ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "avampost rusesc"

avampost rusesc

,

Gagauzi in port national
Gagauzi in port national

Dosarul găgăuzilor se constituie într-unul dintre cele mai interesante și mai puțin cunoscute episoade ale istoriei moderne ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Popor puțin numeros, dar cu implicații puternice în peisajul politic din Basarabia, găgăuzii au fost, de cele mai multe ori fără să-și da seama, pioni ai repetatelor campanii de rusificare, devenind cu timpul o etnie rusificată ”ca la carte”, cu toate implicațiile complexe și dureroase care rezultă de aici pentru frații noștri de peste Prut. Restul este istorie. O istorie mereu provocatoare, chiar în prag de secol XXI.

Turcii cei creștinați

Apariția găgăuzilor pe scena istoriei se dovedește la fel de interesantă precum destinul acestui popor.
Cei care se auto-intitulează „gagavuz”, în limba lor maternă, par a fi la prima vedere urmașii triburilor de etnie turcă ale străvechilor oghuzi, popor în esența sa migrator, care, sub presiunea altor triburi, a ajuns la un moment dat și pe teritoriile primelor cnezate românești.

Conform unor istorici, găgăuzii se trag direct din triburile turce ale selgiukizilor.
Alte teorii, de dată mai recentă, susțin că sunt urmașii pecenegilor, oghuzilor sau cumanilor din triburile Kîpceak, care au urmat armatele sultanului selgiukid Izzedin Keykavus al II-lea (1236-1276).
În tot noianul tulbure al istoriei lor, se pare că un trib al turcilor oghuzi intrase într-un conflict de moarte cu celelate triburi turce din confreria care-i urma pe selgiukizi. Puși în fața pericolului de a fi exterminați de către frații lor de sânge, acești turci oghuzi au migrat în Balcani în căutarea păcii și liniștii.

De fapt, alături de turci, tătari și ciuvași, găgăuzii sunt singura etnie din Europa care mai vorbește o limbă eminamente turcică.

Unii istorici găgăuzi avansează teoria unei etnogeneze pur bulgare. Ei susțin că poporul găgăuz este descendent al unei populații bulgare turcizate de-a lungul sutelor de ani în care bulgarii au stat sub stăpânirea otomană. În sprijinul aceste teorii, ei menționează existența unei inscripții, deținută azi de Muzeul de Istorie al Găgăuzilor, inscripție veche conform căreia găgăuzii ar fi descendenții bulgarilor. Această ultimă teorie este totuși combătută de majoritatea etnicilor găgăuzi.

Dincolo de originea lor relativ neclară, găgăuzii rămân singurul popor turcic de religie creștină. Chiar dacă erau inițial musulmani, odată ce s-au stabilit în Balcani au fost influențați de Bizanț, adoptând la scurtă vreme de la „descălecare” creștinismul ortodox.

Mereu în rol de avanpost rusesc

Găgăuzii nu prea au ieșit la suprafața istoriei în secolele ce aveau să urmeze creștinării.
Lunga lor perioadă de obscuritate a luat sfârșit la finele secolului al XVIII-lea când, din varii motive, au migrat în Dobrogea și Basarabia.

După ocuparea samavolnică a Basarabiei de către Rusia Țaristă, trist eveniment petrecut în anul 1812, triburile tătare ale nogailor au părăsit Bugeacul și s-au îndreptat spre Crimeea. Rușii imperiali care au întâlnit în premieră găgăuzii din Basarabia i-au numit inițial bulgari, deoarece migraseră din Bulgaria.

De-abia peste alți 50 ani, etnografii ruși au sesizat că, în cadrul așa-zișilor coloniști bulgari exista un grup distinct, cu limbă, port și obiceiuri total diferite de ale bulgarilor. Credincioși principiului atât de vechi, dar mereu eficient: „Divide et impera”, Rusia Țaristă i-a așezat pe găgăuzi în zonele părăsite de tătari, oferindu-le o serie de privilegii importante, de care nu se bucurau românii moldoveni – de pildă, scutirea de impozite și de serviciul militar, precum și de obligația de a merge la școală.

Fenomenul a fost unul dureros pentru români și rămâne insuficient cunoscut chiar și în prezent.
Ocupația dintre anii 1806-1812 a Principatelor Române de către armatele rusești s-a încheiat cu Pacea de la București, semnată la 16 mai 1812, pace prin care Imperiul Otoman a cedat Rusiei Țariste Moldova Răsăriteană dintre Prut și Nistru. Faptul în sine este însoțit de un amplu proces de rusificare a provinciei istorice a Basarabiei. Târgurile și orașele sunt înțesate de garnizoane rusești. Orașele mari devin populate de funcționari ruși, alături de meșteșugari și comercianți evrei, precum și de agricultori bulgari.

Rușii trec la o restructurare etnică „clasică” a acestei noi gubernii. În urma recensământului din anul 1817, ordonat de Moscova, s-a constatat că întreaga populație minoritară din Basarabia (compusă aproape complet din alogeni) reprezenta doar 14% din populația totală a provinciei. Această nouă categorie socială este stabilită în târguri și orașe, în timp ce românii majoritari erau cantonați la sate, prin ocupațiile lor tradiționale – agricultura și creșterea animalelor- românii ajungând pe atunci să trăiască cel mult în suburbiile orașelor.

Primii care beneficiază de privilegiile oferite de Moscova sunt bulgarii și găgăuzii.

„Pentru ei, guvernul rus a rezervat numai în ținuturile Cahul și Cetatea Albă peste 450.000 desetine, adică circa 504.44 hectare de pământ.”, – luat ghiciți de la cine?

(A. Zașciuk, Materialî dlia gheografii i statistiki Rossii sobrannîe ofițerami gheneralnovo-ștaba, Bessarabskaia oblasti, tom I-II, S. Peterburg, 1862, p. 166 apud Ștefan Ciobanu, Basarabia. Populația, istoria, cultura, Ed. Știința, Chișinău, 1992, p. 34.)
Procesul de infiltrare al populație găgăuze în Basarabia este același cu al bulgarilor, chiar dacă găgăuzii au venit aici în număr mult mai mare decât bulgarii. Și unii, și alții, se refugiau din fața abuzurilor îndurate de la turci, dar au sfârșit a fi masă de manevră și cal troian folosit de rușii țariști și mai apoi de sovietici, în propriul interes.

Astăzi găgăuzii se întâlnesc în populații infime și pe teritoriul României, Greciei, Macedoniei, Ucrainei, Bulgariei, în Caucaz și Asia Centrală.
Totuși, cei mai mulți au rămas în Basarabia, unde au fost repartizați de rușii imperiali cu deosebire în orașele Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cișmichioi, Ceadâr-Lunga, Vulcănești, Chioselia-Rusă, Baurci, Cârlăneni, Dezghinge, Gidar, Chirciova și Beșalma.

Cronologic vorbind, găgăuzii și-au dobândit independența totală doar pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906. În rest, au aparținut de Rusia Țaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 și 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 și 1941-1991 și, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.
În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputații găgăuzi din sfatul țării se abțin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condițiile în care bolșevicii nu renunțaseră la ideea recuperării în forță a Basarabiei.

Ce zice bașkanul ?

miscarea_legionaraÎn perioada interbelică, găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate comunități etnice din Basarabia. Toți găgăuzii cunoșteau pe atunci limba română și urau comunismul.

muncitorul-legionar1În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanți ai Legiunii Arhanghelului Mihail și ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă și anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi.

Perioada de sub ocupația sovietică, educația forțată în spiritul materialismului dialectic și științific, precum și succederea generațiilor, duc însă la o schimbare profundă a societății.

Procesul de sovietizare și rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 și 1991, găgăuzii au susținut păstrarea cu orice preț a URSS-ului.

Naționalismul găgăuz a început ca o mișcare în sânul intelectualilor acestei etnii, încă din anul 1980. În anul 1988 activiștii locali s-au aliat cu alte minorități etnice din Moldova pentru a crea o mișcare militantă găgăuză.

Primele manifestări publice ale naționalismului și emancipării cultural-politice a găgăuzilor au declanșat reacții ostile din partea conducerii sovietice, ulterior moldovenești, ale Republicii Moldova.

După anul 1989, unii istorici și lideri găgăuzi precum M. Marunevici, D. Tanasoglu, O. Radova, G. Stomatov încercau de zor să făurească o istorie autohtonă pe meleagurile basarabene.

Deseori, respectivii istorici se lansau în afirmații tendențioase și neadevărate, forțând adevărul istoric până la absurd în încercările lor de a demonstra că, în afară de Bulgaria de nord-est, întreg Bugeacul, Dobrogea și Basarabia ar fi alcătuit pe vremuri arealul de etnogeneză al găgăuzilor. G. Stomatov merge chiar mai departe, afirmând că găgăuzii ar fi apărut în aceste locuri cu mult timp înaintea cnezatelor proto-românești.

Atașamentul lor față de muribunda Uniune Sovietică a sfidat cursul istoriei. La referendumul din martie 1991, găgăuzii au votat unanim pentru rămânerea în cadrul Uniunii Sovietice. Cei mai mulți au susținut tentativa de puci din august 1991, când comuniștii au încercat să cucerească puterea din Moscova în detrimentul lui Boris Elțîn.

La puțin timp înainte de durerosul episod din Transnistria, găgăuzii au încercat să-și declare independența, dorind separarea politică și administrativă de Republica Moldova.

„Încurajați” de agenți de influență și agitatori care doreau încă o enclavă fierbinte în Basarabia, găgăuzii au fost la un pas de a crea o nouă Transnistrie, de data asta în sudul Republicii Moldova.

Obligat de Moscova, Mircea Snegur, președintele de atunci al Rep. Moldova, a promis autonomie găgăuzilor, dar a refuzat să accepte ideea independenței.

Asa zisa stema de inspiratie comunista a Gagauziei
Asa zisa stema de inspiratie comunista a Gagauziei

Pe data de 23 decembrie 1994, Parlamentul de la Chișinău a votat așa-numita Gagavuz Yeri, Legea pentru Statutul Special al Găgăuziei.
Astăzi, Găgăuzia este un teritoriu național autonom în cadrul Republicii Moldova, unde se vorbesc 3 limbi oficiale: româna, găgăuza și rusa. Ținutul autonom găgăuz este compus astăzi din trei orașe și 23 de comune.

Șef peste toți găgăuzii este Bașkan-ul (un titlu cunoscut pentru amatorii de fotbal turcesc, fiind des asociat cu conducătorii și patronii cluburilor de fotbal din Turcia.)

Popor turcic, găgăuzii cunosc și ei termenul și semnificația sa de căpetenie, guvernator, șef etc.
Bașkanul este ales prin vot popular și își menține funcția timp de 4 ani. El are puterea supremă peste toate unitățile administrative ale găgăuzilor, precum și dreptul de a fi membru al Guvernului Republicii Moldova. Printre cerințele necesare pentru propulsarea în poziția de Bașkan se numără cunoașterea perfectă a limbii găgăuze, cetățenia moldovenească și vârsta minimă de 35 ani.

Asa zisul drapel Gagauz (?) - 3 stele pe un drapel rusesc modificat
Asa zisul drapel Gagauz (?) – 3 stele pe un drapel rusesc modificat

Cel care ocupă în prezent funcția de Bașkan este Mihail Formuzal, un personaj care susține politica Moscovei în zonă, și încă se teme de o eventuală unire a Republicii Moldova cu România.

Ca beneficiu al autonomiei, găgăuzii au dreptul de a-și înființa propria poliție.

La data recensământului din 1 ianuarie 2011, Găgăuzia avea o populație de 160.700 suflete, dintre care 82% erau etnici găgăuzi, restul fiind români, bulgari, ruși și ucrainieni. Recent, Ankara a finanțat deschiderea unui Centru Cultural Turc, alături de Biblioteca Turcă.

Stindard rusesc modificat pe post de drapel al Gagauziei folosit pentru interesele propagandei rusesti
Stindard rusesc modificat pe post de drapel al Gagauziei folosit pentru interesele propagandei rusesti

Nu trebuie uitat faptul că Republica Moldova este singura țară în care găgăuzii au autonomie și posibilitatea de a-și păstra și dezvolta limba și cultura națională.
Spre exemplu, în Bulgaria, găgăuzilor le este refuzat până și numele, autoritățile de la Sofia considerându-i și azi „bulgari turcizați care și-au păstrat religia creștin-ortodoxă”.

Conform jurnaliștilor și analiștilor politici basarabeni, indiferent de cine ajunge Bașkan la ei, găgăuzii au avut relații speciale cu autoritățile separatiste de la Tiraspol și votează de fiecare dată cu partidele comuniste, ca mai toate grupurile etnice rusificate din Republica Moldova.

Dispar găgăuzii din țară ?

Găgauzii au fost ana dintre cele mai vechi etnii minoritate din țara noastră. Până la începutul secolului al XIX-lea, găgăuzii erau prezenți în Dobrogea în număr mare.

Imediat după anexarea Basarabiei de către Rusia Țaristă, găgăuzii au migrat în proporție mare din Dobrogea în Basarabia. Cei care au rămas în Dobrogea au fost asimilați în mod pașnic de către populația majoritară.

O altă cauză a asimilării găgăuzilor a fost lipsa bisericilor proprii și a școlilor cu predare în limba proprie. Dacă la nivelul recensământului din anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Constanța și Tulcea era de aproximativ 1.000, la recensămândul din anul 2002 s-au declarat găgăuzi doar 45 persoane, toate în etate de peste 60 ani.

Cea mai mare comunitate de găgăuzi a fost cea din satul Vama Veche.

Cele mai importante sate cu găgăuzi din județul Tulcea au fost Beidaud, Stejarul Agighiol și Izvoarele. În județul Constanța, cele mai importante comunități se găseau în celebra Vama Veche (Yilanlîk, în limba găgăuză), Negru Vodă, Mangalia, Topraisar, Cernavodă, Pădureni și Tătarul.

Găgăuzii din Dobrogea au fost o minoritate discretă, mereu la locul ei, fără pretenții absurde, dar care, din păcate, se stinge încet și sigur. Vor deveni, foarte probabil, prima minoritate etnică ce va dispărea din România în decursul următoarei generații.

Sursa: Timpul.md Via DESCOPERA.RO

PASSWORD RESET

LOG IN