ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "avertizment"

avertizment

,

Președinția americană avertizează că Statele Unite nu vor accepta prezența trupelor ruse în regiuni din estul Ucrainei, relatează AFP.

„Urmărim situația cu atenție. Nu vom accepta utilizarea forțelor militare ruse în estul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

Rusia a mobilizat trupe suplimentare la frontiera cu Ucraina, acuză un oficial de rang înalt din cadrul Administrației Barack Obama, după informații identice anunțate de Alianța Nord-Atlantică

„Echipamentele militare și trupele concentrate în apropierea frontierei cu Ucraina au rolul de a-i susține activ pe combatanții separatiști proruși din estul Ucrainei”, afirmă un oficial de la Washington, care a preferat să păstreze anonimatul.

Alianța Nord-Atlantică denunță suplimentarea efectivelor militare ruse la frontiera cu Ucraina, considerând că acesta este un pas înapoi în efortul pentru detensionarea situației.

„Începând de la jumătatea lunii iunie, avem dovezi privind sosirea progresivă a mii de militari ruși în apropierea frontierei Ucrainei. În momentul de față, există între 10.000 și 12.000 de militari ruși în această zonă, comparativ cu circa 40.000 în luna mai”, a declarat un oficial NATO, citat de AFP.

„Numărul efectivelor ruse scăzuse la circa 1.000 la jumătatea lunii iunie, dar, între timp, rușii au consolidat din nou prezența de-a lungul frontierei. Acesta nu este un pas în direcția cea bună. Este un pas înapoi în efortul pentru detensionarea situației. Alianța Nord-Atlantică cere din nou Rusiei să retragă trupele de la frontiera ucraineană, să înceteze susținerea separatiștilor proruși, să nu mai permită intrarea în Ucraina a combatanților, a fondurilor și armelor, să înceteze toate activitățile destabilizatoare”, subliniază NATO.

Președintele ucrainean, Piotr Poroșenko, a afirmat luni că ofițeri militari ruși luptă în estul Ucrainei alături de insurgenții separatiști, rebelii utilizând și un nou sistem rus de rachete. În plus, Președinția Ucrainei susține că obuzele cu care a fost doborât un avion de transport al armatei ucrainene au fost trase cel mai probabil de pe teritoriul Rusiei.

Serviciile de securitate ucrainene au reușit să elibereze duminică, în urma unor lupte intense, aeroportul din Lugansk, unul dintre orașele importante din estul țării aflate sub controlul separatiștilor proruși.

Moscova a avertizat că analizează posibilitatea unor „atacuri punctuale” pe teritoriul ucrainean, după ce un obuz lansat de armata ucraineană a provocat moartea unei persoane pe teritoriul Rusiei.

PASSWORD RESET