ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "aviaţia română"

aviaţia română

,

aviator_Alexandru_SerbanescuNu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiească. Nu se va putea spune că în România nu a ieșit niciun român în fața americanilor, chiar dacă pierdem bătălia. – Căpitan aviator Alexandru Șerbănescu, 18 august 1944

TACTICA și STRATEGIA nr.3 (Coperta)

TACTICA și STRATEGIA nr.3 (Coperta)

La apariția celui de-al treilea număr al revistei noastre dorim încă o dată să aducem mulțumiri cititorilor care cumpără și recomandă revista, fără aportul lor deosebit aceasta neputând să apară. Spre deosebire de alte publicații care se bucură de subvenții, inclusiv din fonduri publice, revista noastră depinde în cel mai înalt grad de cititorii care o achiziționează și care o recomandă prietenilor și cunoscuților.

Numărul trei se concentrează pe un alt aspect mai puțin cunoscut al istoriei noastre militare, respectiv un front uitat în cea mai mare măsură de istoriografia comunistă, respectiv frontul aerian căruia a trebuit să-i facă față România în decursul celei de-a doua conflagrații mondiale. Deoarece, pe lângă luptele grele pe frontul de est, contra sovieticilor, în anii 1942-1944, mai cu seamă în ultima parte, România a trebuit să ducă un război greu și inegal contra celor mai mari puteri militare ale lumii, ale celor mai numeroase și mai bine dotate armate aeriene ale timpului, aviația militară americană și britanică.

Așa cum se spune de multe ori în istorie, există un blestem al resurselor, în sensul că cel ce deține anumite resurse minerale va atrage asupra lui intervenția puterilor majore ale epocii.

Așa a fost și în cazul României, bogăția petrolieră, deși a avut un aport important în dezvoltarea statului român modern, a atras și intervenția mai marilor zilei, în sensul că marile decizii strategice ale anilor conflagrațiilor mondiale au ținut seama de importanța energetică a României, mai mult decât capacitatea economică și militară.

A gasoline refinery and storage facility used by Nazi armed forces goes up in flames after a bombing raid by the U.S. 9th Army Air Force. Ploesti, Romania, ca. 1941-1944.

A gasoline refinery and storage facility used by Nazi armed forces goes up in flames after a bombing raid by the U.S. 9th Army Air Force. Ploesti, Romania, ca. 1941-1944.

Interesul Uniunii Sovietice de a se apropia de resursele de petrol ale României au contribuit la decizii majore, la fel și interesul Germaniei.

Odată declanșat războiul mondial, interesul aliaților de a tăia principală resursă de petrol a Germaniei a stat la baza deciziei de a bombarda rafinăriile și mai apoi orașele românești indiferent de dificultăți și costuri, cum s-a văzut în cadrul Operațiunii Tidal Wave din 1 august 1943.

Bombardier america B24 peste răfinăriile din Ploesti, Romania, 1 August 1943 (grafică)

Bombardier american B24 peste răfinăriile din Ploesti, Romania, 1 August 1944 (grafică)

Ulterior, începând cu 1944, după ce Aliații ocupă sudul Italiei, România ajunge în raza de acțiune nu numai a bombardierelor grele, dar și a avioanelor de vânătoare moderne și performante care puteau proteja aceste bombardiere. Valuri de sute de bombardiere și avioane de vânătoare se vor revărsa asupra României aruncând potop de bombe, în fața lor stând mult mai puțini apărători, de cele mai multe ori având la dispoziție material inferior nu numai numeric, dar și tehnic.

„…apărătorii, atât cei din apărarea antiaeriană, cât și din aviația de vânătoare, au luptat cu curaj și și-au făcut datoria, înscriind pagini de un eroism legendar, dar prea puțin cunoscut…”

IAR 80 în luptă cu avioane de vânătoare americane Mustang, deasupra României (1944)

IAR 80 în luptă cu avioane de vânătoare americane Mustang, deasupra României (1944)

Cu toate acestea, apărătorii, atât cei din apărarea antiaeriană, cât și din aviația de vânătoare, au luptat cu curaj și și-au făcut datoria, înscriind pagini de un eroism legendar, dar prea puțin cunoscut. Era o bătălie pe un front interior, confruntările dintre români și anglo-americani având loc doar în aer, dar acest front lua resurse importante în oameni și material, în special în aviație și artilerie antiaeriană, în defavoarea celuilalt front, cel de est, frontul esențial al războiului nostru în prima sa parte, cea mai îndelungată.

Acestor apărători și luptători deosebiți, unul contra douăzeci de multe ori, atât de importanți, dar atât de puțin cunoscuți publicului larg, le dedicăm acest număr al revistei noastre. Considerăm că o reamintire a luptei lor, a eforturilor lor, cât și a acestui război prea puțin pomenit, este o datorie de onoare a fiecărui român.

În demersul nostru am fost sprijiniți de tineri cercetători în domeniul aviației, autori a numeroase cărți, dar și de consacrați ai tematicii, după cum puteți descoperi în paginile revistei.

„…în media românească, un conflict actual cu implicații majore asupra României și NATO este prea puțin reprezentat, deși acesta va influența în cel mai mare grad viitorul nu numai al estului Europei și al UE, dar și al lumii întregi…”

Centru de Comandă NATO în România

Centru de Comandă NATO în România

Pe de altă parte, am constatat cu suprindere faptul că în media românească, un conflict actual cu implicații majore asupra României și NATO este prea puțin reprezentat, deși acesta va influența în cel mai mare grad viitorul nu numai al estului Europei și al UE, dar și al lumii întregi. Ne referim aici la conflictul armat din estul Ucrainei, vecina noastră, de la a cărui declanșare s-a împlinit un an. În paginile revistei noastre, o analiză amănunțită a primului an de război în estul Ucrainei.

Anul trecut s-au comemorat o sută de ani de la izbucnirea primului război mondial, eveniment care a schimbat pentru totdeauna istoria lumii.

O analiză atentă a bătăliei de la Marna din 1914, momentul în care Germania practic a pierdut războiul, dublată de explicațiile unui foarte important gânditor militar român, general de excepție în războiul mondial și în campania contra Ungariei bolșevice.

Batalia-de-pe-Marna 1914
Batalia-de-pe-Marna 1914

*

540 de ani de la una dintre cele mai mari victorii românești din evul mediu

„…10 ianuarie 1475 a reprezentat apogeul militar al lui Ștefan cel Mare, o victorie care l-a făcut pe acesta mândria creștinătății…”

540 de ani de la una dintre cele mai mari victorii românești din evul mediu, dar și una dintre cele mai categorice înfrângeri ale Imperiului Otoman chiar în perioada sa de glorie. 10 ianuarie 1475 a reprezentat apogeul militar al lui Ștefan cel Mare, o victorie care l-a făcut pe acesta mândria creștinătății.

Printre multe alte subiecte abordate în acest număr, corespondenți de război, actualități, istoricul armelor și multe altele care fac și din acest număr unul deosebit de interesant pentru cititorii pasionați de istoria noastră militară, dar și de cea mondială.

TACTICA și STRATEGIA nr.3 (Sumar)

TACTICA și STRATEGIA nr.3 (Sumar)

*

TACTICA și STRATEGIA (nr.3) SPECIAL: RĂZBOI DEASUPRA ROMÂNIEI

Războiul dificil și inegal al aviatorilor români pe cerul României pentru a contracara eforturile celor mai mari puteri aeriene ale lumii, americană și britanică, ce încercau să distrugă capacitatea energetică și industrială a țării, un război în cea mai mare parte uitat, atât în perioada comunistă, cât și după.

      Bombardamentele americane asupra României (1942-1944)

Considerații generale, aspecte tactice, cu accent asupra mijloacelor și dotărilor ambelor părți.

      Operațiunea Tidal Wave (1 august 1943)

Primul bombardament masiv al aviației americane asupra câmpurilor petrolifere de la Ploiești, cea mai temerară acțiune aeriană americană din războiul mondial, transformată în Duminica Neagră a aviației americane.

       Bombardiere B-24 doborâte pe teritoriul României

Inedit: o listă cu descrierea bombardierelor americane doborâte deasupra României în cursul operațiunii Tidal Wave.

       Capitala în flăcări (4 aprilie 1944)

Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului din secolul XX, primul și cel mai masiv bombardament aerian din al doilea război mondial asupra capitalei.

        Duel pe cerul României

Exemplificarea modului în care se duceau luptele aeriene deasupra României, cu mărturiile ambilor participanți, și o întâlnire emoționantă după 66 de ani.

        Operațiunea Reunion (31 august – 3 septembrie 1944)

Cum au fost repatriați și astfel salvați de o posibilă captivitate sovietică prizonierii anglo-americani după ce România a trecut de partea Aliaților la 23 august 1944.

       Așii aviației: Căpitanul Alexandru Șerbănescu

Povestea exponentului elitei aviației române, doborât în luptă pentru apărarea spațiului aerian al României.

        Monumentul Eroilor Aerului

Un monument în centrul capitalei, dedicat tuturor eroilor români căzuți pentru cucerirea cerului, dar mai ales pentru apărarea celui românesc.

Editorial

Numărul trei se concentrează pe un alt aspect mai puțin cunoscut al istoriei noastre militare, respectiv un front uitat în cea mai mare măsură de istoriografia comunistă, respectiv frontul aerian căruia a trebuit să-i facă față România în decursul celei de-a doua conflagrații mondiale. 

Ucraina, război pe frontul de est

O analiză completă a primului an de război în estul Ucrainei, forțele implicate, tactici și primele concluzii. Aspecte geopolitice și militare, cu consecințe în viitorul regiunii.

Arme de foc portative

Povestea revolverului. Cum a ajuns o armă să facă istoria Americii

Martorul istoriei

Ioan Di Cesare, pilot de vânătoare, as al aviației române, cu 19 victorii aeriene pe frontul de est și împotriva aviației americane pe teritoriul național, un interviu în mare parte în exclusivitate.

Corespondent de război

Constantin Virgil Gheorghiu, reporter pe frontul de est. Unul dintre cei mai mari scriitori români, poate cel mai important reprezentant literar al exilului românesc, scriitorul cu zeci de cărți dintre care una ecranizată de Hollywood cu o distribuție impresionantă, la începutul carierei a fost corespondent de război pe frontul de est, din acea experiență rezultând nu mai puțin de trei cărți.

Vaslui 1475

Descrierea uneia din cele mai categorice înfrângeri ale Imperiului Otoman în evul mediu, așa cum a fost.

Simpozion

Omagiu generalului Stan Poetaș, erou al Marii Uniri, unul din generalii români căzuți în luptă (vezi T&S nr 2, pag 27) într-un război uitat și nerecunoscut.

TACTICA și STRATEGIA nr.3 (Coperta)

TACTICA și STRATEGIA nr.3 (Coperta)

*

Despre numerele anterioare TACTICA și STRATEGIA

, 17 DECEMBRIE 2014

Pagini interzise o vreme și apoi uitate din istoria noastră, …în numarul 2 al revistei „Tactica si Strategia”

, 21 OCTOMBRIE 2014

TACTICA și STRATEGIA un succes editorial. Românii sunt interesați de istoria militară a neamului românesc

, 6 SEPTEMBRIE 2014

Prima revistă „TACTICA și STRATEGIA”, revistă de istorie militară românească și internațională, și-a făcut apariția în media românească

Tactica_si_Strategia_nr_02

Tactica_si_Strategia_nr_02

Tactica-si-Strategia-Nr.1

Tactica-si-Strategia-Nr.1

*

 

 

Publicat de România Breaking News – RBN Press / 

,

*Republicat din 21 iunie 2014

La 22 iunie România aniversează declanșarea “Războiului Sfânt pentru Reîntregirea Patriei”. Mareșalul Ion Antonescu avea să plătească cu viața această îndrăzneală de a veni de hac vrăjmașului, bolșevic anti-creștin și invadator. „Dacă mor – este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep, aș face la fel …”, avea să spună Mareșalul mamei sale în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuție de la Jilava.

Historia.ro

La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primește de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostași, treceți Prutul!“ Un moment care desparte două tragedii naționale: pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord prin ultimatumul din 1940 și cucerirea României de către Armata Roșie în 1944.

România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 și 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiași an. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialități de la București că granițele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situație umilitoare, cu consecințe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară.

Ordinul_lui_Antonescu

Video: Trecerea Prutului

22 iunie 1941: Aviatorii au trecut primii Prutul

Dacă în ceea ce privește trupele terestre, în vreme ce la radio se difuza „Marșul Basarabiei”, primii vor fi trecut în Basarabia spionii, cercetașii în adâncime și, nu în ultimul rând, pontonierii, abia la urmă grosul infanteriei, artileria și celelalte, neîndoielnic, aviatorii au fost cei care, în noaptea de 21/22 iunie 1941, au primit cei dintâi misiunea de luptă. Iar dintre aceștia, la rândul lor, prioritate au avut cei din aviația de informație, adică de recunoaștere și observație aeriană.

Așa cum se preciza în articolul „Glorie mută”, publicat în numărul 1 din august 1941 al „Magazinului aeronautic”, piloții de recunoaștere „nu fac picaje de sute de metri și nici acrobații de degajare: materialul nu o permite și nici misiunea nu o cere; observatorii nu au ocazia efectelor la țintă și nici satisfacția unui rezultat imediat. (…) Dar pe ei se bizuie comandamentele superioare și celelalte aviații, ei aduc țintele. Din primele clipe ale războiului zeci de avioane informatoare au străbătut câmpul de luptă al inamicului. Aparate  foto, carnete de notițe și hărți, comunicate radio… Pândite și vânate. Primul echipaj care a trecut Prutul în zorii lui 22 iunie a fost un astfel de avion. Șeful de escadrilă a ținut să fie șeful primului echipaj. A pierit împreună cu observatorul, doborâți de vânătoarea rusă. …A murit glorios dar fără tresărirea noastră, nu doborâse avioane și nu efectuase distrugeri, învăluit doar de tristețea «băieților» și a avioanelor escadrilei sale”.

Ce nume vor purta eroii aceștia vom afla ceva mai târziu, nu ca acum, când atâta le trebuie ofițerilor însărcinați cu relațiile publice să nu ofere presei orice informație legată de eroii căzuți prin Afganistan, de exemplu. Astăzi, din sutele de mii de soldați care au trecut Prutul în acea noapte, mai exact în zorii acelei zile, foarte puțini mai trăiesc pentru a putea povesti. Și fiind foarte tineri atunci, sigur că aveau funcții militare foarte mici, cel mult comandanți de companie. Iar dintre aviatorii pe care i-am auzit relatând odiseea acelei nopți, deși nu se mai află astăzi printre noi, cel mai interesant și complet rămâne Sorin Tulea, unul dintre reporterii de front voluntari care a și lăsat, de altfel, posterității o descriere a clipelor trăite atunci.

„…Zilele ce au urmat prevesteau foarte clar furtuna care se apropie! Primul simptom a fost atunci când Comandantul flotilei, comandorul Sahini, a venit de la Brașov ca să inspecteze grupul. Apoi a venit inspecția ministrului aerului, generalul Jienescu Gheorghe, care ne-a ținut un discurs, combinat cu niște recomandări ce ne-au pus pe toți pe gânduri. Și anume că «dacă va fi să fie răsboi cu U.R.S.S., atunci el așteaptă ca fiecare echipaj să-și facă datoria până la capăt. Iar dacă bombele nu își vor atinge obiectivul, atunci echipajul respectiv să se arunce în picaj cu avion cu tot asupra țintei», după metoda care, ulterior, a fost perfecționată și pusă în practică de piloții japonezi, kamikaze. (…) Din discursul ministrului, însă, până la sfârșit, nu s-a putut trage nici o concluzie. Adică nici că va fi, nici că nu va fi răsboi cu U.R.S.S.! A urmat, în aceeași zi, un discurs similar, însă fără recomandări cu caracter de kamikaze, și tot cu un caracter ambiguu, făcut de locotenent-comandorul Paul Landmann (Comandantul Grupului 5 Bombardament Greu «Heinkel 111», aflat atunci la Ziliștea – n.a.).

 

Totul vibrează în jurul meu!

A doua zi dimineața, un telefon urgent îl cheamă pe Landmann, împreună cu adjunctul său, căpitanul Stoenescu Bill, să vină la Tecuci pentru o conferință militară. Suntem acum pe 21 Iunie 1941! Cei doi se duc, după care, în după-amiaza aceleiași zile, urmează adunarea generală a tuturor echipajelor, pentru a ni se comunica rezultatul discuțiilor avute dimineața cu forurile superioare ale aviației. Landmann ne spune textual: «Situația politică între noi și ruși este foarte încordată.

Nu este exclus ca în zilele ce urmează să aibă loc o acțiune militară, când va trebui să facem, pe deasupra Basarabiei, un raid de demonstrație a prezenței aviației române. Însă să nu vă faceți griji, deoarece Grupul 7 vânătoare de Me 109, al lui Popișteanu, nebunul, vă va însoți și, dacă va fi cazul, vă va face protecție!». Apoi urmează masa de seară. Vedem că și la germani agitația era neobișnuită. Mașini, camioane, avioane de transport YU52, mișcări de trupe de la A.C.A. și, în general, o atmosferă de praf ce făcea halouri de lumină în jurul becurilor electrice ale proiectoarelor de peste tot.

Ne culcăm! Și astfel începe noaptea de 21 spre 22 Iunie 1941! Noapte în care, desigur, moartea, îmbrăcată în costumul ei tradițional de culoare neagră și cu celebra coasă în mână, și-a făcut rondul pe la dormitoarele de la hangare, ca să-și aleagă clienții pentru zilele ce vor urma și de la germani, și de la români. (…) Sub impresia celor auzite în ziua precedentă, eu adorm greu. Deodată mă trezesc brusc, având senzația că se prăbușește hangarul peste noi. Totul vibrează în jurul meu! Pereții vibrează! Geamurile vibrează! Totul într-un zgomot apocaliptic, de sfârșit de lume. Era un zgomot de motoare de avion puse în plin, însă de o intensitate cum nu o mai auzisem niciodată. În momentul când m-am trezit, se deschide brusc și ușa de la dormitor, se aprinde lumina unei lanterne și agentul de legătură de la comandament intră și, din cauza zgomotului infernal al motoarelor, strigă tare:

– Domnilor, deșteptarea și prezentarea la comandament! Din acest moment suntem în stare de război cu U.R.S.S.!

Vibrațiile simțite atunci când m-am trezit erau provocate de motoarele puse în plin, în regim de decolare, ale zecilor de bombardiere germane Heinkel 111, care își luau zborul pe rând. În timp ce ne îmbrăcam în grabă, prin ușa deschisă de agent, aveam vedere directă spre pista de decolare. Aici, toate luminile de balizaj erau aprinse, iar proiectoarele de bord ale celor aproape 150 de avioane erau aprinse și ele, deci 300 de motoare Yunkers Jumo 211, fiecare de câte 1200 CP, ambalate la maxim. Pot vedea grupuri de bombardiere, în formații de câte trei sau de câte șase, decolând și lăsând în urmă un nor de praf care aproape că estompa lumina proiectoarelor de bord.

Este ora 0.30. A început ziua de 22 Iunie 1941!

Era ceva fantastic să văd cum cele 150 de avioane decolează în noapte pentru prima lor misiune de răsboi. Simțeam fiori în tot corpul și făceam eforturi să-mi ascund lacrimile din cauza emoției provocată de măreția momentului! Cu toții eram conștienți, de fapt, că trăim un mare moment, unic în istoria românilor, deoarece era pentru prima dată când românii răspundeau cu arma în mână la cei aproape 1000 de ani de năvăliri barbare și de mizerii venite dinspre răsărit, de dincolo de Nistru!

Mă uit la ceas. Este ora 0.30. A început ziua de 22 Iunie 1941!

De atunci a trecut o jumătate de secol. Iar acum, când scriu aceste rânduri, suntem în anul 1993 și retrăiesc în gând acele momente, cu aceeași intensitate ca în 1941, făcând eforturi disperate să-mi stăpânesc anumite noduri din gât, când îmi amintesc de camarazii mei de sbor de atunci care și-au dat viața pe «cerul de onoare al României», iar astăzi nici nu se mai vorbește de ei!

Bombardierele germane au decolat de pe Ziliștea, având ca primă misiune de luptă atacuri la Sevastopol, Kiev, Jitomir și Kaumas. Decolarea lor s-a făcut cu o oră mai înainte de a li se comunica rușilor declarația de răsboi, astfel ca această declarație să coincidă cu primele dâre de bombe peste obiectivele de mai sus.

Acum suntem toți echipați și ne îndreptăm spre cele trei autobuze care ne transportă la comandament. Suntem încă buimaci de somn și de spectacolul oferit de colegii noștri germani de la KG 4 și KG 27. Toată lumea tace! Dar este o tăcere care «vorbește»! Toți vorbim cu noi înșine în gând! Deci… răsboi! Ce va fi? Cum va fi? În tot cazul… vom vedea. Mai ales, știam că într-un răsboi pot fi și «cazuri mortale»! Așa că nu ne rămâne decât să mergem la noroc. Comandamentul era instalat în grupul de case al fostului conac Marghiloman.

Sorin-Tulea

(Aviatorul român Sorin Tulea, într-un bimotor Savoia Marchetti)

De departe vedem agitația de personal în lumina puternică a becurilor alimentate de un grup electrogen. Avioanele au husele scoase, se văd stive mari de lăzi pentru bombe care acum sunt goale, cisternele de benzină trec de la un avion la altul, mecanicii de aerodrom pornesc motoarele și le turează în regim de încălzire, iar echipajele se adună în front pentru a primi ordinele de misiune. Primul nostru atac se va produce asupra aerodroamelor din sudul Chișinăului, precum și asupra gării de triaj, iar ca obiectiv special pentru escadrila 78, în plus, se cerea și un atac asupra aerodromului din Tiraspol. Consultăm tabla neagră din fața corturilor de la escadrile. Pe aceste table sunt scrise cu cretă numele membrilor din structura echipajelor, precum și numărul avionului respectiv, care va participa la această misiune de luptă în premieră absolută. (…)

Este ora 3. Un prim bombardier He 111, pilotat de locotenent-comandorul Nagaevsky Gh., navigator fiind sublocotenentul (r) Radu Boldur, decolează, fiind primul avion românesc care, conform ordinului Generalului Antonescu, «a trecut Prutul». Misiunea acestui echipaj era de a recunoaște traseul din punct de vedere meteorologic, reacția A.C.A. (artileria contra aviației, cum se spunea atunci – n.a.) sau vânătoare și de a raporta comandamentului, prin radio, cele constatate.

Încă puțin și suntem deasupra Basarabiei

Este ora 3.30. Decolează tot Grupul 5 la lumina proiectoarelor de bord și cu toate luminile de poziție aprinse. După decolare, însă, trebuie să stingem aceste lumini și să zburăm într-o beznă absolută numai în P.S.V., adică numai după aparatele de bord. Imediat sunt conștient că, în asemenea condiții, pericolul unei ciocniri în aer între avioane este imens. Totuși, zborul a continuat fără incidente și fără să distingem absolut nimic în jurul nostru. Însă noaptea fiind senină, la lumina palidă a stelelor vedem, la un moment dat, cum se reflectă această lumină peste o albie de râu ceva mai lată. Este Prutul! Încă puțin și suntem deasupra Basarabiei, astfel că, după echipajul Nagaevsky-Boldur, avioanele din Grupul 5 «Heinkel 111», la rândul lor și ele au executat acel ordin. De menționat că, în acea noapte, din toată armata română, primii soldați care au executat acest ordin au fost constituiți în echipajele combatante ale Grupului 5 din Flotila 1 Bombardament din Brașov. Echipaje din care am făcut parte și eu. Până și astăzi mă simt mândru de acest fapt. Iar «amintirile» pe care le port și acum pe picioare, după această aventură care a fost răsboiul cu arma în mână în contra U.R.S.S.-ului, sunt pentru mine cele mai valoroase decorații de răsboi. (…) Am avut atunci o senzație stranie! Deasupra Basarabiei, totul părea mai negru decât noțiunea de negru valabilă deasupra României! Îmi făcea impresia că zburam sub o uriașă mantie neagră purtată personal chiar de diavol. Sigur că această nouă valoare a culorii de negru era de natură pur psihică… (…)

Este ora 5. Apare Nistrul, iar în fundal, pe malul opus, prin atmosfera de pâclă a dimineții, se ghicește și orașul Tiraspol. În curând identificăm și aerodromul. Însă surpriza noastră de astă dată a fost într-adevăr sigură și totală. Aerodromul era părăsit! Nici un avion pe el! Era clar că am venit degeaba la Tiraspol. În partea de sud-vest, totuși, identificăm o mulțime de magazii și un parc imens de camioane ce stăteau aranjate frumos, în stocaj. Era singurul obiectiv militar din regiune demn de acest nume. Zburam la o altitudine de 500 m și ne hotărâm să atacăm. Eu fac o serie de fotografii în timp ce jumătate din bombele de 220 kg cad pe țintă și explodează. (…) De jos nu a fost nici o reacție terestră sau aeriană, afară de faptul că am simțit efectul propriilor noastre bombe. (…) În jurul nostru mai erau două avioane din componența escadrilei 78. Celelalte se împrăștiaseră în timpul zborului de noapte și nu le puteam vedea.

Atunci hotărâm să ne întoarcem și cu restul încărcăturii de bombe să atacăm triajul de la Chișinău. De departe se putea vedea fumul exploziilor provocate de bombele aruncate de celelalte echipaje care s-au dus direct la gara de triaj sau la aerodroamele din sud. În curând suntem peste obiectiv. Până acum nu am avut nici o reacțiune din partea A.C.A.-ului sovietic. Locotenentul Pădureanu execută operația de vizare a țintei cu ajutorul aparatului Zeiss și, după ce larghează toată porția de bombe, luăm cap compas de întoarcere către Ziliștea. În prealabil, am avut însă și un prim contact cu inamicul!

„Atenție! Vânătoare inamică!”

La un moment dat, telegrafistul nostru, care avea vedere liberă spre spatele avionului, strigă cu o voce sugrumată: «Atenție! Vânătoare inamică!». Văzuse patru puncte negre care picau spre noi. După descrierea lui erau patru din celebrele avioane Rata, care însă nu au apucat să ne atace, deoarece erau și ele fugărite de câteva din Messerschmitt-urile Grupului 7, ce ne făceau protecție. Așa că ne continuăm zborul și ajungem fără nici un incident major înapoi, la Ziliștea, unde găsim și cele două grupuri germane făcându-și procedurile de aterizare. Este ora 7.15… (…)

Telefonul sună brusc și o voce strangulată comunică de la Statul Major al Aerului, din Tecuci, că în timpul atacurilor asupra aerodroamelor au fost doborâte două Los-uri de la Grupul 4, unul din ele fiind lovit în plin de un proiectil de A.C.A. și calălalt din motive necunoscute. Unul din ele era al echipajului sublocotenentului (r) Florin Teodorescu-adjutant major Vârlan, cu care petrecusem, în timpul concentrării din acel an celebru 1940, toată vara.

De asemenea, ni se comunică din partea aviației de recunoaștere că a fost doborât și comandorul Vătăcui. Încep să intru la griji. Însemnează că rușii, totuși, nu dorm!”

Extras din historia.ro

Cea mai mare mistificare din istorie – 22 Iunie 1941, în istoriografia rusă !

Istoriografia ruso-sovietică ne-a învățat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic pașnic a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat și alții, inclusiv românii. Firul roșu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o țară pașnică, neînarmată și nepregătită, a avut prea puțin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. Dar hai să vorbim puțin despre pașnica Uniune Sovietică, trecând peste faptul că această pașnică țară a ocupat până atunci o bucată din Finlanda, din România, din Polonia și pe de-a întregul țările baltice. Între timp, la fel de pașnic, își rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut și numit așa de către armata germană.

Dar ce făcea pașnica Uniune Sovietică încă din timp de pace? Fabricile de armament lucrau în trei schimburi, producând tancuri, avioane, blindate, încă cu mult timp înainte de a se declanșa al doilea război mondial.  Desigur, pentru a se apăra, vor spune scepticii. Tot pentru a se apăra, producea avioane, tunuri, vehicule militare, tot pentru a se apăra în 1941 URSS avea cele mai multe trupe de parașutiști din lume, mai multe decât toate statele la un loc. Bine, bine, tot cu scop defensiv. Ciudat, dar parașutiștii sunt trupe cu rol strict ofensiv, rolul lor este de desant în adâncimea dispozitivului inamic, unde să deregleze aprovizionarea, comunicațiile și să asigure prin asta avansul ofensivei proprii. Așa s-a petrecut în toată istoria militară, de la ofensiva germană din vest la Creta și operațiunea Overlord. Nicăieri nu au fost folosiți parașutiști în defensivă conform scopului și pregătirii lor, ci doar ca și simpli infanteriști. Dacă Uniunea Sovietică dorea doar să se apere, de ce a investit atât în pregătirea parașutiștilor, în loc să-i facă simplu infanteriști?

Mai departe, Germania a început războiul împotriva URSS cu circa 3500 de tancuri, majoritatea Panzer-I, II și III, mai existau doar câteva Panzer-IV. În schimb, URSS, doar pe linia de front avea circa 10000 de tancuri (zece mii), mai multe decât toate celelalte state ale lumii luate la un loc. Spre comparație, SUA aveau în 1940 circa patru sute de tancuri. De unde au apărut acestea, cum se face că aveau pe front deja de trei ori mai multe tancuri decât germanii agresivi? În câți ani au putut fi produse aceste tancuri, iar dacă tot au fost produse, cu ce scop? Nu cumva URSS se pregătea de război cu mult înainte ca lui Hitler să-i treacă prin cap să atace Rusia Sovietică? Istoricii ruși sar ca arși, justificând că majoritatea acestor tancuri erau învechite, slabe calitativ. Desigur, învechite și slabe calitativ, dar comparabil cu ce? Mai învechite și mai slabe calitativ ca și alte tancuri din dotarea sovietică, respectiv T-35 și KV. Dar comparabil cu cele inamice, împotriva cărora trebuiau să stea față în față? Adevărul este că cele mai vechi și mai slabe tancuri sovietice, T-26, erau net superioare tuturor tancurilor germane din anul 1941! Mai putem vorbi de cele 70 (șaptezeci) de tancuri Renault din primul război mondial aflate în dotarea singurei divizii blindate din armata română? În timp ce în armata sovietică se aflau 61 (șaizeci și una) de divizii blindate, a căror dotare era net superioară în tancuri și vehicule blindate, atât cantitativ, cât și calitativ, decât oricare divizie blindată germană? Culmea, acest raport se păstrează și la capitolul aviație, atât cea de vânătoare, cât și de bombardament, la artilerie de toate calibrele, precum și la soldați, deoarece mobilizarea trupelor sovietice începuse cu câteva luni înainte, iar trupele erau concentrate la frontiera comună cu Germania și România. În primul război mondial, mobilizarea, sau începutul mobilizării echivala cu un act de război, în august 1914, odată ce germanii începuseră mobilizarea, i s-a spus kaiserului că procesul este inevitabil, nu mai poate fi oprit, deja trupele sunt în drum spre unități, înarmate și pregătite de luptă.

Dar să vorbim puțin de desfășurarea de trupe. Există o mare diferență între un dispozitiv defensiv, când vrei să te aperi, și unul ofensiv, când vrei să ataci. O armată care se apără, sau care are intenția să o facă, își desfășoară trupele în dispozitiv defensiv, eșalonându-le în adâncimea teritoriului propriu, îngropându-le în tranșee, adăposturi și cazemate, în așa fel încât șocul inițial al atacului inamic să fie absorbit de valurile succesive de apărători, măcinând trupele invadatoare, care apoi ar urma să fie contraatacate de trupele din rezerva strategică, care le-ar manevra, înconjura, captura sau arunca dincolo de graniță. Tancurile, armă prin excelență ofensivă, trebuie dispuse mai în spate, gata de contraatac în punctele ce se vor dovedi mai slabe sau acolo unde apar goluri în atacul advers. Avioanele, la fel, în aerodromurile din adâncime, în așa fel încât să poată ataca atacatorul ce pătrunde pe teritoriul propriu, dar menținând bazele în afara razei sale de acțiune. În schimb, un atacator trebuie să se concentreze cât mai aproape de graniță, în așa fel încât să poată declanșa ofensiva cu maxim de trupe în prima linie pentru a spulbera apărarea, tancurilor revenindu-le rolul de armă de șoc. Aviația mutată cât mai aproape de graniță, în așa fel încât să poată executa raiduri cât mai departe în adâncimea teritoriului inamic, paralizând comunicațiile și aprovizionările inamice.

Dar cum era desfășurată armata sovietică în iunie 1941? În dispozitiv defensiv cumva, conform teoriei Uniunii Sovietice pașnice? Nici vorbă, în dispozitiv ofensiv, cu toate trupele pe graniță, cu un număr de câteva ori mai mare în tancuri, avioane, artilerie, efective și toate celelalte. Ambele armate, și cea germană, și cea sovietică, erau gata de atac. Diferența a fost că germanii au atacat primii, surprinzând armata sovietică masată pe graniță, străpungând linia lor în câteva puncte și apoi înconjurând-o în așa numitele „cazane” și distrugând-o. Dacă sovieticii atacau primii, rezultatul ar fi fost același, dar de partea cealaltă.

Este clar că Stalin dorea să-l atace pe Hitler, numai că acesta i-a luat-o înainte. Recomand celor interesați să citească cărțile lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun), nu sunt lungi, cam o sută de pagini fiecare, dar sunt pline de dezvăluiri din actele oficiale sovietice sau din memoriile veteranilor și, cel mai important, sunt ușor de înțeles de către toți. Vă asigur că multe idei și axiome vă vor fi zdruncinate, măcar pentru asta merită efortul. Eu nu am făcut decât o scurtă expunere a unor aspecte controversate, dar este mai nimic față de datele cuprinse în aceste cărți.

22 iunie 1941 și România

Dar aș vrea să revin puțin la poziția României, prinsă în vâltoarea acestor evenimente cataclismice din 1941. Pentru noi, spre deosebire de germani și sovietici, participarea la al doilea război mondial se înscrie în continuarea primului război mondial, atunci am luptat pentru reîntregirea neamului, la fel și în al doilea. Nu am luptat pentru Stalin sau pentru Hitler, pentru sau împotriva comunismului, am luptat doar pentru țara noastră, pentru neamul românesc.

Readactor R.B.N.
Cristian Negrea
www.cristiannegrea.ro

,

Zborul spre nemurire al aviatorilor eroi

Aviația română a intrat în acțiune în al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941.

Și-a încheiat misiunea la 9 mai 1945. Din perspectiva istoriei și a interesului național, a fost un singur război cu un singur țel: păstrarea statului și refacerea hotarelor rupte în vara anului 1940.

În dimineața zilei de 22 iunie 1941, aviația română a primit misiunea de a deschide ostilitățile, în conformitate cu Directiva Operativă nr.34 și Ordinul de Operații nr.1 al Statului Major al Aerului.

Ordinul de Zi nr.1 al generalului de escadră aeriană Gheorghe Jienescu, ministru subsecretar de stat al Aerului, avea următorul conținut:

,,Camarazi zburători și ostași ai aerului. Un neam întreg pălmuit și martirizat fără motiv a așteptat cu înfrigurare ziua izbăvirii. Vă amintiți; ne amintim cu toții cum anul trecut, profitând de împrejurări vitrege, dușmanul ne-a rupt din trupul țării cel mai frumos colț, leagăn de voievozi, vestigii ale unui trecut glorios. În răbdare am așteptat momentul izbăvirii.

Zburători! Onoarea de a purta la biruință, pe cerul românismului cocarda tricoloră, vă aparține.

Consemnul zilei este : echipajul care a terminat muniția și în încleștarea luptei nu vede victoria se proiectează cu mașina în pasărea dușmană. Țara așteaptă de la voi întreg sacrificiul ; a sosit ziua marilor înfăptuiri, dați faptei voastre motiv de legendă. Le-ați făcut și în timp de pace. Sunt sigur și convins că le veți face fără șovăire și în timp de război , pentru a merita încrederea pe care regele, conducătorul și țara au avut-o întotdeauna în voi.
Tineret zburător !Sună buciumele și codrii răsună, uruie cerul, în cântec de motoare, cântecul națiunii, la arme, la manșe, cu Dumnezeu înainte !”

Generalul de escadră aeriană Constantin Celăreanu, comandantul G.A.L a trimis următorul răspuns :

,, Gruparea Aeriană de Luptă este gata și în măsură să execute Directiva nr.34”.

Și Zburătorii au luptat până la sacrificiul suprem. În total, între anii 1941-1945, aviația română a pierdut peste 2000 de aviatori, observatori, mecanici de avioane și militari din trupele auxiliare.

Anul 1944 a rămas unul de referință istorică pentru România. Astăzi, privind retrospectiv istoria din urmă cu 70 de ani, am putea crede că anul 1944 a fost situat sub imperiul a două lumi: înainte și după actul de la 23 august. Ce a însemnat pentru noi acea cotitură, rămâne în continuare sarcina istoricilor să analizeze, dar să nu uităm fiecare dintre cele mai curajoase și eroice lupte aeriene purtate pe Frontul de Est și pe teritoriul național. Sunt 70 de ani de la numeroasele lupte și victorii aeriane, de la înfrîngeri, pierderi umane și materiale, de la cele mai mari bombardamente care s-au executat vreodată asupra țării noastre, 70 de ani de la ultima luptă aeriană a Gr.9 Vt. sub comanda căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu,

….70 de ani de la Zborul spre nemurire al aviatorilor eroi.

Luna aprilie 1944 a debutat cu situații dramatice, privind retragerea unităților de aviație de la Odessa și amplasarea lor, în țară, sub presiunea ofensivei sovietice. Începând cu 4 aprilie 1944 escadrilele Corpului 1 Aerian Român au fost dislocate pe aerodromurile din Moldova, cel de la Tecuci devenind cel mai important. Aici au aterizat escadrilele de vânătoare ale Grupului 9, cele ale Grupului 8 Asalt, precum și bimotoarele JU.88 ale Grupului 5 Bombardament greu.

Personalul navigant al Grupului 9 Vânătoare, al cărui comandant era căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, au utilizat și terenul de la Gherăiești- Bacău. Frontul se stabilizase pe linia Carpați – Iași – Chișinău – Nistru. Distrugerea petrolului românesc, a căilor de comunicații și a industriei naționale cu toate ramurile ei, a fost scopul strategic declarat al bombardamentelor anglo-americane asupra teritoriului României. Ca urmare, aceste bombardamente s-au constituit în operațiuni aeriene de mare amploare, caracterizate prin : masivitatea forțelor aeriene folosite( în medie 600 de avioane pe raid),din care mai mult de jumătate erau avioane de bombardament ; numărul mare al raidurilor și al ritmurilor lunare de operații ( 7-12 atacuri) ; metodele de bombardament în ,,covor de bombe” ,de la mare înălțime sub protecția bruiajului radar, cu aviație de vânătoare de însoțire ; efectele distructive cauzate totalizând peste 100 de miliarde lei, dar și morale, de ,, teroare aeriană’’ asupra populației civile.

 În concluzie, bombardamentele anglo-americane din perioada 4 aprilie-20 august 1944 efectuate asupra României au fost cele mai mari care s-au executat vreodată asupra țării noastre și care au urmărit distrugerea unor importante obiective militare, economice și administrative . Astăzi, la 70 de ani de la bombardament, niciun semn nu mai există spre cinstirea memoriei celor uciși. Doar un teren gol, uitat de lume…

Să amintim despre cine a fost Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu

S-a născut la 17 mai 1912 în comuna Colonești, jud. Olt, a făcut școala primară în localitate, gimnaziul la Iași, după care a urmat cursurile Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealul . În 1931 s-a înscris la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie „Principele Carol” Sibiu, fiind absolvent în 1933, avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte.

În perioada 1935-1936 urmează școala de Infanterie Aplicație Instrucție, arma Vânători de Munte, iar în 1938 frecventează Institutul Militar de Educație Fizică. În perioada 1 februarie 1939-31 iulie 1939 urmează cursurile școlii de observatori aerieni de la Otopeni, apoi între 1939-1940 urmează Școala de Ofițeri de Aviație „Regele Carol al II-lea” .

În august 1940 a fost numit comandantul Secției I din Escadrila 1 de elevi ai Școlii Militare de Ofițeri de Aviație. În toamna anului 1940 a început Școala de pilotaj împreună cu seria de elevi din anul 1 pe aerodromul Otopeni și a absolvit faza a I-a pe avioanele de la școală Feet 10-G. La data de 31 octombrie 1940 a obținut brevetul de pilot de vânătoare, după care s-a specializat în arta pilotajului la Ziliștea – Buzău și la Școala de Perfecționare a Pilotajului de la Ghimbav-Brașov, unde a făcut pregătirea pentru a deveni pilot de vânătoare pe avionul Nardi 305, terminând specializarea la Roșiorii de Vede pe avionul de vânătoare IAR 80.

În aprilie 1941 a continuat școala de pilotaj tot împreună cu seria de elevi –ofițeri anul I la Turnu Severin și a absolvit faza a II-a pe avionul școală IAR-27.
După absolvirea școlii de perfecționare a fost repartizat la Flotila 2 Vânătoare Turda, fiind însărcinat cu instruirea recruților, după care a fost mutat la Flotila 1 Vânătoare și este repartizat la Grupul 9 Vânătoare, sub comanda lt.comandor Borcescu, grup nou înființat cu avioane IAR 80. În septembrie 1942 cere să fie transferat la Grupul 7 Vânătoare pentru a pleca pe front.

Activitatea pe front este descrisă în raportul de mai jos :

CORPUL I AERIAN ROMÂN
Nr. 143 din 25 iulie 1944
CĂTRE, STATUL MAJOR AL AERULUI

Am onoarea să vă raportez următoarele:
Cpt. av. Șerbănescu Alexandru la data de 2 septembrie 1942 pleacă pe front cu Grupul 7 Vânătoare „Lt.C-dor. av. Alexandru Popișteanu”, intrând direct în gigantica bătălie de la Stalingrad.
Aici, în fruntea Escadrilei 57 Vânătoare, în scurtul timp de la 11 septembrie 1942 până la 17 noiembrie 1942 reușește să realizeze cel mai mare număr de misiuni la inamic pe tot Grupul, obținând și două victorii personale.
La data de 17 noiembrie 1942, când se produce spărtura din Cotul Donului și retragerea trupelor române și germane, cpt. av. Șerbănescu Alexandru se distinge în mod cu totul deosebit în acțiunile de atac la sol de la Beketovka, Kletskaia și Kotluban, pentru ca după trei zile, încercuit fiind cu tot Grupul pe terenul de la Karpovka, să apere aerodromul pas cu pas, sub focul infanteriei, artileriei și al tancurilor inamice care trăgeau chiar de pe marginea terenului.
După o noapte de apărare îndârjită a terenului, în care personalul navigant al Grupului a luptat de pe poziții terestre, în zori de zi, într-un iad de foc cu care inamicul acoperise tot terenul, cpt. av. Șerbănescu decolează cu escadrila sa, deși toate aparatele fuseseră lovite, și reușește să ajungă fără nicio pierdere pe terenul de la Morozovkaia. Aici se prezintă comandantului Grupării Aeriene ( de Luptă) și cere să plece înapoi în încercuire, pentru a lua comanda întregului eșalon rulant al grupului rămas acolo sub comanda a doi sublocotenenți.
Este refuzat, deși insistă. Nu i s-a aprobat să plece înapoi, motivându-i-se că locul său este acolo unde este pesonalul navigant și avioanele.

De la Morozovkaia, în condiții de vreme greu de descris, făcând escală la Tacinskaia, vine cu toată escadrila la Novo-Cerkask și de aici la Rostov, pentru ca împreună cu o escadrilă de bombardament din Grupul 5 He. 111, sub comanda cpt. c-dor. av. Iosifescu Nicolae, să constituie un Grup Mixt și să execute o serie întreagă de misiuni dintre cele mai grele ce i-au fost date vreodată.
Aici, de la 28 decembrie 1942 până la 11 februarie 1943, execută un număr de peste cincizeci de misiuni însoțind formațiile românești de He. 111 și Savoia, (SM-79) terminând fiecare misiune prin atac la sol, acțiuni soldate cu distrugerea mai multor baterii inamice de A.C.A., incendierea câtorva zeci de autovehicule și pierderea din partea inamicului a câtorva sute de sănii ce transportau trupe în zona Kostantinovka, Skaia, Bogavskaia și Maniciskaia, el personal cât și escadrila sa înscriind o gamă întreagă de nebănuite succese.

După aceasta, intră cu Grupul 7 Vânătoare în celebra Flotilă de Vânătoare germană „Udet”, unde până la data de 1 iunie 1943, cpt. av. Șerbănescu Alex. are noi prilejuri să se distingă și să se afirme ca un brav luptător aerian român.

Atacurile la sol de la Belovodsk, Starobielsk și Kupiansk, la peste o sută de km în spatele frontului inamic, îl confirmă pe deplin ca unul dintre cei mai neînfricați și mai entuziaști luptători aerieni ai noștri.
Are, la 1 iunie 1943, un total de opt victorii aeriene și un număr de peste două sute de misiuni la inamic.
La data de 5 iunie 1943 este distins „ Proprio Moto” de către dl. Mareșal Antonescu cu Crucea de Cavaler a Ordinului ,,Virtutea Aeronautică”.


De la data de 15 iunie 1943, sub comanda Corpului 1 Aerian Român, în luptele de pe Mius și Doneț, cpt. av. Șerbănescu Alex., prin calitățile sale de zburător, luptător și de exemplar comandant de escadrilă, însuflețit de cele mai nobile și temerare avânturi, disprețuind de fiecare dată moartea, prin numărul sale de misiuni la inamic, cât și prin numărul cel mai mare de victorii aeriene pe care-l avea vreun vânător român la acea dată (23 de victorii la 15 august 1943) i-a adus stima camarazilor germani care, prin comandantul Flotei a 4-a Aeriene germane, general de armată Dessloch, îl disting cu Ordinul „Crucea de Fier” cls. I (17 august 1943).

După aceasta, cpt. av. Șerbănescu Alexandru este din nou în fruntea misiunilor cele mai grele, pentru ca la Izium, în ziua de 20 august 1943, într-un atac la sol, destul de serios rănit la față, să nu întrerupă acțiunile la inamic. Din contră, mai însuflețit decât oricând și cu o furie greu stăpânită, continuă a fi șeful oricărei misiuni, înscriind încă patru victorii aeriene sigure, pentru ca la data de 30 august 1943 să i se confere Ordinul ,,Mihai Viteazul” cls. a III-a.

Prilej de distincție nouă îl conferă cpt. av. Șerbănescu Alex. la data de 10 octombrie 1943 când (…) apără o formație de bombardiere românești și le trece liniile (vest limanul Molotschonoie-Melitopol), pentru ca în luptă cu un inamic mult superior numeric, cu avionul incendiat, să nu se arunce cu parașuta la inamic, cum altul ar fi făcut în această situație, preferând moartea în pasărea-i rănită stării de prizonierat. Cade între linii, în sectorul Diviziei 4 Vânători de Munte, este dus la Comandamentul Diviziei 24 Infanterie română, de unde, cu o mașină, vine la terenul de la Ghenicesk și unde, luând alt avion, pleacă din nou în zborurile la inamic, găsindu-și liniștea tot într-o luptă aeriană, tot inegală, însă de data aceasta cu mai mult noroc pentru el, reușind să doboare un vânător sovietic în flăcări.

Dă dovadă de o înaltă ținută de comandant și luptător atunci când terenul Ceaplinka aflat sub focul tancurilor inamice, el decolează ultimul. Două zile mai târziu, ( 12 octombrie 1943) când s-a cerut o misiune de sacrificiu și anume, ducerea unui mesaj lestat la 70 de km în spatele liniilor inamice, la trupele încercuite din Div. 4 V.M. și Div. 24 Inf., cpt. av. Șerbănescu Alexandru cere în mod insistent să i se facă lui cinstea de a fi însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei misiuni, unde se punea problema de a veni în ajutorul camarazilor români lipsiți de orice legătură cu înaltele noastre comandamente. Împreună cu coechipierul său adj. av. Mucenica Ioan și (cu) lt. av. Dobran Ion se achită în mod strălucit de misiunea primită, deși riscurile întâmpinate au fost foarte mari, atât din partea A.C.A.-ului, cât și a vânătoarei inamice care i-a hărțuit până au trecut liniile înapoi.

Iarna îl găsește pe terenurile înaintate din Cotul Niprului (Kostromka, Apostolovo, Lepetika) unde cpt. av. Șerbănescu Alexandru luptă cu mult avânt, fiind și rămânând un exemplu ideal de luptător și comandant. Luptele aeriene de la capul de pod Nicopol cât și cele de la capul de pod Herson rămân de neuitat în viața sa de campanie din Rusia Sovietică.

Luând comanda Grupului 9 Vânătoare, îl organizează de așa manieră și-i instaurează o așa de înaltă atmosferă de camaraderie și cinstire reciprocă, încât astăzi se poate afirma, fără a se greși, că Grupul 9 este una dintre cele mai bune unități de aviație de vânătoare pe care le are Țara. Această unitate, având cel mai tânăr comandant de grup de vânătoare român, a cunoscut mari satisfacții în acțiunile de la Krivoi-Rog, Novi-Bug, Nikolaev, Odessa, Nistrul Inferior și Frontul din Basarabia și Moldova de Nord.
Cpt. av. Șerbănescu Alex., ajungând, până în prezent, la a 46-a victorie aeriană omologată și la peste 560 misiuni la inamic, a fost citat cu Ordin de Zi pe Aeronautică și felicitat prin telegramă și prin vizita personală a Comandantului Grupului de Armate Sud Ucraina, general de armată Schorner.

Toate aceste însușiri fac din cpt. av. Șerbănescu Alex. un ales al Națiunii Române, o mândrie a Armatei Române, un exemplu viu și un imbold permanent pentru generațiile tinere ce trebuie să privească cu încredere viitorul.

COMANDANTUL CORPULUI I AERIAN ROMÂN
General comandant aviator,
Ionescu Emanoil
(AMR, Fond C.A.R.)

În luna mai 1944, aviația americană a executat misiuni de bombardament asupra României în zilele de : 5, 6,7,19,21 și 31 mai, la misiuni luând în total parte 3150 de avioane. Elementul de noutate l-a constituit bombardamentele nocturne efectuate de aviația engleză (Royal Air Force) cu trei atacuri asupra Bucureștiului în zilele de 3/4, 6/7 și 7/8 mai 1944, cu scop preponderent demoralizator asupra populației, misiunile fiind însoțite de lansarea manifestelor care cereau României să iasă din cadrul Axei și să se alăture Națiunilor Unite.

Din cele 15 avioane britanice doborâte în luna mai 1944,-românii le spuneau Văduve negre-, s-au salvat numai 18 aviatori, ceilalți 202 prizonieri erau zburători americani capturați în luna mai 1944, printre ei s-a aflat și maiorul Chester Haas din statul major al Escadrei a 5-a Aeriene din Foggia. Dacă în luna aprilie 1944, din cei 270 de aviatori prizonieri, numai trei se aflau la prima lor misiune,în mai, numărul debutanților captivi a crescut la 32. Faptul nu putea să aibă decât o singură explicație : pierderile aviației strategice americane deasupra României erau în creștere.

Aviația britanică și-a coordonat atacurile de noapte cu cele întreprinse de americani pe parcursul zilei, urmărind terorizarea populației civile, bombardând orbește, pe întuneric Capitala țării sau alte obiective civile, fără nici o importanță militară. Unii aviatori americani aflați în prizonierat n-au ezitat să mărturisească continuarea bombardamentelor asupra României, dar și faptul că : ,, Piloții noștri de vânătoare când survolează un teritoriu inamic, se lasă antrenați de o adevărată sete de distrugere și nu mai respectă ordinele primite ,încălcând astfel dreptul internațional’’. În luna mai 1944, aviația română a ripostat împotriva aviației americane cu 317 avioane– ieșite în misiuni,obținând 39 de victorii aeriene cu pierderea a 8 avioane și a 7 piloți. Germanii au participat și ei cu 342 de avioane înregistrând victorii aeriene, dar și pierderi în oameni și aparate de zbor.

Printre aviatorii doborâți reamintim pe: adjutanții aviatori Pavel Țurcanu, Emil Bălan și Alexandru Economu, av.Gheorghe Popescu-Ciocănel al cărui avion a fost incendiat de inamic, dând dovadă de o voință extraordinară și-a păstrat calmul și sângele rece, aterizând cu el în flăcări. Se va stinge din viață, din cauza rănilor, în ziua de 12 august 1944.
Cpt. av. Gheorghe Stroici cel mai mare pilot de bombardament greu a fost atacat de o formație mare de avioane de vânătoare, fiind doborât în flăcări la 26 iulie 1944.

Locotenentul av. Dinu Pistol din Escadrila de Noapte a fost doborât în flăcări la 31 iulie 1944, fiind citat prin Ordin de Zi pe Aeronautica română.

A căzut deasupra Buzăului, adjt.av. Ioan Panaite, unul dintre cei mai buni vânători români din Flotila 1 Vt.

Aviația română are rădăcini adânci în sfera națională și mondială, iar acei magnifici ai aerului pot trăi încă prin noi cinstindu-le memoria tuturor celor ce au clădit imaginea aviației române în lume. Putem să construim mai departe pe structura de granit clădită de înaintașii noștri, putem să cuprindem cu aripile sufletului icoana lor, dar mai ales putem să ne amintim de ei, de aviatorii eroi.

Zbor spre Nemurire

Proiectul Expo “Zbor spre Nemurire” s-a născut în urmă cu cinci ani. Unul dintre artiști plastici din București s-a adresat Fundației „Erou Cpt.Av.Alexandru Șerbănescu” cu următoarea întrebare: de ce aviația nu organizează , de Ziua Aviației, o expoziție de artă plastică cu tematică aeronautică așa cum fac marinarii de Ziua Marinei? Nu am știut să-i răspund distinsului pictor. Ce-i drept, nici nu mă gândisem la un astfel de program, dar pictorul avea dreptate să se întrebe de ce marina da, iar aviația nu? Ce era de făcut ? Am compus o misivă argumentată pe care am adresat-o Forțelor Aeriene. Răspunsul a fost pozitiv, astfel că, în iulie 2011 Fundația „Erou Cpt.Av.Alexandru Șerbănescu” a debutat cu programul anual Expo, denumit generic “Zbor spre Nemurire”. Cele trei ediții de până acum s-au desfășurat în colaborare cu forțele aeriene, premărgător Zilei Aviației, la sala Galeria Artelor din incinta Palatului Cercului Militar Național. Un colectiv format din artiști plastici, membrii și afiliați ai fundației, consecvenți și atașați iremediabil de valorile aripilor românești, prin măiestria penelului au transpus în lucrările de artă teme extrase din istoria aviației. Pentru exemplificare, expoziția din anul 2013 a însumat un număr de 90 lucrări semnate de :
pictorii Valentin TĂNASE, Ion HULTOANĂ, Gabriel GHEORGHIU, Silviu MORARIU, Silviu BUCUREȘTEANU și mulți alții. Lucrările au avut menirea de a ilustra, pentru cei interesați cu adevărat, istoria aeronauticii militare, tipuri de avioane , Stalingrad, precum și teme reprezentând repere istorice petrecute de-a lungul timpului , scopul fiind acela de aduce în plan public istoria așa cum a fost, portrete de aviatori eroi și zborul ca o artă.

BACĂU 2014
Expo “Zbor spre Nemurire “– Ediția a IV-a
Ediția de anul acesta are loc la Bacău și face parte din programul comun al Bazei 95 Aeriană și Fundației “Erou Cpt.Av. Alexandru Șerbănescu” . Activitatea este structurată în două secțiuni: Expo “Zbor spre Nemurire“și Miting Aerian, ambele fiind dedicate aviatorului erou Alexandru Șerbănescu – 70 de ani de la ultima misiune de luptă aeriană. Programul expo se va desfășura la Cercul Militar Bacău în perioada 10-14 iunie, cu deschidere oficială marți 10 iunie, ora 12. Ediția va cuprinde o serie de lucrări cu teme de aviație și portret de erou, semnate de pictorii Gabriel GHEORGHIU, Adrian STOENICĂ, Silviu MORARIU, Silviu IVANCEA “BUCUREȘTEANU”, Marian DRAGOMIR, Aurelia STRUNGAR ROMAN, toți din București, și pictorii Maria BODRON, Luminița PANOSCHI, Ioan MARIC din Bacău. În mod cu totul excepțional pentru publicul din Bacău, expoziția cuprinde o secțiune cu imagini fotografice și documente inedite, precum și mărturii olografe ale G.ral.av.(rtr.) Ion DOBRAN, singurul zburător în viață care a făcut parte Grupul 9 Vânătoare. Căpitanul aviator erou Alexandru Șerbănescu și camarazii lui aparțin în întregime neamului românesc. Eroii noștri și-au dat viața spre nemurirea neamului lor și au rămas în pagina de aur a aviației militare române. Aviatorul Alexandru Șerbănescu este simbolul zburătorului glorios în marele și vulcanicul său destin. A căzut eroic la 18 august 1944 la Rușavăț- Buzău, căderea lui a fost simbolică, înălțare sublimă, el ridicându-se în zările infinite ale cerului, în coloana nesfârșită a istoriei Neamului românesc. Bacăul este “ acasă, acolo unde-i este locul de drept” , a spus Cdor.av.Nicolae Jianu la 1 Dec. 2006 în cadrul ceremonialului militar pentru atribuirea numelui “Căpitan aviator erou Alexandru Șerbănescu” – Bazei 95 Aeriene. Noi avem onoarea să prezentăm celor interesați cine au fost cavalerii cerului nostru și ce au făcut ei pentru gloria Aripilor românești în anii celei mai cumplite conflagrații din sec.XX.
Istoria se bazează pe faptele eroilor .

Progresul înseamnă și cultul pentru ei.

Eleonora ARBĂNAȘ
Președintele Fundației „Erou Cpt.Av.Alexandru Șerbănescu”
Iunie 2014

Să nu-i uităm niciodată pe eroii aviatori, ce au zburat spre nemurire (22 iunie 1941- 9 mai1945)

R.B.N. Press 22 iunie 2014

,

  • ADEVARAŢII EROI : ROMÂNI ŞI ROMANCE CE S-AU JERTFIT PENTRU ÎNTREGIREA ROMÂNIEI !

  • Doamna Comandor (r) Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu a împlinit azi 100 de ani. LA MULŢI ANI !

„Respectul nostru , doamnei Comandor (r) Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu la cei 100 de ani (!!!!!!)
Singura femeie-pilot în viaţă, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pe ambele fronturi şi singura supravieţuitoare care a făcut parte din „Escadrila albă”, unitate sanitară formată doar din femei (România fiind unica ţară din lume de la acea dată care dispunea de o astfel de unitate) şi cel mai longeviv pilot român.

Comandor (r) Mariana Dragescu decorata la aniversarea centenarului cu emblema „Onoarea Armatei Romaniei cu insemne de pace”, pentru transportarea cu avionul a peste 1500 de raniti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe ambele fronturi…
(foto: Laura COZLOV / CER SENIN)”

La mulţi ani cu sănătate la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani doamnei Comandor (r) Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu!
Singura femeie-pilot în viaţă, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pe ambele fronturi şi singura supravieţuitoare care a făcut parte din „Escadrila albă”, unitate sanitară formată doar din femei (România fiind unica ţară din lume de la acea dată care dispunea de o astfel de unitate) şi cel mai longeviv pilot român. Oare există suficiente cuvinte prin care să ne exprimăm mulţumirea fată de sacrificiile şi devoţiunea domniei sale faţă de poporul român şi România?   DAN PURIC / facebook

A salvat mii de militari români în cel de-al doilea război mondial și a pilot neînfricată avioanele ”Escadrilei Albe”, singura escadrilă de avioane sanitare din lume la acea vreme. Astăzi, la aniversarea centenarului, Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu a fost înaintată la gradul de comandor în retragere de către ministrul Apărării Naționale.

Doamna Drăgescu este singura femeie-pilot în viaţă, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pe ambele fronturi şi a contribuit la salvarea vieţii a peste 1.500 de militari.

Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu a început să zboare în dublă comadă în anul 1935, obţinând al şaptelea brevet feminin din România. În anul 1937 a fost încadrată la Aeroclubul Regal, apoi, din iunie 1940, la Ministerul Transporturilor, Navale şi Aeriene, în funcţia de pilot.

A fost mobilizată şi, din anul 1941, a plecat pe front făcând parte din Escadrila Sanitară, supranumită Escadrila Albă, participând la război pe ambele fronturi, până în ultima zi.

Si inca o data La multi ani doamnei comandor (r) Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu, la sarbatorirea onomasticii, dupa ce ieri a implinit un secol de viata! In aceasta fotografie ne citeste fara ochelari despre Campania Stalingrad despre care ne-a spus cu emotie ca a fost „cea mai grea campanie”…

Doamna Comandor (r) Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu  – ISTORIE VIE ŞI EXEMPLU VIU AL  EROISMULUI ŞI SPIRITULUI DE SACRIFICIU

o istorie pe scurt…

Marie Ana Aurelia [Mariana] Drăgescu (n. 7 septembrie 1912, Craiova). Aviatoare. Fiica unui ofiţer şi a unei profesoare de muzică, a absolvit în 1935 Şcoala de pilotaj „Ing. Mircea Cantacuzino” de la Băneasa, unde a fost instruită de căpitanul Constantin Abeles. Mariana Drăgescu a obţinut cel de-al şaptelea brevet feminin în aviaţia din România. Lucrează până în 1938 la Aeroclubul Regal, unde a avut ocazia de a cunoaşte mai mulţi piloţi francezi care participaseră la Primul Război Mondial, între care colonelul Brocard, comandantul escadrilei Cygognes, Rene Fonk şi, în 1936, pe Antoine de Saint-Exupéry. Participă, în 1938, alături de alte cinci aviatoare, la manevrele militare ce au loc la Galaţi. În 1939, Marina Ştirbey a depus un memoriu la Ministerul Aerului prin care solicita înfiinţarea unei escadrile sanitare pentru transportul răniţilor, cu avioane pilotate de femei. „Escadrila Albă”, din care făceau parte Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duţescu, Smaranda Brăescu, Victoria Pokol, Maria Nicolae, Stela Huţan-Palade şi Eliza Vulcu, a fost înfiinţată la 25 iunie 1940. Supranumele de „Escadrila Albă”, dat de ziaristul italian Curzio Malaparte, venea de la faptul că avioanele tip RWD–13, de fabricaţie poloneză, au fost vopsite iniţial în alb, cu crucea roşie aplicată pe fuselaj şi pe aripi. După intrarea României în război (1941), „Escadrila Albă”, din care făceau parte acum doar Mariana Drăgescu, Nadia Russo şi Virginia Thomas, a fost mutată de mai multe ori, pe aerodromul de la Focşani, pe cel de la Tecuci şi de la Tighina, de unde prelua răniţii pentru a fi duşi în diverse direcţii sau direct la Bucureşti. Escadrila a transportat în timpul războiului (1941–1945) mai mult de 1 500 de soldaţi grav şi foarte grav răniţi. A fost decorată cu „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur (1941), Ordinul „Vulturul German”, clasa III (1942) şi Crucea „Regina Maria”, clasa III (1943). După război a lucrat câţiva ani ca instructor de zbor la Şcoala de aviaţie Ghimbav–Braşov. În 1955 (fiind considerată cu „origine nesănătoasă”), a fost exclusă din aviaţie fără nicio explicaţie şi a lucrat ca funcţionară la Policlinica C.F.R. „Ana Ipătescu” din Bucureşti, până în 1967, când a fost pensionată. A fost recunoscută, după 1990, ca ofiţer al Armatei Române, cu gradul de locotenent (r) şi decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler. A fost cooptată ca membră a Asociaţiei internaţionale a fostelor femei pilot, singura din blocul comunist, participând la multe dintre întrunirile acesteia, ţinute în Franţa, Anglia, Austria, Italia etc. Mariana Drăgescu a devenit şi eroina unui documentar despre „Escadrila Albă”, regizat de Şerban Creangă şi realizat de Studioul cinematografic al Armatei Române. „O viaţă începută în 1912 în slujba unei idei, zborul, pe care l-a servit cu pasiune în drumul ei spre aştri” (gen. Ioan Dobran). Cu ocazia centenarului, Mariana Drăgescu a fost înaintată la gradul de comandor în retragere şi decorată cu emblema „Onoarea Armatei României cu însemne de pace” (7 septembrie 2012).

Fişa se regăseşte în Enciclopedia personalităţilor feminine din România, coord. George Marcu, cuvânt înainte acad. Marius Sala, lucrare publicată de Editura Meronia, Bucureşti, 2012.

 

http://api.ning.com/files/iV6dHg0vyS1hWGjLI3NGzvQlBw*sMjUkwbIQ72ktqGRnZCH8ScO48yICCrjrw2IOyRYtssBsNwqoSONueJfanJmGP7Ujf1UV/Enciclopediapersonalitatilorfeminine.jpg

http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_george-marcu-r…

 http://www.youtube.com/watch?v=xEiVypqoJrE

 

 

SURSE DE DOCUMENTARE, TEXTE ŞI IMAGINI:

*http://reteaualiterara.ning.com

*http://www.evz.ro

*CER SENIN/ facebook

*DAN PURIC / facebook

 

Redacţia RBN PRESS

 

PASSWORD RESET

LOG IN