatvany la Abrud, dela oficiul cameral reg., si pe care dupa revolutiune a predat-o in Alba Iulia.

Nimeni nu stia de acel loc, care era pazit de vreo 20 de vanatori romani. Dupa ce ne-am despartit de parinti cu inima sangerata, vazand ca acei oameni cari in toata viata lor numai bine au facut, acum la batranete lipsiti si de cele mai trebuincioase, au sa rataceasca ca fiarele salbatice prin munti, am iesit cu Iancu in piata unde erau adunati 80 de gardisti ai Iancului, care erau inarmati cu pusti ostasesti cu baionete; afara de acestia numai o parte a taberei romanesti avea arme de vanatoare, toti ceilalti aveau lanci, ba unii nici lanci nu aveau. Aici era si preotul Begnescu, unde Iancu ne-a descoperit ca e foarte critica pozitiunea. “Se poate prea lesne intampla ca maine sa falfaie in Campeni steaguri maghiare, in loc de cele imparatesti.

Daca voi cadea in lupta, a zis el, vor cadea si muntii in mana maghiarilor; daca nu voi cadea si ma vor invinge, eu voi incerca sa strabat prin munti pana in Romania; dar viu nu ma predau. Cel ce va incerca asemenea, scump o s-o plateasca.” Cu aceste cuvinte a incalecat si a pornit cu gardistii lui, cari toti erau cu cetina de bradu la palarie; tobosarul (tamburul) lor era feciorul caltunarului Petru din Campeni, un baiat frumos, istet, numai de 12 ani.

Despre acest baiat care a luat parte in toate bataliile din Muntii Apuseni, se zice ca toate bataliile le-a decis el, pentru ca cu o insufletire extraordinara indemna pe luptatori. Si daca vedea ca lupta tine lung si nu se decide, fara sa fi asteptat comanda mai-marilor, batea toba de asalt (Sturm), care latindu-se peste tot lagarul, prin aceasta s-a decis de comun lupta in favoarea lor. Intre acesti gardisti erau si vreo doi studenti si cantau cu insufletire “ca mie nu-mi pasa nici de turc, nici tatar, nici de ungur, nici de dracu,

Nici de tata lui cel mare,
Dati voinici mai tare.
Toata lumea sa se mire
Si Dumnezeu sfantul.”

Begnescu uitandu-se lung dupa ei a zis: “Saraci feciori voinic, cum va va taia maine pe toti in bucati inamicul.” Si dupa cuvintele acestea s-a departat. Am ramas eu singur in piata; mai toti locuitorii au disparut cu 2 zile mai inainte. Peste vreo cateva minute se reintoarce Iancu in fruntea calului si venind spre mine, mi-a zis:

Frate Sulutiu! N-am odihna pana nu vad pe parintii tai in securitate; eu totdeauna am cinstit familia voastra; dar cu deosebire tatal tau imi zace la inima; caci daca nu era el, eu si multi altii am fi ramas iobagi prosti; el a indemnat si silit pe tatal meu ca sa ma dea la scoala, si ca la student inca multe sfaturi bune mi-a dat. Este aici un oberleutnant ungur dela artilerie, la care i-am scapat eu viata in bataia dela Abrud, si de atunci pe toata ziua i-am dat cinci florini din punga mea; acestuia voi incredinta pe parintii tai, fiindca el mi-a declarat, ca nu as putea pretinde nimic dela el ce nu mi-ar putea indeplini.

L-a chemat inainte, i-a descoperit tot lucrul, si l-a provocat sa se exprime, daca este el in stare sa mantuiasca pe parintii mei de furia maghiarilor in caz cand aceia ar intra in Campeni. La auzul acestor cuvinte, ofiterul ungur, care nici idee n-avea despre apropierea trupelor maghiare, i-a sarit sangele in cap, parca ar fi galvanizat, reculegandu-se insa a raspuns Iancului cu toata seriozitatea: “Domnule, iti jur pe tot ce am eu sfant inaintea mea, jur pe mormantul parintilor mei, ca nu li se va face nimic, pentru ca nici nu e cazul. Daca s-ar intampla sa soseasca ungurii aici, atunci sa ma conduca cineva la locul unde se afla acea familie, si eu garantez cu viata mea, ca nici o insulta nu li se va face.” Iancu uitandu-se zambind, cand la mine, cand la el, paru ca ma intreaba: afli garantia in vorbele lui? Si parca ii zicea ofiterului: oare este acest juramant serios?
Ofiterul observand, i-a rapsuns cu solemnitate rara:
“Domnule! Cugeti d-ta ca eu, caruia ai redat viata si cui am eu a multumi ca mai sunt pe lume, si pe care d-ta l-ai tratat ca pre un prieten, ti-as putea refuza cererea, sa fie cat de grava, iar nu un lucru asa bagatel; dar eu ma tem de alta. Daca vor invinge ungurii, mai inainte vor trece romanii retirand prin Campeni si atuncia e vai de viata mea; atunci mai bine as fi cazut si eu la Abrud impreuna cu ceilalti; acuma nu m-ar astepta D-zeu stie ce torturi; nu am nici macar un pistol cu care sa imi iau viata, sa ma scap de chinuri.” “Fii odihnit din partea romanilor; fratele Sulutiu in interesul parintilor lui ramine aici; de romani te va apara el, apara-i d-ta de unguri.” Atunci dand mana ofiterului, a strans calul in pinteni si s-a dus ca fulgerul. Neavand ofiterul timp sa-si innoiasca juramantul, ne-am uitat ambii dupa Iancu, pana am vazut ca a ajuns pe gardisti. Atunci ne-am intors din piata fara un cuvant.

Ofiterul s-a cufundat in cugetari despre viitor, despre momentul eliberarii, iar eu eram ingrijat peste masura pentru parintii mei; vedeam toate in culori negre. Din melancholia noastra ne-a desteptat o larma ciudata, ne-am uitat intr-acolo, adica peste poduri, o padure romantica de brazi asupra Ariesului, care curge pe langa sat, vedem vreo 100 femei, mare parte calare, tinandu-si in brate copiii mici, cu desagii pe cai; din desagi vedeai capete de copii, de miei, capre si alte animale de casa. Plansete si zbierete cumplite iti strabateau pana al maduva. Ne-am repezit intr-acolo si am intrebat ca ce este? Ce sa fie domnule, au venit ungurii peste noi ca lacustele; barbatii si femeile mai tinere au mers la lupta, iar noi batranele neputincioase fugim cu copilasii cei micuti ca fiarele salbatice prin codri, unde? incotro? nu stim nici noi; suntem rupti de foame, mai ales copii cei mici; mamele lor sunt in bataie, pazesc stramtorile muntilor pe la “Fantanele”; nu avem ce le da de mancare. Vai de noi, de ieri dimineata se aud tunurile ungurilor si puscaturile; acuma se apropie funia de pociumb (un proverb popular, cand lega vitelul de pociumb, pana mulge vaca, vitelul fuge imprejur pana ajunge cu grumazii la pociumb).

Rele zile am ajuns; muntii nostri cei linistiti, unde numai fluierul si tulnicul pastorilor se auzea, acuma parca se apropie sfarsitul lumii, asa lucru grozav e; de strigari, puscaturi si bubuitul tunurilor rasuna vaile si stancile, colcaie si sforaie un muget infricosat; fiarele salbatice speriate din culcus fug prin codri; multime de vulturi in cercuri mari zboara in aer, de buna seama simtesc mortaciune; azi maine se va hotara soarta; va fi multa moarte de om, ca ungurii si-au pus in cap sa cuprinda muntii, iar ai nostri odata cu capul nu vor lasa asta. “Dara ce socotiti d-voastra putea-vor romanii impiedica sa nu razbeasca ungurii?” am intrebat eu. Da ce gandesti domnule, mi-a raspuns o baba batrana, barbatii si feciorii nostri sunt oameni, nu tufe. “Ei, ie,” a reflectat alta, “dar in sfarsit omul e om, si nu zmeu; barbatii nostri n-au arme; au ungurii arme.” Isi vor castiga ai nostri si arme.

Dar n-avem ce manca, a racnit cealalta; de mai multe zile mancam scoarta de lemn; mai bine era daca ramaneam in sat si ne omora ungurii pe toti, am fi scapat de tot necazul, si n-am rataci ca lupii prin munti, si in sfarsit tot se poate sa ne invinga ungurii. “Bate-ti gura femeie slaba,” i-a zis o muiere garbovita de batranete, “nu te teme. N-ai auzit preotul ce a zis catre barbatii nostri ieri cand au pornit la bataie si i-a binecuvantat? “Oameni buni; sa nu va uitati ca ungurii sunt mai multi, mai bine imbracati, armati si hraniti, ca noi ne batem pentru casa si brazda noastra, pentru acele locuri sfinte, unde sunt inmormantati parintii nostri, ca D-zeu e cu noi, si daca n-au putut strabate in acesti munti turcii si tatarii, cum vor putea ungurii?” – Dupa aceste putine cuvinte s-a pus caravana in miscare, iar noi ne-am intors indreptandu-mi ofiterul sute de intrebari, ce au zis femeile pe care el nu le intelegea.

Ajungand in sat, ne-am dus la plebanul r. catolic Capotanu, armean de nastere. Acest suflet de om singur a ramas in sat la romani. Era popular, de unguri ea ipso nu avea sa se teama. Am ramas noaptea la el. In 6 Iulie dimineata dupa ce ne-am sculat, am iesit afara, n-am vazut fel de om, ne-am intors la prot’a indarat, unde am fost toata ziua. In 7 Iulie inainte de amiaza auzim deodata pe dealuri puscaturi si strigari cumplite; racneau incat ti se parea ca infernul au deslegat toti dracii sai din lanturi.

Ce sa fie asta pentru D-zeu, zise prot’a, nu-i lucru bun. Se bat ungurii cu romanii asupra satului. Eu cu ofiterul am pornit sa mergem afara in sat. iesind din casa popii, vad ca stau pe doi fragari mari ascunsi doi slovaci cu drotu ca doi corcodani, cu cartile de rugaciuni deschise. La aspectul acesta pe langa tot nacazul, am inceput a rade. Sarmanii, de frica n-au stiut a raspunde, ca de unde, cand si cum au venit acolo. Iesind in sat am vazut, ca de pe dealuri se scobora o multime de oameni puscand si strigand mereu. Acestia sunt unguri, am zis eu, caci romanii n-au soldati regulati si haine intunecate. Dar ce insemneaza puscaturile, pentru ca eu nu vad romani cu care s-ar bate. “Dara da, mi-a raspuns ofiterul tragandu-ma dupa sine, vino inaintea lor; acestia sunt ungurii; pusca de desfranati, de bucuria triumfului. Sa nu spui ca esti roman, pana nu vom da de comandantele trupei, nu cumva niste rabiati in prima furie sa te strapunga. Fii odihnit si pentru parintii d-tale; imi reiinoiesc juramntul, ca voi plini ceea ce am promis.” Va puteti imagina, ce am simtit pe langa toate promisiunile lui, desi l-am cunoscut de altmintere de om de parola.

Intr-aceste s-au apropiat, incat am vazut bine uniforma maghiara, si un tun unguresc cu 4 cai; ofiterul pe care il gonea simtamintele dinlauntru, a luat-o in pasi de fuga spre trupa lor; eu ca sa nu ramin singur, l-am urmat. Deodata am stat pe loc, si i-am zis ofiterului: “Domnule, mie mi se pare tot lucrul o enigma; ungurii trimfand vin in frunte, dupa ei vad o gramada de romani, in urma vei vedea si o gramada de unguri, imi raspunse ofiterul; acei romani sunt prizonieri; m-as fi mirat foarte mult, zise el, se poata romanii rezista puterei maghiare fara arme, numai cu lancile. “Stai in loc, domnule, vad eu bine ori ba, acela in fruntea ungurilor e Iancu. Te inseli, domnule; pe Iancu nu-l vei mai vedea in fruntea oastei, zise ofiterul. Cu acestea a ridicat ocheanul la ochi, s-a uitat lung, lung, l-a sters si iar s-a uitat. Nu-mi pot explica tot lucrul, zise si el; in adevar, in frunte e Iancu, ungurii dupa el, si intr-o departare de vreo o suta de pasi romanii; se pare insa ca si aceia au arme. Intr-aceea trupa ajunse in ses, si nu i-am mai vazut pana ce au sosit in apropierea satului.

Cand s-au ivit, am cunoscut pe Iancu, dar si el pe noi, si-a strans calul in pinteni si a venit la noi. “Gluckauf!” (cu acest cuvant se saluta Abrudenii unii pe altii), ne-a strigat el. Noi am stat incremeniti; dupa aceea a continuat ungureste: “Fierbinte zi am avut ieri!” Intorcandu-se catre mine a continuat romaneste: frate Sulutiu, romanul e dracu, nu-i om. Ieri am luptat unul contra zece. Si tu deci esti acuma prizonier? l-am intrerupt eu. Ce vorbesti, am invins ca totdeauna, raspunse el; dar trupa aceea ungureasca ce insemneaza? il intrebai eu. Aceia sunt romanii care s-au imbracat in vestmintele ungurilor cazuti. Numai acuma ne inteleseram unii pe altii. Intr-aceea sosira cu totii intre strigate de vivat, sa traiasca Imparatul! Multi romani avea cate 2-3 pusti unguresti pe umar; ne-am intors catre sat, unde mi-a narat Iancu toata decurgerea; mi-a spus ca ungurii au avut un comandant foarte brav; cand au dat lancierii romani navala s-a aparat ca un leu; in urma l-a taiat un lancier peste cap, precum spun lancierii, i-a despicat capul si a cazut mort. Lancierii indata s-au apucat si i-au ingropat pe toti. La comandantele au aflat un inel, pe care e scris gravat: 15 Martie 1848, si l-au dat tribunului Corches. Intalnindu-ma cu Corches, mi-a aratat inelul, care era al lui Vasvary, si asa dupa acel inel s-a descoperit prin mine, ca comandantele a fost acel Vasvary, care vizitase pe Iancu in 1848, caruia i s-a implinit viziunea, caci e ingropat la “Fantanele”.

Pe acest Vasvary Pal il declara principele de Vindischgratz in proclamatiunea sa din 29 Dec. 1848 impreuna cu Kossuth s.a. de “vogelfrei” (proscris). Intelegand Iancu de acesta s-a suparat si a zis: As fi dat 10 ani din viata mea, sa-l fi putut scapa viu; paguba e de el, ce om talentat a fost; apoi mie imi facea o bucurie nespusa sa-l fi vazut si sa-l conving, ca eu am avut drept cand i-am zis, ca romanul nici mort nu primeste uniunea neconditionata, si cum ca acela care va incerca sa ma supuna pe mine, va musca in iarba.
Inainte de lupta dela Fantanele cu 2 zile ma preumblam pe malul stang al Ariesului sub padurea de brazi, unde intalnind pe Iancu am mers catre un izvor renumit, ca sa bem apa. Apropiindu-ne de izvor am observat, ca un om tine una bucata (corhan, codru) de malai uscat sub cireu, desigur sa-l inmoaie, ca sa-l poata manca. Iancu numaidecat s-a reintors zicandu-mi ca are un lucru grabnic, dar eu l-am inteles ca s-a jenat de mine, ca eu sa nu vad mizeria poporului, care se lupta flamand si descult; eu insa nu i-am dat pace pana cand nu a venit la izvor, unde ajungand, s-a rastit catre acel om: “Auzi! n-ai capatat porunca sa-ti iei merinde pe 4 zile? Ba da, insa fiindu-mi muierea bolnava, nu mi-a putut face; un malai ce-l aveam l-am lasat la copii. – D-apoi lance nu ai, cu un par vrei sa mergi in bataie? Sunt om sarac, coasa n-am, bani tocmai nu am. Da ticalosule, nu ti-ai putut castiga pana acuma vreo arma? Am, domnule, acasa doua pusti de honvezi din bataia dela Abrud, dar nu am ce sa bag in ele, na-m fisaguri. Nu te supara domnule, pusca am, voi castiga eu de la dusman, numai daca nu mi-ar muri biata nevasta si copiii de foame!
L-am compatimit pe bietul om, i-am dat 1 fl., care-l aveam la mine.

Iancu era suparat, pentru ca eu il mustram de multe ori, zicandu-i, sa dea pace gloatelor si poporului, ca e lucru pacatos a lua pe om dela plug si a-l duce inaintea tunurilor; prin rascularea gloatelor se vor face multe excese, care nu se vor putea impiedeca, se va primejdui insusi poporul, si se va compromite bravura romanului, zicandu-i-se ca romanul nu sta la lupta cum se cade, ceea ce insa dela un om nearmat nici ca poti pretinde. La aceste Iancu imi raspundea, ca el inca a fost din capul locului in contra purtarii razboiului in modul acesta, a cerut sa i se dea 10.000 pusti si bani, sa-si formeze el 10 batalioane si poporul sa ramina in pace acasa, dar nu s-au invoit. Nu zau, caci neamtul nu vrea ca dupa debelarea maghiarilor, sa se teama ca tu nu vei cersi, ci vei pretinde implinirea promisiunilor date poporului roman, ii raspundeam eu. – La auzul acestor cuvinte a stat pe loc, si uitandu-se ingrijorat la mine, mi-a zis: Mai! Putina incredere ai tu in neamt. “Ba nici un pic,” i-am raspuns eu.

Ce se atinge de bravura militara a romanului, zicea Iancu, numai atit am de a-ti rapsunde, ca istoria nu se poate desminti; incat e pentru arme, te indrumez la ziarele maghiare din Pesta, unde vei putea citi, ca garda nationala din Pesta pornind asupra sirbilor, ajungand in apropierea dusmanului, s-a ivit un sirb cu sapca rosie si a descarcat o puscatura ca semnal; de aceasta gardisti inarmati din crestet pina in calcaie, s-au speriat si s-au intors in fuga mare, aruncand dela sine armele si imbracamintele, ajungand la carele cu bagaje si munitiune, au aruncat toate la pamant, s-au pus pe care si in cariera s-au intors de unde au plecat. Foile maghiare revoltate au zis ca pe viitor, un om ticalos nu va fi insultat de Pecsovits, ci Nemzetor. In urma sa nu iei pe popor dela plug, asta inca nu sta, caci ungurii de unde au luat pe gardistii nationali dela Biharea cari inca sunt romani, daca nu dela plug; si tocmai acestia sunt cei mai buni soldati la unguri. – Tot un asemenea roman a fost cel dintai, care a implantat steagul maghiar pe zidurile cetatei Buda, cand au cuprins-o ungurii cu asalt; acelui soldat i-a daruit Kossuth 1000 fl. Apoi daca imi aduc bine aminte, continua Iancu, tocmai dela tine frate Sulutiu, am auzit, ca in capela ridicata pe campul Racos in memoria luptei dela Mohaci, se afla un tablou reprezentand catastrofa teribila; in acel tablou se vad tarani romani, ca niste semizei impartind in dreapta si in stanga moarte, si inaintand printre turci pana la comandantii lor, pe care apucandu-i de piept, i-au tras jos de pe cai. Cugeti tu ca eu, ori poporul suntem mai putin barbati decat aceia?

Dupa batalia dela Fantanele intorcandu-se romanii cu Iancu la Campeni, am vazut foarte multi romani, carora le scotea gloantele din trup fiscul montanistic din Abrud, Basiliu Boeru de Scorei, care era refugiat la Campeni. – Preumblandu-ma in piata am vazut langa apa care curge prin sat, sezand un legionar vienez cu capul de moarte pe palarie si un tunar unguresc. Neamtul lua mereu apa cu o lingura de lemn si o dadea tunarului; acesta o baga in gura, dar pe grumazi sub flaca curgea jos sangeroasa. M-am apropiat de ei, si am intrebat in limba germana ca ce fac? Bucuria neamtului, ca a dat de un om cu care poate vorbi; mi-a spus ca omul de langa el i-a mantuit viata, desi el n-a cerut pardon, si acuma il lecuieste fiindca e ranit intr-un picior, iar un glont i s-a bagat pe gura si i-a iesit pe grumaz. Eu nu intelegeam, pentru aceea i-am zis: Cum sa ceri pardon dela el, daca el inca este prizonier ca si tu? Ba nu, zise el, acesta e un roman, si tocmai de aceea imi pare rau ca nu pot vorbi cu el. – Tunarul s-a uitat la mine, si intr-o voce pe care abia o am inteles, pentru ca i-a fost gura umflata, mi-a zis: Da nu ma cunosti domnule? Eu sunt omul acela caruia i-ai daruit 1 fl. M-am imbracat in haine unguresti. Acum si mai tare l-am compatimit; l-au dus pe bietul om la chirurgul Kalkher care i-a scos glontul din picior, si i-a cusut pielea la grumaz.
Legionarul vienez, un baiat de 18 ani, plin de foc si curaj, a intrebat de mine: ca oare cand l-or trimite pe el la Campeni? Noi ne aflam in Campeni, ii zisei eu. Ce? Satul acesta mizerabil e Campenii? De aceea am dus noi atata frica si groaza? Si injura cumplit zicand: Eu cugetam ca Campenii e o cetate cel putin ca Debretinul. – Mi-a istorisit batalia, si ca el singur e prizonier; alti ostasi unguri prizonieri nu se afla, zise el, si ca sotii lui s-au luptat ca eroii, si ca atari au cazut, pentru ca navalirii romanilor cari se lupta ca fiarele salbatice (Raubthiere) nu au putut rezista.

Extras din  „O LACRIMA FERBINTE” – Capitolul III /  taramotilor.ro

,

Ca în fiecare an, de 6 octombrie, maghiarii i-au comemorat la Arad pe “cei 13 generali martiri”, iar “Noua Dreaptă” românească din Arad a organizat un parastas în memoria celor 40.000 de români uciși în timpul revoluției ungare din 1848-1849. Fiecare parte cu adevărul său istoric, cu valorile și aspirațiile sale.

Comemorarea “celor 13 generali” a avut parte, de fiecare dată, de ceremonialuri laice și religioase, cel mai adesea onorate și de prezențe oficiale ungare și române.

Memoria celor 40.000 de victime române ale urgiei genocidare a armatei revoluționare ungare este cinstită modest, discret, fără participări oficiale și doar la inițiativele unor organizații sau formatiuni politice al căror patriotism este etichetat și acuzat de “extremism legionar” sau “vadimo-funarist”.

Cine au fost și ce fapte de arme au săvârșit cei 13 generali ai armatei revoluționare ungare de la 1848-1849?

Cei 13 (de diferite naționalități – ungară, germană, austriacă, armeană, sârbă, croată, slovacă) au ajuns generali în armata Ungariei – aflată sub comanda generalului de origine poloneză Iosif Bem -, care își declarase independența față de Imperiul Austriac.
Armata condusă de generalul Bem a pătruns în Transilvania în toamna anului 1848 și s-a luptat atât cu armata imperială, cât și cu revoluționarii români conduși de Avram Iancu, care cereau drepturi egale cu ceilalți locuitori ai provinciei.

În timpul luptelor purtate în perioada decembrie 1848 – iunie 1849, potrivit istoricilor, armata maghiară a trecut prin foc și sabie peste 300 de sate românești. A rezultat un adevărat genocid: circa 40.000 de oameni au fost uciși, printre aceștia numărându-se și aproximativ 100 de preoți.

După intervenția armatei ruse, venită în sprijinul austriecilor, maghiarii au fost învinși. Prizonierii au fost predați armatei imperiale, care i-a executat pe cei 13 generali pentru trădare.
Până în anul 1925 a existat, în Arad, Monumentul „Hungaria”, sau „Ungaria Milenară”, construit ca semn al reconcilierii austro-ungare în anul 1891, în memoria celor 13 generali.

Aceștia sunt foștii ofițeri în armata imperială:
1. Aulich Ludwig (Lajos) (etnic german, locotenent-colonel)
2. Damjanich János (de origine sârbă, locotenent-colonel )
3. Dessewffy Arisztid (maghiar născut în actuala Čakanovce, din Slovacia – căpitan)
4. Kiss Ernő (armean născut la Timișoara, comandant al regimentului de cavalerie II Hanovra)
5. Knézic Károly (de origine croată, a fost numit general în locul lui János Damjanich, după rănirea acestuia)
6. Láchner György (de origine slovacă, născut în satul Necpaly din Slovacia)
7. Lázár Vilmos (maghiar născut în Zrenjanin, un sat din Serbia)
8. Karl von Leiningen-Westernburg (conte german, născut în Hessa)
9. Nagysándor József (maghiar născut la Oradea)
10 Poeltenberg Ernő (cavaler de origine austriacă, născut la Viena; locotenent)
11 Schweidel József (născut în Zombor sau Sombor, în Serbia; maior)
12. Török Ignác (maghiar născut în Gödöllő, județul Pest)
13. Vécsey Károly (maghiar născut în Pesta, conte; locotenent-colonel)

Toți au fost ridicați la gradul de general de către Kossuth Lajos, fost conducător al Ungariei în timpul revoluției din anii 1848 – 1849 și considerat unul dintre cei mai mari patrioți maghiari.

Prin acțiunile lor armate, „cei 13” au susținut prevederile programului revoluției pașoptiste maghiare, inclusiv punctul 12 al acestuia, care stipula alipirea forțată a Transilvaniei la Ungaria împotriva voinței românilor majoritari!

Parte dintre ei, având și funcții de comandă, sunt răspunzători, alături de ceilalți mercenari și aventurieri din armata așa-zis revoluționară maghiară, comandată de Jozsef Bem, de uciderea a peste 40.000 de români, dintre care peste 100 de preoți ortodocși români spânzurați, de arderea și ștergerea de pe fața pământului a peste 300 de sate locuite de români, de sute și sute de crime barbare și atavice, de miile de schingiuiri, de execuțiile „tribunalelor de sânge maghiare” destinate exterminării românilor transilvăneni.

În armata lui Avram Iancu s-au distins prin mari fapte de vitejie și detașamentul de femei călare din Mărișel, județul Cluj, condus de Pelaghia Roșu, mama centurionului Andrei (Indrei) Roșu.

Pentru că nu erau suficienți combatanți din rândul bărbaților din sat, care era atacat de armata maghiară, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activă la luptă. Au ales-o comandant pe Pelaghia Roșu, iar la momentul oportun ele au declanșat un atac călare asupra inamicului, care speriat de această intervenție, crezând că e atacat de cavaleria moților, a rupt lupta și s-a retras în debandadă.

La 9 octombrie 1850, guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth, a recompensat-o pentru meritele avute în timpul revoluției pașoptiste cu suma de 100 florini. În actul de recompensă s-au citat următoarele merite:

„Pe temeiul preaînaltei împuterniciri dela 21 August 1850, ordonez, să se dee Pelagiei Roșu, mama lui Andreiu Roșu din Mărișel, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o sută florini, drept premiu pentru demonstrația săvărșită cu istețime în contra insurgenților, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei.”

Monumentul dezvelit în 1891 avea, însă, și o altă simbolistică, el fiind înăltat spre neuitarea de către generațiile viitoare a celor 13 provincii ale „Ungariei Milenare”:

1. Ungaria          5. Ruthenia          10. Croația
2. Oldenburg    6. Transilvania   11. Slovenia
3. Burgenland  7. Banat                 12. Backa
4. Slovacia        8. Partium             13. Voivodina
9. Sirmium

Aceasta simbolistică a întreținut idealul revizioniștilor hortiști, motiv pentru care regele Ferdinand, la inițiativa guvernului Brătianu, din cauza numeroaselor manifestări ale ungurilor care cereau alipirea Transilvaniei la Ungaria, a dispus demontarea monumentului. Atât după al Doilea Război Mondial, cât și după decembrie 1989, liderii maghiari au încercat să refacă vechiul monument în forma sa inițială. În anul 2004, Guvernul României, în pofida unei puternice opoziții, a decis reamplasarea monumentului „celor 13”.

Sursa: Cotidianul, Ziaristionline.ro