ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "autonomie"

autonomie

,

Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT a lansat ieri o pagină web dedicată alegerii Guvernatorului Găgăuziei care va avea loc pe 22 martie 2015. Pagina web – www.alegeri.md – oferă cea mai amplă informație despre alegerile bașcanului Găguziei, precum și despre scrutinele electorale anterioare.

Informația este disponibilă în trei limbi: română, rusă și engleză. Istoricul alegerilor din Găgăuzia „Pe site puteți găsi toată istoria alegerilor bașcanului cu rezultatele detaliate începând cu 1995 și până în prezent. Site-ul mai oferă informație și despre toți concurenții electorali. Este plasată lista tuturor concurenților, inclusiv a celor care s-au retras din competiție.

Pentru fiecare candidat la funcția de bașcan a fost elaborată câte o pagină separată în care găsiți declarația de avere, datele biografice, sloganul electoral, spoturile pe care le folosește pentru promovare”, a specificat coordonatoarea de programe din cadrul ADEPT, Polina Panainte.

Pe site, la fel, sunt prezentate toate declarațiile pe care le face candidatul, cât și comunicatele de presă pe care le lansează. Unele informații sunt acumulate direct de la candidați. „Candidații sunt la curent cu monitorizarea. ADEPT monitorizează și site-ul CEC din Găgăuzia, dar și publicațiile pe care le lansează. De asemenea, vor fi publicate mai multe analize despre principalele aspecte ale campaniei electorale”, a explicat directorul executiv ADEPT, Igor Boțan. Igor Boțan comentează alegerile pentru funcția de bașcan:

Nu toți sunt receptivi

„Doar jumătate dintre candidații electorali și-au publicat și au elaborat programele electorale. De exemplu, dl Dodoglo preferă să vorbească tet-a-tet cu oamenii și să acumuleze în comunicarea sa o colecție de doleanțe ale alegătorilor pe care ulterior le va insera în program. Dacă citim conținutul lor ne putem da seama ce promisiuni le fac”.

Numărul mare de candidați este ceva neobișnuit

La alegerile din 2010 au fost doar trei candidați, la cele din 2015 sunt tocmai 11. O explicație ar fi că în luna decembrie au fost operate modificări în legislația electorală a Găgăuziei și a fost diminuat dramatic numărul de semnături necesare candidatului pentru înregistrare.

Chiar pretendenții la această funcție au spus că s-a făcut în mod special acest lucru pentru a înregistra cât mai mulți candidați ca să disperseze votul alegătorului și să se asigure că va fi turul doi de scrutin. Din fericire, în această campanie nu sunt scandaluri politice. Își mai trimit ei săgeți și-și pun pioneze pe scaune, inclusiv între candidații de la Comrat, dar e liniște.

Dedicați Rusiei

În Găgăuzia, atașamentul candidaților față de Rusia a devenit ceva tradițional la alegeri, e o adevărată competiție. Promisunile electorale se încadrează în cadrul acestei competenții – dacă vor reuși sau nu să implementeze ce promit. În campania electorală se promite că se va schimba statul Găgăuziei – ca să devină subiect al unei federații moldovenești. Atitudinea trebuie să fie una înțelegătoare pentru că ceea ce se promite și ceea ce se întâmplă sunt realități paralele și, ulterior, pornim de la experiența pe care o avem.

Favoriții scrutinului din acest an  sunt cei care s-au manifestat acum patru ani de zile și care au trecut prin niște competiții electorale. E vorba de dl Dodoglo, care a participat și la alegerile din 2006 și 2010, acumulând punctaje destul de bune. De asemena, Irina Vlah, care, la fel, este bine cunoscută pentru alegătorii din Găgăuzia. Sunt și foști demnitari, cum ar fi dl Croitoru.  Probabil, ei sunt cu șansele cele mai mari. Totodată, aceștia sunt și foarte activi în campanie. Evident sunt angajați într-o competiție pentru a convinge alegătorii din autonomie că sunt mai proruși unul decât altul, ceea ce este un lucru tradițional pentru Găgăuzia. Sunt angajați în competiția legată de numărul de vizite la Moscova și asta trebuie privit tradițional.

Irina Vlah, invitat permanent la Moscova

Prioritate la întâlnirile cu înalții demnitari din Rusia are Irina Vlah, deoarece are și un susținător bătător de cărări la Kremlin. În 2010, acest aspect s-a manifestat cu totul deosebit. Atunci candidații se întreceau în întâlnirile cu patriarhul Kiril, acum – cu înalții demnitari ruși. Dl Dodoglo are și el avantajele lui care spune că e bine să avem relații cu Moscova, doar că unele întrebări trebuie decise aici, la Chișinău, iar la Chișinău spune că este deputat și că face parte dintr-o coaliție minoritară. Este interesantă acestă competiție.

Șansele unui candidat proeuropean

Nu le-aș minimaliza, deoarece în luna august m-am întâlnit cu primarii din Găgăuzia și bașcanul. La un moment, l-am întrebat pe Formuzal de câte resurse financiare s-a bucurat autonomia din partea UE și dacă ele se pot compara cu cele ale Rusiei. Dl bașkan spunea că nu va renunța la suportul financiar din partea UE. Și am ajuns la concluzia că RM trebuie să fie decentă în relații cu partenerii internaționali, să fie capabilă să-și articuleze foarte clar obiectivele și să explice de ce procedează așa sau altfel. Astfel încât toată lumea să se convingă că un actor mic internațional, cum este RM, nu poate decât să navigheze printre stâncile subacvatice pe care le creează marile Puteri, iar ca să avem busolă trebuie să ne ținem de prevederile dreptului internațional și bunelor practice în relațiile internaționale. Noi nu avem alte posibilități decât să fim parteneri credibili pentru cei care ne susțin.

Cursul pe care îl va lua după alegeri Găgăuzia

Nu se va putea dezvolta în afara RM pentru că dimensiunile economiei și potențialului uman al Găguziei sunt parte a potențialului uman și economic al RM. Trebuie și Chișinăul să fie interesat ca aspectul deosebit al găgăuzilor să fie păstrat și dezvoltat , ca să spunem tuturor că, deși suntem o țară mică, avem o populație cu elemente minoritare. RM trebuie să fie interesată ca aceste lucruri specifice să dea un colorit mai bogat țării noastre. Există o multitudine de posibilități pentru ca să folosim factorul găgăuz ca unul pozitiv în plasarea RM în contextul european.

Miturile care trebuie combătute prin fapte

Faptul că există un dispreț al populației din Găguzia față de autoritățle de la Chișinău nu o pot nega. Însă există aceste mituri și atitudine la fel cum există mituri pentru noi, moldovenii, că dacă nu ar fi existat factorul rusesc am fi, probabil, în fruntea națiunilor celor mai dezvoltate. Exact așa, la altă scară, găguzii cred că moldovenii sunt cei care împiedică să fie mai aproape de Rusia, iar ei ar fi mult mai dezvoltați. Sunt mituri care trebuie combătute prin fapte. Partea negativă e că guvernarea de la Chișinău este extrem de coruptă, iar acest adevăr incontestabil face ca guvernații să fie urâți nu doar de găgăuzi, ci și de moldoveni. Diferența este că găgăuzii urăsc guvernarea pentru că nu este de culoarea lor etnică. Asta le face poate viața puțin mai ușoară. Nouă ne este mai trist că ai noștri ne fură și ne subminează viitorul european. Aici sunt aspecte care trebuie discutate.

De asemenea, găgăuzilor le putem recomanda articolul fostului bașcan Tabunșcic despre cum apreciază guvernarea lui Formuzal și vom vedea că o deosebire foarte mare nu există. Asta este starea de spirit din societatea noastră. Toți suntem nemulțumiți, dar la alegeri votăm exact așa cum își doresc cei care ne conduc și ne corup și pe noi.

Sursa: Adevarul Moldova  prin Flux News MD /romaniabreakingnews.ro

Editor: Lena Captari

,

Deși nu s-a referit public direct, în timpul vizitei sale în România, la autonomia propusă de UDMR, imediat după, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Viktor Orban ne-a transmis tuturor că vede cu ochi buni proiectul respectiv. Nici nu avea cum să-l vadă altfel câtă vreme Kelemen Hunor este mai des la Budapesta decât la București. Nu e greu de presupus că acest proiect a fost verificat în Ungaria înainte să își facă drum prin România.
Că tot e perioada premiilor Nobel, putem spune că UDMR a fost răsplătit public cu premiul Orban pentru autonomie. Iată și părerea Guvernului Ungariei în această privință: ”recent lansatul proiect de autonomie al RMDSZ/UDMR este un pas în direcția bună, sperăm că va determina o dezbatere bazată pe argumente și că va face clar pentru majoritatea României că nu există nici un motiv de teamă”. Așa este, românii nu au de ce să se teamă, autonomia este ca și rezolvată prin înțelegeri subterane pentru că oricine ar face guvernul după prezidențiale, voturile UDMR în Parlament sunt bune și utile.

Ce se mai întâmplă între timp?
Copiii români sunt obligați să facă școala în limba maghiară acolo unde sunt mai mulți elevi de etnie maghiară. Clădirile statului român din marile orașe din Transilvania devin pe bandă rulantă școli maghiare, unele inaugurate chiar de premierul Ungariei. România are doi candidați maghiari la prezidențiale, dintre care unul este și la guvernare și promite autonomia, celălalt plusează direct cu federalizarea întregii Românii. Iar noi cică suntem pregătiți să facem față agresiunii rusești, când pe noi ne mănâncă din interior omuleții verzi maghiari fără ca măcar să ne dăm seama pentru cine lucrează. Rusia nu mai trebuie să se ostenească să ne pună căpăstru, se ocupă Ungaria de acest lucru în numele fratelui mai mare de la Răsărit. Iar Traian Băsescu, altfel foarte vocal împotriva Rusiei, îl cheamă la Cotroceni pe Orban, sluga lui Putin, să negocieze voturi și majorități.

România dispare sub ochii noștri, clădire cu clădire, pădure cu pădure. Clasa politică românească e preocupată însă de voturi și de aranjamente. Când se vor finaliza, ne vom trezi cu toții într-o țară străină…

 

Autor, sursă: Bogdan Diaconu /Adevarul.ro

,

Reprezentanții Partidului Popular Maghiar din Transilvania, prin președintele Tibor Toro, au declarat că nu sunt de acord cu câteva puncte propuse de UDMR în proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc.

„Acest statut se bazează pe cele trei județe, dar ele nu compun Ținutul Secuiesc, ele sunt județe făcute artificial în 1968. Proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc trebuie să se bazeze pe Ținutul Secuiesc, nu pe cele trei județe. Este dificil să ajungem la un numitor comun, mai ales că am înțeles că proiectul este legat și de o modificare a prezentei Constituții. Noi credem că autonomia Ținutului Secuiesc nu depinde de modificarea Constituției.

Rolul principal îl vor juca cei 600-700.000 de oameni din Ținutul Secuiesc sau cei peste un milion care trăiesc în Transilvania. Dacă, în cele din urmă, va fi un proiect viabil, îl susținem cu mare plăcere. E greu să mă pronunț acum, dar suntem convinși că orice proiect va avea succes atunci când întreaga comunitate maghiară va face un front comun. Noi dorim cu mare sinceritate acest lucru și avem mari dubii că UDMR vrea această autonomie. Ei vor să aibă reprezentare parlamentară, să fie acolo, atât”, a declarat Tiber Toro, liderul PPMT, potrivit citynews.ro. citat de YahooNews.

Redacția R.B.N. Press vă reamintește că:

…și romii visează la un „Ținut Țigănensc” (autonom) în Sălaj, Oradea, Cluj, Călărași, Iași, Olt și Galați

Proiectul Uniunii privind autonomia Tinutului Secuiesc a incins spiritele in comunitatea romilor, care ameninta ca vor cere autonomia daca planul UDMR va fi acceptat. Ambiționați de maghiari, gaborii cu pălărie din Transilvania vor și ei autonomie „la mișto”: „Vom ajunge într-o Românie a ungurilor și a țiganilor”

Romii nu vor autonomie pentru maghiari. Partida “Pro Europa” din Transilvania respinge categoric proiectul UMDR, motivând că semenii lor din Harghita, Mureș și Covasna își vor pierde legitimitatea în Ținutul Secuiesc. Mai în glumă, mai în serios, probabil că romii și cu maghiarii vor decide prezidențiabilul în România. Președintele va arăta ca Obama, probabil că jumătate verde, jumătate negru”, a declarat ironic Pascu.

Reprezentanții „Pro Europa” anunță vă vor trimite un document oficial prin care vor contesta proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc.

“Mai multe organizații, ONG-uri, dar și organizația gaborilor cu pălărie, care sunt majoritatea în județul Mureș, ne opunem acestui proiect lansat de UDMR. În cele 3 județe din Ținutul Secuiesc locuiesc cam 50-60.000 de romi”, spune Aurel Pascu, liderul regional din Transilvania al Partidei Romilor ”Pro Europa” (R.B.N.Press)

,

Proiectul Uniunii privind autonomia Tinutului Secuiesc a incins spiritele in comunitatea romilor, care ameninta ca vor cere autonomia daca planul UDMR va fi acceptat. Ambiționați de maghiari, gaborii cu pălărie din Transilvania vor și ei autonomie „la mișto”: „Vom ajunge într-o Românie a ungurilor și a țiganilor”

Romii nu vor autonomie pentru maghiari. Partida „Pro Europa” din Transilvania respinge categoric proiectul UMDR, motivând că semenii lor din Harghita, Mureș și Covasna își vor pierde legitimitatea în Ținutul Secuiesc. Mai în glumă, mai în serios, probabil că romii și cu maghiarii vor decide prezidențiabilul în România. Președintele va arăta ca Obama, probabil că jumătate verde, jumătate negru”, a declarat ironic Pascu.

Reprezentanții „Pro Europa” anunță vă vor trimite un document oficial prin care vor contesta proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc.

„Mai multe organizații, ONG-uri, dar și organizația gaborilor cu pălărie, care sunt majoritatea în județul Mureș, ne opunem acestui proiect lansat de UDMR. În cele 3 județe din Ținutul Secuiesc locuiesc cam 50-60.000 de romi”, spune Aurel Pascu, liderul regional din Transilvania al Partidei Romilor ”Pro Europa”. (Surse: Gandul.info, YahooNews, CityNews, ZiaruldeIasi)

,

Primăria orașului siberian Novosibirsk a înregistrat, vineri, 1 august, cererea pentru o demonstrație publică cu tema „Marșul pentru federalizarea Siberiei“, care va avea loc pe 17 august.

Scopul inițiatorilor marșului, ce se va desfășura sub sloganul „Opriți hrănirea Moscovei“, este crearea Republicii Siberiene, ca parte a Federației Ruse cu drepturi egale cu ale altor regiuni autonome. Organizatorii acestei mișcări au creat și o pagină oficială pe rețeaua socială VKontakte. La începutul lunii iulie a acestui an, locuitorii din Novosibirsk au pichetat clădiri oficiale exprimându-și atitudinea negativă față de anexarea Crimeei. Ei au protestat față de faptul că noua entitate a Federației Ruse va fi finanțată din contul altor regiuni ale Rusiei.

„Am obosit să hrănim Moscova“

Locuitorii din localitățile siberiene solicită stabilirea unei distribuții echitabile a veniturilor între bugetele federale și locale. În plus, organizatorii marșului, făcând referire la Constituția rusă, cer guvernului federal o mai mare autonomie pentru autoritățile locale și federalizarea Siberiei, făcând referire la Republicile Populare Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Evenimentele din estul Ucrainei le-au dau oamenilor din regiunile Rusiei ideea de a cere autonomie.

Dar o lege adoptată recent de Dumă (camera inferioară a Parlamentului rus) prevede pedepsirea cu 5 ani de închisoare a oricărui apel la separatism. Astfel de mișcări au existat încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Fondatorul mișcării, Grigori Potanin, în 1865, a fost arestat și condamnat la închisoare pentru că a fondat „Societatea pentru Independența Siberiei“.

Astăzi, la fel ca în Rusia țaristă, aceleași convingeri amenință susținătorii independenței. Din păcate, rușii din Rusia nu se bucură de aceleași drepturi pe care Putin le revendică pentru rușii din Ucraina. Ei nu pot organiza referendumuri, nu pot vorbi de independență pe teritoriul național, susțin, organizatorii marșului.

În 2011, un grup de activiști a făcut un film de intitulat „Petrol contra nimic.“ Moscova este o mașină de sifonare a bogățiilor noastre în conturile din străinătate ale oligarhilor apropiați lui Vladimir Putin. 

Oamenii încep să realizeze că există un dezechilibru intolerabil. Aici, toată lumea înțelege că Siberia are suficientă bogăție pentru a se hrăni: petrol, gaze, lemn, nichel, dar toate aceste resurse sunt vândute în străinătate de către anturajul lui Putin care trăiește într-un lux opulent. O fostă colonie britanică separatistă, Statele Unite, a devenit astăzi prima putere mondială. Cu bogăția și teritoriul său,

Siberia eliberată de sub jugul colonial poate deveni un stat prosper. Are foarte multe mijloace pentru a asigura bunăstarea poporului său, susțin organizatorii „Marșului federalizării“.

Publicațiile ruse care au publicat informația, cenzurate

Unul dintre liderii mișcării, Artem Loskutov, a acordat un interviu pentru site-ul slon.ru, iar furnizorii de internet din Rusia au primit ordin de la Roskomnadzor, serviciul de cenzură al lui Putin, să blocheze site-ul. Redacțiile altor 14 instituții de presă din Rusia, printre care Kommersant și Polit.ru, agențiile de presă Regnum, Novîi Reghio, Rosbalt și publicația electronică Grani.ru. au primit avertismente din partea Roskomnadzor, Agenția Federală de Supraveghere a Tehnologiilor de Informare și Mass-Media. fiind acuzate de: „Difuzarea informațiilor despre pregătirea unei ample acțiuni care nu a fost autorizată de autorități, sub lozinci ce subminează integritatea teritorială a statului rus“. Anterior deciziei Roskomnadzor, o decizie similară a fost luată de Procuratura Generală a Rusiei, care a interzis apariția publicațiilor „Grani“, „Ejednevnîi Jurnal“ și Kasparov.ru.

Sursa: adevarul.ro

,

„Noțiunea de autonomie figurează și-n Constituție. E un lucru normal!”   Gyorgy Frunda

O nouă tentativă de înființare a Ținutului Secuiesc ca regiune cu statut autonom are loc în aceste zile în județele cu minoritate maghiară. 20 de consilii locale din Covasna, Harghita și Mureș au adoptat un memorandum pentru autonomie inițiat de Consiliul Național Secuiesc.

Prefectul de Harghita, Jean-Adrian Andrei, a atacat deja în instanță patru hotărâri ale consiliilor locale din județ. Consilierul premierului, Gyorgy Frunda, acuză că gestul prefectului este urmarea unei decizii dictate de la centru, de la Guvern, dar pe de altă susține că premierul Victor Ponta este un spirit european, care încearcă să evite conflictele, scrie DIGI24.RO

„Prefecții, în sistemul românesc, lucrează sub supravegherea ministrului Internelor. Este clar că această decizie s-a luat la nivelul Guvernului și li s-a dat ordin ca să atace hotărârile respective.”

– a comentat, la Digi24, Gyorgy Frunda, consilier al premierului, membru UDMR.

Pe de altă parte, el a precizat că nu a discutat concret despre acest lucru (despre autonomie – n.r.), la acest moment, cu prim-ministrul Victor Ponta. „Am vorbit cu premierul în mai multe rânduri despre problemele comunității maghiaren și vă pot asigura că Victor Ponta este un european, nu este un naționalist, mai mult este un cosmopolit, un om care încearcă să evite conflictul, care a făcut lucruri bune pe atunci când UDMR nu era la guvernare, a acceptat ca secretarul de stat la Învățământ care răspunde de problemele minorităților să fie reprezentantul UDMR-ului, președintele Consiliului împotriva Discriminării este de asemenea un ungur de naționalitate, deci Victor Ponta nu a avut asemenea manifestări naționaliste și cred că acest lucru este bine nu numai pentru comunitatea maghiară din România, dar pentru România însăși”, susține consilierul premierului.

Gyorgy Frunda a menționat că UDMR nu este un susținător al Consiliului Național Secuiesc, dar a dezvăluit că, împreună cu Partidul Civic Maghiar, lucrează la un proiect al autonomiei care urmează să fie finalizat în curând, în iulie-august. Acesta va fi făcut public și va constitui baza unui proiect de lege care să fie discutat în Parlament. „Asta este democrația”, a subliniat Gyorgy Frunda.
Autonomia nu este un bau-bau

„Dacă vorbești despre autonomie, foarte mulți oameni cred că este vorba despre un atac la suveranitatea României. Pe de altă parte, noțiunea de autonomie figurează și-n Constituția României. Nu este un bau-bau, e un lucru normal.”

– a spus Gyorgy Frunda.

„Eu sunt proautonomist pentru că am studiat istoria europeană după al Doilea Război Mondial și știu că după 40-50 de ani de la al Doilea Război Mondial, țările care au fost centralizate, ca de exemplu Franța, au scăzut din punct de vedere economic, ca nivel de viață al cetățenilor, iar alte state, care au adoptat principiul autonomiei teritoriale, au crescut. Autonomia înseamnă, de fapt, să aduci decizia aproape de cetățean.”

– a argumentat consilierul prim-ministrului.

Dacă dăm unor regiuni autonomie, le dăm dreptul de a hotărî în domeniul sănătății, educației, sportului, mediului și lăsăm la puterea centrală doar apărarea națională, finanțele, politica externă, a mai explicat consilierul premierului Victor Ponta. El susține că în aceste condiții, în România s-ar trăi mai bine.

„Dacă însă vorbim despre un statut special al unei regiuni a Ținutului Secuiesc, atunci e o altă autonomie. Eu sunt proautonomist, cred că autonomia aduce beneficii tuturor, încurajează munca, încurajează autoritățile locale să găsească soluții. De exemplu, alta este situația învățământului în Bistrița decât este cea din Constanța. Într-una vorbim despre păduri, tradiții, în Constanța vorbim despre marinărit și alte tradiții. Alta este nevoia spitalului în Târgu Mureș, unde am un spital universitar cunoscut, și alta e la Bistrița, unde am numai spitale regionale. Autonomia rezolvă tocmai aceste probleme.”

–  Gyorgy Frunda.

Surse: Digi24, Starea Națunii

,

crimeea3Reprezentantii minoritatii tatare din Crimeea au votat, sambata, in favoarea autonomiei pe teritoriul său istoric, dupa anexarea recenta de catre Rusia, insa nu au reusit sa ajunga la o viziune comuna asupra atitudinii pe care sa o aiba fata de noile autoritati ruse, transmite AFP.

Reprezentantii tatarilor din intreaga Crimee s-au reunit in orasul Bahcisarai, „capitala” minoritatii, pentru un „Qurultay”, sau congres, pentru a decide soarta comunitatii musulmane de aproximativ 300.000 de oameni.

Refat_Chubarov„Vine un moment în viața fiecaruia în care trebuie facută o alegere, care îi va determina viitorul”, a declarat liderul tătarilor, Refat Chubarov.

„Cer permisiunea voastra (…) pentru a demara procedurile juridice si politice pentru obtinerea autonomiei teritoriale si etnice a tatarilor din Crimeea in teritoriul lor istoric din Crimeea”, a adaugat Chubarov. Dupa mai multe ore de dezbateri, reprezentantii tatarilor au votat pentru demararea procedurilor.

Modul in care intentioneaza sa-si obtina autonomia nu a fost clar explicat, asa cum nu a fost explicata nici intentia lor de a deveni sau nu entitate autonoma in sanul Ucrainei sau al Rusiei.

Refat_Chubarov„Tatarii nu recunosc anexarea regiunii de catre Rusia. Noi am votat in favoarea crearii unei autonomii”, a declarat liderul tatarilor din Crimeea, Refat Ciubarov, la reuniunea din orasul Bahcisarai, transmite Mediafax.

De asemenea, el s-a adresat catre „ONU, Uniunea Europeana, OSCE, popoarele si guvernele altor state, cu rugamintea de a sustine dreptul poporului tatar la autodeterminare, prin crearea autonomiei pe teritoriul istoric al tatarilor – Crimeea”.

Presedintele Tatarstanului, Rustam Minnihanov, de asemenea, prezent la reuniunea din Bahcisarai, s-a declarat pregatit sa joace rolul de mediator intre tatarii din Crimeea si autoritatile ruse.

„In acest an se implinesc 70 de ani de la deportatea tatarilor din Crimeea. Din pacate, in decursul acestor 70 de ani situatia tatarilor a ramas neschimbata. Trebuie sa corectam aceasta nedreptate”, a afirmat Minnihanov.

El a adaugat ca a avut o intalnire cu presedintele rus, Vladimir Putin, care l-ar fi rugat sa vina la aceasta reuniune si sa faca anumite declaratii.

Reprezentantii tatarilor rusi au fost de asemenea prezeti la eveniment, ceea ce a dus la aparitia unor diviziuni cu privire la atitudinea fata de noile autoritati ruse.

„Nu am respins Rusia. Rusia ne-a respins pe noi”, a aratat Ayshe Seitmouratova, care a petrecut mai multi ani intr-o inchisoare sovietica si apoi in exil.

Djalil Ibraguimov, un barbat in varsta de circa 30 de ani imbracat intr-o jacheta cu insemnele echipei olimpice ucrainene, a protestata puternic in momentul in care reprezentantul tatarilor din Rusia a luat cuvantul.

„Vreau autonomie in cadrul Ucrainei, nu in cadrul Rusiei. Nu vrem sa ne intoarcem in URSS”, a aratat barbatul.

Altii au propus o abordare mai pragmatica fata de noile autoritati.

„Un intreg popor nu poate deveni disident„, a dat asigurari Lenour Isliamov, proprietarul televiziunii tatare ATR.

„Exista Rusia de pe o parte, Ucraina, pe de alta parte, Uniunea Europeana, Statele Unite si toti ceilalti. Ceea ce ne intereseaza este pur si simplu de a avea garantii solide pentru siguranta noastra si pentru dezvoltarea poporului tatar din Crimeea”,

a declarat Ali Khamzine, responsabil pentru relatiile externe ale Mejlis, uniunea tatarilor din Crimeea.

hotnews.ro

N.R.  –  R.B.N. Press:

Tătarii nu reprezintă 12% din populația Crimeei conform recensâmintelor mincinoase ale URSS, preluate ulterior de Ucraina, ci reprezintă aproximativ 20% din populația Crimeei. Tătarii s-ar putea organiza în gherile după modelul talibanilor și atunci nimeni nu va mai avea liniște și nu va mai fi în siguranță în Crimeea.

Gherilele tătarilor ar putea provoca Rusiei pierderi imense în Crimeea. Astfel Crimeea ar putea deveni pentru Rusia un al doilea Afganistan sau o a doua Cecenie.